Acasă Blog Pagina 720

TURSIB: Programul de vară al mijloacelor de transport

0
Tursib

Sibiu Independent: Filosofia noastră

Știri care dau putere comunității noastre

Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.

Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.

Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.

TURSIB informează că modificările propuse în cadrul proiectului privind programul de circulație pe timpul verii, supus și dezbaterii publice, vor fi implementate începând cu data de 1 Iulie 2023.


Aceste modificări sunt necesare datorită scăderii semnificative în timpul verii a numărului de pasageri pe traseele noastre, în urma vacanței școlare și a concediilor de odihnă de la majoritatea societăților.

Ca atare, noul program de circulație va implica ajustări în programul și frecvența autobuzelor de pe liniile 8, 16, 17, 18, în zilele lucrătoare, pentru a se potrivi cererii reduse din această perioadă.

Vă rugăm să consultați noile programe începând cu data de 1 Iulie 2023, fie pe orarele din stațiile de autobuz fie pe site-ul nostru: www.tursib.ro

Vă asigurăm că vom depune toate eforturile necesare pentru a reduce la minim orice inconveniențe cauzate de această modificare.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim călătorii plăcute alături de noi!”  – transmit reprezentanții TURSIB

Situația contestațiilor depuse la nivelul centrelor de Evaluare Națională 2023 din județul Sibiu

0
Evaluarea Nationala  afisare rezultate contestatii

Astăzi, 29.06.2023, la ora 12.00 s-a finalizat etapa de depunere a contestațiilor pentru rezultatele obținute la Evaluarea Națională 2023 de către absolvenții clasei a VIII-a, la nivelul celor 88 de centre de examen din județul Sibiu.


Centralizarea, după depunerea contestațiilor de către elevi, este următoarea:

DisciplinaNumăr candidați cu notăNumăr contestații
Limba și literatura română3.123410
Matematică3.106170
Limba și literatura germană maternă38945
Limba și literatura maghiară maternă150
TOTAL625

Cele mai multe contestații au fost depuse la centrele de examen Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu (51), Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu (50), Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu (34), Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu (28), Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu (25), Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu (25), Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu (22) și Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu (20).

În conformitate cu OMEC 5.241 din 31.08.2022 (cu modificările și completările ulterioare), art. 10, alin. 4: ”Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.”.

Rezultatele finale se vor afișa marți, 04.07.2023.

Media generală de admitere se calculează considerând-se 100% media de la Evaluarea Națională.

Eveniment cultural de excepție la Sibiu. Radu Carp lansează volumul „Război în Europa. Ucraina, România și Republica Moldova în fața agresiunii ruse”

0

Un eveniment cultural de excepție va avea loc, în Sibiu, la Hotel RAMADA, sala Alfa, vineri, 30 iunie 2023, începând de la ora 18:00, organizator fiind DJC Sibiu în colaborare cu ULBS.

Atffel, în prezența unui public distins, Radu Carp va lansa volumu „Război în Europa. Ucraina, România și Republica Moldova în fața agresiunii ruse”, apărut la Editura Corint și traducerea cărții lui Edward N. Luttwak: Ascensiunea Chinei în față cu logica strategiei, Editura Universității Vest, 2023.

Profesor la facultatea de Științe Politice a Universității București, analistul politic Radu Carp identifică împreună cu interlocutoarea lui, Marianna Prîsiajniuk, pe tot parcursul cărții Război în Europa. Ucraina, România și Republica Moldova în fața agresiunii ruse, cauzele războiului din Ucraina și manipulările propagandei ruse, fiind încrezător în forța coeziunii sociale, atât la nivelul Ucrainei, cât și al întregii Europe democratice. Invitați să vorbească despre subiectul cărții sunt: conf. univ. dr. Silviu Nate, Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul de Relații Internaționale, Științe Politice și Studii de Securitate din cadrul ULBS, director al Centrului de Studii Globale, precum și dr. Tetiana Toma.

În volumul Ascensiunea Chinei în față cu logica strategiei (traducere, prefață și note Radu Carp), ne sunt prezentate aspecte concludente despre locul Chinei în ansamblul arhitecturii globale, folosindu-se incursiuni în istoria și gândirea strategică chineză, pentru a se explica astfel prezentul uneia dintre cele mai mari puteri economice (și nu numai) a lumii. Invitat să conferențieze pe marginea acestui subiect este lect. univ. dr. Marius Șpechea.

Moderatorul acestui eveniment cultural de mare importanță, pentru toți cei care vor să înțeleagă mecanismele subtile ale politicii globale, este dr. Ilie Dan Nanu, director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Sibiu.

La sfârșitul evenimentului autorul va acorda autografe și va răspunde întrebărilor celor prezenți.

Baletul sibian dansează spectacolul „În numele bucuriei”, în aer liber la FITS

0

Teatrul de Balet Sibiu prezintă vineri, 30 iunie 2023, o a doua reprezentație a spectacolului „În numele bucuriei”, coregrafia Ángel Martínez Sánchez, de această dată în aer liber. Spectacolul va avea loc în Piața Habermann, de la ora 20:45, iar accesul publicului va fi gratuit. Sub soarele cald de iunie și în vibrația puternică a Festivalului Internațional de Teatru, întreaga cetate a Sibiului devine cel mai colorat, viu, plin de energie și cosmopolit oraș din România, iar exact așa este și spectacolul „În numele bucuriei” prezentat de compania internațională de dans a Teatrului de Balet Sibiu: o explozie de culoare, energie și ritm. Inspirat de dansurile tradiționale spaniole, spectacolul baletului sibian prezentat în aer liber, este mai mult decât o reprezentație artistică, a primei companii internaționale de dans din România, este o oază de energie într-o seară fierbinte de vară.

 

„Îmi amintesc FITS ca pe o explozie de bucurie și inspirație, un torent de artă și cultură chiar înainte de vară. Artiștii iau străzile cu asalt și te încântă cu lucruri la care nu te-ai gândit niciodată, de la opera chineză, la dansul egiptean. Este foarte emoționant să văd, în sfârșit, Teatrul de Balet Sibiu invitat al acestui eveniment uimitor, care servește drept punte de legătură între oaspeții din întreaga lume și bogata viață culturală a Sibiului, la care TBS contribuie pe parcursul întregului an. Mă simt foarte onorat ca o lucrare coregrafică creată de mine, în perioada când am fost dansator al companiei, să facă parte din programul pe care TBS îl prezintă anul acesta la FITS. Sper ca publicul să se bucure de scânteia de emoție, bucurie și pasiune a dansatorilor și să trăiască o experiență la fel de semnificativă cum a fost pentru mine în anii în care am fost dansator la Sibiu.” Ángel Martínez Sánchez, coregraf și dansator al Operei Naționale din Atena, Grecia

„În numele bucuriei”, este o creografie inspirată de dansurile tradiționale spaniole, creată de Ángel Martínez Sánchez. Originar din Spania, Angel Martínez Sánchez este fost dansator al Teatrului de Balet Sibiu, în prezent dansator al Operei Naționale din Atena, Grecia. Spectacolul a avut premiera la Teatrul de Balet Sibiu în anul 2019 și a rămas până astăzi unul dintre cele mai apreciate titluri din repertoriul baletului sibian.

ÎN NUMELE BUCURIEI

Coregrafia: Ángel Martínez Sánchez

Muzica: Zarzuele (Gerónimo Giménez, Reveriano Soutullo și Juan Vert, Amadeo

Vives, Federico Chueca și Manuel Fernández Caballero) și compoziții la chitară de

Francisco Tárrega

Costume: Rodica Kabdebo

Distribuție: Ayaka Nagai, Ludovica Tontodonati, Alba Fernandez, Maria Trabalon,

Sara Zanzon, Gabriela Checo, Tereza Dragomir, Camille Texier, Michaela Gobas,

Marta Parise, Kenichi Murata, Guido Sarnataro, Mattia Longhitano, Manuel Sanchez,

Henrique Ferreira, Nathaniel Lillington, Johan Mancebo, Miguel Teixeira

Durata: 45 minute

Bărbat rănit pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu. A căzut de pe motoscuter

0

Un autoaccident s-a produs în urmă cu puțin timp pe Șoseaua Alba Iulia, din municipiul Sibiu.


Din primele cercetări efectuate a rezultat faptul că, în timp ce conducea un motoscuter pe Șoseaua Alba Iulia, dinspre centru spre aeroport, în apropiere de intersecția cu strada Autogării, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul București, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat.

„Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență pe Șoseaua Alba Iulia pentru a acorda îngrijiri medicale unui bărbat care a căzut de pe un motoscuter. Bărbatul în vârstă de 54 de ani a suferit un traumatism la coloană și a fost transportat la UPU Sibiu.” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU, Andreea Ștefan

Corbii dansează din nou, la Căminul Cultural din Roșia

0

Elevii celor două școli de muzică din cadrul Asociației Elijah prezintă comunității din care fac parte un spectacol absolut special, intitulat sugestiv Dansul Corbilor. Tinerii muzicieni vor interpreta melodiile studiate de-a lungul unui întreg an de zile, în Căminul Cultural din comuna Roșia, în data de 7 iulie, de la ora 18.


Dansul Corbilor este evenimentul-spectacol al unui an intens de muncă atât pentru profesorii coordonatori cât și pentru cei peste  180 de copii care fac parte din cele 9 orchestre ale celor două școli de muzică, cea de la Nou și cea din satul Hosman. 



Asociația Elijah a luat ființă în urmă cu 13 ani, în comuna Roșia, iar activitatea s-a extins acum în multe dintre satele de pe Valea Hârtibaciului. Reprezentanții asociației desfășoară diverse activități sociale în satele Nou, Daia, Roșia, Cornățel, Marpod și Hosman. De la centre sociale active, școli de muzică, o casă de tip familial, un internat, până la creșe și chiar la un cabinet stomatologic gratuit pentru copii, Valea Hârtibaciului poartă din ce în ce mai mult amprenta muncii extraordinare desfășurată de această asociație.

Școlile de muzică au fost înființate cu un scop foarte clar, acela de a pune în valoare talentul nativ al tinerilor din zonă iar rezultatele nu au întârziat să apară. Mulți dintre copiii care au participat la activitățile școlilor de muzică sunt acum muzicieni în toată legea iar unii dintre ei cântă alături de ansambluri consacrate la nivel național și chiar internațional.

Dansul Corbilor are loc în fiecare an iar în 2023 a ajuns la cea de-a 11-a ediție. Timp de aproape două ore, pe scena căminului cultural din comuna Roșia se vor perinda ansamblurile Veselijah, Șatra Regală, Armonic Grup, Șatra Junior, Alegrijah, Armonijah precum și impresionanta orchestră Elijah, care numără în acest moment nu mai puțin de 120 de artiști. Spectacolul este o formă de a mulțumi comunităților din zonă, care participă activ la susținerea tinerilor spre învățarea unui instrument sau, de ce nu, spre o carieră muzicală. 
250 de copii sunt îndrumați de peste 30 de profesori care predau zece instrumente diferite, sunt instruiți vocal sau merg la cursuri de dans. 

Fondatorii Asociației Elijah, Ruth Zenkert și preotul Georg Sporschill SJ și-au început activitatea în Transilvania în anul 2012 pentru a ajuta copiii romi neglijați și familiile lor. De la prima locatie oficial deschisă în Hosman, asociația și-a extins treptat activitatea iar acum desfășoară proiecte în domeniile social, educație, formare și muncă. Scopul este de a ajuta, în special, tinerii să-și construiască singuri, viața proprie.

Bătrânel rănit după ce a căzut de pe bicicletă, pe o stradă din Sibiu

0

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident produs la intersecția străzilor Luptei cu Nicolae Iorga, din municipiul Sibiu.


Un sibian în vârstă de 80 de ani, în timp ce conducea o bicicletă pe strada Nicolae Iorga, a virat la dreapta pe strada Luptei, a acroșat o tânără în vârstă de 21 de ani, tot din municipiul Sibiu, care traversa strada pe trecerea pentru pietoni, după care a căzut pe carosabil.

„SAJ SIBIU a trimis un echipaj de tip C in Sibiu pe str Nicolae Iorga ,unde un biciclist în vârstă de 80 de ani se dezechilibrează și cade ,în cadere lovind și o tanara care traversa strada.
Barbatul a suferit un TCC acut închis, traumatism de membru inferior și excoriatii la nivelul feței,el fiind transportat la UPU SIBIU pentru investigații suplimentare. Tânăra refuza examinarea.”
a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU

USR Sibiu : Cine-i Bibu? (C.P)

0

Organizația Județeană USR Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


În cadrul ședinței de Consiliu Local al Municipiului Sibiu din acestă lună, a fost discutată și înființarea mult așteptatei Zone Metropolitane. Consilierii USR, prin vocea lui Ionuț Ghise, și-au exprimat susținerea pentru proiect și au sugerat că toate posturile aferente administrării zonei metropolitane ar trebui ocupate printr-un proces transparent de concursuri. De asemenea, au îndemnat PNL să fie direct responsabil de buna desfășurare și operaționalizarea cât mai rapidă a proiectului, având în vedere că majoritatea primarilor implicați sunt membri ai PNL.

În răspuns la această intervenție, administratorul județului Sibiu, Adrian Bibu, a avut câteva remarci critice la adresa USR motiv pentru care considerăm necesare unele clarificări:

Ne exprimăm respectul față de munca depusă de toți cei implicați în inițierea și dezvoltarea proiectului de înființare a zonei metropolitane în Sibiu, inclusiv consilierii PNL și angajații din Primărie. Considerăm că este important să lucrăm împreună pentru a găsi soluții benefice pentru comunitate și să depășim eventualele diferențe politice.

Cu toate acestea, etichetarea generală a USR ca fiind „imatur politic” și aruncarea de vină asupra sa pentru toate nerealizările administrative și politice promise de PNL nu contribuie în mod constructiv la dezbateri și colaborare. Suntem deschiși la dialog și credem că este important să depunem eforturi comune pentru a găsi soluții bune în beneficiul cetățenilor din Sibiu.

În ceea ce privesc acuzațiile de necooperare aduse de Adrian Bibu fostului ministru al Fondurilor Europene, colegul nostru Cristian Ghinea, am obținut următorul răspuns din partea acestuia:

„Probabil PNL Sibiu are fantezii cu miniștri. Nu am auzit niciodată de dl. Bibu, nici vorbă să stea la ușă. De altfel, am avut zeci de întâlniri cu autoritățile locale. Este surprinzător cum nu am observat niște somități care stăteau la ușă de șase ori. Probabil confundă ușile.

În schimb, am lucrat bine la minister cu secretarul de stat Cristian Roman, care venea chiar din PNL Sibiu.

Am reușit să aduc 2 miliarde de euro pentru spitale. Cel din Sibiu era într-o poziție favorabilă. Apoi, Rafila l-a scos din listă. Domnul Bibu ar trebui să-i rupă ușa pesedistului. Este jenant că județul lui Klaus Iohannis a rămas fără spital din cauza partenerului de guvernare, PeSeDe.”

Se pare că PNL Sibiu se simte deranjat de dorința noastră, de a aduce acuratețe administrativă și de a solicita concursuri transparente. Ei bine, astfel de reacții nu ne surprind, de altfel această atitudine împotriva cetățeanului ne-a determinat să ne implicăm politic.

Vă asigurăm că ne vom ține de cuvânt și vom face mult mai mult decât să ne limităm la slogane de campanie. Suntem aici pentru a reprezenta interesele cetățenilor și vom continua să luptăm pentru o administrație corectă și transparentă. 

Pentru o guvernare defectuoasa sunt responsabili PNL si PSD de peste 30 de ani deja, iar acum se folosesc de tertipuri, uitând de tăierea panglicii în câmp, lângă un panou cu poza spitalului înainte de alegerile din 2020.

#PNLInCampanieElectorala

Reconnecting the City – expoziție în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

0

Artiști: Anca Boeriu, Alexandru Cînean, Cosmin Paulescu 

Instalație derivată din spectacolul-aplicație ”The Walks” byRimini Protokoll (o co-producție creart/TEATRELLI & Goethe-Institut București)

Parte din Neo Art Connect

Curatori: Roxana Lăpădat, Andreea Sandu

Galeria: NO!HAI Ambasada Creativă 

Piața Mică 3, Sibiu

23 iunie – 2 iulie 2023, zilnic între orele 13.00 – 17.00


Proiectul curatorial pornește de la tema Anualei de Artă și Știință – reconectarea – și a fost gândit ca o punte între tipuri diferite de manifestări artistice, între artiști și între publicul divers al orașelor în care este itinerat: Sibiu, Timișoara, Cluj-Napoca și București.

10 tineri artiști din Sibiu au fost invitați să parcurgă cele 10 Plimbări ale spectacolului experimental – aplicație „The Walks” by Rimini Protokoll (o co-producție creart/Teatrelli, în parteneriat cu Goethe-Institut București) și să-și descopere orașul din perspectivă performativă, experiențele lor (materializate în fotografii pe care aplicația te invită să le faci) fiind încapsulate într-o instalație creată de Cosmin Paulescu (Cozo), sub forma unor hărți. Cei 10 artiști sunt (în ordine alfabetică): Andreea Bena, Raluca Elena Coșăreanu, Alexandra Dogaru, Cristina Fău, Horia Fedorca, Maya Goia, Ilie Mitrea, Sergiu Pavălă, Andrei Popa, Paula Prade.

Parte din instalație vor fi și lucrările concepute de artistul sibian Alexandru Cînean, prezentate în cadrul expoziției EYE SB-YOU! (FITS 2021) și recontextualizate pentru proiectul „Reconnecting the City”. Ochii pictaţi în lucarnele caselor din Sibiu, prin care orașul a devenit spectator al propriilor istorii, vor adăuga noi istorii și imagini, dintr-o altă perspectivă: atunci înregistrau în mod direct și ca un „spectator” obiectiv viața orașului, acum devin „spectatori” subiectivi care înmagazinează amintiri prin intermediul unei experiențe performative indirecte – „The Walks”. 

Perspectiva este completată de „oamenii” artistei Anca Boeriu, care dau glas orașului prin „prezență”, dar și prin intermediul unei instalații audio: Te uiți împrejur, privești, asculți, simți. Este relația ta de iubire cu orașul. Atunci te întrebi dacă oamenii locuiesc orașul sau se lasă locuiți de acesta.

Vernisajul a avut loc în data de 23 iunie, printre altele în prezența profesorului, teatrologului și cercetătorului Octavian Saiu, a directorului Goethe-Institut București, Joachim Umlauf, a artiștilor Anca Boeriu si Alexandru Cînean, a actriței Gabriela Pîrlițeanu – una dintre vocile versiunii în limba română a spectacolului-aplicație „The Walks”, precum și a curatoarelor Roxana Lăpădat (director artistic Tearelli și co-producătoarea „The Walks) și Andreea Sandu (fondatoarea Galariei de artă contemporană și design Galateca și inițiatoarea Platformei naționale și a Anualei de Artă și Știință Neo Art CONNECT).

Proiectul expozițional face parte din Anuala de Artă și Știință – Neo Art CONNECT (NAC), prima platformă națională, rețea și anuală de artă și știință, inițiată de Galeria Galateca și Asociația Culturală Neo Art România și dezvoltată în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale, având ca partener strategic Fundația 9. Platforma și-a început manifestările artistice pe 18 mai cu o expoziție intitulată RECONECTARE care a oferit vizitatorilor oportunitatea de a vedea cele cinci proiecte câștigătoare ale burselor oferite în cadrul programului de BRD Groupe Société Générale, în ediția pilot Neo Art CONNECT, desfășurată în toamna anului 2022. Activitățile din cadrul platformei se vor încheia la finalul lunii iulie 2023.

Adrian Bibu: PNL și-a făcut treaba! Ionuț Ghișe (USR): În sfârșit, le-a dat Dumnezeu, primarilor din jurul Sibiului, mintea de pe urmă!

0

Consiliul Local Sibiu a votat ieri constituirea zonei metropolitane Sibiu, prin asociația ADI Pol Dezvoltare Sibiu. Și restul localităților din jurul Sibiului trebuie să voteze aderarea la asociație pentru a se constitui efectiv zona metropolitană. Deja, toate primăriile din jurul Sibiului și-au declarat intenția de vot, ele fiind controlate multe de primari PNL, dar și de PSD.

Doar comuna Cristian a făcut notă discordantă și a anunțat prin intermediul primarului că nu aderă la zona metropolitană. Totuși votul final rămâne la Consiliul Local. Dar și votul de la Sibiu, nu a fost lipsit de discuții aprinse. De data aceasta USR a venit cu acuzații la adresa PNL, că a lungit nejustificat crearea zonei metropolitane.

Proiectul de hotărâre a fost inițiat de consilierii locali PNL, conduși de Adrian Bibu. Acesta a subliniat eforturile mari depuse de liberalii sibieni în ultimii ani pe plan local, județean și național pentru crearea zonei metropolitane Sibiu.

Consilierul local Ionuț Ghișe a declarat înainte de vot: „În sfârșit, le-a dat Dumnezeu, primarilor din jurul Sibiului, mintea de pe urmă!” El a subliniat apoi faptul că majoritatea localităților din jurul Sibiului sunt controlate de PNL. Ghișe a declarat că este meritul USR, la nivel național, pentru includerea ca jalon în PNRR crearea de zone metropolitane. Ghișe a cerut ca numirile la ADI Pol Dezvoltare Sibiu să nu fie făcute politic, ci prin concurs. Pentru aceasta consilierii USR au inițiat și un amendament.

Replica a venit rapid din partea consilierului local PNL, Adrian Bibu, lider de grup: „Politica USR, la nivel național, are o gravă problemă.” El a subliniat că proiectul de hotărâre este inițiat de consilierii PNL, dar s-a lucrat împreună cu aparatul Primăriei Sibiu la acesta și cu cel de la Consiliul Județean. El a mulțumit și primarului Astrid Fodor pentru că a sprijinit proiectul inițiat de PNL Sibiu. Bibu le-a reamintit celor din USR Sibiu, că în anul 2020 a propus acest proiect să fie susținut de PNL și USR prin formarea unei majorități în Consiliul Local Sibiu, dar USR-iștii au refuzat. „Am primit răspuns de la dvs, și cine mi l-a dat știe, că USR-ul nu se asociază cu PNL-ul și v-am spus atunci, oameni buni, este vorba de comunitate. Din păcate, partidul din care faceți parte este imatur politic!”

Fostul ministru USR al fondurilor europene, Ghinea a închis ușa în nas sibienilor

Adrian Bibu a dezvăluit că în calitate de administrator public al județului, responsabil cu proiectele pe fonduri europene a fost de 6 ori la ministrul de resort, USR-istul Ghinea. Bibu mergea pentru finanțarea noului Spital Județean Sibiu. „Niciodată, țineți minte, niciodată ministrul Ghinea nu a primit pe nimeni, nici pe mine, nici pe doamna președinte Daniela Cîmpean. În condițiile în care, orice prim-ministru, indiferent de culoare politică, dacă președintele Consiliului Județean, vreodată, a sunat la acel prim-ministru, în aceeași zi o suna pe doamna președinte înapoi. Ministrul dvs (Ghinea, USR, n.red) atât de mândru a fost încât s-a închis în birou și niciodată nu ne-a primit.

Vot unanim

După schimbul de replici între USR și PNL, consilierii locali au votat în unanimitate proiectul de hotărâre în forma propusă de consilierii PNL.

Accident mortal lângă Apoldu de Sus. O mașină a intrat într-un copac

0

Un șofer în vârstă de 42 de ani și-a pierdut viața, în această seară, în urma unui accident rutier produs pe DN1, la km. 337+500m, în afara localității Apoldu de Sus.


Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că șoferul unui autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile unde a intrat într-un copac.

În urma impactului violent, mașina a fost distrusă în totalitate,strivind corpul șoferului. Din păcate, șoferul, în vârsta de 42 de ani, din Dobârca, și-a pierdut viața.

„Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare au intervenit de urgență la ieșirea din localitatea Apoldu de Sus, la un accident rutier. La fața locului a fost găsită o persoană de sex masculin în vârstă de 42 de ani care din nefericire, prezenta leziuni incompatibile cu viața, medicul declarând astfel decesul.” a declarat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU

Salvamontiștii sibieni caută trei turiști belgieni rătăciți

0

Un grup de trei turiști din Belgia au apelat numărul unic de urgență 112 după ce au rămas blocați pe o limbă de zăpadă, în zona Acele Cleopatrei, nemaiputând înainta, datorită echipamentului inadecvat.


Salvamont Sibiu intervine pentru recuperarea acestora și aducerea lor în siguranță la Cabana Negoiu. Vremea este una nefavorabilă, cu ceață, ploaie și temperaturi scăzute.

Autoaccident lângă Apoldu de Sus. Șoferul a fost rănit

0

Un autoaccident s-a produs în această seară pe DN1, la km. 335 +200m, în afara localității Apoldu de Sus.


Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că șoferul unui autoturism care se deplasa spre Sibiu, într-o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un parapet.

Șoferul, în vârsta de 53 de ani, a suferit un traumatism de coloană cervicală și a fost transportat la spital.

„SAJ Sibiu, a trimis de urgenta un echipaj de tip C (cu medic) pe DN1, in apropiere de Apoldul de Sus ,la un accident rutier . Un autoturism a ieșit în decor și șoferul a rămas incarcerat. Echipajele de descarcerare de la ISU Sibiu l-au descarcerat și echipajul SAJ i-a acordat îngrijiri medicale ,bărbatului de 53 de ani .El a suferit un traumatism de coloana cervicala și mai multe excoriatii și contuzii. A fost transportat la UPU Sibiu instare stabilă.” a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU

Marți, la FITS, toate ceasurile-s bune

0


FITS continuă, iar zilele festivaliere parcă zboară! Am trecut – deja! – de jumătatea acestei ediții și suntem gata pentru alte cinci zile de MIRACOL.



Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), aflat la cea de a 30-a sa ediție, are loc între 23 iunie și 2 iulie 2023, reunește peste 800 de evenimente la care participă aproximativ 5000 de artiști și invitați din peste 80 de țări.
Tema acestui an este MIRACOL, iar hashtag-urile oficiale sunt: #ParteDinMiracol și #FITS30.

Ieri, la ora 10:00, primul eveniment al zilei (dacă nu socotim expozițiile deschise 24 de ore precum Ziarul Orizontal, Pavilionul Therme sau Mirro your community) a fost conferința de presă FITS, moderată de Octavian Saiu, din care redăm doar acest scurt dialog între Sandu Grecu, președintele Uniunii Teatrale din Moldova, și actrița Ofelia Popii:

Sandru Grecu: ”30 de ani pentru Sibiu nu știu dacă este mult sau puțin, dar pentru noi este fantastic. Locuind în fosta Uniune Sovietică, teatrele din Basarabia se simțeau extrem de izolate, dar, pentru noi, spațiul european a însemnat, dintotdeauna, România. Sunt mândru că sunt studenți care studiază la Sibiu și care vin din Moldova, pentru că se întorc și dictează cultura teatrală tuturor celorlalți. Pentru Academia de Artă din Republica Moldova, orice întâlnire cu acest festival este foarte importantă. Îi văd cum se întorc de la Sibiu și încep să gândească diferit în urma deschiderii la teatrul european. Din 2009, premiez la UNITEM Moldova și personalități române. Constantin Chiriac a fost premiat în 2015, iar acum Senatul UNITEM a hotărât să ofere acest premiul de excelență Ofeliei Popii.”
Ofelia Popii: ”Eu primesc acest premiu ca un semn al prieteniei și la Chișinău mă simt întotdeauna ca acasă. Preiau expresia voastră și mă bucur să o pot spune: “vă cuprind!”. ”

De la ora 11:00, Octavian Saiu și Neil LaBute au delectat publicul cu un dialog savuros și bogat în cadrul unei Conferințe speciale.

„Nu sunt naiv să cred că fiecăruia îi place teatrul în aceeași măsură în care îmi place mie. Cred că libertatea este moneda pe care fiecare dintre noi ar trebui să o avem în buzunar. După cum discutam la atelierul de săptămâna aceasta, ai senzația că oamenii au speranță pentru viitor, dar la finalul piesei, senzația se schimbă. Lucrurile se schimbă. Inteligența artificială este un subiect major și trebuie să știți că Asociația Scriitorilor din Statele Unite ale Americii a pornit o grevă, nimeni nu mai scrie nimic nou. Teatrul respectă textul așa cum nu se mai respectă nicăieri. În film, spre exemplu, pot ajunge să nu îmi mai recunosc textul în reprezentarea cinematică.
Sunt plin de speranță, dar privesc lumea, teatrul și arta cu realism. În fiecare an, auzim că teatrul a murit – eu nu simt că e așa. În cinema, lucrurile pot deveni copleșitoare pentru că ecranul e mai mare decât omul în sine, dar nu e la fel ca la teatru – nu mă pot uita în ochii actorului” – Neil LaBute.

Mai mult din această conversație găsiți pe blogul FITS (https://blog.sibfest.ro)

Un alt invitat special la FITS, de data aceasta în dialog cu Matei Vișniec, Alexis Michalik – dramaturg, regizor, actor, scenarist, regizor de film și scriitor franco-britanic, venit la FITS cu spectacolul Arta de a povesti, ne-a spus:  

„Teatrul este o comuniune atee, nu avem aceleași convingeri, ori credințe, dar cred că reușim să fim cu toții pe aceeași barcă. Dacă la sfârșitul piesei, spectatorul spune că este impresionat de povestea oamenilor din închisoare, de povestea acestor lesbiene care încearcă să aibă un copil, povestea unor refugiați, rolul meu e îndeplinit. Mie îmi place să adun oamenii în aceeași barcă”.

BĂIEȚII DE ZINC și Dorian Gray sunt două spectacole care au ridicat publicul în picioare ieri la FITS, iar discuțiile pe marginea lor s-au purtat până la ore mici din noapte.

Un alt spectacol care a primit ropote de aplauze a fost China, o istorie a dansului, o incursiune coregrafică plină de grație și rigoare, cu dansatori delicați și muzică perfectă, marca Beijing Dance Academy.

Pe seară, îngăduiți de ploaie, ca prin miracol, ne-am bucurat, în Piața Mare, de Miracolul luminii – Pe tărâmul copilăriei, spectacolul Theater ANU (Germania): o seară presărată cu întâlniri fermecate și o atmosferă poetică.

O nouă ediție a Pieței volante la Consiliul Județean Sibiu

0

Vineri, 30 iunie 2023,  are loc o nouă ediție a Pieței volante la Consiliul Județean Sibiu, proiect care se adresează sibienilor care locuiesc sau au locul de muncă în zona centrală a municipiului Sibiu.

Astfel, între orele 9 – 13, cei interesați să își facă aprovizionarea cu produse locale sunt așteptați în curtea CJ Sibiu, strada General Ghe. Magheru, nr.14.

Și-au anunțat prezența următorii producători locali, cunoscuți de sibieni din Piața Volantă Transilvania:

NR.NUMESECTORLOCALITATE
 Blezu AnaLegume/fructeRășinari
 Agro Ferma NacheHașegan MirelaLegume/fructeVeștem
 Fălămaș GheorgheLegume/fructeApoldu de Jos
 Stănilă DoinaConserve de legumeMohu
 Mărginean SusanaLegume/fructeSibiu
 Sită MioaraPanificațieApoldu de Jos
 Tăușan GheorghePanificațieSebeș/Alba
 Limbăsan DanCarmangerieRacovița
 Dragoe OanaLactateȘura Mică
 Bere AugustaBăuturi tradiționaleAvrig
 Mărunțelu DumitruFlora spontanăSibiu
 Ungureanu IoanFloriȘelimbăr

Recomandări FITS, 29 iunie 2023

0


Joi, de la 12:30, publicul e invitat la ziua lui Dieter “Raphaël” Missiaen, protagonistul spectacolului „La mulți ani, Raphael!”, un spectacol poetic, plin de glume, umor absurd și vizual și multe interacțiuni cu publicul. Petrecerea începe la 12:30 în Parcul Tineretului și se reia la ora 19:30 în același loc.

La Centrul Cultural Habitus, de la ora 14:00, intrăm în Land of no return odată cu spectacolul-lectură al Marinei Davîdova, creatoare de teatru, jurnalist, dramaturg și producător.
Piesa este tradusă de Raluca Rădulescu, iar regia îi aparține lui Bogdan Sărătean. La discuția care urmează spectacolului, moderată de Bobi Pricop, participă și jurnalista Oana Dobre-Dimofte.

De la ora 17:00, tot la Centrul Cultural Habitus, publicul este așteptat pentru două experiențe de realitate virtuală. Primul, Wolfgang (Fundația Art Production, România), este un film de 12 minute după o idee de Gigi Căciuleanu, care este și autorul regiei și coregrafiei. Muzica îi aparține, desigur, lui Wolfgang Amadeus Mozart. 
A doua experiență virtuală este Umum, spectacol de circ în 360° (Agit-Cirk, Finlanda): un nou mod de a juca și de a trăi un spectacol, nu este un proiect media sau de artă digitală, și nici nu este vorba de o transpunere a unei producții existente într-un nou format. Videoclipurile nu sunt editate, spectatorul va vedea reprezentația așa cum s-a întâmplat, acolo și atunci.

Spectacolul Paznicul sufletului de Botis Seva (Far From The Norm | Botis Seva – Marea Britanie) este un instantaneu brutal despre modul în care tinerii de azi înfruntă o lume care n-a fost gândită pentru ei. Având o încărcătură emoțională puternică, spectacolul de hip‑hop surprinde legătura haină dintre descoperirea de sine și auto-distrugere. La Fabrica de Cultură UniCredit, de la ora 16:00.
De la ora 19:00, în Piața Mică, stăm În balans. Nu noi, ci artistele de la Les Quat’fers en l’air (Franța) care vor sfida gravitația pentru deliciul publicului.

Tot de la ora 19:00, dar în sală, la Filarmonica de Stat, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad – Trupa Marionete prezintă Istoria muzicii pentru copii (și părinții lor), un spectacol distractiv și educativ pentru întreaga familie care își propune să poarte publicul într-o călătorie muzicală începând de la Mozart până la David Bowie sau Amy Winehouse.

Ultima cină vă așteaptă la Fabrica de Cultură UniCredit de la ora 20:00. Milo Rau & echipa NTGent (Belgia, Elveția) prezintă un spectacol în care realitatea se împletește cu ficțiunea sub ochii spectatorilor: o seară obișnuită cum se întâmplă în multe familii, cu diferența că este ultima. Cei care nu sunt la Sibiu pot urmări acest spectacol în Secțiunea Online, pentru 24 de ore, cu începere de la ora 20:00. 

Atenție, se filmează! Sigur, în această epocă a telefoanelor SMART și cu așa bogăție vizuală revărsată pe străzile Sibiului în aceste zile, se filmează foarte mult. Doar că noi acum ne referim la spectacolul italianului Claudio Mutazzi (Italia): Din mișcările, acțiunile și comportamentele celor care trec sau care așteaptă pe cineva se nasc un număr infinit de povești – gaguri și improvizații care transformă acel loc nemișcat într-un mic teatru fără scaune sau cortine. În Piața Habermann, de la 20:30 și 23:15.  

La Catedrala Evanghelică C.A. ”Sfânta Maria”, de la ora 21:00, TNRS prezintă INIMĂ DE TÂMPLAR: Povestea unui sas transilvănean, o poveste emoționantă cu muzică live – despre vise pierdute și regăsite – vă va face să râdeți și să plângeți și vă va transporta în alte vremuri!

De la ora 22:00, la Fabrica de Cultură UniCredit, vedem Mass, o altă producție marca TNRS, o elegie pentru cei mai singuri oameni de pe pământ și, nu în ultimul rând, o ocazie de a vedea patru actori extraordinari într-un spectacol sensibil și obsedant: Ofelia Popii, Mihaela Trofimov, Richard Bovnoczki, Marius Turdeanu.


Raluca Turcan: Parlamentul votează fonduri de până în 150 de milioane de euro pentru copiii părinților plecați la muncă în străinătate (C.P)

0

Deputatul PNL de Sibiu, Raluca Turcan a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


Deputatul PNL de Sibiu, Raluca Turcan, a anunțat astăzi, în calitate de inițiator al proiectului, că a fost votat în parlament un proiectul de lege prin care copiii ai căror părinți lucrează în străinătate vor putea beneficia de programe pe fonduri europene în valoare de pana in 150 de milioane de euro.

Raluca Turcan susține că până la 150.000 de copii vor putea beneficia de acest ajutor.

”150 milioane euro din fonduri europene vor putea ajunge la copii cu părinții plecați la muncă în străinătate – proiectul de lege a fost votat de Parlament. Este un proiect pe care l-am inițiat alături de alți colegi parlamentari, pentru că există zeci de mii de copii în România – posibil chiar până la 150.000 – cu părinți plecați la muncă în străinătate. Ei au nevoie de un sprijin real în perioada în care nu au părinții lângă ei.

