Acasă Blog Pagina 703

SOMA Sibiu angajează măturător

0

Sibiu Independent: Filosofia noastră

Știri care dau putere comunității noastre

Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.

Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.

Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.

SOMA, principalul furnizor de servicii de colectare și transport deșeuri de pe raza județului Sibiu angajează salubrizor căi publice – măturător.

Beneficii:

Salariu fix

Plata orelor suplimentare

Bonuri de masă

Abonamente de transport

Echipament de lucru

Informații la 0738764594

Institutul Cultural Român de la Budapesta găzduiește expoziția „Artiști români pe mapamond”

0

Institutul Cultural Român de la Budapesta, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal și prin generozitatea colecționarului de artă George Șerban, deschide vineri, 4 august 2023, ora 18:00, expoziția „Artiști români pe mapamond”, la sediul reprezentanței din capitala Ungariei. Expoziția, curatoriată de dr. Alexandru Constantin Chitută, managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal, va fi deschisă publicului larg în perioada 4 – 28 august 2023.


Această expoziție, dedicată artei contemporane românești, are scopul de a contribui la promovarea valorilor culturale și de a oferi o retrospectivă asupra graficii românești. Expoziția „Artiști români pe mapamond” cuprinde lucrări de pictură, desen, acuarelă și litografie – din colecția av. George Șerban – realizate de peste 50 de artiști români care s-au stabilit în țări din întreaga lume. Aceasta propune „o călătorie prin istoria artei contemporane, prin opera grafică a principalilor săi protagoniști și intenționează să ofere o privire alternativă a celor mai emblematice experiențe artistice începând din anii 1970 și până în prezent”- Alexandru Chituță.

În expoziție și în catalogul acesteia vor fi expuse lucrări ale artiștilor: George Apostu, Victor Brauner, Cristian Breazu, Tudor Banuș, Livia Balu, Georgeta Borusz, Ciobanu Victor Vladimir, Doru Covrig, Doina Botez, Oana Cajal, Petru Csehi, Aurel Cojan, Damo Istvan, Horia Damian, Wanda Decca, Camilian Demetrescu, Adrian Dumitrache, Ana Golici, Nicolae Golici, Harry Guttman, Herold Jacques, Hildegard Kleper Paar, Marcel Iancu, Ion Nicodim, Kovacs Johanna, Denissa Șerban Maschek, Wanda Mihuleac, Paul Neagu, Petre Balanica Nicăpetre, Peter Pusztai, Jules Perahim, Raluca Pilat, Georgeta Irina Pusztai, Valentin Popa, Adrian Pora, Magdalena Rădulescu, Dodi Romanaţi, Petru Russu, Hedda Sterne, Saul Steinberg, Delia Perrois Sechel, Petre Velicu, Csaba Zemlenyi, Mihu Vulcănescu, Traian A. Filip, Kira Cristinel Popescu, Alma Mariana Ștefănescu-Scheinder, Alexandre Istrati, Sofia Frankl, Gert Fabritius, Virgilius Moldovan, Natalia Dumitresco, Gruia Florut, Anghelache Vasile, Nicolae Fleissig.

„Institutul Cultural Român, ajuns la o cifră jubiliară – 20 de ani de la înființare –, are onoarea de a prezenta această expoziție ce enumeră vizual operele unor artiști cunoscuți atât în mediile de specialitate, cât și neofiților” a afirmat dl. Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

Colecționarul av. George Șerban a declarat: „În această expoziție vom vedea o serie de artiști care au absolvit studii de artă în România și au emigrat, fie înainte de anii ’90 (majoritatea), fie după. Unii dintre ei nu mai sunt printre noi, dar au rămas lucrările lor, pe care le colecționăm, le admirăm și uneori le expunem în astfel de expoziții. După anii ’90, mulți dintre ei s-au întors în România sau se întorc cu expoziții în București sau în alte părți ale țării. Ne-am gândit întotdeauna la ei ca la niște români, iar acum (nu pentru prima dată!), i-am adus acasă pentru a fi omagiați și văzuți de iubitorii de artă de aici, la București, de acolo i-am expus la Chișinău și Viena și acum la Budapesta”.

Workshop desfășurat prin sistemul de telemedicină, recent instalat în cadrul Secției Neonatologie a Spitalului Județean Sibiu

0

Tehnologia este, la ora actuală, parte integrantă în medicina modernă iar neonatologia este una dintre specialitățile care se bucură de dezvoltarea tehnologică a echipamentelor care susțin îngrijirea nou -născuților! Totodată, tehnologia facilitează și comunicarea și schimbul de experiență între medici.



Acestea au fost ingredientele care au făcut posibilă organizarea primul workshop desfășurat prin sistemul de telemedicină recent instalat în cadrul Secției Neonatologie a SCJU Sibiu!

Tema workshop – ului a fost suportul respirator invaziv și non-invaziv cu frecvență oscilatorie înaltă pentru nou-născuți iar la dezbateri au participat toate centrele de neonatologie de nivel 3 din țară atât fizic (câte 1 reprezentant din fiecare centru de nivel 3) cât și prin sistemul de telemedicină (toate centrele).


Un important sprijin a venit și din partea companiilor producătoare de echipamente care au facilitat experimentarea practică noului mod de ventilație pe simulatorul LUSI, un simulator special conceput pentru studierea și instruirea pentru suportul respirator!

La dezbateri au participat, în calitate de lectori, Con. univ . dr. Maria Livia Ognean, (Sibiu) Conf. univ. dr. Manuela Cucerea (Tg. Mureș) și Prof. Rangasamy Ramanathan (Keck School of Medicine of the University of Southern California, Los Angeles, SUA).

Au fost două zile pline de învățăminte, experiențe, discuții, întrebări și răspunsuri, un prim astfel de workshop pe care sponsorii s-au angajat să îl repete în fiecare an. Mulțumim sponsorilor acestei întâlniri – ABB Neopuls, Chiesi România precum și organizatorilor: Asociația de Neonatologie din România, Organizația Salvati Copiii RomaniaFacultatea de Medicină a Universității Lucian Blaga Sibiu” – a declarat Conf.dr. Livia Ognean.

Compartimentul de terapie intensivă neonatală din cadrul Secției Clinice Neonatologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost conectat la rețeaua națională de telemedicină de Fundatia Vodafone Romania și ACV Romania/ Asociatia Cristi Vasiliu.

SOMA Sibiu atenționează: Incendiu pe linia de sortare din cauza unui acumulator. Importanța colectării corespunzătoare a deșeurilor electrice

0

SOMA, principalul furnizor de servicii de colectare și transport deșeuri de pe raza județului Sibiu reamintește sibienilor și nu numai despre importanța colectării corespunzătoare a deșeurilor provenind din echipamente electrice și electronice (DEEE).


Din considerente care țin de siguranță, dar și din motive legale și de susținere a mediului înconjurător, am amintit, în repetate rânduri, despre importanța colectării corespunzătoare a deșeurilor provenind din echipamente electrice și electronice (DEEE).
Revenim asupra acelor postări care privesc DEEE, în ideea-n care dorim să sporim vigilența când vine vorba de acest tip de deșeuri.

Un motiv în plus îl reprezintă o situație cu care ne-am confruntat ieri, la stația de sortare, când a izbucnit un incendiu pe linia de sortare. Cauza: un acumulator pentru scuter, depus în pubela galbenă, dedicată deșeurilor din plastic / metal.


Colegii noștri s-au mobilizat și au acționat de îndată ce s-a declanșat incendiul și au reușit să stingă focul în scurt timp.
E lesne de înțeles, așadar, că este absolut vital să întreprindem acțiuni responsabile în ceea ce privește colectarea DEEE.
Este o cerință legală și niciun deșeu electric nu trebuie să ajungă la groapa de gunoi.


Ce poti face cu DEEE (deșeurile de echipamente electrice și electronice) în afara campaniei de colectare de DEEE?
❗Le poți aduce la sediul nostru din Cisnadie, Str. Șelimbărului, nr. 90.
❗Le preluăm gratuit, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 16:30.
❗Bateriile și acumulatorii le poți preda la orice alte puncte de colectare autorizate, cum ar fi de exemplu magazinele de electronice și electrocasnice.

Îți reamintim că cele mai comune DEȘEURI PERICULOASE sunt: bateriile și acumulatorii uzați, medicamentele expirate, pesticidele, insecticidele, îngrășămintele chimice, stingătoarele de incendiu, lacurile și vopselele uzate, cleiurile și adezivii, dozele de spray, materialele de lustruire etc.

Ne bazăm pe susținerea ta!

Steven Spielberg la a zecea ediție Arini Fest Cinema

0

Cea de-a zecea ediție Arini Fest Cinema revine în acest weekend la Sibiu. În perioada 4-6 august, în parcul Sub Arini din Sibiu – zona pârtiei de săniuș (strada Mihail Sebastian), publicul este invitat la un cinema în aer liber. Publicul este încurajat să organizeze și sesiuni de picnic în spațiile care permit amplasarea de pături, scaune, etc.


Una dintre misiunile Arini Fest Cinema este de a promova, în fiecare an, un nume important al cinematografiei internaționale. Dacă primele ediții Arini Fest Cinema a adus în atenția publicului filme reprezentative semnate de Woody Allen, Wes Anderson, frații Coen, Tim Burton, anul acesta festivalul va face o scurtă incursiune în filmografia regizorului Steven Spielberg. În fiecare seară, începând cu ora 21.45, vom prezenta câte un film reprezentativ pentru acest mare regizor:

  • vineri, 4 august, ora 21:45 –  Inteligență artificială / A.I. – Artificial Intelligence (2001, SF, 145 min., cu Jude Law)
  • sâmbătă, 5 august, ora 21:45 – Povestea unei vieți aparte / The Fabelmans (2023, dramă, 151 min., cu Michelle Williams, Seth Rogen)
  • duminică, 6 august, ora 21:45 –  Indiana Jones și Căutătorii arcei pierdute / Indiana Jones and the Raiders of the Lost Ark (1981, aventuri, 115 min., cu Harrison Ford)

Programul evenimentului este gândit, astfel încât să răspundă nevoilor unei categorii cât mai largi de public. Prima parte a fiecăreia dintre cele trei zile este dedicată familiilor cu copii care frecventează parcul în mod uzual. În timpul zilei, zona de eveniment va funcționa ca spațiu de lectură și relaxare.

“Arini Fest Cinema” propune un concept nou în peisajul cultural al orașului Sibiu, reușind prin identificarea unui loc de desfășurare ideal pentru o proiecție de film – pârtia de săniuș din Parcul Sub Arini, prin intervenții simple în spațiul de eveniment, filme interesante și muzică bună, să atragă un public de calitate și să creeze o atmosferă relaxantă pe tot parcursul proiectului.

Mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/AriniFestCinema/

Evenimentul este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală, organizată de Agenția Grey Projects și Cameleon PR & Events Expert Srl, cu sprijinul Libra Film.

Fostul viceprimar Alexandru Dumbravă aduce lămuriri asupra cazului său

0

Liberalul Alexandru Dumbravă, fostul viceprimar al municipiului Sibiu aduce lămuriri în ceea ce privește acuzațiile de fraudă căruia i-au fost aduse de Parchetul European, cea mai înaltă instituție de cercetare penală din UE. Citește și SIBIU: Viceprimarul Alexandru Dumbravă a demisionat


Redăm mai jos declarația facută de Alexandru Dumbravă pe pagina sa de Facebook:

În ultima perioadă am văzut de cât de multă ură sunt oamenii capabili, cât de mult doresc să murdărească și să lovească în cineva, oricine ar fi, chiar dacă nu cunosc și nu au avut vreodată vreo legătură cu acea persoană. Traversez o perioadă interesantă a vieții, o perioadă în care constați că, oricât de mult bine ai fi făcut în această viață oamenilor, cunoscuți sau necunoscuți, puțini mai sunt cei care cu adevărat îți rămân aproape și mai cred în tine. Dar El, Dumnezeu, ne știe pe fiecare după inima și faptele noastre. E interesant cum, de asemenea, după ce firul vieții arată ca un șir lung de muncă acerbă, fapte bune, dăruire și profesionalism, un singur moment al vieții, pe care nu-l discut aici, te poate face să pari orice altceva decât ceea ce ești. Și nimeni nu se întreabă ce o fi cu acel punct dintr-o lungă linie, ci toți caracterizează linia după cum li se pare punctul.


În urmă cu ceva timp spuneam că nu am furat nimic, nimănui, niciodată. Și nici nu am intenționat vreodată să fraudez fondurile cuiva, fie ele chiar și ale statului sau ale UE. La fel afirm și acum, cu tărie, că nu am furat nimic și nu am fraudat nimic. O să spuneți sigur „Măi omule, ești nebun? Tocmai ce ai recunoscut că ai făcut acest lucru!” După cum spuneam în urmă cu ceva timp, sunt gata să-mi asum responsabilitatea pentru ceea ce am făcut. Nu mă eschivez, nu tergiversez, nu caut tertipuri avocățești care să mă scoată curat. Deși nu lipsește nimic de la CCD Sibiu, deși nu s-a furat nimic, deși nu am cerut rambursări de fonduri în numele meu și pentru mine, ci ÎN NUMELE INSTITUȚIEI, PENTRU INSTITUȚIE ȘI ÎN CONTUL INSTITUȚIEI, UNDE AU ȘI RĂMAS, este normal să-mi asum vina de a nu fi fost suficient de atent la documentele întocmite, la semnăturile date sau nedate și alte elemente. NU a existat nici o achiziție cu prețuri exagerate, din contră, prețurile au fost uneori atât de mici încât nu îi tentau pe furnizori. Proiectele fuseseră scrise pentru prețurile de pe piață, din 2016, anul scrierii proiectelor, iar proiectele au început să se deruleze abia începând cu finalul anului 2018, când nu mai era chiar ușor să faci achiziții la prețurile din 2016.


În sport, dacă echipa merge bine, înseamnă că jucătorii au fost grozavi, iar dacă ceva merge rău, vina este a antrenorului. Jucătorii rămân, antrenorul pleacă. Așa a fost și aici.
Din păcate, în lumea fondurilor nu există varianta că ai putea și să greșești, indiferent de motive. Orice greșeală este tentativă de fraudă sau fraudă. Nu se întreabă nimeni de ce ai fi făcut-o, dacă oricum nu aveai nimic de câștigat. Nici măcar nu întreabă nimeni la CCD Sibiu, să li se spună dacă, fizic sau scriptic, lipsește vreun produs sau vreun leu, sau dacă eu am furat ceva de acolo. Orice! E mai simplu să iei pietroiul și să arunci cu el.
Am fost educat să-mi asum întotdeauna vina și responsabilitatea faptelor mele. La fel o fac și acum, chiar dacă prin această asumare îmi asum mai mult decât ceea ce a fost cu adevărat. O MARE NEGLIJENȚĂ! Am fost neglijent când trebuia să nu fiu și să am grijă ca nimeni să nu fie neglijent, am folosit documente prost întocmite și acum plătesc. Penal, civil și moral.


Am fost o fire non conflictuală, care a căutat mereu să aducă liniște și armonie în mediul în care a lucrat, iar nu o stare de permanent conflict. Am preferat adesea să las de la mine pentru a avea pace și a putea construi. Și, adesea, am construit nu doar clădiri sau proiecte, cât și echipe foarte faine de oameni.


O viață întreagă mi-am dorit să pun mereu umărul, mintea și tot ce am avut la dispoziție pentru elevii și copiii cu care am avut șansa să lucrez. Peste tot pe unde am trecut m-am implicat mai mult decât credeam uneori că se poate, lăsând în urma mea mereu construcții, lucrări, proiecte inovative. Am pus umărul la schimbarea in bine a destinului a sute de copii și nu am pregetat nici măcar o dată să-mi folosesc salariul pentru a le veni în ajutor. Nu m-au interesat niciodată luxul sau banii, ci doar să pot vedea oameni veseli și fericiți în jur. Nu i-am cerut nimănui, vreodată, să-mi plătească miile de ore de voluntariat în folosul statului român și a cetățenilor lui. Proiectele CCD au fost făcute din dragoste pentru copiii și profesorii din satele amărâte, pe care nu le bagă nimeni în seamă, și au avut peste 1800 de copii si peste 600 de cadre didactice beneficiare.


Am crezut mereu că munca adevărată se face cu fapta, nu cu vorba, obținând rezultate, iar nu făcând poze și dând comunicate.
Pedagogia modernă ne învață să le spunem elevilor să nu le fie frică să greșească, este OK, vor învăța din acele greșeli și vor deveni mai buni. La fel, într-o lume normală, ar trebui să fim încurajați să lucrăm, să inovăm, să nu ne fie teamă să facem ceva pentru că am putea greși. În afară de moarte, totul este reparabil. Doar așa putem progresa, doar așa putem deveni mai buni.
Într-o lume ideală!

Ilegalități în traficul sibian – „La plimbare” cu tractoarele radiate din circulație

0

La data de 3 august a.c., în jurul orei 17,00, pe DJ 105A, în afara localității Marpod, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control două tractoare agricole, conduse de către doi bărbați, unul în vârstă de 43 de ani, celălalt în vârstă de 55 de ani, ambii domiciliați în comuna Roșia.

Din verificările efectuate a rezultat că bărbatul în vârstă de 43 de ani nu deține dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar tractorul este radiat din circulație.

Pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

De asemenea, polițiștii au constatat că și tractorul condus de către bărbatul în vârstă de 55 de ani este radiat din circulație, pe numele acestui șofer fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Scutul pădurii la Laslea – Autocamioane și lemne confiscate

0

La data de 3 august, în jurul orei 15:30, pe DN 14, pe raza localității Laslea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control două ansambluri rutiere încărcate cu masă lemnoasă, conduse de către doi bărbați, unul în vârstă de 26 de ani, celălalt în vârstă de 54 de ani, ambii din județul Harghita.


După cubarea materialului lemnos, polițiștii au constatat că masa totală transportată de către cele două ansambluri este de 50 de m3 de material lemnos de foc, specia fag. 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-au constatat nereguli cu privire atât la locul de încărcare a materialului lemnos, cât și cu privire la cantitatea transportată, cele două ansambluri fiind încărcate cu o cantitate mai mare de material lemnos decât cantitatea înscrisă pe avizele de însoțire.

În cauză, pe numele celor doi conducători auto s-au deschis dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport cu orice mijloace al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoţite de documentele specifice de transport din care să rezulte cu certitudine proveniența legală a materialelor lemnoase transportate.

De asemenea, materialul lemnos, precum și cele două ansambluri rutiere au fost confiscate.

Oamenii de afaceri din Sibiu critică dur creșterea taxelor și modificările Codului Fiscal: „Va aduce adâncirea României în recesiune” (C.P)

0

Filiala Județeană USR Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


Reprezentanții economiei sibiene sunt îngroziți, contrariați și disperați – așa cum este mediul de afaceri la nivelul întregii țări – de noile măsuri fiscale ale coaliției de guvernare PNL – PSD. Mesajele pe care le transmit antreprenorii referitor la haosul fiscal pe care guvernul îl parafează zilele acestea, pentru a-și acoperi neputința politică și guvernamentală, sunt extrem de virulente, critice, argumentate la adresa guvernului instalat de Klaus Iohannis în urmă cu doi ani și condus, pe rând, de Nicolae Ciucă și, acum, de Marcel Ciolacu.

Într-o țară în care colectarea taxelor este cea mai slabă din Europa, într-o țară în care corupția la nivel guvernamental este la cote uriașe, o țară în care cheltuielile bugetare au condus la deficite fără precedent, introducerea de taxe noi, ca niște biruri medievale puse pe umerii economiei care ține, de bine de rău, țara în funcțiune, reprezintă un gest de sfidare, de ură și de gravă neglijență la adresa companiilor, a micilor întreprinderi, a meseriașilor, liber profesioniștilor, dar și la adresa ONG-urilor, singurele care ajută cu adevărat oamenii aflați în dificultate. Aceasta este concluzia care se desprinde din vocile celor care produc profit și alimentează cu taxe și impozite bugetul național și bugetele locale, ale primăriilor și consiliilor.

Mircea Orlățan, om de afaceri, administrator de companie din Sibiu:  „Proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și alte măsuri financiar-fiscale prevede creșterea semnificativă a poverii fiscale pentru întreprinderile mici și mijlocii. În contextul economic actual marcat de contracție accentuată a cererii de bunuri și servicii care a determinat declin economic, aceste măsuri vor avea ca efect adâncirea economiei românești în recesiune. Prin aceste măsuri de împovărare fiscală a mediului de afaceri în cursul anului fiscal, nu se asigură respectarea principiului predictibilității financiar-fiscale. Guvernul actual dovedește dispreț pentru mediul de afaceri românesc într-o perioadă economică dificilă”.

Mesajele pe care le transmit specialiștii, oamenii de afaceri, consultanții fiscali, micii întreprinzători, se axează pe câteva idei esențiale: în primul rând, statul ar trebui să se preocupe de o mai bună colectare a taxelor și impozitelor actuale, prevăzute de legislație. Evaziunea fiscală, corupția și incompetența celor de la ANAF sunt cauzele principale ale colectării deficitare. Acestea trei nu pot fi înlocuite de taxe noi sau impozite mai mari, pentru că nu vor da rezultate, ci vor genera exact efectul contrar. Cei care nu plăteau, vor face în continuare evaziune, cei care plăteau, vor începe să cedeze și să închidă afacerile, îngroșând numărul șomerilor. În al doilea rând, statul ar trebui să se preocupe de o oprire a risipei guvernamentale. Chiolhanurile politice de până acum, bețiile guvernamentale pe banii României, incapacitatea de a atrage și a utiliza fondurile europene, au ajuns să fie puse pe nota de plată a populației, a micilor și marilor afaceri, în speranța că vor fi achitate în tăcere.

Ciprian Cândea, CEO al unei companii software din Sibiu: „Aceste modificări echivalează cu schimbarea regulilor în timpul jocului. Este o provocare pentru orice companie să-și reajusteze constant strategia și alocarea bugetară. Ceea ce cerem guvernului este predictibilitate. Investim și ne păstrăm afacerile aici, dar suntem profund afectați de aceste fluctuații, avem nevoie de PREDICTIBILITATE. Orice creștere a salariilor pentru compensarea diferențelor afectează competitivitatea companiilor românești pe plan internațional, devenim mai costisitori și mai puțin competitivi pe piața globală. Dacă acesta este drumul pe care țara noastră îl urmează, sper că guvernanții și societatea își vor asuma această realitate”.

Foarte multe dintre criticile întreprinzătorilor se referă la distrugerea unui echilibru fragil pe care unele facilități fiscale introduse până acum l-au creat și au reușit să stimuleze dezvoltarea unor domenii sau a unor activități. Eliminarea lor nu ar face altceva decât să prăbușească cu perspective dramatice aceste activități. Stimularea IT-iștilor sau a angajaților din construcții sunt doar două exemple, dar și sistemul de calcul pentru taxele PFA-urilor sau pragurile microîntreprinderilor sunt la fel de dureroase dacă vor fi date peste cap.

„Astfel de măsuri trebuiau anunțate și pregătite din timp. Modul abrupt în care se face nu e deloc bun. La TVA ar trebui să rămână 2 cote de TVA: 19% și 9%, actualmente datorită diferitelor regimuri de TVA rata medie a TVA este undeva în jurul lui 14%. Nu are nicio logică să ai scutire de TVA pe noile locuințe de sub o anumită valoare – încurajezi tot felul de scheme de a beneficia de acest avantaj. Și sunt multe exemple. Și impozitul pentru mai multe proprietăți care depășesc împreună ca valoare 2.5 mil ron: este o complicație inutilă și care poate crea alte inegalități”, ne-a transmis un alt om de afaceri care a dorit să rămână anonim.

Mai mult decât atât, nicio formă de organizare economică privată nu scapă de haosul fiscal și de măsurile aberante pe care le pregătește guvernul PNL – PSD. Reprezentanții coaliției de guvernare au vorbit cu o mândrie complet lipsită de temei și bun-simț, despre eliminarea optimizării fiscale. Este o altă aberație într-un stat condus de incompetenți, fiind o realitate cunoscută în țările civilizate faptul că optimizarea fiscală, inclusiv cea a persoanelor, nu doar a companiilor, face parte din jocul democratic al economiei de piață și a fiscalității moderne.

Manuela Serol, om de afaceri din Sibiu: „Aceste noi modificări fiscale și noi taxe impuse au un impact major pentru noi, o micro-întreprindere cu activitate de aproape 5 ani. Sentimentul este că, oricât ai munci și oricât ai trage, o faci degeaba pentru că statul te împovărează. Suntem cu atât mai afectați cu cât în familie avem două afaceri, cu două forme de organizare juridică, un PFA și un SRL (micro-întreprindere) și ne este aproape imposibil să ținem pasul cu toate modificările, ne afectează planificarea și previziunile financiare, neavând posibilitatea de a anticipa taxele de la un an la altul. Impactul este în lanț, noi oferim servicii B2B și clienții noștri sunt la rândul lor îngrijorați și mult mai atenți la costuri.

Creșterile continue de taxe sunt un mare semnal de alarmă și, pentru prima data în 5 ani, începem să ne punem întrebări dacă eforturile noastre de a face treabă în această țară sunt oare în van. Este din ce în ce mai evident că, fără o schimbare completă de paradigmă, fără înlocuirea incompetenților din guvern, direcția în care merge țara va continua să fie greșită”.

Primele efecte ale introducerii noilor taxe, ale eliminărilor de facilități, ale împovărării economiei private, cea care susține financiar destrăbălarea guvernamentală, vor fi vizibile rapid prin reducerea și chiar închiderea unor companii, concedierea de angajați, reducerea veniturilor bugetare prin declinul rapid al profiturilor, frânarea consumului care va afecta semnificativ încasările de TVA. Recesiunea despre care vorbesc unii oameni de afaceri este la un pas distanță, odată ce tăvălugul taxelor va fi pus în aplicare.

Ruxandra Cibu Deaconu, manager de proiect într-o companie privata, președinte USR Sibiu: „Asistăm neputincioși la manifestări deșănțate ale incompetenței Guvernului României, privim cu deznădejde la batjocura la care supun în aceste momente politicienii PNL și PSD mediul de afaceri din România, micile companii și pe angajații acestora, cu efecte dramatice asupra unui sector vital al unei țări, economia și fiscalitatea. Am stat de vorbă cu foarte mulți antreprenori zilele acestea și vocile lor sunt tot mai disperate. Companiile din Sibiu sunt profund preocupate de modul în care va evolua activitatea lor odată cu introducerea noilor modificări în Codul fiscal și noi, la USR, suntem îngrijorați de efectele asupra economiei locale, asupra veniturilor la bugetelor locale”.

Sebastian Barbu atacă podiumul și la Raliul Moldovei-Bacău

0

Sebastian Barbu va lua startul în acest weekend la Raliul Moldovei-Bacău, cea de-a cincea etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano, tot cu Jeannette Kvick.  Cu 96 de puncte acumulate până acum, pilotul sibian se află pe locul secund la general.  


Sebastian Barbu a terminat, cu o singură excepție, toate raliurile din acest sezon pe podium și este pregătit să se implice din nou în lupta pentru un loc în top trei și la Raliul Moldovei-Bacău, etapa a cincea din Campionatul Național de Raliuri Betano.

Pilotul sibian va concura și aici cu Jeannette Kvick, copilotul din Danemarca, cea cu care a terminat pe locul 2 la Raliul Sibiului.

“Suntem fericiți că reușim să luam startul în etapa de la Bacău. Este un raliu cu probe noi, ceea ce este un lucru bun pentru noi. Sunt sigur că împreună cu Jeannette o să avem un ritm constant și rapid”, a spus Sebastian Barbu.

Raliul Moldovei-Bacău este programat în zilele de 4 și 5 august pe probele de macadam din jurul orașului Bacău. În total sunt 12 probe speciale cu o lungime de peste 120 de kilometri.

“Îmi place mult această etapă și sunt optimist că putem obține un rezultat bun. Este o luptă strânsă în campionat și fiecare punct câștigat va fi extrem de important la finalul sezonului. Le mulțumesc tuturor celor care ne susțin și sunt alături de noi”, a spus Sebastian Barbu.

Echipajul sibian este susținut în sezonul 2023 de partenerii: Autosole2.0, Gorgandin, Foerch România, Terra Building, Jifa, EGLO Romania, Yiippi Adrenalin Travel Club, Comindustrial, NaceleUp.ro, MRF Motorsport Tyres România, Mindsoft și Indsoft.

Tursib: Devieri de circulație ale autobuzelor în data de 6 august 2023

0

În data de 06.08.2023, între orele 07:30 – 11:30 cu ocazia desfășurării evenimentului “Triathlon Challenge 2023” se va închide circulația pe strada Calea Dumbrăvii pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Ludoș, până la ieșirea din Municipiul Sibiu. În acest interval, mijloacele de transport Tursib de pe traseele 13 și 22 vor circula deviat după cum urmează:


Traseul 13

Autobuzele vor circula până în stația “Calea Dumbrăvii 1” (Cimitir), tur și retur.

Traseul 22

La semicursele de la orele 09:00 din stația Păltiniș și 11:00 din stația Gară” se va circula deviat prin Poplaca astfel:

Din stația Gară”: Gară – … – Calea Dumbrăvii – Str. Ludoș – Valea Aurie – Calea Poplacii – DJ 106 R – Poplaca – DJ 106 D – Rășinari – … – Păltiniș.

*Autocarul se va opri în stația “Valea Aurie 4” (în locul stației „Dumbrava 2”).

Din stația „Păltiniș”: Păltiniș – … – Rășinari – DJ 106 D – Poplaca – DJ 106 R – Calea Poplăcii – Valea Aurie – str. Ludoș – Calea Dumbrăvii – … – Gară.

*Autocarul se va opri în stația “Valea Aurie 2” (în locul stației “Dumbrava 1”).

Municipiul Făgăraş mai bine pregătit să proceseze apă uzată datorită investiţiilor din fonduri europene ale Apă Canal Sibiu

0

Apă Canal Sibiu S.A. a semnat miercuri, 02 august 2023, contractul de lucrări CL 16 – Reabilitare stație de epurare ape uzate menajere în municipiul Făgăraș, parte dinProiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov, în perioada 2014 -2020”.


Cu ajutorul fondurilor europene, va fi construită o nouă stație de epurare ce va deservi municipiul Făgăraș, înlocuind stația actuală nefuncțională. Capacitatea de a procesa apa uzată a noii staţii de epurare va creşte până la peste 36.000 de locuitori echivalenţi.

Stația de epurare ape uzate include întregul proces, de la epurarea mecanică, biologică la tratarea nămolului, proces ce va fi automatizat şi adus la standarde europene. De asemenea, în incinta stației se va amenaja un dispecerat modern pentru monitorizarea activității de apă uzată care va prelua informații atât de la stația de epurare nouă cât și de la celelalte stații de epurare din zona Făgărașului, un laborator bine dotat pentru a realiza analize complexe şi un necesar atelier mecanic. Instalația de iluminat perimetral, aleile și drumurile interioare, precum și împrejmuirea și amenajarea peisagistică vor completa lucrările de reabilitare.

Pentru a prelua, pe timp ploios, volumele de apă ce depășesc capacitatea de tratare a stației de epurare, se vor construi două bazine de retenție.

Lucrările de reabilitare şi extindere vor fi realizate de către STRABAG SRL.

Valoarea contractului este de 48.611.178,48 lei fără TVA. Perioada de execuție a lucrărilor este de 30 de luni, la care se adaugă perioada de notificare a defectelor/perioada de garanție, care este de 36 de luni, de la semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Brasov, în perioada 2014 -2020” are o valoare totală de peste 225 de milioare de euro, din care confinanţarea Uniunii Europene este de 79,9%. Proiectul de investiţii contribuie la protejarea şi conservarea mediului şi promovarea utilizării eficiente a resurselor, ceea ce ar duce la o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii a 26 de Unităţi Administrativ Teritoriale, 19 din județul Sibiu și 7 din județul Brașov, parte din proiect.  

Proiect cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.

Datorită PSD, Sibiul are spital municipal (C.P)

0

Organizația Județeană PSD Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


”Cu puțin timp în urmă, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a inițiat actul normativ prin care spitalele CFR au fost transferate, din proprietatea Ministerului Transporturilor, în cea a administrațiilor publice locale. Spitalul CFR Sibiu a trecut în subordinea Primăriei Sibiu, astfel că sibienii vor avea un spital municipal modern”, explică deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

Reprezentanții PSD în Consiliul Local Sibiu au votat, la rândul lor, preluarea Spitalului CFR, care va deveni, astfel, Spital Municipal. ”Actualul manager al Spitalului CFR Sibiu, dr. Ștefania Șerban, și-a asumat un demers îndrăzneț și a reușit să atragă numeroase fonduri pentru modernizare și pentru dotare cu aparatură medicală performantă. Sperăm să se păstreze managementul care a dat rezultate vizibile! Omul sfințește locul!”, declară Laura Barac, președintele Organizației Municipale PSD Sibiu.

Acum, Spitalul are deja două secții complet renovate: Chirurgia și Medicina internă. A fost dotat cu aparatură de ultimă generație achiziționată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și cu bani de la bugetul de stat. Spitalul CFR Sibiu a beneficiat de fonduri europene, prin PNRR, în valoare totală de 4,6 milioane de euro, acordate pentru două proiecte. Un alt proiect, pe segmentul digitalizare, în valoare de 1 milion de euro, este în curs de implementare.

Un alt aspect important, care atestă un management de calitate, este faptul că spitalul nu are datorii la furnizori, lucru rar în acest sector. De asemenea, valoarea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate s-a dublat față de anul trecut, prin îmbunătățirea semnificativă a indicatorilor.

”Cel mai important aspect este faptul că pacienții acestui spital sunt mulțumiți de serviciile noastre medicale. După redeschiderea secțiilor modernizate și dotate, numărul pacienților a crescut foarte mult. Am primit zeci de mesaje de la pacienți mulțumiți de serviciile medicale oferite la acest spital”, precizează dr. Ștefania Șerban, managerul Spitalului CFR Sibiu.

Bărbat dispărut din Sărata, județul Sibiu. Îl caută familia și Poliția

0

Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 50 de ani, care a plecat de la domiciliu, fără a mai reveni.


Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acestuia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

La data de 3 august, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, la data de 29 iuliea, fiul său, PRALEA GHEORGHE, în vârstă de 50de ani, a plecat într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni la domiciliul său din localitatea Sărata, județul Sibiu.

Semnalmente: înălțime 176 cm, greutate 75 de kg, păr blond, tuns scurt, ochi albaștri.

În momentul plecării bărbatul ar fi purtat pantaloni tip blue-jeans de culoare neagră, tricou de culoare gri, adidași de culoare gri și geacă îmblănită tip blue-jeans de culoare neagră.

Nu se cunosc eventuale semne particulare.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbatsunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

A fost depistat! Sibianul fugar avea permisul suspendat

0

Șoferul care a lovit ieri cu mașina un biciclist și a fugit de la locul faptei a fost depistat. Evenimentul rutier s-a produs în municipiul Sibiu, în sensul giratoriu de la intersecția străzii Fabricii cu strada Hermann Oberth.


Ca urmare a investigațiilor desfășurate de către polițiștii rutieri, conducătorul auto a fost identificat în persoana unui sibian în vârstă de 42 de ani, al cărui drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat. Conform surselor Sibiu Independent, șoferul fugar conducea un autoturism marca Mercedes.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, cercetările penale continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor, respectiv conducere având acest drept suspendat.

Plimbări muzicale la Cisnădioara

0

Pentru a omagia al cincelea secol de existență al Cetății Cisnădioarei, secolul al XVII-lea, are loc pe data de 6 august, la ora 17:00, la Biserica Evanghelică din Cisnădioara un eveniment cultural. Prezentarea evenimentelor istorice care au marcat această perioadă din istoria cetății va fi făcută de Dr. Konrad Gündisch.


Dávid Csibi (vioară), Maximilian Braisch (dulcian), Miriam Marinescu (orgă) și Aranka Kövári (blockflöte) întâmpină celebrarea secolului al 17-lea cu muzică semnată de maeștri italieni din deceniile incipiente ale barocului opulent. Aranka Kövári ne va oferi ocazia de a cunoaște și un instrument de suflat din lemn, specific barocului timpuriu: „Zink”-ul, un prevestitor înrudit al trompetei care a dominat timp de multă vreme muzica festivă din spațiul anglo-saxon.

După eveniment, oaspeții sunt așteptați, la fel ca de fiecare dată, la cafea și socializare în curtea casei parohiale de lângă Biserica Evanghelică.

Avarii electrice în lanț în județul Sibiu

0
STATIA SIBIU SUD TRANSELECTRICA

Ziua de 1 august a marcat o premieră negativă în județul Sibiu în domeniul energetic. O seria de avarii majore au afectat zeci de localități și mii de oameni și firme.


SIBIU INDEPENDENT a cerut încă din 1 august detalii la Distribuție Energie Electrică România (DEER). Răspunsul oficial, prezentat mai jos, a sosit abia astăzi. DEER recunoaște seria de avarii din 1 august care au afectat mare parte din județ.

Cum explică DEER avariile la sistemul energetic

În data de 01.08.2023, în județul Sibiu, au avut loc mai multe incidente în rețeaua electrică:

Incident în zona de est a municipiului Sibiu.

Laora 07:44 a declansat distribuitorul din statia Sibiu Sud – spre PT344 Sibiu (zona industrială Sibiu Est – strada Ștefan cel Mare și arealul geographic al UAT Roșia). Echipele operative DEER, Sucursala Sibiu, au efectuat manevrele de izolare a defectului, la ora 08:00, în Linia Electrică Aeriană 20kV, în zona Cornățel – Nucet. La ora 11:31 s-a reluat alimentarea cu energie electrică a consumatorilor.

Incident în zona pădurea Dumbrava – Rășinari.

La ora 07:44 a declansat distribuitorul 20kV Rășinari din PA9 Sibiu. Echipele operative DEER, Sucursala Sibiu, au efectuat manevrele de izolare a defectului (porțiunea de Linie Electrică Aeriană 20kV, între Posturile de Transformare PT69 Sibiu și PT24 Rășinari), la ora 10:02 alimentând majoritatea consumatorilor afectați, mai puțin 3 PT-uri: PT69 Sibiu (Pădurea Dumbrava), PT19 Rășinari, PT21 Rășinari (partea de intrare în Rășinari dinspre Sibiu). Echipele operative prezente la locul incidentului au identificat, la ora 11:53, un conductor (faza S) rupt, între stalpii 15 – 16 din LEA 20kV PA9 Sibiu – Rășinari. Echipele de mentenanță au realizat reparația instalației electrice, la ora 16:39 reluându-se alimentarea cu energie electrică a tuturor consumatorilor din această zonă.

Precizăm că, în acest timp au apărut alte două incidente în rețeaua electrică, oarecum în aceeași arie greografică, respectiv:

Incident în zona de est, limitrofă municipiului Sibiu, zona localității Daia/comuna Roșia.

La ora 15:51, în urma sesizărilor consumatorilor privind lipsa tensiunii electrice din zonă, echipele operative DEER, Sucursala Sibiu, au efectuat manverele de evaluare și identificare specifice, rezultând că în PT13 Daia (din LEA 20kV Sibiu Sud-PT344 Sibiu) este o siguranță 20kV arsă, la Trafo 20/0,4kV, iar pe derivatia posturilor 20kV PT10, 11, 13 Daia, un capăt terminal MT este distrus, la stâlpul cu separatorul de derivatie SD29/20kV. În urma intervenției echipelor DEER, la ora 21:25, au fost reparate echipamentele deteriorate si s-a reluat alimentarea cu energie electrică a tuturor consumatorilor.

Incident în zona Rășinari.

La ora 14:52, echipele operative ale DEER, Sucursala Sibiu, au identificat cu defect derivația 20kV, în cablu subteran PT4 Răsinari, cu defecte multiple, atât echipament de comutație în PT4 Rășinari, cât și cablul subteran legătura cu PT9 Rășinari. Complexitatea situației a necesitat manevre multimple de remediere și înlocuire echipament, realimentarea consumatorilor realizându-se provizioriu, din generator electric, la ora 02:08 a.m, urmând, ca echipele de mentenanță să efectueze reparațiile definitive.

Vă mulțumim pentru sesizarea acestor probleme apărute în rețeaua de distribuție a energiei electrice și vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a remedia în cel mai scurt timp toate defecțiunile apărute intempestiv.

De asemenea, precizăm că în cazul întreruperilor accidentale în alimentarea cu energie electrică, ce pot apărea din cauza defectării unor instalații/echipamente sau din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, încurajăm utilizatorii să apeleze Serviciul Call Center Distribuție, la numerele: prefix județ+929 sau TELVERDE:

zona TRANSILVANIA NORD – 0800.400.929,

zona TRASILVANIA SUD – 0800.500.929 și

zona MUNTENIA NORD – 0800.500.205, disponibile non-stop.

Peste 1000 de ONG-uri din țară cer Guvernului să nu distrugă acest sector

0
BNR bani noi beec

Zilele trecute a apărut în presă un proiect de Ordonanță de Urgență menit să crească încasările la buget și să diminueze cheltuielile statului. Printre măsurile propuse se regăsesc două prevederi care anulează mecanismele actuale de sponsorizare și lasă fără finanțare tot domeniul nonguvernamental, cu peste 100.000 de angajați și milioane de beneficiari.


Peste 1000 de organizații non profit din țară au semnat în primele ore petiția prin care cer Guvernului să nu adopte ordonanța prin care se va distruge întregul sector.

„Se distruge astfel un sistem care a funcționat bine timp de 2 decenii. Față de această măsură ne exprimăm consternarea și cerem urgent să fie abandonată cât mai repede. Cerem să fie eliminată din textul Ordonanței orice prevedere menită a schimba actualele facilități fiscale de care beneficiază domeniul ONG.” se arată în argumentul organizațiilor.

