În contextul aducerii și la Sibiu a filmului documentar „Arsenie. Viața de apoi” în cadrul Festivalului Astra Film îmi permit câteva remarci culturale și nu numai.
De zeci de ani, Arsenie Boca pentru ardeleni și nu numai este considerat Sfântul Ardealului. Chiar dacă Biserica Ortodoxă trenează de ani buni canonizarea sa. Mitropolia Ardealului a făcut demersuri, dar și în Biserica Ortodoxă este multă politică la nivel înalt. Nu din cea de Parlament, ci pe alte criterii.
Indiferent de lipsa canonizări, pentru zeci de mii de români, Arsenie Boca este un sfânt. Pelerinajele la mormântul său formează adesea cozi uriașe. Cultul Sfântului Arsenie a fost promovat la firul ierbii, de credincioși și unii preoți. Iar Biserica Ortodoxă a fost nevoită să îl accepte.
Despre Arsenie Boca s-au scris zeci de cărți și articole de presă. Unele conțin povești inventate despre minunile sale din timpul vieții. Altele sunt mai atent documentate din multiple surse și arată viața monahului. Mereu va exista o literatură pro și contra Arsenie Boca. Pentru că este, încă, un personaj de actualitate. Chiar și după 100 de ani.
În acest context, apare un regizor român din București, de etnie evreu (cu riscul să fiu acuzat, dar în acest caz are sens precizarea) care scoate un film documentar despre Arsenie Boca. Și unul provocator, așa cum stă bine filmelor românești din ultimii 30 de ani. Pe principiul dacă filmatul este prost, regia proastă, scenariul prost, jocul actorilor prost – măcar să fie scandal. Și acest documentar caută scandalul. Pentru că la imagine, montaj, sunet, regie nu excelează.
Trist este că sub denumirea de documentar, un gen video jurnalistic, ascunde de fapt un scenariu cu multiple informații, multe neverificate în prealabil. Combinația letală: oferi informații reale, combinate cu unele false. Și le dai la pachet.
Reacția credincioșilor la proiecțiile filmului în țară au venit imediat. Mai greu a bisericii. De fapt, prima reacție oficială majoră a avut-o astăzi Arhiepiscopia Ortodoxă de la Sibiu. Aici se simte vorba și stilul părintelui Cătălin Dumitrean. Deși scrisoarea deschisă este asumată de biroul de presă al instituției. Dar știm că acest birou este coordonat de părintele Dumitrean. De altfe, el s-a exprimat online deja pe subiectul filmului, fiind un aspru critic al acestuia.
De data aceasta, sub umbrela Arhiepiscopiei Ortodoxe se cere interzicerea difuzării filmului. Normal că Bucureștiul va sare ca ars. Cenzură, vor striga! Ciudat, însă, că filmul s-a lovit de blocaje în difuzare și la Arad, iar la Botoșani sau Piatra Neamț, oamenii au plecat din sală în timpul difuzării documentarului, nervoși. De fapt, regizorul Alexandru Solomon și spune public că vrea ca lumea să vadă filmul, să plătească biletul și să îl provoace.
Acum să facem un exercițiu de imaginație. Arhiepiscopia Ortodoxă a cerut public conducerii ASTRA Film să nu difuzeze filmul. Dar nu știm ce decizie vor lua aceștia. Sau dacă nu se va găsi un privat să difuzeze filmul pe un ecran mobil într-o grădină, cum a fost la Arad. Să punem lucrurile în imaginar: un film despre holocaustul evreilor să ceară o asociație sau structură să fie interzis de la difuzare pentru că lezează drepturile și ideile lor. Oare ce reacție ar primi o astfel de cerere?
Dincolo de exercițiul de imaginație, trebuie să discernem că există un dezechilibru în valorizarea ideilor și, inerent, a artei ce generează din ele. Uneori nici nu vorbim de artă, ci doar de pseudo-artă. Adesea văd cum în lumea culturală actuală se laudă reciproc o anumită categorie de „artiști” deși operele lor sunt bune doar de groapa de gunoi a culturii.
Personal, nu sunt pentru interzicerea difuzării documentarului. Dar cei care merg să îl vizioneze trebuie să știe din start la ce să se aștepte. Un kitsch de proastă calitate, care îmi aduce aminte de stilul unui ziar din București din anii 90 cu „fata de la pagina 5”.
