spot_img
8 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

EDITORIAL: România după Iohannis

Știri din Județ

Publicitate

Sibienii laudă și acum „era” Iohannis la Primăria Sibiu. Dintr-un oraș oarecare de provincie, sub mandatul lui Iohannis de primar, Sibiul a devenit un oraș turistic la nivel european și chiar mondial. Investițiile atrase aici, în anii Iohannis, se reflectă și astăzi în afluxul de oameni din alte părți, veniți la muncă, în condiții mai bune de viață – în general, un nivel de trai ridicat. Faptul că astăzi Sibiul este luat în calcul alături de Cluj, Brașov, Timișoara – orașe mult mai mari, spune ceva. Dar plecarea la Cotroceni a lui Iohannis a fost marcată de așteptările unei națiuni că modelul Sibiu se va replica la nivel național.

Din păcate nu a fost așa. Puțini își amintesc de primul mandat al primarului Iohannis când orice inițiativă era încetinită de un consiliu local pestriț politic. Apoi, când FDGR a preluat puterea absolută, lucrurile au mers ca unse. La București, Iohannis a găsit aceeași lume pestriță politică. Doar că acolo, nu a putut impune propria forță politică. Așa că, mereu, orice decizie trece prin furcile negocierilor politice. Și s-a dovedit în toți acești ani, că uriașa și complicata caracatiță politică de la București este mult mai greu de condus, nici vorbă de eradicat.

Sunt acum mulți români care îi impută președintelui Iohannis toate nerealizările guvernamentale și parlamentare. Uită că tot românii au trimis mereu în Parlament și inerent în Guvern, politicieni din diferite formațiuni politice, antagonice. Și mereu în număr aproape egal.

Mai există un aspect, observat mai greu, în era președintelui Iohannis. Acesta a încercat să se înconjoare de oameni de încredere. Unii s-au dovedit a nu fi și de valoare. De altfel, mici eșecuri de acest fel a avut Iohannis și la Primăria Sibiu. Doar că pe scara proporțiilor, eșecurile la nivel național au avut un impact mai mare. Plus că mereu, președintele Iohannis a cedat negocierilor. Altfel, probabil, că nu mai rămânea nici președinte. Indiferent de votul popular. Nu te pui cu labirintul relațiilor politico-economice din București.

Totuși, per ansamblu, România a progresat sub președintele Iohannis. Și economic și la nivel de relații internaționale. Dar nu suficient. Încă suntem codașii Uniunii Europene la economie. Încă nu suntem în Schengen. Încă SUA nu ne dă vize, deși ne-au adus mii de soldați și armament aici. Încă…

România Educată, proiectul de țară al președintelui Iohannis a sunat bine, dar a fost un eșec lamentabil. Cu asta, toți sunt de acord. Poate nu e doar vina lui. Dar este și a lui prin alegerea unor oameni cheie ca fostul ministru el Educației, Cîmpeanu să pună în practică un așa proiect. Sau premieri ca Orban, Cîțu ori Ciucă. Oameni mici, care vor să pară mari. Ei și opozanții lor din PSD, acum colegi de guvernare, par personaje scoase dintr-o piesă a maestrului Caragiale.

Iohannis este un om educat. Nu același lucru putem spune de ceilalți. Educați cu bani și diplome de mucava. USR părea o rază de speranță, dar discursul exploziv, mereu critic și fără urme clare de decizii rapide și corecte în scurta perioadă de la Guvernare au tras în jos partidul. Ori toate aceste lipse de valori politice la nivel național, istoria ne învață, fac loc unor alți necunoscuți, dar cu un discurs extremist.

În anul 2024, Iohannis va încheia perioada de 10 an ca președinte al României. Cine îi va urma? Ciolacu? Ciucă? Să fim serioși. Toți candidații vehiculați de marile partide sunt umbre palide pe lângă Iohannis. Nici măcar la nivelul lui Băsescu nu ajung, să nu mai amintim de Iliescu sau Constantinescu. România are nevoie acum de un candidat mesianic, așa cum se credea că va fi Iohannis, dar nu a fost. Îl vom avea? Sau ne vom trezi la putere cu un Farfuridi ori un Brânzovenescu?

Publicitate

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri