Consiliul Județean Sibiu a lansat licitația în vederea elaborării studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții ”Dezvoltarea unui Data Center Disaster Recovery și Arhivare pentru CJ Sibiu și unitățile din subordine”.
Operatorii economicii interesați își pot depune ofertele în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, până în data de 30 iunie 2022, ora 15. Valoarea estimată a contractului este de 200.000 lei fără TVA, respectiv 238.000 lei cu TVA, fondurile fiind asigurate din bugetul local al județului Sibiu. Durata de execuție a contractului este de 9 luni.
Prin acest proiect, CJ Sibiu își propune să reabiliteze și să extindă două clădiri aflate în proprietate, situate în municipiul Sibiu, pe strada Șoseaua Alba Iulia, nr.73, în proximitatea Aeroportului Internațional Sibiu, cu scopul de a crea o arhivă fizică și digitală.
În cadrul studiului de fezabilitate se va realiza o expertiză tehnică a celor două imobile și se vor analiza soluțiile pentru amenajările exterioare, împrejmuire și căi de acces. Una dintre clădiri, destinată pentru arhiva fizică, va fi compartimentată astfel: depozite de arhivă, camere de lucru, sală de studiu, laborator de reprografiere, laborator de recondiționare și restaurare, birouri, încăperi auxiliare, grupuri sanitare. În cealaltă clădire va funcționa un centru numit Data Center Disaster Recovery, dotat cu servere, întreaga amenajare ținând cont de cerințele și standardele de securitate impuse pentru crearea unei arhive digitale.
După finalizarea studiului de fezabilitate, CJ Sibiu are în vedere identificarea unor surse de finanțare externe pentru realizarea investiției.
În această săptămână, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” urcă pe scena a două evenimente de anvergură, artiștii fiind prezenți joi, 16 iunie, la Festivalul Național de Folclor „Petrică Moise”, iar duminică, ora 21, pe TVR1 – în finala celui mai mare talent show din România: „Vedeta Populară”.
Tradiții sibiene în Banat
La invitația Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” onoreazămemoria unuia dintre cei mai mari soliști de folclor ai Banatului, participând la prima ediție a Festivalului Național de Folclor „Petrică Moise”. Astfel, din respect pentru tot ceea ce a însemnat și înseamnă Petrică Moise pentru cântecul popular românesc și din prețuire pentru prietenia de zeci de ani care l-a legat de Junii Sibiului, managerul Silvia Macrea și artiștii sibieni au pregătit un program special de cântece și dansuri populare. Alături de dansatorii și muzicienii ansamblului vor evolua Adrian Neamțu, solist instrumentist, și interpreții Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Mariana Ionescu Căpitănescu și Marius Ciprian Pop.
Festivalul „Petrică Moise” se desfășoară joi, 16 iunie, de la ora 18, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.
Junii Sibiului, alături de concurenții „Vedeta Populară”
În data de 12 iunie a.c., semifinala talent show-ului „Vedeta populară” a înregistrat un succes extraordinar, iar concurenții au fost susținuți de dansatorii sibieni și de Orchestra „Brâulețul”, condusă de maestrul Cristian Obrejan; semifinala a fost un adevărat tur de forță, căci Junii Sibiului au evoluat în momente dedicate folclorului minorităților și marilor ritualuri din folclorul românesc, etalând 20 de costume populare specifice românilor și etniilor conlocuitoare.
Duminică, 19 iunie a.c., Ansamblul „Cindrelul – Junii Sibiului”va fi din nou prezent în programul TVR1, pentru finala concursului „Vedeta Populară”. Astfel, artiștii noștri îi vor însoți pe cei cinci finaliști în ultimele probe din acest sezon și vor acompania membri ai juriului în recitalurile oferite. Finala „Vedeta Populară” marchează și o colaborare inedită cu unul dintre cei mai mari dirijori ai României, căci maestrul Cristian Obrejan va sta în fața Orchestrei „Cindrelul”, alături de maestrul Gabriel Popescu. Surprize propun publicului și dansatorii Junii Sibiului, momente speciale fiind pregătite în coregrafia Silviei Macrea și a asistentului coregraf Alesea Sas. Emisiunea se difuzează duminică 19 iunie, ora 21, pe TVR1 și este preluată simultan de TVRi și TVR Moldova.
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” funcționează în cadrul CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu; activitatea instituției este posibilă cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.
Joi, 16 iunie, de la orele 13:00, la Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” din Făgăraş, va avea loc vernisajul expoziţiei Meșteșuguri și meșteșugari, bresle din sudul Transilvaniei.
Curatori: dr. Raluca Maria Frîncu, dr. Constantin Băjenariu
Colaboratori: Chris Balthes, Călin Bobic, Răzvan Malanca, Cristina Mihu, Ramona Muntean, dr. Alexandru Munteanu, dr. Raluca Maria Teodorescu, dr. Radu Teuceanu, Cristina Mihaela Rădulescu
Text oferit de curatorii expoziţiei:
Expoziția Meșteșuguri și meșteșugari, bresle din sudul Transilvaniei, organizată în parteneriat cu Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, aduce în prim plan modul de organizare a breslelor. Constituite în vederea reglementării producţiei, a desfacerii produselor, a procurării materiei prime, a înfiinţării de noi ateliere şi a combaterii concurenţei, acestea aveau şi obligaţii militare. Fiecare breaslă apăra un turn şi o porţiune din zidul de fortificaţii al oraşului, iar în timp de pace membrii ei prestau servicii de pază. Etapa premergătoare organizării meşteşugurilor în bresle coincide cu evoluţia localităților din sudul Transilvaniei, în interiorul cărora se desfășura o viaţă meşteşugărească şi comercială activă. Din anul 1376 datează primul regulament de organizare al breslelor din Sibiu, dar menţiunea că în acel an ele au fost „reînfiinţate” îndreptăţeşte ipoteza că aceste organizații meșteșugărești au apărut mai devreme. Prin intermediul obiectelor de identificare şi reprezentare – semne, sigilii, lăzi, urne de vot, convocatoare, obiecte cu semnul breslei – în cadrul expoziției este surprinsă organizarea şi viaţa internă a breslelor şi a frăţiilor de calfe.
Medicii de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu au primit o veste șoc. Buna lor colegă, dr. Mioara Munteanu a încetat din viață. Aceasta avea o carieră medicală de peste 30 de ani.
Doamna Mioara Munteanu este caracterizată ca fiind un medic excepțional, profesând cu un devotament ieșit din comun, aducând multă alinare și bucurie pe fețele pacienților.
„Ne luăm rămas bun cu profundă tristețe de la draga și buna noastră colegă, dr. Mioara Munteanu, medic primar pneumolog în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. Vom păstra mereu în amintirea noastră profesionalismul, dăruirea și omenia de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere de peste 30 de ani. A iubit oamenii, a adus alinare suferinței a mii de bolnavi și s-a dedicat cu mult devotament nobilei misiuni de a reda sănătatea semenilor.Dumnezeu să îi odihnească sufletul în pace și lumină!Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”este mesajul colectivului de la Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu
Acțiunea de DEZINSECȚIE împotriva căpușelor, muștelor, țânțarilor, dar și împotriva celorlalte insecte va fi demarată la nivelul orașului Agnita, joi, 16 iunie 2022.
Primul obiectiv supus dezinsecției va fi parcul Steinburg, acțiunea fiind realizată prin nebulizare și termonebulizare, iar substanțele folosite sunt Cymina Ultra și K-Othrine EC 84.
Acțiunea propriu-zisă este programată să înceapă la ora 18:00 și va fi realizată de către SC ADEMI IMPEX SRL.
Vă rugăm, așadar, să evitați zona parcului Steinburg, joi, 16.06.2022, între orele 18:00 – 00:00. În cazul în care deplasarea în zonă este absolut necesară, vă rugăm evitați raza directă de acțiune a echipamentelor folosite de personalul autorizat.
Toate substanțele folosite sunt avizate de către Ministerul Sănătății, iar societatea comercială contractată deține toate înregistrările și autorizațiile prevăzute de legislația în vigoare.
În cazul în care condițiile meteorologice nu permit desfășurarea acțiunilor planificate, acestea vor fi reprogramate, iar data va fi comunicată ulterior.
Pentru orice sibian cu state vechi, viaţa militară a oraşului este o componentă importantă a acestuia. Astăzi, Academia Forţelor Terestre din Sibiu a marcat 175 de ani de învăţământ militar în localitate. Dar istoria militară a Sibiului se pierde în negura timpului. Nu putem separa Sibiul de armată nici acum 300 de ani, nici astăzi.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a onorat invitaţia celor de la Garnizoana Sibiu şi a fost astăzi prezent la festivităţi. Alături de el a stat primarul Astrid Fodor, apoi subprefectul Sebastian Şebu şi mai departe preşedinta Consiliului Judeţean, Daniela Cîmpean. De cealaltă parte, comandantul garnizoanei generalul Ghiţă Bârsan şi restul de militari. O aşezare firească în actualul context politic. Ministrul PSD, alături de primarul FDGR, subprefectul PSD şi mai departe liberala de la Consiliul Judeţean.
Personal, la asemenea ceas aniversar, mă aşteptam să vină premierul general Ciucă, absolvent în 1988 a unei şcoli militare din Sibiu. Dar a lipsit. A venit sociologul Dîncu, ajuns ministrul Apărării. Un paradox al gradelor şi funcţiilor.
Dar dincolo de evenimentul aniversar şi discursurile politicianiste, profit de prilej pentru a depăna câteva amintiri şi istorioare auzite din mediul militar sibian. Pentru că de Sibiu se leagă soarta ofiţerilor forţelor terestre din toată România. Aici au fost şcoliţi generaţii de ofiţeri, unii ajunşi generali, alţii prin politică, iar alţii în afaceri, după ce au renunţat la armată.
În şcoală, ca băiat, mereu aveam o problemă cu APV-iştii. Pentru cei mai tineri, aceasta era porecla ce li se dădea studenţilor militari „armată pe viaţă”. Problema era evident legată de fete. Mereu APV-iştii li se păreau acestora mai interesanţi. Uniforma era ceva sexy, iar profesia de militar şi avantajele acesteia atrăgeau multe fete.
