Sincer, după un atent studiu, am realizat că nu este nicio mare diferenţă ca mentalitate între România şi Ucraina. La ei se dădea înainte de război, şpagă peste tot, la noi la fel. La ei corupţia era adânc înfiptă în sistemul politic, la noi la fel. La ei 2% din populaţie deţine marile averi, iar grosul îl reprezintă sărăcimea, la noi la fel.
Diferenţa apare în anul 2019 când ei au ales un preşedinte-actor. Este deja studiu de caz propulsarea unui actor de comedie, protagonistul serialului „Servitorul poporului” în funcţia de preşedinte cu un partid nou creat, numit precum serialul cu pricina. Un serial care arată mizeria politică şi corupţia din ţară, sub forma unei comedii cu nuanţe tragice. Dacă te uiţi ca român la acel serial şi schimbi numele ţării şi a personajelor regăseşti perfect istoria post-decembristă a ţării noastre.
Pentru un american, englez sau german poate părea incredibil cu oameni acuzaţi de crime împotriva umanităţi pot fi scoşi basma curată de procurori. S-a întâmplat în Ucraina şi la noi. Dosarul Revoluţiei din România şi dosarul Revoluţiei de la Sibiu sunt doar două exemple. Pe care ne facem că le uităm. Sincer, pe mine unul, care am studiat perioada respectivă intens, plus că am şi trăit-o, nu pot accepta „uitarea”. Faptul că în 2010, nişte procurori „atent” aleşi au clasat dosarul Revoluţiei de la Sibiu nu înseamnă că acele crime nu au avut loc.
Şi mai strigător la cer este să vezi cum oameni implicaţi în acele acte de cruzime au ajuns pe funcţii înalte ani la rând. Unii mai sunt şi astăzi. Altfel spus, „nevinovaţii” de la Revoluţie au huzurit pe spatele poporului român peste 30 de ani. Ei şi tot sistemul lor clientelar. Nea Nicu Nan, fie iertat, el însuşi membru de partid comunist şi implicat în sistem şi în „tranziţia” la democraţie, povestea anumite „fapte” de la Revoluţie. Fără să dau nume, pentru că unii au murit deja, chiar de curând, cum s-au organizat şi au luat cu asalt sediul de partid de la Sibiu şi alte locaţii pentru a le „curăţa” de documente. Evident, nu orice fel de documente, ci unele importante despre ei sau despre alţii. Apoi au huzurit bine mersi pe funcţii înalte aproape 30 de ani.
Toţi aceşti profitori de la Revoluţie, mulţi foşti membri ai vechiului sistem de partid sau de Securitate, au condus România şi după aceea. Astăzi sunt unii morţi, alţii cu un picior în groapă. Dar averile lor au rămas bine mersi la copii, nepoţi. Mai contează cum le-au obţinut?
Corupţia din România este similară cu cea din Ucraina. Acolo se fura de la prim-ministru în jos până la ultimul şef. La noi, la fel. Ani buni a fost aşa în România. Lucrurile s-au mai limpezit în ultimii ani, dar nu cred că s-a făcut o curăţenie reală.
Acum Ucraina este lovită de război. Milioane de oameni fug din casele lor. Aceeaşi mentalitate care ne face să ne asemănăm cu ei în ce priveşte corupţia, ne aseamănă şi în alte privinţe. Şi cred că asta face mulţi români să ajute ucrainenii. Pentru că nu îi ajută pe cei bogaţi, nici pe politicienii lor corupţi. Îi ajută pe cei în adevărată nevoie. Şi mai este un motiv: frica subconştientă a românilor că războiul din Ucraina poate ajunge şi la noi. Ca şi la ei, teama oamenilor de rând că politicienii ne pot trăda oricând. Nu toţi, dar mereu se vor găsi unii. Aşa a fost în 1948, aşa a fost în 1989, aşa este şi acum.
