Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.
Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.
Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.
Două mașini au intrat în coliziune pe DN 14, pe raza localității Târnava. În urma impactului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, un localnic în vârstă de 61 de ani a virat la stânga fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 62 de ani, din județul Vâlcea.
Pasagerul din autoturismul condus spre Mediaș, un bărbat în vârstă de 62 de ani, tot din județul Vâlcea, a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital conștient.
Traficul se desfășoară îngreunat.
„Două echipaje SMURD au intervenit de urgență pe DN 14 pe raza localității Târnava, la un accident rutier. Echipajele au acordat îngrijiri medicale pentru două persoane. Un bărbat de 62 de ani a suferit un traumatism toracic și a fost transportat la spitalul Mediaș conștient. Cealaltă persoană a refuzat transportul la spital.”
Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 19 ani,care a plecat de acasă fără a mai reveni.
Persoanele cepot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
La data de 6 septembrie, o femeie a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că, la data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 08:30, sora sa, ROSTAȘ OLIMPIA, în vârstă de 19 ani, a plecat voluntar de la domiciliu, din localitatea Cârța, județul Sibiu, fără a mai reveni acasă.
În momentul plecării, tânăra ar fi purtat un tricou de culoare neagră, pantaloni de culoare neagră, adidași de culoare roz cu dungi albe, ghiozdan de culoare neagră.
Nu se cunosc eventuale semne particulare.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această persoană sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
ACTUALIZARE: La ieșirea de la audiență, părinții au declarat faptul că Inspectoratul Județean Sibiu a concis faptul că, creșele se vor putea deschide de la 1 octombrie, însă cu personal minim. Mai exact, din 4 angajați: doi îngrijitori și doi puericultori, vor fi doar 3, repartizați în două ture. Acest lucru însă, nu este pe placul părinților și nici o directorilor de școli, deoarece 20 de copii vor risca la un moment dat, să fie supravegheați doar de un singur adult. Între timp, USR Sibiu a inițiat și o petiție pentru deschiderea creșelor.
Părinții nemulțumiți de situația creșelor din oraș au ajuns la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu. Pe un ton iritat, au fost poftiți inițial la audiența programată, maxim doi, iar mai apoi, la vociferarea grupului, trei.
Nemulțumirea vine în urma faptului că deși sunt creșe moderne și nou construite, acestea rămân închise din cauza lipsei de personal. Conform legii, pentru angajarea personalului, trebuie organizat un concurs iar apoi alte și alte proceduri birocratice, timp în care creșele rămân închise.
Până să ajungă în fața Inspectoratului Județean Sibiu, părinții acuză o tratare indiferentă și plină de ironii din partea unor angajați ai ISJ Sibiu. Conform unui alt articol Sibiu Independent, Primăria Sibiu a finalizat de un an de zile 3 noi creșe în oraș. Clădirile cu tot cu dotări stau închise, deși 75% din cererile de înscriere la creșă au fost respinse anul trecut din lipsă de locuri.
Astfel, creșele noi NU s-au deschis din 4 septembrie, deși au 257 de copii deja înscriși.
Cu ocazia începerii noului an școlar, copiii și părinții sunt invitați să participle la un târg dedicat mobilității unde fiecare poate vinde sau cumpăra: biciclete, trotinete, jucării și alte accesorii. Evenimentul va avea loc în Parcul Tineretului din Sibiu, în zona terenului de baschet, începând cu ora 09:00 și până la ora 12:00, în data de 9 septembrie.
Evenimentul este deschis pentru toți elevii și părinții din comunitate, iar participarea este complet gratuită. Sunteți așteptați să participați cu întreaga familie și să vă bucurați de o dimineață plină de energie pozitivă și oportunități de achiziții inteligente pentru noul an școlar.
Pentru cei care doresc să vândă sau să schimbe biciclete, trotinete, jucării sau accesorii, vă rugăm să vă înscrieți în avans folosind formularul online: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeCKVK-pCe9lkf_JTn0zkANOBAxITZj8JrsLKX2pCTBL_mEmA/viewform Vă invităm să aduceți bicicletele și trotinetele pe care nu le mai utilizați și să le vindeți sau să le schimbați cu altele, într-un spirit de economie circulară și prie
Un accident rutier „în lanț” s-a produs astăzi, pe DN 1, în localitatea Cristian. O coliziune s-a produs între două autoturisme și o autospecială de colectare a deșeurilor.
Este vorba despre o coliziune în lanț produsă pe fondul nepăstrării distanței de siguranță de către șoferul unui autoturism condus spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 38 de ani, sibian. Acesta a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către o femeie în vârstă de 27 de ani, tot din municipiul Sibiu, proiectându-l într-o autospecială de colectare a deșeurilor, condusă de către un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Sadu.
În urma impactului, un bărbat în vârstă de 46 de ani a suferit un traumatism toracic și un traumatism de membru superior.
În zonă se circulă îngreunat.
„SAJ SIBIU ,a trimis de urgenta un echipaj de tip B, în localitatea Cristian ,la un accident rutier, între o mașină de salubritate și două autoturisme. Echipajul SAJ, a asistat un bărbat de 46 de ani care a suferit un traumatism toracic și un traumatism de membru superior. Barbatul a fost transportat la UPU Sibiu.”a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU, Vasile Scridon
Lucrările de reabilitare a drumului județean 106B sunt în grafic, iar în interiorul localității Loamneș se intervine la pod, se montează borduri, se amenajează accesurile către proprietăți și se toarnă covor asfaltic.
“Mulțumim locuitorilor că au înțeles că disconfortul generat de lucrări este inevitabil și îi asigurăm că, alături de proiectant și constructor, găsim cele mai bune soluții pentru un drum care să fie sigur și trainic – a transmis Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
O coliziune între două mașini s-a produs la intersecția străzilor Luceafărului cu Corneliu Diaconovici, din municipiul Sibiu.
Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada C. Diaconovici, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Cisnădie a pătruns în intersecția cu strada Luceafărului fără să acorde prioritate și a intrat în coliziuune cu un autoturism condus pe această stradă de către o tânără în vârstă de 23 de ani.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei autoturismului, precum și a celor doi pasageri din mașina tinerei: o femeie în vârstă de 46 de ani a suferit traumatisme la mână și picior iar un bărbat în vârstă de 50 de ani a suferit un traumatism cranian. Soferița, o femeie în vârstă de 22 de ani a suferit un traumatism lombar. Toți sunt din municipiul Sibiu.
În zonă se circulă îngreunat.
„Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență pe strada Luceafărului din muncipiul Sibiu la un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule și trei persoane. La fața locului a intervenit și un echipaj SAJ. Cele trei persoane implicate au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar echipajul SMURD a transportat la UPU Sibiu un bărbat de 50 de ani cu un traumatism cranian și o femeie de 46 de ani cu traumatisme la mână și la picior. Ambele persoane conștiente. Echipajul SAJ a preluat cea de-a treia persoană rănită.” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU, Andreea Ștefan
„SAJ SIBIU ,a trimis un echipaj de tip B în Sibiu pe str Luceafarului colt cu Diaconovici ,la un accident rutier produs între două autoturisme. Echipajele SAJ și ISU au asistat medical trei persoane. Echipajul SAJ a transportat la UPU o femeie de 22 de ani cu traumatism lombar și atac de panică.Celelalte victime au fost transportate la UPU de către echipajul ISU.” a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU, Vasile Scridon
Parcul auto oficial al județului Sibiu la finele anului 2022, conține puțin peste 212.000 autovehicule. Aici intră mașini mici, camioane, autobuze, motociclete, tractoare, remorci, semiremorci. Dintre acestea aproximativ 80% sunt mai vechi de 10 ani. Județul Sibiu se încadrează în media națională. Pe toată România, din parcul auto național de 10 milioane de autovehicule, aproape 8 milioane au peste 10 ani vechime. La Sibiu s-au înmulțit mașinile de peste 100.000 de euro!
