2.9 C
Sibiu
vineri, 19 decembrie, 2025
Acasă Blog Pagina 875

FOTO: Drumul spre Păltiniș a fost asfaltat. Unde se fac lucrări de reparații și întreținere a drumurilor județene în următoarea perioadă?

0
IMG

Consiliul Județean Sibiu a finalizat asfaltarea drumului județean spre Păltiniș, DJ 106 A, la km 29+000 – 29+800, zonă aflată într-o stare avansată de degradare. Astfel, accesul spre stațiunea montană Păltiniș se face în condiții optime atât pentru conducătorii auto, cât și pentru cei care aleg să se deplaseze cu bicicleta.

[meta_gallery_slider id=”76812″]


În prezent, Consiliul Județean Sibiu intervine cu lucrări de așternere covor asfaltic în intravilanul localității Bazna, pe DJ 142 B și DJ 142 H, precum și pe DJ 106 G Luduș – Gusu, unde se fac lucrări pregătitoare în vederea turnării covorului asfaltic.
Un alt drum județean aflat în lucru în cursul lunii iunie 2021 este cel care leagă localitățile Săcădate și Nucet, DJ 104 G, pe care mulți conducători auto sau bicicliști îl parcurg pentru peisajele frumoase oferite, în special pentru panorama superbă a munților Făgăraș. SC Drumuri și Poduri SA va executa tratamente bituminoase pe porțiunile afectate de alunecările de teren.
De asemenea, se va interveni cu lucrări de întreținere și DJ 151 B Dumbrăveni – limită județ Mureș, drum județean pietruit.

DSP Sibiu a avizat noua structură organizatorică temporară a SCJU Sibiu

0
FB IMG
  • Numărul de paturi din zona verde crește de la 600 la 799;
  • Clădirea medicală reintră în integralitate în zona verde;
  • Compartimentele Diabet-Nutriție, Oftalmologie și Endocrinologie vor relua internările;
  • Spitalul va continua să interneze pacienți infectați cu SARS-CoV2.



În demersul de organizare a unei activități medicale de calitate, centrată pe toți pacienții și pe nevoile acestora, pe siguranța tuturor celor care beneficiază de serviciile medicale spitalicești precum și pe siguranța întregului personal, SCJU Sibiu a inițiat demersuri către Direcția de Sănătate Publică Sibiu pentru avizarea modificării structurii temporare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Modificarea solicitată are la bază necesitatea reorganizării activităților la nivelul spitalului conform evoluției actuale a pandemiei produse de virusul COVID-19. În contextul pandemic traversat în ultimele 15 luni, organizarea activității spitalului a fost și este într-o continuă dinamică, adaptată realităților curente precum și prevederilor legislative.
Astfel, vă informăm că DSP Sibiu a răspuns prompt solicitării spitalului și a avizat, în baza prevederilor art. 16 din OUG 70/2020 precum și ale Ordinului MS 434/2021, modificarea structurii organizatorice temporare a SCJU Sibiu.


Ca urmare a primirii acestui aviz, la nivelul întregului spital se desfășoară reorganizarea zonelor „verzi” și „roșii” și adaptarea circuitelor medicale, în sensul creșterii capacității de internare și tratare a pacienților non-covid. Activitățile de reorganizare sunt în desfășurare, și sperăm ca săptămâna viitoare să fie finalizate integral.
Va avea loc reintroducerea în zona verde a unor pavilioane/secții/compartimente ale spitalului și creșterea numărului de paturi non-Covid de la 600 la 799 respectiv scăderea numărului de paturi Covid de la 225 la 86.

Referitor la distribuirea paturilor Covid precizăm următoarele:

Spitalul va continua să interneze pacienți cu forme severe și critice de SARS-CoV2, aceștia urmând să fie tratați în structurile de se asistență Covid după cum urmează:

45 de paturi pentru pacienții Covid pozitiv în cadrul Secției Clinice Boli Infecțioase (35 în pavilionul Infecțioase și 10 în pavilionul Oftalmologie);
18 paturi ATI – Covid în structura modulară II;

Spitalul își asumă și tratarea pacienților internați pentru alte patologii decât Covid -19, dar care se pozitivează pe parcursul internării, fiind necesară izolarea acestora, în următoarele structuri:

13 paturi Covid pentru patologia obstetricală și ginecologică în structurea Secției de Obstetrică Ginecologie;
2 paturi ATI Covid – în structura ATI Ginecologie pentru pacientele Covid pozitiv care au nevoie de suport de terapie intensivă;
8 paturi pentru cazurile de factură chirurgicală care nu necesită suport de terapie intensivă, în cadrul structurii modulare I a SCJU Sibiu.

Noul număr de paturi alocate asistenței medicale pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, pentru care se solicită avizarea, reprezintă un procent de circa 38% raportat la numărul maxim de paturi Covid ce pot fi avizate la nivelul SCJU Sibiu, fiind respectate astfel prevederile ORDINULUI MS nr. 753 din 27 mai 2021 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 434/2021.

În ceea ce privește zonele non-covid, cea mai importantă modificare este reintroducerea în zona verde a clădirii medicale în integralitate, cu secțiile: Medicală I (cu compartimentele Reumatologie, Nefrologie, Dializă Peritoneală și Reumatologie), Medicala II, Gastroenterologie. Totodată în zona verde vor funcționa din nou Compartimentele Diabet-nutriție, Compartimentul Clinic Oftalmologie și Compartimentul Endocrinologie care până acum au acordat servicii în regim ambulatoriu.
Reorganizarea este o etapă complexă ținând cont de faptul că SCJU Sibiu este un spital de mari dimensiuni iar la stabilirea numărului de paturi s-a ținut cont și de lucrările de reabilitare/renovare care se derulează sau se vor derula în cadrul instituției. Toate aceste aspecte au influențat structura actuală, care este una temporară.
Organizarea actuală, cu clădiri, trasee și personal alocat este gândită pentru a putea răspunde prompt în eventualitatea unui nou val de infectări. Astfel, dacă rata de ocupare a paturilor ATI și non- ATI pentru îngrijirea pacienților COVID depășește timp de o săptămână pragul de 90%, se va demara o procedură de avizare a creșterii numărului de paturi Covid. Așadar organizarea actuală are un caracter interschimbabil fiind gândită revenirea înapoi în „roșu” în cel mai scurt timp procedural posibil în două etape:
suplimentarea cu un număr de 14 paturi Covid în pavilionul Oftalmologie în termen de 12 ore de la notificarea secției;
revenirea în zonă roșie a clădirii medicale, etajele I și II, în termen de 48 de ore de la notificarea secțiilor;
revenirea structurii modulare I ca zonă ATI Covid în termen de 48 de ore.

Ne exprimăm speranța că respectarea măsurilor de prevenție și siguranță de către populație, coroborată cu derularea campaniei de vaccinare vor duce și pe mai departe la scăderea/limitarea numărul de infectări, astfel ca spitalul să poată deservi pacienții care au nevoie de servicii medicale, respectându-și menirea de a asigura și menține starea de sănătate a populației.





FOTO: Șofer încarcerat într-un accident la Veștem. S-au ciocnit două autocamioane

0
IMG

Traficul rutier este blocat total lângă Veștem după ce două autocamioane au intrat în coliziune.

Din primele informații, șoferul unui autocamion a rămas încarcerat, mai multe echipaje de prim-ajutor fiind detașate la acest accident rutier.

Locația exactă a evenimentului rutier fiind raportata sub viaductul de cale ferată, pe sensul spre Vâlcea.

„ISU Sibiu intervine pe DN 1, Sibiu – Veștem, cu un echipaj SMURD și două echipaje de pompieri, împreună cu un echipaj SAJ, ca urmare a producerii unui accident rutier, soldat cu o victimă conștientă.

Un bărbat, în vârstă de aproximativ 52 de ani, conștient, policontuzionat, a primit asistență medicală și este transportat de urgență la spitalul județean de către echipajul SMURD. „ a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN1 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, loc. Veștem, a avut loc coliziune între un autotren și un autocamion, soldată cu rănirea unei persoane, investigată medicală. Traficul se desfășoară prin dirijare pe sensul către Sibiu.

