2.9 C
Sibiu
vineri, 19 decembrie, 2025
Acasă Blog Pagina 874

Peste 50 de metri cubi de lemn au fost confiscați la Gura Râului

0
IMG

În perioada 29 aprilie – 10 iunie, polițiștii Biroului Silvic din cadrul Serviciului de Ordine Publică Sibiu, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov au efectuat controale cu privire la modul de exploatare a arborilor din partida nr. 304 ”Curmătura Oilor”, situată pe raza localității Gura Râului.

Cu această ocazie s-a constatat că un operator economic atestat pentru lucrări de exploatare forestieră a tăiat masă lemnoasă în volum de 53,122 mc lemn din specia brad, molid și fag fără a deține autorizație de exploatare și proces verbal de predare-primire a parchetului.
Societatea în cauză a fost sancționată contravențional conform Legii nr. 171/2010 art.16 alin.1, lit. a, cu suma de 6.000 lei și a fost confiscat valoric volumul de 53,122 mc material lemnos în valoare de 6.450,95 lei.

De asemenea urmează a se propune retragerea atestatului de exploatare conform legislației în vigoare.

Trei bărbați din județul Teleorman au dat țepe la Sibiu. Au fost arestați!

0
IMG

La data de 10 iunie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au reținut trei bărbați, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, respectiv complicitate la înșelăciune.

În fapt, doi bărbați, în vârstă de 21 de ani, respectiv 31 de ani, domiciliați în județul Teleorman, respectiv în municipiul București, sunt bănuiți că, folosindu-se de o platformă on-line de vânzare – cumpărare, ar fi postat anunțuri prin care pretindeau că reprezintă o firmă de materiale de construcții și ar fi preluat comenzi pentru care era solicitată plata în avans, încasând astfel ilicit diverse sume de bani.

La începutul lunii martie 2020, o sibiancă a achitat în contul primit de la pretinșii reprezentanți ai firmei de construcții suma de 10.225 de lei, sumă restituită de unitatea bancară. Ulterior, însă, în urma discuției purtate telefonic cu unul dintre așa – zișii reprezentanți ai firmei, a achitat din nou suma în cauză într-un alt cont, fiind invocate anumite probleme tehnice în legătură cu primul cont bancar indicat, fără ca femeia să primească produsele comandate.

Astfel, în urma activităților investigativ – operative desfășurate de către polițiștii sibieni, presupușii autori ai faptei au fost identificați, conturându-se suspiciunea rezonabilă că cei doi ar fi fost sprijiniți de un complice, în vârstă de 39 de ani, din municipiul București, care ar fi avut rolul de a determina terțe persoane să deschidă conturi bancare în numele celor trei.

Față de cele trei persoane s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentate unității de parchet competente pentru aplicarea unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a celor trei bărbați.

Un sibian de 45 de ani este căutat de familie. Dacă l-ați văzut, sunați la 112!

0
IMG

Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 45 de ani care a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.

Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea bărbatului sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

La data de 11 iunie, polițiștii sibieni au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, la data de 8 iunie, fratele său, CRÂȘMARIU ȘTEFAN, în vârstă de 45 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu, jud. Sibiu, a plecat voluntar de la domiciliu, fără a mai reveni.

Semnalmente: înălțime 182 cm, greutate 80 de kg, ochi căprui, păr cărunt.

În momentul plecării, bărbatul purta un tricou de culoare negru, geacă de fâș de culoare gri, pantoloni tip jeans de culoare albastru, adidași de culoare negru.

Semne particulare: prezintă o zgârietură in zona frunții.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Consiliul Județean a lansat licitația pentru reabilitarea și modernizarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș

0
Csei Medias



Pentru îmbunătățirea infrastructurii educaționale speciale din județul Sibiu, Consiliul Județean Sibiu a demarat procedura de achiziție publică pentru servicii de proiectare, asistență tehnică și execuția lucrărilor în cadrul proiectului ” Reabilitare, modernizare și dotare a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș.


Proiectul este realizat cu sprijinul fondurilor europene, atrase de către Consiliul Județean Sibiu, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.


Operatorii economici pot depune oferte, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), până la data de 07.07.2021, ora 15:00, valoarea estimată a contractului, fiind de 3.286.301,99 lei fără TVA.
Centrul de Educație Incluzivă Mediaș dispune de 3 corpuri de clădire. Dintre acestea, în cadrul proiectul, vor beneficia de reabilitare și modernizare clădirea unde funcționează unitatea de învățământ special și se desfășoară activități didactice și programe de terapie, precum și clădirea unde este amenajată sala de sport.


Lucrările includ: refacerea instalației de apa-canal, a celei termice și electrice, refacerea pardoselilor, finisaje interioare, recompartimentări, iar clădirea principală (unde funcționează unitatea de învățământ special) va fi izolată termic. Pe aleea principală din curtea unității se va schimba gazonul și se va reface trotuarul, urmând a se monta pavaj tactil pentru persoanele cu dizabilități vizuale.


De asemenea, în cadrul acestui proiect, Centrul de Educație Incluzivă Mediaș va fi dotat cu echipamente IT, mobilier pentru sălile de clasă și cu echipamente medicale de mici dimensiuni pentru cabinetul medical (termometru, tensiometru, glucometru). Licitația pentru acestea va fi demarată de către Consiliul Județean Sibiu, la finalul lucrărilor de execuție.


La Centrul de Educație Incluzivă Mediaș învăță 123 de elevi care provin din municipiul Mediaș și din localitățile Copșa Mică, Târnava, Valea Viilor, Agârbiciu și Buzd.

Expoziție de creații în sticlă și pictură, la Casa Albastră din Piața Mare

0
tamaian universul meu

Miercuri, 16 iunie 2021, la ora 13:00, în Sala Multimedia din Casa Albastră (Piața Mare, nr. 5), va avea loc deschiderea expoziției intitulată INTERFERENȚE. Expoziție de creații în sticlă și pictură. Ion Tămâian & Raluca Oros, curator dr. Iulia Mesea.


Expoziția Interferențe aduce pe simezele Sălii Multimedia a Muzeului Național Brukenthal, creații în sticlă, metal și de pictură, semnate de doi artiști, membri ai Filialei Sibiu a UAPR. Ion Tămâian, personalitate binecunoscută în peisajul artei plastice contemporane, prezintă în expoziție creațiile sale din ultimii ani, oferind și transferând publicului vigoarea, inventivitatea, creativitatea și eleganța unor forme permanentizate de căldura focului, realizate în sticlă și metal.

Fascinantă, cuceritoare, spectaculoasă, opera sa surprinde mereu prin capacitatea de re-inventare, prin înnoirea continuă, atât la nivelul temelor, cât și al formelor și tehnicii. Ea presupune migală și forță, fascinând atât prin mesaj, cât și prin jocul de transparențe, reflexe, plinuri și goluri, oglindiri și matizări.


Invitata lui Ion Tămâian este Raluca Oros, artistă care aparține eșalonului tânăr al Filialei UAPR Sibiu. Creația sa aduce mărturii ale modului în care nonfigurativul poate suplini concreteţea obiectuală, intensificând elocvenţa expresiei plastice. Lucrările sale se impun prin gradul de conceptualizare şi forţa expresiei plastice și ne confruntă cu problemele esențiale ale individului: durere și teamă, forță și slăbiciune, emoții, spaime și credințe, iubire și dezamăgire.


Oglindirile, reflexele și transparențele intensifică dialogul dintre componentele expoziţiei. Întâlnirea dintre pictură și arta sticlei oferă şansa de multiplicare a formelor care creează sau, cel puţin, sugerează ridicarea la putere a ansamblului exponatelor, creând, totodată o anume coeziune. Lucrările împărtășesc și conceptul de metamorfoză, de perpetuă transformare, de devenire, fie că este vorba despre motivul abordat, de materialul prelucrat sau tehnicile specifice, puternic personalizate, la care recurg cei doi artiști.


Ion Tămâian (n. 23 iunie 1954) este președintele Filialei Sibiu a UAPR. A absolvit Academia de Arte Plastice și Decorative „Ion Andreescu”, Cluj-Napoca. Este artist sticlar și patron al S.C. „Ion Art Glass” S.R.L. Între 2012–2016 a fost Deputat în Parlamentul României, Camera Deputaților, Comisia de Cultură. A participat la numeroase expoziții colective și a organizat numeroase expoziții personale în țară și străinătate.


Raluca Oros (n. 21 aprilie 1977, Cluj-Napoca) a absolvit Universitatea „Ion Andreescu”, Cluj-Napoca, specializarea Pictură de Șevalet și Pictură Monumentală. Este membru UAPR, Filiala Sibiu. În anul 2004 a obținut Premiul DWS de promovare a artei, Galeria de Artă Contemporană, Sibiu.

