Sibiu Independent: Filosofia noastră
Știri care dau putere comunității noastre
Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.
Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.
Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.
Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat, vineri, la Sibiu, că este „regretabil” faptul că există medici care descurajează vaccinarea, iar din punctul său de vedere în aceste cazuri trebuie pusă sub semnul întrebării ideea că „este o cuvenire” contractul cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
„Faptul că există şi aud cu tristeţe şi un fel de amărăciune faptul că sunt medici care chiar descurajează vaccinarea promovând fake news-uri din acestea caraghioase (…) este un lucru regretabil. E părerea mea (…), eu cred că în momentul în care medicii susţinuţi şi finanţaţi de stat promovează politici împotriva politicii statului, ideea aceasta că este o cuvenire contractul cu Casa şi beneficiul de suport public este o chestiune care trebuie pusă sub semnul întrebării. Mie mi se pare de neacceptat ca medici de familie să îi dezinformeze pe oameni că vaccinul le va afecta sănătatea, îi va îmbolnăvi şi toate celelalte grozăvii pe care le-am văzut. Înţeleg dreptul fiecărui om de a se vaccina sau nu, dar dincolo de asta, când eşti medic şi se presupune că îţi pasă de sănătatea comunităţii, trebuie să ai un comportament şi o atitudine de promovare a liniilor acestora foarte clare de sănătate publică. Hai să nu ne mai dăm după deget, vaccinul este singura soluţie reală prin care putem să trecem de această pandemie”, a spus Barna, într-o declaraţie de presă susţinută la cortul USR PLUS pentru promovarea campaniei de vaccinare anti-COVID-19.
În context, vicepremierul a reiterat importanţa vaccinării pentru a stopa pandemia de coronavirus, punctând că riscul unui val 4 nu a dispărut, arătând că şi celelalte partide ar trebui să preia modelul USR PLUS de promovare a campaniei de imunizare.
„Sper ca şi celelalte partide să preia acest model. Nu sunt cheltuieli mari, dar sunt cheltuieli de responsabilitate reală pe teme de care le pasă cetăţenilor, că aşa, la televizor, am văzut, domnul Ciolacu leşină de grija banilor care, speră el, nu vor veni în România. În realitate, şi dl Ciolacu şi celelalte partide ar trebui să facă exact lucrul acesta, să promoveze campania de vaccinare şi nu să transmită sau să susţină mai direct sau indirect mesaje contrarii„, a spus Dan Barna.
Sursa foto: arhiva G4media.ro



















































