Se estimează ca în aproximativ 30-45 de minute traficul să fie reluat, în condiții normale.”

Revenim cu informații!

Cei trei care vor la Psihiatrie

0
Spitalul de Psihiatrie Dr

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu a scos la concurs postul de manager, rămas vacant după plecarea fostului director Ioan Sebastian Stroia la conducerea Căminului de bătrâni de pe strada Azilului din Sibiu. Astăzi, comisia de concurs a făcut publice numele candidaţilor şi faptul că în urma verificării dosarelor toţi au fost declaraţi admişi.

Cei trei candidaţi la şefia de la Psihiatrie sunt: Florin Marius Ucă, Nicolae Marian Frăţilă şi Florin Neag. De departe, cel mai cunoscut este ultimul, juristul Florin Neag, actualul director interimar numit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu. Interimatul său la judeţean expiră în 11 iulie, dar în condiţiile în care concursul de acolo pentru manager va trebui reluat, situaţia viitoarei conduceri a Spitalului Judeţean Sibiu rămâne incertă.

Pe lângă Neag (din Mediaş de loc), la Psihiatrie mai doreşte şi Florin Marius Ucă, un fost preot din Cisnădie, care are şi studii juridice. Acesta s-a angajat anul trecut la Primăria Cisnădie consilier juridic. Ucă are 40 de ani şi a slujit mulţi ani la Cisnădie şi în Sibiu. Nicolae Marian Frăţilă este şi el tot jurist şi a fost director administrativ al Spitalului de Psihiatrie. Frăţilă a candidat şi în 2017 la acelaşi post, dar a pierdut cu nota 7,61.

Cei trei candidaţi vor susţine proiectul de management în 22 iunie, iar în 25 iunie se vor prezenta rezultatele finale, după soluţionarea eventualelor contestaţii.

FOTO: Vaccinare cu serul Johnson&Johnson, de astăzi în Parcarea Cazarma 90

0
IMG

Prefectura județului Sibiu vă informează că începând de astăzi, 8 iunie, la centru de vaccinare deschis în Parcarea Cazarma 90 a început imunizarea și cu serul produs de Johnson&Johnson, fără a fi necesară o programare prealabilă.

Sâmbătă și duminică, va avea loc rapelul pentru maratonul de vaccinare organizat la Muzeul Național Brukenthal din Piața Mare.

De asemenea, reprezentații Prefecturii județului Sibiu mai precizează faptul că cetățenii Uniunii Europene, se pot vaccina la oricare centru de vaccinare pe baza pașaportului iar copiii cu vârstă de peste 12 ani se pot imuniza, însoțiți de un părinte sau tutorele legal, la oricare centru de vaccinare unde imunizarea se face cu vaccinul Pfizer.

Cei care s-au vaccinat la Muzeul Brukenthal sunt invitați la RAPEL

0
IMG

Muzeul Național Brukenthal din Sibiu își deschide porțile în anul aniversar 3 secole Brukenthal, la împlinirea a 300 de ani de la nașterea Baronului Samuel von Brukenthal, și găzduiește în curtea Palatului din Piața Mare nr. 4, rapelul celor care s-au vaccinat în perioada 22-23 mai 2021, dar și o campanie de vaccinare pentru cei care încă nu au făcut acest lucru.


Maratonul de vaccinare este organizat de Muzeul Național Brukenthal împreună cu Instituția Prefectului Județului Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.

Imunizarea persoanelor doritoare se va realiza cu vaccinul produs de compania Pfizer-BioNTech și Johnson&Johnson, iar accesul va fi liber, fără programare, între orele 09:00 și 19:00.
Alternativ cu maratonul vaccinării, Muzeul Național Brukenthal va fi deschis spre vizitare.

Perioada 12-13 iunie 2021
Locație: Palatul Brukenthal, Piaţa Mare nr. 4, Sibiu
Interval orar: 9:00 -19:00oto reprezentați

Sursa foto: Facebook

VIDEO-FOTO: Trafic blocat pe Hula Bradului după ce două mașini au intrat în coliziune

0
IMG

ACTUALIZARE: Traficul rutier s-a reluat, se circulă pe ambele sensuri.

Traficul rutier este blocat total pe DN1, km 292, Hula Bradului, în zona Fântânița Haiducului după ce două mașini au intrat în coliziune frontală.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție și prim-ajutor. Din primele informații se pare că în urma impactului, cel puțin trei persoane au fost rănite.

Din primele cercetări efectuate la fața locului de către polițiștii rutieri se pare că o conducătoare auto, în vârstă de 51 de ani, aflată la volanul unui autoturism, având direcția de deplasare spre Sibiu, într-o curbă ar fi pătruns pe contrasens și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie de 37 de ani din Porumbacu de Jos.

În urma impactului, trei femei au fost rănite: o femeie în vârstă de aproximativ 37 de ani, a suferit un traumatism toracic și de membru inferior; o altă pasageră, în vârstă de aproximativ 52 de ani, este policontuzionată iar a treia victimă, tot o femeie, de aproximativ 50 de ani, a prezentat un traumatism toracic, posibilă fractură de antebraț și fractură de piramidă nazală.

Toate cele 3 victime au fost transportate de urgență la spital.

„ISU Sibiu intervine pe DN 1, pe raza localității Bradu (zona Hula Bradului) cu două echipaje SMURD și două echipaje de pompieri, precum și un echipaj SAJ în sprijin, ca urmare a producerii unui accident rutier. 3 persoane conștiente, care s-au autoevacuat, au primit asistență medicală la fața locului. O femeie, în vârstă de aproximativ 37 de ani, cu traumatism toracic și la un membru inferior și o femeie, în vârstă de aproximativ 52 de ani, policontuzionată, vor fi transportate la UPU Sibiu de câtre echipajele SMURD. O altă pacientă este asistată medical de către echipajul SAJ. „ a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU

„SAJ Sibiu a trimis un echipaj tip B la un accident rutier produs pe DN 1 langa Fantanita Haiducului.
Au rezultat trei victime ,femeie.
Echipajul SAJ a acordat îngrijiri medicale la fața locului unei femei de 50. Are a prezentat traumatism toracic,posibila fractura antebrat fractura de piramida nazală
A fost transportată la UPU” a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU

Cod Galben: Descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină

0
Screenshot

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi dimineaţa o informare meteo de instabilitate atmosferică valabilă până vineri seara pentru sudul, centrul şi estul ţării, îndeosebi pentru zonele de deal şi de munte, şi un Cod galben de averse pentru Carpaţii Meridionali şi Orientali, Oltenia, vestul şi nordul Munteniei şi estul Transilvaniei, până la ora 21:00.

Potrivit ANM, în intervalul 8 iunie, ora 11:00 – 11 iunie, ora 23:00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, centrul şi estul teritoriului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 de l/mp şi, pe arii restrânse, 25 – 50 l/mp.

„Instabilitatea atmosferică va fi accentuată până la sfârşitul săptămânii”, avertizează meteorologii.

Totodată, pe parcursul zilei de marţi, între orele 11:00 – 21:00, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, Oltenia, vestul şi nordul Munteniei şi estul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi, izolat, 40 l/mp.

„Manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi şi în restul Munteniei, precum şi în Dobrogea şi Moldova, dar pentru intervale mai scurte de timp”, precizează ANM.

Judeţele sub Cod galben sunt: Suceava, Neamţ, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Giurgiu, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin.

Expoziție în premieră națională la Muzeul Național Brukenthal în onoarea Baronului Brukenthal

0
IMG

Începând de vineri, 18 iunie 2021, ora 13:00, în Cabinetul de Stampe din Palatul Brukenthal, Piaţa Mare nr. 4, se va deschide expoziția intitulată 3 secole Brukenthal, Arta europeană 1500-1800, colecția av. George Șerban, expoziție în premieră națională la Muzeul Național Brukenthal în onoarea Baronului Brukenthal.

Curator: dr. Alexandru Constantin Chituță

Co-organizator: Colecția av. George Șerban

Parteneri: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Ramada Sibiu

Acțiunea este co-finanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Aniversarea a 3 secole de la nașterea Baronului Brukenthal reprezintă un prilej special de a sublinia, încă o dată, importanța culturii în dezvoltarea societății, importanța colecționarilor în achiziționarea și promovarea patrimoniului material.

Dr. Alexandru Constantin Chituță, curatorul și inițiatorul proiectului a declarat: ,,de câțiva ani, printr-o frumoasă colaborare și prietenie, avocatul George Șerban, un important colecționar contemporan, a adus, anual, la Muzeul Național Brukenthal, pe lângă donații de artă și o parte din colecția sa, realizând diverse expoziții: de artă românească, stampe japoneze sau artă europeană.

Numeroasele întâlniri și dialoguri, au făcut ca în acest an, să organizăm împreună, în premieră națională, o inedită expoziție intitulată în mod sugestiv 3 secole Brukenthal, Arta europeană, 1500 – 1800 care aduce în prim plan artiști și gravori europeni care au activat în decursul a 3 secole, între anii 1500-1800.

Cea mai importantă expoziție de gravură europeană organizată în România aduce pe simeze, pentru publicul larg, dar și al specialiștilor, lucrări de gravură după Michelangelo, Da Vinci, Rafael sau semnate de Rubens, Goltzius, Callot, Rembrandt, Goya, Velasquez, Teniers, Bruegel, dacă ar fi să amintim doar pe câțiva dintre ei.

Expoziția realizează și un dialog artistic și uman extraordinar. În primul rând constituie, arc peste timp, o fericită întâlnire între doi colecționari: Samuel von Brukenthal și George Șerban. În al doilea rând, această expoziție devine ușor o călătorie prin spațiul european, dar și o incursiune în artă europeană, fiindcă lucrările lui George Șerban se focalizează pe gravură, iar lucrările expuse în Muzeul Național Brukenthal pe pictură. În acest fel, avem la Sibiu o incursiune extraordinară de 3 secole în lumea artei europene: se pot observa lucrările de gravură Tizian și Ecce Home, pictura aflată în muzeu, la fel se întâmplă și în cazul Bruegel, Teniers sau Rubens. Bogata colecție a avocatului George Șerban reusește să schițeze un parcurs cronologic și stilistic prin creația plastică a mai multor țări: Italia, Franța, Spania, Germania, Olanda, Țările de Jos și Anglia.

Pe lângă valoarea istorică și artistică a lucrărilor expuse, din colecția George Șerban, gravura, cu întregul lanț al difuzării sale, are și meritul de a fi păstrat memoria epocii a atâtor mari opere dispărute. Efemeră, ca orice foaie de hârtie, ea a dăinuit totuși, uneori neatinsă de trecerea timpului, alteori palidă umbră a ideii originale, erodată de o folosire excesivă. Dacă gravură însă nu ar fi existat, imaginea acestei perioade de excepțională înflorire a artelor anilor 1500-1800 ar fi rămas mult mai săracă.

Din suitele religioase ale lui Da Vinci și ale refaeliților continuăm lumea artistică italiană prin mărturiile arheologice și arhitecturale realizate de Piranesi. Germania ne deschide perspectivele pentru formulele compoziționale medievale și pentru interesul anecdotic și prin expresivitatea accentuată a figurilor, cum întâlnim în cazul graficii lui Dürer. Cei mai importanți artiști hispanici Velasquez și Goya sunt prezenți prin lucrările lor de grafică care aduc o importantă valoare stilistică în mediul european. Pasiunea pentru realitatea îmbrăcată în rafinament prin realizarea unei monumentale compoziții o întâlnim în Țările de Jos, prin exemplul lui Rembrandt și Rubens, dar și prin operele elevilor și discipolilor, ca de exemplu Anton van Dyck. Lumea de basm a peisajelor, și aplecarea către narativ, în bună tradiție neerlandeză o vom întâlni la Jan Bruegel. Condițiile materiale, sociale și morale vor deveni o formă de expresie importantă în cazul artiștilor olandezi. Influențele centrelor de cultură din epocă, în special Roma și Veneția se întâlnesc în reprezentanții gravurii franceze care simt nevoia unei întoarceri în antichitate, dar reușim să abordăm și problematica frumoaselor portrete și a interesului pentru instantaneu, pentru scheme compoziționale inedite, cum ar fi în cazul lui Callot. Anglia ne aduce în prim plan lucrările semnate de Hogarth.

Suntem bucuroși, că Muzeul Național Brukenthal poate, în acest an aniversar, să expună în premieră aceste lucrări în cadrul expoziției 3 secole Brukenthal, Arta europeană 1500-1800, colecția George Șerban. Lucrările expuse sunt serii originale sau editate de diverși gravori în decursul timpului, unele dintre ele fiind expuse printru prima dată în România”.

Un fapt excepțional în demersul comun Șerban & Chituță a fost acela al implicării artiștilor contemporani în realizarea diferitelor lucrări în exclusivitate pentru o expoziție. Astfel, artista Sofia Fränkl din Nürnberg, a realizat în atelierul Muzeului Dürer din Germania o lucrare specială ce îl întruchipează pe Baronul Samuel von Brukenthal. Această lucrare, împreună cu placa de cupru, vor fi donate Muzeului Național Brukenthal.

Dr. Liliana Coldea contestă în instanţă concursul de manager al Spitalului Judeţean Sibiu

0
Liliana Coldea

ACTUALIZARE: 29.06.2022. La cererea oficială a conducerii Spitalului Judeţean Sibiu acest articol a fost editat pentru a nu mai apărea numele unei candidate care consideră că publicarea pe siteul Spitalului Judeţean a numelui candidaţilor contravine GDPR.

Comisia de contestaţii a Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu a respins cererile depuse de dr. Liliana Coldea şi Cristian Neagu. Cele două, alături de B. D. au candidat la funcţia de manager al Spitalului Judeţean Sibiu. Reamintim că toate trei candidatele au fost respinse, primind note sub 7 pe proiectele de management. Dr. Liliana Coldea a declarat în exclusivitate pentru SIBIU INDEPENDENT că va merge în instanţă şi va ataca acolo rezultatul concursului, dar şi viciile de procedură pe care le-a identificat. „Conform Regulamentului de organizare am acest drept, de care mă voi folosi” a declarat dr. Liliana Coldea.

Comisia de contestaţii a fost condusă de colonelul Daniel Chelcea, directorul DSP Sibiu. În procesul verbal prezentat mai jos, comisia respinge contestaţiile ambelor candidate privind notarea proiectelor de management. În cazul dr. Liliana Coldea, comisia şi-a declinat competenţa privind viciile de procedură sesizate de aceasta.

Dr. Liliana Coldea a mai câştigat în urmă cu câţiva ani în instanţă un proces similar cu Spitalul CFR Sibiu.

Florin Neag rămâne director interimar până la soluţionarea procesului sau finalizarea unui alt concurs.

Ședință de Consiliu Județean – 14 proiecte pentru care s-a aprobat o cofinațare de 250.000 lei

0
IMG

  • Contribuția financiară a CJ Sibiu: peste 1,4 milioane lei
  • 5 proiecte – Agenda educațională 
  • 14 proiecte – Agenda de și pentru tineret
  • 102 proiecte – Agenda culturală și pentru dezvoltarea comunității locale

Consiliul Județean Sibiu a organizat o ședință extraordinară luni, 7 iunie 2021, pentru a aproba proiectele selectate pentru a fi cofinanțate prin intermediul agendelor județului în domeniul educației, tineretului, culturii și dezvoltării comunității.

Suma totală cu care Consiliul Județean Sibiu susține aceste proiecte se ridică la 1.445.295 lei, fonduri asigurate din bugetul local al județului Sibiu.

Astfel, Agenda educațională 2021 este cofinanțată cu suma de 66.105 lei și cuprinde 5 proiecte depuse de următoarele unități de învățământ din județul Sibiu: Școala Gimnazială ”Aurel Decei” Gura Râului, Școala Gimnazială Roșia, Școala Gimnazială ”Sava Popovici Barcianu” Rășinari, Liceul Tehnologic Mârșa, Școala Gimnazială Racovița.

”Este pentru prima dată când Agenda Educațională face parte din agendele județului Sibiu și apreciem interesul și mobilizarea arătate de câteva școli care au depus proiecte educaționale pentru acțiuni care vor fi desfășurate de elevii care învață în mediul rural și mic urban din județul nostru. Este un început, sunt proiecte foarte frumoase care promovează drumeția și viața activă și sunt convinsă că anul viitor mai multe școli din județ vor gândi proiecte creative, care să se desfășoare în aer liber și în care să fie implicați cât mai mulți elevi”, a precizat președinta Daniela Cîmpean.

Agenda pentru tineret 2021 reunește 14 proiecte pentru care s-a aprobat o cofinațare de 250.000 lei. Între proiecte se regăsesc proiecte care au parcurs mai multe ediții, dar și proiecte noi, concepute pentru a promova în rândul tinerilor componenta de drumeție, de mișcare în aer liber.

De departe cea mai bogată agendă a județului Sibiu este Agenda culturală și dezvoltarea comunității locale formată din peste 100 de proiecte organizate de instituții și autorități publice, precum și de asociații și fundații cu profil cultural, dintre care o parte aparținând minorităților conlocuitoare. 

Organizatorii evenimentelor incluse în agendele județului sunt așteptați începând de marți, 8 iunie 2021, la sediile instituțiilor din subordinea CJS prin care se derulează proiectele, pentru a semna contractele de finanțare, cu mențiunea că este obligatoriu să fie semnate cu cel puțin 5 zile înainte de data începerii evenimentului. 

Proiectele aprobate pot fi consultate pe site-ul instituției, după cum urmează:

  • Agenda educațională:

https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2021/06/ph-aprobare-proiecte-Ag-educationala-2021-SE-07062021.pdf

  • Agenda pentru tineret:

https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2021/06/ph-aprobare-Agenda-Tineret-2021-SE-07062021.pdf

  • Agenda culturală și pentru dezvoltarea comunității:

https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2021/06/pH-referat-raport-Agenda-culturala-2021-SE-07062021.pdf

Ioana Căpățînă – Purtător de cuvânt

Compania aeriană Lufthansa va beneficia de schema de ajutor de stat, începând cu 1 iulie 2021

0
Lufthansa AIS



Începând cu 1 iulie 2021, Compania Lufthansa va relua frecvența zilnică a zborurilor Sibiu – Munchen urmând ca în programul de operare aferent sezonului de iarnă 2021 să atingă un nivel de 12 frecvențe săptămânale.
Consiliul Județean Sibiu și Deutsche Lufthansa AG au încheiat, zilele acestea, contractul de acordare a ajutorului financiar în baza Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității companiilor aeriene în contextul crizei economice generate de pandemia COVID–19, autorizată de Compania Europeană prin Decizia nr. SA59156, emisă la 20.11.2020.
Compania aeriană Deutsche Lufthansa AG a fost prima companie care a accesat această măsură de sprijin ca urmare a publicării anunțului de către Consiliul Județean Sibiu. Obiectivul principal al acestei scheme este acela de restabilire graduală a cererii în ceea ce privește relansarea traficului la și de la Aeroportul Internațional Sibiu, precum și de a minimiza impactul economic resimțit puternic de către industria aviatică provocat de pandemia COVID-19.
”Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat al Comisiei Europene a constituit o pârghie în asigurarea unei redresări mai rapide a acestui sector afectat în urma pandemiei, menținând totodată condițiile de concurență echitabile pe piața unică. Schema de ajutor încurajează companiile aeriene să aloce un minim de 50% din capacitatea avută în anul 2019 pentru a o putea accesa. Iată că în cel mai scurt timp am putut semna un prim contract cu compania aeriană germană Lufthansa și sperăm că vor urma și alte contracte. În cazul companiei Lufthansa, aceasta și-a asumat o capacitate de operare la și de la Aeroportul Internațional Sibiu de 65% față de capacitatea alocată în anul 2019 și va primi câte 1,3 Euro pentru fiecare din cele 101.160 de locuri pentru o perioadă de 12 luni consecutive, începând cu data de 1 iulie”, a precizat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Consiliului Județean Sibiu este proprietarul, finanțatorul și autoritatea tutelară a Aeroportului Internațional Sibiu RA.


Sala Thalia redeschisă în procent de 70%

0
Cristian Lupes  scaled

Două compoziții semnate de Anton Webern și una din cele mai cântate piese din repertoriul pianistic – ”Concertul pentru pian și orchestră” de Edvard Grieg, în interpretarea pianistului Sorin Petrescu – sunt propunerile muzicale oferite de Filarmonica Sibiu în această săptămână. Orchestra Filarmonicii Sibiu va fi condusă de dirijorul Cristian Lupeș. Odată cu acest concert, Sala Thalia se redeschide publicului într-un procent de 70%, fiind scoase la vânzare 300 locuri. Biletele pentru acest eveniment se pot procura de la Casa de bilete a Filarmonicii Sibiu sau online pe platforma iabilet.ro!

Seara muzicală va fi deschisă de orchestrația realizată de A. Webern a Ricercar-ului din Ofranda muzicală, lucrare care respectă lumea sonoră specifică lui Bach; tema este fragmentată, împărțită între diferite instrumente dând senzația unui caleidoscop muzical. Interesul lui Webern pentru muzica veche va putea fi regăsit și în a doua piesă din program – ”Passacaglia”, un pilon structural al barocului, care constă dintr-o scurtă temă în bas suprapusă cu o serie de variațiuni ale acesteaia. Cele 20 de variațiuni ale Passacagliei de Webern se bazează pe tema tensionată, executată în pizzicato, auzită la început.

Publicul va putea asculta în închiderea programului ”Concertul pentru pian şi orchestra în la minor, op. 16” de Edvard Grieg. Lucrarea a fost compusă pe când autorul avea doar 25 de ani, în 1868. Acest concert, care a captat interesul lui Liszt (în 1870), a devenit una din cele mai cântate piese din repertoriul pianistic. Temele amintesc prin ritm, melodie şi armonie de dansul popular halling şi de instrumentul hardingfele (vioara populară norvegiană). Grieg a revizuit această lucrare cel puţin de şapte ori, până în cele mai mici amănunte, ceea ce a făcut ca orchestraţia, de pildă, să cunoască peste 300 de modificări de la forma originală.

Biletele pentru acest concert s-au pus în vânzare la Casa de bilete a Filarmonicii Sibiu și online pe iabilet.ro. Prețul unui bilet este de 30 și 40 de lei. Informații la tel. 0735566486. Purtarea măștii de protecție este obligatoarie pentru publicul prezent la concert. Pentru a respecta normele sanitare în vigoare, spectatorilor prezenți li se va măsura temperatura, iar fiecare dintre aceștia vor trebui să se dezinfecteze pe mâini la intrarea în sală.

Facebook event: https://fb.me/e/484IQni4S


Eveniment realizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

Sprijiniți muzica Filarmonicii Sibiu! Deveniți mecena prin donații onorifice în contul:
RO 86 TREZ 57621 G 370100XXXX (CUI/CF Filarmonica de Stat Sibiu: 4556263)

Urmăriți-ne pe:
www.facebook.com/FilarmonicaSibiu
www.youtube.com/FilarmonicadeStatSibiu
www.instagram.com/filarmonicasibiu
https://filarmonicasibiu.app.link/asCULTa
www.tiktok.com/@FilarmonicaDeStatSibiu

Dosarul care a zguduit Serviciul Rutier al IPJ SIBIU – Șpăgi, arestări și demisia unui șef

0
Screenshot

Cel mai mare și gros dosar din ultimii 20 de ani din cadrul IPJ Sibiu s-a lăsat luna trecută cu 8 arestări, agenți de poliție plasați sub control judiciar sau cercetați disciplinar și demisia unui șef.

Conform Compartimentului de Control Intern, agenții de la rutieră i-au iertat pe unii șoferi de anumite abateri rutiere contra unor sume de bani, sub forma unor donații în anumite conturi ale echipei de fotbal a IPJ SIBIU.

Cercetarea disciplinară a fost inițiată și față de 2 ofițeri cu funcții de conducere din cadrul Serviciului Rutier Sibiu cu privire la modul în care și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu raportat la evenimentele semnalate.

Imediat după percheziții, comisarul șef de poliție Cuciorovschi Marius, a demisionat din funcție la data de 20 mai 2021.
Începând cu data de 24 mai 2021, comisarul șef de poliție Buga Cristian este împuternicit să îndeplinească atribuțiile de șef al B.R.D.N.E. pentru o perioadă de 6 luni.

25 de agenți rutieri sunt suspectaţi că, în mod repetat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, din 2019 până în prezent au pretins şi au primit diverse sume de bani, cuprinse între 50 şi 500 de lei, foloase materiale sau alte servicii, cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, pentru a nu constata faptele contravenţionale comise de şoferii contravenienţi şi a nu le aplica sancţiuni contravenţionale sau pentru a le aplica sancţiuni mai uşoare, consemnând astfel cu ocazia întocmirii proceselor verbale date nereale.

La data de 26.05.2021, prin Compartimentul Control Intern, conducerea I.P.J. Sibiu a dispus declanșarea cercetării disciplinare față de 24 de agenți de poliție din cadrul Serviciului Rutier Sibiu – B.R.D.N.E. cu privire la evenimentele semnalate la data de 19 mai 2021 referitoare la săvârșirea unor infracțiuni de corupție, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței unor abateri disciplinare prevăzute de Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, și Codul de Etică și Deontologie al Polițistului. De asemenea, în baza aceleiași dispoziții, s-a declanșat cercetarea disciplinară față de 2 ofițeri cu funcții de conducere din cadrul Serviciului Rutier Sibiu cu privire la modul în care și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu raportat la evenimentele semnalate.

De asemenea, vă informăm că, în perioada vizată de ancheta efectuată de către procurori, la conducerea Biroului Rutier pentru Drumuri Naționale și Europene s-a aflat domnul comisar șef de poliție Cuciorovschi Marius, care a demisionat din funcție la data de 20 mai 2021.
Începând cu data de 24 mai 2021, comisar șef de poliție Buga Cristian este împuternicit să îndeplinească atribuțiile de șef al B.R.D.N.E. pentru o perioadă de 6 luni.

În ceea ce privește efectivul de polițiști al B.R.D.N.E., vă comunicăm faptul că acesta a fost suplimentat, prin delegare pentru o perioadă de 60 de zile, cu polițiști având calitatea de polițist rutier, din cadrul altor structuri aflate în subordinea I.P.J. Sibiu. Totodată, supravegherea traficului rutier pe drumurile naționale și europene este asigurată și cu sprijinul personalului subunităților de poliție subordonate I.P.J. Sibiu a căror rază de competență este tranzitată de categoria de drumuri menționate. ” a declarat Elena Welter

Primăria Sibiu angajează inspector de specialitate la Serviciul Cadastru

0
IMG

În perioada 7 iunie – 5 iulie, Primăria Sibiu organizează un concurs pentru ocuparea unui post de inspector de specialitate gradul 2, pe perioadă nedeterminată, la Serviciul Cadastru.

Persoanele interesate trebuie să îndeplinească următoarele condiții de participare:

– să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științelor inginerești
– să aibă vechime în specialitatea studiilor minim 2 ani
– să dețină cunoștințe de operare calculator, nivel mediu.

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în perioada 7 – 18 iunie 2021, la sediul Primăriei Municipiului Sibiu din Piața Mică nr. 25, cam. 109 – Serviciul Resurse Umane.

Perioada de desfășurare a concursului:
– Proba eliminatorie pe computer și proba scrisă a concursului se vor desfășura în data de 30 iunie, de la ora 08.30, iar de la ora 12.00 va avea loc proba scrisă, la sediul Primăriei Municipiului Sibiu din Piața Mică nr. 25.
– Interviul va avea loc în data de 5 iulie, începând cu ora 11:00, la sediul Primăriei Municipiului Sibiu.

Informații suplimentare privind dosarul de concurs și bibliografia se pot obține la numărul de telefon 0269/208 800, interior 503 sau pe site-ul instituției- www.sibiu.ro , secțiunea Angajări.

Aproape 4000 de vizitatori la Muzeul ASTRA, înregistrați weekendul acesta

0
IMG

în perioada 04-06 iunie 2021, Muzeul ASTRA a înregistrat 3910 vizitatori. În acest interval a avut loc aici un maraton de vaccinare (04-05 iunie) sub deviza ,,Sibiul revine la normal! Pune umărul! Vaccinează-te!”. În cadrul acestei acțiuni s-au vaccinat 153 de persoane împotriva virusului SARS-CoV-2, vaccinurile fiind administrate de către medicii de la Centrul de Vaccinare din Șelimbăr. Persoanele care s-au vaccinat la Muzeul ASTRA au avut de ales între doze de vaccine Pfizer și de vaccine Johnson&Johnson , toate asigurate de către Direcția de Sănătate Publică Sibiu.



Toți cei care s-au vaccinat la maratonul de vaccinare organizat la Muzeul ASTRA au beneficiat de intrare gratuită în muzeu în ziua în care le-a fost administrat vaccinul. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Sibiu împreună cu Muzeul ASTRA, Direcția de Sănătate Publică Sibiu, Prefectura Județului Sibiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgențe Sibiu, STS și Primăria Șelimbăr.



De asemenea, în paralel cu maratonul de vaccinare, la Muzeul ASTRA a fost organizat și un alt maraton gastronomic, unul meșteșugăresc și altul artistic. În weekend au avut loc demonstrații culinare, în care au fost degustate peste 500 de porții de tocană și ciorbă de oaie la ceaun, 300 de scrumbii afumate/ marinate, 250 de porții de ciorbă de pește lipovenească și 20 de litri de sirop de muguri de brad, toate preparate la ceaun. De asemenea, trei meșteri tradiționali (Adrian Coman, Andrei Buda și Camelia Szekely) au confecționa opinci, podoabe din metal și săpunuri naturale, într-o serie de ateliere meșteșugărești care au dat startul activităților programate pentru Ziua Universală a Iei din acest an. Atmosfera a fost întreținută de trupa Hanu’ și Romulus Cipariu cu al său țambal, în zona Târgului de Țară. Duminică, în Muzeul în aer liber au fost organizate trei ateliere meșteșugărești – de împâslire lână, făcut ciucurei&semne cusute pe colier + atelier de confecționat brățări din piele cu motive tradiționale. Tot aici a avut loc o bună parte din programul competiției sportive Sibiu Challenge.

Cum se va desfășura Examenul de Bacalaureat 2021

0
IMG

Peste 2.300 de candidați absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a, din județul Sibiu, vor susține examenul national de Bacalaureat, sesiunea 14 iunie – 9 iulie 2021

Vineri, 04.06.2021, s-a finalizat etapa de înscriere pentru sesiunea iulie – iulie 2021 a examenului național de Bacalaureat. Pentru această sesiune, în județul Sibiu s-au înscris 2 343 de candidați, dintre care 2 039 candidați din seria curentă și 304 candidați din seria anterioară.


Examenul începe luni, 14 iunie 2021, cu echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale conform OME nr. 3 842 din 26.05.2021. Probele scrise debutează cu proba la Limba și literatura română, ce va avea loc luni, 28 iunie. Marți, 29 iunie, se desfășoară proba E.c) obligatorie a profilului (matematică sau istorie), miercuri 30 iunie se desfășoară proba E.d) la alegere a profilului și specialității (fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie), iar joi 1 iulie va avea loc proba E.b) la Limba și literatura maternă.


Probele scrise pentru examenul național de Bacalaureat 2021, sesiunea iunie-iulie 2021, încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 14 de centre de examen, 4 din ele având arondate și subcomisii. Cel mai mari centre de examen sunt Colegiul Agricol ”Daniil Popovici Barcianu” Sibiu (232 candidați), Colegiul Tehnic Energetic Sibiu (231 candidați), Liceul Teoretic ”Axente Sever” Mediaș (223 candidați), Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu (210 candidați) și Colegiul ”Școala Națională de Gaz” Mediaș (202 candidați), iar cele mai mici sunt Colegiul Tehnic ”Mediensis” Mediaș (50 candidați), Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu (112 candidați), Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu și Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu (116 candidați).
Primele rezultate vor fi comunicate luni, 5 iulie, până la ora 12:00 (în centrele de examen).


Contestațiile pot fi depuse în ziua de 5 iulie 2021 (în intervalul orar 12:00 – 18:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.