Aglomerația din municipiul Sibiu și județ nu se justifică prin parcul auto județean. Acesta însumează toate vehicule înmatriculate în județul Sibiu. La finele anului 2002, conform datelor Guvernului, în județ erau 212.160 de vehicule.
Dintre acestea doar 5659 aveau mai puțin de doi ani vechime. Alte 11.193 aveau între 3 și 5 ani. Grosul vehiculelor este în categoria peste 10 ani, 171.456 în total.
De remarcat că pe drumurile județului circulă peste 70.000 de vehicule mai vechi de 20 de ani! Dintre aceste aproape 53.000 sunt autoturisme (mașini mici).
Nici la motorizări nu stăm bine
La capitolul combustibil, mașinile electrice sunt doar 0,25% din totalul celor în trafic, iar cele hybrid doar 0,78%. În continuare, majoritatea sunt pe motorină, peste 110.000.
În județ sunt înmatriculate 5265 de motociclete și 75 de mopede.
Ce mașini preferă sibienii
La capitolul mărci de mașini se detașează cele germane înmatriculate la Sibiu. Dar și Dacia are încă suficiente mașini ca să se situeze în top. Totuși, cele de producție germană, din toate mărcile reprezintă aproape 60% din totalul mașinilor înmatriculate. Pe categorii de mărci, topul celor mai multe mașini din județul Sibiu arată așa: VW 34.772 bucăți, Dacia 21.872, Opel 14.532, Ford 11.874, Audi 10.545, Renault 8.153, BMW 8.020, Skoda 7.766, Mercedes 6.798.
Dar există numeroase mașini de lux, multe de peste 100.000 de euro, înmatriculate în județ. Dintre acestea enumerăm: Ferrari 9, Hummer 2, Lamborghini 7, Maserati 23, Maybach 2, Rolls Royce 4, Tesla 35 plus multe din categoria Mercedes, BMW, Audi etc
Vlad Stoica, un tânăr milionar sibian care nu evită să etaleze colecția sa de mașini de lux
Polițele RCA nu bat cu numărul de vehicule
O statistică națională emisă de ASF la finele anului 2022, arăta că în România erau încheiate puțin peste 6 milioane de polițe RCA valide. Comparativ cu cele 10 milioane de vehicule înmatriculate, asta arată că 40% din acestea nu au RCA.
Luni și marți au fost zile de foc pentru cei cu restaurante, tonete de înghețată, covrigării sau magazine din centrul Sibiului. Și nu numai. O razie de proporții făcută de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a închis zeci de localuri și a dat amenzi cu duiumul. Dar de ce la Sibiu?
Horia Constantinescu, președintele ANPC a dat o declarație cheie în comunicatul de presă: a vorbit despre superficialitatea colegilor de la Sibiu. Adică acei inspectori ANPC conduși de o eternitate de Amalia Cindrea la Sibiu. Da, consoarta domnului Ioan Cindrea, fost președinte al Consiliului Județean. Ambii membrii PSD. Dar din PSD-ul vechi, care nu mai apar la sediu și ședințe.
De altfel, nici Horia Constantinescu nu este străin de PSD. A fost și el membru, apoi la partidul lui Voiculescu. Și conform presei din Constanța, de unde este de loc, are legături puternice în PSD.
Ce să înțelegem de aici? Că urmează debarcarea de la Sibiu a Amaliei Cindrea, ultima redută deținută în sectorul public de Ioan Cindrea? Posibil.
Dar cred că razia de proporții mai ascunde ceva. Până la urmă schimbarea unui șef de ANPC se putea face din pix, politic la București. Controalele masive focusate pe zona centrală a Sibiului arată o chestiunea personală.
Ori șeful ANPC a fost prin Sibiu în vacanță și nu a fost servit cum trebuie… ori avem un nou război politic cu pioni de prin instituții. Nu spun că neregulile găsite nu existau. Dar unele sunt cam trase de păr, specific instituțiilor statului trimise „musai” să găsească o problemă. Ne-am obișnuit cu acest stil al statului milițienesc al României din 2023.
Unele din localurile închise sunt de renume în Sibiu. Poate că aveau abateri de la norme, dar cu siguranță nu majore. Dar când dai comunicat de presă și bagi pe toți în oală… nimeni nu știe punctual ce ai găsit, unde ai găsit. Și chestiunea cu închiderea temporară este mai mult de imagine. Majoritatea localurilor închise luni, miercuri erau deschise. La fel și cele de marți.
Așa că această încordare de mușchi instituționali, specifică lui Horia Constantinescu, un al doilea Piedone din fieful lui Voiculescu, ce ascunde? Când ridici 50 de oameni de la masă din restaurantul favorit al președintelui României că ai decis să închizi temporar…. ne spune ceva, nu? Sau când controalele la restaurantele deținute de oameni de afaceri pro un anumit partid au fost sărite…. ne mai spune ceva, nu? Sau sunt simple coincidențe….
O razie de proporții desfășurată luni și marți în zona centrală a Sibiului de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului s-a lăsat cu zeci de localuri închise și amenzi de 1,25 milioane lei. Dar și cu o urechere a celor de la Protecția Consumatorului Sibiu, considerați superficiali de șeful ANPC. Comisariatul de la Sibiu este condus de ani buni de Amalia Cindrea.
Echipele de comisari, aparţinînd structurilor teritoriale a peste 10 judeţe, au verificat, în cele două zile, 94 operatori economici.
”Situaţiile cu care ne-am confruntat la Sibiu, din păcate, arată două direcţii clar greşite. Pe deoparte, operatorii economici nu înţeleg să respecte actele normative în vigoare, pe de altă parte, colegii noştri au desfăşurat, până acum, acţiuni de control superficiale care nu au ajutat nici consumatorul, nici activitatea comercială a celui verificat. Este de neimaginat cum, în cea mai circulată zona a Sibiului, pot exista astfel de abateri cu un potenţial ridicat de pericol la siguranţa consumatorilor. Sper că acest semnal va schimba fundamental în bine activitatea colegilor noştri”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
33 de locații închise temporar în zona centrală
Locaţiile sancţionate cu oprire temporară a prestării de servicii au fost:
La Turn Sibiu SRL – ”La Turn”, Coffee & Beverage SRL – ”The Refresh”, BGB Service & Invest SRL – Restaurant ”Crama Sibiană”, United Cuisine SRL, Sibienii La Taifas SRL, Bama Flex SRL, Landfield Catering SRL – Restaurant ”Weidner”, Natural Autentic Design SRL – Bistro ”Naturo Healthy Food”, Alteco SRL – Vila ”Casa Weidner”, Meron Grande SRL, Mirand Catering SRL, Pampu Sebastian PFA, Palace Dumbrava SRL, Mirand Catering SRL, Buechercafe SRL, PFA Chiper Dorina, Bamt Group SRL, Viena Cafe SRL, Columbus Operational SRL, BLISS SRL – ”Super Mama”, Nik & Kami Invest SRL, Development SRL – ”Fisher & Wine”, Pritax invest SRL – Restaurant ”Fain”, Tinervis Group SRL, No Stres Vap SRL, Expertarom Food Ingredients SRL – ”Culinarte”, Company Consult SRL – Restaurant ”Lyra”, Juventus SRL – Restaurant ”Casa Frieda”, II Vilău Mihaela Florentina – magazin, Best Management & Development SRL – Bistro-Pescaria ”Fish & Wine”, Company Consult SRL.
