Acasă Blog Pagina 698

Medieșean dat dispărut de familie. Dacă îl vedeți, sunați la 112!

0

Sibiu Independent: Filosofia noastră

Știri care dau putere comunității noastre

Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.

Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.

Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.

Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 39 de ani, care a plecat de la domiciliu fără a mai reveni.


Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acestuia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

La data de 17 august, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, MICU IONEL, în vârstă de 39 de ani, a plecat în data de 17.08.2023, în jurul orei 13:30, de la domiciliu, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.

Semnalmente: înălțime 180 cm, greutate 80 de kg, păr brunet, ochi verzi, constituție astenică.

În momentul plecării, bărbatul purta pantaloni scurți albaștri cu dungi albe, tricou alb și papuci negri.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbatsunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

INCREDIBIL! Viteză de autostradă, dar pe străzile Sibiului

0

Un sibian în vârstă de 24 de ani a fost surprins de aparatul radar în timp ce conducea o mașină cu 137 de kilometri la oră.


Acesta a fost oprit în jurul orei 22:52 de către un echipaj rutier ce supraveghea radar Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu. Aceasta rula cu viteză în zona Metro, având direcția spre Aeroportul Sibiu.

În urma acestei viteze record pentru orașul Sibiu, sibianul a rămas fără permis de conducere pentru 120 de zile și a primit și o amendă în valoare de 2.900 de lei.

Serviciul Stare Civilă se mută parțial și temporar de pe B-dul Victoriei în Piața Mică Nr 22

0

Lucrările de modernizare a sediului Primăriei Sibiu de pe bulevardul Victoriei nr. 1-3 încep de luni, 21 august. În acest context și pentru a nu perturba relația cu cetățenii, serviciile publice care își desfășoară activitatea în această clădire se vor muta temporar, pentru aproximativ un an, în sediul din Piața Mică nr. 22.


Astfel, următoarele ghișee ale Serviciului Stare Civilă se vor muta de luni, 21 august în Piața Mică nr. 22:

  • Ghișeul pentru înregistrarea noilor născuți
  • Ghișeul pentru înregistrarea căsătoriilor
  • Ghișeul pentru transcrierea de documente de stare civilă
  • Registratura Serviciului Stare Civilă

Ghișeul pentru înregistrarea deceselor și cel unde sibienii solicită certificate de naștere, căsătorie, deces sau divorț rămân în continuare în sediul de pe bulevardul Victoriei nr. 1-3, la etajul 1.   

De asemenea, Serviciul de Evidență a Persoanelor (cel care se ocupă cu cărțile de identitate, vize de reședință, etc) va rămâne în continuare pe bulevardul Victoriei, la parter.

foto: Sediu Piața Mică

Informare privind desfășurarea probei E.d) din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea august 2023

0
bacalaureat

Astăzi, 18 august, s-a desfășurat proba E.d) – proba la alegere a profilului și specializării. Rata de participare a fost de  87,8%.


Astfel, din cei 603 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris la una dintre cele 10 discipline (biologie, chimie, fizică, geografie, informatică, economie, logică şi argumentare, sociologie şi psihologie), s-au prezentat 367 candidaţi, 71 de candidaţi au absentat iar 165 candidați au avut proba recunoscută,

Nu au existat candidați care să susțină examenul cu subiectele de rezervă sau care să fie eliminați din examen pentru fraudă sau tentative de fraudă.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15:00.

Următoarea probă se va desfășura luni, 21 august 2023, la limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 25 august, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 25 august 2023 (în intervalul orar 12:00 – 18:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Odată cu sesiunea august – septembrie 2023 a examenului național de bacalaureat, ale cărui probe scrise au început astăzi, Ministerul Educației generalizează evaluarea digitalizată a lucrărilor candidaților.

Rezultatele finale vor fi anunțate MARȚI, 29 august 2023.

USR Șelimbăr: Minciuni de 238 de milioane de euro – fonduri europene ratate de Primăria Șelimbăr (C.P)

0

Filiala Locală USR Șelimbăr a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


USR Șelimbăr aduce în atenția opiniei publice informații importante legate de proiectele propuse de Primăria Șelimbăr și gestionate de primarul Marius Grecu. Aceste informații dezvăluie adevărul din spatele promisiunilor cu privire la atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea comunei.

În ultimul an, primarul Marius Grecu și-a prezentat public proiectele ambițioase care promiteau atragerea a sute de milioane de euro din fonduri europene pentru transformarea Șelimbărului. Aceste proiecte cuprindeau inițiative majore, cum ar fi dezvoltarea infrastructurii pentru energie verde, amenajarea lacurilor Șopa pentru agrement și construirea unei clinici medicale. Cu toate acestea, realitatea se dovedește a fi complet diferită.

Conform informațiilor obținute din sursele oficiale ale Comisiei Europeane am aflat că selecția proiectelor eligibile s-a încheiat la sfârșitul lunii octombrie 2022, iar anunțarea proiectelor care au primit finanțare a avut loc în luna februarie 2023, deci se știe de cel puțin jumătate de an că nu au fost obținute aceste fonduri. 

În plus, și absolut frapant, este că programul de finanțare la care Primăria Șelimbăr a aplicat nu se adresa proiectelor de dezvoltare locală, ci cercetării și inovării. Acest program a avut limite stricte de finanțare, care au fost depășite cu mult de către proiectele propuse de Primăria Șelimbăr. Adică, beneficiarii acestui program au fost în principal instituții de cercetare, universități și firme private cu activități în domeniul cercetării și dezvoltării, nu autorități publice locale.

Este clar că Primăria Șelimbăr a tratat această oportunitate de a obține finanțare europeană cu neglijență și fără respect pentru procedurile corecte. Din păcate, această atitudine a avut drept rezultat ratarea șansei de dezvoltare semnificativă pentru comunitatea locală.

Firma care a fost contractată să întocmească documentele a încasat însă suma de 129.000 lei per fiecare proiect, prin atribuire directă, mai exact suma totală de 387.000 lei.  

“Încă de când am primit proiectele spre aprobare în Consiliu Local am atras atenția asupra superficialității și greșelilor pe care le-am constatat în întocmirea studiilor de fezabilitate, asupra faptului că niciodată în strategia de dezvoltare a Șelimbărului nu s-a pus în discuție realizarea unui mega-proiect energetic, se vorbea despre zone de pescuit costier și conservarea comunităților tradiționale de pescuit în condițiile în care Șelimbărul este în centrul țării, la 500 de kilometri de litoral, și de construirea unei clinici medicale la preț de spital, într-o zonă industrială. Iată că se dovedește că am avut dreptate. Proiectele au fost prost scrise și depuse aiurea. Felul acesta de a trata ocazii de a atrage bani europeni pentru dezvoltarea Șelimbărului arată că actualei administrații efectiv nu îi pasă. Cu mai puțin de două luni în urmă au respins un proiect prin care se puteau atrage 8 milioane de euro pentru construirea unei școli noi la Șelimbăr, tot cu fonduri europene. Mai mult, risipește bani publici colaborând cu firme de apartament cărora le încredințează proiecte de zeci de milioane de euro”. a declarat Daniel Vidrighin-Bratu, Consilier local USR. 

USR își reafirmă angajamentul de a aduce transparență și responsabilitate în administrația publică. Vom continua să urmărim cu atenție acțiunile Primăriei Șelimbăr și să cerem clarificări în numele comunității. În plus, invităm Primăria Șelimbăr să acționeze cu responsabilitate și să respecte procedurile adecvate în gestionarea fondurilor și proiectelor viitoare.

Apă Canal Sibiu angajează inspector protecția mediului

0

APĂ CANAL SIBIU  S.A. angajează pentru BIROU PROTECȚIA MEDIULUI:

Inspector protecția mediului -1 post

Cerințe:

  • studii superioare în domeniul protecției mediului;
    • experiență în activități de protecția mediului, minim 2 ani;
    • cunoștințe temeinice de operare PC;
    • permis conducere categ. B;
    • cunoștințe legislație protecția mediului;

Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de email personal@apacansb.ro sau la sediul societăţii, str. Eschile nr.6, Serviciu Resurse Umane, împreună cu CV, copie  diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 23.08.2023. Relaţii suplimentare la tel. 0269962 (int.117, 166).