Rezultatele finale vor fi afișate vineri, 9 iulie 2021.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.


Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.


Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).


Comisiile de bacalaureat județene, comisiile de bacalaureat din centrele de examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, Comisia județeană/a municipiului București de contestații au obligația aplicării prevederilor Ordinului ministrului educației și al ministrului sănătății nr. 3.235/93/2021 privind aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranța epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare.


Pentru vizionarea listei cu centrele de examen în care se vor desfășura probele scrise pentru sesiunea iunie – iulie 2021, și unitățile de învățământ arondate acestora, puteți accesa link-ul de mai jos:
http://isjsb.ro/index.php/examene-nationale/bacalaureat
Centre de examen – Bacalaureat, iunie-iulie 2021

Președintele comisiei județene de Bacalaureat,
Inspector școlar general adjunct,
Prof. Rodica ȚĂLNARIU

Weekend „alcoolizat” în județul Sibiu. Șoferii băuți fac accidente și chiar adorm în mașină

0
razie etilotest

Polițiștii rutieri sibieni sunt zilnic la datorie și opresc în trafic sute de șoferi pentru a le verifica actele sau dacă au consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.

La data de 4 iunie, în jurul orei 13:30, pe strada Principală din localitatea Florești, polițiștii Postului de Poliție Laslea au depistat un localnic în vârstă de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept.
De asemenea, polițiștii au constatat că autoturismul îi fusese încredințat chiar de către tată, care cunoștea faptul că fiul nu deține permis de conducere.

La data de 4 iunie, în jurul orei 21:30, un sibian în vârstă de 62 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, la intrarea în municipiul Sibiu, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se în șanț.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 5 iunie, în jurul orei 08:00, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Moșnei din municipiul Mediaș de către un bărbat în vârstă de 55 de ani, domiciliat în satul Moșna.
Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 5 iunie, în jurul orei 20:00, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Principală din Porumbacu de Sus de către un localnic în vârstă de 68 de ani.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul afișat de dispozitiv fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei trei conducători auto au fost însoțiți la unități medicale unde le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În urma celor constatate, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 6 iunie, în jurul orei 23:45, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Petru Rareș de către un localnic în vârstă de 26 de ani.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit că autoturismul condus este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe auto este fals.

La data de 7 iunie, în jurul orei 01:00, în municipiul Sibiu, mai multe persoane au alertat polițiștii sesizând faptul că, pe Șoseaua Alba Iulia, la ieșirea din municipiu, un autoturism este staționat pe partea carosabilă, iar șoferul pare că doarme.
La locul indicat, polițiștii rutieri au depistat un conducător auto incoerent și care emana o halenă etanolică puternică.
Bărbatul, un sibian în vârstă de 35 de ani, a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 337 din Codul Penal.

FOTO: O nouă ediție de succes a Buonavista Duathlon Challenge

0
DC Foto by Grimm

Organizatorii CAB Sport i-au provocat la mișcare ieri pe iubitorii sportului în cadrul ediției cu numărul 8 a Buonavista Duathlon Challenge. Concursul s-a desfășurat duminică în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului și pe DJ 106 A Sibiu – Rășinari.

[meta_gallery_slider id=”76699″]



Cei 300 de concurenți s-au arătat foarte entuziasmați de acest eveniment inedit de îmbinare a alergării cu mersul pe bicicletă, iar vremea a fost perfectă pentru o zi dedicată mișcării în aer liber.

Concurenții au luat startul începând cu ora 08.45 și au fost premiați și aplaudați pentru rezultatele obținute în cadrul festivității de premiere.

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a luat startul probei de ștafetă feminin alături de Daniela Cîrlan, sportivă de performanță participantă la Olimpiadă în cadrul probei de maraton – cele două fiind desemnate ambasadoare onorifice ale ediției Buonavista Duathlon Challenge 2021.

Concursul s-a bucurat și de participarea campioanei balcanice la alergare montană 2021, Mădălina Florea, care a obținut locul 1 la proba de ștafetă mixt, alături de coechipierul ei, Călin Fiscu.

Proiectul a fost organizat de CAB Sport, fiind cofinanţat de Consiliul Local prin Primăria Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu. Parteneri: Buonavista, Decathlon, Muzeul ASTRA.

FOTO: Șofer rănit grav după ce s-a răsturnat cu mașina la Cornățel. A lovit un cal

0
IMG

La data de 6 iunie, în jurul orei 23:00, pe DJ 106, km. 17+200, la intrarea în Cornățel, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Alțâna, în timp ce conducea un autoturism dinspre Sibiu, a intrat în coliziune cu un cal aflat pe partea carosabilă, răsturnându-se apoi în șanțul de pe partea stângă a sensului de mers.

Impactul a dus la vătămarea corporală gravă a conducătorului auto, aflat singur în mașină, acesta fiind transportat la spital unde a rămas internat pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma impactului, calul a decedat.

Ca urmare a cercetărilor efectuate de către polițiști, proprietarul animalului a fost identificat. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 27 de ani, din localitatea Hosman.

Prezența calului a fost anunțată pe grupurile de trafic cu aproximativ o oră înaintea nefericitului eveniment însă nimeni nu a sunat la 112 ca să anunțe problema.

În cauză, polițiștii Biroului Rutier Sibiu desfășoară cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele producerii evenimentului în vederea aplicării măsurilor legale în consecință.

„În cursul nopții, în jurul orei 23, ISU Sibiu a intervenit, pe DJ 106, pe raza localității Cornățel, cu un echipaj SMURD și un echipaj de descarcerare, ca urmare a faptului că un autoturism s-a răsturnat în urma impactului cu un cal. Un băiat, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a avut nevoie de intervenția pentru descarcerare, a primit asistență medicală și a fost transportat la spitalul județean, conștient, cu politraumatisme. În urma impactului, calul a decedat.” a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU

Biciclistă acroșată de o șoferiță băută. A refuzat recoltarea de probe biologice

0
IMG

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp în Municipiul Sibiu, în intersecția sens giratoriu a străzilor Tudor Vladimirescu cu Reconstrucției.

Din primele informații, o conducătoare auto în vârstă de 45 de ani, a pătruns în sensul giratoriu fără să acorde prioritate și a acroșat o biciclistă care circula regulamentar.

Femeia ce se deplasa pe bicicletă are 56 de ani și este din Sibiu. În urma impactului, aceasta a suferit un traumatism cranian cu plagă deschisă și transportată la spital.

Conducătoarea auto prezintă o concentrație de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat si a refuzat recoltarea de probe biologice.

Nu sunt raportate probleme de trafic.

„SAJ Sibiu a trimis un echipaj tip C la un accident rutier produs în Sibiu pe strada Tudor Vladimirescu la sensul giratoriu cu Reconstrucției,unde o biciclistă în vârstă de 56 ani a fost acroșată de un autoturism.
În urma accidentului femeia a prezentat un traumatism cranian cu plagă deschisă.
Echipajul SAJ a acordat îngrijiri medicale femeii la fața locului apoi a transportat-o la spital în stare relativ bună. ” a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU

Un șofer neatent a făcut accident lângă Brateiu. O pasageră a fost rănită

0
IMG

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN 14, lâmgă localitatea Brateiu. Din primele informații, o femeie a fost rănită și transportată la spital.

Conform polițiștilor rutieri, șoferul unui autoturism condus spre Sighișoara a pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit un autoturism parcat iar apoi a fost proiectat într-un cap de pod.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a doi pasageri, o femeie în vârstă de 28 de ani, din Mediaș, respectiv un bărbat în vârstă de 23 de ani, din Șaroș pe Târnave.

Imediat după producerea evenimentului, conducătorul auto a abandonat autoturismul și a fugit. Acesta a fost identificat de către polițiștii rutieri medieșeni care au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani, din localitatea Valchid, care nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule.
Totdată, polițiștii au stabilit că autoturismul condus nu este înmatriculat sau înregistrat, numărul de înmatriculare aplicat pe mașină fiind unul fals.

Traficul în zonă este îngreunat.

“ISU Sibiu a intervenit cu un echipaj SMURD, în localitatea Brateiu, ca urmare a producerii unui accident rutier, cu un autoturism intrat într-un cap de pod, pentru acordarea primului ajutor medical unei victime conștiente de sex feminin. Pacienta, în vârstă de aproximativ 28 de ani, a fost transportată la Spitalul din Mediaș, cu suspiciune de fractură la un membru inferior.” a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU

La Târgul Obor Sibiu lucrurile se mai schimbă

0
WhatsApp Image    at

După ce duminica trecută SIBIU INDEPENDENT a publicat un amplu reportaj despre puţinele măsuri anti-COVID respectate de angajaţi şi vizitatori, duminica aceasta am decis să mergem din nou. Spre plăcuta noastră suprindere regulile au început să fie respectate mai bine. Nu perfect. Pornind de la angajaţii Pieţe Sibiu SA care taie bilete la intrare şi care acum erau cu măştile pe faţă, până la o majoritate de vizitatori cu mască. Trebuie remarcat că de data aceasta purtatul măştii la intrare de câtre vizitatori era o condiţie obligatorie. Din păcate, lipsa de civilizaţie şi respect a unora, îi făcea să poarte masca prin târg pe bărbie sau deloc. Per ansamblu, însă, majoritatea oamenilor păstrau masca pe faţă corect.

GALERIE FOTO:

[meta_gallery_slider id=”76654″]

EDITORIAL: Politicienii şi propria imagine

0
Calin Blaga  e

Judeţul Sibiu a evoluat în ultimii ani la capitolul propria imagine a politicienilor. Înnoirea clasei politice locale a avut efecte şi în strategiile de marketing. Dacă mai demult politicienii apăreau pe afişe şi pe la acţiuni doar în campaniile electorale, acum s-a implementat tot mai mult modelul occidental de a fi prezent ca politician în spaţiul public tot timpul. Soluţia de pe vremuri cu „umflatul porcului în ajun”, nu mai funcţionează şi politicienii care au înţeles acest lucru au de câştigat… la capitolul alegeri. Problema este că odată ales, apare şi erodarea de imagine inerentă prin deciziile luate, care nu pot mulţumi totdeauna pe toţi.

Într-o sumară analiză a spectrului politic local am remarcat că aleşii noştri din tot judeţul, fie ei parlamentari, consilieri, primari sau politicieni numiţi în funcţii cheie se împart în trei mari categorii. Încă avem în mediul rural şi oraşele mici o largă categorie de politicieni care dispar din peisajul public imediat după ce au fost aleşi. Apoi, tot în rural, dar destui şi în oraşe şi la judeţ folosesc tehnici de marketing ocazional. Au uneori întâlniri cu alegătorii sau mai dau o declaraţie de presă, mai mult forţaţi de jurnalişti. Dar mă voi concentra acum pe cea de-a treia categorie, în vizibilă creştere, a politicianului care dedică timp, bani şi energie pentru a se promova pe toată durata mandatului. Pentru că este o vorbă în marketing: degeaba faci, dacă nu ştie nimeni că ai făcut.

Avem, astfel, politicieni prezenţi în spaţiul public des, fie că este vorba de comunicate presă, participare la evenimente, întâlniri cu alegătorii sau orice alte metode de a consolida imagina publică a respectivului. Ştiu că unii spun că anumiţi politicieni locali apar prea des în media. Dar o altă teorie ne spune că orice apariţie este bună, mai ales dacă este constantă. Pentru că omul, imaginea sa şi numele său sunt astfel inoculate în mintea alegătorului pe termen lung. Şi ştim prea bine că există o mare masă de alegători, chiar şi în judeţul Sibiu, pentru care faptul că a auzit de un anumit politician îl face în ziua votului să pună ştampila pe numele său. Atât. Fără alte motive şi argumente. Dacă a făcut şi lucruri bune de care alegătorul a auzit mereu, atunci masa electorală pentru respectivul candidat creşte.

Am ales câteva exemple, extrem de vizibile în spaţiul public judeţean de politicieni care sunt atenţi cu promovarea propriei imagini. Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, Raluca Turcan, ministrul Muncii, Bogdan Trif, deputat, Dan Barna, vicepremier, Astrid Fodor, primarul Sibiului, Gheorghe Roman, primarul Mediaşului, Gheorghe Huja, primarul Cisnădiei sau Marius Grecu, primarul Şelimbărului sunt doar câteva exemple. Avem şi câţiva primari de comune şi orăşele, dar care, firesc, se promovează la nivelul propriei comunităţi. Şi exemplele de mai sus, nu sunt singurele.

De departe în această listă, campioană este Daniela Cîmpean. Chit că şi Raluca Turcan are o echipă întreagă de imagine, dar mesajul ei se duce nu doar la Sibiu ci şi naţional, unde deputatul are probabil un interes electoral pe termen lung. Dar la nivel judeţean, Cîmpean este peste tot: de la competiţii sportive, unde participă activ, nu doar ca spectator, la evenimente culturale, dezbateri publice cu nervi sau evenimente în ruralul judeţului. O regăsim în spaţiul public de luni până duminică, iar echipa ei de imagine promovează toate aceste participări. Asta pe lângă cele ce ţin de funcţia unde a fost aleasă. Altfel spus nu avem un politician de la 9 la 17 de luni până vineri, ci unul prezent non-stop peste tot şi mediatizat ca atare.

Bogdan Trif şi Dan Barna au şi ei prezenţe media, dar sporadice, efortul lor, fiind ca în cazul lui Turcan, împărţit între Bucureşti şi Sibiu. Iar primarii Grecu şi Huja îşi concentreză mesajele periodic pe propriile comunităţi şi vecinul municipiu Sibiu. Pentru că ştim că Cisnădia, Şelimbăr şi Sibiu sunt o metropolă efectivă, chiar dacă legal, nu.

Gheorghe Roman, primarul Mediaşului, a turat motoarele la capitolul imagine abia în ultimul an. Probabil că a înţeles dictonul amintit „degeaba faci, dacă nu se ştie că faci”. Şi pe exemplul Danielei Cîmpean, echipa primarului mediatizează tot mai des acţiunile acestuia. Deşi este evident că Roman nu este „avid” de imagine, având încă o poziţie solidă în Mediaş din punct de vedere electoral, totuşi subiectul marketingului politic permanent a generat în cazul său un plus de imagine nu pentru el, ci pentru comunitatea Mediaşului.

Astrid Fodor este un caz atipic. Deşi are o echipă solidă de imagine în Primăria Sibiu, ea a ales prezenţe mai rare în spaţiul public şi a scos la înaintare de ani buni realizările instituţiei şi valorile municipiului. În campania electorală de anul trecut, acest deficit de imagine personală s-a simţit. Încă suntem un popor de alegători pentru care imaginea alesului coincide cu imaginea instituţiei şi nu realizările alesului. De la ultima campanie, apariţiile în stradă, pe şantiere şi media ale lui Astrid Fodor au crescut. Nu foarte mult însă, politica de a promova proiectele realizate fiind în continuare pe primul plan.

Iată, succint, câteva exemple locale de promovare a propriei imagini politice. Mai sunt şi altele. Este îmbucurător să vezi că aleşii din judeţul Sibiu investesc mai mult în acest capitol. Unii dintre ei au înţeles că nu este vorba doar de a câştiga alegerile, ci şi de a-ţi consolida poziţia în piaţa politică locală. Iar cu plusul lor de imagine, creşte şi plusul de imagine al instituţiei sau al comunităţii din care fac parte. Normal, apare şi reversul medaliei, când omniprezenţa publică, atrage adversarii şi atacurile directe, adesea concertate. Dar asta este altă discuţie.

Daniela Cîmpean în top 10 la cursa Buonavista Duathlon Challenge

0
sibiu challenge  e

Buonavista Duathlon Challenge şi-a desemnat astăzi cîştigătorii. Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu a făcut echipă cu maratonista olimpică Daniela Cîrlan în proba de ştafetă unde au obţinut locul 9 la feminin. Cîrlan a scos timpi foarte buni la cele două secţiuni de alergare, iar Daniela Cîmpean a parcurs traseul de bicicletă de 20 km între Sibiu şi Răşinari, în două bucle pe şosea. Cele două au fost desemnate în avans ambasadori onorifici ai competiţiei.

Câştigătorii problelor au fost după cu urmează: la ştafetă feminin Vonica Ghizela şi Popa Corina, la ştafetă masculin Mikloş Rareş şi Simion Dan, la şteafetă mixt Florea Mădălina şi Fiscu Călin. La proba individuală pe acelaşi traseu (5 km alergare, 20 km bicicletă, 2 km alergare) au câştigat la feminin Ciuntu Veronica, iar la masculin Palici Viorel. La categoria family, unde un părinte a concurat cu un copil pe traseu, la categoria 10-13 ani au câştigat Orban Balasz şi Orban Balasz Laszlo, iar la cetegoria 6-9 ani Florean Sorin Ioan şi Florean Marius Daniel.

Rezultatele pentru toţi concurenţii sunt afişate online.

Bucătăria unei case din Sibiu a luat foc din cauza unei cafetiere

0
IMG

ISU Sibiu a intervenit în municipiul Sibiu, strada Odessa, cu două echipaje de pompieri și un echipaj SMURD, ca urmare a declanșării unui incendiu la bucătăria unei case.

Pompierii au intervenit de urgență și au evitat propagarea incendiului. Nu au fost persoane care să necesite asistență medicală.

Situația de urgență a fost generată de un aparat electrocasnic de preparat cafea aflat sub tensiune. A ars mobilierul din jurul obiectului electrocasnic și au fost afectați pereții locuinței de la fumul degajat.

Localnicii au curăţat Cisnădioara, din nou

0
WhatsApp Image    at

Pentru a doua oară în acest an, localnicii din Cisnădioara au decis să organizeze o acţiune de curăţenie a întregului sat şi împrejurimi. Peste 40 de localnici, printre care şi copii au participat la acţiune şi în câteba ore au reuşit să strângă gunoiaele lăsate de alţii pe drumuri sau zone verzi. La finalul acţiunii SOMA a ridicat toţi sacii de gunoi strânşi. Acţiunea a marcat şi Ziua Mondială a Mediului.

GALERIE FOTO:

[meta_gallery_slider id=”76638″]

ADI ECO SIBIU: Acţiuni de curăţenie şi informare la Ocna Sibiului şi Cisnădie

0
WhatsApp Image    at

Pentru a marca Ziua Mondială a Mediului, ADI ECO SIBIU a organizat mai multe acţiuni în judeţ de curăţenie şi informare alături de voluntari şi autorităţi. La Ocna Sibiului, împreună cu primarul Claudiu Predescu, alături de 30 de voluntari din primărie şi 60 de copii de la Şcoala Generală din localitate, reprezentanţii ADI ECO au organizat vineri o amplă acţiune de curăţenie stradală a deşeurilor. S-au strâns astfel aproximativ 500 de kg de deşeuri care au fost apoi preluate de SOMA. ADI ECO a asigurat saci pentru colectarea deșeurilor și mănuși de unică folosință. Cu acest prilej s-au împărţit şi pliante cu informaţii despre colectarea selectivă localnicilor.

La Cisnădie, tot vineri, dar după-amiază, cei 11 reprezentanţi ADI ECO SIBIU au împărţit pliante informative şi au vorbit cu locuitorii despre importanţa şi avantajele colectării selective. De la parcarea PENNY, până la Primăria Cisnădie şi mai apoi la piaţă, voluntarii au oferit pliante, dar şi cartea de colorat special editată „Prichindel și mascota fermecată” adresată preșcolarilor pentru a învăţa de mici metodele de colectare selectivă. Acţiunea ADI ECO a continuat şi sâmbătă la Răşinari.

[meta_gallery_slider id=”76616″]

Pliantul oferit locuitorilor de ADI ECO cu informaţii despre colectarea selectivă.

[meta_gallery_slider id=”76633″]

Un bărbat din Poplaca a ajuns la spital după ce a intrat cu tractorul în zidul unei case

0
bfabdeceeacccdaa

Un autoaccident s-a produs cu puțin timp în urmă pe strada Roman din localitatea Poplaca. Din primele date, un localnic în vârstă de 47 de ani, în timp ce conducea un tractor, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu zidul unei case.

Din primele informații, viteza neadaptată la condițiile de drum ar fi principala cauză a accidentului. Șoferul tractorului a suferit un traumatism de sold și mai multe excoriații, fiind transportat la spital.

Traficul rutier nu este afectat.

„SAJ Sibiu a trimis un echipaj tip C în localitate Poplaca unde un localnic de 47 ani, conducând un tractor a lovit zidul unei case. Echipajul sosit a acordat asistență medicală bărbatului care prezenta traumatism de sold și excoriații. Acesta a fost transportat la UPU Sibiu în stare stabilă.”

Fetiță acroșată de o mașină pe strada Stezii din Rășinari

0
IMG

ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj SMURD cu medic în localitatea Rășinari.

Din primele informații, o fetiță a fost acroșată de un autoturism. Fetița, în vârstă de aproximativ 9 ani, a primit asistență medicală de urgență și a fost transportată la spital cu escoriații.

Conform primelor date oficiale, fetița nu era supravegheată de nici un adult și se deplasa pe strada Stezii din comuna Rășinari.

Autoturismul era condus regulamentar de către un sibian în vârstă de 22 de ani.

Nu sunt raportate probleme de trafic.

VIDEO-FOTO: Acțiune de informare la Rășinari, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului

0
DSC

Primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur și reprezentații ADI ECO Sibiu au organizat astăzi, începând cu ora 9:30, o campanie de informare cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului. Aceștia au mers pe străzile comunei și au împărțit pliante cu informații utile privind colectarea selectivă.

Oamenii au fost extrem de receptivi cu privire la campania de informare și au promis că vor încerca pe cât posibil să arunce gunoiul selectiv, plastic la plastic, hârtia la hârtie iar gunoiul menajer în pubela neagră, special concepută pentru astfel de materiale casnice.

„Bună ziua! Să nu mai aruncați gunoaie unde nu trebuie! Sunt acolo containee speciale, cel galben este de plastic, cel albastru pentru hârtie / carton, cel verde pentru sticlă iar cel negru pentru gunoi menajer. Trebuie să învețe lumea să colecteze corect și să arunce ce trebuie, unde trebuie.” a spus către locuitori, Bogdan Bucur, primarul comunei Rășinari

După acțiunea de informare, reprezentanții ADI ECO Sibiu s-au deplasat în Poiana Ciucaș de la marginea comunei pentru a asigura cetățenilor ieșiți la iarbă verde: saci pentru colectarea deșeurilor, mănuși de unică folosință și pliantele. Tot de aici, aceștia au strâns gunoaiele menajere împrăștiate pe spațiul verde sau aruncate în alte locuri decât cele indicate și special amenajate.

„Cu ocazia zilei Mondiale a Mediului, sub sloganul ” Împreună pentru un mediu mai curat” ADI ECO Sibiu, în parteneriat cu Primăria Cisnădie, Primăria Ocna Sibiului și Primăria Rășinari, am organizat trei acțiuni de ecologizare și informare în 3 zone diferite.” au declarat reprezentanții ADI ECO SIBIU.

[meta_gallery_slider id=”76550″]

Ziua Națională a Italiei, sărbătorită la Filarmonica de Stat Sibiu

0
fb img

Filarmonica de Stat Sibiu a sărbătorit ieri seară Ziua Națională a Italiei alături de Italo Selleri – Consul Onorific al Italiei la Sibiu, doamna Elena Lotrean – Consulul Onorific al Finlandei la Sibiu, domnul Andreas Huber – Consulul Onorific al Austriei la Sibiu și de domnul Daniel Plier – Consulul Onorific al Marelui Ducat al Luxemburgului la Sibiu.

Aseară am sărbătorit împreună, muzical, Ziua Națională a Italiei.
Le mulțumim tuturor, pentru vizita onorantă!

Mulțumim de asemena Orchestrei, dirijorului Gábor Horváth și violoncelistului Mircea Marian, pentru seara minunată!”au scris reprezentații Filarmonicii pe pagina de Facebook

La 2 iunie 1946, a fost organizat referendumul în urma căruia Italia a fost proclamată Republică.

Ziua Naţională a Italiei mai este cunoscută şi sub denumirea de Festa della Repubblica.