Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.
Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.
Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.
Un alt incident s-a produs în această seară, tot cu ocazia venirii suporterilor la Sibiu. După ce un suporter s-a urcat pe un stâlp din Piața Mare din Sibiu și a căzut, un alt bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Din primele informații, bărbatul face parte din galeria celor de la Sepsi. Martorii au declarat pentru Sibiu Independent faptul că suporterul era sub influența băuturilor alcoolice și ar căzut din picioare. Bărbatul în vârstă de 52 de ani, Sfântu Gheorghe, a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis și a fost preluat de un echipaj SAJ.
Pentru ca personalul medical să fie în siguranță, mai mulți polițiști și jandarmi au făcut cordon în jurul victimei, evitându-se astfel orice altă situație periculoasă.
Arhitectul Alexandru Găvozdea și o echipă numeroasă de specialiști din diferite domenii din mediul privat au lansat astăzi la Sibiu platforma Sibiu 2024. Aceasta se dorește un spațiu de lucru al specialiștilor din diferite domenii pentru a găsi proiecte și idei pentru un Sibiu mai bun.
Și anterior lansării, și la lansare, Găvozdea a spus că nu este o platformă politică. Ea se vrea însă a fi deschisă prin idei și soluții spre mediul politic și administrație pe termen lung. „Ar fi, la un moment dat, de dorit, să fie preluate la nivel politic de cineva. Fără implementare, fără puterea de schimbare, care este evident în zona administrației, care este politică, un proiect foarte frumos, rămâne un proiect foarte frumos, într-un sertar” a spus Alexandru Găvozdea.
Alexandru Găvozdea alături de soția sa, Maria
La lansare au făcut prezentări pe diferite domenii ale unor idei de proiecte Cătălina Costache, Andy Fazekaș, Maria Găvozdea, Ioana Șurubaru, Andreea Tănase. Unii dintre membrii fondatori ai platformei Sibiu 2024, anunțați pe site nu au participat la eveniment.
În sala plină din subsolul casei de la nr. 2 de pe strada Ion Rațiu, care a găzduit lansarea au fost prezenți și oameni de afaceri, ONG-iști, artiști, dar și unii membrii ai USR și FDGR. După eveniment aceștia s-au declarat interesați de ideea platformei civice Sibiu 2024 și au venit să afle detalii despre ideile și proiectele propuse.
Adrian Bibu, administrator public al Consiliului Județean Sibiu alături de Echipa PNL Sibiu a decis să renunțe la festivitățile aferente celebrării Zilei PNL și a ales o activitate de suflet și necesară. Astfel, zilele trecute, un grup de liberali din municipiul Sibiu a vizitat Memorialul Durerii de la Sighetu Marmației.
Memorialul de la Sighet este și Memorialul dispariției elitei PNL: cei mai importanți lideri liberali ai ultimului deceniu democratic al României au fost încarcerați aici, într-una dintre cele mai de temut închisori ale sistemului concentraționar din România.
Unii dintre aceștia si-au găsit sfârșitul în închisoarea de la Sighet. Printre ei Gheorghe I. Brătianu și Constantin I.C. Brătianu, fiul, respectiv fratele marelui Ionel Brătianu, făuritorul României Mari. Astfel se stingea, în închisorile comuniste, cea mai importantă dinastie politică a României, cea care a marcat crearea României.
“Am dorit să vedem cu ochii noștri, să înțelegem ororile acelor ani și ceea ce au însemnat anii de întuneric ai comunismului. De aceea am ales sa facem acest drum, un drum în istorie, în istoria noastră a românilor și a liberalilor. Am aprins o lumânare în amintirea tuturor celor care au suferit între aceste ziduri, am parcurs lungile coridoare și am vizitat celulele reci în care oameni cu dragoste și respect față de neam și-au găsit nedreptul sfârșit.
În ziua în care PNL împlinește 148 de ani de existență, am dorit doar să ne exprimăm respectul pentru generațiile trecute și speranța ca, prin ce facem pentru România, să le onoram sacrificiile” – a scris Adrian Bibu pe pagina sa oficială de Facebook
Incident în Piața Mare din Sibiu, acolo unde s-au adunat mai mulți suporteri ai echipelor de fotbal ce joacă în această după-amiază pe Stadionul Municipal Sibiu.
Conform primelor date, suporterul s-a urcat pe un stâlp și a căzut, suferind multiple traumatisme. Bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost transportat la spital.
Sepsi OSK și U Cluj vor disputa de la 20:30 pe Municipalul din Sibiu ultimul act al Cupei României Betano.
Se anunță un meci spectaculos, având în vedere că Sepsi este chiar deținătoarea în exercițiu a cupei, iar cei de la U Cluj au promovat recent.
ECHIPELE PROBABILE
Sepsi: 33. Niczuly – 44. M. Bălașa, 82. Ninaj, 4. M. Tamas, 20. A. Dumitrescu – 8. I. Gheorghe, 5. J. Rodriguez, 6. N. Păun. 13. C. Matei – 18. Safranko, 9. Al. Tudorie
Rezerve: 12. Began, 10. Achahbar, 22. Junior, 27. R. Ispas, 67. E. Papa, 77. Aganovici, 88. R. Dimitrov, 97. R. Varga, 99. Rondon
Rezerve: 23. P. Iliev, 9. A. Bălan, 11. Tescan, 16. I. Filip, 17. A. Pițian, 18. F. Ilie, 24. Trif, 52. R. Pires, 97. Hofman Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Stadion: Municipal, Sibiu
Arbitru: Cătălin Popa / Asistenți: Daniel Mitruți și Bogdan Gheorghe
Arbitru VAR: Istvan Kovacs / Arbitru AVAR: Andrei Chivulete
Finala Cupei României mai are o miză importantă. Dacă U Cluj va ridica trofeul, un loc suplimentar din play-off va deveni eligibil pentru cupele europene.
Mai exact, ocupanta poziției a 3-a va merge direct în preliminariile Conference League, în timp ce formația de pe locul 4 va da un baraj cu învingătoarea dintre FCU Craiova și FC Voluntari.
Zeci de accidente se produc lunar în județul Sibiu, unele cu victime, altele doar cu pagubele materiale. În urmă cu două ore, un alt eveniment rutier s-a produs pe A1, la km. 247, în zona ieșirii spre DN 14, pe sensul Sibiu – Sebeș.
Astfel, în timp ce conducea un autocamion pe banda 1, un cetățean străin în vârstă de 36 de ani, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Vâlcea, proiectându-l pe banda 2, unde a fost lovit apoi de alt ansamblu tir, condus de către un bărbat în vârstă de 28 de ani, din județul Arad.
În urma impactului, șoferul autoturismului a suferit traumatisme de membre inferioare și a fost transportat la spital.
Traficul se desfășoară îngreunat.
„Un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de descarcerare și una de stingere au intervenit de urgență la ieșirea de pe A1 spre Mediaș, la un accident rutier. Echipajul medical a acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de 33 de ani, care a fost transportat la UPU Sibiu cu traumatism la picioare, conștient. Alte două persoane au fost evaluate medical, neavând nevoie de îngrijiri medicale.” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU, Andreea Ștefan
Finala Cupei României la fotbal se desfășoară în această seară pe Stadionul Municipal Sibiu. U Cluj se întâlnește cu Sepsi. Fanii celor două echipe au început să sosească la Sibiu de dimineață. La orele prânzului terasele din centrul orașului erau pline mai ales de suporterii clujeni.
Cu tricouri personalizate special pentru finală clujenii au împânzit zona centrală a Sibiului în așteptarea meciului de diseară. Toți sunt încrezători în câștigarea Cupei României de echipa lor favorită, U Cluj.
Unii au ales să se răcorească la o bere pe terasele de pe strada Nicolae Bălcescu. Majoritatea sunt bărbați, dar am remarcat și femei care susțin echipa clujeană. Unii au venit chiar și cu familia cu copii mici. Îi distingi după tricouri sau fularele marcate U Cluj.
