Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.
Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.
Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.
Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat 3 percheziții pe raza județelor Alba, Cluj și Vâlcea, la domiciliul unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 7 octombrie, în jurul orei 00:30, în timp ce se aflau în comuna Șelimbăr, zona Post Control Veștem, persoanele bănuite, prin amenințarea cu un cuțit, ar fi deposedat un tânăr, de 23 de ani, din Veștem, de 600 de lei și un telefon mobil.
Mai multe mijloace de probă, documente și telefoane au fost ridicate în urma perchezițiilor efectuate.
Unui șofer în vârstă de 73 de ani i s-a făcut rău la volan în timp ce ieșea cu mașina din parcarea Shopping City Sibiu în DN1.
Conform primelor date, bărbatul a fost găsit situat pe locul șoferului, fiind în stop cardio-respirator. Două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic au intervenit de urgență în sensul giratoriu de lângă intrarea în localitatea Șelimbăr.
„Pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator și paramedicii au efectuat manevre de resuscitare. Bărbatul, în vârstă de 73 de ani, a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind transportat de echipajul SMURD la UPU Sibiu.” a declarat Sg. maj. Raluca Marcu – ISU SIBIU
Structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu administraţia publică locală şi Mitropolia Ardealului, au organizat ieri, 25 octombrie, manifestări dedicate aniversării Zilei Armatei României.
Activităţile au debutat, la ora 10.00, la „Monumentul ostaşului din toate timpurile”, amplasat în faţa Cercului Militar, cu Ceremonia de depuneri de coroane şi jerbe de flori. De asemenea, în incinta Cercului Militar, participanţii la ceremonie au putut vizita expoziția foto-documentară dedicată zilei Armatei României, care va fi deschisă publicului până în data de 31 octombrie.
Cea mai importantă competiție de dans sportiv din România are loc la Sibiu între 3 și 5 noiembrie 2023
Transylvanian Grand Prix aduce la Sibiu, între 3 și 5 noiembrie, peste 1500 de sportivi din peste 42 de națiuni pentru cel mai important eveniment de dans sportiv ce are loc anul acesta în România. Evenimentul va avea loc în Sala Transilvania, pe o suprafață de competiție de 24 x 16 metri.
Openul de dans sportiv ce va avea loc la Sibiu este structurat pe categorii de vârstă, plecând de la 6 ani până la adulți, care vor performa în cele trei zile de concurs. Prima dintre competiții este dedicată sportivilor care practică dansul sportiv ca hobby și celor ce corespund categoriilor de experiență E și D. A doua parte a competiției este dedicată calificărilor participanților de la World Open si cele două campionate mondiale, urmând ca în ultima parte a evenimentului să se desfășoare finalele celor mai așteptate competiții din eveniment.
În premieră în România, clubul Fantasy Dance aduce la Sibiu CAMPIONATUL MONDIAL DE ADULȚI LATINO, cel mai important și așteptat campionat mondial din an alături de campionatul mondial de Junior II Standard, WDSF Open Tineret Standard și Latino și WDSF World Open Standard și Latino.
Pe lângă sportivii veniți la Sibiu din toată lumea, Transylvanian Grand Prix aduce în capitala dansului sportiv peste 60 de arbitri și oficiali internaționali și peste 50 de arbitri și oficiali români, alături de președintele Federației Române de Dans Sportiv, dl. Vasile Gliga, care este și membru în prezidiul Federației Mondiale de Dans Sportiv.
Transylvanian Grand Prix începe în 3 noiembrie, la ora 9, cu competițiile naționale pe clase valorice. În 4 noiembrie, pe ringul de dans vor intra participanții înscriși în Open-ul internațional, în ordinea categoriei de vârstă, la secțiunea standard și latino împreună cu campionatul mondial de adulți iar duminică vine rândul campionatului mondial de Junior II Standard.
Biletele pentru acest eveniment se găsesc pe kompostor.ro și la fața locului
APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru SUCURSALA FĂGĂRAȘ:
Personal curățenie – cod cor 911201- 1 post
Execută activități de curățenie zilnică în sediul firmei sau la alte locații ale acesteia.
Cerințe:
minim studii generale;
experiența în domeniu reprezintă un avantaj (curățenie, întreținere);
cazier judiciar
Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de mail personal@apacansb.ro sau la sediul societăţii, str. Eschil nr.6, Serv.Resurse Umane, împreună cu CV, copie diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 31.10.2023. Relaţii suplimentare la tel. 0269/ 222916(int.117 sau 166).
Prezenta ţine loc de comandă fermă, iar plata se va face din contul nostru :
Joi dimineața, inspectorii de la Apele Române -SGA Sibiu au prins în flagrant o deversare de hidrocarburi în râul Cibin de la stația Rompetrol. Inspectorii au intervenit rapid cu echipe pentru a limita poluarea.
Amenda la care este pasibilă societatea poate ajunge la 80.000 de lei. Inspectorii au depistat rapid sursa poluării. La stația Rompetrol se făceau lucrări de curățenie și reparații la un bazin. Instalația a refulat se pare în canalul de apă pluvială și a ajuns în Cibin.
În ultimele zile este a doua sesizare că râul Cibin în zona respectivă miroase a hidrocarburi. Inspectorii suspectează că astfel de curățări la benzinării se fac uneori fără respectarea legislației. „Îndeamnăm cetățenii să sesizeze imediat orice problemă. Noi analizăm toate sesizările și intervenim în teren. Când este cazul sesizăm și alte instituții abilitate” a declarat Sebastian Forir, inginer șef la SGA Sibiu Apele Române.
Între 27 și 29 octombrie sibienii sunt invitați la cel mai mare eveniment al toamnei: Oktoberfest Sibiu. Evenimentul va avea loc la Târgul Obor și promite 3 zile de distracție în stil bavarez, cu bere proaspătă la draft, mâncare savuroasă și muzică și dansuri tradițional bavareze.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, la ora 20:00, când se va da cep primului butoi de bere.
În cele 3 zile de festival pe scenă vor urca Fanfara Neppendorfer Blaskapelle, trupele Trio Saxones Band și Die Burzenland Party Band, precum și Trupa de dansuri săsești a Forumului German din Sibiu. Evenimentul va avea intrarea liberă și dorește să devină o tradiție de toamnă pentru publicul din Sibiu.
În acest final de săptămână la Târgul Obor vor fi prezenți și mai mulți producători de produse tradiționale. Cei care vor veni la Oktoberfest Sibiu vor putea să cumpere legume, fructe, carne, lactate, dulceață, miere și multe dulciuri, plăcinte, ciocolată, acadele, clătite, gogoși, toate produse tradiționale și locale.
Duminică, 29 octombrie 2023, sectoarele auto și de obiecte de ocazie (second hand/vechituri) din Târgul Obor vor fi închise.
Vineri – 27 octombrie 2023
Ora 16:00 – Deschidere eveniment
Ora 16:00 – DJ Ics – Adrian Borbely și DJ Iustee
Ora 18:00 – Fanfara „Neppendorfer Blaskapelle”
Ora 19:00 – Trio Saxones Band
Ora 19:30 – Trupa de dansuri săsești a Forumului German din Sibiu
Ora 20:00 – Deschiderea oficială când se va da cep primului butoi de bere
Pasionații de cinema documentar din România au ocazia să vadă online o selecție de 43 de filme care au fost prezentate în cadrul ediției aniversare 30 de ani de Astra Film Festival, printre care șapte filme premiate, inclusiv marele premiu al Competiției Voci Emergente ale Documentarului.
AFF Online este disponibil până în data de 30 octombrie 2023, ora 23:59.
Prețul biletului pentru un film: 20 de lei.
Prețul unui abonament pentru toate filmele AFF Online: 200 lei.
Oferta este valabilă pe întregul teritoriu al României.
Vă informăm că sâmbătă, 28.10.2023, cu ocazia desfășurării evenimentului “Marele Premiu al Sibiului 2023”, drumul DJ 106 A dintre pensiunea Mai și intersecția cu DJ 106J (Călugăru) va fi închis în intervalul orar 08:00 – 13:30 și 14:00 -18:00. Ca atare, autocarele Tursib de pe traseul 22 vor executa doar 2 semicurse astfel:
Consiliul Județean Sibiu a lansat mai multe licitații pentru a implementa proiectul „Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe de la nivelul județului Sibiu”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea totală a acestui proiect este de 21.409.219,77 lei cu TVA.
O primă achiziție vizează furnizarea de mobilier necesar pentru sălile de clasă, pentru atelierele amenajate în unitățile de învățământ profesional și tehnic, pentru laboratoarele de științe și pentru cabinetele școlare ale mai multor școli din județul Sibiu. Valoarea estimată este de 5.606.409,63 lei fără TVA, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 5.12.2023, achiziția fiind împărțită în patru loturi.
O altă achiziție lansată, cu o valoare estimată de 694.326,97 lei fără TVA, are ca obiect ”furnizare utilajeatelier practică, electronică, instalații și estetică”, procedură împărțită tot în patru loturi, pentru care termenul limită de depunere a ofertelor este data de 21.11.2023.
Dotarea cu diverse utilaje și unelte va asigura unui nivel ridicat de dobândire a cunoștințelor, deprinderilor și aptitudinilor de către elevii din învățământul liceal și profesional, în domeniile producției de textile, cum este cazul centrelor de educație incluzivă Dumbrăveni și Turnu Roșu, esteticii, electronicii și instalațiilor pentru elevii de la Liceul Tehnologic ”Nicolae Teclu” Copșa Mică.
Reamintim că în proiectul Consiliului Județean Sibiu menționat sunt incluse un număr de 25 de unități de învățământ, dintre care 18 școli aflate în subordinea primăriilor Alma, Arpașu de Jos, Axente Sever, Copșa Mică, Dârlos, Gura Râului, Hoghilag, Loamneș, Micăsasa, Orlat, Păuca, Poplaca, Slimnic, Șeica Mare, Șeica Mică, Tălmaciu, Turnu Roșu, Valea Viilor, cinci centre școlare de educație incluzivă din subordinea CJ Sibiu, situate în Sibiu, Mediaș, Dumbrăveni și Turnu Roșu, precum și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu și Palatul Copiilor Sibiu.
Perioada de implementare a proiectului este până în 31 decembrie 2024.
Miruna, o tânără cu inima plină de pasiune pentru dans, este acum în mijlocul unei bătălii cu soarta. Scolioza, un adversar nemilos, i-a pus în cale obstacole pe care le-a înfruntat cu mult curaj de-a lungul timpului. Cu toate acestea, lupta a devenit tot mai dificilă, iar visul ei de a dansa a început să se stingă în umbra acestei afecțiuni.
La numai 5 anișori, Miruna a fost supusă unei operații pe cord deschis. Operația a fost una dificilă, dar s-a încheiat cu succes. Problemele de sănătate nu au ocolit-o însă de-a lungul anilor. Patru ani mai târziu avea să fie diagnosticată cu scolioză.
,,În acel moment medicii ne-au spus că afecțiunea nu reprezintă un pericol. O vreme a purtat corset. Cu trecerea timpului, însă, curbura coloanei s-a accentuat în ritm alarmant, iar viața copilul meu este pusă acum în pericol. Există în orice moment riscul perforării organelor interne, din cauza spațiului tot mai mic al cutiei toracice. Doar o intervenție chirurgicală îi poate salva viața.” Ne-a povestit tatăl Mirunei Craiu cu lacrimi în ochi.
Miruna este într-o situație critică nu doar din punct de vedere fizic, toată această poveste a afectat-o și din punct de vedere emoțional
,,O parte dintre colegi au început să o marginalizeze. Iese rar cu prietenii și visează la o zi în care să se poată îmbrăca cu o rochie cu decolteu fără ca cineva să se uite ciudat la ea.”
Cu fiecare zi care trece, Miruna se confruntă cu provocări tot mai mari. Scolioza progresează rapid și îi pune în pericol nu doar mobilitatea, ci și viața și implicit visul de a mai putea dansa vreodată. O intervenție chirurgicală complexă reprezintă acum cea mai bună șansă de a-și recăpăta viața și visul. Dar această operație vine la un cost imposibil de achitat de o familie cu venituri medii în România: 25.500 de euro.
,,Fiecare donație, oricât de mică, o duce pe Miruna mai aproape de visul ei, de a dansa din nou, de a-și redobândi libertatea și bucuria. Ajută-ne să facem diferența. Ajută-ne să o readucem pe Miruna în lumina reflectoarelor,” Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.
PSD Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:
Două familii din Boița au trecut, în urmă cu două săptămâni, printr-un eveniment nefericit: casele lor au fost afectate serios de un incendiu.
Mai mulți tineri din Organizația PSD Sibiu s-au mobilizat pentru a le da o mână de ajutor și au muncit cot la cot cu proprietarii. ”Am făcut apel la mai multe societăți comerciale pentru a contribui la refacerea caselor într-un timp cât mai scurt, astfel încât să reușim finalizarea lucrărilor înainte de venirea iernii. Invităm cât mai multe persoane să ni se alăture și să sprijine aceste famili!”, spune Florian Giubega, președintele Organizației Tinerilor Social Democrați Sibiu.
Polițiștii rutieri sibieni sunt zilnic la datorie și opresc în trafic sute de șoferi pentru a le verifica actele sau dacă au consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.
Ieri, în jurul orei 12:30, în Agnita, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Viteazu de către un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Iacobeni. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
O zi mai târziu, în jurul orei 00:30, în municipiul Sibiu, Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul Mihai Viteazu de către un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Cârța. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ieri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au reținut un localnic în vârstă de 45 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, distrugere și încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție provizoriu.
În fapt, în seara zilei de 24 octombrie, bărbatul și-ar fi amenințat mama cu acte de violență și ar fi spart un geam al locuinței femeii, în urma acestui conflict fiind emis un ordin de protecție provizoriu prin care bărbatului i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 50 m de victimă și de locuința acesteia.
La data de 25 octombrie, în jurul orei 02;00, bărbatul ar fi revenit la locuința femeii, fiind surprins de către polițiști în curtea imobilului.
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore.
Consiliului Județean Sibiu continuă seria poveștilor producătorilor locali, participanți la Piața Volantă de la CJ Sibiu.
Redăm mai jos povestea lui tanti Maria Ranf din Alămor:
„𝑷𝒊𝒕𝒂 𝒍𝒖𝒊 𝑫𝒖𝒎𝒏𝒆𝒛𝒆𝒖” – trei cuvinte prin care bunicii noștri descriau, simplu și curat, acei oameni calzi, cu bună creștere, pe care îți este haznă să ajungi să-i cunoști. Cam cum ar trebui să fie pita cea bună, tocmai scoasă din cuptorul încins.
Maria Ranf este din Alămor, sat „prins” între două mândre zone: Mărginimea Sibiului, care coboară dinspre semețul Cindrel, și Valea Secașelor, cea care molcom alunecă spre hotarul cu județul Alba.
Cine ajunge să o cunoască pe tanti Maria, în mod sigur o va pune la inimă, doar privindu-i mâinile cu care plămădește pâine cu adevărat „de casă”. Asta pentru că și grâul și-l cultivă în „hotarul” de lângă sat:
„Avem 5 hectare pe care punem grâu, din ăla cu bob sănătos și fain. Nu-i dăm alt tratament decât gunoi de saivan. Fata mea are vreo 1.700 de oi” . La inimă are un nepot, devenit deja bărbat: „O făcut deja 23 de ani, dar tot „Milie” mă strigă. Când era mic, nu putea zice „Mărie”. Așa că numa-l aud „Milie, vezi că am arat”, „Milie, am semănăt”, „Milie, grâu-i cules”.”
Într-o casă din Alămor, nopțile sunt scurte pentru că diminețile au miros de făină cernută, aluat dospit și pită rumenită. Aluatul prinde viață: „Avem două troace dinalea mari, din lemn. În ele frământăm. Folosim doar maia, nu drojdie, că așa făceau și bunicii.”
Două cuptoare desăvârșesc truda doamnei Maria. Dar și coptul pâinii are un dichis:„Ăl mai bun îi lemnul de acățiu. Adică de salcâm, cum îi spun domnii”
Pitele mari, poleite-n aur de dogoarea „acățiului”, iau calea Sibiului dar și a Bucureștiului. „Pită din asta au mâncat și miniștri, că au trimis după ea mașini de la București. Dar cel mai mult îmi place la Piața Volantă Transilvania sâmbăta, când umplu masa cu pită proaspătă. Mai aduc și câte ceva dulce, că doar făina nu-i doar pentru pită.”
Așa se face că, de multe ori, pitele aurite sunt „flancate” de lichiu cu ceapă și, taman în această perioadă, de plăcintă și găluști cu prune. „La găluști, am frământat un aluat mai special, ca de fidea. Este ușor, să nu cadă doamnelor și domnilor greu la stomac.”
Pe lângă că-i pricepută în a „îmblânzi” aluatul, tanti Maria este o fire întreprinzătoare: a deschis un PGL, adică un „punct gastronomic local”, pe care l-a numit simplu: „Om bun”. Are ușa deschisă oricui dornic să-i guste din bucate: „Au venit și din Australia. Ei mi-au povestit de canguri, eu i-am lăsat cu gura căscată când le-am arătat că facem totul simplu. precum bunicii, adică la mână”
Bătrânii din Alămor își amintesc că, pe când erau în băncile școlii, dascălii le-au spus că numele satului s-a născut dintr-un necaz mare, când o boală necunoscută a omorât oameni și animale, deopotrivă.
„Alles moor” (toți sunt morți) ar fi grăit cei cea au scăpat, iar în timp, strigătul de deznădejde ar fi luat forma de „Alămor”.
Ceea ce, dacă o cunoști pe Maria „Milie” Ranf, poate fi total neadevărat, având în vedere că aluatul pe care-l frământă cu dibăcie este cât se poate de viu, iar gustul pitei rumenite în foc de „acățiu” te îndeamnă să ai o viață lungă, alături de oameni ce sunt „pita lui Dumnezeu”.
Mai ales dacă acest lucru îl faci în județul Sibiu, cu oameni și locuri de poveste!
Ieri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 27 de ani, din județul Vâlcea.
Acesta este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare în formă continuată – 7 fapte, respectiv furt calificat în formă continuată – 3 fapte.
În fapt, bărbatul domiciliat în Horezu, este bănuit că, în perioada septembrie – octombrie, în calitate de angajat al unor societăți comerciale din domeniul alimentației publice, și-ar fi însușit diverse sume de bani care proveneau din încasări și ar fi sustras mai multe plicuri cu bani din zonele administrative ale societăților.
Prejudiciul creat prin activitatea infracțională se ridică la suma de 10.170 de lei.În baza probatoriului administrat, polițiștii sibieni de investigații criminale au luat măsura reținerii persoanei în cauză pentru 24 de ore.
Traficul rutier este îngreunat la ieșire din municipiul Sibiu spre Daia din cauza unui eveniment rutier.
Din primele informații, șoferul unui TAB militar nu s-a încadrat corespunzător în curbă, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un parapet și un cap de pod. În urma impactului, TAB-ul a suferit mai multe pagube și a rămas imobilizat pe carosabil. Cel mai probabil, traficul se va desfășura alternativ și îngreunat pentru încă aproximativ două ore, fiind nevoie de o macara de mare tonaj ca vehiculul militar să fie scos de pe carosabil.
În urma unui apel la 112, un echipaj SMURD din cadrul Punctului de Lucru Copșa Mică a intervenit de urgență pe raza localității Micăsasa.
Apelul anunța faptul că o persoană a fost lovită de tren și are nevoie de îngrijiri medicale. Ajunși la fața locului, medici au găsit o femeia în vârstă de 64 de ani, dar care din nefericire, prezenta leziuni incompatibile cu viața.Cercetările sunt continuate de către polițiștii sibieni.
Conform IPJ SIBIU, astăzi, în jurul orei 08:10, în zona localității Micăsasa, un tren a surprins în gabaritul căii ferate și a accidentat mortal o femeie în vârstă de 64 de ani, din Micăsasa și o bovină.
BC CSU Sibiu a disputat în această seară primul meci în deplasare contra celor de la Bilbao Basket. Meciul din Spania contează pentru etapa a 2-a din faza grupelor FIBA Europe Cup. Scor final 89 la 64 pentru Bilbao.
În primul sfert echipa din Sibiu părea că nici nu a ieșit de la vestiare. Cei de la Bilbao au început în forță și au încheiat 29-17. În al doilea sfert, sibienii și-au revenit și au jucat mai atent în defensivă. Meciul s-a echilibrat și numărul de puncte a scăzut simțitor pentru spanioli. Totuși la finalul sfertului doi a fost 17-15 pentru ei, ceea ce a permis lui Bilbao să păstreze un avantaj bun la pauză, de 14 puncte.
După pauză, speranțele au fost ca sibienii să vină mai motivați și cu o strategie de joc adaptată. Din contră… jocul lor a fost și mai slab în sfertul 3 cu multiple greșeli. Spaniolii au păstrat același ritm și joc bine structurat. Iar diferența de scor a crescut și mai mult. Sfertul 3 s-a încheiat cu un năucitor 21 la 9 pentru spanioli. Poate cel mai bun exemplu al jocului prost al sibienilor a fost faza finala a sfertului 3. Un atac al CSU Sibiu lungit, apoi greșeală cu pierdere de minge. O recuperează tot sibienii, dar pasează greșit. Spaniolii interceptează și pleacă doi pe contra-atac. Și marchează 2 puncte în ultima secundă. Jucătorii CSU, nici nu s-au sinchisit să se replieze.
Sfertul patru era deja clar că CSU Sibiu a pierdut meciul. La un scor de 67 la 41 nu mai prea puteau emite pretenții. Sibienii au început bine acest sfert și au luat chiar avantaj. Dar treptat au pierdut iar ritmul și sfertul a fost câștigat de ei, dar doar la 1 punct diferență. Meciul s-a încheiat cu victoria spaniolilor. Scor final 89 la 64 pentru Bilbao.
De remarcat, sibienii au avut parte și de susținători în tribune, este drept nu în număr foarte mare.
Echipa sibiană antrenată de Tomas Rinkevicius a fost înfrântă în prima etapă FIBA de Caledonia, chiar la Sibiu. Atunci scorul a fost 80 la 68 pentru scoțieni.
Dacă mai adăugăm și eșecul din liga națională contra celor de la Argeș Pitești rezultă o perioadă nefastă pentru echipa din Sibiu.
Următorul meci în FIBA, pentru CSU Sibiu este în 1 noiembrie, la Sibiu, contra polonezilor de la Wloclawek.
Părintele Constantin Necula, unul dintre preoţii creştin ortodocşi care au mers de multe ori în Israel, crede că vor mai putea fi posibile călătoriile în Ţara Sfântă în cinci ani de zile, „poate chiar mai devreme”, din cauza războiului de acolo, potrivit Agerpres.ro.
Un tânăr l-a întrebat, marţi seara, pe preotul Necula când crede că se va mai putea merge în concediu în Israel. Acesta a explicat sutelor de tineri prezenţi la conferinţa „Tinereţe şi Viaţă întru Hristos” că „trăim într-o lume extrem de rea”.
„Veţi putea merge în concediu în Israel, în 5, 6, 7, 10 ani. Poate chiar mai devreme. Dar ţineţi minte ce vă spun: dacă vă duceţi să vedeţi doar urmele războaielor, nu o să vă placă. Eu am trecut prin zone în care câteodată se mai vedeau urmele de război şi m-am încăpăţânat să văd Auschwitz-Birkenau şi când mai faceţi pe fiţoşii şi credeţi că le ştiţi pe toate, luaţi-vă un bilet şi mergeţi până la Auschwitz în Polonia şi când vă întoarceţi, povestim împreună. Trebuie să vedeţi adevăratele răni, ca să înţelegeţi adevăratele boli ale omenirii.Trăim într-o lume extrem de rea. Noi suntem foarte răi”, a afirmat preotul Constantin Necula.
Acesta a mai vorbit şi de alte teme actuale care-i preocupă pe tineri, cum ar fi consumul de droguri. Preotul Constantin Necula s-a referit şi la crima care a avut loc în urmă cu câteva zile la Sibiu, unde un tânăr drogat şi-a ucis tatăl.
„Suntem oraşul peste care s-a şters acum toată grandoarea noastră de cultură. Un tânăr drogat şi-a ucis tatăl, un om de mare calitate şi un pomicultor ale cărui mere mi-au bucurat multă vreme din viaţă. Cum am ajuns atât de jos?”, a arătat preotul Constantin Necula.
Conferinţa „Tinereţe şi Viaţă întru Hristos” a fost organizată în aula Facultăţii de Medicină din Sibiu, de către Organizaţia Tinerilor din Sibiu.
