În cursul zilei de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor care aduc atingere fondului cinegetic, pe raza de competență.
Cu această ocazie, în jurul orei 13:30, pe lacul nr. 4 Alămor, polițiștii au prins în flagrant, în timp ce pescuia ilegal, un tânăr în vârstă de 17 ani, domiciliat în Ocna Sibiului. Acesta deținea cantitatea de 179 de kg de pește, care a fost confiscată și predată administratorului firmei piscicole căreia îi aparține lacul în cauză, 144 de kg din cantitate fiind viabilă redării mediului natural.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt, cercetările continuând la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului.
În dimineața zilei de 11 noiembrie, în jurul orei 06:45, pe DN 14, în orașul Copșa Mică, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus spre Sibiu de către un localnic în vârstă de 45 de ani.
Întrucât bărbatul emana miros de alcool, a fost testat alcoolscopic, rezultatul afișat de etilometru fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Știrea momentului în județul Sibiu este propunere DSP SIBIU de a instaura carantina în localitățile Sibiu, Șelimbăr, Cisnădie și Tălmaciu.
Informațiile au fost transmise în cadrul unei videoconferințe organizate de Consiliul Județean Sibiu.
În cazul în care propunerea se va aproba, sibienii vor avea parte de o serie de măsuri suplimentare menite să diminueze numărul de infectării cu coronavirus.
Astfel, circulația în afara localității de domiciliu ar putea fi restricționată, cu unele excepții iar circulatia pe timp de zi ar putea fi de asemenea interzisă în alt scop decât cel profesional, urgență medicală sau pentru procurarea de alimente.
„Direcția de Sănătate Publică a transmis Institutului Național de Sănătate Publică spre avizare propuneri de carantină și o serie de măsuri suplimentare pentru Municipiul Sibiu, Șelimbăr, Cisnădie și Tălmaciu.
În cursul zilei de vineri, 13 noiembrie a.c. va avea loc o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu în cadrul căreia se va analiza situația epidemiologică și conform art. 12 din Legea 136/2020 se va lua hotărârea de carantină zonală în baza propunerilor Direcției de Sănătate Publică Sibiu, avizate de Institutul Național de Sănătate Publică. Toate aceste se vor face în prezența comandatului acțiunii, domnul secretar de stat Raed Arafat.” transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii județului Sibiu
Adrian David, șeful Salvamont Sibiu, a anunțat luni că va pleca de la conducere, începând cu data de 10 noiembrie. În locul acestuia, conform hotărârii Președintelui Consiliului Județean Sibiu, Suciu Dorina Elena va asigura interimatul la Serviciul Public Salvamont Sibiu.
Prin dispoziția Președintelui Consiliului Județean Sibiu nr.285/10.11.2020, ”începând cu data de 11 noiembrie 2020, doamna Suciu Dorina Elena, inspector de specialitate în cadrul Serviciului Public Salvamont Sibiu , exercită cu caracter temporar funcția contractuală de conducere vacantă de director al Serviciului Public Salvamont Sibiu, până la ocuparea prin concurs a postului de director”. Procedura de concurs va fi demarată în cel mai scurt timp posibil
„REZISTENȚII. AMINTIRE și RECUNOȘTINȚĂ” – Expoziție organizată de Muzeul Național Cotroceni, în parteneriat cu Asociația „Apulum Forum” și Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu
În perioada 16.11 – 1.12.2020, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, se va derula Expoziția „Rezistenții. Amintire și recunoștință”. Aceasta face parte dintr-un amplu proiect expozițional inițiat anul trecut de Muzeul Național Cotroceni, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la prăbușirea regimului comunist. Realizată în colaborare cu Asociația „Apulum Forum” din Alba Iulia și Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității, expoziția propune publicului vizionarea unei galerii de portrete înfățișând foști disidenți și opozanți ai regimului totalitar comunist. Vizitatorii vor avea ocazia de a privi 30 de eroi ai României, ale căror povești constituie adevărate modele de curaj, dârzenie, cinste și demnitate. Demersul este, în egală măsură, unul istoric, prin expunerea unor informații și documente, și unul artistic. Cele 30 de portrete, realizate într-o manieră artistică remarcabilă, aparțin unor tineri graficieni români, reprezentativi pentru generația de azi.
Expoziția poate fi vizitată în Foaierul Bibliotecii (Str. George Barițiu, nr. 7, parter), în intervalul orar 9:00 – 17:00. Cei interesați sunt invitați să solicite acest lucru în prealabil, la nr. tel. 0269 210 551. Accesul în spațiul expozițional se face respectându-se normele sanitare și regulile de distanțare fizică.
*** Activitățile desfășurate de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu se organizează cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
DSP SIBIU a descoperit un focar de infecție COVID la Secția de Neurologie din Sibiu, 21 de angajați și 12 pacienți fiind depistați pozitiv cu coronavirus.
În urma anchetei epidemiologice s-a decis închiderea totală a secției iar o dezinfecție completă a fost realizată.
Partea de urgențe neurologice se asigura la UPU, prin linii de gardă iar spitalizarea continuă a pacienților care necesită internare a fost preluată de către Spitalul Militar
Redeschiderea Secției este programata pentru 18 noiembrie.
„În cadrul Secției Clinice Neurologie a fost identificat un focar de infecție cu Covid -19, cu un număr de 21 de pozitivi din rândul personalului medical (dintre care 4 medici rezidenți) și 12 pozitivi din rândul pacienților internați. În cadrul anchetei epidemiologice a fost testat întregul personal și toți pacienții. Secția este în prezent închisă și se efectuează procedurile de dezinfecție terminală. Personalul testat negativ se află în autoizolare la domiciliu si va fi retestat înainte de reluarea activității în secție, programată pentru 18 noiembrie. Partea de urgențe neurologice se asigura la UPU, prin linii de gardă iar spitalizarea continuă a pacienților care necesită internare a fost preluată de către Spitalul Militar.” a declarat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii județului Sibiu
Actorul Vladimir Găitan,una dintre elitele teatrului românesc, în vârstă de 73 de ani s-a stins din viață.
Mesajul directorul general al Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu – Constantin Chiriac, la trecerea în neființă a actorului Vladimir Găitan.
„În numele Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și al Școlii de teatru de la Sibiu, însoțim cu gând bun pe cel care a fost, este și va fi Vladimir Găitan, unul dintre actorii importanți ai țării și ai lumii.
Cu o carieră extraordinară ca actor de teatru, de film, de televiziune, un om implicat în viața comunității, în viața artistică, un om care a sprijinit creația și tinerii actori, Vladimir Găitan a arătat o coloană vertebrală și o demnitate a profesiei remarcabile.
Drum cu lumină!”
Actorul Vladimir Găitan a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”
Premiul Publicului merge către proiectul românesc „Ambulanța pentru Monumente”
Bruxelles / Haga, 10 noiembrie 2020 – Câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2020, cea mai înaltă onoare a Europei în domeniul patrimoniului, au fost sărbătoriți în această după- amiază în cadrul unei reuniuni virtuale care a conectat iubitori de patrimoniu, profesioniști, voluntari și susținători din întreaga Europă și din lume. Ca urmare a măsurilor de siguranță împotriva răspândirii COVID-19, ceremonia de decernare a Premiilor Europene pentru Patrimoniu s-a desfășurat pentru prima dată integral în mediul online. Au participat virtual Comisariul European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Mariya Gabriel și Președintele Executiv al Europa Nostra, Hermann Parzinger. Pe parcursul ceremoniei online, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Europa Nostra au anunțat cu mândrie câștigătorul Premilului Publicului și cei trei laureați ai Marilor Premii, selectați din cele 21 de inițiative (din 15 țări europene) câștigătoare de anul acesta.
Premiul Publicului a mers către proiectul de educație, formare și sensibilizare „Ambulanța pentru Monumente” (România), care a contribuit la salvarea a sute de clădiri monument istoric din România, prin intermediul unei largi rețele active de organizații de patrimoniu. (Puteți citi mai jos pentru a afla mai multe despre acest extraordinar proiect european de patrimoniu)
În cadrul unui mesaj special citit pe parcursul ceremoniei de decernare a Premiilor Europene pentru Patrimoniu Excelența Sa, Klaus Warner Iohannis, Președintele României, a felicitat cu căldură echipa care a inițiat acest proiect: “Felicit inițiatorii acestui proiect întrucât, prin viziunea lor și prin implicarea tinerilor, a specialiștilor, a autorităților și a sponsorilor, în cei 5 ani de existență a Ambulanței au fost salvate monumente aflate în mare pericol, dar, mai ales, s-a demonstrat viabilitatea unui model de coeziune în jurul valorilor culturale și al identității comunităților.”
Ambulanța pentru Monumente a obținut cele mai multe voturi exprimate prin intermediul unui sondaj online la care au participat peste 12.000 de cetățeni din întreaga Europă.
Președintele României a mulțumit publicului care a clasat Ambulanța pentru Monumente pe primul loc în alegerile lor. “Cred că foarte mulți cetățeni europeni au apreciat proiectul românesc ca o expresie concretă de solidaritate și un exemplu de valorificare a energiilor civice pe care cultura și patrimoniul le generează”, a afirmat Excelența Sa, Klaus Warner Iohannis.
Eugen și Veronica Vaida, arhitecți în cadrul Asociației Monumentum, dezvoltatorii proiectului, au notat: „Implicarea comunității în prezervarea patrimoniului, formarea practică a tinerilor specialiști, recuperarea tehnicilor traditionale si a resurselor materiale locale și concentrarea pe o abordare responsabila a mediului înconjurător sunt caracteristici esențiale pentru succesul abordării noastre de salvgardare a patrimoniului. Premiul contribuie la promovarea misiunii noastre și ne întărește gândurile de extindere a proiectului în alte țări europene care se confruntă cu abandonul monumentelor.”
Laureații Marilor Premii din anul 2020 sunt: restaurarea exemplară a bazilici „Santa Maria di Collemaggio”, L’Aquila (Italia), grav avariată de cutremurul devastator din anul 2009; remarcabilul proiect „Rețeaua Tramaontana III” (Franța, Italia, Polonia, Portugalia, Spania), dedicat cercetării patrimoniului tangibil și intangibil din regiunile montane ale Europei și marea expoziție „Auschwitz. Nici demult. Nici departe” (Polonia, Spania), ce a marcat aniversarea a 75 de ani de la eliberarea celui mai mare lagăr nazist de concentrare.
Laureații Marilor Premii, aleși de un juriu independent format din experți și din membrii Consiliului de Administrație al Europa Nostra, vor primi câte 10.000 euro fiecare.
„Câștigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2020 reprezintă ceea ce Europa susține: creativitate, reziliență, inovare, solidaritate, talent și dedicare. Acest lucru mă face mândră atât în calitate de Comisar Europeant, cât și ca cetățean European. Mulțumesc din suflet fiecăruia pentru că ați demonstrat din nou că patrimoniul cultural comun al Europei nu face parte doar din trecutul nostru, ci este și un bun de preț pentru abordarea provocărilor cotidiene și pentru a ne asigura tuturor un viitor mai bun. În munca lor (n.n. a laureaților) este ilustrat potențialul imens al patrimoniului cultural de a susține redresarea socio-economică a Europei în urma pandemiei,” a spus Mariya Gabriel, Comisar European pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret.
„Onorarea laureaților Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra de anul acesta prin intermediul unei ceremonii desfășurate integral în mediul digital a fost o experiență excepțională ce ne-a lărgit orizonturile. A demonstrat că excelența, angajamentul și perseveranța din lumea patrimoniului nu cunosc limite. Acest lucru este exact ceea ce întruchipează cele 21 de initiative premiate: acestea sunt povești despre aptitudini excepționale, muncă în echipă, dăruire neobosită și acțiune îndrăzneață. În numele Europa Nostra, doresc să urez un călduros bun venit tuturor acestor initiative în rețeaua de excelență pan-europeană în domeniul patrimoniului, rețea ce strânge la un loc cele mai captivante și remarcabile proiecte de patrimoniu de pe continent și care este în continuă creștere. Sper ca în vremurile de restriște în care trăim, acești eroi ai patrimoniului să inspire pe muți alții, din Europa și din lumea întreagă, prin puterea convingătoare a exemplului lor pozitiv”, a declarant Hermann Parzinger, Președinte Executiv al Europa Nostra.
Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra au fost lansate de Comisia Europeană în anul 2002 fiind încă de atunci gestionate de Europa Nostra – Vocea europeană a Societății Civile dedicată Patrimoniului Cultural. Premiile beneficiază de sprijinul programului Europa Creativă al Uniunii Europene.
Pe parcursul ceremoniei, reprezentanții Comisiei Europene și ai consorțiului proiectului ILUCIDARE, inclusiv Europa Nostra, au fost încântați să dezvăluie cei doi câștigători ai primei ediții a Premiilor Speciale ILUCIDARE: Arheologie pentru un viitor tânăr (Italia/Siria), pentru excelență în relații internaționale prin patrimoniu și, respectiv, TYPA – Muzeul estonian al tiparului și hârtiei (Estonaia), pentru excelență în inovare prin patrimoniu (pentru mai multe detalii).
Câștigătorii Premiilor Speciale ILUCIDARE au fost selectați de partenerii ILUCIDARE din candidaturile depuse pentru Premiile Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra 2020. ILUCIDARE este un proiect finanțat prin programul Orizont 2020 ce are ca scop formarea unei rețele internaționale de promovare a patrimoniului cultural ca resursă pentru inovare și relații intrenaționale.
Ceremonia online de decernare a Premiilor Europene pentru Patrimoniu a fost desăvârșită de excepționalele reprezentații muzicale pregătite de partenerii noștri, Orchestra de Tineret a Uniunii Europene, Le Dimore Del Quartetto (Italia) și unul dintre câștigătorii de anul trecut, Centrul European Muzical din Bougival (Franța).
O tânără de 21 de ani a pus pe jar autoritățile sibiene după ce a fugit de la domiciliul declarat în Șelimbăr, acolo unde se afla în carantină și a plecat la un magazin din Săsăuș.
Ajunsă la magazinul din Săsăuș, aceasta a avut un schimb acid de replici cu vânzătoarea și fiind recunoscută ca persoană plasată în carantină, a fost refuzată și poftită afară din incintă. Nervoasă și iritată pentru faptul că nu a fost servită, aceasta a aruncat cu un obiect către vânzătoare, părăsind magazinul.
Alertați, polițiștii sibieni au identificat-o pe atacatoare și în urma verificărilor i-au aplicat acesteia o amendă de 5000 de lei pentru încălcarea măsurii de carantină la domiciliu.
„La data de 6 noiembrie a.c., o femeie a sesizat Poliția Orașului Agnita cu privire la faptul că sora acesteia a încălcat măsura carantinei prin faptul ca a plecat de la domiciliul declarat din localitatea Șelimbăr și s-a deplasat în localitatea Săsăuș, unde a pătruns într-un magazin alimentar. În urma verificărilor efectuate, a vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere existente în incintă și a declarațiilor martorilor, polițiștii au luat măsura sancționării tinerei în vârstă de 21 de ani cu amendă în valoare de 5.000 de lei pentru încălcarea măsurii de carantină la domiciliu.” a declarat pentru Sibiu Independent Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu
Instituția Prefectului județul Sibiu a recepționat un număr de 3072 de tichete sociale electronice pentru persoane vârstnice și pentru persoane sau familii fără adăpost, transmise de Ministerul Fondurilor Europene, conform OUG 115/2020.
Beneficiarii vor intra în posesia sumelor lunare, având la dispoziție un card electronic, ce poate fi utilizat numai pentru achiziționarea de preparate culinare/mese calde, la unitățile care acceptă cardul. Suma maximă ce poate fi utilizată din totalul disponibil, pe parcursul unei zile calendaristice este de 40 de lei/zi.
Destinatarii finali eligibili în cadrul acestui proiect sunt:
persoanele care au împlinit vârsta de 75 ani şi beneficiază de indemnizația socială pentru pensionari sau alte drepturi, prin legi cu caracter special, plătite prin Casele Teritoriale de Pensii;
persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate.
Instituția Prefectului centralizează în acest moment datele primite de la primăriile din județ urmând ca până la finalul săptămânii viitoare tichetele să ajungă la fiecare UAT din județ și de acolo, mai departe, la beneficiarii finali.
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu continuă distribuirea tabletelor primite din partea Guvernului României, prin Ministerului Educației și Cercetării.
Astăzi, 11.11.2020, ISJ Sibiu va distribui un număr de 1 576 tablete din cele 5 771 bucăți trimise de către Ministerul Educației și Cercetării.
Acestea vor fi distribuite la unitățile din învățământ din localitățile Bruiu, Cârța, Cârțișoara, Cisnădie, Copșa Mică, Cristian, Dârlos, Dumbrăveni, Șaroș pe Târnave, Gura Râului, Hoghilag, Iacobeni, Ighișu Nou, Jina, Laslea, Mălâncrav, Loamneș, Ludoș și Marpod.
Distribuirea acestora va continua până vineri, 13.11.2020.
Polițiștii din cadrul B.C.C.O. Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- B.T. Sibiu, desfășoară o acțiune pentru combaterea fraudelor informatice, în județele Sibiu, Vâlcea, Gorj, Dolj și în municipiul București.
Sunt în derulare 18 percheziții domiciliare și sunt puse în executare 6 mandate de aducere. Acțiunea vizează completarea probatoriului într-o cauză penală în care este cercetată o grupare de criminalitate organizată, specializată în infracțiuni de fraudă informatică și spălarea banilor, cu ramificații transfrontaliere.
Din cercetările efectuate în cauză, până în prezent, a rezultat faptul că membrii grupării ar fi modificat conturi legitime de pe portaluri de comerț online, prin alterarea unor date personale ale titularilor, vizând în principal conturile bancare asociate. Persoanele vătămate ar fi expediat sumele de bani aferente bunurilor promise/oferite spre vânzare, în conturi bancare controlate de către membrii grupării infracționale
Până în prezent, s-a conturat un prejudiciu de aproximativ 1.000.000 de euro.
[meta_gallery_slider id=”60110″]
De asemenea, despre membrii grupării s-a stabilit că ar fi postat anunțuri fictive pe site-uri internaționale specializate în vânzarea de autoturisme sau închirieri imobile, iar ulterior ar fi deschis sau intermediat deschiderea de conturi bancare necesare pentru transferul banilor proveniți din infracțiuni atât în România, cât și în Marea Britanie și Italia, folosindu-se de documente de identitate falsificate.
Pe parcursul cercetărilor, au fost identificate peste 2.000 de victime, în special din Germania, dar și din Finlanda, Olanda, Marea Britanie, Spania, Cehia, Norvegia, Polonia și Italia.
Sumele de bani obținute din săvârșirea acestui gen de infracțiuni ar fi fost disimulate de către membrii grupării, fiind în final folosite la achiziționarea unor imobile și autoturisme de lux.
Acțiunea beneficiază de sprijinul echipelor de acțiuni speciale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Sibiu, Alba, Vâlcea, Gorj, Dolj, Mehedinți și al jandarmilor.
În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.
În vederea soluționării cauzei penale, se cooperează cu autorități ale altor state, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, fiind emise ordine europene de anchetă pentru Italia, Germania, Marea Britanie, Scoția și Olanda.
Primăria Municipiului Sibiu anunță că în curând va începe amenajarea unui spațiu multifuncțional pentru recreere, sport și educație activă în cartierul Gușterița.
“Am semnat contractul pentru proiectarea și amenajarea unui spațiu multifuncțional de recreere, sport și educație activă în cartierul Gușterița, un nou proiect finanțat din fonduri europene pe care îl realizăm. Și cartierul Gușterița are nevoie de astfel de facilități care să îl revigoreze și să ofere locuitorilor sprijin social, dar și modalități de petrecere a timpului liber.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Unde? Spațiul multifuncțional va fi construit pe strada Podului, lângă Biserica Sf. Andrei, între străzile Flacăra și Smârdan.
În ce va consta? Primăria Sibiu va amenaja un teren de sport multifuncțional pentru practicarea fotbalului, handbalului și baschetului pe o suprafață de 924 m. Acesta va fi dotat cu instalație nocturnă, va fi împrejmuit, iar în spatele porților se vor monta panouri și plasă de protecție.
Proiectul include și construcția unei clădiri în suprafață de aproximativ 150 metri pătrați în care se vor desfășura activități recreative, educaționale și de socializare pentru copii și tineri din comunitatea din această zonă, precum și activități de informare, consiliere și instruire pentru familii. Clădirea va cuprinde o sală multifuncțională, vestiare și grupuri sociale, un birou pentru asistență socială, grup social pentru persoane cu dizabilități, un spațiu de depozitare și un spațiu pentru centrala termică. Imobilul fi va conectat la rețelele de utilități și va fi dotat corespunzător activităților propuse. În proiect este inclusă și reamenajarea spațiilor verzi din jurul clădirii și a terenului, cu flori, copaci și arbuști ornamentali.
Valoarea investiției este de 1,56 milioane lei.
În cât timp va fi gata? Firma contractată va realiza proiectul tehnic și documentațiile pentru obținerea avizelor si acordurilor în termen de 3 luni de la semnarea contractului. După realizarea acestor documentații, constructorul va avea la dispoziție 12 luni să realizeze lucrările propriu-zise.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a realizat 23 de percheziții domiciliare,pe raza județelor Ilfov, Brașov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu și Vâlcea într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
În județul Sibiu au fost realizate descinderi la mai multe adrese domiciliare a unor presupuși proxeneți care se ocupau cu traficul de persoane. În curțile acestora, polițiștii au găsit mai multe mașini de lux (Lamborghini, Rolls-Royce), obiecte de colecție și sume mari de bani.
Conform surse neoficiale Sibiu Independent, vizați în acest dosar ar fi și Alex Bodi, fostul soț a lui Bianca Drăgușanu. Acesta este născut în Mediaș și deține mai multe proprietăți și mașini de lux. Și Adrian Tâmplaru, unul dintre liderii lumii interlope din Sibiu a fost ridicat de mascați și condus la audieri.
Aceștia sunt acuzați că au racolat prin intermediul rețelelor de socializare mai multe persoane de sex feminim și sub pretextul unor promisiuni false, le-au trimis în țară sau străinătate pentru a lucra, însă după scurt timp, victimele erau forțate să practice prostituția. Dacă refuzau, acestea erau bătute cu bestialitate sau vândute mai departe.
La sediul DIICOT au fost conduse sub escortă armată 18 persoane.
„La data de 11.11.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Craiova au efectuat un număr de 23 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Ilfov, Brașov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu și Vâlcea într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
Din datele existente s-a stabilit, în esență că, la scurt timp după destructurarea unei grupări conduse de membru marcant al lumii interlope (grupare specializată în traficul de persoane și proxenetism), suspectul în cauză (unul dintre locotenenții persoanei mai sus menționate), în timp ce se afla deținut într-un penitenciar, în perioada 2008 – 2011, împreună cu alți trei deținuți au folosit rețelele sociale în scopul recrutării unor tinere care practicau prostituția și, inducându-le în eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun (metoda loverboy), fie cu identificarea unui loc de muncă avantajos, respectiv profitând de starea lor de vulnerabilitate (situație materială precară, naivitate, lipsă de educație – factori determinanți pentru respectivele tinere în alegerea practicării prostituției), le-au convins să se prostitueze în beneficiul lor. Sub coordonarea liderului, s-au pus bazele unei grupări infracționale specializate, în principal, în traficul de persoane, trafic de minori și proxenetism și în secundar în șantaj (consecință a plății unor taxe de protecție). După ce au ieșit din penitenciar, în scurt timp, la gruparea infracțională au aderat alți 12 suspecți împreună cu care au recrutat și alte victime, le-au transportat și adăpostit în state occidentale (Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Elveția), și le-au constrâns să practice prostituția în favoarea lor, în diverse cluburi de profil. Victimele care, după ce erau transportate în străinătate, refuzau să practice prostituția erau sechestrate și supuse unor violențe extreme (chiar și unor violuri), pentru a fi determinate să nu mai opună rezistență. În cele mai multe cazuri, victimele au fost ținute în imobile închiriate de către liderul grupării, au fost transportate zilnic la locurile unde erau obligate să practice prostituția, erau permanent controlate/supravegheate, iar sumele de bani erau luate în totalitate de membrii grupării. În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că tinerele au fost exploatate cu precădere în cluburi de noapte sau locații închiriate pe teritoriul Germaniei, pe raza orașelor Berlin, Bonn, Stuttgart și Frankfurt (Germania), dar și pe teritoriul altor state europene (Italia, Spania, Marea Britanie, Cehia, Elveția, Austria). Unele dintre victime au fost vândute altor traficanți în scopul exploatării, persoanele care le-au preluat primind și informații în legătură cu victima, comportamentul acesteia pe perioada cât a fost exploatată, informații despre familie, toate acestea în scopul de a fi șantajată pentru a fi exploatată și controlată cu mai multă ușurință. Au fost și situații în care făptuitorii nu au mai reușit să dețină controlul asupra victimelor, chiar și după aplicarea unor corecții fizice, caz în care pentru a le determina să nu fugă sau să revină la domiciliile lor din țară, le-au solicitat diferite sume de bani pe care victimele nu au avut posibilitatea să le achite, fiind, astfel, obligate să continue activitatea de prostituție. O mare parte din sumele de bani obținute astfel de către membrii grupării ajungeau la liderul acesteia care, ulterior, le-a investit în diverse imobile din țară și din străinătate. Liderul grupării obișnuia să perceapă victimelor taxe de protecție pentru desfășurarea unor activități licite/ilicite, „locotenenții săi” recurgând, deseori, la șantaj pentru colectarea acestora. Taxele erau colectate cu ocazia unor petreceri organizate de către acesta. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 18 persoane. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și al luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. La percheziţii participă polițiști de la combaterea criminalității organizate din Brașov, Olt, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Giurgiu, polițiști de la acțiuni speciale din cadrul I.P.J. Dolj, I.P.J. Olt, I.P.J Giurgiu, precum şi jandarmi. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.” transmite DIICOT
Astăzi, ziua de 11 noiembrie este sărbătorită în toată lumea ca un omagiu pentru toți veteranii de război. La această dată, în 1918 s-a încheiat armistiţiul pentru sfârşitul Primului Război Mondial.
„Sacrificiul lor nu a fost în zadar! Nu am uitat și nu vom uita niciodată faptele de onoare, curaj și loialitate față de țară ale veteranilor de război.
Recunoștința noastră și respectul față de ei le vom păstra mereu în minte și suflet, iar astăzi le mulțumim pentru că ne-au făurit istoria prin faptele lor și ne-au învățat că datoria față de țară trebuie să rămână legământul suprem.”au postat cei de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Un incendiu a izbucnit la un uscător de cereale, situat în localitatea Soroștin. Incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidare.
ISU Sibiu intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj Smurd și Serviciul Voluntar pentru Situații de urgență Șeica Mică.
ACTUALIZARE: Incendiul a fost lichidat în aproximativ o oră și jumătate și s-a manifestat la motoarele și cuvele instalației de uscare a cerealelor, care s-au deteriorat.
Au ars aproximativ 50 de tone de cereale aflate în interiorul instalației. Pompierii au evitat extinderea efectelor incendiului la silozurile cu cereale situate lângă instalația de uscare.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurt circuit produs la un cablu electric situat în interiorul instalației.
În contextul în care județul Sibiu este pe primul loc în țară la numărul de cazuri, cu rata de îmbolnăvire de 6.89 la mia de locuitori, Alianța USR PLUS Sibiu solicită de urgență întâlnirea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și impunerea unor măsuri care să limiteze răspândirea Covid19.
Ca urmare a consultării cu specialiști în domeniu, Alianța USR PLUS propune doua soluții care sunt menite să limiteze drastic interacțiunile și răspândirea Covid19 în județul Sibiu: Limitarea interacțiunilor dintre persoane prin permiterea formării unui grup de maxim 6 persoane, astfel poate fi scăzută rata de transmitere comunitară; Limitarea circulației între localitățile din județul Sibiu, și din afara acestuia, unde rata de infectare depășește indicele 6 la mia de locuitori, cu excepția deplasărilor în interes profesional, medical sau pentru urgențe.
„Degeaba mărim chiuveta dacă nu oprim robinetul. Oricâte paturi de ATI vom pregăti, ele se vor umple imediat dacă nu limităm răspândirea virusului și infectarea. Autoritățile județene trebuie să își asume de urgență luarea unor măsuri pentru a limita răspândirea Covid19, măsuri de care ei se tem a fi nepopulare. Sistemul sanitar din Sibiu și-a depășit limitele. Acum nu mai contează nici un alt context electoral sau culorile politice. Trebuie să salvăm oameni, trebuie să salvăm vieți. Și dacă vrem să nu mai vedem și mai multe mesaje: „a murit în așteptarea unui loc la ATI”, „caut un loc la ATI pentru tatăl meu”, „am nevoie de un loc în spital”, „tatăl meu a murit”, „nu mai pot respira”… trebuie să acționăm acum și să fim responsabili. Comunitatea și mediul de afaceri s-au mobilizat și se mobilizează, medicii și personalul medical dau totul pentru a-i salva pe oameni și le mulțumim din totul sufletul pentru asta. Acum este timpul ca noi toți să facem totul pentru a opri răspândirea virusului. Este timpul ca înainte de orice să fim oameni, să fim solidari și uniți”, a transmis Adrian Echert, consilier județean USR PLUS.
Statisticianul Valentin Pârvu a făcut o analiză în care se vede foarte clar gravitatea situației din județ, iar media deceselor pe o săptămână din Sibiu, raportată la un milion de locuitori duce județul nostru mult peste media națională și aproape de nivelul celor mai afectate țări europene: Cehia și Belgia. În prima săptămână din noiembrie în Sibiu au decedat 39 de persoane, ceea ce reprezintă 14 decese zilnice/ un milion de locuitori. În România au decedat 812 persoane în aceeași perioadă, ceea ce reprezintă 6 decese zilnice/ un milion de locuitori. Mai mult, în Sibiu se moare cel mai mult din zonă, în 7 zile au fost 10 decese la 100.000 de locuitori în timp ce în Cluj au fost două decese la 100.00 și în Timiș patru.
Facem, din nou, apel la responsabilitate. Stați în casă și aveți grijă de voi, purtați mască, evitați interacțiunile sau limitați-le doar la familie.
NOTA REDACŢIEI: Acesta este un comunicat de presă plătit și emis de Partidul USR PLUS prin mandatar financiar cod AEP 11200021 și publicat de Sibiu Independent (editat de Blaga Liliana PFA) sub formă de publicitate electorală conform contractului.
28 de decese COVID s-au înregistrat de vineri până astăzi în judeţul Sibiu. Serviciul de Anatomie Patologică nu mai face faţă, având doar 12 locuri pentru decedaţii COVID. Serviciul funcţionează în clădirea Serviciului de Medicină Legală, din curtea Spitalului Judeţean Sibiu.
Datorită numărului mare de decedaţi infectaţi COVID din ultima perioadă, acest serviciu a primit de la firma CON-A un container special pentru ţinerea morţilor în condiţii de siguranţă epidemiologică. Containerul este amplasat lângă clădirea Serviciului de Medicină Legală, în curtea spitalului.
O filmare realizată cu ajutorul unei drone arată stadiul lotului autostrăzii Sibiu – Boița.
Stadiul lotul se apropie de 30%, lungimea totală fiind de 13.7 kilometri iar în filmare se pot observa lucrările realizate la pilonii viaductului. Termenul de execuție pentru lotul Sibiu – Boița este de 3 ani.
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu va aplica o serie de măsuri în scopul prevenirii și limitării răspândirii noului coronavirus COVID-19. Astfel, în perioada 11-25.11.2020, OCPI Sibiu sistează activitatea de relații cu publicul la OCPI Sibiu și birourile teritoriale (BCPI Sibiu, BCPI Agnita, BCPI Avrig, BCPI Mediaș, BCPI Săliște). Cetățenii și partenerii OCPI pot opta pentru serviciile disponibile on-line prin intermediul sistemului informatic de cadastru și carte funciară.
Sesizările, petițiile și memoriile vor putea fi transmise prin e-mail (sb@ancpi.ro) sau poștă.
În perioada 11-25.11.2020, persoanele fizice/juridice autorizate, delegații notariali, executorii judecătorești și cetățenii pot depune on-line cererea de înscriere, recepție sau avizare, însoțită de înscrisul prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere este solicitată sau, după caz, de înscrisul pentru care se solicită recepția sau avizarea.
Cetățenii pot solicita on-line extrase de carte funciară pentru informare și extrase de plan cadastral pe ortofotoplan accesând https://epay.ancpi.ro/ sau prin intermediul persoanelor fizice/juridice autorizate sau a birourilor notariale.
De asemenea, stadiul soluționării cererilor/dosarelor înregistrate în aplicația informatică poate fi consultat accesând site-ul www.ancpi.ro, secțiunea «Urmărire cerere RGI». Solicitanții pot primi informații referitoare la serviciile oferite prin e-mail sau accesând site-ul OCPI Sibiu www.ocpisibiu.ro, dar și telefonic de luni pânã joi în intervalul orar 08.00 – 16.30 și vineri între orele 08.00-14.00. În perioada menționată, audiențele vor fi acordate telefonic sau prin e-mail.
Numerele de telefon și adrese de e-mail destinate beneficiarilor serviciilor oferite de OCPI Sibiu sunt următoarele:
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu (OCPI Sibiu) Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu (BCPI Sibiu) Telefon: 0269-217477; 0269-234230; Fax: 0269-218145 E-mail: sb@ancpi.ro; Relații cu publicul: Telefon: 0269-243100 Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Agnita (BCPI Agnita) Telefon/Fax: 0269-510647 E-mail: bcpi.agnita@ancpi.ro; bcfagnita@ocpisibiu.ro; Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Avrig (BCPI Avrig) Telefon/Fax: 0269-523300 E-mail: bcpi.avrig@ancpi.ro; bcfavrig@ocpisibiu.ro; Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mediaș (BCPI Mediaș) Telefon/Fax: 0269-841260 E-mail: bcpi.medias@ancpi.ro; bcfmedias@ocpisibiu.ro; Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Săliște (BCPI Săliște) Telefon/Fax: 0269-553534 E-mail: bcpi.saliste@ancpi.ro; bcfsaliste@ocpisibiu.ro.
Toate aceste măsuri au scopul de a proteja publicul și salariații, în egală măsură.
Având în vedere evoluția contextului epidemiologic și recomandările autorităților la nivel național, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu informează publicul larg cu privire la măsurile întreprinse, în această perioadă, în scopul prevenirii și combaterii pandemiei de COVID-19. Astfel:
Începând cu data de 11.11.2020, se suspendă activitățile cu publicul în toate structurile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (compartimente de relații cu publicul, săli de lectură și filiale). Angajații bibliotecii își vor continua activitatea administrativă internă, în intervalul orar 8:00 – 17:00 (sediul central), respectiv 9:00 – 17:00 (filiale). În cadrul instituției, angajații vor respecta toate măsurile sanitare și administrative în vederea limitării răspândirii bolilor contagioase: normele de igienă, regulile de distanțare fizică, decalarea programului de lucru. Purtarea corespunzătoare a măștii de protecție este obligatorie. În funcție de evoluția situației epidemiologice, vor fi transmise noi precizări.
Având în vedere suspendarea temporară a activităților cu publicul în spațiile bibliotecii, în această perioadă nu se vor percepe penalități pentru nereturnarea cărților la termen. Restituirea documentelor se va realiza, la redeschiderea bibliotecii pentru public.
Utilizatorii care doresc să consulte diverse materiale necesare documentării, pot accesa în regim gratuit resursele și canalele de comunicare online ale bibliotecii:
platforma electronică CloudLibrary, accesibilă prin introducerea datelor de identificare ale utilizatorului: https://ebook.yourcloudlibrary.com/library/astra/Featured?media=all&src=lib; serviciul de asistență bibliografică personalizată BiblioSuport, accesibil prin transmiterea unui mesaj electronic la: bibliosuport[at]bjastrasibiu.ro; arhiva Biblioteca Digitală: http://www.dspace.bjastrasibiu.ro/; informații și contact: tel. 0269 210 551, 0269 215 775 (interval orar 8:00 – 17:00).
„În aceste condiții atipice de desfășurare a activităților și din dorința de a deservi nevoile comunității, vom răspunde cu promptitudine tuturor solicitărilor sosite prin intermediul canalelor de comunicare online, astfel încât utilizatorii să beneficieze de materialele necesare în timp util. Rămânem aproape de toți membrii comunității sibiene, în special de cadrele didactice, de elevii și studenții care își pregătesc proiectele, dar și de părinții care îi îndrumă pe copii spre studiu și lectură. Vă mulțumim și vă încurajăm să rămâneți conectați cu resursele culturale și educaționale oferite de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.”, precizează Silviu BORȘ, managerul instituției.
În ședința extraordinară a Consiliului Local Sibiu convocată de primarul Astrid Fodor marți, 10 noiembrie au fost aleși viceprimarii Sibiului: doamna Corina Bokor și domnul Alexandru Dumbravă.
Viceprimarul Corina Bokor a fost aleasă să înlocuiască primarul în cazul în care acesta se află în concediu sau în delegație în interes de serviciu.
De asemenea, în această ședință s-au constituit comisiile de specialitate ale Consiliului Local Sibiu, cele care analizează proiectele de hotărâri propuse pentru fiecare ședință:
Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului BOKOR CORINA – preşedinte DUMBRAVĂ ALEXANDRU-PETRU – secretar GHIȘE IONUȚ-CIPRIAN -membru STANCIU CĂTĂLIN-DORIAN-NICOLAE – membru GUIB WOLFGANG-ALEXANDER – membru
Comisia pentru învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive, de agrement şi tineret
MUNTEANU MONICA-ADRIANA -preşedinte GRECU BIANKE-MARION – secretar MUREȘAN MARIA-DIANA – membru POPA ALEXANDRU – membru LERNER HELMUT- membru
Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură
PINTER ZENO-KARL – preşedinte THEODORU LAURENȚIU – secretar BIBU ADRIAN-COSMIN – membru FULEA CIPRIAN-GHEORGHE -membru MEZEI PAUL-CONSTANTIN – membru
Comisia pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor
DRĂGAN TIBERIU-CORNEL – preşedinte APOSTOIU RAUL -ANDREI – secretar TASLOVANU EMIL-MARIAN – membru DĂNCILĂ CORINA-SIMONA – membru KONNERTH SARA – membru
Comisia de comerţ şi servicii publice
SĂCELEANU MIRCEA- VICENȚIU – preşedinte VLAȘCU ADRIAN-CASIAN – secretar KUTTESCH PAUL – membru
Alianța USR PLUS Sibiu a transmis următorul comunicat de presă :
Scenariul „negru” pandemic din Municipiul Sibiu este acesta pe care îl trăim de niște zile. Nu mai sunt locuri la ATI, oamenii mor cu zile și măsurile întârzie să apară. În acest context, consilierii Alianței USR PLUS Sibiu au solicitat astăzi în ședința de Consiliu Local punerea pe ordinea de zi (OZ) a unei dezbateri despre situația actuală și măsurile care pot fi luate sau recomandate Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, pentru limitarea răspândirii Covid19 în municipiu. Propunerea USR PLUS pe OZ a fost votată în unanimitate.
„Parte din responsabilitatea noastră a consilierilor locali este și gestionare acestei crize de sănătate publică din Municipiul Sibiu. Nu mai putem ignora situația. Am solicitat în numele grupului de consilieri USR PLUS punerea pe Ordinea de zi a unei dezbateri despre situația Covid19 la nivelul Municipiului Sibiu și am propus câteva soluții. Consider că fiecare consilier poate să vină cu idei pentru gestionarea crizei și putem găsi împreună cele mai bune soluții. În acest moment colaborarea este mai presus de orice culoare politică. Comunicarea în astfel de situații este cheia spre o gestionare mai bună a crizei și până acum comunicare a lăsat de dorit. Se putea face mai mult și mai bine”, a declarat Diana Mureșan, consilier local USR PLUS.
Grupul local de consilieri USR PLUS au propus câteva măsuri care pot fi implementate imediat și urgent:
1. Comunicare mai bună și mai pro-activă cu cetățenii pe situația Covid19, după exemplul Timișoarei, prin transmiterea de mesaje și informații pe site-ul Primăriei într-un mod mai atractiv și intuitiv despre: situația la zi a numărului de infectări, măsurile și restricțiile în vigoare, lista centrelor de testare din municipiul Sibiu, declarații pe propria răspundere; 2. Întâlnirea Comitetului Local pentru Situațiii de Urgență și analizarea situației din Municipiu pentru propunerea carantinării pe o anumită perioadă; 3. Crearea unui modul de informare pentru Covid19 pe aplicația Sibiu City App; 4. Asigurarea de dezinfectant pentru dispozitivele din scările de bloc deja amplasate din primăvară.
Conform statisticianului sibian Valentin Pârvu în Sibiu mor aproximativ 4-5% din cei diagnosticați cu Covid19, rată ce ar putea crește din cauza suprasolicitării sistemului sanitar. La media de 300 cazuri zilnice observată în ultimul timp, vom avea peste 2-3 săptămâni 12-15 decese zilnic. Dacă în România s-ar muri la acel nivel, am avea 500-700 decese zilnice, față de 177 de decese câte au fost astăzi. În ultima săptămâna s-au văzut în medie 6 decese zilnic, dar cazurile în Sibiu s-au dublat în ultimele 2 săptămâni și sistemul sanitar e suprasolicitat.
Dragi sibieni, stați în casă pe cât posibil, purtați mască și evitați locurile aglomerate.
NOTA REDACŢIEI: Acesta este un comunicat de presă emis de Partidul USR PLUS prin mandatar financiar cod AEP 11200021 și publicat de Sibiu Independent (editat de Blaga Liliana PFA) sub formă de publicitate electorală conform contractului.
ISU Sibiu a intervenit în municipiul Sibiu, strada Șoimului, cu un echipaj de salvare de la înălțime, un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim-ajutor calificat Smurd.
Un copil, în vârstă de aproximativ doi ani, a rămas blocat în apartament, la etajul cinci al blocului.
Pompierii au acționat cu autospeciala de salvare de la înălțime și au pătruns prin ușa de la balcon a apartamentului.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu pune la dispoziția aparținătorilor pacienților internați, diagnosticați cu COVID-19, pe lângă numărul de telefon fix al secției Clinice Boli Infecțioase, care era disponibil si până acum (0269215050 interior 250) un număr de telefon suplimentar – 0754060923- unde aparținătorii vor putea suna zilnic între orele 14.00-17.00.
Ziarul Sibiu Independent a relatat, în urmă cu câteva zile, reclamațiile mai multor aparținători îngrijorați care nu pot lua legătura cu pacienții internați în spital. Vezi AICI
În contextul pandemic actual în care comunicarea cu aparținătorii este îngreunată de programul foarte aglomerat al medicilor, a căror primă îndatorire este consultarea și tratarea pacienților, precum și din dorința de a facilita accesul membrilor desemnați ai familiilor la informațiile privind starea de sănătate a pacienților diagnosticați cu Covid-19 și internați în cadrul SCJU Sibiu, spitalul a elaborat o procedură privind modalitatea de comunicare cu aparținătorii în perioadele de carantină.
Aceste numere vor fi afișate și pe pagina web a spitalului precum și în cadrul spitalului, în locuri vizibile. De asemenea, comunicarea cu pacienții se realizează și în cadrul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă de unde aparținătorii desemnați pot afla informații despre starea pacienților Covid pozitiv zilnic, între orele 13.00 – 14.00, la numărul de telefon 0269215050, interior 196 și/sau 524. Până la ora menționată, medicii consultă pacienții, recoltează analize și elaborează indicațiile de tratament și pot avea chiar rezultatele analizelor recoltate de dimineață. Ca urmare după ora 13.00 există informații concrete de oferit, nu doar discuțiile din timpul raportului de gardă.
Prin aceste măsuri sperăm să eficientizăm procesul de comunicare cu aparținătorii și vom monitoriza atent evoluția situației, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu într-un comunicat de presă emis astăzi.
Tribunalul Sibiu a trimis un comunicat de presă către mass-media sibiană prin care conturează situația COVID din instituție.
Conform datelor oficiale, până în acest moment au fost testați 170 de angajați, 35 fiind depistați pozitiv cu coronavirus.
„După depistarea primelor cazuri de coronavirus la nivelul Tribunalului și Judecătoriei Sibiu, s-a procedat la testarea angajaților celor două instanțe, respectiv 170 de persoane. Rezultatele testelor efectuate în cadrul testării de grup, precum și cele efectuate individual ca urmare a prezentării la o unitate medicală, evidențiază faptul că 35 de persoane au avut teste pozitive. Din cei 35 de angajați ai celor două instanțe fac parte judecători, grefieri, grefieri arhivari, grefieri registratori, precum și personal din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ. În vederea luării tuturor măsurilor necesare pentru buna desfășurare a activității celor două instanțe, în condiții de siguranță, procedura de lucru efectivă a compartimentelor cu publicul din cadrul Tribunalului și Judecătoriei Sibiu este stabilită prin decizii, ce se regăsesc publicate pe portalul instanțelor. În aceasta perioadă, Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu depun eforturi în vederea luării tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea răspândirii infecției cu SARS COV-2 în cadrul celor două instanțe, astfel încât activitatea de judecată să nu fıe afectată.” a declarat Cornelia Elena Prundaru, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sibiu
Numărul în creștere al infectărilor cu noul coronavirus la Sibiu ridică de la o săptămâna la alta noi probleme în privința spațiilor de tratare, dar și de așteptare și triaj la Spitalul Județean Sibiu, principala unitate medicală din județ la care populația apelează pentru testare, tratament și situații de urgență. Spitalul nu deservește doar pacienții de SARS-COV 2, spre deosebire de primăvara acestui an, când spitalul a fost desemnat de Ministerul Sănătății spital COVID, iar activitatea celorlalte secții a fost fie restrânsă, fie relocată, în prezent majoritatea secțiilor funcționează, tocmai pentru a putea acoperi și alte patologii.
Situația spațiilor de spitalizare COVID Containerele montate în urmă cu o lună din fondurile alocate de Consiliul Județean Sibiu au suplimentat capacitatea de spitalizare pentru pacienții COVID cu 52 paturi, 22 dintre ele vor deveni paturi de terapie intensivă, îndată ce se va monta o nouă stație de oxigen, care a fost achiziționată de spital și urmează să fie montată în cursul acestei săptămâni. Totalul paturilor destinate pacienților COVID în Spitalul Județean este în prezent de 177, fără să existe din păcate paturi libere.
„Ne dăm seama că oricât de mult suplimentăm numărul de paturi la Spitalul Județean, nu va fi suficient dacă nu luăm și alte măsuri care să reducă fluxul de pacienți. Pe lângă măsura de a mări capacitatea altor spitale din județ de a oferi suport COVID și măsura de gestionare a cazurilor mai puțin severe de către medicii de familie, avem acum discuții și cu Crucea Roșie pentru servicii de îngrijire la domiciliu în colaborare cu spitalul. Nu aș vrea să neglijăm deloc importanța măsurilor de prevenire a infectărilor, inclusiv în interiorul spitalelor și centrelor rezidențiale. Cel mai sigur mod de a degreva spitalele este să reducem sursele de infectare, iar aici e nevoie de responsabilitatea fiecăruia dintre noi” declară Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Noi spații de așteptare și triaj Mai multe societăți comerciale din comunitate s-au alăturat eforturilor Consiliului Județean Sibiu pentru asigurarea condițiilor pentru desfășurarea triajului și a consultațiilor, atât pentru pacienții cu suspiciune de infectare, cât și pentru cei diagnosticați pozitiv cu SarsCov-2. În acest sens, o parte a corturilor de triaj au fost înlocuite cu containere modulare încălzite, donate de mai multe firme din Sibiu, pentru a fi utilizate pe perioada pandemiei.
Donațiile constau în:
2 containere cuplate încălzite în suprafață totală de 24 mp oferite de S.C. Modular Plus SRL; 3 containere puse la dispoziția spitalului de către CBS Eastern Europe: două containere cuplate care asigură 30 mp de spațiu încălzit și ventilat și un container de 15 mp care oferă aceleași condiții; un container pus la dispoziția Serviciului de Anatomie Patologică de către CON-A pentru gestionarea cazurilor pacienților decedați. Containerul îndeplinește condițiile de securitate epidemiologică.
“În fața unei crize de genul Covid19 suntem toți egali. Atunci când vrei și poți, diferența se face prin angajament, empatie și ajutor. CBS Eastern Europe a pus la dispoziția Spitalului Județean Sibiu 3 containere încălzite pentru a ușura munca pe care o depun cadrele medicale, dar si pentru pacienții care sunt nevoiți sa aștepte pentru consultații„, au declarat reprezentații CBS Europe.
Containerele au fost deja instalate în spațiile disponibile din fața și spatele Unității de Primiri urgențe unde au fost amplasate câte două containere cuplate (de 24 respectiv 30 mp) respectiv în fața pavilionului Boli Infecțioase unde a fost amplasat un container (15 mp).