Ce nereguli au găsit inspectorii ANPC
Principalele nereguli găsite în urma controlului au fost: utilizarea, în cadrul blocului alimentar, a unor echipamente neigienizate; comercializarea/folosirea unor legume şi fructe modificate organoleptic; comercializarea/folosirea unor produse alimentare cu data limită de consum depăşită; utilizarea unor ustensile de bucătărie neprofesionale; expunerea la comercializare a unor produse alimentare neetichetate.
De asemenea, alte nereguli au fost: folosirea unor cântare fără verificare metrologică; existenţa pavimentului neigienizat; depozitarea neconformă a produselor alimentare; lipsa graficului de schimb ulei, pentru baia de prăjire; lipsa informaţiilor referitoare la ingredient, cantităţile acestora şi substanţele alergene din lista meniu.
ANPC a dat în urma neregulilor amenzi în valoare de 1,25 milioane de lei. Inspectorii au oprit temporar de la comercializare produse cu abateri de informare în valoare de peste 250.000 de lei şi a oprit definitiv produse neconforme de peste 100.000 de lei.
Studenţii anului I de studii au participat, miercuri, 6 septembrie, la prima ceremonie din viața de student militar. Cu această ocazie, bobocilor le-au fost prezentate persoanele cu funcții de conducere din Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, precum și steagul de identificare și drapelul de luptă.
În final, au răspuns cu emoție și tărie în glas „SERVESC PATRIA!” în momentul în care comandanţii direcţi şi nemijlociţi le-au înmânat armamentul individual.
Dan Barna, deputat USR de Sibiu a transmis către mass-media următorum comunicat de presă:
Avem acum confirmarea că bucăți dintr-o dronă rusească folosită pentru atacarea unor ținte de pe malul ucrainean al Dunării au fost găsite în România după ce președintele ne asigurase ferm că nici vorbă despre așa ceva.
Până când dl președinte Iohannis se va înțelege cu ministrul Apărării și ne va explica de ce aflăm abia acum ceva ce ucrainenii știau de acum două zile, România trebuie să transmită Federației Ruse un mesaj foarte ferm. Astfel de incidente sunt inacceptabile, indiferent de ce explicație tehnică complicată vom primi și cum va justifica Iohannis că ne-am făcut din nou de rușine prin chiar odihnita sa voce.
A sosit vremea ca dl ambasador al Federației Ruse, Valeri Kuzmin, să fie trimis acasă. Expulzarea acestui „diplomat” care nu s-a ocupat decât cu justificarea crimelor rusești în Ucraina și încurajarea curentelor antidemocratice din România e un gest sanitar mult întârziat.
Și dacă președintele și guvernul nu sunt în stare să facă măcar atâta lucru, iar de responsabilitate și demisii nu se poate vorbi în acest guvern al crasei incompetențe, aștept măcar o convocarea la MAE român pentru explicații.
Indiferența si absența oricărei reacții nu poate ține loc la nesfârșit de politică externă.
Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 33 de ani, care a plecat de la domiciliu, fără a mai reveni.
Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acestuia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
La data de 6 septembrie, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 14:30, concubinul său, CAZACU IORGU SERGIU, în vârstă de 33 de ani, domiciliat în județul Brașov, a plecat din zona Stației C.F.R. Sibiu într-o direcție necunoscută.
Semnalmente: înălțime 180 cm, greutate 65 kg, păr scurt, față ovală, ochi albaștri.
În momentul plecării, bărbatul ar fi purtat un tricou de culoare albastră cu înscris alb, pantaloni sport de culoare negru cu dungă albă, adidași de culoare albă si o bluză de culoare neagră care era purtată legată de gât.
Semne particulare: prezintă multiple tatuaje la nivelul abdomentului, spatelui, gâtului, membrelor superioare și inferioare.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
În ședința extraordinară a Consiliului Județean Sibiu, convocată joi, 7 septembrie 2023, va fi supusă aprobării solicitarea de cumpărare a 13 microbuze destinate transportului de elevi. Banii sunt asigurați de Administrația Fondului de Mediu, județul Sibiu putând să aplice, conform numărului de elevi existent și a prevederilor din Ghidul de finanțare, pentru finanțări de maximum 15 milioane lei.
Valoarea unui microbuz electric este de aproximativ 235.000 Euro, TVA inclus, și are o capacitate de 16+1 locuri.
Ele vor fi alocate școlilor din județ în funcție de numărul de elevi și de distanța pe care aceștia trebuie să o parcurgă de acasă până la unitatea de învățământ.
Pentru reînnoirea parcului auto destinat transportului de elevi din județul Sibiu, Consiliul Județean Sibiu a obținut deja, prin PNRR, o finanțare nerambursabilă de 35,9 milioane lei, prin care vor fi cumpărate 56 de microbuze electrice cu capacitate de 8+1 locuri și de 16+1 locuri.
Prin noul proiect se dorește creșterea numărului de vehicule ecologice destinate transportului școlar.
În ultimele 24 de ore, polițiștii de imigrări au înregistrat 383 de cereri de prelungire a dreptului de ședere. Cetățenilor străini le-au fost emise 337 de permise de ședere temporară și pe termen lung, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt angajare în muncă și reîntregirea familiei.
De asemenea, alte 109 permise de ședere au fost emise pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.
În ședința extraordinară convocată de îndată a Consiliului Local Mediaș de marți, 5 septembrie 2023, consilierii locali au aprobat o serie de completări în ceea ce privește documentația tehnică a variantei ocolitoare a municipiului Mediaș, analizată în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Documentația tehnică a variantei ocolitoare a municipiului Mediaș a fost recent analizată în cadrul ședinței Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), fiind solicitate o serie de completări tehnice. Astfel, consilierii locali medieșeni, întruniți în ședință extraordinară de îndată, au aprobat marți, 5 septembrie 2023, completarea proiectului la faza Actualizare Studiul de fezabilitate (actualizat prin HCL nr. 171/2023), a indicatorilor tehnico-economici și a Devizului General pentru obiectivul de investiții „Varianta ocolitoare a orașului Mediaș, pe DN 14“.
Obiectivul proiectului este decongestionarea traficului în municipiul Mediaș, precum și reducerea timpilor de călătorie. Traseul variantei de ocolire a municipiului Mediaș are o lungime liniară de 8769,49 metri, și va cuprinde pasaje, poduri, viaducte, pasarele, o intersecție giratorie suspendată, două noduri rutiere și o intersecție giratorie la nivel.
Întregul traseu al variantei ocolitoare începe din drumul național DN 14 din sensul giratoriu existent, traversează calea ferată CF 300 și strada Rora Mare, ocolește stația de epurare ape uzate a orașului peste canalul Ighiș și râul Târnava Mare. În continuare, traversează strada Titus Andronic și aleea pietonală din cartierul Gura Câmpului, intersectându-se cu DN 14A (strada Baznei) printr-o girație suspendată, după care urmează cursul râului Târnava Mare, traversat cu pod la km 6+140. Urmează apoi traversarea căii ferate CF300 și se intersectează cu drumul DN 14, la intersecție cu drumul Buzdului.
Valoarea totală a întregului obiectiv de investiții este de 1.152.221.436,15 lei.
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Centrul de Teatru Educațional „Replika” din București prezintă sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Povești invizibile” cu Eliza Păuna și Mihaela Rădescu. Spectacolul va mai avea două reprezentații în avanpremieră, vineri, 8 septembrie de la ora 18:00 și sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 11:00.
„Povești invizibile” este un spectacol inspirat din lumea copiilor nevăzători. Copiii și părinții văzători sunt invitați să aleagă dacă vor să vadă „totul deodată”, adică să se uite ca spectatorii obișnuiți, sau vor să-și antreneze urechile și degetele și să parcurgă poveștile „bucată cu bucată”. Spectacolul are o durată de aproximativ 60 de minute și nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 7 ani.
POVEȘTI INVIZIBILE
de MIHAELA MICHAILOV; Direcția de scenă: SELMA DRAGOȘ; În distribuție: ELIZA PĂUNA și MIHAELA RĂDESCU; Voce: MIHAI DIMA; Spațiul și instalația tactilă: GABI ALBU; Muzica: ALEXEI ȚURCAN; Operator sunet: CLAUDIU RUSU COSTEA; Light design: DRAGOȘ PETRIȘOR; Un concept de ELIZA PĂUNA.
Accesul publicului la acest spectacol se face gratuit, în limita locurilor disponibile. Rezervarea locurilor se poate face direct la sediul Agenției de Bilete a Teatrului „Gong” din str. Al. Odobescu 4, sau prin e-mail la ticketing(@)teatrulgong.ro. Vă rugăm să specificați numele dvs. și numărul de locuri necesar. Rezervările expiră cu 15 minute înainte de începerea reprezentației, iar confirmarea locurilor se face doar prin mesaj scris.
Spectacolul face parte din proiectul „Povești invizibile. În lumea copiilor nevăzători”, un proiect de intervenție culturală și educație participativă, cofinanțat deAdministrația Fondului Cultural Național, în cadrul căruia au avut loc ateliere cu elevi și profesori din mai multe școli pentru copii nevăzători din țară și interviuri cu părinți. Spectacolul este o coproducție între Teatrul GONG din Sibiu și Centrul de Teatru Educațional Replika din București.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
Un șofer domiciliat în localitatea sibiană Orlat a rămas fără permis de conducere și cu o amendă măricică, după ce a depășit neregulamentar și era să spulbere o mașină de Poliție.
Șoferul în vârstă de 31 de ani a fost surprins în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106D, efectuând o manevră de depășire neregulamentară, prin încălcarea marcajului simplu continuu și fără să se asigure că din sens opus circula un alt autovehicul, o autospecială în care se aflau polițiștii în patrulare. Coliziunea dintre autoturism și autospecială a fost evitată datorită manevrei rapide efectuate de către polițistul aflat la volan.
Ulterior, polițiștii au întors autovehiculul și au pornit în urmărirea autoturismului, efectuând semnalele regulamentare de oprire. Șoferul autoturismului și-a continuat deplasarea virând rapid într-o zonă greu accesibilă din extravilanul localității Orlat, însă a fost depistat, la scurt timp, de către polițiști la domiciliu.
Pentru efectuarea manevrei de depășire neregulamentară și neoprirea la semnalele polițiștilor, față de persoana în cauză s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă de 1.450 de lei, aplicându-se, totodată, și măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.
Lansat în 2023 în cadrul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe (MNCR), proiectul „Personalități ale științei și culturii românești: Onisifor Ghibu – Aniversare 140 (1883 – 2023): Omul, activitatea, opera, moștenirea, memoria” (inițiator și responsabil muzeograf Corneliu Beldiman) își propune cunoașterea detaliată și readucerea în actualitate a aspectelor vieții și operei marelui savant, dar și a valențelor moștenirii sale științifice și culturale, ca și potențarea memoriei realizărilor sale, punerea în lumină a personalităților care i-au fost modele solide, definitorii, ca și a multiplelor legături și colaborări cu personalități din vremea sa etc. Anul 2023, declarat și la MNCR „Anul Onisifor Ghibu” este marcat de împlinirea a 140 de ani de la nașterea marelui savant (31 mai 1883).
În acest context larg și generos, MNCR continuă activitățile proiectului; în cursul lunii iulie s-a lucrat la digitizarea extinsă a publicațiilor lui Onisifor Ghibu, la configurarea paginii web a proiectului și la debutul încărcării conținutului, operațiuni aflate în curs, pagina web urmând a se lansa în luna octombrie.
În luna august a fost perfectat un protocol de colaborare între MNCR și Primăria Orașului Avrig și Muzeul Orășenesc Avrig, integrat în configurația obiectivelor proiectului MNCR menționat și al manifestărilor privind comemorarea marelui învățat și dascăl național, întemeietor de școală în limba română Gheorghe Lazăr, la 200 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.
Proiectul vizează digitizarea și valorificarea muzeală interactivă a colecției de cărți (12, dintre 3 coligate, rezultând 9 volume) care au făcut parte din biblioteca lui Gheorghe Lazăr, identificate de Onisifor Ghibu în Avrig la diverse persoane (1942-1943), unele dintre ele rude ale lui Gheorghe Lazăr; volumele au fost recuperate, iar în 1971 donate muzeului local în curs de organizare, inaugurat în 1979. Cărțile, în limbile latină, greacă, ebraică, germană au fost procurate de Gheorghe Lazăr, în bună parte, probabil în perioada studiilor sale la Universitatea din Viena; au fost tipărite în sec. al XVIII-lea și în primul deceniu al sec. al XIX-lea la Viena, Salzburg, Frankfurt/Main Tyrnavia etc.; poartă însemnările lui Onisifor Ghibu, datate 1942-1943, care le atestă proveniența din biblioteca lui Gheorghe Lazăr; unele au chiar semnătura acestuia din urmă.
Astfel că semnificația aparte a acestei colecții de carte veche se leagă de două personalități majore ale științei și culturii românești unite peste timp prin crez, preocupări științifice, afinități spirituale și simțire națională (Gheorghe Lazăr s-a numărat printre mentorii și modelele lui Onisifor Ghibu); aceste personalități beneficiază în 2023 de omagieri importante: 200 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Gheorghe Lazăr și 140 de ani de la nașterea lui Onisifor Ghibu. Cărțile sunt expuse în prima sală a expoziției muzeului, rezervată lui Gheorghe Lazăr, nu au făcut până acum obiectul unor studii detaliate, iar publicul nu avea posibilitatea consultării, din motive impuse de conservarea bunurilor.
Prin colaborarea MNCR cu Muzeul Orășenesc Avrig (custode Maria Grancea) în perioada 16-19 august, muzeograful Corneliu Beldiman a efectuat scanarea integrală în premieră a celor 9 volume (total circa 3600 p.); în prezent materialul se procesează în vederea realizării unui produs editorial muzeal digital, destinat în special uzului marelui public, în două versiuni cu ISBN (Editura TechnoMedia, Sibiu): pe suport optic (DVD) și online, cuprinzând extrase extinse din sumarul volumelor, fișele acestora, alte date legate de personalitățile menționate etc. Produsul editorial este conceput pentru a fi accesabil de pe orice terminal digital, valențele interactive fiind asigurate optim prin folosirea iphonului/smartphonului în fața exponatelor din sala muzeului.
