4.1 C
Sibiu
marți, 16 decembrie, 2025
Acasă Blog Pagina 537

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a pus în vânzare biletele pentru luna octombrie

0

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a pus în vânzare biletele pentru reprezentațiile lunii octombrie, în programul căreia se regăsesc premiera „O, ce zile frumoase!”, noua producție de mare succes „Neînțelegerea”, patru reprezentații „Faust”, comedii, drame și spectacole ale Secției germane, cu traducere în limba română.


Spectatorii au șansa să vadă la Sibiu producția „Jocuri, vorbe, greieri…”, în regia lui Silviu Purcărete, cu Constantin Chiriac și 17 actori ai TNRS, spectacol invitat special în programul Festivalului Național de Teatru și care, în perioada următoare, va fi în turnee în Israel, Franța și Belgia.

„Invităm publicul din Sibiu și de pretutindeni să se bucure de surprizele pe care le-am pregătit în programul lunii octombrie. Printre acestea se numără spectacolul Neînțelegerea, în regia lui Bobi Pricop, care a fost primit extraordinar de public cu prilejul primei reprezentații, unde actorii Naționalului sibian fac niște roluri memorabile, dar și premiera O, ce zile frumoase!, în regia Marianei Cămărășan. Pe lângă aceste producții, vă lansăm o nouă invitație de a vedea atât de apreciatul Faust semnat de Silviu Purcărete, alături de multe alte spectacole care să ne ofere tuturor prilejul de a ne bucura de miracolul teatrului”, spune Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Biletele pentru reprezentațiile TNRS sunt disponibile la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17, și online, pe www.tnrs.ro

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Sibiu și a Consiliului Local Sibiu.

PROGRAMUL LUNII OCTOMBRIE

1 octombrie, ora 17:00

Puricele în ureche

De: Georges Feydeau

Regia: Șerban Puiu

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

4 octombrie, ora 19:00

Antisocial

De: Bogdan Georgescu

Regia: Bogdan Georgescu

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A 

Preț: 30/ 25 lei

5 octombrie, ora 19:00

Der gesamte Molière (nahezu) / (Aproape) Toate operele lui Molière

De: Vincent Caire

Regia: Daniel Plier

Spectacol prezentat în limba germană, cu traducere în limba română

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A 

Preț: 30/ 25 lei

6 octombrie, ora 19:00

PREMIERĂ

O, ce zile frumoase!

De: Samuel Beckett

Regia: Mariana Cămărășan

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

7 octombrie, ora 19:00

Sunt o babă comunistă

De Dan Lungu

Regia: Mariana Mihu – Plier

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

12 octombrie, ora 19:00

Zeul Carnagiului/ Der Gott des Gemetzels

De Yasmina Reza

Regia: Bogdan Sărătean

Spectacol prezentat în limba germană, cu traducere în limba română

Sala Studio

Str. Emil Cioran, nr. 1A 

Preț: 30/ 25 lei

13 octombrie, ora 19:00

Faust

După: J. W. Goethe

Regia: Silviu Purcărete

Fabrica de Cultura IACM Construcții SA – UniCredit – Sala Faust,

Str. Triajului, nr. 1 – 3

Preț: 100 lei

14 octombrie, ora 19:00

Faust

După: J. W. Goethe

Regia: Silviu Purcărete

Fabrica de Cultura IACM Construcții SA – UniCredit – Sala Faust,

Str. Triajului, nr. 1 – 3

Preț: 100 lei

15 octombrie, ora 17:00

Jocuri, vorbe, greieri…

Regia: Silviu Purcărete

În distribuție: Constantin Chiriac

Fabrica de Cultură – Construcții SA – UniCredit –  Sala „Eugenio Barba”

Str. Triajului, nr. 1 – 3 

Preț: 50/ 30 lei

19 octombrie, ora 19:00

Neînțelegerea

De: Albert Camus
Regia: Bobi Pricop
Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

20 octombrie, ora 19:00

Faust

După: J. W. Goethe

Regia: Silviu Purcărete

Fabrica de Cultura IACM Construcții SA – UniCredit – Sala Faust,

Str. Triajului, nr. 1 – 3

Preț: 100 lei

21 octombrie, ora 19:00

Faust

După: J. W. Goethe

Regia: Silviu Purcărete

Fabrica de Cultura IACM Construcții SA – UniCredit – Sala Faust,

Str. Triajului, nr. 1 – 3

Preț: 100 lei

22 octombrie, ora 17:00

Jocul de-a vacanța

De Mihail Sebastian

Regia: Florin Coşuleţ

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

28 octombrie, ora 19:00

Maternal

De Alexandra Badea

Regia: Radu-Alexandru Nica

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

29 octombrie, ora 17:00

Ora în care nu știam nimic unii de alții

Un spectacol de: Leta Popescu & Bogdan Spătaru

De Peter Handke

Sala Mare TNRS

B-dul Corneliu Coposu, nr. 2

Preț: 30/ 25 lei

Ziua Cinematografelor se sărbătorește în familie la Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu

0

Copiii vor avea parte de intrare gratuită la cinematograful din incinta Centrului Cultural „Ion Besoiu”, pe 23 septembrie, de Ziua Cinematografelor.


Sâmbătă, 23 septembrie, Cinema „Ion Besoiu”, sibienii sunt invitați să petreacă Ziua Cinematografelor profitând de faptul că, pentru o zi, cel mai ieftin cinematograf din Sibiu devine și mai ieftin! Pentru fiecare bilet plătit, se oferă încă unul gratuit, iar copiii sub 12 ani au parte tot de acces gratuit! Oferta specială este disponibilă la achiziționarea biletelor de la casieria cinematografului, exclusiv pe 23 septembrie, de Ziua Cinematografelor. Prețul unui bilet pentru orice proiecție rămâne 10 lei, astfel că o întreagă familie se poate bucura de experiența vizionării în cea mai mare „sufragerie” din Sibiu pentru doar 10 lei! Programul proiecțiilor se găsește pe eventbook.ro și în Sibiu City App.

Asociația Operatorilor de Cinema, în parteneriat și cu sprijinul Ministerului Culturii, organizează sâmbătă, 23 septembrie, Ziua Cinematografelor care, pentru al doilea an consecutiv, îi așteaptă pe toți iubitorii de filme cu prețuri reduse întrega zi, la toate filmele și pentru toate formatele.

După numărul record de spectatori înregistrat în 2022, este anunțată nouă ediție a unui eveniment național care se dorește a deveni o tradiție și în țara noastră. Astfel, mai mulți operatori s-au alăturat inițiativei, iar cinefilii se vor putea bucura de experiența inegalabilă a marelui ecran, cu oferte promoționale, în 348 de săli de cinema participante, aflate în peste 30 de orașe. În programul acestora, publicul va putea găsi filme care au depășit recorduri de încasări în ultimele luni, dar și producții noi sau filme de familie încântătoare.

„Sărbătorim după o vară importantă în care românii s-au relaxat la cinema, iar numărul de bilete vândute demonstrează o dată în plus că cinematograful rămâne un jucător important în industria de divertisment și în topul preferințelor românilor ca opțiune de petrecere a timpului liber. Am conceput Ziua Cinematografelor pentru ca experiența Marelui Ecran să fie trăită de oricine, din orice colț al țării, să existe o zi a noastră, a tuturor celor curioși de povești ecranizate și a celor care ajung pentru prima oară la cinema”, a afirmat dl. Jacob Borover, președintele Asociației Operatorilor de Cinema.

Ziua Cinematografelor – Eveniment organizat de Asociația Operatorilor de Cinematografe în parteneriat și susținut de Ministerul Culturii.

Teatru la sat -,,Poveşti africane” şi ,,Anaz şi dragonul” în comuna Şura Mare

0

A venit toamna şi odată cu ea, o nouă ediţie a proiectului cultural ,,Teatru la sat”! Ediţia cu numărul opt îşi începe periplul în comuna Şura Mare, în data de 20 Septembrie 2023. Copiii se vor putea bucura de un spectacol cu totul special, ,,Povești africane”, o producţie BIS Teatru.


Personajele basmului sunt interpretate de Shama Leah, o tânără actriță de origine ugandeză & Dada Love, actrița Andrada Grosu. ,,Povești africane” este un spectacol interactiv și educativ. Peripețiile unei fetițe care nu-și ascultă mama și se lasă păcălită de un cimpanzeu rău intenționat sunt relatate în română, engleză și ugandeză, fiind însă perfect inteligibile pentru cei mici. Spectacolul începe cu un moment interactiv, în care Dada Love îi invită pe copii să numească cele șapte continente ale planetei. După această introducere, Dada îi anunță pe cei mici că astăzi va fi istorisită o poveste africană. Așteptarea lor e răsplătită de intrarea spectaculoasă a actriței Shama Leah, sosită tocmai din Africa. De-a lungul poveștii actrițele întruchipează diverse personaje: Fetița Nsangi, Vrăjitoarea, Cimpanzeul. Publicul spectator descoperă similitudini neașteptate cu poveștile cu specific românesc (,,Capra cu trei iezi”, „Scufița roșie”).

Călătoria continua în 22 Septembrie, în comuna Marpod şi în satul Tălmăcel, din judeţul Sibiu, cu un alt spectacol extraordinar al companiei BIS Teatru, ,,Anaz şi dragonul”. Piesa de teatru se adresează tuturor vârstelor, fiind un basm fantastic despre dragonul bubos și urâcios din noi, care se metamorfozează în urma întâlnirii cu o zână posibilă. Un spectacol plin de culoare, cu umor, cu muzică, cu dragoni, cu zâne și mai ales cu dragoste, cu multă dragoste. ,,Anaz şi dragonul” este după o poveste de Bianca Babeș, cu actorii Alexandru Romescu și Diana Cătănescu şi cu participarea fetiței Sonia Leia în rolul zânei spiriduș, spectacol în regia lui Bogdan Sărătean.

Proiectul ,,Teatru la sat”, ediţia a VIII-a, se adresează în primul rând locuitorilor din comuna Şura Mare, Marpod și din satul Tălmăcel, dar şi tuturor celor care sunt interesaţi de arta spectacolului. Acesta îşi propune accesul la cultură pentru populația din mediul rural, deschiderea unor perspective şi şanse noi, atât pentru adulţi, cât şi pentru elevi şi tineri. Scopul acestuia este identificarea și oferirea unor posibilități de culturalizare pentru comunitatea sătească, motiv pentru care am ales aceste zone din judeţul Sibiu, unde accesul la cultură nu se realizează foarte uşor. Metoda aleasă este punerea în scenă a unui spectacol de teatru adecvat mediului şi contextului social şi discuţii despre arta spectacolului cu copiii din aceste sate.