“Mulțumim firmelor care ne sprijină în aceste momente în care fiecare zi contează, în care nu mai putem aștepta derularea unor achiziții publice. Vreau să mulțumesc și personalului administrativ al spitalului care știu că lucrează ore lungi în frig pentru montarea rapidă a acestor structuri. Mulțumesc fiecărui om care găsește resurse pentru a fi constructiv și a ajuta din postura în care se află” declară Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu revine pe scenă începând din această săptămână după două săptămâni în care ne-am amintit (cu nostalgie și bucurie în aceiași măsură) de serile de vară în care am fost alături de dumneavoastră, prin intermediul difuzării unei selecții de evenimente. Săptămâna aceasta vom asCULTa compoziții semnate de J.Haydn și F.Danzi. La pupitrul dirijoral se va afla József Horváth iar soliștii serii vor fi Makcim Fernandez Samodaiev (violoncel), Florin Greluș (clarinet) și Ovidiu Borz (fagot). Concertul va fi transmis online pe pagina de Facebook, canalul de Youtube și aplicația Filarmonicii de Stat Sibiu, joi 12 noiembrie 2020, cu începere de la ora 19.
József Horváth este dirijor al Operei Maghiare şi al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca. A fost iniţiatorul şi directorul artistic al festivalului comemorativ „Liszt 200”, organizat la Opera Maghiară din Cluj, în 2011. La Gala Premiilor Operelor Naţionale din 2016, i s-a acordat „Premiul pentru cel mai bun dirijor”. Violoncelistul belgian de origine ruso-cubaneză Makcim
Fernandez-Samodaiev este absolvent al Conservatorului Regal din Anvers, Belgia, cu Diploma în Interpretare Muzicală- Violoncel și Specializare ca “Solist Concertist”. S-a stabilit la Sibiu in 2015, când a devenit solist instrumentist al Filarmonicii de Stat Sibiu.
Florin Greluș și-a desăvârșit studiile muzicale la Liceul de Artă din Cluj Napoca, la Liceul Pedagogic din Tg-Mureș, profil muzică și la Conservatorul de Muzica ,,Ciprian Porumbescu” din București. În prezent este Solist Instrumentist și Șef de partidă clariet al Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu.
Florin Greluș
Ovidiu Borz a început studiul fagotului la vârsta de 11 ani la Liceul de Artă din orașul natal, Oradea și s-a perfecționat la Academia de Muzica ”Gheorghe Dima” din Cluj Napoca. În prezent este artist instrumentist al Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu.
Ovidiu Borz
asCULTă: Joseph Haydn – Concertul pentru violoncel și orchestră Nr.1 în Do Major Hob.VIIb:1 Franz Danzi – Concertino pentru clarinet, fagot și orchestră în Si bemol Major op. 47 Joseph Haydn – Simfonia Nr.92 în Sol Major ”Oxford” Hob.I:92
Parteneri strategici: Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din România (UCMR), Lions Club Millenium Sibiu Parteneri: Muzeul Brukenthal, Hotel Împăratul Romanilor Evenimentele organizate de Filarmonica Sibiu sunt realizate cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
Începând cu data de 09 noiembrie a.c., au intrat în vigoare noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor și completărilor aduse prin H.G. nr. 935/2020.
În acest context, noaptea trecută, în intervalul 23,00 – 05,00, polițiștii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării noilor norme.
Cu această ocazie, pe raza județului Sibiu, au fost depistate 15 persoane care nu au respectat măsurile privind deplasarea. Astfel, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.500 de lei.
[meta_gallery_slider id=”60003″]
Reamintim că, în intervalul 23,00 – 05,00, circulația persoanelor este permisă pentru următoarele motive:
deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Acțiunile vor continua până la încetarea măsurilor restrictive.
Astăzi, 10.11.2020, ISJ Sibiu va distribui un număr de 1 104 tablete din cele 5 771 bucăți trimise de către Ministerul Educației și Cercetării.
Acestea vor fi distribuite la unitățile din învățământ din UAT-urile Agnita, Alma, Alțâna, Apoldu de Jos, Arpașu de Jos, Ațel, Avrig, Mârșa, Axente Sever, Bayna, Bârghiș, Biertan, Blăjel, Brădeni, Boița și Brateiu.
Distribuirea acestora va continua până vineri, 13.11.2020, a anunțat inspector școlar, Constantin Dincă.
Sunete noi vor putea fi ascultate într-un concert inedit cu formația Tromba Felix, unul dintre puținele cvintete de alamă din țară, ce va fi transmis live din Sala Oglinzilor a Forumului German din Sibiu, pe 15 noiembrie, de la ora 17:00, pe pagina de Facebook a Stagiunii Camerale „Florescu-Fernandez & Friends”.
Makcim Fernandez Samodaiev, co-fondator al Stagiunii Camerale „Florescu – Fernandez & Friends”: „Invităm publicul să asculte un concert neobișnuit, care ne deschide spre noi referințe în domeniul muzicii clasice și prin care avem ocazia să ieșim din lumea noastră cunoscută. Recitalurile axate exclusiv pe instrumente de suflat sunt o noutate pentru stagiunea noastră, dar și o raritate pentru publicul cameral din întreaga țară. Ne bucurăm foarte mult să dăm curs propunerii muzicienilor de la Filarmonica de Stat Sibiu, prin intermediul trombonistului Ion Palagniuc, și să oferim acest concert în transmisiune directă.”
Concertul va fi susținut de muzicienii Sándor Medve (trompetă), Dumitru Trocin (trompetă), Alin Ștefan Roman (corn), Ion Palagniuc (trombon), Gheorghe Simion Ianța (tubă) și parcurge o varietate de lucrări din perioada barocă și până în cea clasică (Samuel Scheidt, Johann Pachelbel, Tomaso Albioni, Johann S. Bach, Georg F. Handel, Wolfgang A. Mozart, Ludwig van Beethoven), fiind completat și cu scurte piese de divertisment (Julius Fucik, Beatles, Lew Pollack, Sonny Kompanek, Henry Mancini, Astor Piazzolla, Richard Rogers, Luis Armstrong, Luckyth Roberts).
Recitalul face parte din seria „Odae cum harmoniis”, un proiect realizat în parteneriat cu Forumul German Sibiu, cu sprijinul Guvernului României, prin Departamentul pentru Relații Interetnice.
***** Pasiunea pentru muzică stă la baza Stagiunii Camerale „Florescu – Fernandez & Friends”, un proiect independent și unic în Sibiu, cu concerte „full house” în fiecare lună. Stagiunea a început în 2015 la inițiativa violoncelistului Makcim Fernandez Samodaiev (Cuba) și a pianistei Monica Florescu (România), stabiliți la Sibiu după ce timp de mai mulți ani au studiat, locuit și concertat în diferite țări din Europa și în Mexic. Pentru că Sibiul se bucură de un public cunoscător și avid de muzică clasică, stagiunea camerală „Florescu – Fernandez & Friends” propune o serie de concerte lunare, unde invitați sunt muzicieni cunoscuți din România, dar și din afara țării. Concertele stagiunii au și o dimensiune educativă, fiecare lucrare interpretată fiind introdusă de scurte explicații și repere istorice. Din ianuarie 2020, Stagiunea Camerală „Florescu – Fernandez & Friends” ajunge inclusiv la București.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.