Mai târziu, mai copt la minte, am cerut să fac armata. În perioada când toţi fugeau de stagiul obligatoriu cu tot felul de scutiri medicale, mai mult sau mai puţin reale. Am fost TR-ist. Adică „termen redus”, fiind absolvent de facultate. Armata pentru cei ca mine a fost însă o experienţă dezamăgitoare. Era perioada când armata obligatorie sucomba. Nu erau dotări, nu erau cadre dornice de muncă, nu era nimic. Era doar instituţia armatei care părea că intră în colaps. Depozite de muniţie aproape abandonate, cazărmi în ruină, dotări militare total depăşite. Astăzi, cu o forţă militară profesionistă, unităţile din Sibiu au devenit mai moderne. Dar mai este loc de multe investiţii şi dotări.
Dar am rămas şi cu amintiri amuzante din armată. Fiind detaşat la CMJ (Centrul Militar Judeţean), adică instituţia de care fugeau toţi tinerii încorporabili la vremea respectivă, aveam datoria periodic să merg pe teren pentru a „servi” chemările la oaste. Deşi eram trimis civil îmbrăcat nu reuşeam să servesc mai mult de 3-4 chemări într-un cartier. Pentru că, deşi nu erau telefoane mobile, se ducea vestea rapid între băieţii apţi de armată. Şi dispăreau subit sau erau ascunşi de părinţi. Nu mi se mai deschideau uşile, iar cei care deschideau spuneau că băiatul lor este în Germania. Scuza asta era la modă atunci.
Am rămas prieten cu mulţi ofiţeri pe care i-am cunoscut în armată. Apoi am cunoscut şi alţii pentru că nu poţi trăi şi lucra în Sibiu fără să dai de un ofiţer militar. Şi numărul acestora va creşte odată cu mutarea Comandamentului NATO pentru Europa de Sud-Est. Am remarcat, apropo de acest subiect, că deja a crescut numărul de spioni în Sibiu. Români şi nu numai. Lucru firesc în această conjunctură.
Dincolo de amintiri, Sibiul rămâne un centru militar foarte important pentru România. Unul aşezat strategic, dar cu importanţă deosebită mai ales în pregătirea ofiţerilor Armatei Române. Să trăiţi!
Consilierul local Adrian Bibu a avut astăzi o primă întâlnire cu cetăţenii în cartierul Guşteriţa. Acesta a precizat din start că vor urma întâlniri în toate cartierele, periodic, scopul său fiind de a afla problemele cu care se confruntă cetăţenii în zonele unde aceştia locuiesc.
La întâlnire, iniţial au venit în centrul cartierului, 10 persoane, apoi s-au strâns mai mulţi, atraşi de discuţiile purtate aici. Problemele ridicate de cetăţeni au fost legate de siguranţa cartierului, lipsa unui loc de joacă sau parc, amenajarea pârâului Valea Rece şi accesul rutier în cartier.
Cartierul fără grădiniţă, creşă, farmacie şi bancomat
Cetăţenii din Guşteriţa au spus că deşi este un cartier frumos, cu potenţial, fără poluare mare, totuşi se simt izolaţi şi neglijaţi. Ei au arătat că aici nu există grădiniţă, creşă, farmacie sau măcar un bancomat. Adrian Bibu, care a venit însoţit de viceprimarul Sibiului, Alexandru Dumbravă, a anunţat că s-a iniţat un proiect pentru achiziţia unui teren în apropierea şcolii unde să se construiască o grădiniţă şi o creşă. Tot acolo se va putea amenaja şi un spaţiu de joacă pentru copii.
„Poliţia mare nu o vedem niciodată”
Un alt punct important al discuţiei a fost siguranţa cartierului. Oamenii s-au plâns că nu se respectă indicatoarele rutiere privind limita de viteză şi nici cea de tonaj. Unii au cerut introducerea de limitatoare de viteză stradale. Viceprimarul Dumbravă le-a explicat că dacă cetăţenii de pe o stradă strâng semnături se pot introduce aceste limitatoare. Deja există astfel de exemple în alte zone.
Dar cetăţenii s-au plâns de lipsa Poliţiei în zonă. „Nu mai avem sectorist” au spus unii. Alţii au relatat că s-a furat din maşini de multe ori. Oamenii s-au plâns că pe acolo trece doar Poliţia Locală, dar „Poliţia mare nu o vedem niciodată” (referire la Poliţia Judeţului Sibiu). Unii au amintit cazuri de scandaluri şi violenţe la care intervenţia Poliţiei s-a făcut după 40 de minute de la apelurile la 112. În general, oamenii au cerut o prezenţă mai vizibilă a Poliţiei în cartier şi asigurarea siguranţei în trafic, dar şi a bunurilor şi persoanelor.
Strada Ceaikovski şi amenajarea pârâului Valea Rece
Mulţi din cetăţenii prezenţi s-au plâns de modernizarea „pe jumătate” a zonei străzii Ceaikovski. Pe această stradă s-au dezvoltat multe locuinţe noi, inclusiv blocuri. Oameni spun că în 2018 strada s-a modernizat, dar nu s-au mai făcut podeţurile de acces la casele oamenilor şi podurile principale. Iar autobuzele nu ajung în zonă.
Tot ei au spus că pârâul Valea Rece s-a anunţat de mulţi ani că va fi amenajat, poate chiar acoperit. Dar acesta a rămas uitat şi fără nicio investiţie. Ei au semnalat câteva zone din preajma acestuia potenţial periculoase pentru siguranţa trecătorilor.
Viceprimarul Dumbravă a anunţat că în noul PUG, la care acum se lucrează, se vor prevede noi căi de acces în cartier şi legături stradale cu alte zone ale oraşului, una fiind cu Târgul Obor. Amenajarea malurilor Cibinului, proiect aflat în plină desfăşurare la ora actuală va deschide o nouă legătură pentru cartierul Guşteriţa. Dar nu va fi ultima.
Au apărut coşurile de gunoi
Viceprimarul Dumbravă a dat exemplu cum problemele semnalate de cetăţeni se pot rezolva. El a amintit că un cetăţean a scris Primăriei că în cartier nu sunt coşuri de gunoi stradale. Acestea au fost apoi rapid montate în toate staţiile de autobuz Tursib. Adrian Bibu a îndemnat cetăţenii să noteze toate problemele pe care le văd şi să le sesize lui sau Primăriei. El a declarat că nu toate pot fi rezolvate rapid, dar unele cu siguranţă se pot rezolva.
Problema rromilor
Bibu a anunţat că a luat legătura cu o asociaţie din domeniul drepturilor rromilor şi are în plan o soluţionare a situaţiei construcţiilor ilegale improvizate apărute în cartier. El a spus că doreşte o soluţionare a acestei situaţii cât mai repede posibil şi va face toate demersurile necesare.
Notă: În versiunea originală a articolului apărea eronat denumirea Rosebach a pârâului. Aceasta a fost corectată cu Valea Rece.
Tuberculoza este o boală gravă, cauzată de bacilul tuberculozei (Mycobacterium tuberculosis sau bacilul Koch). Ea se localizează în oricare dintre părțile corpului, dar cea mai frecventă lcoalizare este la nivelul plămânului.
Simptome:
– tuse supărătoare, cu durata mai mare de 3 săptămâni, fără o altă cauză evidentă;
– lipsa poftei de mâncare;
– stare de oboseală permanentă;
– slăbire accentuată fără motiv;
– transpirații, mai ales noaptea;
– uneori, poate apărea expectorația cu sânge.
Unde ne adresăm în caz de nevoie?
Dacă suspectăm prezența tuberculozei, adică una sau mai multe dintre manifestările enumerate mai sus, trebuie să ne prezentăm la :
– Medicul de familie
– Dispensarul teritorial de pneumoftiziologie ( Dispensarul TBC Sibiu -Str. Morilor nr. 57)
Tratamentul tuberculozei este GRATUIT!
Tuberculoza este o boală vindecabilă, dacă tratamentul este făcut corect!
Mocănița sărbătorește alături de cei mici Vacanța Mare și, începând cu 15 iunie, vor fi introduse cursele de miercuri pe toată durata vacanței, potrivit unui anunț făcut de Asociația Prietenii Mocăniței.
Astfel, în fiecare miercuri, cei mici (și însoțitorii lor mai mari) se pot delecta cu peisajele și fauna Văii Hârtibaciului din mersul molcom al mocăniței, cu plecare la ora 18:00 din stația Hosman (https://goo.gl/maps/4sZL4LTHoDNDQjZ56).
Nu știm cât de mare va fi cererea, așadar vă recomandăm să achiziționați biletele online în avans de la https://sibiuagnitarailway.com/product/bilet-mocanita/ , pentru a fi sigur că aveți loc. Vă așteptăm cu drag și cu povești mocănițești! -transmite Asociația Prietenii Mocăniței.
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentului Cursa Sponsorilor, organizat sub egida Turului Ciclist al Sibiului, se instituie pentru ziua de duminică, 19 iunie, următoarele restricţii de circulaţie:
– Calea Poplăcii este închisă între strada Ludoş până la ieşirea din oraş spre Poplaca, între orele 7:30 – 15:00;
– DJ 106R este închis între Sibiu şi intrarea în Poplaca între orele 7:30 – 15:00.
– Conducătorii auto sunt rugaţi să folosească variante ocolitoare şi să respecte indicaţiile agenţilor de poliţie şi ale personalului de semnalizare a concursului.
– Se interzice parcarea autovehiculelor pe strada Calea Poplăcii, de la strada Ludos până la Jandarmeria Sibiu, în intervalul orar 6:00-15:00.
Încă de la prima ediţie, în 2011, Turul Ciclist al Sibiului a oferit sponsorilor si partenerilor posibilitatea de a-şi înscrie angajaţii la Cursa Sponsorilor. Evenimentul le oferă participanţilor şansa de a experimenta senzaţiile unei competiţii profesioniste – cursa se desfăşoară pe un traseu închis circulaţiei, cu cronometraj şi arbitraj – însă într-o atmosferă prietenească, în care singurele lucruri care contează sunt fair play-ul şi distracţia. Cursa Sponsorilor a fost lansată ca şi competiţie cu start în masă, dar din 2020 se desfăşoară ca probă de contratimp, individual şi pe echipe (2 membri la fete, 3 la băieţi). În afară de Cursa Sponsorilor,Turul Ciclist al Sibiului organizează şi alte competiţii dedicate amatorilor: Biciclete Cochete (1 iulie), Green Day Kids (3 iulie). Transfăgărăşan Challenge (4 iulie) şi King of the Mountain Păltiniş (5 iulie).