Fanii Sepsi sunt mult mai puțini prezenți în oraș. Odată cu apropierea meciului numărul mașinilor care vin de la Cluj la Sibiu se înmulțește. Poliția Rutieră Sibiu a atras atenția de ieri să se evite zonele din jurul stadionului, dar și marile bulevarde care se pot ambuteia datorită numărului mare de susținători veniți în oraș.
Echipaje de jandarmi patrulează zona centrală a orașului pentru a preîntâmpina eventuale conflicte între suporterii celor două echipe.
Echipa Apă Canal Sibiu a câștigat competiția „Instalare Branșament sub Presiune”, desfășurată în cadrul Forumului Regional al Apei „Dunăre-Europa de Est” 2023.
Ioan Blaga și Vasile Macrea, alături de Nicu Cioran, Șeful Secției Apă din cadrul companiei Apă Canal Sibiu au reușit să realizeze în cel mai bun timp, execuția unui branșament sub presiune, obținând trofeul ediției cu numărul IV.
Daniela Avrigean, directoarea Liceului de Artă Sibiu a anunțat că a semnat zilele trecute în China, la Ningbo un parteneriat educațional cu cea mai prestigioasă școală de artă din regiune.
„Parteneriatul a fost semnat și cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Educației din China. La Ningbo, Liceul de Artă Sibiu a fost foarte bine primit” a declarat Daniela Avrigean.
Concursul de arte plastice Hans Hermann și-a decernat astăzi premiile la galeria Uniunii Artiștilor Plastici din Sibiu. Organizat de Liceul de Artă Sibiu alături de Fundația Svasta, concursul a a juns la a XIII a ediție. Dintre sutele de participanți la diferitele categorii de vârstă și secțiuni au fost anunțați câștigătorii.
Călin Băban, fostul director al Liceului de Artă Sibiu și inițiatorul concursului alături de reprezentanții Fundației Svasta a citit premiile și le-a înmânat celor prezenți. Majoritatea premiilor au mers la elevi din diferite școli din țară. Acestea au fost, în principal, pentru elevi de la școlile de artă, dar o secțiune a fost și pentru învățământul de masă.
Fundația Svasta a oferit celor din școlile de artă premianți, vouchere pentru achiziția de materiale pentru arte plastice.
Fundația SVASTA a fost înființată în anul 2007 de către Iulian SVASTA și Mihai SVASTA. Aceștia au decis ca activitățile non profit realizate inițial în cadrul uneia dintre primele firme românești de consultanță: SVASTA Consult SRL București, în care cei doi membrii fondatori au fost acționari, firmă care a fost prezentă pe piața românească din anul 1993, să fie dezvoltate în cadrul unei entități distincte care să beneficieze la aceea dată de sprijinul logistic, de know-how-ul și de resursele umane ale firmei.
Premii oferite de Svasta
La această ediție, 22 de elevi cu premii au fost răsplătiți cu vouchere fiecare în valoare de 300, 200 și 100 de lei. Cei mai buni artiști desemnați de comisie au primit și un notepad.
Directoarea Liceului de Artă Sibiu, Daniela Avrigean a declarat că se mândrește cu elevii liceului și rezultatele deosebite care le obțin la olimpiade naționale și diferite concursuri. Iar organizarea acestui concurs național duce numele Liceului de Artă Sibiu în toată România.
Luna mai, luna de conștientizare a efectelor fumatului asupra sănătății plămânilor, campanie derulată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, își propune să vină în sprijinul populației cu mesaje de conștientizare a efectelor pe care consumul de tutun le are pentru sănătate. În acest sens, medicii pneumologi din cadrul unității sanitare specializate în tratarea bolilor pulmonare răspund la diverse întrebări pe tema fumatului și a consecințelor dezastruoase pe termen lung pe care le produce asupra sănătății.
Astfel, dr. Gabriela Druțu, medic pneumolog în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, vorbește despre cancerul bronho-pulmonar – la nivel mondial fiind demonstrat că aproape 90% dintre cancerele pulmonare sunt cauzate de fumat. Nu trebuie ignorat însă nici fumatul pasiv – 20% dintre cancere fiind cauzate de fumatul pasiv.
Cancerul pulmonar se numără printre cele mai frecvente cancere din România, fumatul fiind principalul factor de risc. În general, după câți ani de fumat se constată că apare cel mai frecvent cancerul?
Riscul de a dezvolta un cancer bronho-pulmonar este direct proporțional cu cantitatea de nicotină inhalată, numărul de țigarete fumate pe zi și numărul anilor ca fumător. Afectarea țesutului pulmonar cauzată de fumat este ireversibilă. După renunțarea la fumat, riscul de apariție a cancerului scade, rămânând totuși mai crescut comparativ cu statutul de nefumător. Cât privește vârsta de apariție a cancerului, pot să vă spun că a scăzut tot mai mult, fiind întâlnit cancer bronho-pulmonar și la persoane cu vârste de aproximativ 35 – 40 de ani.
Care sunt simptomele prin care se caracterizează acest tip de cancer?
În acest tip de cancer, tabloul clinic este divers, fiind determinat de formațiunea tumorală primară sau de diseminarea tumorală locală sau la distanță. Principalele manifestări respiratorii sunt: tusea chinuitoare, persistentă , rezistentă la tratament, modificarea calității și cantității sputei, hemoptizia (expectorația cu sânge), dispneea (pacientul respiră greu, senzație de lipsă de aer) , dureri toracice, disfonie, răgușeală, dificultăți de înghițire, inapetență (lipsa poftei de mâncare), pierdere în greutate.
Cum se pune diagnosticul de cancer pulmonar? Ce investigații se efectuează?
Pentru stabilirea diagnosticului de cancer sunt necesare mai multe investigații, precum: investigarea radiologică, radiografie toracică, examen computer tomograf, evaluarea funcției respiratorii cu ajutorul spirometriei, TLCO, examen citologic din spută, analize de sânge, markeri tumorali, investigații endoscopice, bronhoscopia necesară pentru explorarea arborelui bronșic și prelevarea de material morfologic pentru examen histopatologic. Pentru diagnosticul cert de cancer, tipul și stadiul de evoluție, este necesară biopsia tumorală. Dacă pe baza investigațiilor menționate anterior nu avem un diagnostic cert se continuă investigațiile cu proceduri chirurgicale, precum toracoscopia sau mediastinoscopia.
Ce modalități de tratament sunt posibile în prezent și care este rata de supraviețuire în cancerul pulmonar?
Conduita terapeutică presupune colaborarea mai multor specialități, oncologie, pneumologie, chirurgie, în vederea personalizării acesteia, în funcție de tipul histologic și de stadiul evolutiv al bolii. În stadiile incipiente, pacientul beneficiază de tratament curativ cu rată de supraviețuire la 5 ani de peste 50%, iar în stadiile avansate, cu metastaze, tratamentul fiind doar paliativ, rata de supraviețuire la 5 ani fiind redusă sub 5-6%.
Ce ar presupune realizarea unui screening pentru cancerul pulmonar la pacienții care fumează foarte multe țigări?
Fumătorii sunt pacienți cu risc crescut de a dezvolta un cancer pulmonar. Ghidurile internaționale recomandă screeningul anual la pacienții fără simptome, cu vârste între 50 și 80 de ani, fumători activi sau care au renunțat la fumat în ultimii 15 ani și cu istoric de cel puțin 20 de pachete de țigări fumate pe an. Pentru creșterea ratei de detecție a leziunilor suspecte, la marii fumători, se poate realiza monitorizarea periodică a acestora cu ajutorul computer-tomograf, cu doză redusă de iradiere („ law dose”), asociat cu bronhoscopia.
Cum ar putea fi determinați oamenii să renunțe la consumul de tutun, pentru a preveni îmbolnăvirea de cancer pulmonar?
Renunțarea la tutun este esențială atât pentru prevenirea îmbolnăvirilor de cancer pulmonar, cât și a unei evoluții defavorabile în cazul dezvoltării acestei afecțiuni. Pentru a renunța la fumat este nevoie de voință, de tratament adjuvant (există mai multe soluții farmaceutice antifumat pe piață la momentul actual – medicație, plasturi cu nicotină, gumă de mestecat antifumat, spray-uri antifumat etc.) și, atunci când este cazul, de consiliere și suport psihologic.
Doi artişti tatuatori, unul din Sibiu, Ovidiu Popârţan, celălalt din Cluj, Marius Jucan, au primit diplome de excelenţă din partea managerului interimar al Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, Alexandru Chituţă, fiind primii artişti care au pictat în Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu, în cadrul expoziţiei „Slaves to the Needles”.
Lucrarea de peste doi metri pătraţi a fost începută luni, de câţiva elevi de la Liceul de Artă din Sibiu, coordonaţi de profesorul Florin Viorel, preşedintele filialei locale a Uniunii Artiştilor Plastici. Marţi, Ovidiu Popârţan şi Marius Jucan an continuat să picteze figuri emblematice din istoria tatuajului contemporan, în cadrul lucrării colective, care a fost începută de liceenii sibieni.
Pictura de mari dimensiuni împreună cu alte tablouri spectaculoase, realizate de Marius Jucan au fost vernisate marţi după-amiaza, când au fost înmânate şi diplomele de excelenţă.
„Mă bucur că una din vechile îndeletniciri artistice îşi găseşte spaţiul şi într-un muzeu şi nu în orice muzeu, în Muzeul Naţional Brukenthal. Îmi place ceea ce văd, văd lucruri făcute temeinic, cu migală, ceea ce este unul dintre atributele tatuajului. Îi mulţumesc lui Ovidiu Popârţan, că a dorit ca în cadrul unui festival cu renume şi tradiţie la Sibiu, să aibă loc şi o asemenea expoziţie. Suntem de ceva vreme, un muzeu foarte deschis. Avem o serie de evenimente artistice şi nu numai, iată şi performing şi este un lucru inedit la Muzeul de Artă Contemporană şi lucrul acesta trebuie să se întâmple, pentru că se întâmplă în toate marile instituţii, ca muzeul să nu fie doar un sediu în care vezi arta şi o admiri, ci şi un sediu în care poţi să te exprimi, să lucrezi, să faci schiţe şi lucrări. Voi daţi un imbold tinerilor artişti să facă lucrul acesta. De ceva vreme am instituit şi o diplomă de excelenţă a Muzeului Naţional Brukenthal, pe care muzeul să o dea ca imbold artiştilor şi mai mult decât atât, artiştii să se bucure şi să se mândrească că au avut o expoziţie în Muzeul Naţional Brukenthal. Da-ţi-mi voie să-i acord Diploma de excelenţă domnului Ovidiu Popârţan, pentru tot efortul de a organiza festivalul de tradiţie la Sibiu şi un festival unic în concept şi tot ceea ce face la Sibiu şi îi mulţumesc pentru prezenţă. Ofer aceeaşi Diplomă de excelenţă şi domnului Marius Jucan, pentru că a colorat acest spaţiu de expoziţie şi să sperăm că în viitor la Muzeul Naţional Brukenthal veţi mai putea admira lucrări semnate de Marius Jucan”, a declarat managerul interimar al Muzeului Naţional Brukenthal, Alexandru Chituţă, la vernisaj.
Ovidiu Popârţan, organizatorul unui festival unic în oraş, Transilvania Tattoo Expo, a evidenţiat faptul că participanţii la renumita convenţie internaţională de tatuaje de la Sibiu, au apreciat în fiecare an, valoarea operelor din Muzeul Naţional Brukenthal.
„Vă mulţumesc foarte mult pentru faptul că ne-aţi găzduit. Pentru noi, asocierea cu Muzeul Naţional Brukenthal, care este una dintre atracţiile Sibiului, este simbolul artistic al Sibiului, avem aici lucrări cu care ne mândrim, ne onorează. În fiecare an, pe invitaţii noştri la convenţie (Transilvania Tattoo Expo), i-am dus în muzeu şi oameni care au călătorit în toată lumea, au rămas plăcut surprinşi, chiar nu le venea să creadă, că avem aici lucrări de referinţă”, a spus Ovidiu Popârţan.
Marius Jucan va reveni la Sibiu în weekend, când va continua să picteze în cadrul Transilvania Tattoo Expo.
Expoziţia „Slaves to the Needles” poate fi văzută zilnic, până duminică inclusiv, la Muzeul de Artă Contemporană, de pe Strada Tribunei nr. 6 din Sibiu.
Această expoziţie şi cea de motociclete din Promenada Mall sunt în avanpremiera Transilvania Tattoo Expo, convenţia internaţională de tatuaje care va avea loc de vineri până duminică, la Sala Thalia din Sibiu.
Printre cei prezenţi la vernisajul „Slaves to the Needles” au fost artistul tatuator, Heiko din Germania, cu care vă puteţi reîintâlni, la finalul săptămânii, la convenţie. Acesta a sosit cu motocicleta cu care a reuşit să facă înconjurul lumii, timp de 952 de zile. De asemenea, la vernisaj a fost prezent şi pictorul Robert Şimon, românul premiat cu Emmy pentru efectele vizuale pentru serialul HBO „Game of Thrones.
Reamintim că Transilvania Tattoo Expo începe vineri, la Sala Thalia. Biletele şi abonamentele se găsesc atât la Sala Thalia, cât şi pe iabilet.ro. Preţul unui bilet este de 15 lei pentru o zi, iar abonamentul este de 35 de lei.
Pentru programări puteţi contacta artiştii invitaţi, pe care îi găsiţi pe paginile de Facebook şi Instagram ale evenimentului, transilvaniatattooexpo şi pe site-ul oficial, tattooexpo.ro .
Copiii de toate vârstele sunt așteptați joi, 1 iunie 2023, la Ziua Verzarului de la Rășinari. Organizatorii au pregătit cele mai bune delicatese, o piesa de teatru și o drumeție prin împrejurimile Rășinariului.
“Ca în fiecare an, vedetele sunt copiii și această plăcintă dulce cu urdă și mărar, specifică Rășinariului: verzarul sau vărzarul. E vremea în care urda-i în cea mai bună condiție a ei, iar mărarul dă culoare placintei. De acolo, credem noi, vine și denumirea de verzar. Mulți îi spun “vărzar” si cei ce nu cunosc plăcinta se așteaptă să găsească un gust sărat al unei plăcinte cu varză… dar iată că de atâția ani, această plăcintă devine tot mai populară și tot mai îndrăgită, dincolo de granițele satului nostru drag. Și cine poate propaga cultura mai bine decat copiii? Aceste este motivul pentru care le dezvăluim acest “dulce” sănătos și sățios, tocmai de ziua lor, de Ziua Internațională a Copiilor” – transmit organizatorii.
Program
10:30 intalnire la Muzeul Etnografic Rasinari si degustare verzar, placinta dulce cu urda si marar 11:00 piesa de teatru pentru copiii 12:00 drumetie ghidata in imprejurimile Rasinariului.
De 1 Iunie, Tursib invită copiii la o plimbare prin oraș cu autobuzul veseliei. Pentru a face această zi și mai specială, cei mici se vor putea bucura de un concert ȋn autobuz susținut de echipa de evenimente HOCUS POCUS TRULALA împreună cu celebrele personaje din desenele animate Minnie și Mickey Mouse.
Vor fi organizate patru curse speciale, cu plecare din stația “Sala Thalia” ȋncepând cu orele: 10:00, 10:50, 11:40, 12:30.
Durata spectacolului va fi în medie de 30 – 35 de minute, timp în care cei mici vor fi captivați de atmosfera veselă și de personajele noastre speciale.
Vă rugăm să faceți câte o înscriere pentru fiecare persoană care va lua parte la eveniment. De exemplu, dacă doriți să participle un adult și un copil, este necesar să faceți două înscrieri.
Pentru a se putea bucura cât mai mulți copiii de această activitate, îi încurajăm pe toți, acolo unde există posibilitatea, să se înscrie fără însoțitor. Noi ne vom asigura că au parte de o experiență sigură și plină de distracție.