Acțiunea este cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Culturală și Programul acţiunilor pentru cultură şi dezvoltarea comunităţii locale.

Parteneri: Primăria Comunei Şura Mare, Primăria Oraşului Tălmaciu, Primăria Marpod, Asociaţia Obştea Tălmăcel.

Metode de eficientizare energetică sustenabilă a locuinței pentru locuitorii orașului Miercurea Sibiului

0

Primăria orașului Mirecurea Sibiului a găzduit miercuri, 20 septembrie 2023, atelierul de informare „Metode de eficientizare energetică sustenabilă a locuinței”.


Proiectul „Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu” este implementat de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și University of South-Eastern Norway și este finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismele financiare SEE și Norvegian 2014 – 2021, în cadrul „Programului de Energie din România”, cu o valoare de 188.930 euro. Proiectul se desfășoară în perioada aprilie 2023 – ianuarie 2024.

Mulțumim domnului primar Ioan Troancă pentru sprijinul acordat în realizarea atelierului de informare, precum și celor care au ales să fie alături de noi!

Mai multe detalii despre proiect: https://energieverde.cjsibiu.ro/

…………………………………………

Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu va găzdui cea de a III-a ediție a conferinței „𝐃𝐚 𝐯𝐢𝐞ț𝐢𝐢, 𝐟ă𝐫ă 𝐝𝐫𝐨𝐠𝐮𝐫𝐢!”

0

Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu va găzdui cea de a III-a ediție a conferinței „𝐃𝐚 𝐯𝐢𝐞ț𝐢𝐢, 𝐟ă𝐫ă 𝐝𝐫𝐨𝐠𝐮𝐫𝐢!”, adresată părinților, cadrelor didactice și tuturor celor interesați de viitorul tinerei generații. Tema din acest an, „Teatrul Iluziilor,” aduce în prim-plan discuții importante despre traficul și consumul de droguri.


 Publicul are șansa de a se întâlni cu actrița Maia Morgenstern, părintele Constantin Necula și doamna Georgiana Drăgan-Moldoveanu, directorul Centrului de fete House of Joy – Teen Challenge Romania.

 Evenimentul va avea loc joi, 21 septembrie, de la ora 17.00.

 Cu aceeași ocazie, sunteți invitați să vizitați și expoziția „Stories of Hope”, din foaier, o serie impresionantă de fotografii care prezintă parcursul de transformare al unor oameni care au înfruntat dependența de droguri și au găsit calea către o viață mai sănătoasă și mai fericită– transmit organizatorii.

SOMA Sibiu angajează lucrători necalificați în domeniul salubrității

1

SOMA Sibiu angajează lucrători necalificați în domeniul salubrității, pentru postul de încărcător recipiente în autospecială!

BENEFICII:

• Condiții de lucru civilizate;

• Echipament de lucru;

• Tichete de masă;

• Transport asigurat;

• Plata orelor suplimentare;

• Program de 8 ore, într-un singur schimb.

CERINȚE:

• Seriozitate;

• Dorința de a lucra pe termen lung.

INFORMAȚII:

• 0723.62.62.17

• 0269.988

Trafic restricționat în Cisnădie. Se lucrează la rețelele de alimentare cu apă și canalizare din oraș

0
trafic restrictionat

Primăria orașului Cisnădie anunță restricționarea traficului rutier miercuri, 20 septembrie, pe segmentul de drum cuprins între intersecția cu strada Stupului pana la intersecția cu strada Podului.


Având în vedere desfășurarea lucrărilor de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare din orașul Cisnădie, Str. Țesătorilor, începând cu data de 20.09.2023, între orele 08:00 – 19:00, pe segmentul de drum cuprins între intersecția cu strada Stupului pana la intersecția cu strada Podului, traficul rutier va fi restricționat, circulația vehiculelor va fi deviata pe ruta ocolitoare după cum urmează :

– Din str. Stupului în spre str. Caișilor – str. Mihai Eminescu -str. Vișinilor- str. Țesătorilor;

– Din str. Țesătorilor spre str. Vișinilor – str. Mihai Eminescu – str. Caișilor – str. Stupului;

Controalele la stațiile GPL din județul Sibiu continuă. Au fost aplicate amenzi pentru disfuncționalități

0
Sibiu Prefectura

Prin Ordinul Prefectului județului Sibiu, nr.452/30.08.2023, Mircea-Dorin Crețu, s-au constituit Comisii Mixte pentru efectuarea de controale la instituțiile publice și operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolifer lichefiat (GPL).


În perioada 12.09-18.09.2023, comisiile, alcătuite din reprezentanți ai Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR), Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. (CNCCIR), Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), Garda Națională de Mediu (GNM), Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu (ISU), Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu (IPJ), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), Autoritatea Vamală Română (AVR), Autoritatea Rutieră Română (ARR) și Agenția pentru Protecția Mediului (APM) au efectuat 101 controale la operatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL și mijloace de transport.

Din datele centralizate până azi, 19.09.2023, au fost raportate 39 deficiențe și disfuncționalități constatate și au fost aplicate un număr de 25 de sancțiuni contravenționale dintre care 3 amenzi în valoare de 14 000 lei și 22 avertismente. Sancțiunile contravenționale au fost aplicate de către  ITM, ISU, ISCTR și ANAF.

Menționăm că în data de 15.09.2023, un reprezentant ITM Sibiu a dispus, în urma controlului,  suspendarea activității unui operator economic din localitatea Cristian din cauza utilizării unui echipament de muncă, sub forma unei instalații monobloc de distribuție GPL la autovehicule tip SKID, fără a deține certificat de examinare ”in situ” pentru medii explozive valabil pentru anul în curs. Totodată, pentru această deficiență s-a aplicat amendă în valoare de 5000 lei.

„Ziua mondială fără autoturisme”, în derulare și la Sibiu

0

Lansat în anul 2002, Proiectul European intitulat Săptămâna Europeană a Mobilității promovează schimbarea comportamentului în favoarea mobilității active, a transportului public și a altor soluții de transport nepoluante și inteligente.


Evenimentul principal al informării derulate anual în perioada 16-22 septembrie, are loc în data de 22 septembrie și este cunoscut ca „Ziua mondială fără autoturisme”. Scopul acestei zile este descurajarea, pe cât posibil a circulației cu automobilul personal sau de serviciu, în favoarea deplasării cu bicicleta, a mersului pe jos ori a utilizării transportului în comun.

Mobilitatea prin forme alternative de transport ecologic nepoluant are impact asupra creșterii calității vieții, mai ales în mediul urban și asupra sănătății prin reducerea poluării aerului, a poluării fonice, a accidentelor rutiere, cât și numărului persoanelor obeze.

Mobilitatea activă presupune utilizarea formelor nemotorizate de deplasare.

Mobilitatea activă are impact asupra sănătății populației prin reducerea incidenței bolilor cronice netransmisibile⁚ boli cardiovasculare, cancer, boli respiratorii, boli metabolice, afecțiuni psihice.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, cel puțin unul din patru adulți și peste 80% din adolescenți nu sunt suficient de activi fizic. Conform aceleiași surse, 7-8% din bolile cardiovasculare, depresii, demențe și aproximativ 5% din cazurile de diabet zaharat de tip 2 ar putea fi prevenite dacă oamenii ar fi mai activi fizic.

Direcția de Sănătate Publică a județului, în parteneriat cu desfășoară în perioada 16 – 22 septembrie 2023 activitatea de informare: Săptămâna Europeană a Mobilității cu scopul de a informa populația generală adultă despre această acțiune în special a celor care folosesc mult mașina personală pentru deplasările urbane și modul cum ne influențează sănătatea.

Activitate de informare finanțată de către Ministerul Sănătății prin Programul Național de Evaluare și Promovare a Sănătății. Suportul metodologic este asigurat de Institutul Național de Sănătate Publică.

Mediaș: A fost semnat contractul „Canalizare pluvială Șoseaua Sibiului“

0

          

Marți, 19 septembrie 2023, la sediul municipalității a fost semnat de către primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman și de către reprezentantul liderului de asociere, SC Urban Construct Transilvania SRL, contractul de proiectare și execuție aferent investiției „Canalizare pluvială Șoseaua Sibiului“, în valoare de 6.094.229,95 lei, care beneficiază de fonduri prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“.


           

Obiectivul principal vizează proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare/extindere a sistemelor de canalizare pluvială, prin preluarea, transportul și evacuarea în râul Târnava Mare a apelor pluviale colectate pe Șoseaua Sibiului și anume tronsonul de stradă cuprins între intrarea în municipiul Mediaș (giratoriul nou realizat dinspre Sibiu) și societatea Kromberg & Schubert (pod Valea Ighișului), precum și apele rezultate din zona Pădurea Dumbrava.

           

În mod concret, rezultatele lucrărilor de intervenție vor consta în principal în 1650 de metri liniari de rigole (din care 1200 metri liniari de rigole din elemente prefabricate din beton și 456 de metri liniari rigole deschise din beton simplu monolit), 8 guri de scurgere și un colector pluvial în lungime de 1290 de metri liniari. De asemenea, în cadrul lucrărilor vor fi executate subtraversări CFR și cameră beton prin foraj orizontal, cămin stavilă și gură de vărsare din beton armat.

Am semnat astăzi un contract extrem de important care prevede modernizarea rețelelor de canalizare pluvială pe Șoseaua Sibiului. Practic, lucrarea presupune preluarea, transportul și evacuarea apelor pluviale colectate pe Șoseaua Sibiului, pe tronsonul de stradă cuprins între intrarea în municipiul Mediaș în zona noului sens giratoriu și societatea Kromberg & Schubert  Mediaș. Practic, prin realizarea acestei investiții vom încerca să scăpăm de inundațiile care se produc în zona sensului giratoriu și a magazinului Kaufland. Valoarea acestei investiții este de aproximativ 6 milioane de lei, iar termenul de execuție este de 9 luni.“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman.

Vizite în teren pentru verificarea stadiului lucrărilor din municipiul Mediaș

0

Zona fostei Școli de Aviație din municipiul Mediaș se află în plin proces de modernizare, aici fiind implementate numeroase investiții, în mare parte câștigate de către municipalitate prin fonduri europene.


