Are doar 23 de ani și chiar dacă s-a născut sub un cer care părea veșnic înnorat, caută mereu soarele. Ba chiar reușește să aducă lumină și căldură în viețile celor cu care se intersectează.

Maria Pop este singura femeie instrumentist la Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului, fiind componentă a orchestrei de tineret. A terminat Facultatea de Științe Economice și a dat la „Medicină”, unde a intrat cu nota 9,14.

Pentru a se întreține, lucrează ca vânzătoare la un magazin din Mall.

Povestea Mariei începe în Comuna Turnu Rosu, unde familia ei s-a mutat dintr-un apartament din Sibiu, pentru a putea avea grijă de Radu, fratele cel mare, bolnav de schizofrenie.

„Deja a împlinit 40 de ani, dar are mintea unui copil de 7-8 ani. Este blând, însă trebuie supravegheat în permanență”, descrie Maria, cu puține cuvinte, situația dificilă a familiei în care s-a născut și care avea să-i marcheze viața.

Avea doar 11 ani când tatăl ei s-a prăbușit pe podeaua casei. L-a resuscitat soția, asistent medical de profesie, sub ochii înlăcrimați ai Mariei dar și sub privirile mirate ale lui Radu, care nu înțelegea că oamenii pot să și moară: „A mai trăit doar o săptămână. Dacă scăpa, ar fi rămas paralizat pe viață. Cred că Dumnezeu a văzut că eram deja amărâți, s-a îndurat de noi și nu ne-a lăsat cu el la pat”.

O sărăcie grea a pus stăpânire pe cei trei membri ai familiei Pop: Mioara, devenită văduvă, a fost nevoită să-și ia trei locuri de muncă: „Mergea la trei cabinete medicale diferite. Alerga tot timpul. Cu tratamentele lui Radu și cu mine la școală, banii nu ne ajungeau niciodată. La un moment dat, s-a angajat și vînzătoare de bilete la Gara din Sibiu. Câștiga mai bine, dar tot nu era suficient.”

Maria a fost printre cei mai buni elevi ai Școlii Gimnaziale Turnu Roșu. Aici, pe nepusă masă, destinul i-a zâmbit: „Am cunoscut-o pe doamna Anca Mărginean, care căuta să ajute copiii săraci învățându-i să cînte muzică populară. Venea prin școli și ne vorbea despre cântecele, dansurile și tradițiile bunicilor noștri. A aflat de mine și mi-a promis că să mă ajute.”

Maria este convinsă că Dumnezeu lucrează prin oameni, că doar așa, în casa lor, Marginean Anca i-a trecut pragul alături de unul dintre cei mai cunoscuți instrumentiști români, Adrian Neamtu: „Pe domnul Adi îl știam doar de la televizor. Eram fascinată de felul în care cânta și de bucuria pe care o aducea oamenilor. Mi-a dăruit un saxofon sopran, un instrument pentru care mama nu avea bani să-l cumpere. Antunci, în aceea zi, acești doi oameni mi-au schimbat viața.”

Tainele saxofonului sopran, pe care Maria îl descrie ca fiind „asemănător cu taragotul, doar că nu-i din lemn și sună puțin diferit”, le-a deprins alături de Adrian Grecu, instrumentist la „Junii Sibiului” și profesor de muzică pentru copiii sărmani de la Asociatia Elijah. „Este un om cu suflet mare, care ajută copiii din familii sărace să învețe să cînte la diferite instrumente. Există o școală de muzică la Nou, în comuna Roșia, iar acolo am învățat să cânt.”

Maria a avut cea mai mare notă din școală la examenul de evaluare națională și a intrat la Colegiul Economic „George Barițiu” din Sibiu, până unde făcea naveta de la Turnu Roșu. După ore, pleca la repetiții: „Mama îmi dădea 9 lei pentru autobuzul care mergea din Sibiu la Nou. Făceam economie dacă mergeam cu mașina de ocazie pentru că plăteam doar 5 lei. Înapoi veneam cu domnul profesor Grecu, care stătea în Cisnădie, și mă aducea până în Sibiu. Așa, făceam economie 4 lei, iar, a doua zi, mama nu trebuia să-mi mai dea decât un leu. ”

Pentru cei mai mulți dintre noi, pot părea de neînțeles calculele pe care un copil le făcea cu gândul la sărăcia de acasă. Cu un frate condamnat la o boală lungă și fără leac, cu o mamă devenită asistentă socială a acestuia, Maria și-a găsit un refugiu în studiu. A excelat pe băncile școlii și în trupa Veselijah a asociației, alături de care a ajuns inclusiv pe scena Filarmonicii din Viena.

În paralel, s-a înscris la Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu, iar la finalul acesteia a intrat în formația de tineret de la „Junii Sibiului”.

„În cei 11 ani de când sunt la ELIAJH am pregătit în jur de 100 de copii, însă Maria este cu adevărat excepțională. La cât de greu este să sufli și să ți ritmul cu ceilalți, nu credeam că o fată va putea să reziste”, mărturisește profesorul Adrian Grecu, care mai spune că „acum suntem în siguranță cu Maria, pentru că am avut nevoie și de asistență medicală. Odată, unui băiat i s-a făcut rău de la suflat, iar Maria l-a pus pe picioare cu o pastilă și multe vorbe bune.”

Maria este îndrăgostită de Tică, un coleg din formația de tineret a „Junilor”. Alături de el se simte în siguranță, chiar dacă viața a încercat-o necontenit. „Niciodată nu i-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea ceva de-a gata. Mă rog să am răbdare și putere să învăț, nu doar să iau note mari la examene. Îi mai cer să mă țină tare, să pot munci.”

Iar Maria are nevoie de putere: în fiecare săptămână, petrece o noapte întreagă alături de copiii aflați în grija Asociației Elijah. Îi ajută la teme, îi încurajează, le veghează somnul.

Apoi, mai are gărzile pe care le face la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, de unde aleargă la serviciu, la magazinul din Mall, sau la repetiție, la „Junii”: „Singurul meu regret este că nu am mai mult timp, să pot face mai multe.”

Maria Pop a acompaniat deja nume cunoscute ale muzicii populare românești, pe Alina Bîca, Robert Tarnaveanu și Nicoleta Voica, convinsă fiind că munca grea este singura calea spre succes.

Simte că „Junii Sibiului” este o mare familie, că Silvia Macrea, managerul ansamblului, este „o mamă a noastră, a celor din orchestra de tineret ” și că, pentru ajunge cu adevărat un instrumentist sau dansator al „Junilor” trebuie să nu uiți ceea ce, aproape zilnic, li se spune tuturor: „dacă ți se pare că-i greu, nu-i problemă: ușa-i acolo”.

Maria alege întotdeauna să rămână. Nu a abandonat nici o luptă, vrea să fie pricepută în tot ce face. Știe că este loc de mai bine: „Când merg la Turnu Roșu, mama îl mai întreabă pe Radu: Îți place cum cântă Maria: Da, îi raspunde el. Doar că ar mai putea repeta!”

Pe Maria am găsit-o învățând de la cei mai buni. Doinele le are la suflet, pentru că prin ele și-a ostoit din amar, iar hațeganele îi aduc acea bucurie pe care se încăpățânează să o găsească în tot ceea ce face. O scurtă înregistrare o puteți vedea accesând linkul din primul comentariu al acestei postări.

Acolo, în sediul „Junilor”, sunt o parte a celor care, cu adevărat, fac cinste județului Sibiu, județ despre știm că are oameni și locuri de poveste.

Sursa: Facebook Consiliul Judetean Sibiu