Spectacolul caritabil „Împreună în timp” va avea loc joi, 1 iunie, începând cu ora 16:00, pe scena Centrului Cultural ”Ion Besoiu”, cel mai mare spațiu de spectacole din Sibiu, modernizat la înalte standarde tehnice și de confort pentru public, cu săli prevăzute cu locuri pentru persoanele cu dizabilități. Va fi primul din seria evenimentelor caritabile intergeneraționale organizate, la nivel național, de către Asociația POT SĂ AJUT. Accesul la eveniment este gratuit și se va face pe bază de invitație.
Cei care doresc să confirme participarea, sunt rugați să trimită un e-mail cu numele copilului și al aparținătorului la: events@potsăajut.ro.
În România sunt peste 272.000 de familii monoparentale, iar părinții singuri resimt o presiune foarte mare de timp: sunt stresați că nu sunt suficient de mult alături de copiii lor, dar, în același timp, au nevoie să fie integrați pe piața muncii cu normă întreagă pentru a face față cheltuielilor. Astfel, principala provocare pentru aceștia este să poată asigura supravegherea copiilor în condiții accesibile sau să își adapteze programul obișnuit de muncă la programul celor mici. Acestea sunt o parte dintre concluziile studiului „Invizibilii” (www.invizibilii.ro) – parte din proiectul de incluziune financiară și socială adresat grupurilor vulnerabile analizate în cadrul cercetării realizate în 2022, în premieră, la comanda Provident Financial România.
Asociația POT SĂ AJUT, în parteneriat cu Asociația Provident pentru Educație, continuă seria acțiunilor umanitare, de data aceasta vizând în exclusivitate familiile monoparentale din județul Sibiu. Spectacolul intergenerațional „Împreună în timp” este o inițiativă caritabilă destinată atât copiilor, cât și părinților sau bunicilor acestora. Evenimentul va fi o experiență interactivă cu totul aparte pentru public, invitat special fiind artistul Walter Ghicolescu, cadru didactic foarte îndrăgit de sute de copii și, în egală măsură, de adulți, fiind prezent de peste 20 de ani pe scena muzicii folk românești.
„Evenimentele intergeneraționale reduc problemele de izolare socială și oferă noi roluri tuturor celor implicați, permițând diferitelor generații să se reunească, să învețe unele de la altele. Fiecare individ, copil sau adult, este capabil să servească drept profesor, mentor sau chiar bunic/nepot pentru cineva care altfel nu ar avea această legătură. Luna aceasta aniversăm 7 ani de acțiuni pentru comunitate, iar cel mai frumos mod de a sărbători este cu Oameni și pentru Oameni. Le mulțumim partenerilor noștri și ne bucurăm nespus că, împreună în timp, putem oferi o zi altfel familiilor monoparentale din județul Sibiu”, afirmă Gabriela Stoian, Președinte Asociația POT SĂ AJUT.
„Misiunea noastră este să susținem și să facilităm incluziunea financiară. Tocmai de aceea, oferim soluții de finanțare și acelor categorii de români care, altfel, ar putea fi excluși din oferta altor instituții financiare. Credem că rolul nostru în comunitate este și trebuie să fie mai mare de atât. Proiectul Invizibilii nu este doar o constatare a problemelor cu care milioane de români din grupuri vulnerabile se confruntă, ci un demers prin care ne dorim să găsim soluții și să dăm o mână de ajutor. Suntem conștienți că familiile monoparentale se luptă adesea cu dificultăți financiare, emoționale și logistice, iar acestea pot avea un impact semnificativ asupra dezvoltării și stabilității copiilor. De aceea, ne dorim să fim o sursă de sprijin și inspirație pentru aceste familii.” a spus Florin Bâlcan, Director General Provident Financial România.
Sâmbătă, 27 mai, în cadrul Maratonului Internațional Sibiu 2023, vor exista restricții de trafic în mun. Sibiu, pe DJ 106 A Sibiu – Răşinari, DJ 106 D Răşinari – ieşire Poplaca spre Sibiu și DJ 106 R Poplaca – Sibiu.
De asemenea, duminică, 28 mai , în cadrul curselor copiilor la Maratonul Internațional Sibiu 2023, vor exista restricții de trafic în mun. Sibiu pe str. Papiu Ilarian, Timotei Popovici și Arhivelor în intervalul orar 11:40 – 12:00.
Zonele și orele vizate pentru sâmbătă, 27 mai, sunt:
Sibiu:
1. Zona Mitropoliei – Odobescu, în intervalul orar 07:00 – 11:30
Străzi închise:
– Str. Mitropoliei;
– Str. Odobescu;
– Str. Conrad Haas;
– Str. Centumvirilor.
Zona 9 mai – Pompiliu Onofrei – Gh. Lazăr – Cetăţii, în intervalul orar 07:00 – 11:30
Străzi închise:
– Str. 9 mai;
– Str. Ocnei, între P-ța Mică și intersecția cu Faurului;
– Str. Târgului;
– Str. Movilei;
– Str. Felinarului;
– Str. Azilului;
– Str. Gh. Magheru;
– Str. Filarmonicii;
– Str. Pompiliu Onofrei;
– B-dul Coposu – prima bandă în sensul de mers către Hotelul Ramada, între strada Pompiliu Onofrei și sala Thalia.
– Str. Sofocle;
– Str. Șelarilor;
– Str. Bărbierilor;
– Str. Manejului;
– Str. Gh. Lazăr;
– Str. Arhivelor;
– Str. Timotei Popovici;
– Str. Tipografilor;
– Str. Papiu Ilarian;
– Str. Cetăţii;
Str. Tribunei va fi închisă în intervalul orar 08:00 – 14:00.
Dat fiind numărul mare de alergători care vor trece pe traseu, apelăm la înțelegerea locatarilor cu rugămintea să ne sprijine și să elibereze parcările din:
– Str. Mitropoliei, Poștei, Centumvirilor şi Odobescu
– Str. Movilei (partea de jos a străzii), Felinarului, G-ral Magheru, Tipografilor (între gangul spre Sala Thalia și P-ța Schiller), P-ța Schiller, Timotei Popovici
începând cu data de 26 mai, ora 16:00.
– Parcările de pe B-dul Coposu între str. Pompiliu Onofrei Și Sala Thalia vor fi închise.
Menționăm că parcările indicate vor putea fi eliberate de autoturisme cu sprijinul Poliției Locale în temeiul HCL 186 / 2017.
2. Zona B-dul Victoriei, în intervalul orar 07:30 – 13:55
Străzi închise:
– B-dul Victoriei, între str. Bazinul Olimpia și Cercul Militar, va avea banda 1 ocupată cu garduri în intervalul orar 07:30– 13:55
– pe B-dul Victoriei, în intervalul orar 07:45 și 09:45 pe sensul de mers între str. Martin Hochmeister și Bazinul Olimpia,
– pe străzile Martin Hochmeister, Codru Drăgușanu și Luarea Bastiliei, în intervalul orar 08:00 – 10:00,
– Dat fiind numărul mare de alergători care vor trece pe traseu, apelăm la înțelegerea locatarilor cu rugămintea să ne sprijine și să elibereze parcările de pe partea dreaptă a sensului de mers către centrul orașului;
– Pe străzile Măcelaru, Justiției și Rennes vor exista restricții de circulaţie.
Menționăm că parcările indicate vor putea fi eliberate de autoturisme cu sprijinul Poliției Locale în temeiul HCL 186 / 2017.
3. Zona Valea Aurie, în intervalul orar 08:00 – 13:45
Străzi închise:
– Str. Valea Aurie;
– Pe strada Ludoş vor exista restricții de circulaţie.
4. Pista de biciclete:
– Pista de biciclete va fi închisă pentru circulația bicicliștilor între intrarea în Parcul Sub Arini şi Răşinari în intervalul orar 08:00 – 12:00
– Pista de biciclete va fi închisă pentru circulația bicicliștilor între intrarea în Parcul Sub Arini şi str. Ludoș în intervalul orar 08:00 – 14:00
DJ 106 A Sibiu – Răşinari, în intervalul orar 08:45 – 12:00
– Circulația va fi închisă pe DJ 106 A de la intersecția cu DJ 106 D (Cisnădioara) și în comuna Rășinari până la podul din centrul satului peste râul Steaza.