Pentru a verifica stadiul implementării acestor proiecte, primarul municipiului Mediaș, dl Gheorghe Roman, însoțit de membrii echipelor de implementare a proiectelor, a efectuat marți, 19 septembrie 2023, o vizită de lucru la corpurile E și R, precum și la centrul de comandă și control a traficului, situate la fosta Școală de Aviație – Aleea Comandor Dimitrie Moraru.

Reabilitarea corpului E, prin crearea unui centru multifuncțional educațional are scopul de a oferi oportunități sănătoase și sigure de petrecere a timpului liber pentru un număr mare de medieșeni, de toate vârstele și face parte din proiectul „Îmbunătățirea calității vieții și a mediului urban în municipiul Mediaș – I“, finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, cu o valoare totală de 21.097.153 lei. Prin implementarea proiectului se vor crea spații și se vor achizitiona dotări necesare pentru organizații și instituții care desfășoară activități educaționale în municipiul Mediaș: trupe de teatru, dans, canto, Clubul Pensionarilor, Clubul Elevilor, ateliere meșteșugărești, spații expoziționale, Muzeul Aviației etc. În cadrul proiectului sunt propuse spre realizare în principal următoarele spații: sală multifuncțională de teatru și spectacole cu vestiare, spațiu depozitare, sală de machiaj si grupuri sanitare, sală de dansuri și repetiții, sală de canto, ateliere pentru machetare și printare tridimensional, ateliere mesteșugărești, săli expoziționale, săli pentru diverse întâlniri etc.

Proiectul „Centru Comunitar Medico – Social Corp R, Aviație“ beneficiază de finanțare din fonduri europene nerambursabile, prin POR 2014 – 2020, Axa Prioritară 9, Prioritatea de Investiții 9.1, Componenta 1– Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban. Obiectivul întregului proiect, în valoare de 7.631.351 lei, este de a sprijini comunitatea defavorizată din Municipiul Mediaș, prin înființarea unui centru medico-social, în cadrul căruia populația marginalizată să beneficieze de servicii educaționale, sociale, sprijin medical, psihologic și asistență juridică.

Centrul de comandă și control din cadrul proiectului „Modernizarea, reabilitarea și extinderea traseelor de transport public electric“, finanțat prin POR 2014 – 2020, asigură monitorizarea traficului rutier, în ceea ce privește partea de semaforizare și sisteme de supraveghere video. De asemenea, prin intermediul acestui centru se realizează prioritizarea transportului public în intersecțiile care au fost cuprinse în cadrul proiectului, transmiterea timpilor de sosire a mijloacelor de transport în comun în stațiile prevăzute cu panouri de informare a călătorilor și primirea sesizărilor adresate de către cetățeni.

De asemenea, a fost vizitat și proiectul de reabilitare a Școlii Gimnaziale nr. 4 Mediaș, situată pe str. St. L. Roth, clădire aflată într-o stare avansată de degradare și lipsită de dotările necesare unei școli moderne. În valoare de 16.267.721 lei, proiectul presupune reabilitarea pentru 10 săli de clasă, bibliotecă, mediatecă, sală de sport, ateliere de creație, pavarea curții interioare, amenajarea de spații verzi și instalarea a 40 de panouri fotovoltaice.

Am avut astăzi o întâlnire cu echipa de management la centrul multifuncțional educațional Corp E și la centrul comunitar medico – social corp R de la fosta Aviație. Am vrut

să vedem la fața locului modul în care se derulează investițiile, sunt investiții pe fonduri europene și fonduri de la bugetul local. Aceste două investiții vor fi redate populației municipiului Mediaș pentru desfășurarea diferitelor activități, în principal cultural. Consider că sunt investiții benefice pentru cei care doresc să ășipetreacă timpul liber într-un cadru cât mai organizat. Apreciez că investițiile, deși acum sunt într-o oarecare întârziere, vor fi finalizate pe parcursul anului 2024. Și proiectul pe care îl derulăm la Școala Gimnazială nr. 4 este un proiect pe care mi l-am asumat, împreună cu echipa pe care am format-o la nivelul administrațieipublice locale. Așa cum se poate observa, investiția este în derulare, sunt însă întârzieri mari, în principal datorită descoperirii acelor cranii, în urmă cu câteva luni. Acest lucru a determinat o oarecare modificare a proiectului, necesitând și obținerea avizelor corespunzătoare. Apreciez că și acest proiect va fi finalizat pe parcursul anului 2024“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman

Turismul sustenabil din județul Sibiu – exemplu de bună practică pentru specialiști din 11 țări

0

O delegație alcătuită din cercetători universitari, specialiști în agricultură, dezvoltare locală, protecția mediului și a faunei,  provenind din 11 țări ale lumii, analizează modul în care turismul prietenos cu mediul înconjurător este practicat în zona montană a județului Sibiu.


Vizita este parte din proiectul „Abordarea colectivă a cercetării și inovării pentru dezvoltarea durabilă în zonele montane”, finanțat de Uniunea Europeană, la care participă 42 de instituții partenere din 25 de țări ale Europei, Asiei, Americii de Sud și Africii, România fiind reprezentată de Universitatea din București și Parcul Natural „Piatra Craiului”.

Timp de 6 ani, în cadrul proiectului se fac cercetări asupra modului în care locuitorii din zonele montane de pe patru continente sunt influențați de schimbările climatice, depopulare, migrarea populației tinere, apariția noilor tehnologii. În funcție de rezultate, se dorește găsirea de soluții pentru încurajarea producătorilor locali, operatorilor de turism, conservarea obiceiurilor și tradițiilor locale, toate în scopul de a asigura dezvoltarea pe termen lung a zonelor montane.

„Faptul că ați ales județul Sibiu ca parte a cercetării, pe care o văd ca fiind vastă dar bine țintită, ne confirmă faptul că aici lucrurile funcționează. Și nici nu au cum să nu funcționeze atunci când toate părțile implicare își fac treaba: avem Asociația Județeană de Turism prin care dorim să creștem numărul de turiști, Programul „Anii Drumeției” prin care arătăm frumusețea locurilor și oamenilor, Muzeul „Astra” care identifică și valorifică obiceiurile și tradițiile noastre, și, nu în ultimul rând, proiectele destinate producătorilor locali, pe care-i sprijinim să-și valorifice roadele muncii prin înființarea de Puncte gastronomice locale sau să participe la piețele săptămânale organizate la sediul nostru sau la Sala Transilvania”, a transmis oaspeților Vlad Vasiu, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, cu prilejul unei întâlniri organizate marți, 19 septembrie, în sala de ședințe a instituției.

Conform datelor Asociației Județene de Turism Sibiu (AJTS),numărul turiștilor care aleg activitățile „verzi” este în creștere: ”După pandemie, turiștii au început să caute destinațiile sustenabile. Drumețiile montane, experiențele gastronomice locale, cicloturismul, sunt la mare căutare în județul Sibiu”, a declarat Alin Chipăilă,  președintele AJTS.

Început în anul 2021, Programul „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de către Consiliul Județean Sibiu, a permis refacerea și marcarea a 56 de trasee montane din Munții Făgăraș, Cindrel și Lotru, care însumează peste 750 de kilometri.

Doar în acest an, aproape 5.000 de turiști, adulți și copiii, au luat calea potecilor din județul Sibiu, participanții beneficiind atât de ghidaj specializat, cât și de recomandări privind protejarea naturii și de respectare a regulilor de deplasare în munți.

Delegația de specialiști va rămâne în județul nostru până la sfârșitul acestei săptămâni pentru a studia modul de dezvoltare a comunității locale din Râu Sadului, zonă în care, recent, Consiliul Județean Sibiu a inaugurat noi trasee de drumeție.

O nouă acțiune de dezinsecție împotriva țânțarilor pe domeniul public al municipiului Sibiu

0
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În perioada 20 – 22 septembrie, Serviciul Salubrizare și Protecția Mediului, prin firma contractată DD CHIM SRL, va realiza o nouă campanie de dezinsecție împotriva țânțarilor pe domeniul public al municipiului.


Aceasta este cea de-a șaptea acțiune din acest an și se desfășoară seara și noaptea, în parcuri, spații verzi, în zonele de blocuri, pe malurile râurilor și pârâurilor, în spațiile verzi ale unităților de învățământ, în Cimitirul municipal și Grădina Zoologică.

În cadrul lucrărilor de dezinsecție, substanța utilizată este Cymina Ultra și este avizată de Ministerul Sănătății. Deși aceasta nu prezintă pericol pentru populație, cei cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.

În situația în care condițiile meteo sunt nefavorabile, acțiunea va fi reprogramată.

Raluca Turcan: „Sibiul – comunitate conectată la cultură. Accesul la evenimente culturale diverse a adus incluziune, gust, turiști, adeziune de grup, prosperitate economică și a creat o punte între generații” (C.P)

0

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a participat la sfârșitul săptămânii trecute la evenimentele organizate la Sibiu și Avrig pentru a omagia personalitatea lui Gheorghe Lazăr, precum și la deschiderea Festivalului Internațional de Artă Contemporană de la Sibiu și la Concertul Manifest organizat de Asociației Culturale PLAY în cadrul proiectului „Pune mâna pe chitară”, potrivit unui comunicat de presă transmis către mass-media.


”Sunt de aproape 20 de ani în serviciul public pentru comunitatea sibiană și am văzut acest oraș crescând și modernizând-se de la an la an. Pentru mine este evident că Sibiul este o comunitate conectată la cultură. Aceste evenimente, care în timp mi se pare că sunt din ce în ce mai bune, au adus incluziune, gust, turiști, adeziune de grup, prosperitate economică și au creat o punte între generații. De asemenea, cultura stimulează creativitatea și aprecierea artelor. Oamenii sunt expuși unor forme noi de expresie artistică și își pot rafina gusturile. Copiii, în special, pot fi inspirați în dezvoltarea propriilor talente, dar descoperă și o cu totul altă lume.La nivel economic, evenimentele culturale atrag turiști și contribuie la dezvoltarea unei comunități dinamice, ce se bucură de o bună reputație”, a apreciat Raluca Turcan.

”Îi îndemn pe sibieni și pe toți cei care se vor afla în oraș în perioada Festivalului Internațional de Artă Contemporană să profite de tot ceea ce are de oferit acest eveniment”

La Muzeul Național Brukenthal, ministrul Culturii a participat la cel mai mare eveniment cultural – diplomatic din România – Festivalul Internațional de Artă Contemporană, organizat de Muzeul Național Brukenthal împreună cu Asociația Brukenthal von Studio, cu sprijinul Ministerului Culturii și sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe.