Ediţia a 12-a a Turului Ciclist al Sibiului se va desfăşura între 2 şi 5 iulie şi aliniază la start şase dintre cele 18 echipe de World Tour acreditate de Uniunea Ciclistă Internaţională. Anul acesta, Turului Sibiului propune cinci etape provocatoare prin inima Transilvaniei, pe un traseu recunoscut pentru duritatea lui: 80 din cei 500 de km totali ai parcursului sunt în căţărare şi ajung pe cele mai frumoase drumuri din România – Transfăgăran şi Transalpina.
Turul Ciclist al Sibiului este organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, sub egida Federaţiei Române de Ciclism şi a Uniunii Cicliste Internaţionale. Încă de la prima ediţie, care a avut loc în iulie 2011, Turul Sibiului s-a impus drept cea mai titrată competiţie ciclistă organizată în România şi una dintre cele mai importante din sud-estul Europei, găzduind echipe naţionale, Continentale, Pro-Continentale şi, în premieră pentru ţara noastră, de World Tour. În cele 11 ediţii organizate până acum, am avut ocazia să vedem la Sibiu ciclişti care au făcut istorie, precum Egan Bernal – câştigător al Turului Franţei în 2019, sau Primoz Roglic – câştigător al Turului Spaniei în acelaşi an.
Înainte de vacanţa de vară, peste 5.000 de elevi şi 178 de cadre didactice din judeţele Sibiu, Alba şi Braşov, au învăţat, la şcoală, cum să mănânce sănătos.
Adolescenţii au fost premiaţi cu brăţări fitness şi au avut la dispoziţie mentori specializaţi în nutriţie, psihologie şi planificare a timpului. Alături, le-a fost şi actorul Cosmin Natanticu. Cu mult umor, acesta i-a încurajat pe elevi să aplice toate lucrurile noi învăţate de la mentorii implicaţi în proiect.
Asociaţia Sută la Sută Românesc a implementat, în parteneriat cu 25 de licee din judeţele Sibiu, Alba şi Braşov, programul dedicat mâncatului conştient, cu intenţie şi cu atenţie, sub numele „Gustă cu atenţie. Bucură-te de moment”. Programul educaţional este desfăşurat în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – ANPC şi este susţinut de compania Mondel International, lider pe piaţa globală a gustărilor.
Obiectivul principal al programului „Gustă cu atenţie. Bucură-te de moment” este îmbunătăţirea modului în care tinerii iau gustările, ajutând la construirea unei relaţii mai sănătoase cu mâncarea.
„Acest program vine ca o completare a acţiunilor pe care ANPC le-a dezvoltat şi implementat în ultima perioadă. Ca mamă, îmi doresc ca cei doi copii să înveţe într-un mod cât mai atractiv şi cât mai corect despre alimentaţia echilibrată şi despre cum pot lua gustări în mod conştient. Pe lângă workshop-ul dedicat citirii corecte a etichetelor produselor, mă voi alătura elevilor de liceu şi voi ţine jurnalul de mâncat conştient”, promite Valentina Veronica Mitran-Piticu, Vicepreşedinte ANPC.
„Am conturat acest program educaţional adresat, cu precădere, claselor a IX-a, a X-a şi a XI-a. Credem că, prin acest program, putem să le arătăm tinerilor cum să dezvolte obiceiuri alimentare sănătoase, să mănânce conştient, răspunzând nu doar la întrebarea: ce mănânc, dar şi la întrebările cum şi de ce mănânc şi, de asemenea, să fie atenţi la citirea etichetelor când aleg o gustare”, a declarat Lidia Feher, Project Lead al proiectului.
Conţinutul adresat elevilor este dezvoltat în parteneriat cu Raluca Gaidarji, consilier nutritionist din Sibiu: ” O gustare înseamnă un aliment porţionat, care nu trebuie să depăşească, în medie, 100-150 kcal/porţie. Sunt anumite alimente la care trebuie să fim mai atenţi, deoarece sunt dezechilibrate nutritiv. În cadrul programului, îi învăţăm pe adolescenţi să consume aceste gustări în mod conştient, cu măsură. Ele nu sunt nici nici hrană principal şi nici recompensă, ci doar ceva ce putem savura ocazional, o mică plăcere, dacă vreţi”, explică aceasta.
În cadrul programului, elevii, alături de diriginţii şi directorii celor 25 de licee, au participat la workshop-uri şi la întâlniri online susţinute de nutriţionistul sibian Raluca Gaidarji, care le-a explicat elevilor importanţa gustărilor şi de psihologul sibian Mihai Copăceanu, care le-a vorbit despre emoţiile care stau la baza alegerilor noastre privind gustările.
De asemenea, participanţii la program au învăţat de la Mădălina Preda, consultant în organizare şi planificare, cum să ţină un jurnal personal, prin tehnica „bullet journalling”. Pentru a completa informaţiile cu rol educaţional, reprezentanţii ANPC le-au oferit elevilor informaţii despre etichetele produselor, rolul acestora şi despre cum se pot interpreta principalele informaţii înscrise pe ambalaje. La finalul programului, a avut loc o competiţie cu 125 de premii (câte 5 pentru fiecare liceu participant), în cadrul căreia elevii au fost invitaţi să creeze, individual, câte un tablou vizual, pornind de la mesajele cheie ale campaniei.
Invitat special în cadrul programului, a fost actorul Cosmin Natanticu, care i-a mobilizat pe adolescenţi cu optimism şi cu umorul său deja consacrat. Cosmin Natanticu a decis să îşi pună toate calităţile în sprijinul campaniei „Gustă cu atenţie. Bucură-te de moment” pentru a atrage atenţia asupra mâncatului conştient şi a necesităţii de informare şi educare a tinerilor.
Programul „Gustă cu atenţie. Bucură-te de moment” este gândit strict din perspectivă educaţională şi nu are în vedere promovarea vreunui brand sau a unei categorii anume de produse, fiind un program educativ despre obiceiul de a lua gustări. Anul trecut, proiectul a fost implementat şi în cinci licee din capitală.
Despre Asociaţia Sută la Sută Românesc
Asociaţia Sută la Sută Românesc sprijină valorile şi cultura românească şi recunoaşte rolul tinerilor în societate. Asociaţia Sută la Sută Românesc are convingerea că este important ca tinerii să fie expuşi în mod consecvent la conţinut educaţional de înaltă calitate, conturat cu grijă şi respect faţă de tânăra generaţie, considerând în acelaşi timp că această convingere creează responsabilitate şi angajament. În acest context, îşi propune să dezvolte şi să creeze proiecte impactante şi relevante pentru tânăra generaţie.
Pentru mai multe despre program şi despre întreaga echipă de implementare accesaţi:
Drumuri și Poduri SA Sibiu continuă lucrările stabilite în cadrul Programului anual de reparații și întreținere a drumurilor județene finanțat de Consiliul Judetean Sibiu. În această săptămâna, se va interveni astfel:
Se vor executa lucrări de plombare cu sort și emulsie pe DJ 106G Dobârca – Poiana Sibiului, DJ 106E Jina – limita județ Alba, DJ 104D Brădeni – Retiș, DJ 141A Mihăileni
Se va toaleta vegetația ierboasă (mecanizat) pe DJ 105D Săsăuși – Nou Român și manual pe DJ 106 Bârghiș – Ighișu Vechi (în zona parapeților). Pe DJ 105G Sadu – Râu Sadului se vor curața șanturile și rigolele (manual)
Vor continua lucrările de săpătură șanț de pământ (mecanizat) pe DJ 105F Avrig – Poiana Neamțului și DJ 105A Marpod
Se vor executa acostamente pietruite (mecanizat) pe DJ 105J Porumbacu de Jos – Porumbacu de Sus
Se vor executa marcaje rutiere longitudinale pe DJ 106 Agnita
Se vor executa lucrări de reprofilare a drumului cu cilindrare și adaos de sort concasat pe DJ 106A (pregatire pentru Raliul Sibiului)
Săptămâna trecută drumarii au realizat următoarele lucrări:
Așternere covor asfaltic pe DJ 104G Nou comuna Roșia și DJ 106J Orlat
Plombări cu beton asfaltic, decapare cu frezare pe DJ 104G Roșia
Acostamente pietruite (mecanizat) pe DJ 105J Porumbacu de Jos – Porumbacu de Sus
Plombări cu sort și emulsie pe DJ 105F Avrig – Poiana Neamțului și DJ 104D Brădeni – Retiș
S-a cosit vegetația ierboasă (mecanizat) pe DJ 105H Arpașu de Jos – Arpașu de Sus, DJ 105P Arpașu de Sus – Cârțișoara, DJ 143B DN Rusciori, DJ 105D Chirpăr – Nou Roman, DJ 142E Dârlos – Alma, DJ 142F Atel
S-au făcut defrișări pe DJ 105K pod Sărături
S-a curățat platforma drumului (mecanizat) pe DJ 106 Bârghiș
S-a executat lucrări de reparație a podului pe DJ 105K Sărături (schimbat piloni și grindă suport, săpătura)
Desfundat cameră cădere pod DJ 143 Iacobeni
S-au executat marcaje rutiere pe DJ 106R Sibiu – Polpaca și marcaje rutiere transversale pe DJ 106A parcare Muzeul Satului, DJ 106 Agnita, DJ 143A Ruja, DJ 143 Iacobeni, DJ 104D Retiș
S-au realizat lucrări de săpătură șanț de pământ (mecanizat) pe DJ 105F Avrig – Poiana Neamțului și DJ 143 Iacobeni
După o lungă așteptare, Sibiul intră în mod oficial, începând din acest an, pe harta competițiilor de Rally Raid din România. Și nu oricum, ci cu participarea a câtorva dintre numele importante din Raliul Dakar, dar și din competițiile importante din Europa.
Asociația Club Sportiv 4V Motorsport, în colaborare cu Federația Română de Automobilism Sportiv, a decis ca începând cu sezonul 2022-2023 să introducă în calendarul competițional și această zonă a țării, recunoscută pentru contribuția majoră pe care și-a adus-o de-a lungul timpului în dezvoltarea sporturilor cu motor în România.