Construcții SA (fosta ICMJ) era o firmă prosperă pe vremea când Klaus Iohannis era primar al Sibiului. Avea multiple contracte cu Primăria Sibiu și nu numai. Apoi a început să decadă. În ultimii ani a ajuns să i se scoată activele la vânzare.
O hală a fabricii Construcții SA de pe strada Triajului din Sibiu era folosită de câțiva ani de Teatrul Radu Stanca, instituție subordonată Primăriei Sibiu. Pentru folosință, teatrul plătea chirie lunară și a făcut și multiple investiții.
Un proiect de arhitectură de reconversie, premiat la FITS în 2017, arăta că erau necesare 6,5 milioane euro la vremea respectivă pentru reconversia totală a spațiului într-unul propice artelor spectacolului. Aceștia bani nu includ suma de achiziție a locației. Teatrul Radu Stanca a plătit aproape 8 ani de zile chirie pe locație. Unele modernizări au fost făcute inițial la spațiu de Construcții SA, altele de Teatrul Radu Stanca. Chiria încasată era de puțin peste 500.000 de lei pe an. Plătită tot de Primăria Sibiu prin Teatrul Radu Stanca.
Deputatul USR Dan Barna, vicepreședinte USR a transmis pe pagina sa de Facebook un mesaj cu ocazia Zilei Armatei Române:
Armata României – eroism și punte între generații
Eroismul și lupta pentru libertate și țară a militarilor români sunt, pe lângă sacrificiu și curaj, fiecare în parte o misiune și o poveste de spus și transmis mai departe din generație în generație.
Azi, cu emoție și admirație, am fost martori alături de veteranii de război prezenți la Mormântul Ostașului Necunoscut, în Parcul „Carol I”, la jurământul militar al studenților Academiei Tehnice Militare ,,Ferdinand I” și ai Universității Naționale de Apărare „Carol I”.
Acești tineri și-au asumat legământul pentru România, de ziua Armatei, o zi de recunoștință față de eroismul înaintașilor noștri.
Același jurământ, legământ pe care veteranii Armatei îl au adânc impregnat în suflet.
M-am bucurat să îl revăd la ceremonie, ca de fiecare dată, pe veteranul de război, generalul de flotilă aeriană (rtr.) Stănescu, 93 ani, cu care am stat de vorbă câteva minute și regăsind în vorbele lui încurajări și încredere.
Dincolo de ziua ei, Armata României merită respectul nostru în fiecare zi. Le mulțumesc.
La ceremonia de la Monumentul Eroilor Patriei din Al Doilea Război Mondial, unde am participat de asemenea, o bunică povestea nepotului că militarii ne apără de dușmani sub simbolul României, tricolorul. Patriotism de la bunici, la nepoți pe punțile generațiilor ai căror copii de azi depun, emoționant, flori la monumentul eroilor.
Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu au sărbătorit azi, 25 octombrie 2023, alături de toate instanțele române, Ziua Europeană a Justiției Civile.
La data de 5 iunie 2003, Consiliul Europei și Uniunea Europeană au stabilit desfășurarea în fiecare an, la data de 25 octombrie, a Zilei Europene a Justiției, cu scopul de a aduce modul de funcționare a justiției în atenția publicului european.
Cu acest prilej, la sediul celor două instanțe s-a organizat „Ziua Porților Deschise”.
Au participat la eveniment elevi de la ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SIBIU și ȘCOALA GIMNAZIALĂ I.L. CARAGIALE SIBIU, aceștia fiind însoțiți de cadre didactice.
Conform programului, elevilor le-au fost oferite explicații referitoare la modul în care este organizat sistemul judiciar în Romania, la circuitul dosarelor, la etapele procesuale până la soluționarea unei cauze, la dosarul electronic, precum și la modalitatea de lucru a personalului din cele două instanțe cu vizitarea compartimentelor auxiliare ale acestora.
Totodată, elevilor prezenți le-a fost permis accesul în sala de ședință.
Elevilor prezenți le-au fost puse la dispoziție o serie de broșuri realizate de Consiliul Superior al Magistraturii, ce cuprind informații referitoare la diverse aspecte privind organizarea sistemului judiciar și admiterea în magistratură, iar ulterior organizatorii au răspuns întrebărilor adresate de participanți.
Celebrarea Zilei Justiției are ca rațiune principală crearea unui eveniment simbolic, pentru a reaminti că justiția este în primul rând, şi cel mai important, un serviciu pentru cetățeni care le dă dreptul de a-și rezolva disputele private și de a își afirma drepturile.
Reprezentanții Spitalului Județean Sibiu informează cetățenii județului că SCJU Sibiu a finalizat procesul de relocare temporară a Secțiilor Clinice Cardiologie I și II ale unității sanitare la etajul III al pavilionului materno -infantil, în spațiile recent modernizate. Secțiile își vor desfășura activitatea în aceste spații pe perioada în care în locația anterioară, situată la etajul I, se vor desfășura lucrări de reabilitare. Cabinetul de urgențe cardiologie va continua să funcționeze, deocamdată, în vechea locație, de la etajul 1 al blocului materno – infantil.