”Timp de două săptămâni, la Sibiu se reunesc 150 de artiști din 22 de țări de pe 5 continente, cu sprijinul a 50 de instituții partenere: ambasade, universități, muzee, dar și companii private. Vor fi evenimente organizate în cadrul SCAF la Palatul Brukenthal, Casa Albastră, Muzeul de Artă Contemporană, Turnul Sfatului, Centrul Cultural Habitus, astfel încât, odată cu expozițiile prezentate, vizitatorul parcurge un itinerar cultural al orașului care este integrat acestor experiențe. Îi îndemn pe sibieni și pe toți cei care se vor afla în oraș în perioada Festivalului Internațional de Artă Contemporană să profite de tot ceea ce are de oferit acest eveniment”, a mai spus Raluca Turcan.

”Muzica face punte între minte și suflet”

Ministrul Culturii a participat, alături de sibieni, la Concertul Manifest organizat de Asociația Culturală PLAY în cadrul proiectului „Pune mâna pe chitară”.  

”Și din postura de ministru al Culturii, mi-am dorit să susțin proiectul „Pune mâna pe chitară”, pentru că acest instrument are puterea de a ne aduce împreună peste barierele de generație.  Cred că șansa  tinerilor de a studia și de a împărtăși pasiunea pentru muzică alături de mentori și profesioniști reputați este o experiență deosebită în această etapă a vieții”, a spus Raluca Turcan.

Ministrul a subliniat că asocierea dintre bucuria muzicii și programele educaționale colaborative reprezintă un pilon esențial pentru dezvoltarea culturală și artistică a comunității. 

„Accesul la educație și accesul la cultură sunt și obiective ale României de acum”

La Sibiu, ministrul Culturii a participat la ceremonia de comemorare care a marcat 200 de ani de la moartea lui Gheorghe Lazăr, eveniment integrat proiectului European „Zilele Europene ale Patrimoniului” tocmai pentru a invoca legătura puternică dintre personalitatea lui Gheorghe Lazăr și patrimoniul cultural românesc și european.

La Avrig, orașul natal al lui Gheorghe Lazăr, personalități locale din Sibiu și Avrig și reprezentanți ai autorităților locale, alături de ministrul Culturii, au omagiat personalitatea fondatorului primei școli în limba română. 

”Am adus un omagiu celui care a transformat școala într-o oportunitate pentru cei mai mulți dintre copii, unii „de tot neștiutori” cum se spunea în vremea aceea, amintindu-ne semnificația profundă a eforturilor sale: accesul la educație înseamnă progres și o societate mai așezată și mai sănătoasă, aceasta este lecția pe care ne-o transmite, peste veacuri, demersul lui Gheorghe Lazăr. Accesul la educație și accesul la cultură sunt și obiective ale României de acum. Le mulțumesc autorităților locale sibiene, doamnei primar Astrid Fodor, domnului primar Adrian David, al orașului Avrig, si domnului Alexandru Chituță, director al Muzeului Național Brukenthal, pentru inițiativa de a găzdui această ceremonie de comemorare a uneia dintre cele mai semnificative personalități ale României, Gheorghe Lazăr, care ne inspiră și astăzi prin viziune și perseverență”, a transmis ministrul Raluca Turcan.

EDITORIAL: Cum să blochezi un bulevard pentru nimic

0
Calin Blaga

Din seria deja clasică la Sibiu „a munci de ochii lumi”, de trei săptămâni, firma Terra Building, din comuna Orlat, se chinuie să modernizeze un trotuar. Cel din zona Spitalului Județean Sibiu. Cu utilaje, camioane și oameni se lucrează de zor, ziua, să fie văzuți. Chit că blochează zi de zi, în orele de vârf ale traficului o bandă din bulevard și coloanele de mașini se întind până dincolo de teatru. Ce contează, doar se lucrează?!


Sincer dacă mai aud expresii românești de genul „a furat, dar a și făcut” sau „lasă că lucrează, bine că se face ceva” îmi vine să emigrez. Ne complacem deja de prea mulți ani, ca nație, cu șmecheria unora și cu trasul de timp al altora pe bani public, mulți bani publici.

Deja la Sibiu a devenit cunoscut faptul, printre anumite firme, că banul este gros la Primăria Sibiu pentru proiecte. Așa că prețurile cresc vertiginos, mai mult ca la alte proiecte din țară. Altă vorbă neaoșă: „nu e prost cine cere, e prost cine dă”.

Toată vara nu au avut timp de repararea trotuarului respectiv. S-au apucat cu o săptămână înainte de începutul școlii. Și nici până azi nu au terminat, dar trag tare astăzi să termine. Chiar și pe ploaie. Ce mai contează. Doar „specialiștii” români au inventat turnatul asfaltului cald pe ploaie. Așteptăm să fie luat în primire de inspectorii din Primărie cu tot cu dealul creat în curba sensului giratoriu. Eu înțeleg să lași înclinație pentru scurgere apă, dar acolo s-a turnat un deal numai bun de skate-uri. Și trei săptămâni, zi de zi, la orele de vârf șoferii au parcurs 1 km în 17-20 de minute. Dar Terra Building lucrează pentru dvs… sau Primăria Sibiu.

Astă vară, Primăria Sibiu își lăuda firma contractată pentru reparații străzi, Terra Building. Spunea cum au lucrat ei la frezat noaptea pe Calea Poplăcii. Frumos. Apoi au asfaltat. Iar frumos. Doar că au lăsat gurile de canal zile la rând să le aducă la nivel. Marcaje ioc, alte multe săptămâni. Iar în Piața Sadu s-au poticnit o lună. Erau alte lucrări de executat de la alte companii de utilități. Păi dacă știau de ele, de ce s-au mai grăbit să răzuiască Calea Poplăcii și să toarne asfaltul? Sau trebuia consumat banul proaspăt oferit de Primăria Sibiu unicului licitator, Terra Building?

Gata năduful, revărsat. Cum spunea un prieten: „Când toți țăranii se pricep la fotbal, politică și drumuri… iată ce iese!”

Procurorii Parchetului European cercetează o posibilă fraudă cu fonduri Erasmus la ULBS

0
ULBS

Procurorii Parchetului European (EPPO) de la biroul Cluj, au descins astăzi la locuințele mai multor angajați ai Universității Lucian Blaga din Sibiu. Aceștia anchetează o posibilă fraudă cu fonduri Erasmus.


Conform comunicatului EPPO, angajați ai Serviciului Relații Externe din cadrul ULBS au întocmit contracte fictive cu cetățeni din Asia pentru a primi fonduri prin două proiecte Erasmus+.

De asemenea, procurorii spun că studenți, doctoranzi și personal didactic din Asia au continuat să apară pe statul de plată a două proiecte de mobilitate Erasmus Mundus, chiar dacă contractele lor erau terminate. Se crede că semnăturile lor au fost falsificate pentru a transfera banii altor persoane.

Paguba totală estimată este de 1 milion de euro.

Plângerea inițială a fost făcută chiar de conducerea ULBS

Potrivit comunicatului procurorilor europeni, conducerea actuală a Universității Lucian Blaga cooperează și tot ei au depus plângerea inițială a acestei anchete.

„În acest moment confirmăm faptul că există o anchetă în curs de derulare privind posibile fraude cu fonduri Erasmus. Conducerea Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu (ULBS) colaborează cu procurorii europeni şi susţine acest demers. Pe măsura ce vom avea mai multe informaţii din partea Parchetului European, le vom oferi presei”, a precizat purtătorul de cuvânt al ULBS, Smaranda Balan

Perchezițiile domiciliare sunt efectuate de zeci de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.

EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene. Este responsabil de investigarea, urmărirea penală și judecarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

Percheziții și în județul Sibiu – Fabrică de droguri la Iași

0

În cursul acestei dimineți, s-au efectuat 121 de percheziții domiciliare pe raza județelor Iași, Alba, Hunedoara, Sibiu, Neamț, Bacău, Brașov, Constanța, Cluj, Maramureș, Dolj, Brăila, Galați, Vrancea, Argeș, Buzău, Botoșani, Suceava, Timiș, Arad, Mureș, Harghita, Vaslui și  în municipiul București.


Acțiunea vizează prinderea celor implicați în săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. 

Astfel, începând cu finele anului 2022, mai multe persoane care sunt angajate sau controlează două societăți comerciale de pe raza județului Iași, au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. În acest context aceştia produc și comercializează dispozitive electronice de vapat şi produse de tip „edibles” ( jeleuri, prăjituri, drajeuri etc ) cunoscând că au în compoziție substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, identificându-se în cursul investigațiilor substanțele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P și în unele cazuri inclusiv THC.

De asemenea, s-a stabilit că în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, membrii grupului infracțional au produs în vederea comercializării peste 100.000 de dispozitive tip VAPE care conțineau substanțe care produc efecte psihoactive ( HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P) de natură a pune în pericol viața persoanelor care le consumă.

Investigațiile efectuate au relevat o creştere exponenţială în rândul tinerilor, preponderent în zona şcolilor şi liceelor a consumului de produse de tip „Vape” care au în compoziţie derivaţi din plante de canabis şi prin urmare un efect psihoactiv. O parte din aceste produse au în componenţă un produs chimic, derivat al THC-ului ( obţinut în mod sintetic), cu denumirea generică HHC (hexahydrocannabinol) o substanță ce are capacitatea de a produce efecte psihoactive (stări de euforie, halucinaţii şi chiar probleme medicale temporare), asemănătoare consumului de canabis şi comparabile celor induse de consumul noilor substanţe psihoactive, denumite generic „etnobotanice”.

Din cercetările efectuate a mai rezultat că dispozitivele de tip „vape” care au în componenţă HHC sunt comercializate preponderent pe piaţa on-line ( site-uri de specialitate şi site-uri notorii care au ca obiect de activitate comerţul general cu diferite produse) dar şi în cadrul unor magazine situate în centre comerciale.

În urma investigațiilor au fost identificate un număr de 28 societăți care comercializează astfel de produse la nivel național, profitând de faptul că dispozitivele de tip „vape” se pot comercializa la liber, iar jeleurile pot fi vândute oricărei persoane. De asemenea, s-a stabilit faptul că minorii au acces la aceste substanțe care le pun în pericol viața, iar persoanele care vând astfel de produse deși cunosc efectele pe care le au substanțele din compoziția lor, le comercializează fără nicio restricție inclusiv minorilor.

Accident grav pe Valea Oltului. Două persoane rănite!

0

Traficul rutier este blocat total pe Valea Oltului, în apropierea localitățiii Călimănești. Din primele informații, o autoutilitară și un autocamion au intrat în coliziune.


În urma evenimentului rutier au rezultat două victime, care sunt evaluate și monitorizate de echipajele medicale prezente la fața locului, urmând a fi transportate la UPU Vâlcea.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, conducătorul autoutilitarei având o alcoolemie de 1,02 mg/ l alcool pur în aerul expirat, iar la celălalt rezultatul a fost negativ.

Traficul este blocat pe ambele sensuri și sunt scurgeri de carburant.

Trei persoane rănite la Blăjel. Două mașini au intrat în coliziune

0

În această dimineață, în jurul orei 06:30, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit la un accident de circulație produs pe raza localității Blăjel.


Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, spre Târnăveni, un medieșean în vârstă de 60 de ani a efectuat o manevră neregulamentară de întoarcere, încălcând marcajul longitudinal continuu și fără să se asigure, intrând în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un localnic în vârstă de 69 de ani.

Cei doi conducători auto și pasagera din mașina condusă regulamentar, o femeie în vârstă de 49 de ani, din Blăjel, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital conștienți.

Cisnădian arestat la Alba Iulia. A bătut cu bestialitate o tânără

0

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 28 de ani, din Cisnădie, județul Sibiu, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate, lovire sau alte violențe și amenințare.


În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în noaptea de 18/19 septembrie 2023, în jurul orei 02.00, în timp ce se afla într-un apartament din Alba Iulia, ar fi agresat o tânără de 24 de ani, din Cisnădie, ar fi amenințat-o cu moartea și ar fi împiedicat-o să părăsească apartamentul.

Incidentul a fost semnalat, prin 112, iar polițiștii și jandarmii ajunși la fața locului au pătruns în apartament prin forțarea ușii de acces, întrucât bărbatul a refuzat să deschidă.

Tânăra prezenta urme de violență, iar ulterior a fost transportată la spital unde a primit îngrijiri medicale.

Consilierii locali USR Turnu Roșu sesizează Instituția Prefectului cu privire la desfășurarea ședințelor de îndată ale Consiliului Local (C.P)

0

Filiala Locală USR Turnu Roșu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


Grupul de consilieri locali ai USR Turnu Roșu a luat o decizie fermă de a aduce în atenția publicului și a autorităților competente o problemă semnificativă legată de desfășurarea ședințelor Consiliului Local în comună.

În conformitate cu Codul Administrativ și alte reglementări legale în vigoare, ședințele Consiliului Local ar trebui să se desfășoare în prezența fizică a majorității consilierilor, cu excepția cazurilor în care consilierii locali participă „prin orice mijloc electronic”. Acesta a fost un mecanism flexibil introdus pentru a face față circumstanțelor excepționale generate de pandemia de COVID-19, păstrând totuși caracterul democratic și transparent al procesului decizional.

Cu toate acestea, observăm că în mod regulat, în cadrul Consiliului Local din Comuna Turnu Roșu, ședințele “de îndată” sunt organizate și desfășurate prin intermediul e-mailului, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la caracterul lor public și la posibilitatea consilierilor de a interveni așa cum este firesc, prin întrebări, clarificări, interpelări sau alte luări de poziție în procesul decizional. 

“Acest lucru limitează capacitatea noastră, în calitate de consilieri locali, de a aduce amendamente, de a dezbate proiectele de hotărâri în mod adecvat și de a ne îndeplini responsabilitățile față de cetățeni. În plus, există preocupări reale cu privire la autenticitatea voturilor exprimate prin e-mail și posibilitatea presiunii asupra consilierilor pentru a-și schimba voturile înainte de ședința oficială. Pentru a remedia această situație și pentru a asigura un proces decizional transparent și democratic, grupul de consilieri locali ai USR a propus un proiect de hotărâre care prevede organizarea ședințelor în sistem de videoconferință și modalitățile prin care cetățenii pot avea acces chiar și la aceste ședințe”, a declarat Andreea Anghel, liderul consilierilor USR Turnu Roșu.

De asemenea, consilierii USR au sesizat Instituția Prefectului cu privire la această problemă, în speranța că autoritățile competente vor investiga situația și vor lua măsurile corespunzătoare pentru a asigura respectarea legii și a principiilor democratice în procesul decizional la nivel local.

“Solicităm Instituției Prefectului să acorde o atenție deosebită acestei sesizări, având în vedere că este a doua noastră observație în ultimele două luni. Suntem hotărâți să asigurăm transparența și respectarea legii în procesul decizional la nivel local și așteptăm ca autoritățile competente să răspundă cu celeritate și să ia măsurile necesare pentru a remedia acest gen de situații. Cetățenii oricărei comune au dreptul la un proces democratic și transparent, iar acest drept trebuie să fie respectat. Pentru aceste principii au murit oameni în urmă cu peste 30 de ani și noi nu uităm aceste lucruri” a mai declarat Andreea Anghel.

USR rămâne dedicat principiilor democrației, transparenței și implicării cetățenilor în procesul de luare a deciziilor și va continua să lupte pentru aceste valori în beneficiul comunității.

Seria Conferințelor SCAF se deschide astăzi cu Paulo Flores, director Zaha Hadid Arhitects

0

Seria conferințelor SCAF se deschide astăzi, 19 septembrie 2023, ora 17:00 cu Paulo Flores – director Zaha Hadid Arhitects. Conferința va fi online și va putea fi vizionată pe pagina de facebook a Muzeului Național Brukenthal.


Intrat în biroul Zaha Hadid Architects în 2007, cu experiență în birouri din Italia și Mexic, Paulo este în prezent director la Zaha Hadid Architects, conducând echipa de cercetare în domeniul designului.

Paulo lucrează la o gamă largă de proiecte și a fost un factor cheie în mai multe concursuri de succes. Experiența vastă a lui Paulo în calitate de director de proiectare include noul aeroport internațional Beijing Daxing, recent finalizat, și aeroportul Navi Mumbai din India, Paulo a acționat în calitate de asociat de proiect în primele etape de concepție pentru stadionul de fotbal Al Wakrah din Qatar, recent finalizat, și, recent, în calitate de director de proiectare pentru proiectul câștigător al concursului pentru aeroportul Western Sydney din Australia și pentru noul centru de expoziții din Beijing, China. În prezent, Paulo este co-director de proiect pentru Muzeul de Știință și Tehnologie din Shenzhen, aflat în construcție, precum și pentru dezvoltarea unică și ambițioasă a turnului Twin Tower C de 400 de metri în zona New Headquarters Bay din Shenzhen, China.

Zaha Hadid Architects este o firmă britanică de arhitectură și design fondată de Zaha Hadid (1950-2016), cu sediul principal situat în Clerkenwell, Londra. După moartea „starchitectului” Hadid, Patrik Schumacher a preluat conducerea firmei, care avea la acea vreme 400 de angajați cu 36 de proiecte în 21 de țări. La începutul anilor 2020, firma a proiectat un oraș virtual, Liberland Metaverse, bazat pe micronatura Liberland și găzduit pe platforma Metaverse.

În domeniul muzeal firma Zaha Hadid Arhitect a proiectat Muzeul Maxxi din Roma; Rosenthal Center for Contemporary Art, Cincinnati, Ohio, US; Riverside Museum – Glasgow Transport Museum, Scotland; Eli and Edythe Broad Art Museum, Michigan State University; actualmente în stadiu de construcție se află Chengdu Science Fiction Museum, Chengdu, China etc.

Intervenție chirurgicală de urgență. 36.000 de euro, prețul pus pe viața unui copil de 14 ani

0

În inima unei mame singure bate un curaj de nezdruncinat și o iubire necondiționată pentru fiica ei. Povestea lor este una de sacrificiu, luptă și speranță, o poveste care vorbește despre forța extraordinară a dragostei părintești și a determinării de a depăși orice obstacol.


Daria are 14 ani și suferă de o tulburare genetică neurologică rară: Sindromul Rett, o formă de autism. Vorbim despre o mutație genetică ce afectează modul de funcționare a creierului, cauzând o pierdere progresivă a abilităților motorii și a vorbirii. 

,,Totul a început pe când Daria era doar un bebeluș. Ne bucuram ca orice părinți să auzim prime cuvinte: ,,mama”, ,,tata”, ,,apa”, ,,papa” și o sorbeam din priviri când se juca fericită cu mingea și alte jucării. Cu timpul am observat că nu mai era interesată de lumea din jur, nu se mai juca, nu ne mai striga, cuvintele au dispărut treptat. Am suportat cu greu diagnosticul, dar nu am renunțat niciodată. Toate economiile noastre au mers timp de 11 ani pe terapii intensive: logopedie, kinetoterapie, terapie prin muzica și multe altele. Am făcut tot ce s-a putut astfel încât starea ei să se amelioreze,” ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi Laura, mama Dariei. 

Fetița este 100% dependentă de prezența unui adult. Daria nu vorbește, astfel nu știi de ce are nevoie, ce simte, ce gândește. Este însă un copil cuminte, liniștit, sociabil. Frecventează cursurile unei școli speciale, iar Laura este singura care îi este alături. Vorbim de un părinte singur, rămas cu salariul minim pe economie, care se străduiește zi de zi să-i aline suferința . Dar viața nu se sfiește să-i aducă provocare peste provocare. 

,,Uneori simt că mă lupt cu morile de vânt. Ne confruntăm cu tot felul de complicații declanșate de acest sindrom. În acest moment, o formă gravă de scolioză îi pune viața în pericol. Dacă nu se intervine imediat chirurgical, organele sale interne vor fi pur și simplu strivite în cutia toracică. Am încercat să rezolvăm problema cu un corset medicinal, dar totul a fost în zadar.”

Laura nu s-a dat însă bătută și a căutat ajutor de specialitate în Germania. Astfel, după ani de tratamente și măsuri preventive, Daria are acum nevoie de o operație vitală. Intervenția chirurgicală ce îi poate salva viața costă însă peste 36.000 euro, o sumă pe care o mamă singură nu și-o poate permite.

În sprijinul unei mame atât de greu încercate și a unei fetițe ce nu a știut ce e copilăria, Asociația Salvează o inimă a lansat o campanie de strângere de fonturi. Cei care doresc să contribuie la tratamentul și recuperarea Dariei pot folosi detaliile de mai sus pentru donații și pot oferi o rază de speranță în viața acestei familii curajoase.

