Apărută de trei luni în librării, cartea istoricului austriac, Oliver Jens Schmitt, „Biserica de stat, sau Biserica în stat?” abordează istoria contemporană a Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Între paginile cărții regăsim pasaje majore referitoare la clericii și mirenii de la Sibiu din perioada interbelică. Autorul scrie despre diferențele de abordare din interiorul BOR în diferite zone ale țării și diferite etape istorice. Dar accentuează atitudinea naționalistă și antisemită a celor de la Sibiu în perioada interbelică. Și nu numai.
Autorul se scuză din start, că documentarea pe subiect a fost greoaie. Accesul la arhivele BOR este limitat. „Fără deschiderea completă a arhivelor bisericești pentru toți istoricii și fără reliberalizarea arhivelor de stat, trecutul BOR va continua să fie o problemă spinoasă în istoria României. Ca și armata, serviciile secrete sau academia, Biserica se ferește de orice dezbatere în privința propriului trecut, și mai cu seamă în privința acelui trecut care o face contemporană cu patru regimuri politice dictatoriale: carlist, legionar, antonescian, comunist.” scrie Schmitt.
Dincolo de omisiunile istorice abundente mai ales din perioada comunistă și post-decembristă, lucru inexplicabil, mai ales că respectivele informații sunt publice, autorul alocă spații largi relației Bisericii Ortodoxe ca instituție cu structurile statului în perioada interbelică și a celui de al doilea război mondial.
Cine este istoricul austriac?
OLIVER JENS SCHMITT (n. 1973) predă istorie sud‑est‑europeană la Universitatea din Viena. Temele sale de cercetare privesc, printre altele, fascismul în Europa de Est, cu accent pe România, societățile urbane din estul Mediteranei în secolul al XIX‑lea, societatea și politica în Imperiul Otoman târziu, evoluțiile socioculturale din spațiul albanez, istoria imperiului maritim al Veneției sau istoria Balcanilor în Evul Mediu târziu. Între anii 2017 și 2022 a fost președintele Secției de Filozofie și Istorie a Academiei Austriece de Științe. Din 2017 este director științific la Institutul pentru Studiul Monarhiei Habsburgice și al Balcanilor din cadrul Academiei Austriece de Științe.
Grupul de la Sibiu de ortodocși naționaliști
Este deja știut că Sibiul a reprezentat pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române un punct cheie în perioada interbelică. Să nu uităm că la Sibiu, în 1923, a luat ființă Oastea Domnului, o structură ortodoxă ce funcționează și astăzi. Deși interzisă de mitropolitul Bălan în 1935, apoi de comuniști în 1948, Oastea Domnului a continuat să existe chiar și în ilegalitate. Este considerată de unii istorici teologi ca singura sectă ortodoxă, deși catalogarea aceasta nu este suficientă pentru a descrie mișcarea.
Revenind la cartea istoricului austriac Schmitt, acesta remarcă politica mitropolitului Bălan de la Sibiu de a menține linia lui Șaguna, de separare a bisericii de stat. Faptul că la Sibiu, BOR a atras și mulți intelectuali între clerici, dar mai ales mireni este notat. Dar se menționează adesea rolul de lideri naționaliști și antisemiți ai acestora. Schmitt vede în membrii marcanți ortodocși de la Sibiu, oameni care chiar credeau în ideile naționaliste, șovine. Și le promovau ca atare în perioada interbelică. Spre deosebire de cei din Vechiul Regat, mai obișnuiți să respecte ierarhia bisericii și să execute ordinele cu tentă politică ale patriarhului vremii.
Biserica ortodoxă a analizat atent cartea lui Schmitt
Pr. Dr. Dorin-Demostene Iancu, Directorul Arhivelor Patriarhiei Române, a redactat o amplă recenzie referitoare la carte și a criticat aspectul ei total neștiințific. Referitor la implicarea preoților ortodocși în Mișcarea Legionară și rebeliune, Iancu aduce dovezi istorice, spre deosebire de Schmitt care face doar afirmații fără susținere documentară clară:
„În procente, numărul preoților care au susținut Mișcarea Legionară și pentru care există date oficiale exacte este de aproximativ 3 %. Deci, afirmațiile de genul „foarte mulți preoți susținători legionari”, „numeroși preoți au luat armele
împotriva armatei române în luptele de stradă” (p. 160), precum și afirmații conexe precum: „mănăstirile importante (Neamț, Agapia, Văratec, Cernica, Antim etc.) au susținut și ele activ Mișcarea Legionară (pp. 185-186), „ierarhi ca Nicolae Bălan în Transilvania, Gurie Grosu în Basarabia, Visarion Puiu în Bucovina, Pimen Georgescu și Irineu Mihălcescu în Moldova,
precum și Nifon Criveanu în Oltenia au susținut ideile și practicile legionare și cuziste” (p. 185), atât timp cât nu pot fi probate cu documente, sunt false”
Atac la adresa părintelui Stăniloae de la Sibiu
Schmitt atacă în cartea sa și pe părintele Stăniloae de la Sibiu. Deși acesta este considerat pe plan mondial, o figură emblematică a teologiei ortodoxe, Schmitt face acuzații grave. „…obediența anticipată a teologului din Sibiu nu a ajutat, deși a pregătit calea comuniștilor, aceștia nu au ezitat să încarcereze în lagăre în scop disciplinar pe cei care au fost dispuși să coopereze, lucru de care Stăniloae nu a fost scutit”
(p.202).
Preotul Iancu de la Arhivele Patriarhiei vine cu lămuriri: „În avalanșa de afirmații ridicole la adresa Părintelui Stăniloae, Dl. Schmitt pierde din vedere „beneficiile” așa-zisei obediențe a clericului: a fost îndepărtat din funcția de rector al Academiei Teologice de la Sibiu și a fost închis, dar la o distanță de 13 ani de la momentul când a scris articolele în cauză. În plus, în dosarele de cercetare penală nu e menționat nicăieri că a
„pregătit calea comuniștilor”, iar comuniștii nu aveau nevoie de Părintele Stăniloae pentru a ajunge la putere în România!”