– Accesul în comună se poate face prin Cristian – Orlat – Gura Râului (pe Călugăru).
DJ 106 D Răşinari – ieşire Poplaca spre Sibiu, în intervalul orar 09:00 – 12:30
– Circulația va fi Închisă pe toată lungimea traseului
– Accesul în comună se poate face prin Cristian – Orlat.
DJ 106 R Poplaca – Sibiu, în intervalul orar 09:45 – 13:45
– Circulația va fi închisă pe toată lungimea traseului
***
Maratonul Internațional Sibiu 2023 este un eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală, organizat de Fundația Comunitară Sibiu, alături de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu și partenerul principal MultiversX, precum și alături de alți parteneri.
Maratonul Internațional Sibiu 2023 este cofinanțat de Primăria Sibiu, prin Agenda Sportivă. Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu este partener al evenimentului.
Eleva Daria Alexandra Dragomir, coordonată de profesorul Iulian Ţicală de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Sibiu a obţinut premiul doi la secţiunea Muzică Uşoară, la prima ediţie a Concursului Naţional de Interpretare „Ilie Micu”, care a avut loc marţi seara, pe scena Cercului Militar.
La concursul de la Sibiu au participat 13 concurente din Sibiu, Alba Iulia, Brăila, Cluj-Napoca, Olt, Oradea, Târgu Jiu şi Suceava.
„Mă bucur foarte mult că într-o competiţie atât de strânsă, am reuşit să facem faţă cu brio. Mă bucur foarte mult şi pentru ea, pentru evoluţia ei şi mai departe să sperăm că tot la fel vom merge pe podium, oriunde ar fi”, a declarat profesorul Iulian Ţicală.
Premiul obţinut de Daria Alexandra Dragomir la Sibiu este primul la un concurs naţional. Pasionată iniţial de arte plastice, Daria a decis să se urmeze cursul de canto muzică uşoară. Eleva profesorului Iulian Ţicală, îi îndeamnă pe toţi cei pasionaţi de artă, să se înscrie la Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu”.
„Eu sunt foarte fericită. Este primul premiu la un concurs naţional. (…) Îi susţin pe toţi să se înscrie la Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu, pentru că pentru mine a fost o schimbare radicală şi mi-a deschis atâtea drumuri la care nici nu m-aş fi gândit înainte. Înainte eram pasionată de zona plastică a artei, dar mi s-au deschis mult prea multe drumuri şi chiar mă bucur că am urmat calea aceasta”, a spus Daria Alexandra Dragomir, după festivitatea de premiere.
Premiul întâi a fost acordat elevei Briana Andreea Magdaş de la Şcoala de Arte „Francisc Hubic” din Oradea. Briana a fost invitată să cânte în recital la ediţia de anul viitor a festivalului sibian.
„Mulţumesc frumos pentru premiu, pentru că m-aţi ascultat. Mulţumesc frumos organizatorilor şi juraţilor. A fost o experienţă minunată şi abia aştept să mă întorc la anul”, a promis Briana Andreea Magdaş.
Alina Vintilă, directorul festivalului şi al Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu a apreciat că a fost un concurs în care s-au întrecut „voci de excepţie, care au impresionat”.
„La Sibiu a fost un concurs cu tinere voci, cu voci de excepţie, care ne-au impresionat nu doar pe noi, ci şi juriul. (…) Voci excepţionale, voci care promit şi care sunt convinsă, în cel mai apropiat viitor vor ajunge nume sonore în muzica uşoară românească şi nu numai. Le felicit pe fiecare în parte, le doresc succes în noul drum”, a arătat Alina Vintilă, director al festivalului.
Preşedintele juriului şi directorul Casei Studenţilor din Sibiu, Liliana Popescu, a declarat că oraşul avea nevoie de un asemenea festival.
„Vreau să felicit organizatorii pentru demararea acestui festival foarte frumos. Lipsea Sibiului aşa ceva”, a subliniat directorul Casei a Studenţilor Sibiu şi preşedinte al juriului, Liliana Popescu.
Concursul Naţional de Interpretare Vocală „Ilie Micu” de la Sibiu continuă miercuri, de la ora 16.00, cu Concursul de Muzică Populară. După concurs vor susţine recitaluri: Mariana Anghel, Luminiţa Dejan, Anca Branea, Aurora şi Săndel Mihai, Adrian Neamţu şi Traian Stoiţă. Pe scena de la Cercul Militar din Sibiu vor urca elevii din Clasa de canto muzică populară, coordonaţi de profesoara Mariana Anghel, Clasa de instrumente de suflat, profesor Adrian Grecu, Clasa de jocuri populare din Tălmaciu, profesor Ciprian Barb şi Clasa de jocuri populare din Arpaşu de Jos, profesor Olesea Sas.
Miercuri, 24 mai, la Cercul Militar din Sibiu mai are loc şi o expoziţie de Artă Tradiţională.
Festivalul Concurs Naţional de Interpretare Vocală „Ilie Micu” din Sibiu este organizat de Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu”, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al partenerilor: Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Cercul Militar, Direcţia Judeţeană pentru Cultură.
Partenerii media ai evenimentului sunt: Tribuna, Mesagerul de Sibiu, City FM, Eveniment TV Regional, Sibiu 100%, Sibiul Azi, TV Alpha Media, Sweet TV, Strada Cetății, Sibiul Bun, Opinia de Sibiu, Sibiu Independent, Hermannstädter Zeitung.
Ieri, 23 mai 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat o hotărâre mult așteptată de zecile de mii de familiile formate din persoane de același sex din România în cazul Buhuceanu și Ciobotaru și alte 20 de familii împotriva României. Hotărârea vine la 4 ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor, au anunțat reprezentații Asociației Accept pe pagina lor de Facebook.
CEDO a constatat în acest caz faptul că România a încălcat Articolul 8 al Convenției, care protejează viața de familie, în cazul celor 42 de petenți. În urma acestei decizii istorice, pentru a fi în acord cu Convenția, România trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex. CEDO subliniază clar că aceste familii au nevoie urgent de o formă de recunoaștere care să le ofere acestor familii drepturi egale și să creeze un cadru legal care să protejeze traiului în comun al acestor cupluri.
Asociația ACCEPT cere încă o dată cu ocazia acestei hotărâri Guvernului și Parlamentului României să își facă datoria față de toți cetățenii lui și să trateze toate familiile din țara noastră cu demnitate și respect. Solicităm Guvernului și Parlamentului adoptarea de instrumente adecvate de protecție și recunoaștere juridică pentru toate familiile din România, precum: Modificarea Codului Civil pentru a permite căsătoria între persoane de același sex și recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex încheiate în străinătate; Legiferarea parteneriatului civil, indiferent de sexul celor doi parteneri de cuplu, înregistrat de către ofițerul de stare civilă; Protecția familiei de facto, care nu optează pentru căsătorie sau parteneriat civil, în domeniul patrimonial, al sănătății și în vederea prevenirii și combaterii violenței domestice. În întâmpinarea acestei hotărâri, Asociația ACCEPT a lansat pe 17 mai o petiție prin care românii pot cere protecție și recunoaștere legală pentru toate familiile, transmițând astfel un mesaj clar autorităților responsabile: https://campaniamea.declic.ro/petitions/protejati-toate-familiile-din-romania
Un eveniment rutier s-a produs astăzi pe strada Siretului din municipiul Sibiu. Un pieton a fost rănit ușor de o mașină.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Siretului, un sibian în vârstă de 53 de ani nu a acordat prioritate și a acroșat un pieton, sibian în vârstă de 69 de ani, care traversa drumul pe trecerea pentru pietoni amplasată în apropiere de intersecția cu strada Intrarea Siretului.
Pietonul a fost rănit ușor, suferind un traumatism la picior si a fost transportat la UPU Sibiu, fiind conștient.
Doamnei doctor, PILOFF Loredana Doina Maria, Președinte SNMF
Doamnei doctor, STAN Mihaela, Președintele Patronatului Medicilor de Familie
Doamnei NICOARĂ Denisa Florentina, Președinte CJAS
Prin această petiție, noi, locuitorii județului Sibiu va solicităm menținerea singurului centru de permanență de la Cedonia din municipiul Sibiu.
Acest centru este vital pentru a degreva Serviciul de Urgență a Spitalului Județean Sibiu și așa destul de aglomerat.
Centrul de permanență de la Cedonia este extrem de necesar pentru pacienții copii care nu sunt cazuri grave si la spitalul de pediatrie ar trebui să aștepte multe ore pentru a fi preluați.
Inchiderea singurului Centru de permanență din Sibiu, ar provoca aglomerație în Serviciul de Urgență a Spitalului Județean si ar duce la surmenarea cadrelor medicale si a personalului.
De asemenea, închiderea Centrului de permanență de la Cedonia ar duce la supraaglomeratie la Spitalul de pediatrie si la surmenarea cadrelor medicale si a personalului.
Noi, locuitorii județului Sibiu am fost foarte mulțumiți de calitatea actului medical din Centrul de permanență de la Cedonia si solicităm în mod insistent soluționarea cu celeritate a acestei petiții care ține de drepturile pacienților la servicii medicale de calitate.
O căprioară şi-a făcut apariţia marţi, în Muzeul ASTRA din Pădurea Dumbrava Sibiului, fiind fotografiată de unul dintre muzeografi.
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a instituţiei muzeale.
„Astăzi, la gospodăria de viticultor din Şeica Mică, am avut în vizită o căprioară din Pădurea Dumbrava”, au anunţat reprezentanţii Muzeului ASTRA.
Nu este pentru prima dată când un animal sălbatic apare în cel mai mare muzeu în aer liber din România. Aici au mai putut fi văzute vulpi, dar şi castori.
Astăzi o delegație specială din Deventer, Olanda a vizitat Consiliul Județean Sibiu. A fost un prilej de schimb cultural și de afaceri în care părțile au putut împărtăși cunoștințe și experiențe cu oameni remarcabili.
„Am avut discuții productive despre potențiale colaborări în domenii precum turism, cultură, educație și afaceri. Sunt convins că acest schimb de idei și experiențe va contribui la întărirea relațiilor noastre bilaterale și la dezvoltarea comunităților noastre”, a declarat Vlad Vasiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu.
Invitații au împărtășit că sunt impresionți de căldura și ospitalitatea pe care sibienii le-au arătat-o delegației din Deventer și de oportunitatea de a explora obiectivele turistice ale județului Sibiu.
Mulțumim delegației din Deventer pentru vizită și pentru entuziasmul lor de a explora cultura noastră. A fost o onoare să îi avem alături și sperăm că această vizită va întări frumoasa și durabila prietenie dintre județul Sibiu și orașul Deventer.
După succesul de anul trecut, EXPO APA 2023 a revenit la Sibiu în aceste zile. Peste o mie de specialiști și firme din domeniu din Europa au sosit la Sibiu. Deschiderea oficială de astăzi a avut în prezidiu pe primarul Sibiu, Astrid Fodor, dar fără miniștri.
Sibiu este, pentru a doua oară consecutiv, gazda Forumului Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est” 2023, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din sud estul Europei.
Peste o mie de specialiști din domeniu, reprezentanți ai autorităților publice și locale, ai mediului academic precum și producători, constructori și importatori de materiale și echipamente sunt prezenți în orașul nostru în perioada 23 – 25 mai.
”Suntem onorați să fim din nou gazdele unuia dintre marile târguri europene din domeniul tratării și epurării apei. Acesta are o importanță deosebită atât pentru comunitatea locală,pentru companiile de apă din țară, cât și pentru oficialități și furnizorii de echipamente din întreaga lume. Sibiul și compania Apă Canal Sibiu au fost alese de către colegii din Asociația Română a Apei ca locație, respectiv organizatori, tocmai pentru că au toate calitățile și pregătirea necesară susținerii cu succes a unui astfel de eveniment internațional” a declarat Directorul General Apă Canal Sibiu, Ing. Vasile Maier.
Efort mare, exponanți mulți
Față de ediția de anul trecut, numărul expoanților a crescut. Ei vin din multe țări europene și nu numai. Dar și din România. Sunt reprezentanți din toată gama dedicată industriei apei la Sibiu. Hala Redal a devenit neîncăpătoare pentru multitudinea de exponanți. Organizatorii au montat un cort mare în curte pentru conferințe, dar și cu o secțiune pentru exponanți. În a doua curte sunt utilaje mari și tehnologii diferite prezentate.
Iar participanții nu au întârziat să apară. Standurile au fost luate cu asalt de dimineață de reprezentanții firmelor prezente, dar și societăți de stat implicate în domeniu. Se fac contracte, se testează produse și se descoperă noi tehnologii. În plus, participanții pot vedea și demonstrații concurs, cum a fost montatul sub presiune. Dar pot participa și la seminarii pe diferite teme legate de domeniu.
Oficialii au fost puțini, deși erau invitați
Cei de la Apă Canal SA Sibiu alături de Asociația Română a Apei au lansat invitații la oficiali din Guvern și locali. Primarul Astrid Fodor a fost prezentă și a îndemnat participanții să viziteze Sibiul. Ea a lăudat investițiile făcute de Primăria Sibiu, mai ales pentru a atrage turiști. Dar a spus și despre cele în infrastructură de apă. În sală au mai fost și vicepreședintele Consiliului Județean, Marcel Luca, primarul comunei Sadu, Valentin Ivan și primarul comunei Loamneș, Maria Greavu. Prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu nu a mai venit, deși era așteptat cu un scaun rezervat. La fel și primarul orașului Miercurea Sibiului, Ioan Troancă, unde Apă Canal SA Sibiu are o mare investiție în curs la ora actuală.
Dar nici miniștrii invitați nu au mai venit la Sibiu. Scuzați de Ilie Vlaicu, Preşedintele Asociației Române a Apei că sunt ocupați cu „rocada” de la Guvern. Au fost reprezentați de Oana Maria Arat, directorul General din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Meciul de fotbal din Cupa României, desfășurat mâine, 24 mai, începând cu ora 20:30 pe Stadionul Municipal Sibiu, va atrage cu siguranță ambuteiaje rutiere.
Suporterii care vin să își susțină echipa vor aglomera atât căile rutiere de acces spre Stadion, cât și pe cele pietonale, o parte dinte aceștia vor sosi cu trenul, alții organizați cu autoare sau mașini personale.
Cert este că în trafic răbdarea tuturor va fi pusă la încercare.
Mai multe echipe ale poliției rutiere, de ordine publică dar și cuplurile chinotehnice vor asigura măsurile de siguranță publică și rutieră din municipiul Sibiu.
În acest sens, le este recomandat conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic și să dea dovada de respect în trafic.
Cele mai aglomerate artere rutiere, începând cu ora 17:00, vor fi: Bvd. C. Coposu, Calea Dumbrăvii și bvd. Victoriei, precum și cele adiacente care converg spre Stadionul Municipal.
Recomandarea polițiștilor rutieri adresată spectatorilor este de a folosi mijloacele de transport în comun sau de a se deplasa pe jos.
Europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță a fost nominalizat la Premiile MEP Awards. Din cei 705 europarlamentari, doar 4 au primit nominalizări pentru activitate politică în ajutorul tinerilor.
Revista The Parliament Magazine a publicat nominalizările la premiile MEP Awards.
Iată ce a declarat Nicu Ștefănuță la aflarea veștii că este printre cei 4 nominalizați:
„Mă bucur să fiu nominalizat în top 4 eurodeputați care contribuie la promovarea oportunităților pentru tineri.