Iar pentru ca acest momentul să fie marcat așa cum se cuvine, orașul Avrig din județul Sibiu a fost ales să găzduiască prima etapă din cadrul 4V Rally Raid Championship 2022, care va avea loc în weekend-ul 24-25 iunie.
Cu acest prilej, cei mai buni piloți din România de la clasele auto, SSV, moto și quad se vor întrecere timp de două zile pentru supremație pe traseul special pregătit de organizatori. Alături de aceștia își vor tura motoarele și își vor testa îndemânarea campionul Juraj Varga din Slovacia – clasa Profi QUAD, echipajul Miroslav Zapletal/Marek Sykora din Cehia – clasa Profi Auto, ambii concurenți și în Raliul Dakar, František Macháček/Petr Hauptman din Cehia, un experimentat echipaj participant la întrecerile importante de rally raid din Europa, dar și mulți alții ca ei care au descoperit în România trasee perfecte pentru antrenament. La linia de start se va alinia și un echipaj din Ukraina la clasa Profi SSV, format din Kompan Artem/Solopov Andrew, concurând alături de cele 50 de echipaje înscrise in competiție.
Și cum o prezență atât de importantă nu putea să nu primească decât tot ce e mai bun din ce are de oferit regiunea Sibiului, organizatorii le-au pregătit concurenților un traseu special. Nu mai puțin de 250 de kilometri, care cuprind pașuni, drumuri forestiere, văi și pante abrupte, indicați în cel mai mic detaliu într-un road-book realizat la cele mai înalte standarde, vor reprezenta „terenul de joacă“ pentru toți cei implicați în concurs. Parcul tehnic, locul în care vor fi expuși bolizii, va fi amplasată în curtea Palatului Brukenthal din Avrig și va putea fi vizitat vineri 24 iunie și sâmbătă 25 iunie, în intervalul orar 18:00 – 21:00.
Următoarele etape din calendarul 4V Rally Raid Championship 2022 sunt programate la Focșani (15-16 iulie), Constanța (25-27 august) și din nou Constanța (13-15 octombrie), prilej cu care se vor decerna și premiile acestui sezon.
Sponsori și parteneri: Alezzi Beach Resort / Alezzi Yacht / Oxford Hotel Mamaia / Honda Romania – Moto / Pepsi / SC Agrodania SRL / GTC Auto 4×4 Shop & Service / DMS AUTO4x4 – Accesorii Off Road / EST BIKE Adventure / La Colibe – cătun arhaic românesc / Service GRUP RUL & Castrol Service PLUS / race-shop.ro/ Theta Furniture & More / e-anvelopa.ro / Delta Grup Tyres
Constructorul, SC Geiger Transilvania, a solicitat prelungirea perioadei de închidere totală a podului din cauza unor situații neprevăzute care au împiedicat finalizarea lucrărilor de montare a palplanșelor metalice, cu rol în consolidarea părții din aval a podului.
Concret, în momentul execuției lucrărilor, constructorul a constatat că natura terenului de fundare a podului este neuniformă, existând structuri de beton acoperite de aluviuni, acestea necesitând a fi demolate înainte de montarea palplanșelor.
Reamintim rutele ocolitoare pe care șoferii le pot utiliza în perioada închiderii traficului:
Drumul peste Câmpșor, între strada D. Cantemir din cartierul Ștrand și str. Rozmarinului din cartierul Turnișor. În acest context reamintim că prioritate în trafic în Piața Iancu de Hunedoara au cei care circulă pe ruta drum Câmpșor – str. Rozmarinului – Piața Iancu de Hunedoara, iar șoferii care circulă dinspre str. Gh. Asachi trebuie să cedeze trecerea. De asemenea, s-a stabilit ca traseu cu prioritate str. Dimitrie Cantemir – drum Câmpșor, iar traficul care se deplasează dinspre str. Islazului va respecta semnul de “cedează trecerea”
Str. Autogării – Distribuției – strada Lemnelor – str. Mihail Kogălniceanu/str. Reconstrucției. Reamintim că în perioada lucrărilor la pod, pe str. Lemnelor se circulă în sens unic, dinspre strada Distribuției spre strada M. Kogălniceanu/Reconstrucției
Str. Malului – pod Neculce – strada Metalurgiștilor
Centura ocolitoare a Sibiului
Pietonii pot utiliza pentru deplasare trotuarul de pe partea dinspre str. Malului.
Pompierii militari ai punctului de lucru Avrig, au intervenit de urgență în localitatea Mârșa, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o anexă gospodărească.
La fața locului, pompierii s-au mobilizat prompt, cu două autospeciale de stingere și au localizat incendiul care se manifesta generalizat la o anexă , extins fiind și la o anexă din vecinătate precum și la o autoutilitară.
În urma incendiului a ars în totalitate o bucătărie de vară, locul de unde a și izbucnit incendiul, având o suprafață de aproximativ 25 mp, precum și aparate frigorifice, mobilier și panouri solare, din incinta acesteia. De asemenea o suprafața de aproximativ 30 mp din anexa gospodărească vecină, a ars în incendiu, precum și mobilierul și utilitățile acesteia.
Pompierii au limitat propagarea incendiului la celelalte anexe din apropiere precum și la blocurile din vecinătate și au salvat peste 20 de găini și rațe.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurt circuit electric, la aparat electrocasnic defect, cu instalație electrică improvizată.
O brașoveancă a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu motocicleta pe DJ 106R, între Sibiu și Poplaca. Din primele informații, femeia nu a adaptat viteza la condițiile de drum.
În urma impactului, femeia în vârstă de 66 de ani a suferit un traumatism facial, dar și un traumatism de membru superior. Traficul în zonă este îngreunat.
În zilele de 14 și 15 iunie, Serviciul Public de Management Salubrizare și Protecția Mediului Sibiu, prin firma contractată DD CHIM SRL, va realiza a doua acțiune de dezinsecție din acest an pentru combaterea țânțarilor. Acesta este rapelul la prima trece care a avut loc la finalul lunii mai.
Campania se va desfășura pe domeniul public al municipiului, în parcuri, spații verzi, în zonele de blocuri, pe malurile râurilor și pârâurilor, în spațiile verzi ale unităților de învățământ, în Cimitirul municipal și Grădina Zoologică.
Deși substanța utilizată, Cymina Ultra, este avizată de Ministerul Sănătății și nu prezintă pericol pentru populație, cei cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.
În situația în care condițiile meteo sunt nefavorabile, acțiunea va fi reprogramată.
Astăzi se pun în vânzare biletele pentru cea de-a V-a ediție a Festivalului-Concurs „LUCREȚIA CIOBANU”!
Biletele, la prețul de 40 lei/20 lei, se pot achiziționa de la Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, după următorul program: marți-vineri, orele 14-21, sâmbătă-duminică, orele 10-21.
PROGRAMUL FESTIVALULUI-CONCURS „LUCREȚIA CIOBANU”
20 IUNIE 2022, ORA 18, CENTRUL CULTURAL „ION BESOIU” DIN SIBIU
· Concurs al tinerilor interpreți de muzică populară
· Poftiți în șezătoare!
Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Alina Pinca, Ilie Medrea, Marcel Părău, Rodica Popa Comăniciu, Luminița Dejan, Geanina Gavrilă, Alexandru Urs, Sînziana Ștefan, Daria Gâdea, Stelian Păun, Ionela Sterp, Bogdan Firu, Silvana Rîciu, Ion Drăgan, Vasilica Tătaru, Maria Butilă, Viorica Macovei, Adina Roșca și Cătălin Doinaș, Cristian Fodor, Cristian Pomohaci, Carmen Popovici Dumbravă, Ionuț Fulea
Ansamblurile Folclorice „Ceata Junilor” și „Veteranii Junii Sibiului”
Coregrafia: Silvia Macrea și Alesea Sas
21 IUNIE 2022, ORA 18, CENTRUL CULTURAL „ION BESOIU” DIN SIBIU
· Gala Laureaților
· Spectacol folcloric
Maria Mihali, Georgiana Necșa, Iulia Mihai, Anișoara Popescu, Tudor Furdui Iancu, Răzvan Năstăsescu, Ovidiu Homorodean, Sebastian Emanuel Stan, Bogdan Cioranu, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Andreea Haisan, Alexandru Brădățan, Gabriel Dumitru,
Codruța Rodean, Ana, Victor și Dan Limbășan,
Izabela Tomița, Anastasia și Gabriel Popescu,
Ioana Brad, Traian Stoiță și Camelia Cosma Stoiță,
Andreea Vulcu, Maya și Ovidiu Muntean
Miruna, Giulia Medrea și Adina Hada,
Adriana și Mariana Anghel,
Matilda Pascal Cojocărița, Horațiu și Ștefan Cigu,
Adrian Neamțu, împreună cu fiul său Răzvan și nepotul Andrei Ștefan
Muzeul Național Brukenthal în colaborare cu Teatrul Național Radu Stanca propun pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu din acest an și o agenda expozițională de excepție. Astfel, la Muzeul Național Brukenthal vor fi organizate expoziții de gravură europeană, artă românească, lansări de carte, concerte etc.
În acest sens, dr. Alexandru Constantin Chituță, șeful secției Marketing de la Muzeul Național Brukenthal a declarat: „Și în acest an împreună cu domnul director Constantin Chiriac și echipa Teatrului Național Radu Stanca am avut discuții cu privire la realizarea unui program expozițional în cadrul Fits. Anul acesta avem la Muzeul Național Brukenthal o premieră expozițională Goya și Dali, lucrări de grafică și litografie, printre care și renumita lucrare Somnul rațiunii naște monștri. Exte un proiect început de mine și George Șerban anul trecut, cu prilejul aniversării a 140 de ani de relații diplomatice România-Spania. Expoziția va fi deschisă cu un recital de chitară de muzică spaniolă susținut de Raul Guțu. Totodată avm 2 expoziții de artă contemporană a artiștilor ieșeni Felix Aftene și Dragoș Pătrașcu. Menționez aici că desenul afisului din acest an a Festivalului este realizat de Dragoș Pătrașcu și se va putea vedea în expoziție și apoi vom avea o seara de muzică și lansarea catalogului Călătorie în lumea stampelor Meiji. Așadar, și în acest an Muzeul Național Brueknthal invită vizitatorii, spectatorii și invitații Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu să treacă și pragul instituției muzeale!‟
Expoziția Goya și Dali, Blestemul Războiului, colecția av. George Șerban
Curator. Dr. Alexandru Constantin Chituță
Muzeul Național Brukenthal, cabinetul de stampe
Vernisaj: vineri 24 iunie 2022, ora 12.00
Expoziție realizată în parteneriat cu Ambasada Spaniei în România
Gravurile lui Goya suscită interesul cunoscătorilor dar și al celor care le văd pentru prima dată, atât prin valoare artistică, calitățile tehnice, dar și prin mesajul moral transmis, cel mai cunoscut fiind Somnul rațiunii naște monștri. Prin opera sa, Goya ne arată că arta trebuie să se ridice împotriva erorilor și viciilor omenești. Alături de gravurile lui Goya din temele Tauromaquia, Dezastrele Războiului și Capricii vor fi expuse și lucrări realizate de Dali inspirate din lucrările lui Goya, ce aparțin colecționarului George Șerban. Salvador Dali a fost impresionat de opera compatriotului său, astfel că a decis să interpreteze celebra serie a Capricilor, supunând fiecare lucrare la elemente artistice specifice Dali.
Opera lui Goya, poate la fel de actuală ca în vremea sa, a fascinat întotdeauna generațiile. Obiceiurile ilustrate și cruzimea omnipreznetă, combinate cu abuzul unor pături sociale, evocă în continuare emoții puternice vizitatorului.
Expoziție Dragoș Pătrașcu, Athanor
Curator: dr. Alexandru Constantin Chituță
Muzeul de Artă Contemporană
Str. Tribunei, nr. 6
Vernisaj: vineri, 24 iunie 2022, ora 15:00
Artistul ieșean Dragoș Pătrașcu vine la Sibiu cu o expoziție excepțională cu lucrări de pictură, grafică și instalație. În cadrul expoziției va putea fi admirată și lucrarea Soarele inocenței, lucrarea de afiș din acest an al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Dragoș Pătrașcu se remarcă astăzi printr-un artist complex, matur care interpune grila unei inteligențe plastice axată pe verosimil și cerebralitate. Desenează ca un arhitect și visează ca un pamfletar. Între luciditate și disperare, el așează o veritabilă conștiință a timpului. Graficianul Dan Erceanu, afirma: „Acea calitate a artistului de a fi mereu nou, proaspăt, calitate pe care Serghei Djaghilev i-o pretindea lui Picasso- Uimește-mă, pare să-i fie proprie lui Dragoș Pătrașcu în mod natural. Am considerat mereu că, deși mai are încă multe de spus în arta sa, Dragoș Pătrașcu este deja autorul unei opere extrem de bogate, de variate, operă care mizează pe absobția totului într-un stil personal.‟
Expoziție Felix Aftene, Noi și ele
O privire asupra lumii animalelor
Curator: Alexandru Constantin Chituță
Muzeul Național Brueknthal
Cabinetul de cartografie
Vernisaj: Luni, 27 iunie 2022, ora 15:00
Artistul Felix Aftene revina la Sibiu printr-o expoziție cu lucrări de pictură. Expusă la Muzeul Colecțiilor de Artă din București în toamna anului trecut, lucrările artistului ieșean invită publicul vizitator la meditație și reconsiderare a atitudinii noatre asupra lumii și a semenilor. Artistul explică faptul că expoziţia sa nu este un manifest ecologic, ci doar propune un dialog. „Expoziţia mea nu e un manifest ecologist, iar lucrările mele nu caută să ascundă sloganuri sub culori. Ca orice creator, eu vin doar cu o propunere de dialog, mărturisind vizual partea mea de poveste, una care este, în fond, extrem de personală şi inevitabil subiectivă. Dincolo de ea, se află o întreagă lume, la rândul ei plină cu poveşti personale de toate felurile. Aşa încât prin această expoziţie nu fac altceva decât să propun un loc de întâlnire a poveştii mele cu poveştile oamenilor care o vizitează”, afirmă Felix Aftene.
Lansarea albumului
Călătorie în lumea stampelor Meiji, Ed. Muzeului Național Brukenthal, Sibiu, 2022
Muzeul Național Brukenthal, curtea I
Sâmbătă 25 iunie 2022, ora 17:00
Eveniment realizat în parteneriat cu Ambasada Japoniei în România
Deschisă cu prilejul Zilei Împăratului Japoniei, expoziția Călătorie în lumea stampelor Meiji și albumul tipărit aduce o premieră în sfera culturală românească și est-europeană prin realizarea unei expoziții cu stampe japoneze din perioada Meiji ce acoperă în integralitate tema istorică, împărat, teatrul, bijin-ga și peisaje. În comparație cu puținele expoziții realizate până în momentul de față cu stampe din perioada Meiji, axate doar pe o temă, de pildă Bijin-ga sau pe un singur artist, expoziția și albumul din colecția George Șerban se constituie într-o incursiune completă în lumea stampelor japoneze din perioada Meiji. Cu ajutorul acestor stampe se poate urmării trecrea Japoniei de la tradiție la modernitate, vizibilă mai ales în vestimentație, ținută, edificii, clădiri publice, realizarea Constituției ș.a.
Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu a sărbătorit astăzi, 14 iunie, „Ziua internațională a donatorului de sânge „.
Astăzi fiind Ziua Internațională a donatorului de sânge, la noi la Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu a fost sărbătoare. Am avut prăjituri la de la firma Mândra, pizza de la Crazy Pizza și am avut niște premii surpriză care constau în masă pentru două persoane la restaurantul din Sibiu și cazare la hotel pentru două persoane. Donatorii au fost încântați de aceste premii și îi așteptăm și cu altă ocazie – a transmis Livia Mareș, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Sibiu pentru Ziarul Sibiu Independent
Peste 50 de donatori au fost prezenți astăzi la Centru. Cei interesați au avut ocazia să viziteze Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu cu multe surprize! A fost ziua porților deschise. Centrul a fost deschis până la ora 15:00.
În fiecare an la data de 14 iunie se celebrează în întreaga lume Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, prilej pentru a crește gradul de conștientizare asupra necesității condițiilor de siguranță în donarea de sânge și a mulțumi donatorilor voluntari de sânge pentru gestul lor de a salva vieți fără a aștepta o recompensă în schimb. Prima Zi mondială a donatorului de sânge s-a sărbătorit în 2004 la Johannesburg, Africa de Sud.
Ziua mondială a donatorilor de sânge este una dintre cele opt campanii oficiale de sănătate publică, marcate de Organizația Mondială a Sănătății, împreună cu Ziua Mondială a Sănătății, Ziua Mondială a Tuberculozei, Săptămâna Mondială a Imunizării, Ziua mondială fără tutun, Ziua mondială a malariei, Ziua Mondială a Hepatitei și Ziua mondială de combatere a SIDA.
Această zi a fost înființată în urma succesului de care s-a bucurat Ziua Mondială a Sănătății din anul 2000, ce a avut ca temă importanța donării de sânge și s-a desfășurat sub sloganul „Sângele salvează vieți”. Evenimentul din 14 iunie nu are ca scop înlocuirea altor evenimente precum zilele naționale de donare de sânge.
Această zi a fost aleasă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca un omagiu, în amintirea imunologului austriac Karl Landsteiner, laureat al premiului Nobel pentru medicină în anul 1930 pentru descoperirea grupelor de sânge AB. Născut acum 148 de ani, pe 14 iunie, datorită lui, transfuziile de sânge au devenit astăzi proceduri de rutină medicală.
Cu toate că scopul acestei zile este de a crește gradul de conștientizare asupra importanței donării de sânge și de a încuraja cât mai mulți oameni să doneze, obiectivul zilei este nu neapărat de a atrage un număr mare de donatori în acea zi, cât de a-i sărbători pe cei care donează sânge în mod voluntar, fără vreo recompensă, decât aceea că au ajutat la salvarea a milioane de vieți.
Necesitatea de a dispune de sânge şi produse de sânge sigure pentru transfuzii este esenţială pentru salvarea de vieţi, afirmă Ministerul Sănătăţii, marţi, într-un mesaj transmis de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.
„Ministerul Sănătăţii face apel pentru donarea voluntară de sânge şi mulţumeşte tuturor celor care au înţeles importanţa actului donării, ajutând bolnavii să supravieţuiască prin gestul lor. Necesitatea de a dispune de sânge şi produse de sânge sigure pentru transfuzii este esenţială pentru salvarea de vieţi„, precizează sursa citată, într-o postare pe pagina de Facebook.
Ministerul Sănătăţii precizează că urmăreşte eficientizarea activităţii sistemului naţional de transfuzie sanguină.
„Este nevoie de o permanentă dezvoltare şi reformare în acest domeniu, iar Ministerul Sănătăţii împreună cu specialiştii lucrează la un set de măsuri în acest sens. În cadrul Programului de sprijin pentru reformele structurale (SRSS) privind reorganizarea sistemului de transfuzie realizat în colaborare cu Comisia Europeană, experţi români şi din alte state membre ale Uniunii Europene lucrează la identificarea unui nou model de creştere a capacităţii de asigurare a tratamentului transfuzional pentru pacienţii care au nevoie şi de îmbunătăţire a accesului populaţiei la donarea de sânge în cadrul unui program flexibil, adaptat. Nevoia de sânge este universală şi obiectivul autorităţilor este acela de creştere a calităţii vieţii pacienţilor, însă fără ajutorul donatorilor echipele de medici nu pot atinge acest obiectiv”, subliniază Ministerul Sănătăţii. AGERPRES/(AS – autor: Andreea Rotaru, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
În perioada 8-11 iunie mai mulți medici chirurgi ai Secțiilor Clinice Chirurgie I și II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu au participat la Congresul Național de Chirurgie, cu participare internațională, care a avut loc la Sinaia și care a reunit peste 1200 de chirurgi!
Secția Chirurgie I din Sibiu a fost reprezentată de: Conf. Dr. Ciprian Tănăsescu, Șef lucrări Dr. Călin Mohor, Șef lucrări Dr. Crețu Dan, Asist. Univ. Dr. Faur Mihai, alături de echipa de medici rezidenți;
Colectivul secției Chirurgie I a prezentat următoarele lucrări:
-Evoluție particulară a metastazelor la distanță în cancerul ovarian (M. Faur, A. Moisin, Ana Maria Neaga, Bianca Olaru, Denisa Tănăsescu, C. Mohor, C. Tănăsescu)
-Avantajele anastomozei prin intubație jejunală a bontului pancreatic în duodenopancreatectomia cefalică (C. Tănăsescu, Bianca Olaru, M. Faur, A. Moisin, E. Spiridon)
-Importanța factorilor de risc în tratamentul modern al piciorului diabetic ( A. Moisin, Denisa Tănăsescu, Bianca Olaru, M. Faur, Carmen Popa, C. Tănăsescu)
-Secția Chirurgie II a fost reprezentată de Conf. Dr. Dan Bratu – medicul șef al Secției, Șef lucrări Dr. Alexandru Sabău și Asistent Universitar Dr. Alin Mihețiu, împreună cu medici rezidenți.
-Colectivul secției Chirurgie II a prezentat următoarele lucrări:
-Utilitatea chirurgiei în neoplasmul mamar avansat (D. Bratu, A. Mihețiu, Al. Sabău, Al. Sandu)
-Pseudochist pancreatic penetrant în peretele gastric posterior, cauză de ocluzie digestivă – înaltă-prezentare de caz (A. Miheţiu, D. Bratu, Al. Sabău, Victoria Gira, Al. Sandu)
-Abces disecant al spațiului properitoneal la un pacient cu SARS-CoV2 – prezentare de caz (Alexandra Sandu, D. Bratu, Al. Sabău, Fl. Duță, A. Mihețiu).
Bålder a fost fondat în 2018, este laureat al ICMC Florida Keys și a debutat la Carnegie Hall și Mozarthaus.
„În ultimii ani, internetul, lucrurile efemere și zgomotul au preluat controlul asupra tuturor. Vom invita ascultătorii noștri să-și îndepărteze ochii și urechile de la smartphone-uri și să vină cu noi într-o călătorie din care vor recunoaște locul preeminent pe care îl deține arta în lumea noastră – nu doar în lumea culturii sau în istoria omenirii, dar și în viața de zi cu zi a omului obișnuit.
În luna iunie, Bålder este pregătit să pornească într-un turneu memorial pentru a comemora victimele pandemiei. Scopul lor este de a aduce un omagiu oamenilor care au luptat constant împotriva Covid-19 și, în același timp, de a oferi ascultătorilor posibilitatea de a regăsi prin muzică amintiri despre cei dragi.
Programul turneului este bazat în mod explicit pe contrastul între întuneric și lumină. În concert vor fi interpretate „Rugăciuni în miez de noapte” de Gyia Kancheli, cvintetul cu pian și „Rapsodia pe teme moldovenești” de Weinberg. Am selectat lucrări brute și imprevizibile, care se implică extatic în meditații intense, cufundate în mod persistent în tăcere, dar întrerupte de erupții bruște de fortissimo și culminații cu motive dramatice. Oricine entuziasmat de aspectele mai înflăcărate a muzicii lui Bartok, Sibelius și Enescu va îndrăgi acest concert”, au spus artiștii.
Pianistul român Mihai Diaconescu este absolvent al Academiei Sibelius și în prezent asistent la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, România. În calitate de solist și muzician de cameră, a susținut concerte prin toată Europa și Asia.
***
Vineri, 17 iunie 2022, ora 19:00
Filarmonica de Stat Sibiu – Sala Thalia
CONCERT SIMFONIC CU MUZICĂ DE FILM
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu
Dirijor: Cristian Lupeș
asCULTă:
– TÂNĂR ȘI NELINIȘTIT
– DALLAS
– MEDLEY ACADEMY AWARDS (OSCAR)
– MAGNIFICENT 7
– JURASSIC PARK (Journey to the world)
– AERITH’S THEME FINAL FANTASY
– AVATAR
– GAME OF THRONES
– HOW TO TRAIN YOUR DRAGON (Together we map the world, Once there was dragons)
– BEAUTY AND THE BEAST (Prolog, Frumoasa și bestia)
– ATLANTIS
– AVENGERS
Bilete: 100 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari)
Semnarea contractului „Extindere rețele de apă, rețele de canalizare, conducte de aducțiune și gospodării de apă în Șaros pe Târnave, Ernea, comunele Hoghilag, Alma și Dârlos (Curciu) din județul Sibiu”
Vineri, 10 iunie 2022, a avut loc la sediul Operatorului Regional Apa Târnavei Mari semnarea contractului ATM-CL-02: „Extindere rețele de apă, rețele de canalizare, conducte de aducțiune și gospodării de apă în Șaroș pe Târnave, Ernea, comunele Hoghilag, Alma și Dârlos (Curciu) din județul Sibiu”, din cadrul proiectului major „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni, județul Sibiu”, (cod SMIS 137169), finanțat din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 (POIM), cu o valoare totală de 700.258.507,21 RON (inclusiv TVA).
Contractul semnat vineri, 10 iunie, are o valoare de 63.679.891,37 lei cu TVA, iar durata de execuție este de 25 luni de la data emiterii ordinului de începere a contractului.
Obiectul contractului constă în derularea unor lucrări în sectorul de apă, respectiv realizarea unor conducte de aducțiune apă pe traseul Dumbrăveni – Hoghilag – Prod și pe traseul Dumbrăveni – Alma – Curciu, precum și înființarea de sisteme de alimentare cu apă pentru acele localități ce nu dispun de această facilitate: Șaroș pe Târnave, Ernea, Prod și Curciu.
Conducta de aducțiune Dumbrăveni – Prod va asigura alimentarea cu apă a localităților Hoghilag și Prod, având lungimea totală de 9.095 metri.
Conducta de aducțiune Dumbrăveni – Curciu va avea lungimea totală de 18.515 metri și va asigura alimentarea cu apă a localităților Ernea, Alma, Giacăș, Șmig și Curciu.
Contractul prevede lucrări la nivelul localităților: Șaroș pe Târnave, Ernea, comunele Hoghilag, Alma și Dârlos (Curciu), după cum urmează:
– Localitatea Șaroș pe Târnave: Conductă de aducțiune cu lungimea de 2.200 metri, Gospodărie de apă nouă, extindere rețea de distribuție cu lungimea cumulată de 8.440 metri;
– Localitatea Ernea: Conductă de aducțiune cu lungimea de 2.050 metri, extindere rețea distribuție cu lungimea de 3.040 metri, stație pompare apă potabilă, gospodărie de apă;
– Localitatea Hoghilag: Reabilitarea si extinderea rețelei de distribuție apă cu lungimea cumulată de 5.045 metri;
– Localitatea Prod: Gospodărie de apă, extindere rețea de distribuție cu lungimea cumulată de 3.230 metri, stație pompare apă potabilă;
– Localitatea Alma: Conductă de aducțiune cu lungimea de 480 metri, stație de clorinare realizată în cadrul Gospodăriei de apă Alma existente;
– Localitatea Giacăș: Conductă de aducțiune cu lungimea de 4.250 metri, stație pompare apă potabilă;
– Localitatea Șmig: Conductă de aducțiune cu lungimea de 420 metri;
– Localitatea Curciu: Gospodărie de apă; extindere rețea de distribuție cu lungimea de 6.460 metri.
Principalele lucrări din sectorul canalizare din cadrul acestui contract constau în:
– Localitatea Șaroș pe Târnave: extindere rețea de canalizare cu lungimea de 7.600 metri; stație de pompare apă uzată cu separare de solide: 4 bucăți, conducte de refulare cu lungimea cumulată de 2.515 metri;
– Localitatea Hoghilag: extindere rețea de canalizare cu lungimea de 5.400 metri; stație de pompare apă uzată cu separare de solide: 2 bucăți, conducte de refulare cu lungimea cumulată de 1.280 metri.
Finanțarea investiției se face astfel: 94% din fonduri publice nerambursabile, din care 85% Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, 13% bugetul de stat și 2% bugetele locale. Contribuția Operatorului Regional la finanțarea investiției este de 6%.
Poliţiştii de imigrări, în ultima săptămână, au emis cetăţenilor străini şi europeni 1849 de documente privind şederea sau rezidenţa pe teritoriul României, în diverse scopuri şi perioade de timp. Au fost gestionate 3929 de cereri de avize de angajare şi 1473 de solicitări de viză. S-au înregistrat 185 de cereri de acordare a unei forme de protecţie internaţională, iar pentru 110 persoane au fost întocmite hotărâri de respingere a cererilor. La bugetul de stat au fost încasate taxe în valoare de 830620.00 lei. De asemenea, au fost aplicate 208 sancțiuni contravenţionale, cu amendă în valoare totală de 142900 lei, cetăţenilor străini şi angajatorilor pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.
Prioritățile operative ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, în această perioadă, au vizat controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.
Astfel, în perioada 07 -14 iunie a.c., în ceea ce priveşte admisia în România, au fost gestionate 1473 de solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice din străinătate, dintre care 784 au fost avizate favorabil.
Totodată, au fost înregistrate 1236de cereri de prelungire a dreptului de ședere pentru cetăţenii statelor terţe, iar pentru cetăţenii europeni au fost înregistrate 234decertificate și cărți de înregistrare a rezidenței. Cetățenilor străini le-au fost emise 1615de permise de ședere temporară și pe termen lung.
Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajare în muncă și conexe dreptului la unitatea familiei.
Polițiștii de imigrări au efectuat 53 de acţiuni şi controale, la nivel naţional, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, în cadrul cărora au fost depistaţi 76 de cetăţeni străini în şedere ilegală.
De asemenea, pentru 77au fost emise decizii de returnare în vederea îndepărtării de pe teritoriul României, 18persoane au fost îndepărtate sub escortă, iar pentru 24de persoane a fost dispusă măsura de luare în custodie publică, până la returnarea lor de pe teritoriul țării noastre.
În perioada de referinţă, la bugetul de stat au fost încasate taxe în valoare de 830620.00 de lei.
Au fost înregistrate 3929 de solicitări privind emiterea unor avize de angajare/detașare, iar pentru alte 1828 de cereri s-a finalizat procedura de soluţionare, dintre acestea 1636 au fost aprobate şi 192 respinse.
Polițiștii de imigrări au aplicat 208 sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare de 142900 lei, cetăţenilor străini şi angajatorilor pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.
În aceeași perioadă, au fost înregistrate 133de cereri de azil, solicitanții aflându-se în diverse stadii de procedură. De asemenea, 3 solicitanți au primit protecția statului român, iar pentru 110cetățeni străini au fost emise hotărâri de respingere a cererilor de acordare a unei forme de protecție internațională. Pentru 153de solicitanți de azil și 32 debeneficiari de protecție în România, polițiștii au emis documente temporare de identitate sau permise de ședere care le atestă reședința în țara noastră.
Acțiunile polițiștilor de imigrări de prevenire şi combatere a şederii ilegale şi muncii nedeclarate vor continua și recomandăm cetățenilor străini să respecte legalitatea șederii în România.
Comisia de revizie specială, constituită în urma deciziei directorului general al CNAIR SA, Cristian Pistol, condusă de directorul Direcției Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul CNAIR SA, Florea Dascălu, controlează în acest moment dacă drumul corespunde din punct de vedere al siguranței circulației și oferă toate condițiile pentru participanții la trafic.
În acest an, printr-un efort susținut și cu ajutorul condițiilor meteo favorabile, drumarii au reușit să curățe drumul cu două săptămâni mai devreme față de termenul obișnuit, 1 iulie.
Circulația rutieră se redeschide pe Transfăgărăşan (DN 7C) miercuri, 15.06.2022, începând cu ora 08:00 Miercuri, 15.06.2022, începând cu ora 08:00, se va deschide circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C), între km 104+000 (Piscu Negru) și km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă), pentru toate categoriile de autovehicule. CNAIR a reușit în acest an, printr-un efort susținut și cu ajutorul condițiilor meteo favorabile, să efectueze lucrările necesare pentru curățarea și pregătirea drumului cu două săptămâni mai devreme față de termenul obișnuit, respectiv 1 iulie.
În perioada 10 – 13 iunie, acțiunile polițiștilor rutieri s-au concentrat cu precădere atât pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor cu viteză peste limita legală, cât și pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Astfel, în cadrul acestor acțiuni, au fost constatate 27 de infracțiuni la regimul rutier, au fost reținute 38 de permise de conducere, au fost retrase 42 de certificate de înmatriculare și au fost aplicate 510 sancțiuni contravenționale în valoare de 178.000 de lei.
Exemple semnificative din ultimele 24 de ore:
La data de 13, în jurul orei 04:15, pe strada Carpați din orașul Ocna Sibiului, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 56 de ani. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Mai mult decât atât, testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În aceeași zi, în jurul orei 04:15, în timp ce conducea un microbuz transport marfă pe DN 1, în afara localității Porumbacu de Jos, dinspre Sibiu spre Brașov, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din județul Brașov, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se în șanț. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, brașoveanul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Probleme în trafic au fost depistate și la Copșa Mică, acolo unde, în jurul orei 07:45, pe DN 14, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic șoferul unui ansamblu tir. Este vorba despre un medieșean în vârstă de 38 de ani, a cărui testare cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Primul târg din țară destinat domeniilor schiabile din România a avut loc în acest weekend la Cheile Grădiștei Resort, în județul Brașov. Carpathian Mountain Fair a reunit peste 30 de expozanți din mai multe țări europene precum și reprezentanți ai unor domenii schiabile din Slovacia, Polonia, Ungaria și Bulgaria.
Alături de oaspeții străini, peste 250 de vizitatori din domeniul turismului montan din România, inclusiv reprezentanți ai complexului Arena Platoș Păltiniș, au fost prezenți la târg pentru a lua contact cu reprezentanți ai unor branduri de renume internațional în servicii și produse destinate complexurilor de agrement de iarnă. Târgul este organizat de Asociația Transportatorilor pe Cablu din România, prima asociație de acest gen constituită în țară, care își dorește să reunească sub o voce unică majoritatea resorturilor de ski din țară, în parteneriat cu Cheile Grădiștei Resort, care a fost și gazda evenimentului
.
„Este un prim pas important pentru dezvoltarea turismului montan din România. Contactul cu furnizori de servicii și echipamente din Europa este vital pentru a crește calitatea serviciilor pe care le oferim turiștilor pe pârtiile din România. Sper ca promisiunile autorităților să se adeverească și să vedem în curând schimbările absolut necesare pentru dezvoltarea corectă a acestui sector turistic”, spune Martin Freinademetz, din partea Arena Platoș Păltiniș.
„Târgul a fost un prilej bun pentru a ști cine este în spatele email-ului și al telefonului în momentul în care negociezi cu un furnizor de peste hotare. Acest târg a ajutat la stabilirea legăturilor dintre furnizori și beneficiari”, spune Adrian Handrau, reprezentant al complexului de ski de la Mărișel, prezent la târgul de la Cheile Grădiștei. Prin intermediul Capathian Mountain Fair, patronii complexurilor din țară au putut crea legături directe cu branduri ca Leitner, Doppelmayer, Bartholet, PistenBully sau SkiData, nume sinonime cu calitatea când vine vorba de sporturile de iarnă.
„Este o inițiativă foarte bună pentru furnizorii care nu au dezvoltată o structură de vânzări în România. Târgul ne-a arătat potențialul de dezvoltare a României. În mod sigur, toate companiile prezente la târg vor aduce în România, în viitor, cele mai inovative produse. Noi, în mod sigur, vom participa și la edițiile următoare” spune Rafal Topolski, unul dintre expozanți, venit din Polonia.
În afara târgului, expozanții și potențialii lor clienți s-au întâlnit și în cadrul mai multor evenimente informale. În prima seară a târgului, furnizorii s-au întâlnit cu membrii Asociației Transportatorilor pe Cablu la Carpathian Traditional Dinner iar vineri, acestora li s-au alăturat și oficialități preocupate de dezvoltarea domeniilor montane la Networking Cocktail Party.
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veştea, primarul din Predeal, Sorin Ioan Ciobanu și secretarul de stat din Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, Angel Iulian Călin s-au numărat printre oficialitățile prezente la eveniment iar discuțiile au fost extrem de fructuoase. Masterplanul național pe turism are ca priorități în perioada următoare stațiunile balneo-climaterice și stațiunile de schi, ceea ce denotă un interes crescut al autorităților față de anii precedenți.
„Am fost asigurați de tot sprijinul Ministerului și de faptul că vom fi incluși în discuțiile care privesc domeniile schiabile, mai ales că acum s-au unit și au o voce, prin ACTR. I-am propus domniei sale mai multe modificări legislative, la legea Schi în România, ce prevede anumite particularități în cazul scoaterilor din fond forestier pentru obiectivele turistice. De asemenea, noi am cerut ministerului de resort să ne ofere condiții egale cu cele ale unităților administrativ teritoriale în cazul finanțărilor nerambursabile”, spune Iancu Șerbănescu, președintele Asociației Transportatorilor pe Cablu din România.
Reprezentanții ACTR au mai propus autorităților posibilitatea de a extinde utilizarea cardurilor de vacanță și pentru achiziționarea de skipass-uri, clasificarea pârtiilor printr-o procedură similară cu clasificarea hotelieră dar și o modalitate de regionalizare a vacanței de iarnă, astfel încât un număr egal de județe să aibă vacanță în fiecare săptămână a lunii februarie. Asta ar face ca destinațiile montane să fie mai accesibile pentru un număr mai larg de familii și, implicit, la un preț mai avantajos.
Carpathian Mountain Fair este primul târg organizat în țară pentru domeniile schiabile din România, la inițiativa Asociației Transportatorilor pe Cablu din România. Asociația reunește 64 de membri, aproape toate stațiunile de schi din România, fiind singura asociației de acest gen din țară.
Biroul PSD Sibiu transmite următorul comunicat de presă:
Muzica, dansul și tradițiile populare sunt valorile autentice care unesc o comunitate. La Poplaca, sunt respectate, conservate și promovate intens de autoritățile locale.
Spectacolul copiilor din Poplaca, organizat în a doua zi de Rusalii, a devenit o tradiție în comună. Întreaga comunitate s-a adunat, luni, la Căminul Cultural, pentru această sărbătoare. Copii, profesori, părinți, bunici, vecini s-au bucurat împreună și au aplaudat evoluția celor mai talentați fii ai satului.
“Îl felicit pe domnul primar Vasile Budin pentru organizarea acestui spectacol extraordinar, care a adus atâta bucurie tuturor participanților! Poplaca are foarte mulți copii frumoși și talentați, care merită încurajați și promovați. Mă bucur că domnul primar și domnul viceprimar prețuiesc valorile culturale și se îngrijesc și de sufletul comunității, nu doar de modernizarea infrastructurii și dezvoltarea economică a comunei”, apreciază deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.
Mândru de evoluția copiilor pe scenă și de reușita spectacolului, primarul Vasile Budin i-a felicitat pe toți profesorii și instructorii care au pregătit protagoniștii. “Avem copii extraordinari, iar acest spectacol le este dedicat lor pentru că ne mândrim cu ei. Vrem să le asigurăm toate condițiile pentru a crește și a-i educa frumos, în spiritul tradițiilor populare, care ne definesc”, spune Vasile Budin, primarul comunei Poplaca.
Tot luni, în Ziua Sfintei Treimi, a fost hramul Catedralei Mitropolitane Sibiu, din punctul nostru de vedere cea mai importantă clădire din Ardeal pentru că credința a ținut unit neamul românesc. La finalul slujbei, IPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, i-a acordat colegului nostru Sebastian Șebu, subprefect al județului Sibiu, Crucea Șaguniană, distincție care îl onorează, dar îl și obligă să lucreze mai mult în slujba comunității, a întregii lucrări a lui Dumnezeu. Sebastian Șebu este un om care și-a clădit cariera prin multă muncă, seriozitate și corectitudine și este un câștig pentru Prefectura Sibiu. Este un om cu frica lui Dumnezeu, crescut în tradițiile creștine, tatăl lui slujind o viață întreagă în Casa Domnului, în calitate de preot.
Dr. Penţea Ioan Viorel – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu transmite următoarele recomandări:
Ţânţarii, fac parte din categoria de insecte care sunt considerate de departe cele mai periculoase, constituind o mare problemă la nivel global, deoarece au un areal de răspândire foarte vast, sunt întâlniţi aproape peste tot, mai ales acolo unde există şi bălţi, lacuri, etc, fiind specii care trăiesc din suptul sângelui oricărei vietate care mişca in jurul lor, inclusiv oamenii.
În plan global există mai mult de 3.000 de specii de ţânţari, fiecare având particularităţile sale, respectiv sunt specii care nu consumă sânge deloc, alţii nu preferă sânge uman, unele specii preferă să se hrănească seara, iar altele ziua.
Având sânge rece, ţânţarilor în general le este greu să trăiască la temperaturi scăzute, doar dacă iarna este blândă când unele femele reuşesc să o petreacă fără probleme, însă activitatea cea mai intensă o desfăşoară în perioada călduroasă a anului.
Un ţânţar cântăreşte în medie 2,5 miligrame, lungimea corpului este între 3, 5 – 5 mm, corpul are o constituţie fragilă de culoare gri maronie, în torace sunt inserate trei perechi de picioare subţiri, acoperite de peri fini, o pereche de aripi înguste şi lungi, precum şi o pereche de aripi posterioare, mai reduse ca dimensiune, care servesc la stabilizarea acestuia.
Masculii prezintă nişte antene lungi, acoperite de peri aspri, trompa lor nu este făcută pentru a înţepa, iar femelele au antene mai scurte şi o trompă folosită la înţepat.
Femela ţânţar, după ce se hrăneşte cu sânge depune 150 -300 de ouă înfăşurate într-un înveliş special, lipicios, pe suprafaţa apei cu predilecţie apă stătătoare, băltoace, mocirle, iazuri sau jgheaburile acoperişurilor,.
Intregul ciclu evolutiv, cu durată de 2 – 3 săptămâni, de la faza embrionară, faza larvară până la pupă se desfăşoară exclusiv în apă, ţânţarii adulţi eclozează la suprafaţa apei şi încep imediat să zboare. În condiţii favorabile această specie tinde către o înmulţire în masă, populaţia lor cuprinzând un număr deosebit de mare de indivizi.
Ţânţarii nu provoacă pagube alimentelor sau materialelor, sunt supărători datorită zgomotului pe care îl fac în timpul zborului, însă se regăsesc în categoria agenţilor dăunătorilor pentru igienă şi agenţi importanţi în transmiterea unor boli, unele extrem, de grave.
Femelele se hrănesc cu sânge odată la 2 -3 zile, înţepăturile lor având efecte neplăcute, prin apariţia in zona de contact de eriteme, pustii roşii şi urticarie.
Intensitatea înţepăturilor la om depind de genele fiecăruia, de faptul că îmbrăcămintea mai închisă la culoare, temperatura corpului şi mişcarea sunt lucruri care atrag ţânţarii,
De asemenea există o mulţime de compuşi emanaţi de corpul uman, din care unii au capacitatea de a respinge ţânţarii, alţii atrăgându-i, în funcţie de secreţiile şi mirosul fiecărei persoane în parte, ţânţarii având preferinţe diferite, de la specie la specie.
În general, înţepăturile de ţânţar nu pun sănătatea în pericol, însă sunt extrem de deranjante, în unele cazuri se poate ajunge la situaţii delicate prin provocarea de alergii prin iritarea zonei înţepate care provoacă dureri.
Cu toate acestea, ţânţarii sunt responsabili pentru un număr însemnat de decese înregistrate anual în întreaga lume, datorită bolilor răspândite de ei, cu predilecţie în zona tropicală, cum este malaria, encefalita sau febra galbenă şi virusul West Nile (pe care îl iau de la păsări şi îl transmit oamenilor scăzând dramatic eficienţa sistemului imunitar).
Există însă pericolul datorită încălzirii globale a climei, ca speciile care transmit aceste boli să se răspândească tot mai mult din zona tropicală spre nord.
La animale anumite specii de ţânţari sunt vectori pentru transmiterea, la rumegătoare, a Bolii limbii albastre, sau a Dermatozei nodulare contagioase, la căine Dirofilarioza, dar şi alte boli care produc morbiditate şi mortalitate ridicată la animale, precum şi însemnate pierderi economice.
Pentru limitarea acţiunii nocive a acestor insecte asupra stării de sănătate a populaţiei umane şi animale, se impun aplicarea unor măsuri de prevenire şi combatere de ordin general şi specifice prin care să se limiteze posibilitatea de dezvoltare şi răspândire a ţânţarilor, precum şi lichidarea lor în zonele în care habitează.
Recomandările în acest context se referă la :
• Identificarea zonelor favorabile dezvoltării şi înmulţirii speciilor de ţânţari
• Responsabilitatea autorităţiilor locale şi a unităţiilor specializate privind efectuarea lucrărilor de amenajare şi întreţinere a râurilor, a lacurilor şi a zonelor limitrofe acestora pentru a împiedeca băltirea apelor.
• Efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale excesive din parcuri, zone de agrement cu luciu de apă, grădinile din spaţiile intravilane, de pe suprafeţele de pajişti naturale, etc.
• Solicitarea de către autorităţiile locale implicate, sau de către populaţia interesată, pentru efectuarea dezinsecţiilor în zone şi spaţii unde prezenţa ţânţarilor este evidentă, prin unităţi cu activitate în domeniu, dar și pentru asigurarea asistenţei de specialitate prin ingineri agronomi, medici umani, medicii veterinari,
• Respectarea procedurilor de dezinsecţie prin:
– folosirea de substanţe omologate din grupa de toxicitate II şi IV, care nu sunt dăunătoare omului şi animalelor şi care sunt verificate ca eficienţă;
– efectuarea dezinsecţiei în două etape, în prima etapă se urmăreşte exterminarea insectelor vii, urmărind ca la 18 – 21 de zile să fie exterminate ouăle şi larvele de insecte.
• Colaborarea cu medicii veterinari pentru efectuarea acţiunilor sanitare veterinare, în special a tratamentelor antipartazitare şi a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi a deratizăriilor, în situaţile în care aceste acţiuni se impun.
• Protejarea spaţiilor prin plase de protecţie şi după caz folosirea unor aparate care emit ultrasunete pentru alungarea ţânţarilor.
• Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată, să evite zonele cu băltiri, împădurite sau cu vegetaţie înaltă în special în perioada caldă a anului.
• Colaborarea permanentă cu alte autorităţi judeţene, responsabile, prin informări reciproce şi acţiuni comune pentru realizarea măsurilor de prevenire şi combatere a dăunătorilor.
• În situaţii deosebite de infestaţie masivă, de înţepături cu reacţii locale evidente, în special în zona globului ocular, în stări alergice, se recomandă apelarea la medici pentru intervenţii de specialitate.
Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a participat , astăzi, 14 iunie, la Ziua Academiei Forțelor Terestre (AFT) „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, la ceremonia de aniversare a 175 de ani de învăţământ militar românesc ce va avea loc în incinta școlii, informeză MApN.
În cadrul activității a fost decorat Drapelul de luptă al unității, iar în marja ceremoniei a avut loc deschiderea lucrărilor celei de-a noua ediții a Forumului Academic Militar Internaţional (iMAF).
Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu, continuatoare şi succesoare a tradiţiilor educaţionale şi instituţionale a primei şcoli militare de ofiţeri din România, aniversează astăzi, 14 iunie, 175 de ani de învăţământ militar românesc. Cu acest prilej, în incinta academiei a fost organizat, la ora 09.00, ceremonialul militar dedicat, în cadrul căruia a fost decorat Drapelul de luptă al instituţiei şi vor fi acordate premii şi distincţii.
De asemenea, de la ora 10.00, în aula “Ştefan cel Mare” a academiei, a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor celei de-a noua ediţii a Forumului Academic Militar Internaţional (International Military Academic Forum -iMAF), găzduit pentru a doua oară de AFT Sibiu.
La ediţia din acest an, la dezbaterile din cadrul iMAF-ului au participa 57 de reprezentanţi din 14 ţări (Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Cipru, Republica Cehia, Estonia, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Slovacia, România şi Statele Unite ale Americii), care au dezbătut teme ce privesc pregătirea viitorilor ofiţeri şi găsirea unor soluţii viabile pentru sporirea numărului de schimburi de studenţi şi tineri ofiţeri între instituţiile militare de învăţământ superior.
iMAF este un proiect iniţiat de reprezentanţii Academiei Militare Tereziene din Wiener Neustadt – Austria, la care au fost cooptaţi, începând cu anul 2014, reprezentanţii Universităţii de Apărare din Brno – Cehia, Universităţii Militare a Forţelor Terestre din Wroclaw – Polonia, Universităţii Naţionale a Serviciilor Publice din Budapesta – Ungaria şi Academiei Forţelor Terestre din Sibiu – România. În prezent, acest forum internaţional de discuţii are 22 de parteneri.
Tursib a ȋnceput procesul de preschimbare a cardurilor de abonament ale pensionarilor. O mare parte dintre aceşti abonaţi s-au prezentat deja la punctele de vânzare şi şi-au preschimbat cardul.
Ȋi rugăm pe cei care ȋncă nu şi-au preschimbat cardurile, să o facă până la finalul lunii iunie 2022. Dânşii trebuie să se prezinte la oricare dintre punctele de vănzare Tursib cu buletinul şi cu ultimul cupon de pensie, anunță reprezentanții TURSIB .
Procedurile pentru ȋncărcarea abonamentelor de pensionari rămân neschimbate. Ca atare toţi cei care până la preschimbarea cardurilor mergeau lunar la un punct de vânzare să ȋşi ȋncarce abonamentul, vor trebui să o facă ȋn continuare. Cei care până la preschimbarea cardului nu trebuiau să se prezinte lunar la chioşc, nu vor trebui să meargă nici de acum ȋncolo.
Precizăm de asemenea faptul că noile carduri nu au nicio restricţie ȋn privinţa numărului de călătorii. Puteţi circula cu ele la fel cum aţi făcut-o şi până acum.
Punctele de vânzare unde vă aşteptăm pentru preschimbarea cardurilor sunt: • Agenția Calea Dumbravii, nr.135 (fostul sediu Tursib) • Chioșcul din stația Casa Armatei (în fața sediului Primăriei vechi) • Chioșcul din stația Piața Vasile Aaron 1 • Chioșcul din stația Terezian (str.Lungă) • Casieria Tursib, str.Munchen nr.1 (vis a vis de Marquardt)
Programul cu publicul este de luni până vineri între orele 6:30 – 21:30. Până la schimbarea cardurilor, pensionarii şi elevii vor putea circula pe baza cardurilor vechi.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.