Apă Canal Sibiu angajează inginer pentru Birou Tehnic

0

APĂ CANAL SIBIU  S.A. angajează pentru BIROU TEHNIC:

Inginer -2 posturi

Cerințe:

  • studii superioare tehnice în domeniul: instalații /construcții / hidrotehnice/mecanice/politehnice;
    • experiență  în domeniul instalațiilor de apa si canalizare;
    • cunoștințe temeinice de operare PC;
    • permis conducere categ. B,reprezinta avantaj;
    • abilitati munca in echipa si in afara orelor de program;

Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de email personal@apacansb.ro sau la sediul societăţii, str. Eschile nr.6, Serviciu Resurse Umane, împreună cu CV, copie  diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 23.08.2023. Relaţii suplimentare la tel. 0269962 (int.117, 166).

Apă Canal Sibiu angajează inginer pentru secția Rețele Apă

0
Logo-ul oficial al companiei APĂ CANAL SIBIU S.A.

APĂ CANAL SIBIU  S.A. angajează pentru SECȚIA REȚELE APĂ:

Inginer -1 post

Cerințe:

  • studii superioare tehnice în domeniul: instalații /construcții / hidrotehnice/mecanice;
    • experiență  în domeniul instalațiilor de apa si canalizare;
    • cunoștințe temeinice de operare PC;
    • permis conducere categ. B;
    • abilitati muncă în echipă și in afara orelor de program;

Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de email personal@apacansb.ro sau la sediul societăţii, str. Eschile nr.6, Serviciu Resurse Umane, împreună cu CV, copie  diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 23.08.2023. Relaţii suplimentare la tel. 0269962 (int.117, 166).

Apă Canal Sibiu angajează analist servicii client

0

APĂ CANAL SIBIU  S.A. angajează pentru BIROU CONTRACTE:

Analist servicii client -1 post

Cerințe:

  • absolvent studii superioare cu licență;
  • experiență în domeniu pe un post similar;
  • cursuri de formare profesională – constituie avantaj;
  • cunoștiințe temeinice utilizare MS Office;
  • abilitati de muncă în echipă
  • experiență operare SAP-constituie avantaj;

Cererile tip de participare la concurs se completează și se depun online la adresa de email personal@apacansb.ro sau la sediul societăţii, str. Eschile nr.6, Serviciu Resurse Umane, împreună cu CV, copie  diplomă studii şi adeverinţa medicală de la medicul de familie, până la data de 18.08.2023. Relaţii suplimentare la tel. 0269962 (int.117, 166).

Trafic blocat pe Valea Oltului, lângă Călinești

0

ACTUALIZARE: Traficul rutier a fost deblocat pe ambele sensuri.

Traficul rutier este blocat total pe Valea Oltului, lângă localitatea Călinești din județul Vâlcea. O mașină și o motocicletă au intrat în coliziune.


În urma impactului a rezultat rănirea motociclistului, un bărbat de 57 de ani, cetățean german, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Drepturille și obligațiișe străinillor pe teritoriul României

0
Permise de ședere oficiale pentru cetățenii ucraineni în România

INFORMAREA STRĂINILOR PRIVIND DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PE TERITORIUL ROMÂNIEI

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, străinii care locuiesc legal în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi, precum şi de drepturile prevăzute în tratatele internaţionale la care România este parte.

Străinii aflaţi legal în România se pot deplasa liber şi îşi pot stabili reşedinţa sau, după caz, domiciliul oriunde pe teritoriul țării noastre. Cei care locuiesc legal în România şi părăsesc temporar teritoriul statului român au dreptul de a reintra pe toată durata valabilităţii permisului de şedere. Pot beneficia de măsuri de protecţie socială din partea statului, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, numai străinii cu reşedinţa sau domiciliul în România.

De asemenea, străinii cărora li s-a eliberat un document de către Inspectoratul General pentru Imigrări au dreptul de a verifica datele personale înscrise în acesta şi, când este cazul, să solicite corectarea sau eliminarea unor date care nu corespund realităţii.

Străinii cuprinşi în învăţământul de toate gradele au acces, fără restricţii, la activităţile şcolare şi de instruire în societate.

Pe timpul şederii în România străinii sunt obligaţi să respecte legislaţia română.

De asemenea, străinii nu pot organiza pe teritoriul României partide politice ori alte organizaţii sau grupări similare acestora şi nici nu pot face parte din acestea, nu pot ocupa funcţii şi demnităţi publice şi nu pot iniţia, organiza sau participa la manifestaţii ori întruniri care aduc atingere ordinii publice sau securităţii naţionale.

Totodată, străinii nu pot finanţa partide, organizaţii, grupări sau manifestaţii ori întruniri dintre cele menționate anterior.

Străinii aflaţi pe teritoriul României sunt obligaţi să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat şederea, precum şi să depună toate diligenţele necesare pentru a ieşi din România până la expirarea acestei perioade.

Cei care intră pe teritoriul statului român sau care ies de pe acesta au obligaţia de a se supune controlului pentru trecerea frontierei de stat, potrivit legii, iar străinii aflaţi pe teritoriul României au obligaţia de a se supune, în condiţiile legii, controlului organelor de poliţie şi al celorlalte autorităţi publice competente în acest sens.

O altă obligație a străinilor este aceea de a se supune amprentării şi fotografierii, în situaţiile prevăzute de actul normativ menționat.

Mai multe informații în acest domeniu găsiți accesând următorul link, articolele 3 și 4: https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2023/07/ORDONANTADEURGENTAnr.194din12decembrie2002.pdf

Festivalul tomatelor și al biodiversității horticole la Muzeul ASTRA din Sibiu

1

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, găzduiește și coorganizează Festivalul tomatelor și al biodiversității horticole, desfășurat în cadrul programului Târgul de țară grădină și peisaj legumicol 2023, care va avea loc sâmbătă, 19 august, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului/ Târgul de țară, între orele 10 și 14.


Evenimentul este organizat în colaborare cu grupul Semințe cu suflet și se va desfășura sub forma unui târg de semințe dăruite gratuit, alături de legume, fructe, plante dar și produse care se pot achiziționa. În cadrul Festivalului tomatelor și al biodiversității horticole, vor fi prezenți 35 de expozanți din majoritatea județelor țării, dar și din Republica Moldova. Aceștia vor veni să expună și să dăruiască legume, flori, plante aromatice și medicinale, în limita stocului existent.

,,Acum în toiul legumelor și a fructelor coapte, Târgul de țară va îmbrăca hainele prospețimii și ale abundenței grădinilor românești. Grupul Semințe cu suflet este un spațiu al prieteniei, destinat asigurării existenței și distribuirii gratuite a semințelor reproductibile și a plantelor curate și sănătoase, pentru perpetuarea soiurilor de calitate și apărarea biodiversitatii, dar și a plantelor din grădinile noastre, a informațiilor despre agricultura ecologică sub toate formele și despre plantele care ne înconjoară. Este un grup de pasionați reuniți în jurul unor valori comune, care susțin dreptul oricărui cultivator, amator sau cu experiență, de a avea acces la semințe reproductibile sănătoase. Grupul încurajează pe toți cei care sunt pasionați de grădinărit, să înmulțească semințele primite și să le dăruiască mai departe. Piețele organizate de grupul Semințe cu suflet sunt un spațiu convivial, destinat circulării semințelor curate, fără modificări genetice, nehibridizate, fără tratamente chimice de sinteză. Prin gestul lor voluntar de a salva semințe și de a le distribui, membrii grupului Semințe cu suflet ne îndeamnă și pe noi să le înmulțim și să le dăruim mai departe. În acest sens, vom primi sfaturi despre cum să alegem legumele de la care dorim să păstrăm semințele și modul de păstrare a acestora. La fel ca dintotdeauna, cei care dăruiesc semințe, dăruiesc prosperitate și diversitate: chiar și membrii grupului fac schimburi între ei; iar prin trudă, din câteva semințe, se pot cultiva și înmulți în timp poate mii de alte plante.”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA. 

Ca parte a evenimentului, în cadrul programului Târgul de țară: grădină și peisaj legumicol, se vor desfășura și ateliere gastronomice folosind din abundență legumele din grădinile de zarzavaturi aflate în lunca muzeului.

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Vineri, 18 august – Piață volantă la Consiliul Județean Sibiu

0

Începând cu ora 9, sibienii sunt așteptați la Consiliul Județean Sibiu pentru a-și face aprovizionarea cu legume și fructe, cu pâine și produse de patiserie, cu lactate și produse din carne, cu siropuri și dulcețuri, dar și cu flori, aduse de următorii producători locali, selectați din Piața Volantă Transilvania:

NumeSectorLocalitate
Nicolae DanFructeRuncu ( Vâlcea)
Mirela Hașegan (Agroferma Nache)LegumeVeștem
Ion BuicăLegumeVeștem
Ioan BarbLegumeȘelimbăr
Nicolae CrăciunLegumeBroșteni
Cătălina CosmanSiropuri/DulcețuriCisnădie
Mioara SităPatiserie/PanificațieApoldu de Jos
Florin OprițăFloriSibiu
Maria IugaLactateTilișca
Casa cu CarneCarmangerieSibiu

Deși programul pieței este până la ora 13, vă sugerăm să fiți matinali și să veniți cât mai de dimineață la Consiliul Județean Sibiu pentru a vă putea întoarce acasă cu cât mai multe produse, care se vând ”ca pâinea caldă” la primele ore.

Proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea august 2023)

0
examen bacalaureat  subiecte romana

Astăzi, 17 august 2023, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat – E.c), sesiunea august 2023.

Din cei 603 de candidaţi înscriși, 282 candidați au fost prezenți, 65 candidaţi au absentat, iar pentru 256 de candidați notele obținute în sesiunile anterioare au fost recunoscute. Nu au existat candidați eliminați sau candidați care să susțină examenul cu subiectele de rezervă.

Subiectele și baremele de corectare vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15:00.

Următoarele probe vor avea loc astfel:

  • vineri, 18 august – proba la alegere a profilului și a specializării (fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie)
  • luni, 21 august – limba și literatura maternă

Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 25 august, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 25 august 2023 (în intervalul orar 12:00 – 18:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Odată cu sesiunea august – septembrie 2023 a examenului național de bacalaureat, ale cărui probe scrise au început astăzi, Ministerul Educației generalizează evaluarea digitalizată a lucrărilor candidaților.

Rezultatele finale vor fi anunțate MARȚI, 29 august 2023.

Alergători din 12 țări iau startul 2X2 Race sâmbăta aceasta, la Bâlea Lac

0

Peste 300 de sportivi, din 12 țări, se reunesc sâmbăta aceasta la Bâlea Lac pentru startul celei de-a Xl-a ediții a 2X2 Race – Ultra Sky Marathon, una dintre cele mai dificile competiții de alergare montană din lume.


2X2 Race este unică în România, fiind singura competiție care se desfășoară integral la peste 2000 de metri altitudine. Cursa este deosebit de tehnică și cu siguranță unul dintre cele mai dificile ultramaratoane montane din lume.

Pentru ediția cu numărul Xl se vor reuni la Bâlea Lac peste 300 de alergători din 12 țări: România, Suedia, Marea Britanie, Germania, Franța, Luxemburg, Spania, Statele Unite ale Americii, Honduras, Moldova, Ungaria, Ucraina. Diversitatea acestora promite o competiție spectaculoasă și o luptă crâncenă pentru un loc pe podium.

Urmăriți ședința tehnică video:

sedinta tehnica 2X2 RACE 2023

Competiția este formată din două categorii, fiecare dintre cele două fiind alergate într-o singură etapă, cu limite intermediare și finale de timp:

X2 – o cursă spectaculoasă atât prin prisma traseului abordat, cât și a diferenței uriașe de nivel (1900 m D+) raportată la lungime (18 km). Această categorie străbate  unele dintre cele mai tehnice trasee din Carpați, atingând al doilea cel mai înalt vârf din românia, Vf. Negoiu (2535 m). Timp final: 10 ore.

2X2 – Traseul are o lungime de 45km și 4200m diferență pozitivă de nivel, și include  cele mai înalte două vârfuri din Romania, Moldoveanu (2544m) și Negoiu (2535m), din spectaculoasa creastă a Făgărașilor. Timp final 14 ore.

Pe lângă alergătorii noi, care vin să își testeze limitele pe traseele tehnice din Munții Făgăraș, la 2X2 Race vor participa și finaliștii anului trecut, dar și ai anilor precedenți, dintre care îi amintim pe: Viorel Palici (multiplu câștigător al categoriilor 2X2 și X2), Andrei Preda (câștigător multiplu al categoriei 2X2 și deținătorul recordului de timp al acesteia – 6h 13’), Adriana Ploșniță (câștigătoare locul l al categoriei 2X2 2019 și multiple locuri pe podium), Paul Pepene (câștigător multiplu al locului l la categoria X2) și Husariu Ionuț Alexandru (câștigător locul ll al categoriei X2 2022).

31 august, data limită pentru înscrierea în Programul Rabla Local

0
rabla

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a deschis în 31 iulie înscrierile pentru cetățeni în Programul Rabla Local. În cadrul acestui program, Municipiului Sibiu i-a fost aprobată finanțarea pentru casarea unui număr de 1000 de autovehicule uzate, numărul maxim pentru un municipiu de mărimea Sibiului pentru care se putea solicita această finanțare.


Reamintim sibienilor că se pot înscrie în cadrul programului prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție de către AFM, până pe 31 august 2023, ora 16:30 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT).

Acesta este primul pas al Programului, în care sibienii interesați trebuie să creeze un cont pe site-ul instituției menționate. Cei interesați pot găsi mai multe detalii privind modul de înscriere pe https://www.afm.ro/main/programe/casare_auto_uzate/2023/anunt_pf_rabla_local_25.07.2023.pdf .

Al doilea pas: Cetățenii care vor figura pe listele care urmează să fie transmise administrației locale de către AFM vor putea depune la Primăria Sibiu documentele necesare pentru a primi stimulentul de casare, în cadrul unei perioade care va fi anunțată public. Detalii privind procedura pentru depunerea documentelor la Primăria Sibiu, pentru a putea pregăti din timp cele necesare pe site-ul sibiu.ro, https://www.sibiu.ro/images/uploads/comunicate/Comunicat_Procedura_Rabla_Locala.pdf .  

Raluca Turcan, între sibieni: Sibiul vibrează în permanență și nu poți sta departe de evenimentele speciale și oamenii dedicați! (C.P)

1

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, s-a aflat în Sibiu la sfârșitul săptămânii și a subliniat, încă o dată, oferta culturală de care are parte această zonă a țării. Redam mai jos comunicatul de presă transmis:


„Carte, muzică și caritate, administrație și dezvoltare, tradiție și creatori populari. Câteva zile în Sibiu înseamnă o imensă diversitate de activități culturale. Salut eforturile și inițiativele autorităților locale și a instituțiilor și ONG-urilor de profil în promovarea dezvoltării sustenabile, conservarea tradițiilor și implicarea comunității în activitățile culturale.

Sibiul este un model de dezvoltare în privința sectoarelor culturale și creative și îl recomand tuturor dezvoltatorilor de conținut cultural din țară”, transmite ministrul.

Raluca Turca a participat alături de primarul Niculae Dancu la sărbătoarea comunei Păuca, o localitate ce a reușit să atragă fonduri europene și guvernamentale în valoare de peste 25 de milioane de euro.

„Păuca a devenit un model de dezvoltare sustenabilă, implementând investiții în școală, grădiniță, drumuri, rețea de gaz și canalizare, tehnologii verzi și digitalizare”, a transmis Turcan.

În Muzeul ASTRA, a participat la Târgul Creatorilor Populari din România și la Festvialul ASTRA Rock.

„Muzeul ASTRA a organizat o nouă ediție a Târgului Creatorilor Populari din România, unde meșteri și creatori populari din toată țara prezintă și promovează patrimoniul cultural imaterial. Programul Tezaure Umane Vii, instituit de UNESCO, recunoaște și evidențiază păstrătorii tradițiilor culturale și sunt mândră că am fost alături de acești oameni, cât și de participanți, organizatori și vizitatori.

Festivalul ASTRA Rock, organizat în Muzeul ASTRA, îmbină cultura tradițională cu cea modernă, aducând împreună meșteri populari și artiști rock naționali și internaționali. Ministerul Culturii susține această inițiativă care contribuie la creșterea consumului cultural și la atragerea unui public variat. Am participat și m-am bucurat de trupele care au urcat pe scena festivalului, alături de mii de sibieni și turiști”, spune ministrul Culturii.

Tot în muzeul din Pădurea Dumbrăvii, Raluca Turcan a participat la Șezătoarea din Avrig, la Casa Șimon.

„Îndemn fiecare vizitator al muzeului să poposească în acest spațiu magic. La Muzeul Astra, aceste tradiții sunt păstrate, prețuite și transmise noilor generații, prin oameni cu sufletul cald și deschis. Le felicit cu recunoștință pe doamna Grancea Maria și pe fiecare dintre păstrătoarele tradițiilor, care reprezintă un veritabil liant între generații.

Mulțumesc domnului primar Adrian David și celorlalți prezenți pentru susținerea Șezătorii de la Avrig! Să păstrăm vii în sufletul și viața noastră aceste tradiții, să le prețuim și să ne călăuzim pașii având mereu în gând convingerea că numai împreună vom perpetua valorile românești și vom construi un viitor luminos acestei ţări”, a spus ministrul Culturii.

Liderul PNL Sibiu a ajuns și la o nouă etapă a proiectului „Căsuța Galbenă – Colț de Cultură prin Lectură”, care promovează educația prin lectură. „Căsuțele Galbene, amplasate în diferite locuri, includ cărți pentru copii și adulți, încurajând lectura și transmiterea acestui obicei generos. Căutați Căsuțele Galbene pentru a descoperi cărțile cu care mulți dintre noi am crescut, dar și titluri noi, răsfoiți-le și returnați-le, pentru a transmite mai departe îndemnul de a crește prin lectură”, a mai spus Raluca Turcan.

Ministrul Culturii apreciază că Sibiul oferă o mare varietate de activități într-un ritm susținut, pliate pe mai toate gusturile și toate vârstele. „Mă bucur de fiecare dată când ajung aici și simt cum capăt energie pentru o nouă săptămână de muncă”, a mai spus Raluca Turcan.

Șoferul mort în accidentul de la Avrig avea permisul de doar 8 luni

1

Șoferul în vârstă de 19 ani, decedat ieri, în urma unui accident grav produs pe centura Avrigului, avea permisul de aproximativ 8 luni de zile.


Conform surselor Sibiu Independent, Traian, tânărul de doar 19 ani a depășit un autocamion și alte mașini din coloană. Acesta venea dinspre Brașov spre Sibiu. Din sens opus însă, venea o mașină cu care a și intrat în coliziune. În urma accidentului rutier, trei persoane au ajuns la spital iar tânărul șofer și-a pierdut viața. În mașină se afla și mama șoferului, aceasta fiind în stare gravă la spital.

Traficul rutier a fost blocat mai bine de 4 ore.

Totuși, șoferul care a realizat depășirea neregulamentară trebuia să știe cel mai bine despre riscurile unei astfel de manevre, mai ales că la proba teoretică a obținut punctaj maxim, 26 din 26. Și la traseu s-a descurcat binișor, având 11 puncte de penalizare.

FOTO profil public Facebook
FOTO profil public Facebook

USR Mediaș solicită organizarea unui Referendum Local privind Proiectul de Reabilitare a străzilor din Centrul Istoric al Municipiului Mediaș

0

Filiala locală USR Mediaș a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


Consilierii USR Mediaș, Sergiu Călin Crișan și Ionuț Cătălin Preda, împreună cu președintele filialei USR Mediaș, Mihai Horea Tănase, au depus miercuri, 16 august, la biroul de registratură al Primăriei Mediaș, o solicitare scrisă în care cer Consiliului Local al Municipiului Mediaș organizarea unui referendum local referitor la proiectul de „Reabilitare/Modernizare străzi centru istoric, Municipiul Mediaș”.

Decizia de a solicita organizarea acestui referendum vine în urma faptului că proiectul menționat, propus de administrația locală a municipiului Mediaș, a generat în ultima vreme o serie de emoții și dezacorduri puternice, manifestate atât în spațiul public al orașului, cât și pe platformele de socializare. O parte a locuitorilor din Mediaș și-au exprimat recent revolta față de forma actuală a proiectului, care presupune tăierea și relocarea unor tei din Piața Regele Ferdinand I și s-au declarat împotriva schimbării destinației spațiului central.

USR Mediaș consideră că proiecte de asemenea importanță, caracterizate de implicații sentimentale, financiare și turistice semnificative, ar trebui să adune, în loc să divizeze cetățenii. Prin urmare, USR Mediaș solicită organizarea unui referendum care să permită exprimarea opiniei cetățenilor în privința acestui proiect.

“De asemenea, USR Mediaș atrage atenția asupra declarației primarului municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman, într-un interviu acordat postului TV local, în anul 2014, în care afirma că reabilitarea pieței centrale din oraș nu va fi realizată decât dacă cetățenii aprobă proiectul printr-un referendum. Se constată acum că, la câțiva ani distanță, domnul Roman a decis să treacă peste consultarea cetățenilor, așa cum promisese inițial. În plus, dezvăluirea că proiectul, inițial prezentat ca fiind finanțat în proporție majoritară din fonduri europene nerambursabile, se bazează de fapt în mare parte pe împrumuturi, ridică semne de întrebare privind transparența și sustenabilitatea proiectului.” a declarat Mihai Tanase, președintele Filialei locale USR Mediaș.

USR Mediaș este hotărât să rămână angajat în promovarea transparenței și responsabilității în administrația publică locală. Ne dorim ca cetățenii să aibă oportunitatea de a se exprima cu privire la proiectele ce afectează comunitatea lor și suntem convinși că organizarea unui referendum local este calea adecvată pentru a atinge acest obiectiv.

Singurul consilier sibian dintr-un oraș din Italia, primul pas către o legătură puternică între Sibiu și Villafranca di Verona

0

Cătălin Mustăţea, sibianul care a triumfat în alegerile locale din orașul italian Villafranca di Verona pentru a doua oară, a fost primit cu bucurie la Primăria din Sibiu. La cei 43 de ani, Cătălin reprezintă o poveste de succes a emigrării românești și a activităților politice și sportive într-un oraș european.


Cunoscut în diaspora ca simplu „Cătălin”, el a reușit să devină consilier local în Villafranca di Verona de două ori, fapt remarcabil pentru un român într-o comunitate de 34 de mii de locuitori, dintre care 7% sunt de origine română. Secretul său? Implicarea directă în viața socială și sportivă, precum și pasiunea pentru politica și valorile locale. Este căsătorit cu Alina și are două fiice, Alessia și Patricia.

Cu rol de director sportiv la un club de fotbal și președinte al unei echipe de futsal românești, Cătălin a folosit aceste platforme pentru a se conecta cu comunitatea, devenind un om de încredere pentru românii din Villafranca di Verona.

Deși a petrecut ultimii 20 de ani în Italia, Cătălin nu și-a uitat orașul natal, Sibiu. Astăzi, pe 16 august, s-a întâlnit cu doamna primar Astrid Coca Fodor pentru a discuta despre importanța legăturii dintre cele două orașe, Sibiu și Villafranca di Verona. Printre subiectele abordate s-au numărat diaspora românească, comunitatea locală din Villafranca și posibilitatea consolidării legăturilor prin intermediul culturii, tradițiilor și chiar a celor două aeroporturi locale.

Cătălin își vede viitorul influențat tot de angajamentele politice și culturale. Oportunitățile sunt promițătoare, în special în privința alegerile europene care se apropie. Conaționalii noștri din Villafranca di Verona au deja o secție de vot în orașul lor, iar acest lucru demonstrează angajamentul lor față de procesul democratic. Totodată, Cătălin și-a exprimat dorința de a se implica într-o zi în viața politică și socială a orașului său natal, Sibiu.  

Night Cross Challenge: Peste 500 de alergători vor lua vineri startul celui mai frumos cros nocturn

0

Night Cross Challenge powered by GLS, unul dintre cele mai frumoase crosuri nocturne din România, revine pe 18 august cu cea de-a 9-a ediție.


580 de alergători de toate vârstele se vor alinia la startul crosului nocturn și vor lumina aleile pitorești ale Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului. Startul și finish-ul competiției vor fi în zona lacului.

Participanții înscriși în categoriile Hobby și Avansați vor trebui să completeze una sau două ture a câte 4,5 km fiecare, pe traseul din interiorul Muzeului. Acest traseu este complet asfaltat și are semne de marcare la fiecare kilometru. Atmosfera va fi plină de energie datorită muzicii bune și jocurilor de lumini care vor anima evenimentul.

În plus față de cele două curse principale, una de 9 km și alta de 4,5 km, competiția va începe cu probe destinate celor mai mici alergători. Cursele copiilor Dent Estet 4 Kids vor începe la ora 20.00, iar cei mai mici participanți vor avea distanțe de parcurs de 500 m, 1000 m sau 1300 m, în funcție de grupa lor de vârstă.

START cursele copiilor – ora 20.00

START cursa 9 km – ora 21:20

START cursa 4.5 km – ora 22:35

Competiția este deschisă participanților cu vârste cuprinse între 5 și 75 ani.

Primele locuri ale categoriei open, masculin și feminin, la cursa de 9 km vor fi recompensate de organizatori cu premii în bani.

Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul oficial al evenimentului: www.acceptaprovocarea.com.

Evenimentul este organizat de CAB Sport și se bucură de co-finanţarea oferită de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Sibiu şi de Consiliul Judeţean Sibiu.

Partener principal: GLS România.

Partener cursa 4,5km: Agile Freaks

Parteneri de eveniment: Muzeul ASTRA, Dent Estet Sibiu, Harting, Decathlon, Buonavista.

Lansare de carte la Apoldu de Sus

0

Monografia „Apoldu de Sus. Un sat transilvan”, de Martin Bottesch și Ulrich A. Wien, apărută în 2011 în limba germană, a fost tradusă în limba română de conf. univ. dr. Adinel Dincă din Cluj-Napoca și va fi lansată duminica, 20 august, la ora 12:30 la Casa de cultură („căminul mic”) din Apoldu de Sus.


Cartea va fi prezentată de Martin Bottesch, fost președinte al Consiliului Județean Sibiu, și de istoricul Adinel Dincă.  

În carte sunt relatate și ilustrate atât istoria, cât și varietatea etnologică a localității, în care în afară de români au trăit sași, landleri (descendenți ai unor austrieci deportați în secolul al XVIII-lea) și romi. Cartea este tipărită în condiții grafice foarte bune de Tipografia Honterus.

Menționăm că dl. Dincă este un cunoscut medievist și cercetător al arhivelor Bisericii evanghelice C.A.  din Cisnădie, în prezent ocupându-se printre altele de cărțile vechi găsite la Parohia evanghelică din Mediaș. 

Adrian Pascu, Membru PSD Sibiu: Pentru cine sunt parcările publice din Sibiu?! (C.P)

0

Prof. univ. dr. Adrian Pascu, Membru PSD Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


Nu merg des în zona centrală a Sibiului cu mașina, dar în această săptămână am fost nevoit să ajung pe la orele prânzului în respectiva zonă, cu mașina. Am încercat să parchez în parcarea de la fosta Cazarmă 90, dar nu mai erau locuri. În parcarea din fața hotelului de peste drum, mai erau câteva locuri libere, dar blocate „pentru cei cazați la hotel” sau cel puțin așa mi-a spus un agent de pază care avea grijă ca nimeni să nu parcheze pe respectivele locuri. Am zis să încerc la parcarea de pe strada Xenopol. Surpriză și aici: deși erau locuri libere, acestea erau blocate și un domn „în livrea” îmi spune că parcarea este „doar pentru cei cazați la hotel”. Până la urmă, am găsit un loc de parcare undeva spre Piața Cibin, semn că zona respectivă, probabil, nu mai e așa atrăgătoare pentru turiști.

Da, știu, trebuia să folosesc transportul în comun și nu mai aveam această problemă, dar uneori mai ai nevoie să circuli și cu mașina personală.

De curiozitate, după ce am terminat treaba din zona centrală a Sibiului, am trecut și pe strada Școala de Înot, unde am găsit aceeași situație cu parcări „rezervate” pentru hotelul din zonă. Cred că merită precizat și reamintit sibienilor faptul că la hotelul de pe strada Emil Cioran, scările și rampa de acces au fost construite prin desființarea unei benzi de circulație de pe strada Emil Cioran (domeniul public), pe sensul de mers spre strada Justiției.

Din câte știu eu, TOATE parcările menționate de mine mai sus sunt PARCĂRI PUBLICE! Am fost și în alte orașe mari din Europa și, la hotelurile mari din zone centrale (zone mult mai aglomerate decât centrul Sibiului), se specifică pe site-ul hotelului sau site-ul de unde faci rezervarea, dacă acesta nu are parcare privată, faptul că „există parcare publică în apropierea hotelului”, dar nu am văzut nicăieri ca cineva „să țină” locuri de parcare dintr-o parcare publică, pentru oaspeții vreunui hotel!

Prin urmare, am tras concluzia că, dacă ești locuitor al Sibiului și vrei să parchezi în zona centrală, este aproape imposibil, dacă nu te cazezi în prealabil la vreunul din hotelurile de acolo. Mă întreb ce fac persoanele care lucrează în această zonă 0 a orașului și, din varii motive, decid ca într-o bună zi să vină la serviciu cu mașina și nu cu mijloacele de transport în comun!

Deși, în ultima perioadă, au fost amenajate locuri de parcare în diverse cartiere ale orașului, există și aici probleme. În anumite cartiere, deși sunt convins că la Primărie se cunoaște faptul că locurile de parcare sunt insuficiente, poliția locală ridică mașini considerate de dânșii parcate „ilegal”.

E normal ca un oraș să se dezvolte, e în beneficiul comunității, al oamenilor din acel oraș, dar poate trebuie puse și întrebări de genul: Care sunt modalitățile prin care se poate dezvolta sustenabil un oraș? Unde, când și dacă se oprește această dezvoltare? E posibil ca dezvoltarea unui oraș, dusă peste o anumită limită, să aducă la un moment dat mai multe deservicii decât beneficii acelui oraș?

Și mai am întrebări: Cât încasează (dacă încasează) Primăria Municipiului Sibiu pe locurile „rezervate” de hoteluri în parcările PUBLICE?!? De ce nu construiește o parcare supraterană în zona centrală a orașului?

Mediaș: O mașină răsturnată și două persoane rănite. Tânărul nu avea permis

0

Un tânăr fără permis de conducere s-a răsturnat cu mașina pe strada H. Oberth din municipiu Mediaș. Acesta a rulat cu viteză excesivă și a pierdut controlul direcției de deplasare.


În urma cercetărilor efectuate, polițiștii rutieri au stabilit faptul că un bărbat în vârsta de 23 de ani, cetățean străin, a condus autoturismul pe str. H. Oberth având direcția de deplasare spre Sibiu, cel mai probabil pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul mașinii, a lovit balustrada de protecție de pe marginea părții carosabile și un copac din proximitate, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile. Tânărul de 23 de ani nu deține permis de conducere.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a bărbatului care conducea mașina și a unei tinere de 22 de ani, din Moșna, pasageră.

SAJ a asistat bărbatul de 23 de ani, care a suferit fracturi deschise ale membrele superioare, traumatism cranio-cerebral acut și mai multe contuzii.

O femeie în vârstă de 22 de ani a avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare ISU. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la CPU Mediaș conștientă, având un traumatism cranio-cerebral deschis și un traumatism lombar.

Doliu la Academia Forțelor Terestre din Sibiu: A murit profesoara Doina Floarea Popa

0

Reprezentanții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au anunțat astăzi pe pagina de Facebook a instituției trecerea în neființă a profesoarei Doina Floarea Popa.


“Membrii Academiei Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” au primit, cu profundă tristeţe, vestea trecerii la cele veșnice a doamnei prof. Doina Floarea POPA.

Cadru didactic de înaltă ținută intelectuală și morală, stimată de generații de elevi și studenți, doamna profesor a contribuit, cu meticulozitate și dedicare, pe parcursul celor trei decenii de activitate derulată în instituția noastră, nu doar la formarea unor veritabili specialiști militari cât și a unor oameni pe care societatea să se poată baza.

Transmitem sincere condoleanţe familiei greu încercate.

Drum lin în Lumina Împărăției Cerurilor, doamnă profesor!”

Cât de antisemiți și naționaliști au fost clericii și mirenii ortodocși de la Sibiu?

0
Turnul și crucea iluminate Dealul Gușteriței

Apărută de trei luni în librării, cartea istoricului austriac, Oliver Jens Schmitt, „Biserica de stat, sau Biserica în stat?” abordează istoria contemporană a Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Între paginile cărții regăsim pasaje majore referitoare la clericii și mirenii de la Sibiu din perioada interbelică. Autorul scrie despre diferențele de abordare din interiorul BOR în diferite zone ale țării și diferite etape istorice. Dar accentuează atitudinea naționalistă și antisemită a celor de la Sibiu în perioada interbelică. Și nu numai.


Autorul se scuză din start, că documentarea pe subiect a fost greoaie. Accesul la arhivele BOR este limitat. „Fără deschiderea completă a arhivelor bisericești pentru toți istoricii și fără reliberalizarea arhivelor de stat, trecutul BOR va continua să fie o problemă spinoasă în istoria României. Ca și armata, serviciile secrete sau academia, Biserica se ferește de orice dezbatere în privința propriului trecut, și mai cu seamă în privința acelui trecut care o face contemporană cu patru regimuri politice dictatoriale: carlist, legionar, antonescian, comunist.” scrie Schmitt.

Dincolo de omisiunile istorice abundente mai ales din perioada comunistă și post-decembristă, lucru inexplicabil, mai ales că respectivele informații sunt publice, autorul alocă spații largi relației Bisericii Ortodoxe ca instituție cu structurile statului în perioada interbelică și a celui de al doilea război mondial.

Cine este istoricul austriac?

OLIVER JENS SCHMITT (n. 1973) predă istorie sud‑est‑europeană la Universitatea din Viena. Temele sale de cercetare privesc, printre altele, fascismul în Europa de Est, cu accent pe România, societățile urbane din estul Mediteranei în secolul al XIX‑lea, societatea și politica în Imperiul Otoman târziu, evoluțiile socioculturale din spațiul albanez, istoria imperiului maritim al Veneției sau istoria Balcanilor în Evul Mediu târziu. Între anii 2017 și 2022 a fost președintele Secției de Filozofie și Istorie a Academiei Austriece de Științe. Din 2017 este director științific la Institutul pentru Studiul Monarhiei Habsburgice și al Balcanilor din cadrul Academiei Austriece de Științe. 

Grupul de la Sibiu de ortodocși naționaliști

Este deja știut că Sibiul a reprezentat pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române un punct cheie în perioada interbelică. Să nu uităm că la Sibiu, în 1923, a luat ființă Oastea Domnului, o structură ortodoxă ce funcționează și astăzi. Deși interzisă de mitropolitul Bălan în 1935, apoi de comuniști în 1948, Oastea Domnului a continuat să existe chiar și în ilegalitate. Este considerată de unii istorici teologi ca singura sectă ortodoxă, deși catalogarea aceasta nu este suficientă pentru a descrie mișcarea.

Revenind la cartea istoricului austriac Schmitt, acesta remarcă politica mitropolitului Bălan de la Sibiu de a menține linia lui Șaguna, de separare a bisericii de stat. Faptul că la Sibiu, BOR a atras și mulți intelectuali între clerici, dar mai ales mireni este notat. Dar se menționează adesea rolul de lideri naționaliști și antisemiți ai acestora. Schmitt vede în membrii marcanți ortodocși de la Sibiu, oameni care chiar credeau în ideile naționaliste, șovine. Și le promovau ca atare în perioada interbelică. Spre deosebire de cei din Vechiul Regat, mai obișnuiți să respecte ierarhia bisericii și să execute ordinele cu tentă politică ale patriarhului vremii.

Biserica ortodoxă a analizat atent cartea lui Schmitt

Pr. Dr. Dorin-Demostene Iancu, Directorul Arhivelor Patriarhiei Române, a redactat o amplă recenzie referitoare la carte și a criticat aspectul ei total neștiințific. Referitor la implicarea preoților ortodocși în Mișcarea Legionară și rebeliune, Iancu aduce dovezi istorice, spre deosebire de Schmitt care face doar afirmații fără susținere documentară clară:

„În procente, numărul preoților care au susținut Mișcarea Legionară și pentru care există date oficiale exacte este de aproximativ 3 %. Deci, afirmațiile de genul „foarte mulți preoți susținători legionari”, „numeroși preoți au luat armele
împotriva armatei române în luptele de stradă” (p. 160), precum și afirmații conexe precum: „mănăstirile importante (Neamț, Agapia, Văratec, Cernica, Antim etc.) au susținut și ele activ Mișcarea Legionară (pp. 185-186), „ierarhi ca Nicolae Bălan în Transilvania, Gurie Grosu în Basarabia, Visarion Puiu în Bucovina, Pimen Georgescu și Irineu Mihălcescu în Moldova,
precum și Nifon Criveanu în Oltenia au susținut ideile și practicile legionare și cuziste” (p. 185), atât timp cât nu pot fi probate cu documente, sunt false”

Atac la adresa părintelui Stăniloae de la Sibiu

Schmitt atacă în cartea sa și pe părintele Stăniloae de la Sibiu. Deși acesta este considerat pe plan mondial, o figură emblematică a teologiei ortodoxe, Schmitt face acuzații grave. „…obediența anticipată a teologului din Sibiu nu a ajutat, deși a pregătit calea comuniștilor, aceștia nu au ezitat să încarcereze în lagăre în scop disciplinar pe cei care au fost dispuși să coopereze, lucru de care Stăniloae nu a fost scutit”
(p.202).

Preotul Iancu de la Arhivele Patriarhiei vine cu lămuriri: „În avalanșa de afirmații ridicole la adresa Părintelui Stăniloae, Dl. Schmitt pierde din vedere „beneficiile” așa-zisei obediențe a clericului: a fost îndepărtat din funcția de rector al Academiei Teologice de la Sibiu și a fost închis, dar la o distanță de 13 ani de la momentul când a scris articolele în cauză. În plus, în dosarele de cercetare penală nu e menționat nicăieri că a
„pregătit calea comuniștilor”, iar comuniștii nu aveau nevoie de Părintele Stăniloae pentru a ajunge la putere în România!”

Radio Vocea Evangheliei Sibiu a împlinit 29 de ani

0

În 15 august 1994, se auzea la Sibiu pentru prima oară: „Aici Radio Vocea Evangheliei, transmitem pe frecvența de 89,4 Mhz”. Pentru ca și românii din Diaspora să intre în contact cu realitățile sibiene, din 1999, RVE Sibiu emite și pe Internet. Timp de mulți ani, RVE Sibiu a retransmis emisiunile de știri ale postului BBC, iar din 2008, le retransmite pe cele ale postului național, Radio România Actualități.


Radio Vocea Evangheliei Sibiu a împlinit 29 de ani de emisie neîntreruptă, fiind cel mai longeviv post de radio local sibian. Miile de ascultători fideli postului au dat încredere redactorilor și tehnicienilor să ducă misiunea lor mai departe.

La ora actuală, directorul RVE Sibiu este Cristina Giurgiu. Ea lucrează la RVE Sibiu de la primele zile de emisie. „Mi-am început activitatea de jurnalist de radio în anul 1994, mai întâi în calitate de colaborator-realizator de programe, apoi ca redactor-șef timp de 13 ani. Începând cu luna noiembrie a anului 2013 ocup și funcția de director al postului de radio Vocea Evangheliei Sibiu. Dacă aș fi întrebată care este scopul vieții mele, aș răspunde fără ezitare: «Să las în urmă un exemplu demn de urmat, o mireasmă de la viață la viață, o urmă pe care alții să poată păși, găsind calea către Dumnezeu». Sunt căsătorită cu Caius, am un fiu, Darius, și afirm cu tărie că familia este cea mai mare împlinire și bucurie a vieții mele.”

Începe Festivalul Internațional al Culturii Romilor la Sibiu

0
sursa foto: Arhiva Festivalul-Culturii-Romilor

În perioada 18 -20 august 2023 are loc la Sibiu Festivalul Internațional al Culturii Romilor, ediţia IX.


O paradă a hainelor romane, muzică și va deschide vineri, 18 august, Festivalul Internațional al Culturii Romilor. Parada va începe de la ora 13:30 din fața Farmaciei 24 și va continua pe pietonala Bălcescu.

Tot vineri, de la ora 15 va avea loc un program de Muzică Internaţională Romanes, dans şi modă. Evenimentul se va desfășura în Curtea Muzeului de Istorie Casa Altemberger. Tot acolo va fi prezentat un raport al activităţii lui Dorin Cioabă la aniversarea a 10 ani de la preluarea Conducerii Internaţionale a Romilor.

Va fi prezentat şi protocolul de colaborare cu Muzeul Brukenthal Sibiu pentru viitorul Muzeu al Romilor Vast Romano.

În 19 şi 20 august Festivalul se mută in Pădurea Dumbrava Sibiului, lângă Hilton. Acolo, timp de două zile, vor avea loc concerte şi expoziţii romani, dar și preparate tradiționale şi muzică creştină.

sursa foto: ziarelocale24.ro

Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, prezent la evenimentul „Zilele Culturale ale Orașului Agnita”

0

În perioada 11-13 august 2023, orașul Agnita a găzduit evenimentul „Zilele Culturale ale Orașului Agnita”. Timp de trei zile, agnițenii s-au bucurat de recitaluri ale celor mai îndrăgiți interpreți de muzică populară și ușoară.


Adrian Bibu, liderul de grup al consilierilor locali PNL Sibiu și administratorul public al județului Sibiu, prezent la eveniment, a felicitat întreaga echipă a Primăriei Orașului Agnita, dar și talentații artiști.

Sunt deja 3 ani de când în Agnita lucrurile se schimbă în bine atât pentru locuitori, cât și pentru oraș.

Administrația locală este oglinda comunității, iar rodul muncii întregii echipe de la Primăria Orașului Agnita, condusă de primarul Schiau Gull Alin Ciprian, se vede la tot pasul.

„Zilele Culturale ale Orașului Agnita” a fost încă un prilej pentru ca întreaga comunitate să se bucure de frumusețea, bogăția și autenticitatea zestrei culturale a acestei zone reprezentative pentru Valea Hârtibaciului, dar și pentru județul Sibiu.

Felicitări organizatorilor și talentaților artiști agnițeni! – a transmis Adrian Bibu pe pagina sa de Facebook.

Premieră în România: Două lucrări semnate Gustav Klimt de la Muzeul Peleș vor fi restaurate la Muzeul Brukenthal din Sibiu

0

Două lucrări de pictură semnate de Gustav Klimt, ce fac parte din patrimoniul Muzeului Național Peleș vor fi restaurate în cadrul Laboratorului de restaurare al Muzeului Național Brukenthal.  


Muzeul Național Peleș a încheiat un contract cu Muzeul Național Brukenthal care prevede restaurarea a doua lucrări de pictură realizate de celebrul artist vienez Gustav Klimt și a unui tablou cu Regele Carol I realizat de artistul roman Theodor Aman. 

Alexandru Constantin Chituță, managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal a declarat: „Este o onoare ca să avem la Sibiu în custodie doua lucrări în ulei realizate de Gustav Klimt iar Laboratorul de restaurare a Muzeului Național Brukenthal să înceapă restaurarea a acestor piese importante din Muzeul Național Peleș, singura instituție de la noi care adăpostește câteva lucrări semnate de artistul și decoratorul austriac Gustav Klimt. Artă acestuia a contribuit la izbucnirea unei „revoluții” artistice în Europa. Una din cele mai renumite picturi ale lui Klimt este „Sărutul” (1907-1908). Ea datează din așa-numită perioadă „de aur” a artistului. Acest lucru este ilustrat cel mai bine de petalele aurii ce luminează fosforescent scena intimă a sărutului. 

De la Muzeul Național Peleș ne-au venit la Sibiu două lucrări: Primăvara și Vară. 

Lucrările sunt clasate la categoria tezaur și conform legislației în vigoare, trebuiesc restaurate de către restauratori cu titlul de expert într-un laborator atestat de Ministerul Culturii, în acest sens menționez faptul că toți cei cinci restauratori pictură au titlul de expert iar Laboratorul Muzeului Național Brukenthal este atestat încă din 2011.  

Acest debut de colaborare subliniază bunele relații pe care le avem cu dl. Manager dr. Narcis Dorin Ion și echipei sale. Le mulțumesc pentru colaborare și prietenie. Sper ca la sfârșitul restaurării să putem împreună să vă arătăm rezultatele finale. Multumesc doamnei ministru Raluca Turcan, Ministrul Culturii pentru sprijin pentru că aceste importante lucrări sunt restaurate cu sprijinul Ministerului Culturii. Pentru noi este o mare onoare. Gândiți- vă avem acum o expozitie extraordinară Albertina&Brukenthal realizată în colaborare cu celebrul Muzeu Albertina din Viena, iar în Laboratorul de restaurare avem două lucrări realizate de Gustav Klimt. Este încă o dovadă prin care subliniem importanța colaborării, a profesionalismului și a echipei celor două instituții muzeale din România. Muzeul Național Peleș și Muzeul Național Brukenthal sunt printre cele mai mari instituții muzeale din România cu un patrimoniu extrem de valoros, fiind apreciate și vizitate de un număr numeros de vizitatori”. 