Pentru donații accesați: https://salveazaoinima.ro/daria-nechita/

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania 

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele DARIA NECHITA

Deputat Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu: 107 milioane de euro, pierdute de Consiliul Județean Sibiu, din fonduri europene nerambursabile (C.P)

0

         

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


107 milioane de euro, pierdute de Consiliul Județean Sibiu, din fonduri europene nerambursabile. 500.000 de euro a plătit CJS pentru consultanță în acest eșec (

Încă un proiect major a fost ratat din cauza incompetenței unor politruci ajunși în funcții de decizie la Consiliul Județean Sibiu (CJS)! Doamna Daniela Cîmpean, președinta CJS, trebuie să explice sibienilor de ce documentațiile pentru atragerea celor 107 milioane de euro, pentru realizarea Sistemului integrat de management gestionare a deșeurilor (SMID), au fost atât de prost întocmite.

         

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a trimis o adresă către CJS și în atenția doamnei Cîmpean, în care arată faptul că documentația a fost atât de prost întocmită încât funcționarii din minister nici nu au mai analizat-o pe fond din cauza greșelilor pe care le conținea. Mai mult decât atât, li se atrage atenția că fondurile alocate prin Programul Operațional pentru Infrastructură Mare (POIM) trebuie cheltuite până la finele anului 2023. Deci, și dacă documentația ar fi fost bună, din cauza întârzierilor CJS, nu ar mai fi fost timp pentru implementarea proiectului.

Consiliul Județean Sibiu a modificat proiectul, reducând în mod haotic obiectivele, astfel încât, în loc de 107 milioane, proiectul a ajuns la 22 de milioane de euro. Ca de obicei, deși nu aveau banii alocați, licitațiile s-au făcut, ca și în celelalte cazuri, cu clauză suspensivă, și s-au anunțat, în fața presei, câștigătorii. Conducerea CJS nu a mai spus nimic despre faptul că și pentru proiectul redus la 22 de milioane de euro, documentația a fost prost întocmită (lucru certificat tot printr-o adresă a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene), astfel că finanțarea a fost anulată.

         

Pentru realizarea documentației din cauza căreia Sibiul a pierdut 107 milioane de euro, CJS a plătit 500.000 de euro unei firme de consultanță din Cluj.

         

PSD Sibiu a atras atenția în mod repetat că Sibiul riscă să piardă banii din cauza întârzierilor. De fiecare dată, doamna Cîmpean și alți reprezentanți ai CJS, în loc să analizeze cele spuse de noi, au ales să se bată cu pumnii în piept că ei muncesc, aduc bani pentru Sibiu prin diverse proiecte, iar PSD doar critică și își face campanie electorală.

         

Din păcate, am avut din nou dreptate, iar Sibiul a pierdut, din cauza incompetenței, 107 milioane de euro. Mai mult, prin închiderea acestui sistem de gestionare a deșeurilor, n-o să se mai realizeze ținta de diminuare a cantității de deșeuri ce trebuie eliminată pe groapa de gunoi, dar și a cantității de deșeuri ce trebuie sortată și reciclată. În final, acest lucru se va regăsi în majorarea uriașă a tarifelor de salubritate pe care sibienii trebuie să le achite, ca penalități pentru nerealizarea țintelor prevăzute de legislația europeană și națională.

         

Doamna Cîmpean are obligația să iasă într-o conferință de presă, să explice de ce a ratat acest obiectiv și care sunt consecințele acestui eșec. În Consiliul Județean Sibiu sunt mulți oameni capabili, dar, din păcate, în unele funcții de decizie au fost numiți sinecuriști politici care iată unde ne duc!

         

Acest punct de vedere al PSD Sibiu nu trebuie tratat ca un atac. Trebuie să luăm atitudine pentru că este vorba despre un obiectiv major pe care Sibiul trebuia să-l îndeplinească. Explicațiile, demisiile și demiterile trebuie să vină din partea PNL, care are majoritatea în CJS și care a votat orbește tot ceea ce a propus doamna Cîmpean. Nu se poate rata un astfel de proiect, păgubindu-i pe sibieni, iar cei responsabili să bage pur și simplu capul în nisip, așteptând să treacă valul de indignare publică!

         

P.S.: Suntem curioși dacă doamna Cîmpean i-a acționat în instanță pe cei cărora le-a plătit 500.000 de euro pentru consultanță.

Dr. Penţea Ioan: Recomandări privind pregătirea și desfășurarea campaniei de montă la ovine

0

Dr. Penţea Ioan Viorel  – Secretar al Colegiul Medicilor Veterinari Filiala Sibiu transmite următoarele recomandări:


O etapă importantă în tehnologia de creştere a ovinelor o constituie implementarea unor măsuri specifice în domeniul reproducţiei acestei specii, măsuri care să genereze obţinerea unui indice de natalitate ridicat, pentru a se asigura inlocuirea animalelor reformate, valorificate prin vânzări, sacrificări sau ovine moarte, cât şi pentru creşterea numerică a efectivului.

Activitatea de reproducţie la ovine se desfăşoară în campanii organizate, sub supravegherea medicului veterinar şi impune crescătorilor de ovine respectarea unor obligaţii, în consens cu normele zootehnice şi sanitare veterinare cu referire la:

  • Obligativitatea ca toate ovinele din exploataţie să fie identificate şi înregistrate în Baza Naţională de Date, în conformitate cu prevederile  legislației în vigoare.
  • Sistarea mulsului la oile mame cu minimum 3-4 saptămîni înainte de montă pentru ca acestea să se refacă fizic şi să fie aduse în condiţii optime de reproducţie;
  • Îmbunătățirea alimentației cu sortimente de furaje bogate în proteine şi vitamine, care să asigure oilor o stare bună de întreţinere;
  • Asigurarea permanentă cu sare bulgări şi apă la discreţie;
  • Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor tehnologice şi de bunăstare, inclusiv in  manipularea oilor;
  • Efectuarea acţiunilor sanitare veterinare specifice acestei perioade, prin :
  • examenul clinic privind starea de sănătate al întregului efectiv;
  • reformarea şi eliminarea din lotul pentru reproducţie a ovinelor îmbătrânite, neproductive, sau cu afecţiuni cronice;
  • sacrificarea ovinelor reformă, cu excepţia celor destinate consumului familiar, este admisă numai în abatoarele autorizate;
  • ovinele destinate sacrificării trebuie să fie crotaliate şi însoţite de documentul de mişcare şi certificat de sănătate pentru lanțul alimentar;
  • vaccinarea anticărbunoasă la efectivele care nu au fost imunizate în campania de vaccinare;
  • efectuarea tratamentelor antiparazitare externe, prin îmbăieri generale şi pentru paraziții interni în funcţie de rezultatul examenului de laborator emis după afluirea probelor de fecale recoltate.
  • tratamentele antiparazitare se efectuează cu cel puțin două săptămâni înainte de introducerea berbecilor pentru montă.

           Atenție ! Nu se recomandă efectuarea tratamentelor pentru combaterea paraziților interni dupâ introducerea berbecilor în turmele cu ovine, stabilite pentru montă, deoarece se pot produce avorturi embrionare la femelele la care monta a fost fecundă.     

  •  Pentru berbecii folosiți la montă se recomandă respectarea următoarele reguli:
  • efectuarea bonitării privind caracterele de rasă, origine, parametrii corporali, aptitudini, etc;
  • achiziţionarea berbecilor de reproducţie numai în baza documentului de mişcare şi a documentului care să ateste starea de sănătate a acestora;
  • hrana administrată zilnic, in această perioadă, berbecilor, să fie echilibrată nutritiv, aditivată cu suplimente vitamino-minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale (ovăz, porumb).
  • efectuarea examenului clinic, prelevarea de probe pentru supravegherea prin examen de laborator privind Brucella Melitensis şi genotipizarea pentru Scrapie, comform programului stabilit de D.S.V.S.A. judeţeană;
  • izolarea, castrarea şi eliminarea din efectiv, obligatoriu a berbecilor seropozitivi, sau diagnosticaţi clinic cu orhiepididimită, pentru prevenirea transmiterii acestor boli;

          În perioada montei este recomandat păşunatul numai pe răcoare, dimineaţa cât mai devreme şi seara târziu (în funcţie de temperatura mediului ambiant)

          Pentru monta naturală se repartizează  20-30 oi pentru un berbec tânăr şi 30-40 oi pentru un berbec adult, iar folosirea la montă a berbecilor se face prin rotaţie asigurîndu-se dupa 4 zile de activitate, 4 zile de repaus.

Crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar  pentru consultanţă şi sprijin de specialitate, să permită monitorizarea stării de sănătate a animalelor din proprietate, precum şi efectuarea acţiunilor sanitare veterinare menţionate.

Tursib suplimentează capacitatea de transport pentru meciul de fotbal de joi

0

Tursib informează că în data de 21.09.2023 cu ocazia meciului de fotbal dintre FC Hermannstadt și FCSB de pe Stadionul Municipal Sibiu va fi suplimentată capacitatea de transport pe traseele 1, 5, 13, 15, după cum urmează:


Pe traseul 1:

  • din stația “Hornbach” la orele: 19:25, 19:33, 21:42, 21:49;
  • din stația “Calea Dumbrăvii” la orele: 19:32, 19:47, 21:43, 21:53.

Pe traseul 5:

  • din stația “Valea Aurie” la orele: 19:35, 19:45, 21:40, 21:55;
  • din stația “Gară” la orele: 19:40, 19:55, 21:40, 21:58.

Pe traseul 13:

  • din stația “Gară” la orele: 19:38, 19:50, 21:38, 22:02;
  • din stația “Dumbrava” la orele: 19:39, 19:53, 21:35, 21:46.

Pe traseul 15:

  • din stația “Gară” la orele: 19:30, 19:45, 21:57, 21:27.

Ziua și drogatul, pe drumurile județului Sibiu. Nu avea nici măcar permis

0

Nu trece o zi și iarăși avem știri despre șoferi depistați drogați sau sub influența băuturilor alcoolice. Majoritatea celor aflați în ilegalitate se urcă la volan fără să se gândească la repercusiuni.


Astfel, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Slimnic. Acesta este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Acesta a fost depistat acum două zile, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Slimnic, testarea sa alcoolscopică indicând o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au luat măsura reținerii conducătorului auto pentru 24 de ore.