Astfel, prin aceasta lege oferim dreptul instituțiilor publice, școlilor, spitalelor, ONG-urilor și cultelor religioase să atragă finanțări europene și să deruleze programe speciale pentru acești copii. Prin urmare, din toamnă putem ajuta minim 20.000 de copii”, a anunțat deputatul de Sibiu.

”Câteva milioane de euro, din fonduri europene, au fost deja direcționate către mai multe organizații non-guvernamentale”

Prin această lege, organizațiile non-guvernamentale, școlile, spitalele, bisericile vor putea accesa fonduri pentru programe destinate ajutorării copiilor rămași acasă.

Programele ar putea include servicii educaționale suplimentare, consiliere psihologică, after-school-uri, consiliere profesională, rechizite școlare și ajutor material.

Inițiatorii proiectului susțin că este nevoie de un astfel de sprijin pentru că mulți copii rămași acasă se confruntă cu riscuri precum abandon școlar, izolare emoțională, tulburări psihice, îmbolnăviri și legături negative.

”În mandatul meu de vicepremier și cel de ministru al muncii, alături de ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș, am susținut programe punctuale de sprijinire a copiilor, deci și a copiilor ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate. Câteva milioane de euro, din fonduri europene, au fost deja direcționate către mai multe organizații non-guvernamentale”, a mai precizat Turcan.

”E o investiție crucială în România de mâine, în copiii cu risc sporit de abandon școlar, tulburări psihologice și boli curente”, a mai precizat Raluca Turcan.

Vizită a secretarului general adjunct al NATO la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

0

Secretarul General Adjunct al NATO, domnul Mircea Geoană, va efectua vineri, 30 iunie 2023, o vizită de informare-documentare la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

În cadrul evenimentului, în intervalul orar 12:30‒13:30, domnul Mircea Geoană se va întâlni cu studenții și personalul didactic militar și civil din instituția noastră, activitate la care sunt invitați și reprezentanții mass-media.

***

Jurnaliștii care doresc să participe la eveniment sunt rugați să transmită până joi, 29 iunie 2023, ora 15:00, la adresa de e-mail office@armyacademy.ro, datele de identificare (nume, prenume, seria și numărul actului de identitate, numărul de telefon și instituția media pe care o reprezintă). Aceștia vor fi așteptați vineri, 30 iunie 2023, între orele 12:00‒12:20, la sediul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, strada Revoluției, numărul 3‒5.

Accesul în instituție se va face în baza actului de identitate și a legitimației de presă.

Persoană de contact: locotenent-colonel Daniel Dorobanțu, tel. 0740911958.

Bacalaureat 2023: Astăzi s-a desfășurat proba la alegere a profilului și specializării

0

Astăzi, 28 iunie, s-a desfășurat proba E.d) – proba la alegere a profilului și specializării. Rata de participare a fost de  96,73%.

Astfel, din cei 2.416 candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris, s-au prezentat 2.337 candidaţi (96,73%), iar 79 candidați au absentat (3,27%).

Situația, pe discipline, este următoarea:

  • anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană: 311 candidați înscriși, 303 candidați prezenți (97,43%), 8 candidați absenți (2,57%);
  • biologie vegetală și animală: 475 candidați înscriși, 445  candidați prezenți (93,68%), 30 candidați absenți (6,32%);
  • chimie anorganică, tehnologic: 14 candidați înscriși, 8 candidați prezenți (57,14%), 6 candidați absenți (42,86%);
  • chimie organică, tehnologic: 1 candidat înscris, 1 candidat prezent (100%);
  • chimie anorganică, teoretic: 4 candidați înscriși, 4 candidați prezenți (100%);
  • chimie organică, teoretic: 28 candidați înscriși, 28 candidați prezenți (100%);
  • economie: 8 candidați înscriși, 8 candidați prezenți (100%);
  • filosofie: 5 candidați înscriși, 5 candidați prezenți (100%);
  • fizică, tehnologic: 57 candidați înscriși, 49 candidați prezenți (85,96%), 8 candidați absenți (14,04%);
  • fizică, teoretic: 81 candidați înscriși, 81 candidați prezenți (100%);
  • geografie: 754 candidați înscriși, 733 candidați prezenți (97,21%), 21 candidați absenți (2,79%);
  • informatică, matemetică-informatică: 129 candidați înscriși, 129 candidați prezenți (100%);
  • informatică, științele naturii: 58 candidați înscriși, 58 candidați prezenți (100%);
  • logică, argumentare și comunicare: 438 candidați înscriși, 432 candidați prezenți (98,63%), 6 candidați absenți (1,37%);
  • psihologie: 23 candidați înscriși, 22 candidați prezenți (95,65%), 1 candidat absent (4,35%);
  • sociologie: 30 candidați înscriși, 30 candidați prezenți (100%).

Nu au existat candidați care să susțină examenul cu subiectele de rezervă sau care să fie eliminați din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15:00.

Următoarea proba va avea loc joi, 29 iunie 2023 la limba și literatura maternă.

  • Primele rezultate vor fi afișate luni, 3 iulie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.
  • Contestațiile pot fi depuse în ziua de 3 iunie 2023 (în intervalul orar 12:00 – 18:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
  • Rezultatele finale vor fi anunțate VINERI, 7 iulie 2023.

Atelier de caligrafie organizat la Biblioteca Municipală Mediaș

0

Primăria Municipiului Mediaș, prinDirecția pentru Cultură, organizează în luna iulie o nouă ediție a atelierului de caligrafie. Cursul se va desfășura la sediul Bibliotecii Municipale „St. L. Roth“, începând cu data de 3 iulie 2023, iar îndrumătorul atelierului este doamna Iulia Zaharia, profesor de desen.

Atelierul se va desfășura pe parcursul lunii iulie, la sediul bibliotecii, iar cei care se înscriu sau sunt deja utilizatori ai bibliotecii și doresc să participe la acest atelier, sunt așteptați săptămânal, în fiecare zi de luni, între orele 11:00 și 13:00. Condiția de participare la atelier este ca doritorii să fie înscriși la bibliotecă și să aibă asupra lor stilou, creioane colorate, creion și un caiet tip 2.

Scopul activității este să contribuie la educația artistică a participanților, pentru a-și corecta scrisul și pentru a dezvolta pasiunea pentru caligrafie, cu atenție la detalii, ordine și răbdarea de a scrie un text estetic și ușor de citit.

Înscrierea la Atelierul de Caligrafie se face la sediul Bibliotecii Municipale „St. L. Roth“ din Mediaș, situată în Piața Regele Ferdinand I.

S-au afișat rezultatele la Evaluare Națională 2023

1
images  close up hand writing exam with students course

Ministerul Educației a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 19 iunie – 4 iulie 2023.

AICI Lista candidaților ce provin din judeţul SIBIU ordonați descrescător după media obținută

La nivel național rata de participare a fost de 95,3%. Dintre cei 154.115 elevi prezenți, 117.507 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 76,2% (76,8% în anul 2021, respectiv 82,3% în anul 2022). 429 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 221 – anul trecut, respectiv 132 în anul 2021.

Situația statistică, la nivelul județului Sibiu, arată că dintre cei 3.106 elevi prezenți, 2.367  elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,2% (procent mai mic față de anul 2022 – 84,08%, anul 2021 – 80,75%, anul 2020 – 78,8% și față de anul 2019 – 76,81%).

Dintre aceștia, 4 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece) – trei elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu și un elev de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu.

Rata de participare a fost de 94,58%, adică 3.106 candidați prezenți, dintr-un total de 3.284 elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română 2.464 de elevi (84% – din totalul celor 3.123 elevi participanți) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar  18 elevi au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 2.311 de  elevi (74,4% – din totalul celor 3.106 elevi participanți) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 52 elevi au obținut nota 10 (zece).

La limba și literatura maternă, 395 elevi (97,8% – din totalul celor 404 elevi participanți) au obținut note mai mari sau egale cu 5, 10 elevi obținând nota 10.

Unitățile de învățământ din județul Sibiu care au procentul de 100% elevi care au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) sunt: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, Liceul Tehnologic Mârșa, Școala Gimnazială „Bathory Istvan” Mediaș, Școala Gimnazială Blăjel, Școala Gimnazială Chirpăr și Școala Gimnazială Păuca.

Unitățile de învățământ din județul Sibiu unde niciun elev nu a obținut media mai mare sau egală cu 5 (cinci) sunt: Școala Gimnazială Apoldu de Jos, Școala Gimnazială Cașolț, Școala Gimnazială Hoghilag, Școala Gimnazială Merghindeal, Școala Gimnazială Nr. 10 Sibiu și Școala Gimnazială Ruși

Contestațiile pot fi depuse în 28.06.2023 (în intervalul orar 16.00 – 19.00) și în 29.06.2023 (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.

În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 100% media de la evaluarea națională, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

Detalii privind sinteza rezultatelor la nivel național aici:

https://www.edu.ro/comunicat_presa_53_2022_sinteza_rezultate_ENVIII_IC_2023

Incendiu puternic în zona industrială Vest. Arde un depozit de deșeuri

0

ACTUALIZARE: Incendiul a fost lichidat. A ars în totalitate hala unui operator economic de reciclare și colectare deșeuri de pe strada Bruxelles din municipiul Sibiu, pe o suprafață de aproximativ 500 mp.


Știre inițială:

Un incendiu puternic a izbucnit în zona industrială de Vest. Flăcările mari au cuprins un centru de colectare a deșeurilor. Fumul dens se poate observa de la câțiva kilometri depărtare.

Incendiul se manifestă cu flacără și degajări mari de fum pe o suprafață de aproximativ 300 mp. La fața locului sunt mobilizate trei autospeciale de stingere, două autoscări, două autospeciale de primă intervenție și comandă, două echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare și o autocisternă.

A fost emisă alertă RO-ALERT!

Din fericire nu sunt înregistrate victime nici persoane care au nevoie de asistență medicală.
Un număr de aproximativ 5 persoane, s-au autoevacuat înainte de sosirea forțelor.

La fața locului intervine și o echipă de la Garda de Mediu Sibiu.

Metode de eficientizare energetică sustenabilă a locuinței pentru locuitorii orașului Tălmaciu

0
  • Cum putem folosi eficient resursele energetice și cum putem economisi pentru a avea facturi mai mici la utilități
  • Cum putem investi într-o locuință sustenabilă în viitor
  • O treime din cele 30 de ateliere de informare pentru cetățeni au fost susținute în județul Sibiu

Locuitorii orașului Tălmaciu au participat marți, 27 iunie 2023,  la atelierul de informare privind metodele de eficientizare energetică sustenabilă. Scopul principal al evenimentului a fost de a oferi o mai bună înțelegere a beneficiilor energiei regenerabile și a impactului acesteia în eficiența energetică. În cadrul acestuia au fost prezentate detalii despre eficientizarea sustenabilă a locuinței, precum și soluțiile existente, modul în care acestea ajută în viitor, dar și exemple de bună practică.

Am organizat la Tălmaciu alături de partenerii noștri de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, cel de-al 10-lea atelier de informare pentru cetățeni, din cele 30 pe care ni le-am propus la începutul proiectului „Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu”. Interesul mare manifestat de cetățenii din localitățile din întreg județul Sibiu privind metodele de eficientizare energetică sustenabilă a locuinței, despre cum pot economisi pentru a avea facturi mai mici la utilități, dar și despre investițiile în energia verde ne confirmă faptul că sibienii sunt implicați și își doresc să contribuie la un mediu înconjurător mai curat pentru ei și copiii lor. O locuință izolată corespunzător duce la un consum mai mic de energie. Dar, este important să conștientizăm și să ne implicăm în reducerea consumului prin soluții simple, la îndemâna tuturor, fără a renunța la confortul obișnuit. Îi mulțumesc primarului orașului Tălmaciu, Ioan Oancea pentru deschiderea față de acest proiect, dar și cetățenilor care ne-au fost alături”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

       Atelierul de informare face parte din proiectul „Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu” derulat de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și University of South-Eastern Norway. Proiectul este finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismele financiare SEE și Norvegian 2014 – 2021, în cadrul „Programului de Energie din România”, cu o valoare de 188.930 euro.

„Am fost încântați de atelierul destinat conștientizării în rândul cetățenilor asupra posibilităților variate de reducere a consumului de energie și de reducere a costurilor. Ne dorim să atragem cât mai mule fonduri nerambursabile în orașul Tălmaciu, să creștem gradul de conștientizare în rândul cetățenilor pentru a demara împreună acțiuni concrete, pentru a reabilita și a eficientiza din punct de vedere energetic cât mai multe clădiri destinate învățământului, spațiilor comune, clădiri administrative, rezidențiale și nu numai. Toate acestea vor avea ca efect, pe lângă un mediu mai sănătos, fără poluare și creșterea calității vieții.

Urmărim creșterea nivelului de independență energetică prin obținerea de energie din surse regenerabile, de aceea am aplicat la mai multe proiecte printre care: „Utilizarea energiei din surse regenerabile în clădirile publice din Orașul Tălmaciu pentru 9 clădiri publice și un parc fotovoltaic la sol”; „Creșterea eficienței energetice a sediului Primăriei Tălmaciu  prin montarea de panouri fotovoltaice și pompe de căldură” și „Iluminat stradal – sistem iluminat cu telegestiune”,  a declarat Ioan Oancea, primarul orașului Tălmaciu.

Proiectare pentru amenajarea unei noi grădinițe în cartierul Gușterița

0

Într-un imobil situat pe str. Podului, nr. 46, aflat în proprietatea Municipiului și utilizat anterior ca gospodărie anexă a Cantinei Municipiului Sibiu, se va amenaja o nouă grădiniță pentru preșcolarii din cartierul Gușterița.

“Este în continuare nevoie de locuri noi în creșe și grădinițe. Avem proiecte în curs, în diverse stadii, pentru amenajarea a 6 creșe noi cu 320 de locuri și 2 grădinițe cu 100 de locuri. Acest nou proiect, de transformare a unui imobil existent în grădiniță, va crea spațiul pentru încă 2 grupe de grădiniță. În această primă etapă am semnat contractul pentru proiectare și avizarea lucrărilor.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Imobilul va fi transformat în grădiniță prin recompartimentări și modernizarea spațiilor existente. Contractul semnat cu firma SC CADPLAN SRL presupune elaborarea expertizei tehnice, a proiectului tehnic și detaliilor de execuție, obținerea avizelor necesare și asigurarea asistenței tehnice în perioada lucrărilor.

Reamintim proiectele pe care Primăria Sibiu le are în curs pentru construcția de creșe și grădinițe:

  • Construcția a 3 creșe noi  în cartierele Turnișor și Reșița și respectiv pe Calea Poplăcii, urmând să se creeze 220 de locuri noi. Pentru aceste investiții Primăria Sibiu a obținut finanțare din partea Companiei Naționale de Investiții și așteptăm ca această instituție să demareze procedurile de achiziție pentru proiectarea și construcția efectivă a imobilelor
  • Construcția unei creșe și grădinițe în Piața Cluj, cu 30 de locuri pentru creșă și 60 de locuri pentru grădiniță. Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic sunt finalizate și urmează contractarea lucrărilor de construcție, după deschiderea liniilor de finanțare europene dedicate.
  • Construcția unei creșe pe str. Aleea Filozofilor, cu o capacitate de 40 de locuri. Pentru realizarea proiectului, este în curs elaborarea unui studiu de fezabilitate
  • Construcția unei creșe și grădinițe în zona Calea Șurii Mici, cu 30 de locuri pentru creșă și 40 pentru grădiniță. În prezent, se lucrează la studiul de fezabilitate.

Următorul pas va fi contractarea execuției lucrărilor efective de amenajare.

„Star pentru o zi” – spectacol dedicat persoanelor cu dizabilități, la Sibiu

0

În 4 iulie, de la ora 11.00, sibienii sunt invitați în Piața Habermann, acolo unde va avea loc evenimentul „Star pentru o zi”. În cadrul acestuia copii și adulți cu dizabilități din orașul nostru vor prezenta moda, vor dansa, vor cânta și picta. Scopul evenimentului este acela de a învăța societatea să accepte, să integreze și să susțină persoanele cu dizabilități. Alături de acești copii vor fi Grupul Folk ,,Balada” , Domy Music Star de la Palatul Copiilor, Grup de balet din Sibiu care se vor alătura în dans și cântec și vor aduce cu ei nenumărate alte surprize. Oricine își dorește poate participa ca spectator și îi poate încuraja pe artiști. Accesul este gratuit. De asemenea, cei care doresc să-i sprijine pe tinerii cu dizabilități o vor putea face prin donații.

„Va fi un spectacol minunat și mi-aș dori să vină cât mai multă lume, fie și doar să-i cunoască pe acești tineri incredibili. Îi invităm într-o lume a frumosului, fără etichete și fără prejudecăți. Avem o mulțime de surprize pregătite, multă voie bună și brațele deschise pentru a ne cunoaște cât mai mulți sibieni. De asemenea îi așteptăm și pe părinții care au copii cu dizabilități care încă nu ne cunosc. Întregul eveniment de la sfârșitul lunii mai le este dedicat”, spun organizatorii.

„Star pentru o zi” este organizat de Asociația „Împreună pentru Ștefan” în colaborare cu Centrul de Zi Casa Deschisă

Asociația „Împreună pentru Ștefan” a fost înființată în anul 2021, având ca scop principal integrarea și acceptarea în societate, a copiilor și tinerilor cu Sindrom Down și alte dizabilități. Acest lucru poate fi realizat doar cu ajutorul, sprijinul și implicarea a cât mai multor persoane.

Centrul de Zi Casa Deschisă serviciu social acreditat si licențiat al parohiei Evanghelice C.A Sibiu, oferă sprijin printr-o echipă de specialiști pentru prevenirea abandonului școlar și familial a copiilor care îi trec pragul. Beneficiari provin din familii și medii defavorizate din orașul nostru.

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu au semnat ieri un acord de parteneriat

0

Scopul este acela de a promova mediul academic medical românesc și inserția pe piața muncii a personalului calificat în domeniul sănătății



Un acord de parteneriat cu o durată de 5 ani a fost semnat pe 27 iunie 2023, la Cluj-Napoca, între Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, având ca obiectiv susținerea intereselor comune în domeniul promovării mediului academic medical din România și a inserției pe piața muncii a specialiștilor calificați în domeniul serviciilor de sănătate. Acordul a fost semnat de rectorii celor două universități, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, din partea universității clujene și prof. univ.dr. Sorin Radu, din partea ULBS.


Direcțiile de colaborare ale acordului vizează activitatea didactică și de formare profesională a studenților din cele trei cicluri de studii (licență, masterat, doctorat), a medicilor rezidenți, dar și a cadrelor didactice. De asemenea, câteva puncte importante fac referire la realizarea de proiecte comune cu relevanță academică, medicală și socială, precum și la schimburile interuniversitare. Un alt obiectiv este legat de colaborarea în activități de cercetare, dezvoltare, inovare și valorificare a rezultatelor cercetării medicale și biomedicale, dar și de calificare a personalului, în scopul asigurării serviciilor de sănătate calitative.


„Prin această colaborare, ne propunem să consolidăm schimbul de cunoștințe și expertiză între cele două instituții, să stimulăm inovația în cercetare și să pregătim tinerii profesioniști pentru a face față provocărilor complexe din sectorul sănătății. Prin combinarea resurselor și a experienței noastre, ne dorim să dezvoltăm programe educaționale de înaltă calitate, să promovăm practicile medicale avansate și să contribuim la crearea unei baze solide pentru progresul continuu în domeniul sănătății în România.

Suntem convinși că această alianță strategică va aduce beneficii semnificative pentru studenți, cadrele didactice și întregul sistem medical și va facilita accesul la o forță de muncă bine pregătită și angajată în îmbunătățirea sănătății și bunăstării societății noastre”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.


„Afinitățile celor două universități s-au conturat încă din anii ‘90, când colegii de la UMF Cluj ne-au fost alături în procesul de înființare al Facultății de Medicină din cadrul ULBS. De-a lungul acestei istorii comune am dezvoltat proiecte, ne-am susținut reciproc la nivel academic, așa încât era momentul să consolidăm toată această colaborare printr-un acord de parteneriat.
Suntem foarte încrezători în efectele acestui acord, atât la nivel academic, cât și în privința
implicării în comunitate”, a spus prof.univ. dr. Sorin Radu, rectorul ULBS, cu ocazia semnării parteneriatului.

„CONTRASTE” – expoziție inedită de sculptură în coji de ouă și picturi la Sinagoga din Sibiu

0

Sibienii și nu numai, sunt invitați la vernisajul expoziției „CONTRASTE” ce va avea loc marți, 4 iulie la Sinagoga din Sibiu de la ora 17:00

Vor fi expuse lucrări inedite de sculptură în coji de oua și picturi, create într-o viziune proprie și ieșită din tipare, realizate de Cristina Nita și Anca Frâncu.


Expoziția poate fi vizitată timp de o săptămână de la ora 11 până la ora 19,
Vă invitam la o experiență unică în Sibiu, un melanj între vechi și nou, între artă și istorie unde simbolistică vă va încanta atât privirea cât și latura emoțională.
Cele două creatoare sunt Sibience la început de drum artistic dar cu mult talent și entuziasm pentru culoare și frumos.

Aeroportul Internațional Sibiu: Două contracte de finanțare prin POIM semnate în cursul lunii iunie

0
Aeroportul Sibiu

Aeroportul Internațional Sibiu a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizarea sistemului de supraveghere video/detecție perimetral al Aeroportului Internațional Sibiu R.A.”


Regia Autonomă Aeroportul Internațional Sibiu, în calitate de beneficiar al proiectului „Modernizarea sistemului de supraveghere video/detecție perimetral al Aeroportului Internațional Sibiu R.A.”, cod SMIS 2014+ 158450, a semnat în luna iunie 2023, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Contractul de finanțare pentru acordarea finanţării nerambursabile pentru implementarea proiectului, alocată în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 2 „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil si eficient”, Obiectiv Specific 2.3. „Creşterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor”.

Obiectivul proiectului constă în modernizarea sistemului TVCI, prin montarea de camere video performante, de ultimă generație, precum și a sistemului de detecție și alarmare împotriva intruziunilor neautorizate, concomitent cu consolidarea fizică a gardului de împrejmuire existent.

Valoarea totală a proiectului este de 48.236.613,58 lei. Valoarea totală eligibilă este de 40.555.307,83 lei, din care 34.472.011,65 lei în cuantum de 85% reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, 5.272.190,03 lei în cuantum de 13% reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 811.106,15 lei în cuantum de 2% reprezintă valoarea cofinanțării eligibile a Beneficiarului, asigurată prin bugetul local al Județului Sibiu. Valoarea totală neeligibilă inclusiv TVA a proiectului este de 7.681.305,75 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 14 luni, respectiv între data 19.11.2022 și 31.12.2023.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020

Uite tabloul, nu e tabloul. „FURAT” în „Orașul Artiștilor” din Piața Mică

0

Încă un furt al unui tablou a avut loc zilele trecute în „Orașul Artiștilor din Piața Mică. De această dată, însă, furtul face parte din programul organizatorilor – FURAT este numele primei expoziții organizate anul acesta în cadrul proiectului „Orașul Artiștilor”.


Expoziția din deschiderea proiectului anual „Orașul Artiștilor” trage un semnal de alarmă în legătură cu furtul, înlocuirea și replicarea operelor de artă. „FURAT” este titlul expoziției care ocupă căsuțele colorate din inima Sibiului în perioada 20 iunie – 14 iulie, organizată în urma unui incident mai puțin plăcut, petrecut anul trecut, respectiv furtul unui tablou. Ca un răspuns la această situație, prin expoziția de față, organizatorii încurajează artiștii dar și iubitorili și susținătorii artei să „fure” tablourile expuse și să le înlocuiască fie cu o replică a tabloului original, fie cu un alt tablou inspirat din acesta.

Expoziția poate fi vizitată zilnic între orele 11:00 – 22:00, iar „furtul” este încurajat.

Povestea tablourilor furate din Orașul Artiștilor

De ce fură oamenii tablouri? Ce fac cu ele? Unde le expun? Căror ochi li se oferă dreptul să le vadă ținând cont că nu pot fi scoase la vânzare deoarece sunt furate? Cât de greu este să știi că ai un tablou care valorează milioane de euro, dar pe care nu îl poți scoate „la lumină”?

Ideea expoziției a pornit de la un eveniment mai puțin obișnuit, Orașul Artiștilor s-a încheiat anul trecut într-o notă tristă, cu un tablou furat. Tabloul „Iluzia puterii” semnat de artistul Sofian Albert, a fost furat în momentul în care se strângeau ultimele lucruri din Piața Mică. Astfel că, s-a decis reproducerea și readucerea la viață printr-o expoziție care încurajează pe oricine să îl fure din nou, cu condiția ca organizatorii să știe în ce colecții ajung tablourile furate.

Îl fur și aduc altul înapoi, promit!

„Îl fur și aduc altul înapoi, promit!” este textul lăsat de primul hoț al tabloului din Orașul Artiștilor de anul acesta. Replica tabloului „Iluzia puterii” a fost furată în 21 iunie, în jurul orei prânzului, de o artistă, dar aceasta a promis înlocuirea lui cu un alt tablou ce a apărut luni pe simezele galeriei din Piața Mică.

“La fel cum a fost furat tabloul expus anterior, tot neobservat a apărut și acesta care se află acum în Orașul Artiștilor. Știm cine l-a furat deoarece am primit o poză după nici o oră de la furt dar se pare că acest eveniment a fost unul inspirațional pentru -hoața- de ocazie deoarece și-a dat frâu liber imaginației și ne-a adus altul în loc, care este o interpretare reușită a originalului.” spune Tudor St. Popa, organizatorul proiectului Orașul Artiștilor și inițiatorul acestei expoziții puțin neobișnuite.

Tabloul adus de artista Rahela Levitchi nu a rezistat nici el prea mult, fiind furat la rândul lui de o voluntară FITS. “Ne așteptăm ca în zilele următoare să apară în Orașul Artiștilor un alt tablou „Iluzia puterii”, o nouă interpretare. Sunt curios până unde va ajunge această leapșă-artistică și cum va arata a zecea re-interpretare a acesui tablou“ a completat Tudor.

Tablouri celebre furate de-a lungul timpului

De-a lungul timpului, în lumea artei au fost comise jafuri impresionante, iar unele dintre operele de artă furate nu au fost recuperate nici până astăzi.

Cel mai faimos hoț de opere de artă se spune că ar fi Stephane Bretwieser, un chelner francez din Alsacia. Acesta a fost arestat în 2001 după ce, timp de 6 ani, a furat nu mai puțin de 239 de tablouri de pe întreg teritoriul Europei.

Sibiul are și el propria poveste cu tablouri furate. În noaptea de 26 spre 27 mai 1958, au fost furate, din Palatul Brukenthal, opt lucrări de pictură europeană, autorii nefiind identificați. Tablourile au fost recuperate după 40 de ani, cu ajutorul INTERPOL. Ele pot fi văzute astăzi în expoziția permanentă de pictură europeană de la Muzeul Brukenthal.âOrașul Artiștilor vă așteaptă în perioada iunie – octombrie 2023, cu o serie largă de evenimente dedicate iubitorilor de artă. Expoziții, ateliere pentru cei mici, dar și obiecte de artă sau decorative pentru turiști sau localnici. Proiectul Orașul Artiștilor este cofinanțat de ConsilIul Județean Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu

Vinerea tradițiilor la FITS 2023: Junii Sibiului fac spectacol în Piața Mare din Sibiu

0

Junii Sibiului și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu provoacă localnicii și turiștii la o seară sub semnul obiceiurilor, cântecelor și dansurilor populare românești. Se întâmplă vineri 30 iunie, ora 20, în Piața Mare din Sibiu, la premiera „Miracolul tradițiilor românești”.


Adevărate miracole ale creativității poporului român sunt Călușul, doina, cămașa cu altiță, jocurile feciorești – toate incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În aceeași măsură, farmecă obiceiurile de nuntă sau cele legate de intrarea fetei în horă, sunetul viorii cu goarnă sau cântecele de cătănie. De toate ne vom bucura la premiera „Miracolul tradițiilor românești”, pregătită special de Junii Sibiului pentru Sezonul Sibian din cadrul ediției cu numărul 30 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Marcel Pavel și Vlad Miriță, alături de Junii Sibiului

Spectacolul e unul inedit și prin prisma distribuției sale, căci reunește artiști consacrați ai muzicii pop și ai operei, alături de interpreți de prim rang ai muzicii  populare românești și de ansamblurile „Cindrelul-Junii Sibiului”, „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului”. Astfel, Marcel Pavel și Vlad Miriță au răspuns provocării de a da glas cântecelor populare românești, fiind prieteni vechi ai Junilor Sibiului, alături de care au evoluat la Festivalul Internațional „Cântecele Munților” și în emisiuni difuzate de  TVR1. Cornelia și Lupu Rednic, Gelu Voicu și Haiducii Teleormanului, Olguța Berbec și Remus Novac, Ina Chiriac, Ionel Chiriac și Fanfara de la Cozmești, Sebastian Emanuel Stan, Răzvan Năstăsescu, Ovidiu Homorodean, Traian Stoiță, Robert Târnăveanu, Liviu Buțiu, Antonela Ferche Buțiu și Cătălin Iancu (țambal) vor pune în valoare repertoriul muzical specific zonelor din care provin. Coregrafia: Silvia Macrea și Theodor Vasilescu; asistent coregraf: Alesea Sas; conducerea muzicală: Cristian Obrejan; prezintă: Iuliana Tudor.

Ne pregătim intens pentru premiera MIRACOLUL TRADIȚIILOR ROMÂNEȘTI, o provocare și o bucurie totodată. Călușul este unul dintre miracolele pe care Junii Sibiului îl vor prezenta pe scenă vineri seara. Suntem onorați că facem parte din miracolul FITS și vă așteptăm cu joc și cântec popular în Piața Mare Sibiu, începând cu ora 20.00!, declară Silvia Macrea – manager CJCPCT „Cindrelul-Junii.”

Această premieră este posibilă prin implicarea mai multor instituții: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu și TVR – producător tv.

La Crosul Agnitei, inima României a vibrat într-un ritm plin de emoție

0

Când magia Sânzienelor și Ziua iei se întâlnesc în inima României, ceva extraordinar se întâmplă. Cea de-a doua ediție a Crosului Agnitei a adus multă energie și voie bună în mijlocul comunității.


Cu o participare masivă de peste 280 de alergători, evenimentul a dovedit că pasiunea pentru mișcare și viața sănătoasă sunt valorile pe care această comunitate le îmbrățișează cu bucurie. De la copii entuziaști și adolescenți dornici să-și demonstreze abilitățile, până la adulți în formă și veterani pasionați de mișcare, toți s-au unit în jurul aceleiași pasiuni comune: alergarea.


Crosul Agnitei a atras atât alergători amatori, cât și sportivi de elită, oferind o oportunitate unică pentru toți participanții de a se bucura de mișcare într-un mediu prietenos și competitiv. Un aspect deosebit al acestei ediții a crosului a fost premierea câștigătorilor cu coronițe din sânziene, realizate manual. Acestea au adăugat o notă specială evenimentului și au transmis un omagiu tradițiilor și frumuseții naturii din Agnita.


Pe lângă satisfacția personală de a participa la acest cros, toți participanții au contribuit și la o cauză nobilă. Fondurile strânse în urma Crosului Agnitei vor fi direcționate pentru amenajarea unui loc de joacă pentru copiii din localitatea Ruja.
Cea de-a doua ediție a Crosului Agnitei a fost cu siguranță un triumf al mișcării, având ca scop promovarea activității fizice și a unui stil de viață sănătos în rândul locuitorilor din Agnita și a zonelor înconjurătoare.

Recomandări FITS30, 28 iunie 2023

0


Prima recomandare a zilei este spectacolul-lectură după o piesă scrisă de un drag prieten al Festivalului: Tim Robbins.
De la ora 14:00, la Centrul Cultural Habitus, publicul poate urmări Afrodita sau eliberarea lumii, în regia Marianei Cămărășan, iar la discuția de după spectacol, moderată de Bobi Pricop, vor participa istoricul și antropologul Valer Cosma, regizoarea Mariana Cămărășan și jurnalista Oana Botezatu.




Cătălin Milea & Gabriel Bălașa (România) vă dau întâlnire pe Tărâmul muzicii, la Sinagogă, de la ora 16:00. Proiectul s-a născut după nenumărate sesiuni de înregistrări; cei doi muzicieni au conturat împreună ritmurile unei muzici care împletește, într-o armonie cosmică, magia flautului și a saxofonului cu sunetele delicate ale handpanului. Spectacolul include melodii originale și momente de improvizație.

Dorian Gray, spectacolul Burgtheater (Austria), propune o revizitare atipică a celebrului roman semnat de Oscar Wilde într-un performance multimedia dinamic și obsedant. „Portretul lui Dorian Gray” rămâne cât se poate de actual, căci nimic nu descrie mai bine cultul tinereții eterne, iar chipurile noastre mângâiate de Botox se reflectă perfect în oglinda ridicată de această sclipitoare capodoperă lingvistică.

La Teatrul GONG – Sala parter, de la ora 17:00, Zirlib – Mohamed El Khatib, Ecole Théâtre National de Bretagne (Franța) prezintă spectacolul Părinții mei, care surprinde perspectiva tandră și totodată crudă a copiilor asupra părinților lor, ce știu și ce nu știu despre aceștia din urmă. Problema tabu a intimității părinților devine în această improvizație teatrală vibrantă și plină de emoție un prilej de a pune într-o nouă lumină relațiile familiale.

María Pagés și compania care îi poartă numele vă așteaptă, de la ora 20:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” pentru a vă delecta cu Șeherezada în ritm de flamenco, un poem vizual răvășitor despre strălucirea sufletului feminin într-un manifest coregrafic ce face din flamenco o forță a naturii.

De la ora 22:00, trupa naționalului sibian vă invită la o plimbare prin Livada de vișini, în viziunea regizorală a lui Dumitru Acriș. Un spectacol despre legături umane și dezrădăcinare, care se întâmplă azi, aici, acum, într-o lume amenințată de pericolul iminent al pierderii iubirii.

Pe Pietonala Nicolae Bălcescu, de la ora 19:00, Ina Chiriac și Fanfara de la Cozmești vă dau întâlnire cu muzica noastră autohtonă, hora și sârba, muzica balcanică, pop și gipsy, într-o revărsare irezistibilă de ritm și energie.

În Piața Habermann, de la ora 20:30, trupa Sheketak (Israel) ne atrage În ritmul dansului, un spectacol ritmat care combină dansul și muzica live incluzând percuție corporală, step, hip-hop, breakdance și multe alte stiluri. Dansatorii trec rapid de la un element al spectacolului la altul, folosind o scenografie teatrală non-verbală și mult umor.

În Piața Mare, de la 21:30, ne revedem cu Theater ANU (Germania) și, de această dată, labirintul de lumini ne aduce o lume a miracolelor, a dorințelor, a iubirii, marcată totodată și de pierdere. Spectacol video, teatru de umbre, concert pentru urechile închise, un caleidoscop de proporții uriașe sau „imagini magice de lumini spulberatice”. Pregătiți-vă pentru o seară presărată cu întâlniri fermecate și o atmosferă poetică, ce vă va trezi dorul de un tărâm pe care am trăit cu toții odată: tărâmul copilăriei. Miracolul luminii – Pe tărâmul copilăriei durează două ore și jumătate.



Conferințe

Filarmonica de Stat (Sala Mică)

ora 10:00 – Conferință de presă FITS
ora 11:00 – Octavian Saiu în dialog cu Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc
ora 14:00 – Sezonul sibian: Octavian Saiu în dialog cu Constantin Chiriac (TNRS&FITS), Cristian Lupeș (Filarmonica de Stat), Adrian Tibu (Teatrul de Copii și Tineret Gong), Ovidiu Dragoman (Teatrul de Balet), Silvia Macrea (Cindrelul – Junii Sibiului), Razvan Pop (Biblioteca Astra), Ștefan Ciprian Anghel (Muzeul Astra), Alexandru Constantin Chituță (Muzeul Brukenthal), Alina Pincă (Școala Populară de arte și meserii „Ilie Micu”)

Atrium Café   

ora 14:00 – Conversații culturale cu Teresa Brayshaw și Lisa Kendall de la Universitatea Leeds Beckett, Marea Britanie.

LIVE, pe pagina de FB a FITS

ora 13:00 – FITS Talks: Marius Chivu în dialog cu Tudor Chirilă