Produsul editorial se va lansa în data de 16 septembrie la Avrig, cu ocazia lucrărilor sesiunii anuale de comunicări științifice din cadrul Școlii Academice „Gheorghe Lazăr”, organizată de Institutul de Sociologie al Academiei Române (acad. Emilian M. Dobrescu), Primăria Orașului Avrig (primar Adrian Dumitru David) și Biblioteca Orășenească Avrig (Maria Grancea). O valorificare exhaustivă a datelor acumulate în urma documentării (publicarea integrală a versiunii digitale a volumelor) se va realiza în ediția a doua a publicației, care va apărea în această toamnă.
• Consiliul Județean Sibiu a realizat documentația prin care asigură copiilor pachețele zilnice pentru următorii doi ani școlari
Consiliul Județean Sibiu a demarat procedura de licitație publică prin care va asigura mere, lapte și corn pentru aproximativ 45.000 de copii din județul Sibiu. În Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) a fost încărcată întreaga documentație care, în acest moment, se află în procedură de validare de către specialiștii Agenției Naționale de Achiziții Publice (ANAP).
Achiziția va permite asigurarea de produse lactate, de panificație și fructe, pentru următorii doi ani școlari, respectiv 2023-2024 și 2024-2025, beneficiari fiind copii din grădinițele de stat sau private cu program de 4 ore și elevii școlilor generale din clasele 0-VIII.
Potrivit documentelor, porția săptămânală a fiecărui copil din categoriile menționate va cuprinde 2 fructe, 3 cutii de lapte, 2 cutii de iaurt și 5 pachețele de produse de panificație (corn sau biscuiți).
Laptele va fi ambalat în cutii de 200 ml, iar iaurtul va fi oferit la porții de 125 gr. Aceste produse vor fi realizate din lapte de consum fără adaos de lapte praf, zahăr sau îndulcitori, vor avea un conținut de minimum 1,8% grăsime și 3,2% proteine.
Fructele vor fi spălate și ambalate individual, în porții de 100 de grame, în timp ce cornul sau batonul va avea 80 de grame și va fi realizați exclusiv din aluat necongelat. Din categoria produselor de panificație vor mai putea fi oferiți covrigi simpli sau biscuiți.
Valoarea aprobată a produselor alimentare a fost stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 652/2023, fiind de 0,70 lei/porția de fructe, 1,11 lei/porția de lapte sau produs lactat și 0,65 lei/corn sau produs de panificație. Prețurile includ TVA.
Valoarea maximă estimată a contractului este de 34,7 milioane lei, inclusiv TVA, companiile interesate fiind invitate să studieze documentația și să depună ofertele în termenele indicate prin SEAP, imediat după ce va fi parcursă procedura prealabilă a validării ANAP.
Echipa de fotbal din Șelimbăr a învins în această după masă cu 3 la 2 echipa CSA Steaua București în cadrul Ligii a II-a. Șelimbărul ocupă locul 1 după 5 meciuri disputate cu tot atâtea victorii.
După ce Primăria Sibiu i-a refuzat pe cei din Șelimbăr să joace meciurile pe Stadionul Municipal, aceștia au primit teren la Cisnădie. Acolo, astăzi, au repurtat o nouă victorie contra CSA Steaua București.
Bucureștenii au pornit din start cu gândul la penalty și l-au și obținut în minutul 17. După ce în minutul 7 au cerut altul, dar au fost refuzați de arbitru. Au deschis scorul prin Chipirliu din lovitură de la 11 metri.
După 9 minute Rotund egalează pentru Șelimbăr. În minutul 48 Năstăsie aduce Șelimbărul în avantaj.
Dezlănțuiți, șelimbărenii atacă poarta Stelei și în minutul 64 Monea îl execută cu calm pe Pop, portarul Stelei.
Relaxați spre final, șelimbărenii primesc gol în minutul 74 prin Vîrtej.
O excursie în exotica țară a Indoneziei s-a transformat într-un coșmar pentru dr. Nora Țichindeleanu din Sibiu. Aflată alături de soț și prieteni în această țară, Nora a fost implicată într-un violent accident rutier. Potrivit presei din Indonezia, care citează Poliția, Nora mergea pe un scuter condus de Adrian Bartoș (19 ani, Satu Mare). La un viraj aceștia au fost loviți de un camion. Adrian Bartoș a murit pe loc, iar Nora a fost dusă la spital cu multiple leziuni.
Datorită stării grave de sănătate, Nora a fost operată. Acum starea ei de sănătate este mai bună. Prietenii și familia doresc să o aducă în țară, dar costurile unui transport medical special este foarte mare. Aceștia au creat o pagină de strîngere de fonduri unde în nici 24 de ore jumătate din suma necesară a fost deja strânsă.
„Costul transportului medical internațional este exorbitant și mult peste ceea ce își poate permite familia Norei. Cheltuielile includ aranjamente medicale de zbor, personal medical specializat, echipament și logistică.” este o parte din descrierea făcută de prieteni pe pagina de donații. Cei care doresc să contribuie o pot face aici (Pagina donații)
Nora Țichindeleanu este medic endocrinolog în Sibiu și are un băiețel de 4 ani.
ACTUALIZARE: Bărbatul în vârstă de 64 de ani a fost găsit de scafandri ISU Sibiu în râul Olt. Din nefericire acesta nu prezenta semne vitale.
Pompierii militari ai ISU Sibiu intervin în sistem integrat alături de polițiști în misiunea de căutare a unui bărbat de aproximativ 63 de ani.
Bărbatul ar fi căzut în râul Olt, în zona barajului Scoreiu iar din primele informații se pare că bărbatul se afla la pescuit în acea zonă. La fața locului sunt mobilizați 8 pompieri cu o autospecială de stingere, una de primă intervenție, o barcă pneumatică și un echipaj de 3 scafandri.
Un accident cu victime s-a produs în cursul zilei de astăzi, pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, în apropierea Aeroportului Internațional Sibiu.
Din primele cercetări efectuate s-a constatat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Cristian spre centru, o tânără în vârstă de 26 de ani, din localitatea Mag, a virat la stânga fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu două autoturisme conduse din sens opus, pe care le-a proiectat apoi în alte două turisme parcate.
În urma impactului, șoferița a suferit un traumatism de umăr și a fost transportată la spital.
În zonă se circulă îngreunat.
„SAJ SIBIU ,a trimis un echipaj de tip B în Sibiu pe Șoseaua Alba Iulia,în apropiere de Aria,la un accident rutier produs între două autoturisme. Echipajul SAJ a acordat asistenta medicala unei tinere de 25 de ani care a suferit un traumatism de umăr.Femeia a fost transportata la UPU Sibiu în stare stabilă.” transmit reprezentanții SAJ SIBIU
Analiza ariertelor înregistrate de operatorii economici cu capital majoritar de stat la data de 31.07.2023
Potrivit informațiilor extrase din bazele de date administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, din totalul de 1.718 operatori economici cu capital majoritar de stat un număr de 910 înregistrează obligaţii fiscale restante în sumă de 19,8 mld.lei, din care 13,5 mld.lei (68,11%) reprezintă arierate asupra cărora nu se poate acţiona prin măsuri de executare silită deoarece se află sub incidența unor prevederi legale care suspendă aplicarea Codului de Procedură Fiscală (spre exemplu Legea insolvenței, hotărâri judecătorești, proceduri de administrare specială etc.).
Din totalul de 13,5 mld.lei cea mai mare pondere o deţin arieratele acelor operatorii aflaţi sub incidenţa prevederilor Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, însumând 11,9 mld.lei, ceea ce reprezintă 88,1% obligaţii asupra cărora unităţile fiscale competente nu pot aplica măsuri de executare silită.