Abateri rutiere grave au fost depistate și pe strada Ion Rațiu din municipiul Sibiu, acolo unde o femeie în vârstă de 35 de ani, din Orlat conducea un autoturism deși nu avea permis de conducere. Totodată, testarea femeii cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la metamfetamină.

Și la Mediaș a fost oprit un moped care era condus pe strada Ighișului de către un localnic în vârstă de 22 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că medieșeanul nu deține permis de conducere.

Incendiu de proporții la Vard. Sute de baloți de fân distruși

0

Pompierii sibieni au intervenit de urgență pentru localizarea și lichidarea unui incendiu în localitatea Vard, care se manifesta la aproximativ 900 de baloți de fân, aflat pe un câmp pe raza localității.


La fața locului au fost mobilizați peste 15 pompieri cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD. De asemenea la fața locului a intervenit și SVSU Chirpăr.

Pompierii au salvat aproximativ 300 de baloți de fân din totalul de 900. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

Din fericire nu au fost înregistrate victime.

Corul Timotei Popovici a concertat în cadrul festivalului Ars SACRA

0

Corul Timotei Popovici al Catedralei Mitropolitane din Sibiu, sub bagheta Pr.Lect.Univ.Dr. Dan Alexandru Streza, a susținut un concert de muzică religioasă în cadrul festivalului Ars Sacra aflat la prima ediție în orașul de pe Cibin. În prima zi a festivalului de artă religioasă ce reunește nouă lăcașuri de cult, șase confesiuni istorice din Sibiu au aderat la spiritul acestui festival și coincide cu Zilele Bisericilor Deschise între 15 și 17 septembrie 2023 arta sacră va fi prezentată publicului din cetatea Sibiului, lăcașurile de cult fiind deschise publicului larg între orele 10 și 20.


Pe cei interesați îi așteaptă 5 expoziții, 11 concerte, diferite prezentări, tururi ghidate în biserici, inclusiv un Tur Religios al orașului prezentat de istoricul Răzvan C. Pop directorul Bibliotecii Județene „Astra”.

„ La inițiativa organizatorilor am acceptat să fac două tururi în cadrul proiectului Ars Sacra, sunt niște plimbări în Sibiu și în istoria Sibiului și redescoperind de fapt Toate lăcașele de cult și cele care nu mai sunt în picioare, dar mai ales cele care sunt. Este frumos să vedem cum s-a dezvoltat orașul și ce strânsă legătură a fost între oraș și lăcașele de cult, povestea medievală, povestea modernă apariția acestei frumoase catedrale, dar repet și poate vechile mănăstiri sau vechile biserici care astăzi nu mai sunt în picioare. Inclusiv cea care a existat aici înainte de această catedrală.” a spus  istoricul Răzvan C. Pop directorul Biliotecii Județene „Astra”.

Din anul 2007 în a treia săptămână a lunii septembrie, în același timp cu zilele patrimoniului cultural UNESCO, se organizează festivalul Ars Sacra și Zilele Bisericilor Deschise. Inițiativa a pornit de la Budapesta, a devenit un festival de nivel național și apoi a trecut granițele țării vecine pentru a promova și consolida adevăratele valori culturale și sacre: nevoia de frumos, bine și adevăr.

„ Suntem în prima zi de festival, deci azi a început și ține la Sibiu doar trei zile. Este un festival care se organizează din anul 2007  în Budapesta, prima dată după care a devenit un festival internațional. Actualmente se desfășoară în peste cinci țări și noi Sibiul, ne-am cuplat la acest festival începând cu acest an. Eu sunt deosebit de bucuros că șase parohii istorice din Sibiu au aderat la spiritul acestui festival care ne învață despre cultura sacră, ne prezintă și promovează cultura sacră. […] în lăcașele noastre splendide de cult din Sibiu, cu care ne mândrim și pe care cu acest prilej și prin acest festival încercăm să integrăm, într-un circuit mai larg european, prin care acest festival aducem mesajul  frumosului al binelui și al adevărului.” a transmis Levente Serfőző organizator Ars Sacra și preşedintele Asociaţiei Maghiarilor HID şi directorul Centrului Cultural Maghiar din Sibiu.

Motto-ul sub care se desfășoară manifestarea în acest an este îndemnul psalmistului: „Caută pacea!”. În cadrul festivalului duminică, 17 septembrie începând cu ora 12.00, în continuarea Sfintei Liturghii, Corul Arhanghelos al Bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil- Trei Stejari din Sibiu, sub bagheta Cosminei Stancu va susține un concert de muzică religioasă la Biserica Azilului din Sibiu.

Au început cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie

0

La Centrul de perfecționare de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu au început luni, 18 septembrie, cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie. Peste 120 de preoţi din eparhiile Mitropoliei Ardealului s-au înscris la cursurile de definitivat și gradul II care se vor desfășura la Sibiu în această perioadă. Tot luni, după slujba de Te-Deum și cursul inaugural susținut de Arhid.Prof.Dr. Ioan Ică jr, a avut loc și colocviul pentru admiterea la gradul 1 pentru sesiunea 2023-2024.


Preoţii înscrişi la cursurile organizate în acest an de Arhiepiscopia Sibiului şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu au participat la un Te Deum săvârşit în capela instituţiei de învăţământ teologic de un sobor de preoţi şi diaconi condus de prodecanul instituţiei, pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

După slujba religioasă, IPS Mitropolit Laurenţiu s-a adresat preoţilor cursanţi şi i-a îndemnat să conştientizeze importanţa acestor cursuri pentru formarea lor teologică şi pentru susţinerea misiunii pe care o au în comunităţile încredinţate.

„Întâi de toate vom învăța să ne rugăm împreună, așa cum am făcut-o în facultate. Aș vrea să retrăiți acele momente unice din viața unui preot, în pregătirea lui pentru preoție. Le-am pierdut și am pierdut și noi dorința aceea, sentimentele acelea speciale, dar poate că avem ceva în plus, deci ne vom ruga împreună în timpul acesta al cursurilor și vom învăța împreună” a transmis ierarhul.

Borussia Sibiu, campioană europeană la minifotbal

0

România continuă să domine competiţiile europene la nivel de cluburi la minifotbal. Pentru al doilea an consecutiv, echipele din ţara noastră acaparează podiumul la EMF Eurocup. Ediţia din acest an a avut loc la Sunny Beach, în Bulgaria, iar primele 3 locuri au fost ocupate, în ordine, de: Borussia Sibiu, aflată la primul titlu major continental, Reggio Liriada Braşov, cu o performanţă de invidiat la prima participare europeană şi Nova Vita Târgu Mureş, câştigătoarea de anul trecut.


După cea mai importantă competiţie europeană organizată la nivel de cluburi, EMF Champions League de la Oradea, săptămâna trecută, a urmat a doua competiţie ca valoare, EMF Eurocup. Ediţia din acest an a fost organizată la malul Mării Negre, la Sunny Beach, în Bulgaria. Au participat 28 de echipe, 5 dintre ele fiind din România: Atletic Joga Bonito Alba Iulia, Chedra TAX Ploieşti, Reggio Liriada Braşov, Borussia Sibiu şi Nova Vita Târgu Mureş, cea din urmă din postura de deţinătoare a trofeului.

Câştigătoarea Cupei României din acest an, Joga Bonito, a fost lipsită de şansă în faza grupelor, fiind egalată, de la 2-0 cu Airnergy (Ungaria) şi învinsă cu 1-2 de la 1-0, cu Mechkite (Bulgaria). Cu 4 puncte, băieţii din Alba Iulia nu au trecut de grupe O soartă greu de acceptat a avut Chedra TAX. Locul 4 de la Campionatul Naţional de la Bistriţa a câştigat grupa din care a făcut parte, cu maxim de puncte, dar în prima fază eliminatorie (optimi de finală) a dat peste finalista Champions League din 2022, Dadi Gradnja (Muntenegru), Ploieştenii au condus pe final cu 3-2 dar nu au putut ţine de rezultat, fiind egalaţi şi învinşi la loviturile de la 7 metri. Tot penalty-urile au scos din competiţie Chedra şi la ultima competiţie europeană la care au participat, EMF Champions League 2021, la Misano, în Italia.

Astfel, România a rămas cu 3 reprezentante în sferturile de finală, alte 5 ţări având câte o echipă în competiţie. Reggio Lirada Braşov i-a ‘răzbunat’ pe cei de la Chedra, învingând Dadi Gradnja la loviturile de la 7 metri, în timp ce Borussia şi Nova Vita au trecut fără emoţii de echipe din Polonia, respectiv Bulgaria.

Prima semifinală, una 100% românească, a propus un duel clasic pentru minifotbalul românesc, Reggio versus Nova Vita. Braşovenii au făcut o partidă extraordinară şi la un moment dat conduceau cu 4-0! Mureşenii au avut o răbufnire de orgoliu pe final, dar s-a terminat 4-2, scor care a trimis Reggio în finala competiţiei, la prima participare europeană! În cea de-a doua semifinală, Borussia a avut nevoie de 35 de minute pentru a ‘sparge’ apărarea ambiţioasei echipei azere Zangezur, dar a reuşit în cele din urmă să obţină calificarea mult dorită, scor 2-0.

După ce a câştigat trofeul anul trecut în Ungaria, Nova Vita nu avea de gând să plece fără medalie acasă. Aşa se face că a învins în finala mică, pe Zangezur, cu 4-3 şi a obţinut bronzul competiţiei.

Finala a fost una foarte echilibrată. Atât Borussia cât şi Reggio Liriada şi-au creat ocazii de gol, dar prima reuşită a întârziat să apară. Golul a venit în cele din urmă cu mai puţin de 10 minute înainte de final şi s-a dovedit decisiv. Borussia s-a impus cu 1-0 şi a dat drumul petrecerii la final.

Reggio Liriada Braşov – Borussia Sibiu 0-1

Autogol (min. 32)

Reggio Liriada

Portari: Dragoş Niţu si Andrei Ştefănuci

Jucători: Mihăiţă Apetrei, Cătălin Dragomir, George Cioran, Raul Dumitrovici, Marius Nicodim, Sergiu Haiduc, Paul Isac, Marian Ologu, Sorin Rebegea, Erik Szanto şi Ionuţ Vişan

Staff: Remus Rebegea (manager), Cristi Mitrache (delegat) şi Alexandru Tomiţă (antrenor)

Borussia Sibiu

Portar: Dragoş Varga

Jucători: Ioan Timiş, Ionuţ Bărculeţ, Paul Meseşan, Valerian Şpan, Marius Ureche, Cătălin Marian, Călin Trohin, Bogdan Bărculeţ, Giuliano Tili, Adrian Bujac, Sebastian Bujac şi Ioan Stoica.

