10.2 C
Sibiu
vineri, 16 mai, 2025
Acasă Blog Pagina 742

Telecabina de la Bâlea, „trasă pe dreapta” din cauza vântului

0
balea  of

Telecabina de la Bâlea a fost oprită astăzi din cauza vântului puternic înregistrat în zonă, de peste 90 km/h.

Din cauza Codului Galben de vânt, turiștii nu mai pot urca deloc la Bâlea, telecabina fiind singurul mijloc de transport pe timpul iernii.

Conform AGERPRES, la Bâlea Lac se înregistra, luni, cel mai mare strat de zăpadă de la o staţie meteo din judeţul Sibiu, de 1,87 metri, şi risc mare de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine.

PSD Sibiu apără interesele elevilor și ale salariaților (CP)

0
trif voinea consiliul elevilor

Bogdan Trif, președinte Organizației Județene PSD Sibiu a transmis un comunicat de presă cu privire la măsurile implementate de PSD pentru învățământul din România:

Înainte de reluarea cursurilor în școli, am avut o întâlnire importantă, cu reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor din Sibiu, la solicitarea acestora.


I-am invitat la discuții și pe colegii mei profesioniști în domeniul educației: prof. Emilian Novac – fost inspector școlar general, prof. Carmen Voinea – fost inspector școlar general adjunct din Sibiu și prof. Claudia Simtion – fost inspector școlar general.

Aceștia au dat soluții concrete problemelor tehnice ridicate de elevi, cum ar fi: accesul tuturor elevilor din țară la sistemul de învățământ online, combaterea bullying-ului în școli, integrarea tinerilor cu cerințe educaționale speciale în sistemul de învățământ sau necesitatea consilierii tinerilor pentru orientarea profesională etc.


I-am asigurat pe reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Sibiu – Teodora Neaga, președinte, și vicepreședinții Diana Șandru și Radu Biliboc – de întreaga noastră susținere pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Totodată, le-am expus câteva dintre măsurile implementate de PSD pentru învățământul din România:

-A dublat alocațiile copiilor,
-A majorat substanțial salariile profesorilor, astfel încât elevii să aibă dascăli cât mai bine pregătiți și lipsiți de grijile cotidiene,
-A adoptat cadrul legislativ care a permis majorarea burselor pentru elevi,
-A asigurat, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), finanțare căre autoritățile publice locale, astfel încât unitățile de învățământ să fie reabilitate și modernizate,
-A demarat procesul de modernizare a sistemului de învățământ online, încă dinainte de pandemie,
-A dotat toate primăriile din țară cu microbuze de transport școlar
-A înființat programul ”Cornul și Laptele” și l-a îmbunătățit, de-a lungul anilor.

Zilele trecute, m-am întâlnit și cu președintele sindicatului din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu, Doina Ghirițan, care ne-a cerut sprijinul într-o problemă gravă: oameni cu experiență urmează să fie concediați în mod haotic și lăsați fără niciun venit, în plină iarnă și în pandemie. Urmare a discuțiilor pe care le-am avut, grupul consilierilor județeni ai PSD Sibiu a votat, în ședința ordinară de Consiliu Județean împotriva proiectului de hotărâre privind concedierea oamenilor. Consilierii județeni PSD au fost singurii care au votat împotriva proiectului de hotărâre privind înghețarea salariilor pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Sibiu, dar și din cadrul DGASPC Sibiu, al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sibiu, al Serviciului Public Salvamont și Serviciului Public Sala Transilvania Sibiu.


PSD a rămas singurul partid care apără cu adevărat interesele oamenilor și se luptă cu alianța toxică PNL-USR, aflată ilegitim la guvernare.

EDITORIAL: Cultul violenței la români

0
Calin Blaga  e

Se spune că lipsa de educație duce la reacții violente. Disprețul față de școală, norme morale (bun simț) și față de cultură (fie ea și generală), resimțit în România, se reflectă în violența de limbaj și fizică din societate. Nu este un fenomen care a apărut doar acum ci o tradiție în spiritul poporului român.

Aud și citesc comentarii ale oamenilor de rând care se plâng de violența fizică de limbaj din societate, ca un fenomen generat de capitalismul postrevoluționar. În realitate, dacă studiem atent problema, este un fenomen mult mai vechi, adânc înfipt în cultura poporului român. Lipsa accesului la educație și la norme morale de conviețuire în societate a poporului român, timp de sute de ani, a generat un cult al violenței atent cultivat în familie, dar și în societate.

Despre prezența crescută în familie românească a violenței nu este cazul să mai scriu sau să mai argumentez. Iar această violență din familie se reflectă și în societate începând de la cele mai fragede vârste. Copiii sunt învățați de mici să își rezolve conflictele prin violență fizică sau verbală. Ei propagă acest sistem al celui mai tare.

Indiferent că este vorba de Ion, care vroia pământ, sau despre vreun alt personaj din literatura română clasică, violența este reflectată de majoritatea autorilor ca parte importantă a vieții românilor.

Perioada interbelică dădea semne ale apariției unei pături sociale noi pentru România, școlită în străinătate. Dar din păcate a fost repede suprimată de violență legionară, urmată de violența dictaturii militare, a războiului și apoi a comunismului.

Inclusiv tranziția de la comunism la capitalism, la noi s-a făcut prin multă violență.

Revenind la timpurile actuale observăm cultul violenței cum nu pierde din forță, din contră. Argumentul vorbelor nu este eficient, ci doar limbajul vulgar, agresiv și violența fizică. Fie că este vorba de școală, parc, trafic sau familie. Și majoritatea acestei violențe este apanajul celor pentru care educația a fost doar o diplomă, iar trecerea lor prin școală, dacă au terminat-o, a fost degeaba. Mai trist este că nu mai avem doar ciclul violenței în societate, ci un vârtej care crește și acaparează tot mai mulți oameni.

Cauzele violenței la noi nu sunt doar bazate pe lipsa educației, ci și pe alcool, depresie și sentimentul nereușitei în viață (pizma fața de celălalt). Violența este promovată ca succes în afaceri, politică, loc de muncă. Chiar dacă nu dau mereu cu pumnul, jignirile, limbajul agresiv sunt tot forme de violență. Iar modelul politic post-revoluționar al jafului din banul public, rămas nepedepsit, este tot o formă de promovare a cultului violenței. Chiar și instituțiile statului sunt adesea agresive cu cetățenii săi (nu neapărat vorbim de cele militare), prin controale realizate pe poziții de forță și intimidare. Sau primari comunali care fac legea în sat mai rău ca vătafii.

De violență putem scăpa doar prin cultul iubirii în familie, al educației reale în școli și al respectului reciproc în societate.

RAPORT SĂPTĂMÂNAL CORONAVIRUS: 350 de cazuri noi și 18 decese

0
Screen Shot    at

Ziarul Sibiu Independent vă prezintă o analiză condensată a săptămânii 1 – 7 februarie 2021. În această perioadă am monitorizat cazurile noi de îmbolnăvire cu coronavirus dar și decesele survenite în județul Sibiu.

Astfel, în perioada monitorizată au fost înregistrate 350 de cazuri noi de infectare cu coronavirus iar 18 pacienți au decedat. În perioada menționată, au fost declarate vindecate și externate 284 de persoane.

La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 139 de persoane, dintre care pe ATI 17 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 213 de teste. 

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului nostru au fost depistate pozitiv cu COVID-19 un număr de 33 de persoane.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1134 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 412 persoane în izolare la domiciliu. 

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 1,09/1000 de locuitori în ultimele 14 zile (24.01 – 06.01). În ceea ce privește rata de incidență cumulată în localitățile din județul Sibiu este următoarea:

Petrecăreții nu se mai tem de poliție! Patru chefuri oprite în doar 24 de ore

0
WhatsApp Image    at

Zilnic, conform datelor oficiale, zeci de sibieni aleg să organizeze petreceri și zile onomastice fără să se gândească la consecințele legale sau morale, în contextul pandemiei COVID.

În ultimele 24 de ore, polițiștii sibieni au întrerupt patru petreceri organizate la Șura Mare, Sadu, Sibiu și Nocrich. Polițiștii au dat zeci de amenzi și avertismente scrise.

La data de 6 februarie, în jurul orei 02:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au constatat că în incinta unui imobil din localitatea Șura Mare se aflau aproximativ 20 de persoane care participau la o petrecere aniversară. Cu această ocazie, participanților li s-au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru participarea la evenimente private în spații pentru care s-au impus restricții / interdicții.

La data de 6 februarie, în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au depistat 20 de persoane care, aflându-se într-o cabană de pe raza localității Sadu, nu au respectat normele de distanțare fizică, cu această ocazie fiind aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.000 de lei.

La data de 6 februarie, în jurul orei 20:00, în municipiul Sibiu, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au constatat că în incinta unui local din municipiu se aflau aproximativ 50 de persoane care participau la o petrecere aniversară. Pentru organizarea unui eveniment privat într-un spațiu pentru care s-au instituit restricții / interdicții, operatorul economic a fost sancționat de către polițiști cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Participanților la eveniment le-au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, din care 2 sancțiuni a câte 2.000 de lei și 41 de avertismente scrise. 

La data de 7 februarie, în jurul orei 00:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita împreună cu cei din cadrul Poliției Orașului Agnita au identificat 22 de persoane care participau la o petrecere privată într-un imobil de pe raza localității Nocrich. Cele 22 de persoane au fost sanționate atât pentru participarea la evenimente private în spații pentru care s-au impus restricții / interdicții, cât și pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea, în total fiind aplicate 44 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.250 de lei.

La data de 6 februarie, în jurul orei 20:30, pe Valea Avrigului, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Sibiu au identificat un operator economic care nu a luat măsurile necesare pentru asigurarea distanțării fizice în localul administrat, polițiștii aplicând o sancțiune contravențională în valoare de 3.000 de lei.

Medieșean amendat cu 1000 de lei pentru nerespectarea carantinei

0
IMG

Sâmbătă, 6 februarie, în jurul orei 10:00, pe timpul desfășurării activităților de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă, la care au participat jandarmi din cadrul Secției Mediaș împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mediaș, un jandarm din cadrul Secției Mediaș a depistat o persoană care nu a respectat măsura carantinării.

Forțele de ordine patrulau pe strada Mihai Eminescu atunci când au controlat bărbatul în vârstă de 31 de ani din municipiul Mediaș.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că față de persoana în cauză este dispusă măsura carantinării la domiciliu până în data de 9 februarie în urma revenirii sale în țară din Germania.

Bărbatul a fost sancționat de jandarm cu amendă în valoare de 1000 lei pentru nerespectarea măsurii carantinării.

FOTO: Două persoane vârstnice au fost rănite pe DN 14, la intrarea în Mediaș

0
IMG

Un autoaccident s-a petrecut în această seară pe DN 14, la intrarea în Mediaș, pe sensul dinspre Sibiu. Din primele informații se pare că șoferul unui autoturism nu a adaptat viteza la condițiile de drum iar din cauza carosabilului umed, într-o curbă, acesta a derapat, lovind rigola de pe sensul de mers.

Șoferul are 22 de ani și este din Mediaș. Cei doi pasageri răniți, un bărbat de 76 de ani și o femeie în vârstă de 70 de ani au suferit traumatisme cranio faciale, dar și traumatisme la membre inferioare. Medicii le-au acordat îngrijiri medicale și i-au transportat de urgență la spital.

În zonă se circulă alternativ.

„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj SMURD pe DN 14, intrarea în municipiul Mediaș, unde un autoturism a ieșit de pe partea carosabilă și a lovit o rigolă de pe marginea drumului. La fața locului a intervenit și un echipaj SAJ. S-au acordat îngrijiri medicale pentru două persoane dintre care un bărbat de cca 76 de ani a fost transportat la CPU Mediaș de către echipajul SMURD,conștient cu traumatism cranio facial și traumatism membre inferioare.” a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU

„SAJ Sibiu a trimis un echipaj tip B la un accident rutier produs pe DN 14, la intrare în Medișs dinspre Sibiu. Un autoturism a ieșit de pe carosabil, lovind o rigolă de pe marginea drumului. Echipajul SAJ de la Mediaș a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 70 ani . Victima, policontuzionată a fost transportată la CPU Mediaș în stare stabilă. O altă victimă de 76 ani, bărbat, este transportat la CPU Mediaș de către un echipaj ISU .”a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU

DOCUMENTE OFICIALE: Vezi scenarile fiecărei unități de învățământ din județul SIBIU

0
Screen Shot    at

Astăzi, 6 februarie a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în care a fost adoptată Hotărârea nr. 5/2021 privind aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților de învățământ din județul Sibiu în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS CoV-2. 

Conform prevederilor Ordinului comun al Ministrului Educației și Ministrului Sănătății nr. 3235/93/2021 scenariul de funcționare al unităților de învățământ se va actualiza în funcție de evoluția epidemiologică, în baza criteriului epidemiologic privind rata de incidență cumulată la nivelul localității, respectiv a numărului total de cazuri noi din ultimele 14 zile, raportat la 1000 de locuitori.

MAI JOS AVEȚI CELE TREI LISTE

LISTA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT AFLATE ÎN SCENARIUL VERDE

LISTA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT AFLATE ÎN SCENARIUL GALBEN

LISTA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT AFLATE ÎN SCENARIUL ROȘU

Scenariul 1: incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori – participarea fizică a tuturor preșcolarilor și elevilor.

Scenariul 2: incidența cumulată în ultimele 14 zile este cuprinsă între 1/1000 – 3/1000 de locuitori – participarea fizică a tuturor preșcolarilor, elevilor din învățământul primar și elevii claselor a VIII-a, a XII-a și a XIII-a. Elevii celorlalte clase participă online. 

Scenariul 3: incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori – participarea fizică a tuturor preșcolarilor și elevilor învățământului primar, celelalte clase participă online.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, în baza situației epidemiologice și a ratei incidenței cumulate la 14 zile, pentru fiecare localitate în parte, calculată de Direcția de Sănătate Publică Sibiu și a propunerii efectuate de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu va analiza și aproba săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, prin hotărâre, scenariul în care va funcționa fiecare unitate de învățământ în parte.

Primii cavaleri contemporani aniversează 20 de ani de la formarea Ordinului Cavalerilor de Sibiu

0
FB IMG

Primii cavaleri contemporani aniversează 20 de ani de la formarea Ordinului Cavalerilor de Sibiu

In Anno Domini 2001, sub îndrumarea lui Ovidiu Dragoman director al Casei de Cultura a Municipiului Sibiu, a regizorului – cascador Stefan Brandes (ultimul descendent al lui Vlad Țepeș Dracula), sub coordonarea lui Christian Hermann Hirsch a luat naștere Ordinul Cavalerilor de Sibiu care s-a mai numit și Cavalerii Cetății Roșii sau Cavalerii Transilvaniei„, potrivit unei postări făcute de Christian Hirsch pe pagina sa de Facebook.

„Scopul principal al Ordinului Cavalerilor de Sibiu este de a lua voalul de pe misteriosul și ineditul Ev Mediu prin realizarea de spectacole de teatru, dans și cascadorie cu efecte pirotehnice.

Spectacolul de debut a fost „Dansul Săbiilor” sub regia lui Christian Hirsch prezentat pentru prima dată la începutul primăverii 2001 în Piața Mare din Sibiu cu ocazia „Zilei Pictorilor” apoi la Romexpo – București cu ocazia Târgului de Turism și la Festivalurile Medievale de la Sighișoara și Sibiu în prezența lui Klaus Iohannis”, a adăugat Hirsch.

FB IMG
FB IMG
FB IMG
FB IMG
FB IMG
FB IMG
FB IMG
FB IMG
FB IMG
FB IMG
FB IMG
FB IMG
FB IMG
FB IMG

De-a lungul anilor Cavalerii Sibiului au participat la importante Festivaluri și evenimente din țară și Europa.
Printre cele mai importante spectacole realizate se numără:

  • „Opera Rock Transilvania Cibiensis” în regia lui Stefan Brandes;
  • „Dansul Săbiilor”, „Misterul Cavalerului” și „Dracula” în regia lui Christian Hirsch;
  • „Moartea lui Fulger” și „Nemesis” în regia lui Alexandru Wolf;
  • Procesul Vrăjitoarelor în regia lui Emil Hartmann; Cavalerii și-au lăsat amprenta în cadrul Programului „Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007” și au mai colaborat cu regizorul Constantin Ranin în cadrul Festivalului International de Teatru, actori-cascadori precum Szobi Cseh, Vali Vasilescu, Aurel Dicu din București și Dragoș Minea coordonatorul Centrului de Informare Turistică Sibiu reușind alături de el să obțină Diploma de Excelență și Medalia de Argint din partea ministrului Dan Matei Agaton pentru Județul Sibiu la Târgul International de Turism.