Primii trei contribuabili cu cele mai mari arierate sunt:
– COMPANIA NATIONALA A HUILEI S.A., cu arierate fiscale în sumă de 5,2 mld.lei, aflată în insolvență din data de 28.04.2015,
– SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA „CFR – MARFA” SA, cu arierate fiscale în sumă de 2,2 mld.lei,
– SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC HUNEDOARA S.A., cu arierate fiscale în sumă de 1,8 mld.lei, aflată în insolvență din data de 14.11.2019,
Cele trei companii cumulează 9,2 mld.lei arierate fiscale (aproape jumătate din totalul general de 19,8 mld.lei), însă importanța economico-socială, la nivel național, a funcționării acestora este evidentă.
Trebuie subliniat faptul că Agenția Națională de Administrare Fiscală aplică în mod unitar și nediscriminatoriu măsurile legale de executare silită rezultate din Codul de Procedură Fiscală, fie prin procese masive și complet informatizate de emitere a somațiilor sau popririlor bancare realizate prin Unitatea de Imprimare Rapidă din cadrul Centrului Național de Informații Financiare, fie prin derularea unor convenții de eșalonare la plată sau de restructurare a obligațiilor fiscale restante încheiate cu toate categoriile de contribuabili administrați, indiferent de natura capitalului social al acestora.
Prin Ordinul Prefectului județului Sibiu, nr.452/30.08.2023, Mircea-Dorin Crețu, s-au constituit Comisii Mixte pentru efectuarea de controale la instituțiile publice și operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolifer lichefiat (GPL), potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții Prefecturii Sibiu.
Începând cu data de 29.08.2023, comisiile, alcătuite din reprezentanți ai Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR), Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. (CNCCIR), Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), Garda Națională de Mediu (GNM), Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu (ISU), Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu (IPJ), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), Autoritatea Vamală Română (AVR), Autoritatea Rutieră Română (ARR) și Agenția pentru Protecția Mediului (APM) au efectuat 98 de controale la operatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL și mijloace de transport.
Din datele centralizate până azi, 05.09.2023, au fost raportate 50 deficiențe și disfuncționalități constatate și au fost aplicate un număr de 39 de sancțiuni contravenționale dintre care 6 amenzi în valoare de aproximativ 28 000 lei și 33 avertismente. Sancțiunile contravenționale au fost aplicate de către IPJ, ISU și ITM.
Menționăm faptul că, până la acest moment nu a fost dispusă suspendarea activității niciunui operator economic sau instituție care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL.
Scutirea de la plata taxei de salubrizare, în cazul imobilelor nelocuite. Sibienii care dețin un imobil nelocuit/neutilizat trebuie să depună în fiecare an, până în 30 septembrie, o declarație pentru anul în curscare să ateste/să reconfirme că respectivul imobil are în continuare acest statut (https://www.sibiu.ro/images/uploads/servicii/DECLARATIE_DE_IMPUNERE.pdf).
Declarația trebuie să fie însoțită și de o confirmare din partea Asociației de Proprietari și/sau orice alt document care să ateste faptul că imobilul este nelocuit/nefuncțional. Acestea se pot transmite:
la registratura Direcției Fiscale de pe str. Turismului nr. 15A.
Reamintim, astfel, că 30 septembrie 2023 este termenul limită pentru depunerea declarației aferente anului 2023 (în cazul celor care nu au depus-o deja, până la această dată). Conform evidențelor Direcției Fiscale peste 3.000 de sibieni se află în această situație și riscă să plăteascăo taxă de salubrizare în cuantum penalizator egal cu dublul valorii abonamentului standard, adică 84 de lei/lună.
Termen limită pentru plata impozitelor și taxelor. Tot în 30 septembrie este și termenul pentru plata impozitelor și taxelor pe clădiri, terenuri sau mijloacele de transport pentru al doilea semestru al acestui an.
Sibienii au la dispoziție o serie de opțiuni pentru plata acestor taxe, atât online, cât și la ghișeu.
Plată Express – fără autentificare, pe www.sibiu.ro (e necesar codul de bare de pe decizia de impunere anuală primită de cetățeni la adresa de domiciliu)
ordin de plată (internet banking) – se va specifica la beneficiar MUNICIPIUL SIBIU, cod identificare fiscală 4270740 și contul IBAN corespunzător obligației fiscale, disponibil pe www.sibiu.ro, secțiunea Informații Publice – subsecțiunea Conturi IBAN: https://www.sibiu.ro/index.php/primaria/conturi_iban.
Alte modalități:
Ghișeul digital, amplasat în sediul central al Primăriei, la intrarea dinspre Piața Mică, disponibil non-stop, inclusiv după încheierea programului instituției și în weekend
Ghișeele Direcției Fiscale de pe str. Turismului nr.15A, str. Samuel Brukenthal nr. 2 și Bd. Victoriei nr.1-3. Programul este disponibil aici: https://sibiu.ro/primaria/serviciu/183)
Stațiile de plată SelfPay din magazinele Profi, Carrefour, Kaufland, agenții CEC, etc.
Rețeaua BRD – Groupe Societe Generale, prin scanarea codurilor de bare de pe decizia de impunere
Oficiile poștale din municipiul Sibiu.
În cazul în care aceste taxe și impozite nu se achită până la data scadentă – 30 septembrie 2023 – cei în cauză vor trebui să achite majorări de întârziere în cuantum de 1% din suma restantă pentru lună/fracțiune de lună.
Muzeul Național Brukenthal continuă și în acest an organizarea concertului de chitară susținut de prof. Raul Guțu. În acest an alături de acesta este invitată și pianista Maria Cristina Ionel.
Concertul de pian și chitară este organizat cu sprijinul Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu și va avea loc joi, 7 septembrie 2023 ora 18:00, în Sala oglinzilor, str. Gen. Magheru, nr. 1-3, intrarea fiind gratuită.
Din repertoriul concertului nu vor lipsi piese compuse de George Enescu, Claude Debussy, Maurice Ravel, Dilermando Reis, Heitor Villa Lobos, Fernando Sor, Luigi Boccherini.
Raul Răzvan Guțu a descoperit chitara la vârsta de 10 ani în Constanța, orașul natal, intuind, din prima clipă, că nu este un simplu instrument, ci îi va fi o pasiune de o viață.
A început studiul chitarei la Colegiul Național de Arte ,,Regina Maria” din Constanța, perioada caracterizată de participări la prestigioase concursuri naționale și internaționale (,,George Georgescu” ,,Micul Paganini”, Festivalul Internațional de chitară Eduard Pamfil) și olimpiade școlare, obținând numeroase premii și recunoașterea membrilor juriilor.
Tot atunci, Raul își lansează albumul de compoziții proprii ,,Crăciun la malul mării”, fapt unic în peisajul artistic muzical constănțean și chiar național.
Urmează studiile universitare și masterale în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, la clasa conferențiarului doctor universitar Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, specializarea Interpretare Instrumentală (chitară), Stilistică Interpretativă Vocală și Instrumentală, profesor de instrument. Preocupat în permanență de perfecționare și de descoperirea de noi valențe interpretative, participă la masterclass-urile susținute de: Gábor Podhorszky, Gabriel Bianco, Harold Gretton, Gerhard Reichenbach, Csáki András şi Ulrich Müller, etc.
Susține recitaluri solo și camerale în întreaga țară (Opera Națională din Brașov, Teatrul Naţional de Operă şi Balet ,,Oleg Danovski” din Constanța, Teatrul Fantasio din Constanța, și în diverse alte locații Sibiu, Alba Iulia, București și Sighișoara), multe dintre ele fiind transmise de posturi TV locale și naționale.