Staff: Ovidiu Aron (manager) şi Adrian Luca (delegat)

România a dominat şi partea cu premiile individuale, obţinând următoarele distincţii:

MVP-ul Turneului – Raul Dumitrovici (Reggio Lirada), 20 ani

Golgheter (7 goluri) – Giuliano Ţili (Borussia)

Cel mai bun fundaş – Ionuţ Vişan (Reggio Lirada)

Cel mai bun portar – Dragoş Varga (Borussia)

Ţara noastră a mai fost reprezentată la acest turneu, pe lângă cele 5 echipe, de către o brigadă de arbitri, formată din Nicolae Chiş-Ciure şi Cristi Fliter, dar şi de un membru în echipa de organizare, David Constantinescu.

Astfel, România obţine o nouă performanţă, după cea de la EMF Champions League, de la Oradea, acolo unde Ajax Dulcisimo Galaţi a ocupat locul 2, iar AEK Oradea, locul 4. Mai mult de atât, este pentru al doilea an la rând în care România ocupă primele 3 locuri la EMF Eurocup! Anul trecut, la Hajduszoboszlo, în Ungaria, podiumul a fost ocupat, în ordine, de: Nova Vita Târgu Mureş, Energy Friends Sighişoara şi Boromir Râmnicu Vâlcea.

Excelentă performanţă pentru echipele noastre care, pentru a treia oară din tot atâtea ediţii, joacă o finală românească la Eurocup! Danco Pro Bucureşti a învins Golden Boys Bacău în finala din 2019 de la Lignano-Sabbiadoro (Italia), Nova Vita a trecut de Energy Friends în ultimul act de anul trecut (Ungaria), în timp ce acum Borussia a învins la limită pe Reggio.

Competiţia a fost organizată de Federaţia Europeană de Minifotbal (EMF), în colaborare cu Asociaţia de Minifotbal din Bulgaria (BAMF).

Finalul de an este unul în forţă. Mai întâi, vom avea parte de EURO Business Cup, competiţia internaţională, rezervată echipelor de la Firme şi Instituţii, competiţie care urmează să aibă loc în Antalya, în Turcia, între 18 şi 21 octombrie. Imediat după, are loc WMF World Cup, competiţia regină la nivel internaţional. România, medaliată cu bronz la ultima ediţie (Australia 2019) face parte din grupa D, alături de: SUA, Spania şi Liban, jocurile urmând să aibă loc între 26 octombrie şi 4 noiembrie, cu 32 de echipe la start.

Sibiu Jazz Festival 2023: Pasiune şi bucurie cu nume mari din lumea jazz-ului

0

Sibiu Jazz Festival, cel mai renumit festival de jazz din România, ajuns la a 51-a ediţie, îşi deschide astăzi porţile pentru publicul naţional şi internaţional.


Începând cu ora 19:00, Damian Drăghici ne introduce în Meditaţii lăutăreşti. Artistul urmează datina de familie a muzicii lăutăreşti, a cărei moştenire datează de 7 generaţii, începându-şi cariera muzicală la 3 ani.

Marţi pe 19 ne revedem cu Jazz For Kids, un eveniment ce face parte din modului de PR educativ de jazz pentru comunitate, respectiv un atelier şi spectacol ludic în cadrul Sibiu Jazz Festival, care aduce în prim-plan universul muzicii de jazz pentru cei mici. Artişti entuziaşti vor crea o atmosferă magică, invitându-i pe cei mici să se bucure de improvizaţii spontane.

Tot marţi, un cvartet nou The Mediterranean, reprezentat de muzicieni cunoscuţi din Israel şi Italia, va înfăţisa portretul dorinţei universale de libertate şi progres, graţie limbajului jazz-ului.

Miercuri la Sinagoga Sibiu ne amintim de muzica sufletului alături de Vili Rudihi, pendulând între improzivaţie, libertate şi bucuria de a crea.

Joi descoperim o perspectivă sonoră unică, redefinită prin note de jazz inedite, respectiv Filarmonica de Stat Sibiu, o emblemă a muzicii rafinate ce îmbină clasicul cu inovaţia.

După ne întâlnim cu un jazz impetuos şi disonant sub marca Alexey Leon Influenciado.

Datorită structurii sale armonice, Influenciado (piesa de titlu) aminteşte de standardul de renume mondial creat de Chucho Valdes, Mambo influenciado, care reprezintă încrucisarea jazz-ului cubanez.

Acest jazz impetuos şi disonant cu o melodicitate intensă şi un limbaj contemporan a fost inspirat de clasici, precum Chano Pozo, Dizzy Gillespie, Julian Cannonball Adderley, McCoy Tyner, Chucho Valdes si Irakere, Paquito D’Rivera.

Vineri, Fanfara Militară a Academiei Forţelor Terestre Sibiu înalţă o muzică pentru pace ce va continua cu Ploieşti Jazz Trio &&& Stefano Bedetti, o trupă ce a luat fiinţă în toamna anului 2017, avându-i în componenţă pe Sorin Zlat – pian, Răzvan Cojanu – contrabas şi Laurenţiu Ştefan – tobe, bas.

„Muzica mea are o bază foarte clară în muzica tradiţională cubaneză, este o muzică care inspiră Libertatea”, consideră Carlos Sarduy Groove Messengers.

Carlos Sarduy a înregistrat peste 50 de albume, multe dintre ele pentru case de discuri celebre, colaborând de-a lungul timpului cu mari artişti precum Chucho Valdes, Bebo Valdes, Steve Coleman, David Murray, Esperanza Spalding, Buika, Ainhoa Arteta, Mariza si Ojos de Brujo.

În ultima zi de festival publicul se va delecta cu Tomaselli ExNovo Orchestra, un artist care păşeste din nou pe scena festivalului în calitate de vocalist, chitarist, basist şi compozitor. Acesta are în palmares şi albumul „Let The Good Times Roll” înregistrat cu Big Band-ul Radio România, alături de Sorin Chifiriuc, Hanno Hoefer, Berti Barbera, Eugen Caminschi şi Gelu Ionescu, cu participarea lui Florin Ochescu.

Finalul va aparţine lui Adedeji Yoruba Jazz Ensemble, în frunte cu un cântaret foarte popular care a înregistrat şi cântat alături de vedete nigeriene locale precum: Imoleayo, Pasunma, Obesere, Gbenga Adewusi, Sound Sultan, Sammy Okposo. AdedejĂŹ Adetayo a început să cânte într-un cor al bisericii din Lagos la vârsta de 6 ani.

Programul Sibiu Jazz Festival 2023

Publicul se va răsfăţa cu un amplu program artistic, sub forma unui line up care celebrează peste jumătate de secol de jazz, după cum urmează:

Luni, 18 septembrie

Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia
– 19:00: Damian Drăghici: Meditaţii lăutăreşti (RO)
JazzTalks – Holisticul în muzică

Marţi, 19 septembrie

Biblioteca Judeţeană Astra – Sala Festivă (acces gratuit)
– 18:00: Jazz for Kids

Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia
– 19:00: The Mediterranean Mystery Tour (IT/IL)

Miercuri, 20 septembrie

Sinagoga Sibiu (acces gratuit)
– 18:00: Muzica sufletului tău cu Vili Rudihi (RO)
JazzTalks – Frecvenţa 432 Hz.

Joi, 21 septembrie

Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia
– 19:00: Orchestra Filarmonicii Sibiu – Jazz in the Movies (RO)
– 21:00: Alexey Leon Influenciado (CU/ES/DK/RU)

Vineri, 22 septembrie

Filarmonica de Stat Sibiu, Esplanada (acces gratuit)
– 17:30: Fanfara Militară a Academiei Forţelor Terestre Sibiu (RO)
Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia
– 19:00: Ploieşti Jazz Trio feat. Stefano Bedetti (RO/IT)
– 21:00: Carlos Sarduy Groove Messengers (CU/ES/NG/RU)

Sâmbătă, 23 septembrie

Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia
– 19:00: Tomaselli ExNovo Orchestra (RO)
– 21:00: Adedeji Yoruba Jazz Ensemble (CU/ES/NG/DK/RU)

Expoziţii, 18 – 24 septembrie

Filarmonica de Stat Sibiu, Chimniţa Filarmonicii (acces gratuit)
– ArtImpro – Gunter Czernetzky

Primăria Sibiu, Centrul de Informare Turistică (acces gratuit)
– Expoziţie: Blitz Jazz

Bilete şi abonamente se pot achiziţiona de pe platforma iabilet.ro (detalii aici https://m.iabilet.ro/bilete-sibiu-jazz-festival-editia-51-88773/?fbclid=IwAR1g0XpJ2m0q6Onj7ABIIvWGfrDip2kQuAtJYJnFkQIkMeIfYzsnHgZ2bc8).

– Abonament – 350 lei
– Abonament redus (elevi, studenţi, pensionari) – 250 lei

– Bilete de o zi (18 – 19 septembrie) – 70 lei
– Bilete reduse de o zi (18 – 19 septembrie) – 50 lei

– Bilete de o zi (21 – 23 septembrie) – 100 lei
– Bilete reduse de o zi (21 – 23 septembrie) – 70 lei

Sibiu Jazz este o manifestare culturală plenară a spiritului de jazz şi a felului în care acesta poate atinge inimile şi sufletul semenilor. Festivalul cultivă şi promovează spiritul libertăţii în oameni prin imersiunea lor în lumea jazzului.

Fondat în anii 70 de un grup de oameni creativi, longevivul festival a devenit un ambasador al jazzului românesc în toată lumea, aducând oameni din diferite culturi şi ţări împreună. Sibiu Jazz a câştigat o recunoaştere internaţională, fiind membru de 18 ani în cea mai celebră reţea europeană de jazz: European Jazz Network.

Sibiu Jazz Festival este o carte de vizită pentru România în sfera muzicală mondială prin care s-a consacrat un anume fel de a gândi muzica în termeni de jazz şi, totodată, un simbol pentru cei care caută elevaţia prin muzică în locurile comune ale sufletului ce aşteaptă să vibreze pe note.

Parteneri: Primăria/Consiliul Local Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, Ministerul Culturii.