Iată ce acțiuni concrete pentru tineri am inițiat și promovat în ultimele luni:
Am crescut bugetul programului Erasmus+ cu 120 de milioane EUR;
M-am luptat pentru ajustarea burselor Erasmus+ la inflația actuală. Datorită muncii de anul trecut, unele burse au fost ajustate la inflație, dar insuficient. În România, cea mai mică bursă va fi, în loc de 600 EUR, 674 EUR;
Am inițiat campania Erasmus Equality – o campanie de strângere de semnături sprijinită de Grupul Verzilor care are ca obiectiv creșterea cuantumului burselor Erasmus+. De ce? Pentru că nu vreau ca numai copiii de bani gata să studieze în străinătate!
Tinerețe fără depresie și alte acțiuni legate de sănătate mintală;
Am fost nominalizat raportor din partea Grupului Verzilor pe raportul privind sănătatea mintală (revin cu detalii curând, stay tuned!);
Am oferit stagii de practică pentru studenți la birourile din țară;
Am inaugurat primul hub de tineret din Sibiu – Sibiu Youth Hub. Dacă n-ați trecut deja pe acolo, vă invit să o faceți (Bulevardul Victoriei 14).
Tinerii vor o voce. Vor oportunități. Vor să crească, să fie auziți, să fie în prim plan.
Iar eu vreau să-i ajut pe tinerii din România să aibă toate șansele de reușită precum cei din Germania sau Olanda.
Nu aș fi fost europarlamentar fără sprijinul tinerilor. Lor le datorez totul.”
Nicu Ștefănuță organizează pentru tineri sâmbătă un eveniment la București pe tema Erasmus Equality, oportunități europene și implicarea în politică. Mai multe detalii aici: https://www.facebook.com/events/2347026345467336
ifm a inaugurat astăzi a doua fabrică la Sibiu. La doar 8 ani de la prima fabrică deschisă, astăzi #ifmily, cum se auto-intitulează firma, a tăiat panglica la cea de-a doua. Invitat special a fost Adrian Bibu, administrator public al Consiliului Județean Sibiu. Acesta a transmis și un mesaj către investitori.
ifm produce și dezvoltă senzori industriali în Sibiu înca din anul 2015 prin divizia ifm efector. Anul 2017 a adus încă un membru în familie – ifm prover care produce și dezvoltă senzori de proces. A doua fabrică, inaugurată astăzi, va găzdui atât divizia ifm prover cât și biroul de vânzări – ifm electronic.
„Este prea puțin să spunem că datorăm această creștere, într-un timp scurt, oamenilor, dedicării, onestității și cunoștințelor lor. Ceea ce ar putea fi definitoriu pentru această realizare ar fi faptul că oamenii sunt cea mai mare valoare a companiei – ei au transformat ifm în #ifmily!” este mesajul companiei lansat astăzi.
O fabrică verde
Noua fabrică ifm este una „verde” – sustenabilă – fiind prima fabrică din Europa certificată după standardele consiliului german pentru sustenabilitatea clădirilor (DGNB International) cu medalia de aur.
Adrian Bibu, mesaj către investitori
Adrian Bibu, administratorul Consiliului Județean Sibiu și consilier local PNL a transmis un mesaj către investitorii de la ifm, dar și către toți potențialii investitori care pot veni în județul Sibiu:
„În urmă cu 8 ani ați deschis prima fabrică de la Sibiu, iar astăzi, la inaugurarea cele de-a doua fabrici, cred că putem trage concluzia că județul Sibiu este ofertant pentru investitori. Ca autoritate publică județeană, Consiliul Județean Sibiu contribuie constant la modernizarea și dezvoltarea infrastructurii economice și sociale. Chiar în apropierea noastră se află Aeroportul Internațional Sibiu, al cărui terminal este în curs de extindere și modernizare, suma investită depășind 55 de milioane de Euro. Este important să avem o bună și rapidă conectare în privința transportului, drept pentru care, pe lângă Aeroport, ne focalizăm și pe infrastructura de drumuri județene. Și aici lucrurile se leagă: spre exemplificare, recent am reabilitat drumul județean 106, Agnita – Sighișoara care a îmbunătățit considerabil fluența traficului auto în zonă. În mod sigur, acest drum va fi folosit intens și de angajații viitorului Parc Industrial pe care Primăria Agnita dorește să-l realizeze în perioada următoare. Sistemul de Sănătate este și el prioritar, astfel încât investițiile în reabilitarea de spații din cele 3 spitale din subordine și achiziționarea de aparatură pentru acestea sunt alte modalități concrete prin care venim în întâmpinarea oamenilor dar și a mediului de afaceri, întrucât o stare bună de sănătate a comunității este dorită de toată lumea. Cultura și ecoturismul sunt alte două direcții principale în care investim, Muzeul Astra, Filarmonica, Junii Sibiului sau Biblioteca Astra fiind veritabili ambasadori ai culturii, iar Programul Anii Drumeției a devenit o platformă eficientă de promovare a turismului prietenos cu mediul, în folosul turiștilor, producătorilor locali sau al operatorilor de turism. Suntem în curs de operaționalizare a unei agenții destinate investitorilor, Sibiu Business Agency, prin care dorim să promovăm și să sprijinim parteneriatele dintre mediul public, privat și societatea civilă, în toate domeniile de activitate. Ne-am inspirat din activitatea agenției existente la Viena, conștienți fiind că trebuie să ne inspirăm din proiectele funcționale, cu rezultate bune pentru toate părțile implicate. Așadar, suntem o administrație deschisă parteneriatelor și apreciem fiecare investitor care, prin activitatea sa, aduce un plus de bunăstare oamenilor acestui județ și contribuie la buna imagine a județului. Am certitudinea că aici, în România, una din cele 165 de țări în care compania IFM este prezentă, vă veți putea atinge obiectivele economice propuse, iar județul Sibiu să devină un cămin pentru tot mai mulți angajați dvs. din județele limitrofe și, de ce nu, și din alte țări. Mult succes în activitate!„
Ministerul Apărării Naționale organizează joi, 25 mai, în marile garnizoane din țară, precum și la mausoleele eroilor și la cimitirele și parcelele de onoare, ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor, în cadrul cărora vor fi rostite simbolic nume ale eroilor poporului român căzuți la datorie în războaiele purtate de Armata României ori în misiuni executate în teatrele de operații.
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, va participa joi, 25 mai, ora 10.00, la ceremonia militară și religioasă organizată la Monumentul Eroilor din Pădurea Dumbrava, din Sibiu.
Secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Eduard Bachide, va participa joi, 25 mai, ora 12.00, la ceremonia militară și religioasă organizată la Mormântul Ostașului Necunoscut situat în Parcul Carol I din București.
De asemenea, cercurile și bibliotecile militare organizează manifestări evocatoare dedicate „Zilei Eroilor”, simpozioane, întâlniri cu istorici sau cu veterani de război, vizite la muzee și monumente comemorative și expoziții de carte.
În perioada 16-20 mai 2023 s-a desfășurat reuniunea de proiect LTTA4 din cadrul proiectului Erasmus+ C.A.R.E.E.R. (Adaptability to the labouR markEts with local, national and Eu background – PROJECT NO 2020-1-UK01-KA229-078953_2).
Reuniunea a avut loc la Sibiu, unde Colegiul Național „Octavian Goga” a găzduit 33 de elevi și profesori de la instituțiile partenere, respectiv:
Erdington Academy, Birmingham, UK
I.S. E. Amaldi di Roma, ITALIA
ADEMINHO / Escola Profissional do Alto Minho Interior, Paredes de Coura, PORTUGALIA
Tema întâlnirii a fost Entrepreneurship skills / Competențe antreprenoriale, iar activitățile planificate au avut ca scop familiarizarea elevilor cu cerințele pieței muncii, cu modele de afaceri și cu un stil de gândire pro-activ.
Mai jos sunt prezentate câteva dintre activitățile cheie organizate pe perioada celor 5 zile de proiect:
activități educative și ore de curs la Colegiul Național „Octavian Goga”
vizită la Primăria Sibiu, unde discuțiile cu reprezentanții instituției s-au axat pe oportunitățile de carieră pe piața actuală a muncii
ateliere organizate de partenerii de la Facultatea de Științe Economice – Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, respectiv
Intro to E-ship and business models – From business idea to action, prezentat de Lect. univ. dr. Eugen Popescu
Charting the Entrepreneuship Experience (and Odyssey): Can I be an Entrepreneur?, prezentat de Asist. univ. dr. Nancy Panța
atelierul Prpare your ticket for the interview, dedicat elaborării unui CV și pregatirii pentru interviuri, și împărtășirea de experiențe profesionale valoroase de către partenerii de la compania Stefanini EMEA
atelier de Design Thinking în cadrul căruia elevii au fost provocați să exploreze influențele spațiului asupra colaborării, atelier organizat de dna Raluca Bârsan, de la ULBS D-School
atelier de antreprenoriat în domeniul artistic “Careers in Visual Arts – Workshop on shooting a documentary about Cultural Identity”,organizat la Muzeul ASTRA din Sibiu de către SYNC / Sibiu Young Neo-filmmakers’ Club, care organizează ateliere, prezentări și activități pe tematici legate de industria filmului
activitatea turistică Treasure Hunt/Vânătoarea de comori, organizată în centrul istoric al orașului Sibiu de către elevi din cadrul proiectului
Novac Emilian – Marius, inspectorul Școlar General al ISJ Sibiu a anunțat decizia luată în cazul vacanței din luna februarie, pentru anul școlar 2023 – 2024, astfel:
Pentru anul școlar 2023 – 2024, în unitățile de învățământ preuniversitare din județul Sibiu se stabiliște vacanța școlară în perioada 26 februarie – 1 martie 2024.
Proiectul de Ordin al ministrului educației privind structura anului școlar 2023-2024 a fost pus în dezbatere de Ministerul Educației. Calendarul anului școlar arată că vor începe cursurile pe 11 septembrie 2023, iar durata acestora ar fi tot de 36 de săptămâni, ca acum. Împărțirea pe module rămâne, potrivit proiectului, la fel și vacanța de schi în luna februarie, decisă de inspectoratele școlare.
Anul școlar 2023 – 2024 se structurează, pe intervale (module) de cursuri și intervale de vacanță, astfel, potrivit proiectului:
Cursuri – de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023.
Vacanţă – de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023.
Cursuri – de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023.
Vacanţă – de sâmbătă, 23 decembrie 2023 până duminică, 7 ianuarie 2024.
Cursuri – de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.
Vacanță – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.
Cursuri – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 12 aprilie 2024.
Vacanţă – de sâmbătă, 13 aprilie 2024 până duminică, 21 aprilie 2024.
Cursuri – de luni, 22 aprilie 2024 până vineri, 21 iunie 2024.
Vacanţă – de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024
În forma actuală, proiectul mai prevede:
– Desfășurarea Programului național „Școala altfel” și a Programului „Săptămâna Verde” în perioada 11 septembrie 2023 – 12 aprilie 2024, la decizia unităților de învățământ.
– Săptămâna de vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.
Prin excepţie,
„pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;
pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;
pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;
pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare”.
„Parteneriatul pe care Județul Sibiu îl are cu Regiunea Wielkopolska, semnat în urmă cu 5 ani, ne permite să avem un schimb constant de informații și bune practici privind administrația publică, turismul, cultura, gastronomia, agricultura, sănătatea sau digitalizarea. Oaspeții polonezi prezenți zilele acestea în județul Sibiu, doresc să afle care sunt căile prin care instituțiile publice de cultură pot fi finanțate de către autoritățile naționale și județene, dar și care sunt strategiile pe care managerii acestora le au în a-și promova patrimoniul și activitatea”, a declarat Daniela Cimpean – Presedinta Consiliului Judetean Sibiu.
Filiala Județeană USR Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:
Peste 50.000 de copii din Sibiu stau acasă începând de luni, în loc să învețe, să se pregătească pentru viitor să își lărgească orizonturile cunoașterii. Aproximativ 5.000 de profesori și învățători din Sibiu sunt în grevă, în loc să-și facă meseria și să le ofere acestor copii șansa la o viață mai bună, și știm că nu fac asta cu bucurie, ci de nevoie. În timp ce învățământul este paralizat, miniștrii și parlamentarii PNL și PSD, împreună cu președintele Klaus Iohannis, negociază portofolii și funcții, pentru ei și pentru familiile și apropiații lor, votând pe bandă rulantă legi aberante.
Așa-numita „Românie Educată” – care își are originile, vrem, nu vrem, în Sibiu – ar trebui să se numească mai degrabă „România Eșuată”, pentru că asta am ajuns: o națiune aflată într-o perioadă dificilă pentru școala românească, cu examene amânate și probleme uriașe ce ar fi trebuit să fie rezolvate măcar în ultimii 10 ani.
După aproape 20 de ani de așteptare de la ultimul protest de amploare, profesorii din România au preferat să ia cea mai grea decizie, aceea de a trimite copiii acasă, dintr-un motiv simplu: le-a ajuns cuțitul la os. Învățământul românesc a mers din rău în mai rău, și-a pierdut direcția, și-a pierdut finanțarea, și-a pierdut chiar și elevii și profesorii, care au plecat către alte țări sau către alte meserii asta în timp ce Ministerul Educației este căpușat de sinecuri politice până la cel mai înalt nivel. Și chiar acum, în plină grevă și în plin haos al sistemului de învățământ, partidele de la putere, PNL și PSD, au forțat votarea legilor educației, importate de la Cotroceni, legi care nu fac altceva decât să îngroape definitiv învățământul din România, sfidând pur și simplu dascălii, elevii și părinții acestora.
“Pentru Sibiu, un oraș în care administrația a încercat să facă investiții minime pentru a oferi copiilor condiții decente pentru a învăța, politicul a distrus aproape tot ce a putut, cu indicații de la centru sau cu decizii locale la fel de dezastruoase. Politizarea conducerilor școlilor, într-o irațională dorință a PNL și PSD de a ocupa orice funcție care poartă numele „director”, lipsa unor politici coerente de menținere a copiilor la cursuri, inexistența unor programe de susținere a profesorilor și, dincolo de toate, o politică salarială care a îndepărtat din învățământ cel puțin 50% din dascălii valoroși, sunt doar câteva din cauzele care au condus la actualul blocaj. Lipsa de implicare a președintelui Iohannis, care și-a amintit că vrea legi ale educației abia la finalul celui de-al doilea mandat, a pus capac acestei atitudini iresponsabile pe care partidele din coaliția de guvernare au arătat-o față de educație” a declarat Adrian Echert, presedinte al filialei locale USR Sibiu.
USR va încerca prin toate mijloacele să oprească efectele nefericite ale celor două legi ale educației – care nu fac altceva decât să oficializeze sfârșitul epocii moderne a învățământului din România și întoarcerea acestuia în epoca medievală – deoarece, în caz contrar, vor transforma școala românească într-o activitate de partid. Am sesizat astăzi CCR cu privire la uriașele nereguli, inegalități și nedreptăți care domină aceste legi și sperăm să le putem întoarce în Parlament.
Totodată, USR Sibiu cere insistent reprezentanților PNL și PSD din județ să îi convingă pe colegii lor de partid să adopte amendamentele depuse de noi la legile educației și, mai ales, să accepte creșterea salariilor profesorilor.
Profesorii din Sibiu și din toată țara au nevoie de bani pentru a trăi normal, nu de pe o zi pe alta, iar banii sunt acum la politicienii care nu vor să renunțe la pensiile speciale, banii sunt la guvernul PNL – PSD care nu știe să echilibreze cheltuielile bugetare astfel încât să ne putem plăti profesorii.
USR Sibiu este alături de miile de cadre didactice aflate în grevă, un protest firesc și generat de lipsa de perspectivă pe care această categorie profesională o are în acest moment, în epoca PNL-PSD. Singura soluție de ieșire din grevă în acest moment este la coaliția de guvernare, care trebuie să accepte solicitările profesorilor și să le ofere salarii decente, să retragă legile educației și să permită reînceperea cursurilor cât mai repede posibil.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.