În ultimii patru ani, ajutat și de un dar pedagogic înnăscut, își transmite mai departe pasiunea în calitate de profesor de chitară clasică la Liceul de Artă ,,Regina Maria” din Alba Iulia și Liceul de Artă din Sibiu, elevii săi obținând rezultate deosebite la concursuri și olimpiade școlare.
Născută în 1993, Maria Cristina Ionel este o pianistă implicată în scena muzicii clasice românești. Având o preocupare constantă pentru explorarea culorilor sonore și dezvoltarea mijloacelor expresive ale interpretărilor sale la pian, Maria Cristina se concentrează în prezent pe repertoriul din începutul secolului al XX-lea, în special lucrările compozitorilor Debussy, Ravel și Enescu.
Pianista a întreținut o bogată și variată activitate artistică ce cuprinde atât recitaluri solo cât și în formații camerale, concertând pe scene din țară, dar și în străinătate (Austria, Italia, Ungaria, Lituania). De asemenea, Maria a urcat pe scenă în cadrul unor festivaluri prestigioase, cum ar fi Festivalul CHEI al Universității Naționale de Muzică București (2014, 2017), FestITALIA (2014) și Klaipeda Sea Festival (2023).
De-a lungul timpului a obținut numeroase premii la concursuri, printre care se numără locul al doilea la Festivalul muzicii maghiare (2021), locul al doilea la Concursul Național Mihail Jora (2015), premiul întâi la ConcursulGradus ad Parnassum (2011, 2012), locul al treilea la Concursul Drumul spre celebritate (2017) și premiul întâi la Concursul Național Craiova-Piano (2010). Recent, a fost semifinalistă la concursurile internaționale Worldvision Music Contest (2021) și Vigo International Piano Competition (2022).
Colaborările ei cuprind de la acompaniament vocal și instrumental (stagiunea Opera la Bibliotecă, Masterclassul de tehnică și interpretare vocală susținut de basul Florin Ganea, Concursul de lied românesc, olimpiade de muzică, concursuri instrumentale etc.) până la festivaluri inedite precum NEXT Film Festival (2019). De asemenea, formează un duo cameral alături de violonista Cătălina Cîrciu și recent a început colaborarea alături de bas-baritonul Dragoș Andrei Ionel.
Începând cu anul 2022, face parte din echipa de muzicieni în cadrul proiectului european SOUND project, care are ca scop dezvoltarea unei noi modalități de muzicoterapie destinată pacienților care suferă de Alzheimer.
Maria Cristina Ionel și-a finalizat studiile la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa de pian a pianistei și profesoarei Dana Borșan. Fiind preocupată de măiestria interpretativă, a participat la masterclass-uri susținute de pianiști de renume precum Gintaras Januševičius, Stefan Arnold, Hakon Austbo, Dan Grigore, Adrian Oetiker, Gerlinde Otto, Tobias Schabenberger, Anton Kernjak etc. și continuă să se perfecționeze, începând cu anul 2019, în cadrul cursurilor organizate de European Music Institute Vienna cu reputatul pianist și pedagog Martin Hughes.
Din 2017 până în prezent desfășoară în paralel și o activitate pedagogică bogată, fiind profesor de pian la International School of Bucharest și la Școala gimnazială de arte Iosif Sava, elevii săi obținând premii la concursuri naționale și internaționale.
O cercetare cantitativă, privind mobilitatea elevilor din Sibiu, desfășurată în perioada martie – mai a acestui an, a dezvăluit date alarmante cu privire la mijloacele de transport utilizate de elevi pentru a ajunge la școală și la activitățile extra-curriculare. Datele obținute sunt rezultatul implicării a peste 150 de clase din peste 20 de școli din Sibiu, adunând mai mult de 3500 de răspunsuri de la elevi.
Scopul principal al acestei cercetări a fost de a determina cota modală în rândul elevilor din Sibiu, acoperind toate ciclurile de învățământ. Timp de 3 săptămâni, elevii au notat mijlocul de transport utilizat în fiecare zi. Pentru școlile cu peste 6 clase participante a fost realizată o analiză separată a cotei modale, pentru o înțelegere mai detaliată a tendințelor de transport.
Rezultatele cumulate arată o realitate îngrijorătoare. Peste 50% din elevi sunt transportați la școală cu mașina, iar la nivelul ciclului primar acest procent ajunge la 70%. Chiar și în rândul elevilor de liceu, aproape 40% folosesc mașina pentru a ajunge la școală. Acest lucru este îngrijorător, în special având în vedere că mulți dintre acești elevi ar avea discernământul necesar să se deplaseze pe cont propriu.
Raportat la datele obținute, estimativ peste 10.000 de mașini circulă zilnic în Sibiu pentru a transporta elevi între casă și școală sau alte activități extra-curriculare. Utilizarea mașinii are un impact negativ însemnat asupra traficului, siguranței, poluării și bunăstării generale a populației.
Datele au un rol determinant în dezvoltarea viitoarelor programe, dar și în monitorizarea și evaluarea tendințelor de mobilitate. Pentru următorul an, UBR și-a propus să contribuie la scaderea cotei modale auto în rândul elevilor de la 50% la 40%, în baza unor program dezvoltate în cooperare cu partenerii din cadrul programului “Laboratorul de Mobilitate Urbană Activă”. Din această reducere, estimativ, 5% pot merge către trotinetă și bicicletă, iar alți 5% pot alege să meargă pe jos sau să utilizeze transportul public.
Mobilitatea școlară este o problemă crucială pentru Sibiu. Este responsabilitatea întregii comunități de a oferi un stil de viață activ, sănătos și independent tuturor copiilor și adolescenților, deoarece “primul drum important din viața fiecărui elev este drumul zilnic spre școală”.
Cercetarea a fost realizată cu sprijinul Ambasadei Regatului Tărilor de Jos în România și sponsorizată de KeepCalling.
Cercetare Cantitativă – Tendințe Îngrijorătoare în Mobilitatea Elevilor din Sibiu
O cercetare cantitativă, privind mobilitatea elevilor din Sibiu, desfășurată în perioada martie – mai a acestui an, a dezvăluit date alarmante cu privire la mijloacele de transport utilizate de elevi pentru a ajunge la școală și la activitățile extra-curriculare. Datele obținute sunt rezultatul implicării a peste 150 de clase din peste 20 de școli din Sibiu, adunând mai mult de 3500 de răspunsuri de la elevi.
Scopul principal al acestei cercetări a fost de a determina cota modală în rândul elevilor din Sibiu, acoperind toate ciclurile de învățământ. Timp de 3 săptămâni, elevii au notat mijlocul de transport utilizat în fiecare zi. Pentru școlile cu peste 6 clase participante a fost realizată o analiză separată a cotei modale, pentru o înțelegere mai detaliată a tendințelor de transport.
Rezultatele cumulate arată o realitate îngrijorătoare. Peste 50% din elevi sunt transportați la școală cu mașina, iar la nivelul ciclului primar acest procent ajunge la 70%. Chiar și în rândul elevilor de liceu, aproape 40% folosesc mașina pentru a ajunge la școală. Acest lucru este îngrijorător, în special având în vedere că mulți dintre acești elevi ar avea discernământul necesar să se deplaseze pe cont propriu.