Reamintim că în spațiile de la etajul III unde își vor desfășura activitatea secțiile de cardiologie s-au desfășurat lucrări complexe de reabilitare și eficientizare energetică, care au dus la creșterea considerabilă a gradului de confort pentru pacienții spitalizați și care oferă condiții propice desfășurării unui act medical de calitate. Informații complete despre lucrările efectuate găsiți aici.
În urma relocării, Secția Clinică Cardiologie I va dispune în noile spații de la etajul III de 30 de paturi în 8 saloane: 7 saloane cu 4 paturi și un salon cu 2 paturi.
Secția Cardiologie I mai dispune de un nr de 12 paturi pentru Compartimentul Terapie Intensivă Coronarieni (TIC) care este în curs de relocare în spațiile special amenajate la parterul blocului – materno infantil precum și de 6 paturi de cardiologie intervențională care sunt localizate în cadrul CVASIC.
Secția Clinică Cardiologie II dispune în noile spații de la etajul 3 de un număr de 14 paturi în 4 saloane: 3 saloane cu 4 paturi și un salon cu două paturi.
Saloanele din spațiile renovate unde au fost relocate temporar cele două secții sunt dotate cu console/prize de oxigen și aspirație, lavoar cu apă caldă și rece, climatizare automatizată, sistem „nurse call” – care permite apelarea individuală a asistentelor medicale de către pacienți, instalații de detectare-semnalizare incendiu și geamuri termopan.
De asemenea, în spațiile modernizate se regăsesc cabinete pentru medici și asistenți, grupuri sanitare pentru pacienți și personal precum și spații de depozitare.
Joi, 25 octombrie 2023, Primăria Municipiului Mediaș, împreună cu UM 01810 Mediaș a omagiat „Ziua Armatei României“. Ceremonialul s-a desfășurat la Cimitirul Eroilor din municipiul Mediaș, începând cu ora 12:00, în prezența reprezentanților din administrația publică locală, Parlamentul României și Consiliul Local, ai structurilor militare, cultelor religioase, ai instituțiilor de învățământ medieșene și ai societăților comerciale din oraș. De asemenea, au fost prezenți peste o sută de elevi din școlile medieșene, dar și cetățeni care au dorit să asiste la eveniment. Manifestarea a constat în ceremonialuri militare și religioase dedicate uneia dintre instituțiile fundamentale ale statului român, depuneri de coroane și jerbe de flori și un survol al elicopterelor aparținând Bazei Aeriene 71 din Câmpia Turzii.
Ziua Armatei României se celebrează în fiecare an în data de 25 octombrie, prilej cu care sunt omagiați toți ostașii români care s-au sacrificat în luptele purtate pentru libertatea și integritatea teritorială a României.
„25 octombrie este ziua în care țara își sărbătorește armata, pe cei care au fost și sunt în slujba ei. Ne bucurăm că și astăzi la Mediaș locuitorii au fost alături de noi, și ne bucurăm că autoritățile locale sunt mereu alături de armata română și în special alături de unitatea militară din orașul Mediaș. 25 octombrie 1944 reprezintă o cotitură în istoria poporului român, armata română a eliberat Ardealul de Nord de sub ocupația hortistă, în special în zona orașelor Carei și Satu – Mare și cred că este important ca noi, cetățenii români, să ne cunoaștem istoria. Marele nostru istoric Nicolae Iorga spunea că un popor care nu ăși cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții“, a declarat comandantul UM 01810 Mediaș, locotenent colonel Vasile Dămian.
Polițiștii rutieri intervin în acest moment, la un accident rutier pe DN7, în localitatea Călimănești. Din primele date, se pare că sunt implicate două autocamioane și un microbuz.
Trafic rutier este blocat total, la fața locului fiind prezente mai multe echipaje de prim-ajutor. Nu se cunosc date cu privire la microbuz, dacă erau sau nu călători, dar nici dacă cineva a fost rănit în urma impactului violent.
Conform ISU Vâlcea, accidentul rutier a avut loc pe DN7, între Brezoi și Călimănești. Din fericire nu sunt persoane încarcerate, iar în microbuz erau doar două persoane. Medicii le acordă îngrijiri medicale pentru două persoane, urmând să fie transportate la spital.
Două contracte de finanțare au fost semnate de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea, prin care județul Sibiu obține noi fonduri nerambursabile destinate construirii de poduri.
Banii sunt alocați prin Programul național de investiții „Anghel Saligny” și vizează construirea unui pod pe DJ 104F, între Săcădate și Nou Român, și reabilitarea celui existent pe DJ 105H, în Arpașu de Sus.
Valoarea cumulată a celor două investiții este de 15,67 milioane lei, din care 15,06 milioane lei sunt fonduri nerambursabile acordate de MDLPA.
Tot prin Programul „Anghel Saligny”, Consiliul Județean Sibiu va mai construi alte trei poduri, două dintre acestea fiind pe drumul județean 104F, între Șomartin și Arpașu de Jos, iar unul în centrul comunei Sadu.
Pentru toate cele cinci poduri ce urmează a fi construite a fost deja parcursă procedura achiziției de lucrări de proiectare și execuție, în luna iulie a acestui an fiind desemnate drept câștigătoare două asocieri de firme din județele Sibiu și Cluj.
Ziua Armatei României a fost marcată astăzi printr-o ceremonie militară la „Monumentul ostașului din toate timpurile” din fața Cercului Militar Sibiu. La eveniment a participat vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Vlad Vasiu.
La 25 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Armatei Române. În 1944, la această dată, odată cu eliberarea oraşului Carei, se atingea obiectivul major al momentului întoarcerii armelor de la 23 august 1944, respectiv, acela al eliberării întregului teritoriu de sub ocupaţia germano-maghiară şi anularea consecinţelor dictatului de la Viena din 30 august 1940.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, situaţia României a fost deosebit de complexă, evoluţia ei fiind dependentă de raporturile dintre cele două mari puteri totalitare, Germania şi Uniunea Sovietică. În acest context, în vara anului 1940, integritatea teritorială a fost grav afectată, refacerea ei fiind principala misiune a forţelor militare româneşti. România a luptat de la 22 iunie 1941, alături de Germania, pentru ca, după 23 august 1944, să acţioneze în cadrul Naţiunilor Unite. Obiectivul în această etapă l-a constituit refacerea graniţei de vest, aşa cum o configuraseră hotărârile adoptate de Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), potrivit https://roma.mae.ro/.
Primăria orașului Dumbrăveni a găzduit miercuri, 25 octombrie 2023, atelierul de informare „Metode de eficientizare energetică sustenabilă a locuinței”.
Mulțumim domnului primar Emil Dârloșan pentru sprijinul acordat în realizarea atelierului de informare, precum și celor care au ales să fie alături de noi! – este mesajul transmis de catre reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, pe pagina de Facebook.
Proiectul „Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu” este implementat de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și University of South-Eastern Norway și este finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismele financiare SEE și Norvegian 2014 – 2021, în cadrul „Programului de Energie din România”, cu o valoare de 188.930 euro. Proiectul se desfășoară în perioada aprilie 2023 – ianuarie 2024.
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu a organizat cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Sibiu, o reuniune oficială cu toți cei implicați în implementarea aplicării Legii nr. 196/2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI).
Astfel, în perioada 24-25 octombrie 2023, Instituția Prefectului– Județul Sibiu și Primăria Mediaș au găzduit întâlnirile de informare cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale din județ (primari și reprezentanți ai serviciului public de asistență socială), în cadrul cărora domnul subprefect Sebastian Șebu,doamna Bogdan Laura, directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Sibiu, doamna Gabriela Oltean, șef serviciu SBASSSISES din cadrul AJPIS Sibiu, au prezentat materialele de informare și etapele ce urmează a fi implementate.
Acest eveniment face parte din planul de comunicare și instruire, destinat sprijinirii primăriilor care au un rol activ în implementarea VMI, activități organizate în fiecare județ în parte de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), în parteneriat cu Banca Mondială (BM).
Măsurile adoptate prin aplicarea Legii nr. 196/ 2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI) sunt parte din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), capitolul 13 ”Reforme sociale”, având scopul de a reduce sărăcia în rândul persoanelor vulnerabile, totodată diminuând sarcinile administrative pentru administrația locală și beneficiari.
VMI reprezintă un beneficiu de asistență socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. Odată cu intrarea în vigoare a VMI, acordarea beneficiilor Venitul Minim Garantat (VMG) și Ajutor pentru susținerea familiei (ASF) se suspendă. Drept urmare, toți beneficiarii actuali de VMG și ASF trebuie să se înregistreze în sistem începând cu data de 1 noiembrie și până la 31 decembrie 2023, pentru continuitatea acordării acestui tip de beneficiu de VMI.
PSD Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:
Glorie Armatei României!
De Ziua Armatei României, cinstim memoria ostașilor care s-au jertfit pentru apărarea gliei strămoșești și pentru libertatea poporului român. Îi onorăm, totodată, pe cei care poartă, cu mândrie, haina militară și sunt gata să-și dea viața pentru țară.
Reprezentanții Partidului Social Democrat Sibiu au participat, astăzi, la ceremonia militar-religioasă organizată la Monumentul Ostașului din Toate Timpurile, din fața Cercului Militar. Subprefecții județului Sibiu, Sebastian Șebu și Gabriel Florea, au fost prezenți la eveniment. Din partea parlamentarilor PSD Sibiu – deputatul Bogdan Trif și senatorul Claudiu Mureșan -, au fost depuse coroane de flori.
La 25 octombrie 1944, în urma bătăliei de la Carei, trupele române au reușit să elibereze ultima palmă de pământ românesc de sub ocupația horthystă. În toamna anului 1944, peste 525.000 de militari au luptat pentru România. Peste 58.000 de ostași au pierit pe front, au fost răniţi sau daţi dispăruţi. Este datoria noastră să le prețuim jertfa și să le cinstim memoria!
Recunoștință eternă eroilor neamului!
”La mulți ani” militarilor noștri, de Ziua Armatei României!
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.