Primăria Sibiu se alătură programului național Noaptea Muzeelor cu turnurile de pe strada Cetății și Turnul Sfatului

0
The Council Tower scaled

Turnurile de pe strada Cetății și Turnul Sfatului vor fi deschise vizitatorilor sâmbătă, 12 iunie până la miezul nopții. Primăria Sibiu se alătură astfel programului național Noaptea Muzeelor 2021.



Recent redeschise publicului după ample lucrări de reabilitare, turnurile de pe str. Cetății vor fi deschise publicului în ziua menționată și după încheierea programului obișnuit (11.00 – 19.00). Astfel, în intervalul orar 19.00 – 24.00 vizitatorii vor intra gratuit pentru a vizita Turnul Dulgherilor și Turnul Olarilor. Ultimul acces va fi la ora 23.30.



Și Turnul Sfatului va putea fi vizitat gratuit după încheierea programului normal, în intervalul orar 20.00 – 24.00. Reamintim că acest obiectiv emblematic al Sibiului va intra în curând în reabilitare, fiind în curs procedura de achiziție pentru realizarea proiectării pentru aceste lucrări.

Concurs pentru ocuparea postului Șef Birou, organizat de Primăria Sibiu

0
Screenshot

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SIBIU
cu sediul în Sibiu, Piața Mică, nr.25
anunță concurs pentru ocuparea următoarei funcții publice de conducere vacante, pe perioadă nedeterminată la Direcția Tehnică, Biroul Gospodărire din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu:

1 post – Şef Birou
Cerinţe:
Candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute de art. 465 alin. (1) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, precum și următoarele condiții specifice:


-Studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științe juridice, ştiinţe economice sau tehnice,
-Absolvenți cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare
-Vechime în specialitatea studiilor- minimum 5 ani
-Cunoștințe limba engleză – nivel avansat
-Cunoştinţe operare pe calculator- nivel avansat

Proba eliminatorie de calculator și proba eliminatorie de limba engleză vor fi organizate în data de 06 iulie 2021, după cum urmează: proba eliminatorie de calculator – ora 9,00, iar proba eliminatorie de limba engleză – ora 12,00.
De asemenea, propunem ca proba scrisă a concursului să fie organizată în data de 12 iulie 2021, ora 12,00. Atât probele eliminatorii ,cât și proba scrisă vor avea loc la sediul Primăriei Municipiului Sibiu, Piata Mică, nr.25, cam.109.

Dosarele de înscriere la concurs se depun în perioada 11.06.2021-30.06.2021 la sediul Primăriei Municipiului Sibiu din Piata Mică, nr.25, cam.109.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul Managementul și Integritatea resurselor umane, telefon nr. 0269/208800 interior 835, sau pe www.sibiu.ro, secțiunea Angajări.

Sursa foto: Theofy.world

S-a semnat contractul pentru construcția unei creșe, în cartierul Țiglari

0
scaled


“Creăm 90 de locuri noi pentru antepreșcolari într-o clădire nouă, modernă, pe care o vom dota cu tot ce e necesar. Am semnat contractul pentru construcția unei creșe în cartierul Țiglari, investiția însumând 4,5 milioane de lei pe care i-am obținut din fonduri europene. În scurt timp semnăm și contractul pentru creșa din cartierul Ștrand, cu încă 105 locuri. În toamnă vom pune la dispoziția părinților alte 35 de locuri pentru copiii cu vârsta de 2 și 3 ani în cartierul Lazaret, pe str. Lebedei, într-un imobil pe care l-am achiziționat anul trecut și a cărui modernizare este în curs. Avem în desfășurare procedura de achiziție pentru amenajarea unei noi creșe în cartierul Vasile Aaron, iar în fază avansată sunt și proiectele de construcție a creșelor noi din în Piața Cluj și în cartierul Reșița. Prin urmare, prin toate aceste proiecte concrete aflate deja în curs, suplimentăm locurile din creșele sibiene cu peste 400 de locuri noi.” (Astrid Cora Fodor, primarul municipiului Sibiu)



Clădirea cu parter și etaj, va avea o suprafață de aproape 1300 m2 în care se vor amenaja 6 săli pentru cursuri, o sală multifuncțională, bucătărie și o sală specială pentru biberoane, un cabinet medical, spălătorie, grupuri sanitare, vestiare pentru angajați, filtre de primire a copiilor și un depozit pentru cărucioare.



Contractul semnat a fost semnat cu firma SC Rara Invest SRL Sibiu, în urma unei proceduri în cadrul căreia au fost depuse 6 oferte care au fost evaluate fiecare individual și în detaliu de către comisie, însumând sute de pagini de documentații. Lucrările prevăzute în contract includ:



Construcția clădirii, izolată termic, cu centrală termică proprie și cu un acoperiș “verde”, înierbat
Amenajarea rețelelor de utilități în imobil, inclusiv prize de date și TV în fiecare sală de curs. Instalație de încălzire va fi amenajată în pardoseală, iar pe acoperiș vor fi amplasate panouri solare pentru acoperirea necesarului de energie pentru apă caldă în lunile însorite.
Instalarea unui sistem de supraveghere antiefracție cu senzori de mișcare
Amenajarea curții, a aleilor pietonale, a zonelor verzi și crearea unui loc de joacă echipat special pentru copiii de vârstă antepreșcolară.



Ne bucurăm și suntem încântați să fim parteneri cu Primăria Sibiu în construirea unei noi creșe. Formarea generațiilor viitoare, prin oferirea educației de calitate și condiții de studiu trebuie să reprezinte un scop pentru fiecare membru al unei comunități responsabile, iar noi, cei de la RARA, ne implicăm în acesta prin activitatea noastră principală: construcțiile. Vom depune toate eforturile să terminăm la timp această construcție pentru ca în acest loc copiii sibieni să poată învăța, să se poată juca și să crească frumos.” (Rareș Sârbu, manager general SC RARA Invest SRL)



La finalul lucrărilor se vor asigura și dotările necesare funcționării creșei, atât pentru bucătărie și spălătorie, cât și pentru sălile de curs.

Termenul de execuție prevăzut în contract este de 10 luni. Odată finalizată, această creșă va funcționa cu program prelungit.

Un bărbat din Vurpăr a dispărut de acasă. Il caută familia și Poliția

0
Screenshot

Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 59 de ani care a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.

Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea bărbatului sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

În seara zilei de 10 iunie, polițiștii sibieni au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, la data de 9 iunie, tatăl său, NISTOR DUMITRU, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Vurpăr, jud. Sibiu, a plecat voluntar de la domiciliu, fără a mai reveni.

Semnalmente: ochi căprui, păr grizonat, scurt.

În momentul plecării, bărbatul purta o cămașă de culoare verde-închis cu carouri de culoare neagră, o vestă din tercot de culoare gri, o pereche de pantaloni tip jeans de culoare neagră, o șapcă din material textile de culoare neagră.

Nu se cunosc eventuale semne particulare.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Sibiul se va promova şi în… Cuba!

0
Cuba Sibiu

Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu a convins-o astăzi pe ambasadoarea României în Cuba, Teodora Mircea să promoveze Sibiul în această ţară. Ambasadoarea s-a aflat într-o vizită la Sibiu şi a fost primită de primarul Sibiului. „A fost o plăcere să o revăd pe dna Ambasador Mircea cu care am colaborat foarte bine în 2019 în pregătirea Summit-ului european din 9 mai, găzduit de Sibiu. Pe atunci deținea funcția de director al Direcției de Presă din Ministerul Afacerilor Externe și am apreciat profesionalismul cu care a coordonat atribuțiile care i-au revenit în acest eveniment important pentru România și pentru Sibiu. M-am bucurat că doamna Ambasador și-a exprimat dorința ca, în promovarea României în Cuba, să includă și Sibiul, ca destinație turistică și culturală, dar și ca locație economică de succes și vom continua să colaborăm în acest sens” a declarat Astrid Fodor după întâlnire.

Emoţiile ultimului curs festiv, resimţite de absolvenţii promoţiei „Regele Mihai I-100” ai AFT

0
n

Absolvenţii promoţiei „Regele Mihai I-100” ai Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” alături de colegii lor de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu au trăit joi, 10 iunie, emoţiile ultimului curs festiv în cadrul celei de-a opta ediţii „Gaudeamus – sărbătoarea absolvenţilor.”

După o perioadă dificilă cauzată de pandemia de COVID-19, în care au fost nevoiți să desfășoare cursurile online sau în format hibrid, tinerii şi-au putut prezenta rodul muncii în Piața Mare a Sibiului, în faţa întregului oraş și în prezența profesorilor care le-au îndrumat pașii, a conducerii celor două universități, a autorităților publice locale și a părinților, rudelor sau prietenilor.

Foto: Daniela Oană și Elena Andrei

Sursa: Facebook

Gaudeamus igitur a răsunat în Piaţa Mare

0
gaudeamus

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu împreună cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu au organizat astăzi în Piața Mare festivitatea de închidere a anului universitar 2020/2021. Cele două instituții de învățământ superior au celebrat alături de o parte dintre absolvenți, cadre didactice și invitați încheierea unui an atipic, care a stat sub semnul pandemiei, al restricțiilor, al distanțării sociale. Această ceremonie a marcat încheierea unei etape importante din viața absolvenților.

Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu i-a întâmpinat pe absolvenţi şi profesori: „După un an greu, în care cursurile s-au ținut online și v-a lipsit socializarea cu colegii și contactul cu profesorii, sunt sigură că vă grăbiți cu atât mai mult să spuneți „La revedere!” acestui an și vă gândiți la ce urmează: examenele, primul loc de muncă și o vacanță de vară binemeritată. Vă doresc să ștergeți amarul acestui an greu cu relaxarea zilelor de vacanță, să vă apropiați din nou de prieteni și să călătoriți. Avem nevoie cu toții de puțin soare și de optimismul pe care vara și momentele ei frumoase le aduce mereu. Fiți responsabili, respectați regulile, dar profitați din plin de acest respiro. Vă felicit pe toți, elevi și cadre didactice, pentru efortul de a continua studiile în ciuda restricțiilor și condițiilor neobișnuite.”

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza a ţinut o rugăciune şi a amintit semnificaţia zilei, de cinstire a eroilor.

Sorin Radu, rectorul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu: „Iată-ne la finalul anului universitar, într-un număr mare, nu câţi ne-am fi dorit, în locul în care de ani buni deschidem un eveniment devenit important în viaţa comunităţii sibiene: cursul festiv, ceremonia de absolvire a studiilor de către studenţii de la Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu şi a Universităţii Lucian Blaga. Ce demonstrează aceasta? Că împreună studenţi, profesori, părinţi, responsabilii comunităţii am fost solidari, am fost responsabili, ne-am implicat în bunul mers al cetăţii şi am reuşit să ducem la bun sfârşit un an universitar greu”.

Generalul Ghiţă Bărsan, rectorul Academiei Forţelor Terestre: „Se cuvine să mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit din spate şi mă refer în primul rând la părinţii dumneavoastră, distinşi absolvenţi”. El a încurajat pe toţi să se vaccineze. „Cred în viitorul acestei ţări!”

Vladu Denisa, absolventă, reprezentata studenţilor din Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a vorbit audienţei despre semnificaţia evenimentului şi parcursul anilor de şcoală: „Meritul pentru pregătirea de înaltă calitare de care am avut parte este al cadrelor didactice a Universităţii noastre, adevăraţi mentori şi modele de urmat pentru noi”.

Din partea studenţilor Academiei Forţelor Terestre a vorbit plutonier adjutant Mircea Costea: „Toate greutăţile prin care am trecut au fost şi trebuie să fie dovada faptului că educaţia va rezista şi în cele mai dificile condiţii”.

La finalul ceremoniei cvartetul Filarmonicii de Stat Sibiu a susţinut un scurt recital cu piesa „Oda bucuriei”.

GALERIE FOTO:

[meta_gallery_slider id=”77058″]

VIDEO:

Absolvenţii Facultăţii Teologice s-au revăzut după 46 de ani de la finalizarea cursurilor

0
IMG

Absolvenţii promoţiei 1971-1975 de la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, actuala Facultate de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna”, s-au întâlnit luni, 7 iunie, pentru a marca cei 46 de ani trecuţi de la finalizarea cursurilor de licenţă. Din cauza restricţiilor impuse de autorităţi anul trecut pentru a preveni răspândirea virusului Sars-Cov 2, întâlnirea de 45 de ani de la absolvire a promoţiei menţionate fost amânată pentru anul acesta.

Absolvenţii s-au rugat împreună în cadrul unei slujbe de mulţumire oficiată în capela Facultăţii de Teologie din Sibiu, unde au fost întâmpinaţi de prodecanul instituţiei, pr. conf. univ. dr. Constantin Necula. După slujba de mulţumire, preoţii au oficiat un parastas pentru profesorii şi colegii trecuţi la Domnul.

Întâlnirea a continuat în Aula „Mitropolit Ioan Meţianu”, unde au fost prezenţi vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, decanul Facultăţii de Teologie din Sibiu, pr. conf. univ. dr. Daniel Buda şi pr. conf. univ. dr. Constantin Necula. Mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a fost transmis de părintele arhimandrit Ioachim Tomoiagă. Părintele vicar a evidenţiat lucrarea misionară deosebită a preoţilor din această promoţie de absolvenţi ai facultăţii sibiene.

CITSTE STIREA COMPLETA AICI

FOTO-VIDEO: Cum au cinstit eroii, oficialităţile din judeţ

0
DSC

Structurile militare din Garnizoana Sibiu alături de Mitropolia Ardealului şi autorităţi locale au marcat prin mai multe evenimente Ziua Eroilor – Înălţarea Domnului. În această zi, conform legii, se organizează ceremonii în cinstea celor care au căzut pentru patrie, la datorie.

La Sibiu, Mediaş, Agnita, Şelimbăr, Gura Râului, Avrig şi Sălişte acţiuni ceremoniale au fost organizate cu sprijinul autorităţilor locale.

Cimitirul Eroilor din Pădurea Dumbrava a fost locul preferat de autorităţile judeţene şi parlamentari. În prezenţa gărzii şi a fanfarei militare, s-au depus coroane de flori de către deputatul PSD Bogdan Trif, deputatul AUR Sebastian Ilie Suciu, viceprimarul Sibiului Corina Bokor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Marcel Luca, subprefectul Sanda Ligia Muntean şi reprezentanţii Garnizoanei Sibiu.

După un ceremonial religios, alocuţiunea comandatului Garnizoanei, general Ghiţă Bârsan a marcat importanţa cinstirii eroilor neamului şi legătura lor cu creştinismul: „La mormântul unui erou ne descoperim, îngenunghem şi ne rugăm. Vă îndemn pe toţi să amintiţi în rugăciunile voastre pe eroii căzuţi la datorie”. Un rol important în ceremonial l-a avut Asociaţia Cultul Eroilor „Regina Maria”, care a fost prezentă cu o delegaţie condusă de colonel în rezervă Petre Băjenaru. Aceştia au primit onoarea de a depune primii coroana de flori şi generalul Bărsan le-a înmânat drapelul special făcut pentru asociaţie.

GALERIE FOTO:

[meta_gallery_slider id=”77013″]

VIDEO:

Mulţime de oameni la Mediaş

Ziua Eroilor a fost organizată la Mediaş de Primăria alături de Unitatea Militară 01810 și cultele religioase din oraș. Aici a surprins, mulţimea prezentă la ceremonialul desfăşurat în cimitirul eroilor. Conform cutumei, după ceremonialul religios s-au depus coroane din partea instituţiilor, partidelor, firmelor şi şcolilor din localitate. Cristian Colocoşel, comandatul UM 01810 a mulţumit Primăriei Mediaş pentru sprijinul acordat în organizarea evenimentului: „Mulţumim pentru ajutor Primăriei Mediaş, pentru organizarea acestui moment frumos. Ne bucurăm că a venit atât de multă lume şi în special copiii, să putem să ne aducem aminte de eroii neamului nostru.”

VIDEO (sursa NOVA TV Mediaş):

Şelimbărul a cinstit eroii României la troiţă

Primăria comunei Şelimbăr a marcat Ziua Eroilor printr-un amplu ceremonial organizat la Troiţa lui Mihai Viteazu, după cum este cunoscută. ,,Un popor care nu își cunoaște istoria și eroii, e ca un copil care nu își cunoaște părinții!”(Nicolae Iorga) este citatul folosit în deschiderea discursului său de Marius Grecu, primarul Şelimbărului: „Trebuie să ne mobilizăm şi să facem lucrurile în aşa fel copiii noştri să îşi cunoască trecutul şi să poată lupta pentru viitor”.

Pe lângă depunerile de coroane de la troiţă, Primăria Şelimbăr împreună cu Şcoala gimnazială „Mihai Viteazu” din localitate au organizat un eveniment special la această şcoală pentru toţi copiii, alături de studenţi ai şcolilor de ofiţeri din Sibiu.