Domnul dr. Narcis Dorin Ion, directorul general al Muzeului Național Peleș a afirmat: „În anul 2023 Muzeul Național Peleș și Muzeul Național „Brukenthal” au lansat un parteneriat, pentru restaurarea unor lucrări de tezaur din colecția regală de pictură de la Sinaia. Unul dintre primele portete ale regelui Carol I, după urcarea pe tronul României, a fost realizat în anul 1868 de marele pictor național Theodor Aman. Lucrarea, portet de aparat al domnitorului ce provenea din dinastia de Hohenzollern, îl arată pe tânărul suveran la începutul domniei, în uniformă militară, având în mâna dreaptă ruloul cu decretul de promulgare a tinerei Constituții a României. Lucrare emblematică pentru seria de portrete regale, cea a lui Aman constituie singurul portet realizat de un mare pictor român. Păstrată în depozitele Muzeului Național Peleș timp de decenii, într-o stare de conservare precară, anul acesta lucrarea lui Aman va reveni la viață. 

Unul dintre cele mai importante ansambluri decorative datorate lui Gustav Klimt se află, din anii 1884-1885, în Sala de Teatru a Castelului Peleș. Comandă a ctitorului reședinței regale de la Sinaia, ansamblul decorativ „Muze, măști, alegorii, embleme” este revelator pentru talentul părintelui Secesiunii vieneze. Deși tributare academismului târziu de nunață simbolistă, lucrările anunță spiritul novator al picturii lui Klimt.  

Amplele operațiuni de restaurare ale ansamblului încep anul acesta, în cadrul unui program multianual, prin redarea prospețimii pânzelor „Primăvara” și „Vara”, lucrări amplasate pe peretele de vest al Sălii de Teatru, lângă loja regală.  

Proiectul este realizat de specialiștii restauratori de la Muzeul Național „Brukenthal”, cu finanțarea Ministerului Culturii”. 

Ioan Muntean, restaurator al Muzeului Național Brukenthal a declarat: „Cele două lucrări sunt pandante, au aceiași dimensiune (100 x 50 cm) și tehnică de execuție ulei pe pânză iar starea lor de conservare este asemănătoare. Într-o primă fază de lucru, doi restauratori au făcut o deplasare la Muzeul Național Peleș și au demontat picturile, acestea erau prinse pe perete, direct cu ajutorul unor cuie metalice, fapt ce a determinat ample deformări ale suportului. După ce picturile au ajuns în laborator, au fost realizate o serie de analize fizice cu ajutorul razelor X, precum și analize chimice XRF prin care au fost identificați pigmenții folosiți de pictor în realizarea lucrărilor. Pe baza acestor analize dar și după ce picturile au fost studiate în lumină UV au fost făcute o serie de propuneri de restaurare, pe etape de lucru ce urmează a fi executate. 

În etapa următoare restauratorii muzeului urmează să efectueze operațiuni specifice de: redare a planeității suportului textil; operațiuni de consolidare a marginilor suportului textil prin aplicarea de benzi de pânză cu gren similar cu cel original, aceste benzi vor ajuta la fixarea picturii pe șasiul de lemn; confecționarea unui șasiu profesional care să poată fi tensionat ulterior; operațiuni de curățare a stratului de culoare original, aceasta este o etapă deosebit de importantă și care trebuie efectuată cu maximă atenție pentru ca stratul de culoare original să nu fie pus în pericol; operațiuni de chituire și șlefuire; integrare cromatică a zonelor cu lacune stratigrafice ce au fost chituite și vernisarea finală a lucrării. În etapa finală picturile vor fi transportate la Muzeul Național Peleș unde vor fi montate pe perete”. 

Echipa de restauratori pictură ai Muzeului Național Brukenthal este compusă din: Ioan Muntean, Cristina Fău, Andrei Popa, Ilie Mitrea și Celestina Albișor. 

Accident mortal lângă Avrig. A fost solicitat elicopterul SMURD

0

ACTUALIZARE:Din nefericire, tânărul în vârstă de 19 ani a decedat. Conform cercetărilor, acesta ar fi și vinovat pentru depășirea neregulamentară și pentru coliziune.


Două mașini au intrat într-o coliziune frontală, pe DN1, lângă localitatea Avrig. Mai multe echipaje de prim-ajutor sunt deja la fața locului.


Conform surselor Sibiu Independent, cel puțin o persoană a rămas încarcerată, fiind rănită grav. Aceasta a fost găsită în stop cardio-respirator iar salvatorii ISU au început de urgență manevrele de resuscitare.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii rutieri au stabilit faptul că între cele două mașini s-a produs o coliziune pe fondul unei depășiri neregulamentare. Autoturismele erau conduse de doi bărbați, unul în vârstă de 19 de ani, din Tălmaciu iar cel de-al doilea de un bărbat de 36 de ani, din Brăila.

Traficul rutier a revenit la normal după ce a fost blocat total mao bine de 3 ore.

Starea victimelor

Conform ISU SIBIU, patru persoane, doi bărbați și două femei necesită îngrijiri medicale. Un tânăr de 19 ani este încarcerat și este inconștient. Celelalte 3 victime sunt conștiente și primesc îngrijiri medicale.

  • un bărbat de 37 de ani cu traumatism la membrele superioare și escoriații;
  • o femeie de 35 de ani cu traumatism abdominal acut și multiple contuzii;
  • o femeie de 38 de ani cu traumatism lombar.

A fost solicitată intervenția elicopterului SMURD pentru evacuarea de urgentă a victimelor.

„La fața locului sunt mobilizate trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și două de stingere, dintre care una cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ. La accident va interveni și elicopterul SMURD din cadrul ISU Brașov.” transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU

Poveștile copilăriei se spun vara aceasta pe scena Teatrului „Gong” din Sibiu

0

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă adaptări după povești ca „Degețica” sau „Sarea-n bucate” în încheierea sezonului estival de teatru de la Sibiu.


Prin producțiile prezentate la scena, Teatrul pentru Copii și Tineret din Sibiu deschide o fereastră spre o mai bună înțelegere a lumii din jurul nostru, explorând lumi fantastice, cu personaje magice, ce promovează prietenia și dragostea.

„Degețica” în regia Oanei Leahu spune povestea extraordinară a unei fetițe în încercarea de a-și dobândi libertatea și fericirea. Montarea de la Gong este o îmbinare a teatrului de animație, muzicii și a proiecțiilor video într-o pledoarie pentru redescoperirea relației indivizibile dintre omul modern și mediul înconjurător ca fundament al creației și al echilibrului universal. Producția Teatrului „Gong” reinterpretează una din primele scrieri ale autorului danez Hans Christian Andersen și propune o incursiune fascinantă în lumea basmelor. Aventura plină de suspans a micuței protagoniste este redată de actorii Lucia Barbu, Paul Bondane, Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Gabriel Muncuș, Raluca Pavel, Raluca Răduca și Claudia Stühler. Imaginarul acestei aventuri fabuloase este creat prin scenografia lui Sir (Gavril Siriteanu) și articulat prin muzica originală a compozitorului Zeno Apostolache – Kiss și mișcarea scenică a coregrafei Andreea Belu-Răducă. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră și nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 5 ani. Spectacolul va fi prezentat sâmbătă, 19 august și duminică, 20 august, de la orele 11:00.

„Sarea-n bucate” este o adaptare după basmul cules de Petre Ispirescu, în regia Mihaelei Grigoraș. În producția teatrului sibian lumea fantastică se întrepătrunde cu lumea reală cu ajutorul Menestrelului, într-o aventură minunată ce vorbește despre iubire, adevăr și prietenie. Din distribuția acestui spectacol fac parte actrițele Mihaela Grigoraș și Monica Baldea. Același spectacol, în limba franceză și în limba engleză, a fost selecționat să reprezinte România la cea de a XI-a ediție a Festivalului Cultural European de la Alger/Algeria. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani. Spectacolul va fi prezentat sâmbătă, 26 august și duminică, 27 august, de la orele 11:00.

Accesul la oricare din reprezentațiile de mai sus se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Teatrului, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00 sau duminica între orele 10:00 și 14:00. Mai multe detalii despre bilete și acces, dar și condițiile de modificare a biletelor flexibile, puteți găsi în regulamentul afișat pe teatrulgong.ro.