Cei interesați pot citi și semna petiția aici.

Resfințirea și redeschiderea Bisericii Evanghelice „Sfânta Walburga” din Cisnădie în cadrul „Întâlnirii Cisnădienilor”

0

După 4 ani de lucrări de renovare intense, Biserica evanghelică „Sf. Walburga” din Cisnădie strălucește într-o nouă splendoare. Lucrările ample de restaurare au fost realizate cu succes cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, al Statului Român, al Parohiei Evanghelice din Cisnădie și al Asociației Cisnădienilor din Germania (HOG Heltau), precum și prin numeroase donații generoase din partea prietenilor bisericii fortificate.


Rezultatele confirmă în mod impresionant cum angajamentul comun al Parohiei și al Asociației Cisnădienilor din Germania pot conserva un patrimoniu cultural istoric și îl pot păstra pentru generațiile viitoare.

Resfințirea solemnă a Bisericii Evanghelice este un eveniment de mare bucurie și recunoștință pentru întreaga comunitate și pentru prietenii Cisnădiei. Aceasta va avea loc în cadrul „Întâlnirii Cisnădienilor”, un eveniment care se va desfășura în perioada 4-9 august 2023 și care constă din numeroase evenimente culturale și întâlniri.

Biserica „Sfânta Walburga” din Cisnădie va fi resfințită în data de 5 august în cadrul unei slujbe solemne în care episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România, domnul Reinhart Guib, va ține predica. Sunt așteptați să participe sute de prieteni și oaspeți.

Principalele elemente ale programului cu ocazia „Întâlnirii Cisnădienilor” și a resfințirii bisericii:

Sâmbătă, 5 august

– Ora 10.00: Slujbă festivă de resfințire cu predica episcopului Reinhart Guib.

– Ora 11.30: Dezvelirea plăcii comemorative.

– Ora 12.00: Recepție în curtea bisericii cu acompaniament muzical oferit de „Karpatenblech”.

– Ora 18.00: Seară a amintirilor cu dialoguri și momente muzicale.

Duminică, 6 august

– Ora 10: Slujbă religioasă.

– Ora 11.30: Prezentarea rezultatelor lucrărilor de renovare.

– Ora 17.00: „Plimbări muzicale V” – concert cu formația „Quarto d’ Oro” și prelegere istorică susținută de Dr. Konrad Gündisch în biserica evanghelică din Cisnădioara.

Luni, 7 august

– Ora 9.00: Excursie de studiu la Cârța, cu o recepție la preotul Michael Reger și cu prezentare istoric-artistică susținută de Dr. Konrad Gündisch.

– Ora 14.00: Masă de prânz la păstrăvăria „Albota”.

Marți, 8 august

– Ora 9: Voluntariat de curățenie și lucrări de întreținere la cimitirul evanghelic.

Miercuri, 9 august

– Ora 9.00: Drumeție pe Vârful Măgura și picnic în „Rosengarten”.

– Ora 18.00: Seară de încheiere la „Agora Cisnădioara”. 

Sibian de 21 de ani, în comă profundă, după ce a sărit într-o piscină. Ce avertizează medicii

0

Medicii avertizează că săriturile în piscine pot fi foarte periculoase, unele pot duce la decesul celor care fac salturi cu capul înainte sau la paralizarea acestora, iar în cazul celor care ajung în secţiile de recuperare, mulţi dintre ei nu pot să meargă, ci rămân imobilizaţi restul vieţii în cărucioare cu rotile.




„De obicei asemenea evenimente se soldează cu traumatisme cranio-cerebrale sau vertebro-medulare cu afectarea creierului sau/şi a măduvei spinării. În multe cazuri acestea sunt fatale şi pacienţii nu îşi mai revin din comă, leziunile fiind incompatibile cu viaţa. Pacienţii care supravieţuiesc rămân cu paralizii ale corpului care pot afecta jumătate de corp sau întregul corp, în funcţie de nivelul unde s-a produs leziunea traumatică. Cu cât leziunea este mai înaltă, adică la nivelul capului sau la nivelul coloanei cervicale, cu atât consecinţele sunt mai grave. Reabilitarea medicală în cazul acestor pacienţi este dificilă şi de lungă durată şi chiar în condiţiile unui tratament corect şi complet efectuat, în majoritatea cazurilor rămân cu sechele pe viaţă, chiar imobilizaţi într-un cărucior cu rotile. Sfatul este ca tinerii să evite săriturile în apă sau să verifice adâncimea acesteia înainte de a se aventura la astfel de salturi”, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Secţiei Clinice de Reabilitare Medicală din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, Florentina Popa.

În spitalul sibian, în secţia de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) este internat un tânăr de 21 de ani, în comă profundă, care în urmă cu câteva zile a sărit, în timpul unei petreceri, într-o piscină. După această săritură, cei aflaţi la petrecere l-au scos din apă şi au chemat o ambulanţă, tânărul fiind în stop cardio-respirator. Echipajul de prim-ajutor l-a resuscitat lângă acea piscină, după care l-a adus la spital „în stare foarte gravă, cu multiple traumatisme”, fiind în prezent „intubat, ventilat mecanic”, potrivit purtătorului de cuvânt al SCJU Sibiu, Decebal Todăriţă.

Medicul coordonator de la ATI, unde este internat acest tânăr, Alina Bereanu, a explicat, pentru AGERPRES, „că prognosticul este rezervat” în acest caz.
 

Foto: Isabela PAULESCU / AGERPRES


„Starea de după stopul resuscitat este un diagnostic foarte grav, ce poate fi mai rău şi dintre traumatisme este afectată coloana cervicală, măduva este afectată. El este în comă profundă, cu traumatism cranio-cerebral, cu traumatism de coloană cervicală sever şi traumatisme de membre inferioare. Nouă nu ne lipseşte nimic, dar prognosticul este rezervat”, a explicat medicul de terapie intensivă, Alina Bereanu.

Practic, medicii din ATI îi menţin funcţiile vitale ale tânărului care a sărit în piscină şi îl evaluează zilnic.

Surse medicale susţin că familia tânărului ar fi analizat posibilitatea ca să-l transporte în străinătate, la un alt spital, însă deocamdată acesta este la Sibiu, la ATI. Există riscuri legate de transportul unui asemenea pacient şi îngrijirea medicală în ATI este aceiaşi în spitale, în aceste cazuri.

„Sfatul meu în cazul săriturilor în piscină este mare atenţie la adâncimea piscinei. Având în vedere că sunt foarte grave traumatismele la săriturile în cap în piscină, trebuie să fie lumea atentă”, spune medicul Alina Bereanu.

Moment inedit la Festivalul „Cântecele Munţilor” de la Sibiu: Muzicieni mexicani au cântat folosind un instrument de percuție specific Americii Latine

0

Unul dintre cele mai inedite momente muzicale în debutul Festivalului Internaţional de Folclor „Cântecele Munţilor” de la Sibiu a avut loc miercuri, în curtea Consiliului Judeţean (CJ), transformată într-o imensă scenă, unde muzicieni mexicani au cântat, printre altele, folosind şi charrasca (mandibula unui cal), un instrument de percuţie specific Americii Latine, relatează corespondentul AGERPRES.


Instrumentiştii şi dansatorii ansamblului „Monarca de Mexico” au fost primiţi cu aplauze de angajaţii CJ Sibiu, în frunte cu vicepreşedintele Marcel Luca, unul dintre cei care s-au numărat printre spectatorii primei zile de festival, cea de marţi.

„Mă bucur că sunteţi aici. Şi pentru că aţi transformat curtea Consiliului Judeţean, într-o scenă mare şi frumoasă, vreau să vă spun bun venit”, a spus la începutul spectacolului, vicepreşedintele CJ Sibiu, Marcel Luca.

sursa foto: Isabela Paulescu – Agerpres

Ansamblul „Monaca de Mexico” a făcut senzaţie şi marţi seara, în prima zi de festival, pe scena din Piaţa Habermann din centrul Sibiului. Artiştii mexicani au apărut pe scene din Argentina, Bolivia, Brazilia, SUA, Cuba, Ecuador, Peru, Venezuela, dar şi în ţări europene, precum Franţa, Grecia, Olanda, Israel şi Cehia. Ansamblul mexican prezintă la Sibiu, tradiţiile acestei ţări. Mexicanii de la „Monaca de Mexico” au vor apărea şi miercuri, de la ora 17.00, într-un spectacol în cinematograful unui centru comercial din Sibiu, după care sunt invitaţi de la ora 19.00, din nou, pe scena din Piaţa Habermann. Artiştii mexicani mai pot fi văzuţi sâmbătă, în cadrul festivalului internaţional de folclor de la Sibiu, de la ora 11.00, în Muzeul ASTRA, după care, de la ora 19.00, pe scena din Piaţa Mare a Sibiului.

Artişti din nouă ţări au sosit în această săptămână la Sibiu, la unul dintre cele mai vechi festivaluri de folclor, cu o tradiţie de aproape o jumătate de secol, Festivalul Internaţional „Cântecele Munţilor”. Toate spectacolele din acest festival sunt cu intrare gratuită pentru public.

sursa foto reprezentativa: theculturetrip.com

Șeminee și sobe avantajoase pentru încălzirea locuinței: Opțiuni pe lemne și variante electrice (P)

0

In cautarea unor solutii eficiente si ecologice pentru incalzirea locuintei, semineele si sobele au devenit o alegere populara pentru multi proprietari de case sau apartamente.


Aceste dispozitive de incalzire nu numai ca adauga un plus de farmec si confort camerei, dar asigura si o sursa naturala si eficienta de caldura.

Daca iti doresti sa optezi pentru o solutie inteligenta si estetica pentru asigurarea confortului termic in apartamentul sau casa ta, catalogul PE FOC vine cu variantele ideale. Consulta oferta bogata, alege dispozitivul de incalzire favorit, si beneficiezi de transport garantat la tine acasa.

Seminee si sobe pe lemne

1. Eficienta termica si ambianta: Semineele si sobelele pe lemne ofera o caldura placuta, cu o ambianta traditionala, oferind o experienta relaxanta si autentica. Focul viu si scanteietor creeaza o atmosfera intima, perfecta pentru petrecerea serilor de iarna sau serilor de vara ma racoroase in confortul propriei locuinte. Daca esti in cautare de seminee suceava pe lemne, la preturi avantajoase si fabricate din materiale la superlativ, consulta catalogul PE FOC si alege modelul de semineu potrivit locuintei tale!

Semineu pe lemne modular, cu design minimalist, integrat in livingul unei locuinte.

2. Economie financiara si ecologica: Lemnele sunt o sursa regenerabila de energie, ceea ce face ca semineele si sobele pe lemne sa devina o optiune eco-friendly. De asemenea, in multe cazuri, costul lemnelor poate fi mai accesibil decat alte surse de incalzire, reducand factura lunara pentru incalzire.

3. Flexibilitate si independenta: Un alt avantaj al semineelor si sobelor pe lemne este ca pot fi utilizate chiar si atunci cand nu exista curent electric, oferind un sentiment de independenta in fata intreruperilor de curent sau problemelor tehnice.

4. Gama variata de desing-uri: Semineele si sobele pe lemne vin intr-o varietate de modele si dimensiuni, potrivindu-se oricarui stil de decor interior. Astfel, acestea pot fi integrate cu usurinta in orice tip de incapere, adaugand o nota distincta de eleganta si calitate.

Oferta PE FOC cuprinde modele de sobe ieftine din fonta sau samotate, rustice sau moderne, mini sau suspendate si care indeplinesc cele mai inalte standarde in materie de calitate si siguranta in domeniu. Printre beneficiile unei sobe pe lemne se numara puterea calorica ridicata, posibilitatea de amplasare in orice tip de spatiu (pe drept/pe colt), varietatea de preturi, dar si estetica deosebita pe care o prezinta la exterior.

Soba pe lemne din fonta, cu design rustic, pozitionata in holul unei case.

Seminee electrice

1. Usor de instalat si intretinut: Semineele electrice sunt usor de instalat, necesitand doar o priza electrica pentru a functiona. Nu presupun prezenta unor conducte de evacuare sau ventilatie, ceea ce le face o optiune practica pentru locuintele in care nu se pot monta seminee traditionale.

2. Control avansat al temperaturii: Majoritatea semineelor electrice vin cu optiuni de control al temperaturii si puterii de incalzire, permitand utilizatorilor sa regleze caldura in functie de preferinte si necesitati.

3. Siguranta si eficienta energetica: Semineele electrice nu produc flacari reale si nu degaja fum sau gaze nocive, facandu-le sigure pentru toti membrii familiei. De asemenea, ele sunt eficiente din punct de vedere energetic, deoarece transforma toata energia electrica consumata in caldura, fara a pierde energie in proces.

4. Design modern si versatilitate: Semineele electrice sunt disponibile intr-o gama variata de stiluri si culori, putand fi integrate armonios in orice amenajare interioara. Acestea reprezinta o optiune potrivita pentru cei care cauta un aspect modern si minimalist in dispozitivele de incalzire amplasate in locuinta.

Modelele de seminee electrice din catalogul PE FOC sunt dotate cu un sistem de incalzire electrica, care poate fi reglat in functie de nevoile tale. Semineele electrice cu incalzire sunt solutii convenabile si sigure pentru a adauga caldura unui spatiu mai mic pe timp de vara sau in sezonul rece. Optand pentru un semineu electric de perete, vei avea parte de o utilizare foarte confortabila deoarece acesta nu necesita alimentare cu lemne si functioneaza intr-un mod foarte silentios si automatizat. 

Semineu electric de perete cu ecran LED, rama alba decorativa, montat in camera de zi a unui apartament.

Atat semineele si sobele pe lemne, cat si semineele electrice, ofera avantaje remarcabile pentru incalzirea unei locuinte. Semineele si sobele pe lemne aduc farmec si traditie in casa, asigurand o caldura naturala si o atmosfera relaxanta. Pe de alta parte, semineele electrice sunt o solutie mai practica si sigura pentru apartamente moderne si case de dimensiuni ami reduce, oferind control precis asupra temperaturii.

Indiferent de optiunea pe care o preferi, catalogul PE FOC iti pune la dispozitie o gama generoasa de dispozitive de incalzire ieftine, cu functii avansate si prezente intr-o multime de design-uri, stiluri si dimensiuni!

Piața volantă la Consiliul Județean Sibiu cu 12 producători locali, vineri 4 august

0

Consiliul Județean Sibiu anunță o nouă ediție a pieței volante care se va desfășura în fața și în curtea instituției, vineri, 4 august 2023, cu începere de la ora 9.


Cei care apreciază gustul și calitatea produselor locale, dar și cei care doresc să le testeze, sunt așteptați să își facă aprovizionarea cu legume de sezon din Veștem, cu produse de carmangerie de la Casa cu carne, cu lactate din Tilișca și și Șura Mică, cu siropuri și dulcețuri pregătite în Cisnădie și Sibiu, cu fructe culese din livezile aflate în localitatea Runcu (județul Vâlcea), cu pâine de casă și produse de patiserie pregătite într-o gospodărie din Apoldu de Jos, cu miere de diverse sortimente și produse apicole, precum și cu flori, cultivate în municipiul Sibiu.

Iată cine sunt producătorii care vă vor întâmpina cu produse proaspete și de calitate, până la ora 13.

Weekend plin la Festivalul Internațional „Cântecele Munților” de la Sibiu

0

De la seara tradițională românească la atelierele de dans, de la animațiile culturale în spații neconvenționale la spectacole folclorice, primele trei zile ale Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” au fost pline de antren și de ritmuri specifice Europei, Americii și Asiei. Rețeta de succes va fi păstrată vineri, sâmbătă și duminică, în festival fiind programate evenimente de la amiază până seara târziu, în diferite spații din Sibiu, inclusiv mega-spectacole în Piața Mare a orașului.


 Cea de-a 48-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” a debutat în forță cu o seară tradițională românească, în compania Junilor Sibiului, și cu spectacole folclorice în Piața Habermann. Atelierele de dans și animațiile culturale au completat programul în următoarele zile ale festivalului, animând centrul orașului și spații neconvenționale.

De vineri 4 august, până duminică 6 august 2023, „Cântecele Munților” vor răsuna și în Piața Mare din Sibiu, și la Muzeul ASTRA, alături de celelalte spații consacrate în primele zile de festival.

Pași de dansuri tradiționale georgiene și ucrainene se pot învăța vineri 4 august, ora 12, în cadrul atelierului găzduit de Centrul Cultural „Ion Besoiu”, iar incursiunea în folclorul altor popoare va continua la Promenada Mall, la ora 16, cu animații culturale susținute deansamblurile „Svetozar Markovic” –  Serbia și  „Lublin” – Polonia. De la ora 18, pietonala Nicolae Bălcescu vibrează datorită sutelor de artiști prezenți la parada portului popular. Începând cu ora 19, Piața Mare a Sibiului redevine punctul fierbinte al festivalului: „Cindrelul-Junii Sibiului”, „Veteranii Junii Sibiului” și „Ceata Junilor”, Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Paula Medrea, Alina Pinca și Veta Biriș ne invită într-o călătorie muzical-coregrafică prin Transilvania.

De la ora 20, colindăm România, prin intermediul dansurilor și cântecelor populare, binecunoscute iubitorilor de folclor. Totul se întâmplă în cadrul Concertului folcloric extraordinar „Paul Surugiu – Fuego, Junii Sibiului şi invitaţii lor”, ai cărui protagoniști sunt Paul Surugiu – Fuego, Junii Sibiului, Sava Negrean Brudașcu, Matilda Pascal Cojocărița, Constantin Enceanu, Mariana Anghel, Liliana Laichici, Traian Stoiță, Ovidiu Homorodean, Sebastian Emanuel Stan, Răzvan Năstăsescu, Aurora și Săndel Mihai, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Andreea Haisan, Gabriel Dumitru, Alexandru Brădățan, Fetele din Botoșani, Cătălin Iancu și „Ceata Junilor”.

Sâmbătă 5 august, bănățeni și aromâni își dau mâna în cadrul atelierului de dansuri tradiționale, programat la ora 12, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”. În Muzeul ASTRA, festivalul ne face program, cu spectacole folclorice la ora 11 și ora 17.30, cu animații culturale – ora 16 și hora satului – la ora 17. Folclorul georgian, sârbesc și mexican se vor împleti astfel cu cântecele  bucovinenilor de la „Arcanul” și ritmurile specifice Sibiului, promovate de Școala de Dans „Ioan Macrea”, Grupul Vocal „Cibinul” de la Palatul Copiilor Sibiu, Ansamblul „Ceata Junilor” și

Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”.

Seara de la ora 19, ansamblurile „Cununița”- Arad, „Armânamea” – Constanța, „Arcanul” – Suceava, „Achna Forest” – Cipru, „Polytonic Orchestra Katerini”-Grecia, „Svetozar Markovic” – Serbia, „Strămoșeasca” – Republica Moldova, „Monarca de México” – Mexic și „Sonechko” – Ucraina fac spectacol în Piața Mare. Evoluțiile lor vor fi urmate de concertul extraordinar susținut de Andreea Voica și Ansamblul „Timișul”.

Duminică 6 august, ora 12, ansamblurile „Strămoșeasca” – Republica Moldova, „Armânamea” – Constanța și „Lublin” – Polonia fac spectacol în Muzeul ASTRA, iar seara de la ora 19, în Piața Mare ne dau întâlnire ansamblurile „Ardealul” – Sibiu, „Arcanul” – Fundu Moldovei, „Lublin” – Polonia, „Svetozar Markovic” – Serbia și Ansamblul „University 2” din Georgia. În final de festival, Oana Bozga-Pintea și Junii Sibiului sărbătoresc„Tinerețea”, alături de „Ceata Junilor”, Orchestra „Tinerețe”, Ilie Medrea, Mirela Mănescu, Bogdan Toma, Virginia Irimuș, Daniel Pop, Ancuța Corlățan, Doriana Talpeș, Tin Vasilescu, Viorel Nicolae Pop, Codruța Rodean, Anda Horoba, Anuța Motofelea, Cătălin Hașa, Narcisa Băleanu, Alexandra Chira, Roberta Selagea, Daria Gâdea, Sînziana Ștefan, Ioana Ștefan, Teodora Martin, Roxana Goia, Maria Beatrice Băndoiu și invitații speciali Ionuț Fulea și Paula Seling.

Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților” este organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu.

Acțiunea este cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Parteneri: Muzeul ASTRA, Centrul Cultural „Ion Besoiu”, Cricova, TVR1, Promenada Mall Sibiu, Habermann Markt

Sponsori: Scandia Food și Romgaz

Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.

Program

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FOLCLOR

„CÂNTECELE MUNȚILOR”

1-7 august 2023

JOI, 3 AUGUST 2023

PROMENADA MALL  – Cinegold

* ora 17.00 – Animații culturale, cu Ansamblul „Achna Forest” – Cipru, „Polytonic Orchestra Katerini”Grecia și Ansamblul „University 2” – Georgia

PIAȚA HABERMANN

* ora 19 – Spectacol folcloric cu ansamblurile:

                  Școala de Dans „Ioan Macrea” și Grupul vocal „Cibinul” de la Palatul Copiilor Sibiu

                  „Achna Forest” – Cipru

                  „Polytonic Orchestra Katerini”-Grecia

                   „Lublin” – Polonia

„Datina” – Tălmaciu

„Svetozar Markovic” –  Serbia

„Sonechko” – Ucraina

Prezintă: Traian Stoiță

VINERI, 4 AUGUST 2023

CENTRUL CULTURAL „ION BESOIU”

* ora 12.00 – Atelier de dansuri tradiționale georgiene, cu Ansamblul „University 2”

                    Atelier de dansuri tradiționale ucrainene, cu Ansamblul „Sonechko”

PROMENADA MALL  – Cinegold

* ora 16.00 – Animații culturale, cu ansamblurile „Svetozar Markovic” –  Serbia și  „Lublin” – Polonia

STR. NICOLAE BĂLCESCU – PIAȚA MARE DIN SIBIU

* ora 18.00 – Parada portului popular

PIAȚA MARE DIN SIBIU

* ora 19.00  – Spectacol folcloric susținut de:

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”

Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului”

Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” – Sibiu

Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Paula Medrea, Alina Pinca, Veta Biriș

* ora 20.00 – Concert  folcloric extraordinar „Paul Surugiu – Fuego, Junii Sibiului şi invitaţii lor”

Sava Negrean Brudașcu, Matilda Pascal Cojocărița, Constantin Enceanu, Mariana Anghel, Liliana Laichici, Traian Stoiță, Ovidiu Homorodean, Sebastian Emanuel Stan, Răzvan Năstăsescu, Aurora și Săndel Mihai, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Andreea Haisan, Gabriel Dumitru, Alexandru Brădățan, Fetele din Botoșani, Cătălin Iancu

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”

Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”

Coregrafia: Silvia Macrea și Theodor Vasilescu, asistent coregraf: Alesea Sas

Conducerea muzicală: Cristian Obrejan și Radu Dinescu         

Prezintă: Iuliana Tudor  

SÂMBĂTĂ, 5 AUGUST 2023

CENTRUL CULTURAL „ION BESOIU”

* ora 12.00 – Atelier de dansuri tradiționale aromâne, cu Ansamblul „Armânamea”

                   – Atelier de dansuri tradiționale bănățene, cu Ansamblul „Timișul”

MUZEUL ASTRA

* ora 11.00 – Spectacol folcloric susținut de ansamblurile: „University 2” – Georgia, „Svetozar Markovic” –  Serbia și „Monarca de México”- Mexic – Târgul de Țară

Prezintă: Anca Mărginean

* ora 16.00 – Animații culturale, cu Călin Brăteanu și Fanfara „Arcanul” – Suceava – Amfiteatrul de pe Aleea Pivelor

* ora 17.00 – Hora satului, cu Școala de Dans „Ioan Macrea” și Grupul Vocal „Cibinul” de la Palatul Copiilor Sibiu – Târgul de Țară

* ora 17.30 – Spectacol folcloric susținut de:

Ansamblul „Ceata Junilor”

Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și Daniela Carmen Popa – Târgul de Țară

Prezintă: Anca Mărginean

PIAȚA MARE DIN SIBIU

* ora 19.00 – Spectacol folcloric, susținut de ansamblurile:

„Cununița” – Arad

„Armânamea” – Constanța

„Arcanul” – Suceava și Cristina Diaconescu

 „Achna Forest” – Cipru

„Polytonic Orchestra Katerini”-Grecia

„Svetozar Markovic” – Serbia

„Strămoșeasca” – Republica Moldova

„Monarca de México” – Mexic

„Sonechko” – Ucraina

* ora 21 – Concert extraordinar, susținut de Andreea Voica și Ansamblul „Timișul”

Prezintă: Iuliana Tudor

DUMINICĂ, 6 AUGUST 2023

MUZEUL ASTRA, TÂRGUL DE ŢARĂ

* ora 12.00 – Spectacol folcloric, susținut de ansamblurile:

„Strămoșeasca” – Republica Moldova

„Armânamea” – Constanța

 „Lublin” – Polonia

Prezintă: Oana Tomoiagă

PIAȚA MARE DIN SIBIU

* ora 19.00 – Spectacol folcloric, susținut de ansamblurile:

„Ardealul” – Sibiu

„Arcanul” – Fundu Moldovei și Călin Brăteanu

„Lublin” – Polonia

 „Svetozar Markovic” – Serbia

                     „University 2” – Georgia

* ora 20.30 –  Spectacol extraordinar „Tinerețe” cu Oana Bozga-Pintea și Junii Sibiului

Ilie Medrea, Mirela Mănescu, Bogdan Toma, Virginia Irimuș, Daniel Pop, Ancuța Corlățan,

Talpeș, Tin Vasilescu, Viorel Nicolae Pop, Codruța Rodean, Anda Horoba, Anuța Motofelea, Cătălin Hașa, Narcisa Băleanu, Alexandra Chira, Roberta Selagea, Daria Gâdea, Sînziana Ștefan, Ioana Ștefan, Teodora Martin, Roxana Goia, Maria Beatrice Băndoiu

Invitați speciali: Ionuț Fulea, Paula Seling

Orchestra „Tinerețe”, dirijor Ovidiu Barteș

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”

Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” – Sibiu

Coregrafia: Silvia Macrea și Theodor Vasilescu, asistent coregraf: Alesea Sas

Prezintă: Iuliana Tudor

Director festival: Silvia Macrea

*** În caz de vreme nefavorabilă, evenimentele programate în Piața Habermann se vor desfășura la Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu.

Tineri scandalagii pe strada Oțelarilor din Sibiu. Aveau droguri asupra lor

0

Doi tineri au mari probleme cu legea după ce mai mulți trecători au sunat la 112. Conform primelor date, tinerii făceau gălăgie și se luau de pietoni.


Incidentul s-a produs în cursul zilei de ieri, pe strada Oțelarilor din municipiul Sibiu. La fața locului au fost identificați doi tineri, unul în vârstă de 20 de ani, din Cisnădie, și unul în vârstă de 26 de ani, din județul Vâlcea, care aveau un comportament confuz și incoerent, motiv pentru care li s-a solicitat să prezinte bunurile pe care le aveau asupra lor.

În urma controlului efectuat, asupra tânărului în vârstă de 20 de ani s-a găsit o pungă din plastic ce conținea materie vegetală verde, cu miros înțepător.

Celălalt tânăr a încercat să ascundă în cavitatea bucală un plic transparent ce conținea o substanță solidă transparentă.

RACOVIȚA – Adolescent rănit după ce a căzut din tractor. Șoferul nu avea permis de conducere

0

Un eveniment rutier s-a produs astăzi, pe raza localității Racovița. Acolo, un adolescent în cartea de 15 ani a căzut dintr-un tractor.


Conform primelor date, tractorul era condus de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în localitatea Racovița. În urma verificărilor, bărbatul nu deține permis de conducere.

„SAJ SIBIU ,a trimis de urgenta un echipaj de tip B ,pe raza localității Racovita, unde un tânăr de 15 ani a căzut dintr-un tractor. La sosirea echipajului, băiatul acuza dureri lombare și de sold, iar la nivelul capului și al feței a prezentat excoriatii.Pacientul a fost transportat la CPU Luther în stare stabilă.” a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU, Vasile Scridon

Prefectura Sibiu: Întâlnirea Grupului de lucru pentru siguranța în școli și prevenirea absenteismului și a abandonului școlar

0
Sibiu Prefectura

Conform Planului Teritorial Comun de acțiune la nivelul județului Sibiu pentru creșterea gradului de siguranță în școli și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, Prefectura Sibiu, informează într-un comunicat de presă, că în data de 3 august 2023, la Instituția Prefectului-județul Sibiu a avut loc întâlnirea trimestrială a Grupului de lucru pentru siguranța în școli și prevenirea absenteismului și a abandonului școlar.


Redăm mai jos comunicatul de presă transmis de rezprezentanții Prefecturii Sibiu:

Prezenți la această întâlnire de lucru au fost reprezentanți din partea, Instituției Prefectului-Județul Sibiu, Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu „G-ral de Brigadă MIHAIL RASTY”, Consiliului Județean Sibiu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu, Centrul de Prevenire, Evaluarea și Consiliere Antidrog, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane/Centrul Regional Alba-Iulia

Cele mai importante aspecte prezentate au fost cele legate de:

  • numărul de elevi neșcolarizați în anul  2022-2023 (209 elevi dintre care 37 elevi în învățământul primar și 95 elevi în învățământul gimnazial și 70 elevi în învățământul profesional și 7 elevi în învățământul liceal)) în județul Sibiu, precum și prezentarea situației în ceea ce privește fenomenul de absenteism înregistrat la nivelul județului Sibiu, conform datelor centralizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu;
  • numărul de elevi care au fost reintegrați în sistemul de învățământ în anul școlar 2022-2023 (29 de elevi).
  • desfășurarea de acțiuni specifice pentru prevenirea absenteismului și abandonului școlar, precum și menținerea legăturii permanente între Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, directorii unităților de învățământ și autoritățile locale, dar și între părinți și cadrele didactice;
  • pe linia asigurării climatului de ordine și liniște publică în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar au fost desfășurate 274 activități cu caracter informativ-preventiv adresate elevilor pe diferite teme: bullying/ cyberbullying, prevenirea traficului de persoane, consumul de droguri, respectarea regimului circulației rutiere, prevenirea infracțiunilor comise cu violență, legislația referitoare la răspunderea penală a minorilor;

Menționăm că măsurile destinate imbunătățirii climatului de siguranță publică continuă în perioada următoare în zona unităților de învățământ prin desfășurarea acțiunilor specifice premergător deschiderii anului școlar 2023-2024 și a desfășurării campaniilor de prevenire a cyberbullingului, a conștientizării riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de violare a vieții private în cadrul taberelor școlare organizate pe raza județului.

Totodată, doamna comisar șef de Poliție, Sava Anca din cadrul Centrului Regional Alba Iulia aparținând Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane a anunțat demararea depunerii de proiecte in cadrul Programului Centru pentru infrastructura educațională antepreșcolară  și preșcolară începând cu data de 20 august 2023.

Programul vizează realizarea de intervenții în infrastructura educațională a creșelor și a grădinițelor, pentru creșterea gradului de acces și participare la educația timpurie și are drept obiective principale:

– Creșterea capacității infrastructurii din învățământul timpuriu din Regiunea Centru pentru a deservi nevoia de cuprindere în educație a copiilor din comunitățile locale.

– Îmbunătățirea condițiilor de îngrijire și educație din infrastructurile de învățământ timpuriu din Regiunea Centru prin conformarea cu standardele de calitate în vigoare privind accesibilizarea, dotarea și echiparea acestora.

– Îmbunătățirea calității serviciilor educaționale, pentru a deservi cu prioritate copiii din comunități defavorizate, copiii de etnie romă și comunitățile din mediul rural.

– Îmbunătățirea accesului la învățământul de masă al copiilor cu cerințe educaționale speciale prin acțiuni de integrare și incluziune

Blackjack pe Bani Reali: Cazinouri Online, Reguli și Tehnici Pentru Succes

0

Blackjack-ul este unul dintre cele mai populare jocuri de cazinou, atât în mediul tradițional, cât și în cel online. Dacă ești interesat să te bucuri de adrenalina și emoția acestui joc și să încerci să câștigi bani reali, ai venit în locul potrivit. În acest articol, vom explora unde poți juca blackjack pe bani reali în mediul online, cum se joacă acest joc și câteva tehnici pentru a-ți spori șansele de succes.

Unde să joci blackjack pe bani reali

Există numeroase cazinouri online de încredere care oferă blackjack pe bani reali. Înainte de a te înregistra la un cazinou, asigură-te că acesta este licențiat și reglementat de o autoritate competentă pentru a avea o experiență sigură și corectă.

Cazinourile online de renume oferă adesea și bonusuri de bun venit pentru jucătorii noi, precum și alte promoții și recompense pe parcursul jocului. Asigură-te că citești termenii și condițiile asociate bonusurilor înainte de a le revendica pentru a ști exact ce trebuie să faci pentru a putea retrage câștigurile.

Cum se joacă blackjack

Blackjack-ul este un joc simplu și ușor de înțeles, dar cu strategii complexe pentru cei care doresc să-și îmbunătățească abilitățile și șansele de câștig. Scopul jocului este să obții o mână cu valoarea cât mai aproape de 21, dar fără a o depăși. Fiecare carte are o valoare numerică: cărțile de la 2 la 10 au valoarea indicată, cărțile cu figuri (valet, damă, rege) valorează 10 puncte, iar asul valorează fie 1 sau 11, în funcție de ce este mai avantajos pentru mână.

Procesul de joc este următorul:

Fiecare jucător primește două cărți cu fața în sus, iar dealerul primește o carte cu fața în sus și una cu fața în jos.

Fiecare jucător trebuie să decidă ce acțiune dorește să întreprindă în funcție de cărțile sale și de cea vizibilă a dealerului. Opțiunile comune includ „A trage” (să primești o altă carte), „A rămâne” (să nu mai primești cărți), „A dubla” (să dublezi pariul și să primești o singură carte în plus) sau „A împărți” (dacă primești două cărți de același rang, poți împărți mâna în două mâini separate).

Scopul este să obții o mână cu valoarea mai mare decât dealerul, fără a depăși 21. Dacă depășești această valoare, pierzi automat.

Tehnici pentru blackjack

Pentru a-ți spori șansele de câștig la blackjack, poți folosi următoarele tehnici:

Învață strategia de bază: Există tabele specifice cu reguli clare privind acțiunile recomandate pentru fiecare combinație de cărți a jucătorului și a dealerului. Cunoașterea și aplicarea strategiei de bază te va ajuta să iei decizii mai bune în timpul jocului.

Gestionează-ți banii: Stabilește un buget clar și nu depăși niciodată suma pe care ți-ai propus să o pariezi. Jocul trebuie să rămână o formă de divertisment și nu ar trebui să afecteze finanțele tale personale.

Folosește sistemul de pariere progresivă: Unele tehnici de pariere, cum ar fi sistemul Martingale, implică ajustarea mizei în funcție de rezultatele anterioare. Cu toate acestea, este important să fii atent și să înțelegi riscurile asociate acestor sisteme.

Jocul de blackjack pe bani reali poate fi o experiență captivantă și profitabilă, dar este important să joci în mod responsabil și să folosești tehnici adecvate pentru a-ți spori șansele de succes. Alege cu încredere un cazinou online de încredere, învață regulile și strategiile de bază ale jocului și gestionează-ți banii într-un mod responsabil. Cu abordarea potrivită, te vei putea bucura de toate aspectele captivante și emoționante ale blackjack-ului și, cine știe, poate vei fi norocosul care va învinge dealerul și va câștiga premii atractive!

Biciclist neatent rănit de o mașină, pe o stradă din Orlat

1

Un biciclist neatent a fost lovit de o mașină pe strada Sergiu Cipariu din localitatea Orlat. Acesta a ajuns de urgență la spital.


Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea o bicicletă, un localnic în vârstă de 64 de ani a virat la stânga fără să se asigure și a fost lovit de un autoturism condus pe aceeași direcție de către un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Gura Râului.

În urma impactului, biciclistul a suferit un traumatism cranio-cerebral.

„Un echipaj SMURD a intervenit de urgență în localitatea Orlat la un accident rutier. Echipajul a acordat îngrijiri medicale unui biciclist care a fost acroșat de un autovehicul. Bărbatul în vârstă de 64 de ani a fost transportat la UPU Sibiu conștient, avânt un traumatism cranio-cerebral și escoriații.” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU, Andreea Ștefan

Călătorii TURSIB își pot încărca cardul online din 7 august

0

Începând de luni, 7 August 2023 TURSIB pune la dispoziție un nou canal de vânzare a titlurilor de călătorie.


În prezent titlurile de călătorie Tursib se pot achiziționa prin următoarele canale: de la agențiile Tursib, de la aparatele contactless din autobuze, din aplicația SibiuBus, din aplicația 24Pay, de la automatele stradale și de la colaboratori.

Astfel, pe lângă aceste canale veți avea posibilitatea de a achiziționa rapid și în siguranță titluri de călătorie online direct de pe site-ul nostru. Pentru început acesta o să vă permită încărcarea cardurilor Tursib din PVC cu titluri de călătorie cu preț întreg.

De asemenea, vom pune la dispoziția călătorilor o funcție suplimentară de planificare a călătoriei similară cu cea din aplicația SibiuBus, care va putea fi accesată direct de pe site-ul www.tursib.ro.

Noul canal de vânzare va reprezenta o soluție modernă și eficientă pentru călători, facilitând procesul de achiziționare a titlurilor de călătorie și în același timp planificarea călătoriilor.

În același timp, începând de luni veți putea observa o serie de îmbunătățiri pe site-ul nostru. Acesta va fi actualizat cu noi informații despre titlurile de călătorie și echipamentele noastre. Astfel vă invităm să consultați secțiunile “Titluri de călătorie” și “Informații utile” pe www.tursib.ro. Acestea vor fi o resursă utilă, unde veți putea găsi informațiile de care aveți nevoie pentru a înțelege toate opțiunile și facilitățile de care vă puteți bucura.

Ne dorim ca toate aceste schimbări să aibă un impact pozitiv asupra călătorilor noștri.

Vă mulțumim pentru că alegeți transportul public și vă asigurăm că încercăm constant să vă oferim cele mai bune servicii!

Un bătrânel s-a răsturnat cu triciclul electric, lângă Tălmăcel. Pasagera acestuia a ajuns la spital

0

Un bărbat în vârstă de 82 de ani, din localitatea Tălmăcel, s-a răsturnat cu triciclul electric pe DC 61, în apropierea localității de reședință.


Din primele cercetările efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un triciclu electric spre Tălmaciu, un bărbat în vârstă de 82 de ani, din Tălmăcel, pe fondul neatenției în conducere, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat.
În urma evenimentului, o pasageră, în vârstă de 59 de ani, din aceeași localitate, a suferit vătămări corporale și a fost transportată conștientă la spital.

PSD Sibiu: Atitudinea PNL Sibiu sfidează bunul simț, în cazul viceprimarului corupt (C.P)

0

Organizația Județeană PSD Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


Nu am văzut niciun lider PNL Sibiu, cum ar fi Daniela Cîmpean sau Raluca Turcan, care l-au susținut până în pânzele albe pe domnul Alexandru Dumbravă, să iasă public, să-și dea demisia sau, în cel mai rău caz, să-și ceară public scuze pentru faptul că l-au susținut pe domnul Dumbravă în demnități publice extrem de importante. Ar fi fost niște gesturi de decență și normalitate, valori morale care, constatăm, lipsesc cu desăvârșire la PNL Sibiu.

Doamnele care reprezintă conducerea PNL Sibiu nu spun nici măcar dacă acesta a fost exclus din partid. Despre indecența și tupeul domnului Dumbravă de a face cerere pentru a fi repus în funcția de director al Școlii Gimnaziale Roșia ce ar mai fi de spus? Așa înțelege PNL Sibiu că trebuie să meargă lucrurile în România Educată: că fostul lor viceprimar, vicepreședinte al PNL Sibiu, omul care a semnat o înțelegere cu procurorii europeni prin care își recunoaște furtul din fonduri europene și cere o pedeapsă de 2 ani și  3 luni cu suspendare, poate să fie director al unei școli și să continue să predea, ca profesor. În concepția PNL Sibiu, domnul Dumbravă le poate fi mentor elevilor și dascălilor! Eventual, le poate da lecții despre cum să fure, iar atunci când sunt prinși, să cadă la înțelegere cu procurorii, pentru a nu primi pedeapsă cu executare, și cum să-și asigure sprijin politic de la PNL Sibiu, ca să nu pățească nimic.

Doamna Turcan se poza cu domnul Dumbravă în toate ipostazele: de membru al PNL, de inspector școlar general, de director al Casei Corpului Didactic și de viceprimar al Municipiului Sibiu. Mai avea un pic și-l prezenta public drept un arhanghel al competenței și al corectitudinii. Bineînțeles că nici doamna Cîmpean nu s-a lăsat mai prejos.

Desigur că domnul Dumbravă are dreptul de a munci, pentru a se întreține. Dar, totuși, se poate duce în mediul privat, nu într-o școală, să fie director și profesor, pentru că tinerii au nevoie de exemple pozitive de urmat în viață!

Cât timp ai un proces pe rol, în care ți-ai recunoscut vina și ai cerut să fii pedepsit cu 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare, considerăm că minima decență îți impune să renunți la cererea de a fi director de școală. În epoca ”României Educate”, cu oarecare mirare constatăm că liberalii sibieni promovează un director de școală penal.

Așteptăm, încă, demisiile sau măcar scuzele publice ale conducerii PNL Sibiu pentru această pată – galbenă – pusă pe obrazul Primăriei Sibiu!