Un al treilea eveniment a fost organizat la monumentul eroilor din Veştem, unde mai mulţi localnici, tineri şi bătrâni au participat, unii în costume populare.

VIDEO:

Momente emoţionante la Gura Râului

Colonelul Vasile Duca, a reprezentat la ceremonialul de la Gura Râului, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere – filiala SIBIU: „Toată considerația pentru organizare şi mai ales pentru ce înseamnă un trinom pe care îl recomandăm tuturor instituțiilor din ţară: PRIMĂRIE- BISERICĂ- ŞCOALĂ! Un gnd curat şi pentru oştirea română! Slavă tuturor eroilor neamului cunoscuţi şi mai degrabă celor necunoscuţi! Hristos S-a Înălţat!”. Primăria din localitate a colaborat cu Garnizoana Sibiu, biserica din sat şi şcoala din Gura Râului pentru a marca această zi la monumentul din sat ridicat în cinstea eroilor din localitate.

GALERIE FOTO (credit Vasile Duca):

[meta_gallery_slider id=”77014″]

Ceremonial important la Agnita

Primarul oraşului Agnita, Alin Schiau Gull a adus la monumentul din localitate forţele armate, alături de reprezentanţii partidelor, asociaţiilor militare, a altor instituţii şi firme din localitate. După un serviciu religios, cei prezenţi au depus coroane la monument. Au impresionat copiii prezenţi pentru a cinsti eroii neamului de care au auzit doar din cărţile de istorie. „Sărbătoarea Înălțării Mântuitorului nostru este cea mai potrivita zi pentru cinstirea eroilor români, fiindcă nouă, românilor, ni s-a rânduit să ne ridicăm, să ne înălțăm ca neam prin jertfă, cunoscând în existența noastră nenumărate sacrificii, prețul plătit pentru victoriile răsunătoare.” a spus primarul oraşului Agnita, Alin Schiau Gull la eveniment.

GALERIE FOTO:

[meta_gallery_slider id=”77028″]

La Avrig oamenii au venit în port popular

La ceremonialul de depuneri de coroane la monumentele eroilor din localităţile Avrig, Mârșa, Bradu și Săcădate au venit oameni mulţi în costume populare. Primăria Avrig a ţinut să marcheze Ziua Eroilor în toate localităţile, iar localnicii au fost invitați să urmărească spectacole artistice și slujbe religioase dedicate acestei zile cu o puternică încărcătură emoțională și spirituală. „Astăzi, de Înălțare, îi cinstim pe eroii neamului nostru, pe cei știuți și pe cei neștiuți, reflectăm la faptele și la destinul lor. Dar oare câți dintre noi am mai avea azi curajul de a ne jertfi pentru neam şi credinţă? Acum, astăzi, este cel mai bun moment sa fim conectați unii cu alții, să înțelegem că acțiunile fiecăruia dintre noi contează și îi influențează în mod direct pe ceilalți. Astăzi nu ni se cere să ne dăm viața pentru patrie dar avem alte îndatoriri față de aproapele nostru, față de comunitate. Trebuie să respectăm, să iubim, să dăruim, fără să așteptăm ceva în schimb, să respectăm natura, pentru că fiecare, în viața lui, în diverse momente, poate deveni erou pentru cei din jur”, este de părere primarul Adrian David.

GALERIE FOTO:

[meta_gallery_slider id=”77041″]

Consiliul Județean caută proiectant și constructor pentru reabilitarea și extinderea Școlii nr.22

0
IMG  scaled

Consiliul Județean Sibiu a demarat procedura de achiziție publică pentru servicii de proiectare, asistență tehnică și execuția lucrărilor în cadrul proiectului ”Reabilitarea, modernizarea și extinderea Școlii nr.22 în vederea relocării Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă nr.1 Sibiu”.


Operatorii economici își pot depune ofertele până în data de 28 iunie 2021, ora 15, valoarea estimată a contractului fiind de 9.576.451,04 lei fără TVA


Finanțarea acestui obiectiv este investiție este asigurată din fonduri europene, atrase de Consiliul Județean Sibiu prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Școala nr.22, situată în curtea Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr.Gheorghe Preda” Sibiu, va fi extinsă cu un corp nou de clădire unde va funcționa Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr.1 aflat în prezent pe strada Filarmonicii.
Vor fi amenajate 15 săli de clasă pentru școlari cu deficiențe severe, 14 săli de clasă pentru școlari cu deficiențe medii sau ușoare, cancelarie și birouri, precum și spații administrative. De asemenea, vor fi realizate o sală pentru art-terapie, una pentru stimulare senzo-ludoterapie, un centru de documentare și informare CDI, o sală time-out, un cabinet de informatică, cabinete medicale și stomatologice. În plus, centrul va avea ateliere de profesionalizare, cabinete de consiliere, de logopedie, o sală de kinetoterapie și un bazin de înot, grupuri sanitare la fiecare nivel.


Mai multe detalii despre acest proiect pot fi găsite pe site-ul instituției CJ Sibiu: https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2021/04/ADR-Centru-Fisa-Proiect-Modernizare_CSEI-Scoala2-CJ-Sibiu-21042021.pdf

Muzeul ASTRA vă așteaptă la atelierul de tundere a oilor la staul

0
strinsul linii uscate   rasinari sb

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează vineri, 11 iunie 2021, între orele 10 – 17, un atelier de tundere a oilor la staul. Inițiativa face parte din programul cultural de punere în valoare a noului circuit expoziţional dezvoltat în cadrul proiectului Utilizarea tehnologiei multimedia de ultimă generaţie în accesibilizarea patrimoniului etnografic din Muzeul ASTRA, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, APELUL Susținerea expozițiilor inovative cu bunuri culturale mobile restaurate. Atelierul meşteşugăresc de prelucrare a lânii de la tundere, la spălare, uscare și prelucrare, va fi susţinut de oieri și localnici din Rășinari.  

,,Vizitatorii din muzeu vor putea să-i ajute pe meșteșugari să lucreze cu lâna, una dintre resursele foarte apreciate până la începutul secolului XX. Această resursă poate din nou să se afle în centrul atenției noastre ca materie polivalentă, iar în cadrul acestui eveniment vom reda specificul unei localități de munte pentru care păstoritul a fost una dintre ocupațiile principale. Atelierul se va desfășura sub forma unor ateliere meșteșugărești folosind instrumentar tradițional, punctând următoarele etape în prelucrarea lânii: tunderea, spălarea, uscarea, prelucrarea firului și valorificarea lui prin împâslire. Potrivit rânduielii vieții pastorale tradiționale, lâna oilor se tundea după data de 15 mai, iar când era căldura mai mare era spălată la râu, pentru a o putea usca și a o pregăti pentru următoarele etape de procesare a ei: scărmănarea și toarcerea cu ajutorul drugii, a furcii și a fusului, a roții de tors, iar de la mijlocul secolului XX prin toarcerea ei la daracul ce avea toate mașinăriile necesare pentru a o procesa: lupul scărmănător care îndepărta impuritățile, apoi mașinile ce o transformau în caier și fir nerăsucit, iar apoi torcătoria unde firul era tors și răsucit. După obținerea firului de lână, acesta era pregătit prin răsucire în mai multe fire, depănare, vopsire, bobinare pe mosoare pentru urzit sau bobinare pe țeghii care cu ajutorul suveicii se foloseau la țesut. Mâini harnice, îndemânatice și cu mult drag de frumos transformau cu multă migală lâna în diferite articole pentru port, pentru confortul oferit de țesăturile de lână sau pentru împodobirea casei: pănură groasă pentru haine, cioareci sau obiele, procove alese cu model, țoluri și țolici împâslite, material pentru traiste și desagi. Tot din fir de lână se croșetau călduroșii ciorapi atât de îndrăgiți pe timp de iarnă și se făceau dantelele ornamentale ce înfrumusețau procovile în casa bună sau marginile fețelor de masă.”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA. 

Proiectul Utilizarea tehnologiei multimedia de ultimă generaţie în accesibilizarea patrimoniului etnografic din Muzeul ASTRA (CALL01-3) este organizat în parteneriat cu Museums of South Trondelag (MiST, Norvegia) și beneficiază de un sprijin financiar nerambursabil de 606.977,60 lei, din care 515.930,96 lei (85%) reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din Granturi SEE, iar 91.046,64 lei (15%) reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din cofinanţare naţională, valoarea totală a proiectului fiind de 786.977,60 lei.  Mai multe detalii sunt disponibile pe www.astravr.ro

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014 – 2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro 

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de 29 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.ro-cultura.ro

Frica taximetriștilor: Bolt vine la Sibiu!

0
IMG

Bolt, cea mai mare platformă europeană de mobilitate, lansează serviciile de ride-hailing în Sibiu, unul dintre cele mai importante centre culturale și economice din Transilvania.


La o lună după lansarea din Arad, compania estoniană își completează portofoliul de orașe în care este prezentă cu serviciile de ride-hailing, ajungând astfel în 13 dintre cele mai mari orașe din țară.


Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România, a declarat: ”Marcăm începutul sezonului estival cu lansarea principalului nostru serviciu în Sibiu, în contextul în care orașul își reia treptat activitatea culturală și socială, după un an dificil. Ne dorim să fim un partener de mobilitate de încredere atât pentru sibieni, cât și pentru turiștii care aleg să viziteze o capitală culturală europeană. Iar pentru a ajunge mai aproape de acest lucru, am respectat cu strictețe toate prevederile legii cu privire la autorizațiile necesare șoferilor noștri parteneri și la condițiile de operare, pentru a oferi servicii complete și sigure.”


Bolt oferă servicii de transport la cerere, dar și de închiriere de trotinete electrice sau de transport de mâncare, prin Bolt Food.
Pentru a accesa serviciile de ride-hailing Bolt, utilizatorii trebuie să instaleze aplicația Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play sau App Store.


Prețul curselor Bolt din Sibiu începe de la 8 lei, iar pe perioada lansării, pasagerii beneficiază de reduceri de până la 50%. Atât pasagerii, cât și șoferii au obligația legală de a purta permanent masca de protecție. Bolt recomandă, de asemenea, șoferilor săi parteneri să dezinfecteze mașinile după fiecare călătorie, iar pasagerilor să respecte regulile de distanțare socială și de igienă conform reglementărilor în vigoare.

Despre Bolt
Bolt este cea mai mare platformă europeană de mobilitate, care are drept scop să facă mobilitatea urbană mai accesibilă, convenabilă și responsabilă.
Bolt are peste 50 de milioane de utilizatori înregistrați în peste 40 de țări din Europa și Africa. Serviciile sale variază de la ride-hailing, la car-sharing, la micromobilitate cu trotinete și biciclete electrice, până la livrarea de alimente și pachete.
Toate cursele Bolt din Europa sunt 100% neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon, ca parte a Planului Verde al Bolt, un angajament pe termen lung de reducere a amprentei ecologice a companiei.

Nicu Ștefănuță: „Mă voi lupta, în următoarele negocieri europene, pentru mai mulți bani alocați sănătății, mediului, tineretului și Parchetului European” (CP)

0
IMG  WA

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a transmis către mass media urmatorul comunicat de presă:

  • Încep discuțiile privind bugetul Uniunii Europene pentru anul 2022;
  • Prioritățile lui Nicu Ștefănuță ca raportor al Renew Europe pentru Bugetul UE 2022: extinderea Schengen, Erasmus+, sănătate;
  • Proiectul de buget al UE pentru 2022: 167.8 miliarde de euro, cărora li se adaugă de 143.5 miliarde de euro prin granturile Next Generation EU. 

Europarlamentarul USR PLUS (Renew Europe) Nicu Ștefănuță este raportorul grupului Renew Europe pentru bugetul Uniunii Europene pe anul 2022. În această calitate, europarlamentarul va participa la discuții și va negocia din partea Parlamentului cu celelalte instituții europene în ce domenii cheie să meargă banii europeni cu precădere. 

În ședința din 8 iunie 2021 a Comisiei pentru Bugete a Parlamentului European, comisarul pentru buget și administrație, Johannes Hahn, a prezentat primul proiect de buget al Uniunii Europene pentru anul 2022, un proiect de 167.8 miliarde de euro, completat de 143.5 miliarde de euro, prin granturile Next Generation EU. Un total de mai bine de 300 de miliarde de euro pentru sănătate, tranziția verde, Erasmus+, digitalizare, Parchet European, anunță europarlamentarul Nicu Ștefănuță.

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a insistat, în timpul dezbaterii din Comisia de Bugete cu comisarul Hahn, pe domeniile unde bugetul UE poate avea impact decisiv pentru România: Schengen, Erasmus+, sănătate. 

Proiectul de buget prezentat pe 8 iunie urmează să fie dezbătut și amendat în Parlamentul European și în Consiliul Uniunii Europene în această toamnă. Negocierile între instituții vor dura până la finele anului 2021.

Europarlamentarul USR PLUS a negociat cu celelalte grupuri politice prioritățile în construirea bugetului 2022 și a reușit să introducă drept teme prioritare: sănătatea, aderarea României la Schengen, statul de drept, redresarea economică, cercetarea, susținerea IMM-urilor, bani pentru cercetare și inovație, buget solid pentru apărare, utilizarea banilor nefolosiți pe perioada pandemiei pentru programul Erasmus+ în anul 2022.

„Avem un pachet bugetar istoric, de 300 de miliarde de euro pentru anul 2022. Acesta trebuie să fie cel mai curat buget și ferit de furt. De aceea, prioritatea mea este ca Parchetul European să aibă angajați suficienți și toate mijloacele necesare pentru a controla cheltuirea acestor bani europeni.

În al doilea rând, avem o generație de tineri care a suferit disproporționat în timpul pandemiei. Pentru ei, prioritatea mea este ca resursele nefolosite din anul 2021 să poată fi folosite de urgență în 2022.

Nu în ultimul rând, devine urgent ca România să adere în spațiul Schengen. De aceea voi pune la dispoziție toate mijloacele bugetare pentru pregăti zona Schengen de lărgire.”

Bugetul anului 2022 este al doilea buget anual din Cadrul financiar multianual 2021-2027. Din acest motiv, bugetul va juca un rol important în dezvoltarea și îndeplinirea obiectivelor pe termen lung și a priorităților politice convenite de Uniune, contribuind la redresarea economiei europene în urma pandemiei COVID-19. 

Nicu Ștefănuță este vicepreședinte al Uniunii Salvați România și a fost ales europarlamentar pe lista Alianței USR PLUS pe 26 mai 2019. 

Este vicepreședinte al Delegației pentru relațiile cu Statele Unite și membru al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară, al Comisiei pentru Bugete a Parlamentului European, coordonator al Comisiei Pentru Lupta Împotriva Cancerului și supleant în Comisia pentru Afaceri Externe din Parlamentul European.

Noaptea Muzeelor Medieșene – 12 iunie 2021. VEZI programul detaliat

0
IMG

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția Cultură, Învățământ, Sănătate, Tineret, Sport, Turism, Relații Publice și Relația cu ONG, organizează în data de 12 iunie 2021, un eveniment deosebit care marchează Ziua Internaţională a Muzeelor. 

În acest an, este pentru a șasea oară când municipiul Mediaş se alătură unui program unitar dedicat acestui eveniment muzeistic, fiind implicate toate instituţiile locale de profil, ceea ce oferă publicului posibilitatea parcurgerii unui veritabil tur cultural al muzeelor și al caselor memoriale medieşene: Muzeul Municipal Mediaş, Casa Memorială „St. L. Roth”, Turnul Pietrarilor, Muzeul Gazelor Naturale, Casa Memorială „Hermann Oberth” și Sinagoga Mediaș. 

În cadrul Muzeului Municipal, programul pregătit de către organizatori este extrem de divers, acesta incluzând ateliere interactive de modelare a lutului, dar și ale ordinelor cavalerești, proiecții cu imagini inedite ale Mediașului, expoziții temporare de etno-arheologie, istorie, ocupații tradiționale și port popular, precum și un inedit spectacol cu foc.

De asemenea, celelalte instituții de cultură participante la Noaptea Muzeelor își vor aștepta vizitatorii cu diverse expoziții tematice. 

În ziua de 12 iunie, Muzeul Municipal Mediaș și Casa Memorială „Hermann Oberth” vor fi deschise publicului între orele 16:00 și 24:00, Casa Memorială „St. L. Roth” și Muzeul Gazelor Naturale între orele 17:00 și 22:00, Turnul Pietrarilor între orele 17:00 și 24:00, iar Sinagoga Mediaș va putea fi vizitată între orele 19:00 și 01:00. Pe perioada desfășurării evenimentului, intrarea este gratuită, pentru toți participanții.

Programul detaliat al fiecărei instituții, precum și orarul de vizitare sunt următoarele:  

1. Muzeul Municipal Mediaş (Str. Mihai Viteazu, Nr. 46)

Ora 16:00 – Paladinii de Terra Medies – cort medieval și ateliere interactive;

Ora 16:00 – TERACOTA Mediaș – Atelier: Tehnici de modelare a lutului;

Ora 16:00-00:00 – Proiecții: De la analog la digital – imagini inedite ale Mediașului din arhiva Muzeului; 

Ora 19:00 – Prezentarea expoziției temporare de etno-arheologie: Între Sacru și Profan. Troițe și Cimitire cu stâlpi funerari din Munții și de pe Valea Sebeșului (colaborare Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș, jud. Alba);

Ora 20:00 – Prezentarea expoziției temporare Donații și Donatori – patrimoniu etnografic salvat;

Ora 21:00 – Paladinii de Terra Medies – spectacol cu foc;

Oferta expoziţională: 

1. Istorie – Arheologie: Evoluția comunităților umane din zona Mediașului, din preistorie până în epoca modernă; 

2. Ocupaţii tradiţionale şi port popular pe Valea Târnavelor; 

3. Colecţia Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor, filiala Mediaş.; 

4. Fluturi autohtoni și exotici din colecțiile Muzeului Municipal Mediaș;

5. Păsări din Mediaș și împrejurimi;

Program: 16:00 – 00:00 

2. Casa Memorială „Stephan Ludwig Roth” (Str. Johannes Honterus, Nr. 10)

Expoziţia – Viaţa, activitatea şi opera lui Stephan Ludwig Roth

Program: 17:00 – 22:00

3. Turnul Pietrarilor (Str. Johannes Honterus, F.N.)

Expoziția: Pânza de păianjen în artă – In memoriam: Emil Mureșan

Program: 17:00 – 00:00

4. Casa Memorială „Hermann Oberth” (Str. Hermann Oberth, Nr. 23)

Expoziții:

1. Viața și activitatea savantului Hermann Oberth 

2. 40 de ani de la zborul primului român în spațiul cosmic – Dumitru Dorin Prunariu

Program: 16:00 – 00:00

5. Muzeul Gazelor Naturale (Șos. Sibiului, Nr. 5)

Expoziția: Gazele Naturale – trecut și prezent

Program: 17:00 – 22:00 

6. Sinagoga Mediaș (Str. M. Kogălniceanu, Nr. 43)

Expoziția: TRACES

Program: 19:00 – 01:00

FOTO: Cisternă răsturnată pe „Drumul Hoților” din Sibiu. Șoferul era beat

0
IMG

O cisternă s-a răsturnat astăzi în afara părții carosabile de pe „Drumul Hoților” din Sibiu.

Din primele informații, viteza neadaptată la condițiile de drum ar fi principala cauză a evenimentului rutier.

Traficul în zonă este îngreunat.

Conform polițiștilor rutieri, un ialomițean în vârstă de 45 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Bărbatul transporta 25 de tone de ulei alimentar.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul va fi însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Vine Cîțu la Sibiu

0
IMG   scaled

Primul ministru al României, domnul Florin Cîțu se va afla SÂMBĂTĂ, 12 iunie, la Sibiu și va participa împreună cu ministrul Muncii și Protecției Sociale, președintele PNL Sibiu doamna Raluca Turcan și cu președinta Consiliului Județean Sibiu, prim-vicepreședintele PNL Sibiu, doamna Daniela Cîmpean la o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri din județul Sibiu. Aceasta va avea drept teme principale de dialog măsurile de susținere post-pandemie a companiilor, de încurajare a investițiilor precum și de consolidare a parteneriatului stat/mediul de afaceri.
La finalul evenimentului, la ora 15:30, la Consiliul Județean Sibiu, vor avea loc declarații de presă.

Primul ministru al României va face, de asemenea, sâmbătă incepând cu ora 16:00 o scurtă vizită la Spitalul Județean Sibiu.

Pe agenda vizitei la Sibiu a primului ministru al României se mai află întâlniri cu reprezentanții Clubului Economic German din Sibiu, cu echipa de conducere a Teatrului Național “Radu Stanca” și cu reprezentanții cultelor religioase pe tema încurajării vaccinării. Aceasta din urmă va avea loc la Biblioteca ASTRA-corpul vechi.

Sursa foto: Libertatea.ro

AVRIG: Direcția de Asistență Socială – intervenție pentru copiii aflați în situații vulnerabile

0
Screenshot

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Avrig este implicată într-un proiect privind dezvoltarea unui model de intervenție pentru copiii aflați în situații vulnerabile din județul Sibiu, împreună cu DGASPC Sibiu, Asociația SOS Satele Copiilor România și SOS Children`s Villages Norway



Proiectul vizează copiii afectați de migrația părinților, așa numiții „copii singuri acasă” și copiii remigrați, întorși acasă după ce au trait o perioadă în străinătate. Din grupul țintă, mai fac parte familiile vulnerabile sau care includ grupuri vulnerabile – copii cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani. Direcția de Asistență Socială a început deja selecția beneficiarilor din UAT Avrig, care vor fi incluși în acest proiect, în total aproximativ 40 de copii.

Principalele obiective ale proiectului sunt:

• furnizarea de servicii sociale, educaționale și de ocupare pentru copii cu vârste între 0-14 ani, și pentru familiile acestora
• creșterea capacității profesioniștilor din serviciile sociale și a membrilor structurilor comunitare consultative din județ în lucrul cu familiile aflate în risc de sărăcie și excluziune socială
• creșterea capacității serviciilor publice de asistență socială și a DGASPC Sibiu pentru identificarea, evaluarea și adresarea nevoilor copiilor și familiilor acestor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.

Sursa: Facebook

VIDEO-FOTO: Accident cu victime pe Calea Șurii Mici. O mașină a ricoșat în șant

0
Screen Shot    at

Două mașini au intrat în coliziune în această dimineață pe Calea Șurii Mici din Sibiu. Din primele informații, o femeie a fost rănită și transportată de urgență la spital.

Conform martorilor, șoferul unei mașini marca BMW a intrat în depășirea unei alte mașini iar în același moment, o șoferiță a virat stânga pentru a intra în parcarea cartierului rezidențial Magnolia. În urma impactului, una dintre mașini a fost proiectată în șanțul de pe marginea drumului, la fața locului fiind detașate mai multe mașini de poliție și prim-ajutor.

Conform polițiștilor rutieri, șoferul unui autoturism condus spre Șura Mică a efectuat o manevră neregulamentară de depăsire a unei coloane de autovehicule și a intrat în coliziune cu un autoturism a cărui conducătoare auto efectua regulamentar manevra de viraj la stânga. Șoferul are 54 de ani, iar conducătoarea auto 29 de ani, ambii fiind sibieni.

Echipajele medicale au evaluat și au acordat asistență medicală la fața locului la 3 persoane implicate. Acestea au refuzat transportul la spital. Traficul rutier în zonă este îngreunat.

„ISU Sibiu a intervenit pe DJ 106, în zona cartierului Magnolia, cu două echipaje SMURD și un echipaj de pompieri, împreună cu un echipaj SAJ, ca urmare a producerii unui accident rutier. Echipajele medicale au evaluat și au acordat asistență medicală la fața locului la 3 persoane implicate. Acestea au refuzat transportul la spital.” a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU

[meta_gallery_slider id=”76903″]

Invitație la Noaptea Muzeelor 2021 – O noapte în care cultura contează!(?)

0
MESAJ Muzeul ASTRA




Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, găzduiește sâmbătă, 12 iunie 2021, între orele 18-24, evenimentul Noaptea Muzeelor, ediția a XVII-a. În acest interval, intrarea pentru vizitatori va fi liberă pe cele două intrări principale și cea de lângă Biserica din Bezded (Aleea Elevilor). Pentru programul din acest an, Muzeul ASTRA a pregătit un atelier gastronomic, organizat în premieră în mediul cultural din Sibiu. Mai precis, șefii și angajații a 4 departamente (25 de persoane) din cadrul Muzeului ASTRA vor găti pentru vizitatori, alături de echipe mixte de la Filarmonica de Stat Sibiu, Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului şi Biblioteca ASTRA.

[meta_gallery_slider id=”76892″]



,,Iată cum în vremuri grele cultura îşi caută resursele în propria grădină! Fie zi sau noapte, cea mai importantă resursă a fost, este şi cu siguranță vor fi întotdeauna oamenii. În semn de respect, la Noaptea Muzeelor din acest an vă invităm la o masă pregătită de noi (la propriu) în aer liber! Rămânem bucuroși de oaspeți într-o noapte în care cultura contează! Pregătim bucate alese într-o mare familie culturală, alături de colegii de la Filarmonica de Stat Sibiu, Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului şi Biblioteca ASTRA.”, a declarat Ovidiu Baron, director general adjunct Muzeul ASTRA

Muzeografi, muzicieni, dansatori profesioniști și bibliotecari vor pregăti la Târgul de Țară din Muzeul în aer liber bucate tradiționale ca ,,papă de coade”, ,,păpricaș de cartofi noi cu carne”, tocană de ceapă cu mămăligă rece, fasole cu ciolan, ostropel de pui, gulyaș, ciorbă și tocană de oaie și de berbecuț, pâine și plăcinte dobrogene. Toate porțiile se vor oferi până la epuizarea lor, contra unor donații, iar suma strânsă va merge către patrimoniul cultural. De altfel, ediția din acest an se va desfășura sub mesajul ,,Cultura contează!?”, pentru a sensibiliza opinia publică asupra modului în cultura este susținută în prezent.

,,De 30 de ani de zile cultura este subfinanțată, deși acest fenomen stă la baza educației și civilizației unei societăți. De altfel, societatea, dacă își dorește o cultură de calitate în viitor va trebui să o susțină mai mult. Atragem atenția factorilor decizionali de la nivel central că astfel de lipsuri, pe termen lung, generează prejudicii patrimoniului material și immaterial din România. Acest patrimoniu poate demonstra oricând că poate produce efecte economice clare, nu doar socio-educaționale.”, a declarat Ciprian Ștefan, manager Muzeul ASTRA

Programul artistic va fi întreținut de Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului , Nicolae și Tudor Furdui Iancu, împreună cu Grupul instrumental Crai Nou și Filarmonica de Stat Sibiu. Recitalurile vor avea loc la Târgul de Țară și în câteva gospodării tradiționale din muzeu. Din păcate, Caravana Noaptea Muzeelor nu va mai fi organizată în acest an, datorită contextului pandemic în care încă ne aflăm. Noaptea Muzeelor este un proiect organizat de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România.

Toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.
Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA Sibiu
Tel.: 0721579684

PROGRAM ȘI LOCAȚII DE DESFĂȘURARE EVENIMENTE NOAPTEA MUZEELOR 2021

T RGUL DE ȚARĂ

Atelier gastronomic Muzeul ASTRA, Filarmonica de Stat Sibiu, Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului şi Biblioteca ASTRA

18:00-până la epuizarea porților de mâncare

PROGRAM ARTISTIC NOAPTEA MUZEELOR, EDIȚIA A XVII-A
17:00 – Recital formația Hanu’

ora 18.00 – Deschiderea programului la Târgul de Țară;

Recital susţinut de Nicolae Furdui Iancu, Tudor Furdui Iancu alături de Grupul instrumental Crai Nou din Alba Iulia;

ora 19:00 – Animaţie culturală din Mărginimea Sibiului:- Gospodăria din Tilișca, județul Sibiu
– Solist: Codruţa Rodean
– Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Cindrelul – Junii Sibiului’’

3.ora 19:00 –Moment artistic din zona Bucovina: – Gospodăria din Marginea, județul Suceava;
– Solist: Sînziana Ştefan
– Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Cindrelul – Junii Sibiului’’

4. ora 20:00 – Moment artistic din zona Banat: Atelierul din Sasca Română, jud. Caras Severin;
– Solist: Stana Stepanescu
– Solist instrumentist: Bojidar Ciobotin
– Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Cindrelul – Junii Sibiului’

5. ora 20:00 – Moment artistic din Oltenia: Gospodarie atelier din Oboga, jud. Olt
– Solist: Izabela Tomiţa
– Solist Instrumentist – țambal: Cătălin Iancu
– Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Cindrelul – Junii Sibiului’’

6. ora 21:00 – Moment artistic din Maramureş: Gospodăria din Calinesti Berbesti, jud. Maramureș;
– Solist : Oana Tomoiagă
– Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Cindrelul – Junii Sibiului’’

7. ora 21:00 – Moment artistic din zona Munților Apuseni: Gospodăria din Poiana Vadului, Jud. Alba
– Solist: Geanina Gavrilă
– Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Cindrelul – Junii Sibiului’’

8. ora 22:00 – Moment artistic din Valea Hârtibaciului: Gospodăria din Săsăuș, jud. Sibiu;
– Solist instrumentist – taragot: Adrian Neamţu
– Solist vocal: Alina Bîcă

– Ansamblul Folcloric Profesionist ,,Cindrelul – Junii Sibiului’’

9. ora 22:00 – Recital Duo Cameral al Filarmonicii de Stat Sibiu: Gospodăria din Stolojani, județul Gorj;

10. ora 23:00 – Recital Filarmonica de Stat Sibiu – Cvintetul de alamă al Filarmonicii de Stat Sibiu

Măsuri sanitare speciale pentru spectacolul – eveniment „Faust” din 12 iunie 2021

0
IMG


După un an de așteptare, multi-premiatul spectacol „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, pe baza unui scenariu inspirat de textul lui J. W. Goethe, poate fi vizionat de către public în 12 iunie 2021, de la ora 19:00, la Fabrica de Cultură IACM Construcții Sibiu. De data aceasta, a fost câștigat pactul cu pandemia de COVID-19 printr-o serie de măsuri sanitare, menite să protejeze atât spectatorii, cât și echipa Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.

Participanții la eveniment se vor putea bucura în această sâmbătă și de un spectacol pirotehnic după reprezentația teatrală, amplasat pe Dealul Gușteriței.


Naționalul sibian va pune în practică o serie de măsuri sanitare excepționale pentru reprezentația spectacolului „Faust”. Accesul publicului se va face păstrând normele de distanțare prevăzute de lege, iar căile de intrare și de ieșire vor fi delimitate și semnalizate corespunzător. Spațiul de parcare destinat spectatorilor va fi separat de cel al organizatorilor. La intrarea în sala de spectacol, triajul epidemiologic al publicului va fi făcut cu sprijinul echipelor de voluntari SMURD Sibiu, spațiile fiind dotate cu aparatură specială pentru măsurarea temperaturii corporale, cu soluții dezinfectante și măști de protecție.


Accesul publicului la Fabrica de Cultură IACM Construcții se va face în intervalul orar 18:00-18:45, iar pe toată durata evenimentului masca de protecție va fi obligatorie. Întreaga echipă TNRS implicată în această acțiune este vaccinată sau testată împotriva virusului SARS-CoV-2. Deși normele legale actuale permit atingerea unui grad de ocupare de 70%, Naționalul sibian a optat pentru ocuparea sălii în proporție de 50%, pentru a spori măsurile de siguranță sanitară.


În condițiile în care cea de-a doua parte a spectacolului „Faust” presupune deplasarea publicului pe scenă, echipa TNRS va asista acest moment astfel încât să fie păstrată distanțarea și va asigura, în aceleași condiții, revenirea spectatorilor la locurile ocupate inițial. De asemenea, măsurile pentru combaterea pandemiei de coronavirus vor fi afișate în locuri vizibile în exteriorul și interiorul incintei evenimentului.

Foc de artificii în așteptarea FITS 2021
În încheierea evenimentului din 12 iunie 2021, la ora 22:00, atât spectatorii prezenți, cât și sibienii se pot bucura de un experiment pirotehnic conceput de Artificii Group, în întâmpinarea FITS. Focurile de artificii vor fi amplasate, în mod particular, pe Dealul Gușteriței, pentru o vizibilitate record, din cât mai multe zone ale Sibiului.
„Organizăm Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu în primul rând pentru și împreună cu sibieni. Faptul că vin oameni din întreaga lume este dovada deschiderii pe care ei, sibienii, au câștigat-o de-a lungul timpului, este știința de a primi musafiri și de a înțelege că motorul cultural poate fi o formulă de dezvoltare a acestei comunități. De altfel, am și demonstrat acest lucru. Opinia dumneavoastră este foarte importantă pentru noi, de aceea vă rugăm să ne transmiteți părerea dumneavoastră în privința acestui moment. Dorim să aflăm, justificat, direct de la comunitate, care este amplasarea ideală pentru focul de artificii din deschiderea și încheierea ediției FITS din 2021: pe Dealul Gușteriței, precum în experimentul din 12 iunie, sau din locația de tradiție, Piața Teatrului. Vă mulțumim și vă iubim!”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Sibienii sunt invitați să urmărească momentul pirotehnic și să transmită opinia lor despre acest eveniment, despre vizibilitatea acestuia și să opteze pentru una dintre variantele de locație. Opiniile pot fi transmise pe adresa de e-mail press@sibfest.ro, până în data de 15 iunie 2021.
TNRS mulțumește, pe această cale, reprezentanților Aeroportului Internațional Sibiu pentru sprijinul acordat evenimentului în identificarea intervalului orar optim pentru organizarea focului de artificii, astfel încât activitatea să nu afecteze condițiile de siguranță și să perturbe traficul aerian de pe aeroport.

Gaudeamus 2021 – Studenții ULBS și AFT revin în Piața Mare

0
Screenshot



Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu împreună cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu, organizează joi, 10 iunie, ora 14:00, în Piața Mare, festivitatea de închidere a anului universitar 2020/2021.


Cele două instituții de învățământ superior celebrează alături de o parte dintre absolvenți, cadre didactice și invitați încheierea unui an atipic, care a stat sub semnul pandemiei, al restricțiilor, al distanțării sociale.
Această ceremonie marchează încheierea unei etape importante din viața absolvenților noștri, iar faptul că este posibilă oficierea ei reprezintă un pas în revenirea la normalitatea de dinaintea pandemiei.


Participanții înscriși la eveniment sunt rugați să poarte mască de protecție pe tot parcursul acțiunii și să se deplaseze către și dinspre Piața Mare respectând normele legale în vigoare.

Sursa foto: arhiva Gaudeamus 2019

Ceremonial militar – religios dedicat Zilei Eroilor la Mediaș

0
afis ziua eroilor


Primăria municipiului Mediaș, în colaborare cu Unitatea Militară 01810 Mediaș și reprezentanți ai cultelor religioase din oraș marchează, și în acest an, Ziua Eroilor printr-un ceremonial militar – religios dedicat tuturor celor care, de-a lungul istoriei noastre, s-au jertfit pentru apărarea integrității și valorilor națiunii române.


Evenimentul se va desfășura joi, 10 iunie 2021, cu începere de la ora 12:00, la Cimitirul Eroilor din municipiul Mediaș, fiind așteptați să participe toți medieșenii care doresc să onoreze memoria ostașilor și martirilor neamului românesc.

Minor depistat la plimbare cu mașina prin Cisnădie. Alți șoferi erau băuți bine

0
Screen Shot    at

Polițiștii rutieri sibieni sunt zilnic la datorie și opresc în trafic sute de șoferi pentru a le verifica actele sau dacă au consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.

La data de 8 iunie, în jurul orei 08:00, polițiștii au oprit o autoutilitară condusă pe raza orașului Agnita de către un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Gorj.
Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge.
În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 8 iunie, în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au depistat un minor, în vârstă de 11 ani, domiciliat în Râu Sadului, în timp ce conducea un tractor pe strada Uzinei.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

De asemenea, a fost identificat și proprietarul vehiculului, un bărbat în vârstă de 69 de ani, tot din Râu Sadului, față de acesta efectuându-se cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințare.

La data de 8 iunie, în jurul orei 20:00, polițiștii Postului de Poliție Laslea au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe raza localității Florești. Este vorba despre un localnic în vârstă de 26 de ani, a cărui concentrație de alcool în aerul expirat a fost de 1,02 mg/l.
Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge.
În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

ULBS, prezentă pentru prima oară în QS World University Rankings 2022

0
IMG

De curând, compania britanică Quacquarelli Symonds (QS) a dat publicității clasamentul QS World University Rankings pentru anul 2022. Alături de ARWU („Clasamentul Shanghai”) și de THE World University Rankings (realizat de Times Higher Education), clasamentul QS este unul dintre cele mai prestigioase trei rankinguri mondiale din domeniul învățământului superior.

Aplicând în mod constant în ultimii 5 ani la acest clasament select, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost selectată până acum doar pentru varianta regională a clasamentului, QS EECA (Emerging Europe & Central Asia) University Rankings. În schimb, la ultima evaluare, bazată pe datele din 2020, ULBS nu numai că a reușit să fie acceptată și ierarhizată în clasamentul QS global, dar a obținut un mai mult decât onorant loc 1201+ la nivel mondial, în condițiile în care nicio universitate românească nu s-a mai clasat anul acesta între primele 1000 de universități din lume. În plus, performanța ULBS este cu atât mai notabilă cu cât doar 11 universități românești au fost acceptate și ierarhizate în clasamentul QS World University Rankings pentru anul 2022, dintr-un total de aproximativ 7000 de instituții de învățământ superior evaluate.

    „Noi am mai spus că, dincolo de punctele și de imaginea pe care ni le pot oferi rankingurile, ar trebui să ne preocupe în primul rând creșterea calitativă reală”, a declarat Sorin Radu, rectorul ULBS. „Reușita din QS 2022 ne reamintește că performanța atrage de la sine recunoașterea, și nu invers. Totuși, există încă în universitatea noastră numeroase zone pe care mai putem crește semnificativ, iar eu sunt convins că anii următori ne vor aduce poziții și mai bune și includerea în alte rankinguri prestigioase”, a adăugat el.

La nivelul ULBS, raportarea QS World University Rankings 2022 s-a realizat de către o echipă coordonată de prof. univ. dr. Mihaela Herciu.

AGNITA: Donație de 50 000 de lei pentru dezvoltarea serviciului de transport public local

0
IMG

Firma HARTING RO AUTOMOTIVE a oferit Primăriei Orașului Agnita o donație în valoare de 50 000 de lei pentru dezvoltarea serviciului de transport public local, potrivit unui anunț făcut de primarul orașului Agnita, Schiau Gull Alin Ciprian, pe pagina sa de Facebook.

„Mă onorează generozitatea firmei HARTING RO AUTOMOTIVE, căreia îi mulțumesc în numele comunității noastre pentru donația făcută astăzi, în valoare de 50.000 lei, în scopul dezvoltării serviciului de transport public local.

Le mulțumesc de asemenea și pentru sprijinul financiar din decembrie 2020 când firma HARTING RO AUTOMOTIVE a dotat Spitalul Orășenesc Agnita cu doua centrale termice noi și a donat banii necesari pentru reparațiile acoperișului sălii de sport a orașului.

Veștile bune nu se opresc aici. În urma discuțiilor cu reprezentanții firmei, aceștia au confirmat continuarea investițiilor în orașul nostru și implicit crearea de noi locuri de muncă.

Mulțumesc firmei HARTING si conducerii pentru implicare, ajutorul dumneavoastră este binevenit și foarte apreciat!” – a declarat primarul Schiau Gull Alin Ciprian

VIDEO-FOTO: Mopedist lovit de o mașină pe strada Vasile Aaron din Sibiu

0
IMG   scaled

Un băiat în vârstă de aproximativ 16 ani, în timp ce circula cu un moped pe strada Vasile Aaron din Sibiu a fost acroșat de o mașină condusă de un șofer neatent.

În urma impactului, mopedistul a fost rănit, un echipaj SMURD acordându-i de urgență îngrijiri medicale.

Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri pentru efectuarea cercetărilor.

Din primele informații, șoferul ce circula pe strada Mag nu a acordat prioritate de trecere mopedului atunci când a intrat în strada Vasile Aaron.

[meta_gallery_slider id=”76834″]

ISU Sibiu intervine în municipiul Sibiu, strada Vasile Aaron, cu un echipaj SMURD cu medic, unde un autoturism a acroșat un motociclist. Băiatul, în vârstă de aproximativ 16 ani, a primit asistență medicală și este transportat la Centrul de Primire Urgențe Pediatrie Sibiu, cu leziuni ușoare.” a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU

Campanie gratuită de castrare a câinilor și pisicilor la Agnita

0
IMG

Primarul orașului Agnita, Schiau Gull Alin Ciprian a anunțat pe pagina sa de Facebook că, în prezent, cu ajutorul Asociației Life Goes On, de pe raza orașului Agnita s-au ridicat 62 câini, aproape jumătate din ei găsindu-și familii adoptive în străinătate.

De altfel, primarul orașului Agnita a menționat că urmează faza a doua și anume, campania de castrare a câinilor și pisicilor. Se va desfășura la Casa Seniorilor pe strada M. Viteazu nr.9. Aceasta se derulează săptămânal, în fiecare zi de miercuri pe toată perioada lunii iunie.

Nu de puține ori câinii și pisicile fără stăpân au creat situații neplăcute în comunitatea noastră. În prima fază, la începutul mandatului, m-am implicat activ în soluționarea acestei probleme, iar până în prezent de pe raza orașului nostru s-au ridicat 62 câini, aproape jumătate din ei găsindu-și familii adoptive în străinătate” a scris primarul Schiau Gull Alin Ciprian.



Castrare este gratuita, iar pentru programări sau pentru mai multe detalii vă rog să apelați numărul 0783 283 612.