spot_img
7.2 C
Sibiu
duminică, 28 aprilie, 2024
spot_img

Credincioșii din Oastea Domnului l-au comemorat pe părintele Iosif Trifa

Știri din Județ

Publicitate

În 1923, părintele Iosif Trifa punea bazele mișcării Oastea Domnului la Sibiu. Pe vremea aceea părintele Trifa era duhovnic la Academia Teologică, director la orfelinatul ortodox, dar și redactor la ziare teologice ortodoxe. Zeci de membrii ai Oastei Domnului au fost duminică, 12 februarie, la Sibiu. Coloana de enoriași a plecat de la Casa Oastei către Cimitirul Central, unde a avut loc Sfânta Liturghie şi Parastasul, în memoria Părintelui Iosif, şi Adunarea Oastei de comemorare şi cinstire a 85 de ani de la moartea acestuia. Cu o seară înainte a fost organizat marșul Oastei Domnului spre Catedrală și slujba de vecernie urmată de adinarea Oastei la Catedrala Mitropolitană Sibiu.

Oastea Domnului împlinește anul acesta 100 de ani de existență, din care o mare parte în ilegalitate. Oastea Domnului este o mișcare din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, care a luat ființă în anul 1923, la inițiativa preotului Iosif Trifa. După definiția pe care i-a dat-o părintele Iosif Trifa, Oastea Domnului este „Aflarea și vestirea lui Iisus Hristos cel răstignit”.

preotul Iosif Trifa

Încă de la înființare, sediul central al Oastei Domnului a rămas la Sibiu. Preotul Iosif Trifa a fost caterisit (scos din rândurile preoților) în anul 1935 de mitropolitul de atunci Nicolae Bălan. Decizia a fost confirmată apoi de Sfântul Sinod. În 1948, micșarea Oastea Domnului a fost declarată ilegală de comuniști.

Duminică slujba de comemorare a avut loc la mormântul părintelui Iosif Trifa din Cimitirul Municipal Sibiu

„Oastea Domnului” a fost reabilitată de statul român și de Sinodul Bisericii Ortodoxe în 1990, care a ridicat caterisirea lui Iosif Trifa. În zilele noastre, Oastea Domnului are sediul administrativ la Sibiu, unde dispune de editură, librărie și tipografie proprie. Aici se tipărește, cu binecuvîntarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, săptămânalul „Iisus Biruitorul”si ziarul „Oastea Domnului” având ca supliment revista pentru tineri „Timotheos”.

Oastea Domnului este condusă de un „Sfat Frățesc” Operativ din care fac parte aproximativ 30 de membri, reprezentanți ai zonelor.

Oastea Domnului este prezentă aproape pe tot teritoriul României, dar și dincolo de granițele ei. Activitatea Oastei Domnului are ca bază așa numitul „voluntariat al laicilor”, chiar dacă din mișcare fac parte și numeroși clerici.

Întâlnirile membrilor Oastei Domnului au loc în biserici, case parohiale sau particulare, după Slujbele Bisericii. Programul acestor întîlniri frățești, cuprinde: rugăciuni, cântări, poezii religioase, cuvinte de învățătură și de mărturisire duhovnicească, cateheze și activități pentru copii și tineri. De asemeni, zonal sau regional, Oastea Domnului dezvoltă o activitate educativă în școli, precum și una socială în penitenciare, așezăminte sociale și umanitare.

Publicitate

3 COMENTARII

  1. Ce ar fi daca nu s-ar mai baga (ca musca in … calului) nu ar fi mai bine ? Nu ca romanii ar fi fost miezul din dodoasca, dar biserica in scoli i-a tampit si mai tare. SI … daca tot au bagat ore de religie cu „profesori” platiti din banii mei pentru a tampii copiii, cine da dreptul „ostii” de barbosi in rochii sa intre si ei in scoli ? Mi-e greata de asa o natie de prosti.

    • mare dreptate ai…cu o singura mentiune…si mie mi-e scarba de aia care vor sa spuna copiilor la scoala, ce mare fericire e sa ai caca pe penis…misto…si ce bine te simti cand ”itrobagi” cucul intr-o borta cu cacat…slava…iertare pentru gramatica…nu sunt George Pruteanu…numai bine, rau la nimeni…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă