În județul Sibiu, de foarte mulți ani, trăim un paradox sau suferim de o lipsă de identitate. Nu pot să mă decid. Mă refer la păstrarea culturii sașilor. Deși, aceștia sunt tot mai puțini, sub 5% în unele localități, iar în altele 0, cultura și limba lor este încă promovată… de români! Asta în timp ce tot în ultimii ani, tot români sunt cei care condamnă vehement cultura maghiară, care este păstrată chiar de maghiari. Paradox?
Astăzi Sibiul este plin de clase cu predare în limba germană. Nu sunt suficienți profesori și învățători. Cu siguranță, nu etnici germani. S-au format cadre didactice pentru aceste clase din rândul românilor. Iar elevii, sunt 95% români, majoritatea cu părinți care nu au habar de limba germană.
Avem diferite eveniment în municipiul Sibiu și în județ, organizate fie de FDGR sau de Biserica Evanghelică. Ambele păstrătoare ale culturii și tradiției germane. Dar majoritatea participanților sunt români.
Spre exemplu, Mai Fest-ul strânge copiii îmbrăcați săsește la un eveniment cu dansuri tradiționale și cântece săsești. Dar 95% din participanți sunt elevi români.
La Agnita, la fine de ianuarie se organizează Fuga Lolelor. O altă tradiție săsească din zona respectivă. Majoritatea participanților costumați, sunt români.
Sunt doar două exemple, din multe. Cum poate vreun sociolog să explice acest paradox? Mai ales că, tot aici în Transilvania, este virulentă ura unor români față de promovarea limbii și culturii maghiare de către chiar etnicii maghiari.
Pot să înțeleg că există un respect al românilor mai în vârstă pentru cultura sașilor, mai ales pentru spiritul muncii. Cel puțin în zona Sibiului. Dar cei mai tineri nu au mai prins sașii harnici care împânzeazu pe vremuri Sibiul. Nici nu au citit vreo carte de istorie să afle că românii nu aveau voie să aibă case în oraș până aproape de primul război mondial. Ori că multe comunități rurale săsești erau închise și nu permiteau căsătoriile în afara comunității lor. Spre deosebire de maghiari, care de mult timp au avut căsătorii mixte cu românii.
Cred că mulți părinți tineri din ziua de astăzi trăiesc într-o lume imaginară. Ei văd în pregătirea copilului intens în limba germană o șansă la muncă la una din firmele din zonă sau chiar plecarea în Germania. Asta recunosc, este o oportunitate. Dar de aici, până la a pierde identitatea națională, doar pentru a îmbrățișa alta, mi se pare de prost gust.
Știu că supăr pe mulți, dar nu este scuzabil promovarea ideii că alții sunt mai buni ca noi. Ideea aceasta de a ne minimaliza capacitatea ca nație română, mi se pare că este cel mai mare deserviciu pe care ni-l facem ca români.
Fie că este vorba de clase în limba germană, de tradiții săsești – toate nu fac decât să creeze o falsă-cultură, o falsă-tradiție. Este la fel cu ceea ce fac mulți români în străinătate, unde nu își declară originea și își neagă apartenența. Apoi o acceptă pe cea a țării respective.
De ce ne este frică să fim români?