Raportat la datele obținute, estimativ peste 10.000 de mașini circulă zilnic în Sibiu pentru a transporta elevi între casă și școală sau alte activități extra-curriculare. Utilizarea mașinii are un impact negativ însemnat asupra traficului, siguranței, poluării și bunăstării generale a populației.
Datele au un rol determinant în dezvoltarea viitoarelor programe, dar și în monitorizarea și evaluarea tendințelor de mobilitate. Pentru următorul an, UBR și-a propus să contribuie la scaderea cotei modale auto în rândul elevilor de la 50% la 40%, în baza unor program dezvoltate în cooperare cu partenerii din cadrul programului “Laboratorul de Mobilitate Urbană Activă”. Din această reducere, estimativ, 5% pot merge către trotinetă și bicicletă, iar alți 5% pot alege să meargă pe jos sau să utilizeze transportul public.
Mobilitatea școlară este o problemă crucială pentru Sibiu. Este responsabilitatea întregii comunități de a oferi un stil de viață activ, sănătos și independent tuturor copiilor și adolescenților, deoarece “primul drum important din viața fiecărui elev este drumul zilnic spre școală”.
Cercetarea a fost realizată cu sprijinul Ambasadei Regatului Tărilor de Jos în România și sponsorizată de KeepCalling.
În corpul unui copil de numai 3 anișori se duc, secundă de secundă, bătălii nesfârșite. Nici părinții nu își explică puterea de care dă dovadă fetița lor, de mai bine de un an de zile.
,,Sincer nu știm de unde are puterea, rezistența de a trece prin toate. După prima ședință de chimioterapie a avut hemoragie internă. Cu greu au reușit medici să o stabilizeze. Am început tratamentul în iunie, iar până în august ea nu putea să stea singură în picioare. Trei luni de zile de la începerea tratamentului agresiv copilul meu nu a putut vorbi, nu putea nici măcar să plângă, doar deschidea gura și scotea un sunet de scâncit și îi curgeau lacrimi pe obraji. A fost cumplit! Să îți vezi copilul îndurând atâta suferință este sfâșietor!” Ne-a povestit George, tatăl Dianei.
Coșmarul familiei Pericleanu a început anul trecut în vară când Diana a început să slăbească din senin într-un ritm alert.
,,Nu se mai juca. Începuse să doarmă foarte mult, la modul că după ce se trezea mânca și în jumătate de oră adormea iarăși pe unde apuca. Ne-am îngrijorat extrem de tare când, în doar o săptămână, a slăbit așa dintr-o dată într-un ritm alarmant, iar burtica ei se umfla inexplicabil.”
După efectuarea unei ecografii, părinții au primit diagnosticul devastator – Diana suferea de cancer. Vestea i-a lovit ca un trăsnet, iar Diana a devenit peste noapte o mică luptătoare în fruntea unei bătălii pe care nimeni nu o putea anticipa.
Au urmat luni de tratament și operații peste operații. Două tumori gigant au fost extirpate din corpul firav al Dianei, însă boala nu s-a lăsat înfrântă. Nici părinții Dianei nu s-au dat bătuți. Când toate tratamentele s-au epuizat în țara lor, George și Anamaria au căutat ajutor în străinătate. O clinică din Italia le-a venit în ajutor. În baza unei asigurări medicale încheiate de tatăl micuței luptătoare la Roma, Diana are șanse reale să câștige bătălia cu celulele rele care i-au invadat corpul.
,,Am început deja o serie de proceduri medicale complicate, inclusiv chimioterapie și imunoterapie. Deși analizele sunt îngrijorătoare, starea ei generală este bună, iar noi ne păstrăm speranța într-un viitor împreună”, ne- mărturisit tatăl micuței Diana.
George este militar de meserie, știe să strângă din dinți și să meargă mai departe. Familia sa are însă nevoie de sprijin financiar pentru cazare, transport și alte cheltuieli inevitabile o dată cu transferul în străinătate. Cu un venit limitat și cu un alt copil rămas acasă în grija bunicilor, familia Dianei se confruntă cu o povară financiară considerabilă: 18.000 de euro.
,,Chiar în cele mai întunecate momente, când speranța pare a fi o fărâmă, noi credem. Credem în bunătatea oamenilor și în puterea iubirii.” – Anamaria Pericleanu.
,,În ciuda tuturor provocărilor, Diana și familia ei nu renunță. Cu speranța că pot aduce zâmbetul și bucuria înapoi în viața micuței lor luptătoare, ei se bazează pe ajutorul și generozitatea celor din jur.
În această perioadă dificilă, fiecare contribuție contează. Cei care doresc să sprijine familia Dianei în această luptă pot face donații în conturile Asociației Salvează o inimă. Diana, o micuță luptătoare de doar trei ani, ne amintește că viața este o comoară neprețuită și că, prin solidaritate și iubire, putem depăși cele mai mari încercări.” Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.
Muzeul Cinegetic August von Spiess amplasat pe Str. Școala de Înot nr. 4 Sibiu este închis în perioada 04.09.2023-10.10.2023 pentru efectuarea de lucrări de întreținere.
In touch, by Brukenthal Contemporary Art Museum este noul produs de brand al Muzeului Național Brukenthal.
Realizat de Crama Jelna, Amprenta Transilvaniei în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal, ediția specială de vin În touch, roșu și alb va fi lansat cu prilejul SCAF – Festivalul Internațional de Artă Contemporană de la Sibiu.
Darius Pripon, Chief Winemarker a declarat:
„Dragi prieteni,
Avem plăcerea da a vă invita să degustați noul nostru vin InTouch făurit în strâns parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal, în inima Transilvaniei, în Jelna și Sibiu.
În aceste vinuri, veți degusta amprenta Transilvaniei în forma sa pură, înaltă și jovială. Vă așteaptă cu freamăt, prospețimea unică din piemontul Călimanilor.”
Alexandru Constantin Chituță, manager interimar al Muzeului Național Brukenthal a afirmat: „Cu prilejul celui mai important eveniment cultural-diplomatic din România SCAF – Festivalul Internațional de Artă Contemporană de la Sibiu am dorit să avem și un nou produs de brand Brukenthal. Împreună cu prietenii noștri de la Crama Jelna am realizat această ediție limitată de vin alb și roșu care va putea fi achiziționat de la Muzeul de Artă Contemporană și de la Palatul Brukenthal. In touch este tema ediției acestui Festival, iar pentru etichetă am folosit indicii care ne transmit la Metaverse, o temă de actualitate astăzi în întreaga lume despre care vom vorbi și în cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Artă Contemporană de la Sibiu.
Se cunoaște faptul ca arta și frumosul merge foarte bine alături de un vin bun, de calitate. Vom oferi la ediția SCAF 2023 artă de foarte bună calitate adusă din peste 20 de țări de pe 5 continente împreună cu un vin excelent.
Muzeul Național Brukenthal vine și în acest fel în întâmpinarea vizitatorilor noștri cu produse souvenir. Ne gândim atât la promovarea produselor românești, cât și la dezvoltarea brandului Brukenthal care duce direct la realizarea de venituri proprii. Muzeul Brukenthal este instituția cu cel mai dezvoltat brand al unei instituții culturale din România având o seamă de produse”.
Vă așteptăm la Sibiu în perioada 16-30 septembrie 2023.
Nu ratați ediția SCAF 2023 – cel mai mare eveniment cultural-diplomatic din România!
Eveniment organizat de Muzeul Național.
Brukenthal și Asociația Brukenthal von Studio cu sprijinul Ministerului Culturii.
SCAF este eveniment aflat sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.