Dedicăm această aniversare în memoria celor doi regizori Stefan Brandes și Emil Hartmann care ne-au călăuzit pașii în Arta Spectacolului

Evul Mediu nu a murit încă”
Umberto Eco

Pământe, pământe cu lacăte multe
Și cu chei și cu chei pierdute”

La Mulți Ani tuturor celor care s-au implicat pentru a menține vie Arta Medievală și care mai menținem flacăra aprinsă care pe pământ!” transmite Christian Hirsch.

Vivat! Vivat! Vivat!

Diana Mureșan: Întrebări adresate către Urbana SA legate de discreția cu care a fost organizat concursul pentru postul de director (CP)

0
IMG

Consilierul local USR, Diana Muresan a trimis câteva întrebări la URBANA SA despre concursul pentru postul de director, despre care, menționează ea, nu a existat mediatizare:

„La începutul acestei săptămâni, am scris despre discreția cu care a fost organizat concursul pentru posturile de director general și director tehnic de la Tursib: fără zgomot, fără mediatizare, dar cu angajarea unei firme de consultanță care să se ocupe de întregul proces.



Ei, se pare că în același timp, a mai existat un alt concurs, cel pentru postul de director la Urbana S.A.



Mandatul actualului director expiră luni, 8 februarie și, fel ca la Tursib, perioada de înscriere a candidaturilor a fost până pe 22 ianuarie.
Eu nu am văzut nicăieri niciun comunicat în presa locală care să facă cunoscut acest concurs, nu l-am găsit pe nicio platformă online de locuri de muncă, iar pe site-ul instituției am descoperit anunțul în secțiunea „alte informații“.

Pentru a încerca să obțin mai multe informații despre modul în care s-a desfășurat acest proces și în ce etapă se află el în acest moment, am trimis un e-mail către Urbana. Întrebările mele sunt următoarele:

1. Unde s-a publicat anunțul concursului pentru postul de director general?
2. De cine a fost organizat concursul? S-a contractat o firmă externă? Cum se numește această firmă și care este valoarea contractului închiat cu aceasta?
3. Câte dosare de candidatura pentru poziția de director general au fost depuse în prima etapă și câte persoane au fost selectate pentru cea de-a doua etapa a procesului de selecție?

În momentul în care voi primi răspunsurile la aceste întrebări de la Urbana le voi posta aici”, a transmis Diana Mureșan.

UPDATE: 8 Februarie 2021

Așa cum v-am promis, revin cu răspunsurile pe care Urbana le-a oferit întrebărilor puse acum câteva zile în legătură cu concursul organizat pentru funcția de director general. Pentru a fi mai ușor de urmărit reiau și întrebările:

  1. Unde s-a publicat anunțul concursului pentru postul de director general?
  2. De cine a fost organizat concursul? S-a contractat o firmă externă? Cum se numește această firmă și care este valoarea contractului închiat cu aceasta?
  3. Câte dosare de candidatura pentru poziția de director general au fost depuse în prima etapă și câte persoane au fost selectate pentru cea de-a doua etapa a procesului de selecție?

Răspunsurile primite sunt următoarele:

1.Anunţul privind selecţia s-a publicat în două ziare economice/financiare: Bursa si Ziarul Financiar [este vorba de formatele tiparite ale acestor ziare – nota mea], şi pe pagina de internet a societatii www.urbanasibiu.ro/sectiunea guvernanta corporativa (cerinta a OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice– art. 35 alin.6).

  1. Procedura de selectie s-a derulat de catre Comitetul de Nominalizare si Remunerare din cadrul Consiliului de Administratie al SC URBANA SA (art. 35 alin. 4 din OUG 109/2011).
  2. A fost depus 1 dosar de candidatura. Candidatul a indeplinit conditiile obligatorii stabilite in Procedura de selectie fiind eligibil pentru procedura de selectie finala (a doua etapa a procesului de selecție).

Mi s-a comunicat și că procedura de selecție s-a încheiat, cu respectarea tuturor etapelor impuse de lege și a fost numit de către Consiliu de administrație, directorul general în conformitate cu atribuțiile și prevederile OUG 109/2011.

Concluzie: noul director este vechiul director.

FOTO: Mai multe căsuțe de vacanța au luat foc la Avrig

0
IMG

Mai multe căsuțe de vacanță dintr-un complex turistic de pe Valea Avrigului au luat foc în această dimineață. Turiștii care erau cazați s-au autoevacuat înainte de sosirea pompierilor.

ISU Sibiu a intervenit de urgență cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o autospecială de serviciu, transport accesorii.

La fața locului s-au mobilizat în sprijin și membrii SVSU Avrig cu o autospecială de stingere.

img
img  wa
img  wa
img  wa
img  wa
fb img
o
o

În momentul de față incendiul este localizat. Acesta a afectat acoperișul a două case de vacanță și interiorul uneia dintre ele.

Au rezultat următoarele pagube materiale :

-au ars complet acoperișurile celor două case de vacanță
-a ars spațiul centralei termice
-au fost deteriorate obiectele de mobilier, electrocasnice și toate bunurile din cele două case.
Suprafața afectată aprox 200 mp.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de utilizarea coșului de fum al centralei termice neprotejat corespunzător față de materiale combustibile.

EDITORIAL: Ai greşit, domnule consilier!

1
Calin Blaga  e

„La 16 lei pe lună la o persoană, la 4 ridicări, am ajuns în situația în care acest cost să fie mai mic decât un pachet de țigări. Eu zic că putem să mergem înainte și să ne asumăm acest regulament”. Asta a spus astăzi, consilierul local FDGR, Paul Constantin Mezei în şedinţa în care se vota noul Regulament de Salubritate, atât de disputat. Mezei vorbea în calitate de reprezentant al FDGR, în lista şefilor de grup politic de consilieri. Adică Adi Bibu (PNL), Diana Mureşan (USR), Raul Apostoiu (Plus), Cătălin Stanciu (PSD). Toţi au vorbit la subiect cu argumente pro şi contra. Doar Mezei, aflat în şedinţa online la volanul maşinii (cel puţin aşa se vedea pe transmisie), a aruncat această frază. Atât.

Cert este că ai greşit, domnule consilier! Da, ai greşit cu o aşa afirmaţie. Pentru tine, 16 lei poate nu înseamnă nimic. Poate fumezi unul sau chiar două pachete de ţigări pe zi. Pentru că îţi permiţi. Dar ca şi consilier local, nu este vorba, în deciziile care le iei, despre tine. Ci este vorba despre locuitorii oraşului Sibiu. Şi aceşti locuitori, unii sunt bogaţi, alţii săraci. Tu îi reprezinţi pe toţi. Cel puţin în teorie. Dacă era preşedintele Iohannis la şedinţa în postul de primar, probabil acum erai „urecheat” şi „săpunit” pentru remarcă. Dar se pare în ultima vreme există o tendinţă a consilierilor locali FDGR să o ia pe arătură cu afirmaţiile în şedinţă. Acum vreo două luni o consilieră întreba Primăria de ce un ziar privat nu îi ajunge în poştă. Dar ieşirea de astăzi a consilierului Mezei a fost de prost gust.

Ciudat este că îl cunosc pe Mezei şi sunt sigur că reacţia lui a venit într-un context. Probabil sătul de lungile discuţii despre acest nou regulament. Mezei s-a obişnuit, în cei 8 ani de când este consilier local, să meargă şedinţele ceas şi votul ca pe bandă. Dar nu mai merge aşa. Discuţiile sunt parte a politicii, aşa cum este şi negocierea, transparenţa, consultarea publică. Mezei va trebui să desfacă acum un pachet de ţigări şi să tragă fum după fum şi să mediteze la ce a spus şi cum este văzut acum FDGR-ul din cauza lui. Şi când termină pachetul, poate ieşi public să îşi ceară scuze.

Pentru că ştiu o doamnă de 92 de ani care ar vrea să cumpere o carte, dar nu îşi permite. A fost profesoară. Mai ştiu un domn de 78 de ani care a lucrat la Balanţa muncitor şi acum împrumută de la vecini făină, zahăr, ulei pentru că pensia nu îi ajunge. Şi mulţi alţii ca ei, care nu au întârziat o zi la plata taxelor la bloc sau a impozitelor la Primărie. Ştiţi domnule consilier Mezei, aceia mulţi care se bulucesc la început de an să plătească impozitele. Chit că, după, nu prea au ce mânca. Iar de pantofi noi, nici vorbă. Şi nu sunt puţini în Sibiu.

Pentru ei trebuie să vă cereţi scuze!

Digitalizarea serviciilor oferite de SC Urbana SA

0
centrala termica urbana rx

Din 2021 SC URBANA SA trece în online, fiind operaţionale următoarele servicii digitale:

– Platforma de plăţi pe site-ul www.urbanasibiu.ro

Astfel achitarea facturilor (chiria locuinţelor sociale, chiria locuinţelor A.N.L., chiria spaţiilor comerciale şi taxa de furnizare energie termică ) este la un click distanţă de clienţii noştri.



Programări online pe site-ul www.urbanasibiu.ro

Clienţii SC URBANA SA pot face programări pentru prelungirea contractelor de închiriere sau programări pentru alte sevicii oferite de societate (emitere/eliberari documente din arhiva societaţii).

Aplicaţii mobil

– Plăţi chirii
– Spaţii comerciale

Digitalizarea comunicării
– Comunicarea cu clienţii pe e-mail office@urbanasibiu.ro
– Comunicarea pe site-ul w.w.w.urbanasibiu.ro

Prezenţa pe aplicaţia Sibiu City App – camera web din Dealul Guşteriţei

Pentru perioada 2021 – 2022 SC URBANA SA îşi propune să continue implementarea serviciilor digitale prin:

– Servicii electronice de depunere a documentelor pentru dosarele clienţilor persoane fizice sau juridice,

– Întocmirea şi semnarea în format electronic a contractelor de închiriere,

– Digitalizarea tuturor documentelor din arhiva proprie.

MAI SIMPLU ŞI MAI SIGUR PENTRU CLIENŢII NOŞTRI!

FOTO: O familie cu doi copii, în dificultate la Păltiniș

0
IMG

Astăzi, în jurul orei 14:00, jandarmii montani din cadrul Postului Montan Păltiniș au intervenit în ajutorul unei familii din județul Sibiu.

Jandarmii patrulau în zona centrală a stațiunii când au fost informați de un grup de turiști cu privire la faptul că o familie a rămas blocată cu mașina în zona Oncești.

Au ajuns imediat la fața locului unde au identificat un bărbat și o femeie, care erau împreună cu copiii lor de 6 și 9 ani lângă mașina înzăpezită.

Pentru tractarea autoturismului, jandarmii au luat legătura cu un angajat al Schitului Păltiniș, iar cu ajutorul tractorului cu care acesta s-a deplasat la fața locului au reușit să-l repună pe direcție.

Din fericire, în urma evenimentului nu au fost victime, iar pentru a se asigura că sunt în siguranță, jandarmii montani au însoțit persoanele până la telescaun.

Dacă vă aflați în dificultate în zonele montane Păltiniș și Bâlea apelați cu încredere numărul unic de urgenţă 112 sau adresați-vă direct jandarmilor.

Ofiţer medaliat cu ”THE UNITED NATIONS MEDAL” pentru profesionalismul lui

0
IMG

Maiorului medic Sorin Ifrim i-a fost înmânată astăzi medalia „THE UNITED NATIONS MEDAL” de către colonel medic dr. Doru-Florian-Cornel Moga, Comandantul Spitalul Militar de Urgență ”Dr.Alexandru Augustin” Sibiu. Distincția a fost conferită de generalul-locotenent Dennis Gyllensporre, Comandantul Forței MINUSMA, potrivit unui anunț făcut de reprezentanții Spitalului Militar de Urgență Dr. Alexandru Augustin Sibiu.


Potrivit certificatului care însoțește medalia, aceasta i-a fost conferită ca urmare a serviciului remarcabil executat pe timpul îndeplinirii misiunii din Mali, MINUSMA.

Felicitări și mult succes în continuare!

Text și foto: Cpt. Varna Viorela

25% dintre elevii din județ vor face ore on-line

0
IMG

Un sfert dintre elevii din judeţul Sibiu vor face în continuare ore online, informează, vineri, un comunicat de presă al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ).

În conformitate cu datele privind rata de incidenţă prezentate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, DSP Sibiu şi Prefectura Sibiu în data de 3 februarie, la nivelul localităţilor din judeţul Sibiu situaţia este următoarea: scenariul roşu (rata de incidenţă de peste 3 la mie, acolo unde CJSU nu a impus carantinarea): localitatea Alma – doar preşcolarii (grădiniţa) şi elevii din ciclul primar (clasele Pregătitoare – IV) vor merge fizic la şcoală; scenariul galben (rata de incidenţă peste 1 la mie până la 3 la mie): localităţile Caşolţ, Micăsasa, municipiul Mediaş, Apoldu de Jos, Şelimbăr, Mag, Râu Sadului, Dârlos, municipiul Sibiu, Şeica Mică, Scoreiu, Nocrich, Valea Viilor, Bârghiş, Axente Sever, Şura Mică, Sadu, Dobârca, Apoldu de Sus, Hamba, Valchid, Hosman, Dumbrăveni, Copşa Mică – preşcolarii, elevii din ciclul primar, din clasa a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anul III profesională şi ultimul an al şcolilor postliceale se vor prezenta la şcoală; scenariul verde (rata de incidenţă cel mult egală cu 1 la mie): restul localităţilor – toţi preşcolarii şi elevii vor merge fizic la şcoală. Ca urmare, 8 februarie un număr de 17.088 elevi (25,02%) din cei existenţi în unităţile de învăţământ din judeţul Sibiu vor desfăşura ore online„, se arată în comunicatul IŞJ Sibiu.

Potrivit sursei citate, înainte de reluarea cursurilor, fiecare unitate de învăţământ preuniversitar/conexă/instituţie de învăţământ a stabilit spaţiile care pot fi folosite în procesul de învăţământ, precum şi spaţiul necesar ce va fi utilizat pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, identificate de cadrul medical din unitatea de învăţământ preuniversitar/conexă/instituţia de învăţământ sau persoana desemnată de conducerea unităţii/instituţiei.

Sursa: Agerpres

Droguri vândute pe piața neagră a județului Sibiu

0
IMG

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au reținut nouă persoane ce au comercializat droguri în mai multe județe, inclusiv în Sibiu.

Polițiștii au realizat 16 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost identificate diferite cantităţi de produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, canabis şi cocaină.

„În fapt s-a reţinut că inculpaţii au desfăşurat activităţi de comercializare de droguri de risc şi mare risc şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive pe raza judeţelor Mureş, Sibiu şi Cluj. La data de 3 februarie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Târgu Mureş, au efectuat, în 2 dosare penale, un număr de 16 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost identificate diferite cantităţi de produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, canabis şi cocaină”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Conform AGERPRES, în cursul zilei de joi, 7 inculpaţi au fost prezentaţi Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de alţi 2 inculpaţi s-a dispus măsura controlului judiciar.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale, iar acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Regele Ferdinand I” Târgu Mureş.

FOTO: ARHIVĂ

Salarii de peste 1 milion de lei pe an la ADI-ECO Sibiu

1
ADI Eco Sibiu e

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECO Sibiu (ADI-ECO) a ajus în atenţia publicului larg în ultima lună datorită creşterii tarifelor la salubritate în tot sudul judeţului. ADI-ECO este o asociaţie înfiinţată de primăriile din judeţ, alături de Consiliul Judeţean pentru a gestiona problema deşeurilor. Deşi are sediul în clădirea Consiliului Judeţean Sibiu şi este alcătuită din instituţii publice, ADI-ECO nu se supune transparenţei informaţionale ca restul instituţiilor fiind entitate privată.

Pagina de Facebook Banii Noştri Sibiu a dezvăluit că în anul 2019, ADI-ECO a bugetat un fond de salarii de 1,2 milioane lei. Conform site-ului ADI-ECO aici lucrează 12 oameni, din care 3 directori. Un calcul simplu ne arată că în anul 2019 media salarială brută lunară la ADI-ECO a fost de 8.300 lei. Evident că cei trei directori au câştigat mai mult decât un consilier. Trebuie precizat că finanţarea ADI-ECO, conform statutului actualizat este asigurată de membrii, adică de primăriile din tot judeţul şi de Consiliul Judeţean, sub forma unei cotizaţii anuale. La fel şi patrimoniul ADI-ECO a fost asigurat tot prin banii publici de la primăriile din judeţ.

Cine, cât plăteşte la ADI-ECO Sibiu?

La ora actuală, Consiliul Judeţean plăteşte 720.000 de lei pe an cotizaţie la ADI-ECO Sibiu. Primăriile Sibiu, Mediaş, Agnita, Avrig, Cisnădie, Copşa Mică, Dumbrăveni, Sălişte şi Tălmaciu plătesc 0,40 lei/locuitor/an. În funcţie de populaţie, Sibiul a plătit aproape 59.000 de lei pe an, Mediaş 19.000 de lei şi sume mai mici restul până la minimum de 2.162 la Copşa Mică. Restul primăriilor din judeţ plătesc 1.800 de lei pe an.

Angajaţii ADI-ECO Sibiu nu depun declaraţii de avere şi interese, fiind entitate privată, deşi formată de entităţi publice. De precizat că la o trecere în revistă a profilelor publice de Facebook ale angajaţilor ADI-ECO Sibiu, 9 din cei 12, inclusiv toţi 3 directori, au postări anul trecut cu „Votez PNL la alegeri”.

Grupul PNL votează în favoarea adoptării Regulamentului de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare (CP)

0
IMG

Adrian Bibu, liderul grupului PNL din Consiliul Local Sibiu a transmis următoarele:

Grupul PNL din Consiliul Local Sibiu votează în favoarea adoptării Regulamentului de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare considerând că forma actuală a demersului ține cont într-o măsură acceptabilă de cele peste 500 de opinii, observații și sugestii transmise de sibieni.


Consilierii liberali susțin însă, în paralel cu Regulamentul, asumarea publică a unui calendar de implementare a măsurilor concrete care vor face posibilă cu adevărat și la nivelul întregului municipiu a principiului “Plătește pentru cât arunci”. Astfel, consilierii PNL au solicitat Primăriei Sibiu – Serviciului Public de Management Salubrizare și Protecția Mediului termene referitoare la realizarea tuturor platformelor și a lucrărilor aferente (monitorizare, securizare etc.), precum și detalierea surselor de finanțare.


Grupul PNL consideră că principiul “Plătește pentru cât arunci” trebuie să fie asumat de autoritatea publică odată cu cetățeanul, prin măsuri accelerate și termene clare.
Rolul consilierilor PNL este de a reprezenta cetățeanul și de a participa la administrarea responsabilă a municipiului Sibiu, un echilibru nu întotdeauna foarte ușor de atins. Decizia de a susține actuala formă a Regulamentului are în vedere tocmai acest echilibru.

Majoritatea PNL-FDGR din Consiliul Local le mulțumește sibienilor pentru votul acordat: majorare de până la 46% pentru taxa de salubrizare (CP)

0
alex popa catalin stanciu



Noul Regulament de Instituire și Administrare a Taxei Speciale de Salubrizare a fost votat în Consiliul Local, în ciuda opoziției sibienilor și a consilierilor locali PSD, potrivit unui comunicat remis de partidul PSD Sibiu.


„Taxa de salubrizare va crește astfel pentru sibieni cu până la 46%, deoarece așa au dorit consilierii locali ai PNL și FDGR. Cei 9 consilieri locali PNL și cei 8 consilieri locali FDGR au votat fără ezitare majorarea taxei de salubrizare cu 46% pentru imobilele cu 1 și 2 persoane (de la 132 lei/an la 192 lei/an, respectiv de la 264 lei/an la 384 lei/an) și cu 28% pentru imobilele cu mai mult de 3 persoane (adică 504 lei/an).


Acesta este modul în care Adrian Bibu, în calitate de lider de grup al consilierilor locali PNL, majoritari în Consiliul Local, le mulțumește celor 14773 de sibieni care i-au acordat votul lor de încredere și l-au propulsat într-o funcție publică. Același mod batjocoritor de a le mulțumi alegătorilor l-au avut și ceilalți consilieri locali PNL, dar și colegii lor de alianță de la FDGR.
S-a dovedit astfel că întreaga dezbatere publică pentru noua taxă de salubrizare ochestrată de Primăria Sibiu, inclusiv dezbaterea online moderată de celebrul Lucian Mândruță, nu a fost decât praf în ochii sibienilor.


La fel cum și principiul ”plătește pentru cât arunci”, invocat de cei care au conceput Regulamentul, este total fals. În realitate sibienii plătesc pentru cât de frecvent scot tomberonul cu gunoi în fața porții (număr de ridicări) nu în funcție de cantitatea de gunoi generată, a declarat Cătălin Stanciu, Președintele Organizației Municipale PSD Sibiu și lider de grup al consilierilor locali PSD

Consilierii USR PLUS nu au susținut noul regulamentul pentru taxa specială de salubrizare (CP)

0
n

Consilierii USR PLUS nu au susținut noul regulamentul pentru taxa specială de salubrizare, în forma supusă astăzi spre aprobare, pentru că acesta nu respectă principiul „Plătește pentru cât arunci”, nu stimulează cetățenii să colecteze selectiv și nu respectă principiul echității, reiese dintr-un comunicat de presă emis de USR PLUS.

Consilieriri au susținut în Comisia de Buget și ședința de Consiliu Local că cetățenii ar trebui să poată opta din start pentru orice tip de abonament și cine nu alege să rămână la cel PRACTIC. Tocmai pentru că este necesar ca abonamentul, fiind vorba de un serviciu, să fie adaptat la necesitățile cetățenilor și nu să fie o constrângere. O entitate trebuie să ofere pachete din care utilizatorul serviciilor poate alege.

Sibiu: Noul regulament de salubrizare a fost votat

0
sibiu recicleaza salubrizare gunoi

Consiliul Local Sibiu a fost convocat astăzi pentru a vota noul regulament de salubrizare. Acesta a trecut cu 17 voturi „pentru” ale consilierilor PNL și FDGR. Consilierii locali USR și PSD au votat „contra”.

Înaintea votului, fiecare lider de partid din Consiliul Local a luat cuvântul. Adrian Bibu (PNL) a cerut primăriei să prezinte un calendar cu planul de măsuri pentru închiderea și monitorizarea video a containerelor din zonele de blocuri. Directorul serviciului de salubrizare din cadrul Primăriei Sibiu, Marian Popa a spus că s-a depus o cerere de finanțare pe fonduri europene pentru această securizare a containerelor din zona pe blocuri. El a afirmat că nu poate înainta un calendar exact, dar primăria a prevăzut 18 luni pentru implementarea proiectului de la semnarea contractului de finanțare. Tot el a anunțat că, de la începutul lunii martie, 17 platforme de la blocuri vor fi modernizate, din cele 300 existente.

Diana Mureșan (USR) a contestat legalitatea convocării ședinței conform codului administrativ. Ea a cerut mai mult timp pentru consultarea noului regulament împreună cu cetățenii. Cătălin Stanciu (PSD) a subliniat că noul regulament mărește foarte mult taxa pentru sibieni.

Preșcolarii și elevii se întorc în sălile de clasă. Cele 3 scenarii pentru redeschiderea școlilor

0
img

Semestrul II al anului școlar 2020-2021 va debuta luni, 08.02.2021, în conformitate cu scenariile impuse de către rata de incidență cumulată pentru fiecare localitate din județul Sibiu, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Judeţean Sibiu.

Luni, 8 februarie 2021, preșcolarii și elevii se vor întoarce în sălile de clasă pentru începerea semestrului II al anului școlar 2020-2021, în funcție de rata de incidență a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.


În conformitate cu datele privind rata de incidență prezentate de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, D.S.P. Sibiu și Prefectura Sibiu în data de 03.02.2021, la nivelul localităților din județul Sibiu situația este următoarea:

scenariul roșu (rata de incidență de peste 3 la mie, acolo unde CJSU nu a impus carantinarea): localitatea Alma – doar preșcolarii (grădinița) și elevii din ciclul primar (clasele Pregătitoare – IV) vor merge fizic la școală;


scenariul galben (rata de incidență peste 1 la mie până la 3 la mie): localitățile Cașolț, Micăsasa, municipiul Mediaș, Apoldu de Jos, Șelimbăr, Mag, Râu Sadului, Dârlos, municipiul Sibiu, Șeica Mică, Scoreiu, Nocrich, Valea Viilor, Bârghiș, Axente Sever, Șura Mică, Sadu, Dobârca, Apoldu de Sus, Hamba, Valchid, Hosman, Dumbrăveni, Copșa Mică – preșcolarii, elevii din ciclul primar, din clasa a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anul III profesională și ultimul an al școlilor postliceale se vor prezenta la școală;


scenariul verde (rata de incidență cel mult egală cu 1 la mie): restul localităților – toți preșcolarii și elevii vor merge fizic la școală.
Ca urmare, luni, 08.02.2021, un număr de 17 088 elevi (25,02%) din cei existenți în unitățile de învățământ din județul Sibiu vor desfășura ore on-line.

Pentru activitățile ce se vor desfășura cu elevii, în unitățile de învățământ, vor fi respectate cu strictețe prevederile ordinului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației și Cercetării ce va fi remis în cursul zilei de astăzi.
Înainte de reluarea cursurilor, fiecare unitate de învățământ preuniversitar/conexă/instituţie de învăţământ a stabilit spaţiile care pot fi folosite în procesul de învăţământ, precum şi spaţiul necesar ce va fi utilizat pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, identificate de cadrul medical din unitatea de învățământ preuniversitar/conexă/instituţia de învăţământ sau persoana desemnată de conducerea unităţii/instituţiei.

FOTO: Cisnădian reținut după ce a condus de două ori fără permis și a făcut accident

0
IMG

În seara zilei de 2 februarie a.c., în jurul orei 22:00, pe DN 1, km. 261+500 de metri, în afara localității Arpașu de Jos, județul Sibiu, s-a produs un accident rutier în următoarele împrejurări:

În timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, un tânăr în vârstă de 29 de ani, domiciliat în orașul Cisnădie, a intrat în coliziune cu un autocamion condus regulamentar din sens opus de către un sibian în vârstă de 44 de ani și apoi cu un autoturism care rula în spatele autocamionului, condus regulamentar de către o femeie în vârstă de 44 de ani, din județul Brașov.

Impactul a dus la vătămarea corporală a conducătoarei auto, aceasta fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii Serviciului Rutier Sibiu s-a constatat că tânărul care ar fi produs accidentul nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv vătămare corporală din culpă.

De asemenea, pe parcursul cercetărilor efectuate, s-a stabilit că șoferul autoturismului, cu nici 24 de ore înainte de producerea accidentului, mai exact la data de 2 februarie, în jurul orei 03:30, fusese depistat de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihai Viteazu din localitatea Șelimbăr, pe numele său fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

În urma administrării probatoriului în cauză, la data de 4 februarie, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au dispus reținerea șoferului în cauză pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de 5 februarie, acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Prima femeie ministru de Finanţe din România, despre tăierile ilegale de păduri: „Vorbim şi despre corupţie”

0
x

Într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”, fostul ministru al Finanţelor, Ioana Petrescu, vorbeşte despre noul său proiect, Asociaţia “Pur şi simplu verde”. Mărturiseşte că a lăsat în urmă Pro România încă din octombrie 2020 şi nu mai este implicată în niciun proiect politic.

Ioana Petrescu, prima femeie ministru al Finanţelor din România (în Guvernul Ponta), recent premiată la Gala “Împreuna protejăm România” pentru implicarea în conştientizarea protecţiei mediului a lansat, la jumătatea lunii trecute Asociaţia „Pur şi Simplu Verde”, o organizaţie nonguvernamentală, independentă şi apolitică înfiinţată din convingerea că este nevoie de sprijinul şi acţiunea societăţii civile pentru ca România să se dezvolte durabil.

Adevărul: Care au fost resorturile care v-au împins să creaţi asociaţia “Pur şi simplu verde”. Când v-a venit ideea?

Începând cu 2019, mi-am petrecut timpul între Bucureşti şi Boston, unde sunt cercetător la Harvard. În această perioadă, am început să observ mai bine diferenţele în preocupări legate de sustenabilitate, schimbări climatice, politici de mediu şi de energie dintre cele două ţări.

De exemplu, din decembrie 2019 se tot vorbeşte peste ocean despre Pactul Verde European şi despre modul în care politicile energetice, de transport, industriale şi agricole vor fi modificate drastic în următorii ani, pentru a reduce amprenta lor de carbon. Ne-a luat foarte mult timp în România să începem să vorbim despre Pactul Verde European şi nici astăzi nu se discută foarte mult despre impactul pe scară largă al acestui program, asupra economiei şi a societăţii.

În iulie, se discuta despre noile fonduri puse la dispoziţia statelor membre, acele Next Generation EU Funds şi despre planurile pe care ţările membre trebuie să le scrie referitor la reformele pe partea de mediu şi de digitalizare. Deşi România ar trebui să primească 30 de miliarde de euro din acest fond, prima variantă a planului naţional de redresare şi rezilienţă a fost prezentată abia în noiembrie, fără dezbateri prealabile şi fără a îndeplini condiţiile minimale de alocare a fondurilor pentru proiecte de mediu şi pentru digitalizare.

După alegerea lui Joe Biden în noiembrie 2020, a devenit clar în SUA că schimbările climatice vor fi privite ca un element esenţial al politicii externe şi al securităţii naţionale a SUA. Experţii de peste ocean discută chiar despre faptul că SUA vor include problema climatului şi a mediului în politicile lor comerciale, în programele de ajutor extern şi chiar în disponibilitatea lor militară. La noi din păcate, nu se discută nimic legat de acest subiect.

Pur şi simplu, nu ne interesează îndeajuns aceste probleme şi preocupările globale legate de schimbările climatice şi sustenabilitate nu sunt nici pe buzele oamenilor publici şi nici nu ajung la urechile cetăţenilor. Când vezi că trebuie făcut ceva în jurul tău şi nu se înghesuie prea multă lume să facă, îţi sufleci mânecile şi te apuci de treabă.



Adevărul: La momentul lansării proiectului, aţi avut alături profesionişti în probleme de mediu, energie şi digitalizare din ţară şi din străinătate. Cum aţi reuşit să-i mobilizaţi?

Toţi cei prezenţi la lansare sunt membri în această organizaţie. Majoritatea sunt prieteni atât din SUA, cât şi din România şi au răspuns imediat invitaţiei de a da o mână de ajutor. Toţi înţeleg foarte bine că România este cu mulţi ani în urma ţărilor dezvoltate din punct de vedere al sustenabilităţii şi al protecţiei mediului înconjurător şi că ţara noastră are nevoie de tot sprijinul pentru a prinde din urmă restul ţărilor europene.

„ŢARA NOASTRĂ SE NUMĂRĂ PRINTRE STATELE UE CU CEA MAI MARE RATĂ A DECESELOR CAUZATE DE POLUARE”

Adevărul: Care este mesajul pe care asociaţia vrea să-l transmită şi ce credeţi că trebuie schimbat în România când discutăm despre probleme de mediu. Care ar fi, mai exact, principalele probleme identificate?

Mesajul e unul simplu. Efectele activităţii umane asupra mediului devin din ce în ce mai vizibile şi ne afectează veniturile, sănătatea şi calitatea vieţii. Trebuie să punem umărul cu toţii să facem ceva concret pentru protejarea mediului înconjurător şi să găsim modalităţi de dezvoltare durabilă, adică o dezvoltare care să satisfacă nevoile oamenilor în prezent, fără a compromite viitorul copiilor noştri.
Sunt multe probleme care ne afectează în mod direct.

Una dintre acestea este poluarea aerului. Nu spun doar eu asta. Poluarea aerului reprezintă una dintre cele mai importante trei probleme urbane rezultate în urma unui sondaj realizat de Banca Mondială, sondaj la care au participat peste 13.000 de locuitori din 41 de localităţi urbane din România. Din păcate poluarea are efecte nocive asupra sănătăţii. Conform unui raport Eurostat din 2017, ţara noastră se numără printre statele UE cu cea mai mare rată a deceselor cauzate de poluare, cu o rată a deceselor suplimentare pe an de 180 la 100.000 de locuitori.

O altă problemă o reprezintă exploatările forestiere ilegale care s-au ridicat la 20 de milioane m3/ an între 2013 şi 2018. Asta înseamnă că, în această perioadă, volumul de lemn tăiat ilegal a fost acelaşi cu volumul de lemn tăiat oficial, conform Comisiei Europene.

Ultima, dar nu cea din urmă problemă este că nu suntem pregătiţi pentru o tranziţie energetică şi asta poate avea efecte negative asupra populaţiei. România ar trebui să investească masiv pentru tranziţia zonelor miniere afectate de eliminarea cărbunelui din sistemul energetic, până în anul 2030. Întârzierea unui plan de eliminare treptată a cărbunelui poate să ducă (direct şi indirect) la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă. Valea Jiului şi judeţul Gorj sunt regiunile care vor fi cel mai puternic afectate de eliminarea cărbunelui, dacă nu investim din timp în surse de energie alternativă şi în educaţie continuă pentru lucrătorii afectaţi de aceste schimbări. Finanţare europeană există, însă e nevoie de un program bine gândit de recalificare a forţei de muncă şi de diversificare a activităţii în regiune.

„E CLAR CĂ ATUNCI CÂND VORBIM DESPRE TĂIEREA ILEGALĂ A 20 DE MILIOANE MC/AN, VORBIM ŞI DESPRE CORUPŢIE”

Adevărul: La Gala “Împreună protejăm România”, aţi primit premiul de excelenţă pentru implicarea în conştientizarea protecţiei mediului Atrăgeaţi atenţia asupra exploatării forestiere ilegale a pădurilor româneşti. Cum descrieţi acest fenomen, care sunt efectele lui nocive identificate, ce e de făcut pentru stoparea lui?

Exploatarea ilegală a pădurilor duce la o reducere semnificativă a bazinului natural de carbon al pădurilor, o pierdere a biodiversităţii şi o creştere a riscului de dezastru. Tăierile ilegale ne costă anual 6 miliarde de euro, conform Raportului de ţară al Comisiei Europene din februarie 2020. Din păcate, exploatarea ilegală poate duce şi la mai multe inundaţii. Nu ar trebui să ne mire că în perioada 2002 – 2012, România a înregistrat cel mai mare număr de victime şi de case avariate din cauza inundaţiilor din UE. Costul total al acestor inundaţii este estimat de către Comisia Europeană la 3,6 miliarde de euro.

Sunt multe lucruri de făcut. Am putea începe prin implementarea măsurilor recomandate de Comisia Europeană: revizuirea Codului Silvic, îmbunătăţirea capacitaţii administrative a Romsilva şi mai multă transparenţă în ceea ce priveşte activităţile pădurilor.

Reducerea corupţiei este şi ea foarte importantă. E clar că atunci când vorbim despre tăierea ilegală a 20 de milioane mc/an, vorbim şi despre corupţie. Ar trebui să fie un semnal de alarmă că suntem din nou pe locul 1 în UE la percepţia asupra corupţiei, conform organizaţiei Transparency International, după ce cu numai câţiva ani în urmă, stăteam mai bine decât vecinii noştri. E important să ne gândim la măsuri care să aibă efecte permanente asupra corupţiei, nu doar unele temporare, cum am făcut până acum.
„MĂ VA AJUTA ÎN DIALOGUL CU DECIDENŢII”

Adevărul: În ce măsură vă va ajuta în acest proiect experienţa dvs. politică de primă femeie ministru al Finanţelor din România?

Mă ajută faptul că am cunoscut mulţi oameni minunaţi care m-au urmat în acest proiect. Cred că înţelegerea modului de funcţionare al sistemului politic şi al administraţiei publice mă va ajuta în dialogul cu decidenţii. Şi nu în ultimul rând, experienţa de la finanţe mi-a dat încrederea că merită să fii primul care deschide o uşă, chiar dacă e mai greu la început şi ai parte de foarte multe critici. Odată ce ai deschis o uşă, intră mai mulţi pe ea, după tine.

Adevărul: Şi, pentru că am amintit de latura politică, care sunt proiectele dvs. din această zonă, cum comentaţi rezultatele PRO România la alegerile Parlamentare şi ce şanse de revenire daţi partidului?

Acum mă ocup de gestionarea noii asociaţii şi de munca mea de cercetare de la Harvard Kennedy School şi nu sunt implicată în niciun proiect politic.

Cât despre rezultatele partidului PRO România la alegerile parlamentare, cred ca este responsabilitatea liderilor partidului să analizeze ce a mers şi ce nu a mers la ultimul scrutin şi să tragă nişte concluzii. Eu nu mai sunt membru PRO România din octombrie 2020.

Şansele de revenire ale partidului depind de ce vor face liderii şi membrii săi în perioada imediat următoare.

Tânăr din Hamba reținut pentru furt calificat

0
IMG

Un bărbat din Hamba, în vârstă de 20 de ani, a fost reținut ieri de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu, fiind bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

În fapt, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii specializați în investigații criminale au stabilit că în noaptea de 31.12.2020/01.01.2021, tânărul ar fi pătruns prin efracție într-un imobil din municipiul Sibiu, str. Gladiolelor, de unde ar fi sustras 2 televizoare și un cuptor cu microunde.
Tânărul a fost reținut ieri pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de luare a unei măsuri preventive, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările.

Vine apa în Cisnădioara!

0
FB IMG

Cisnădioara, alături de Cisnădie, Tocile și Poplaca  fac parte din lotul numărul 3 de licitații de lucrări de introducere, extindere și modernizare rețele apă-canal.
Lucrările fac parte din proiectul semnat acum o lună de Apă Canal Sibiu S.A. și Minsterul Invetițiilor și Proiectelor Europene, pentru DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ ÎN JUDEȚELE SIBIU ȘI BRAȘOV.
Anunțul a fost făcut de primarul orașului Cisnădie, Gheorghe Huja: „Vom fi printre primele orașe care vor beneficia de această finanțare. Specialiștii de la Apă Canal Sibiu S.A lucrează deja la caietele de sarcini.
Menționez pe această cale, că după finalizarea acestui proiect, vom interveni la capitolul infrastructură-drumuri. Nu ar fi fost eficient să asfaltăm străzile înainte de finalizarea acestui mare proiect al Apă Canal Sibiu S.A , doar pentru a le reasfalta după.”

Final de carieră militară pentru colonelul Cristin-Dacian Zugravu, medic șef al AFT Sibiu

0
fb img

Patru februarie 2021 a însemnat pentru domnul colonel Cristin-Dacian Zugravu, medic șef al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”din Sibiu, închiderea unui capitol din viaţă, prin încetarea activității desfășurate în cadrul instituției noastre, şi deschiderea unuia nou, potrivit unui anunț făcut de reprezentanții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” pe pagina de Facebook.



Cu acest prilej a primit, în semn de consideraţie, diploma de merit pentru perseverența şi dăruirea pe care le-a manifestat în îndeplinirea misiunilor care i-au fost încredinţate de-a lungul carierei militare.

Îi urăm ca următoarea etapă din viaţă să îi aducă multă sănătate pentru a se bucura de prezenţa celor dragi!

Nicolae Ștefănuță (USR PLUS): „100 de milioane de doze de vaccin până la finalul lunii martie în Europa” (CP)

0
screenshot

În luna februarie vor fi livrate 33 milioane de doze de vaccin în Europa, față de 15 milioane în ianuarie, anunță europarlamentarul USR PLUS – Renew Europe Nicu Ștefănuță. În martie, cantitatea livrată va ajunge la 55 milioane de doze.


Nicu Ștefănuță a participat la audierea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și a directorului Sandra Gallina, din cadrul Comisiei Europene, Direcția Generală Sănătate și Siguranță Alimentară.


Am fost asigurați de Comisia Europeană că se iau toate măsurile pentru mai multe doze de vaccin disponibile în Europa, cât și pentru eventualitatea în care va fi nevoie de vaccinuri noi care să combată noile variante de Pentru a atinge obiectivul de vaccinare de 70% a populației adulte europene până în toamnă, Comisia Europeană a semnat un nou contract cu BioNTech, pentru încă 300 de milioane de doze. Se așteaptă, de asemenea, aprobarea de noi vaccinuri, pentru companiile care încă nu au depus cererea de punere pe piață, precum Johnson&Johnson și CureVac, astfel încât Uniunea Europeană să beneficieze de 300
milioane de doze de vaccin între aprilie și iunie, față de 100 de milioane în primul trimestru.


Din acestea, României îi revine o cotă-parte proporțională cu populația. Conform principiului proporționalității, fiecare stat comandă dozele de vaccin de la companiile producătoare în limita cotei ce-i revine. Unele state au început, recent, să publice exact cota lor de vaccinuri. Apreciez că transparența este o bună modalitate de a combate și speculațiile și știrile false.
De asemenea, Comisia face eforturi pentru a găsi noi capacități de producție și încurajează cooperarea în interiorul industriei farmaceutice, astfel încât acolo unde există linii de producție apte de a produce vaccin, să fie utilizate în condiții optime
”, a declarat Nicu Ștefănuță.


Referitor la ajutorul pentru țări vecine precum Republica Moldova, Comisia
încurajează statele membre să facă donații de vaccinuri atunci când este posibil. În aceeași măsură, Uniunea Europeană a finanțat cu 800 de milioane de euro COVAX, inițiativa globală menită să ofere acces rapid și echitabil la vaccinurile COVID-19 pentru toate țările, indiferent de gradul de dezvoltare economică.


Nicolae Ștefănuță este vicepreședinte al Uniunii Salvați România și a fost ales europarlamentar pe lista Alianței USR PLUS pe 26 mai 2019.
Este vicepreședinte al Delegației pentru relațiile cu Statele Unite și membru al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară, al Comisiei pentru Bugete a Parlamentului European și supleant în Comisia pentru Afaceri Externe din Parlamentul European.

FOTO: Cabluri rupte pe o stradă centrală din oraș. Vezi răspunsul Primăriei Sibiu!

0
IMG

Mai mulți cititori Sibiu Independent ne-au semnat faptul că pe Aleea Filozofilor, cablurile de internet / televiziune și cele de energie electrică sunt rupte periodic.

Din cauza firmelor care montează astfel de cabluri la o înălțime prea mică față de carosabil, mai multe mașini de transport marfă și de colectare a gunoiului le-au rupt de cel puțin patru ori în ultimul timp.

De cele mai multe ori, după ispravă, șoferii pleacă liniștiți, locatarii din zonă rămânând fără utilități. De mai mult timp, în orașul Sibiu există proiecte de îngropare a cablurilor, pe considerent estetic, dar și pentru evitarea unor astfel de situații.

received  scaled
received  scaled
received  scaled

Am întrebat Primăria Sibiu despre problema apărută pe Aleea Filozofilor

Conform oficialităților, pe strada semnalată nu există momentan instalată tubulatura necesară ingropării cablurilor iar responsabilitatea avariilor revine exclusiv firmelor ce au montat haotic cablurile.

„Pe străzile și în cartierele modernizate în ultimii ani, Primăria Sibiu a instalat tubulatura pentru coborârea cablurilor suspendate pe stâlpi, un program care va continua pe măsură ce se inițiază lucrări pe alte străzi. Coborârea cablurilor în tubulatura creată de Primăria Sibiu va fi realizată de fiecare societate deținătoare a rețelelor de energie sau telecomunicații. 


Pe Aleea Filozofilor nu a fost instalată încă tubulatura subterană pentru coborârea acestor cabluri. Precizăm că responsabilitatea gestionării cablurilor revine fiecărei firme proprietară a rețelelor. Având în vedere problemele sesizate pe Aleea Filozofilor, Primăria Sibiu va notifica firmele în cauză pentru ca acestea să ridice cablurile la o înălțime corespunzătoare, care să evite pe viitor astfel de situații. „ a declarat Mirela Grigore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu

PENAL: Primarul din Turnu Roşu cercetat pentru abuz în serviciu şi uz de fals în formă continuată

0
istrate stelian

Pe rolul parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig a fost deschisă cercetarea penală alături de Poliţie pentru o serie de acte emise de Primăria Turnu Roşu, judeţul Sibiu, şi semnate de primarul Stelian Istrate. În perioada 2013-2018, conform actelor depuse la dosar, primarul Istrate (PMP) a emis mai multe adeverinţe pentru conectarea la reţeaua de electricitate a unor construcţii ilegale. Toate emise ilegal.

Hotărârea cu noroc… pentru unii

În iunie 2013, Consiliul Local Turnu Roşu a aprobat cererea primarului de a emite o hotărâre prin care mai multe locuinţe ale unor cazuri sociale din localitate (în special rromi) vor putea fi racordate la reţeaua electrică. Hotărârea 64 din 2013 prevedea în anexă şi 22 de familii beneficiare, toate cazuri sociale. Hotărârea a fost luată în baza legală a unui ordin ANRE care prevedea posibilitatea conectării acestor locuinţe sociale la reţeaua electrică.

Dar primarul Stelian Istrate (şi atunci, şi acum pe funcţie) a transformat hotărârea în monedă de schimb pentru voturi şi influenţă. Astfel în perioada 2013-2018 acesta a emis adeverinţe, semnate DOAR de el, prin care atesta că diferiţi indivizi din localitate sunt cazuri sociale şi pot beneficia pentru locuinţe ilegale de racord la curent. Doar că beneficiarii „asistaţi sociali” au fost doar doi cei din lista de 22 aprobată iniţial. Restul au fost alţi oameni din Turnu Roşu şi satul Sebeşul de Jos.

Poliţia a identificat peste 20 de astfel de adeverinţe, dar cercetările continuă. Pe fiecare adeverinţă Istrate a scris că beneficiarul „este caz social”, că a fost emisă în baza Hotărârii de Consiliu Local nr 64 din 2013 şi sintagma incredibilă „Prezenta ţine loc de Certificat de Urbanism şi Autorizaţie de Construire pentru branşament energie electrică”. Cu această adeverinţă omul pleca la Electrica SA SDEE Sibiu care îl branşa la curent.

Doar că lista beneficiarilor acestor adeverinţe, aceşti fictivi „asistaţi sociali” include pe fiica primarului (vezi foto adeverinţă) sau casa de vacanţă a unui medic stomatolog din Sibiu şi alte vile şi case din Turnu Roşu şi Sebeşu de Jos deţinute de oameni cu stare, nicidecum cazuri sociale reale.

Adeverinţa obţinută de fiica primarului de la tatăl său

Parchetul cercetează, DNA se pregăteşte?

Cazul de la Turnu Roşu este o încălcare flagrantă a legii cercetată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig. Dar cazul are substanţa şi a unui dosar DNA. Primarul Stelian Istrate a semnat zeci de astfel de adeverinţe ilegale în perioada 2013-2018. Şi beneficiarii acestor adeverinţe se fac vinovaţi de asemenea, pentru că au folosit aceste documente ilegale în branşarea la energie electrică. Din sursele SIBIU INDEPENDENT se pare că primarul din Turnu Roşu nu este cel care a inventat „roata” în această schemă. Ea a fost folosită şi de alţi primari, care în baza ordinului ANRE au emis adeverinţe pentru „cazuri sociale” închipuite pentru a fi racordaţi la curent. Trebuie precizat ca în toate cazurile este vorba de construcţii ILEGALE, adică fără acte legale. Inclusiv ridicarea tuturor acestor construcţii la Turnu Roşu trebuia să fie un semnal de alarmă la Primăria şi Poliţia din localitate, dar şi la Prefectura Sibiu, obligată să verifice legalitatea actelor emise de primăriile din judeţ.

În speţa de faţă, parchetul din Avrig cercetează un posibil abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals în formă continuată. Cauza este de peste un an sesizată justiţiei, dar abia de curând cercetările au început.

Hotărârea de Consiliu Local Turnu Roşu nr 64 din 2013

S-au pus în vânzare biletele pentru Carnavalul Filarmonicii

0
foto trupa HARA  scaled

S-au pus în vânzare biletele pentru Carnavalul Filarmonicii
A doua ediţie a Carnavalului Filarmonicii se va desfăşura la Sala Thalia din Sibiu în perioada 11 – 14 februarie 2021. Carnaval simfonic, Opera Boema, Concert cu trupa Hara şi o seară de tango argentinian sunt propunerile noastre pentru ediţia din acest an. Biletele pentru toate evenimentele au fost puse în vânzare şi au preţuri cuprinse între 15 şi 80 de lei.

Cea de-a doua ediţie a Carnavalului Filarmonicii va debuta cu un Concert „Carnaval Simfonic”, eveniment la care sunt invitaţi soliştii Sorin Petrescu, Doru Roman şi Marko Ristić, alături de muzicienii din Orchestra Filarmonicii Sibiu şi dirijorul Tiberiu Soare.
Ziua de vineri, 12 februarie, este rezervată genului liric. Opera în concert “Boema”, de Giacomo Puccini, o vom prezenta într-o spectaculoasă coproducție: Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica Brașov şi Opera Natională din Cluj, totul realizat împreună cu partenerii evenimentului – Academia Icon Arts şi Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
Cel mai tânăr public al nostru este aşteptat sâmbătă, 13 februarie, la un concert al trupei Hara, formaţie care a pregătit un program special, în exclusivitate pentru acest eveniment.
Vom încheia a doua ediţie a carnavalului chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, cu o seară dedicată tangoului argentinian. TRIO NUEVO – Laura Ristić-Roman (vioară), Marko Ristić (bayan, bandoneon) şi Andreea Olariu (pian) vor interpreta lucrări semnate de Astor Piazzolla, Angel Villoldo, Leroy Anderson, Joaquin Valverde, Richard Galliano şi Carlos Gardel. Muzica artiştilor va prinde viaţă cu ajutorul dansatorilor de la Școala de tango argentinian ”La Calesita Tango Sibiu”.
La toate evenimentele Carnavalului, masca este obligatorie! Cele mai frumoase/inventive măşti vor fi premiate.
Evenimentul se va desfăşura cu prezenţa publicului, în limita a 30% din capacitatea sălii, respectând toate normele sanitare în vigoare. Biletele pentru toate evenimentele sunt puse în vânzare online, pe platforma iabilet.ro, și la Casa de bilete a Sălii Thalia. Prețul unui bilet are valori cuprinse între 15 și 80 de lei. Informații suplimentare se pot obține la telefon: 0735566486.
Proiectul ”Carnavlalul Filarmonicii” este produs în parteneriat cu Academia Icon Arts şi Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
Evenimentul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

Sprijiniți muzica Filarmonicii Sibiu! Deveniți mecena prin donații onorifice în contul:
RO 86 TREZ 57621 G 370100XXXX (CUI/CF Filarmonica de Stat Sibiu: 4556263)