Popențiu Ioan-Adrian, medic chirurg din cadrul Spitalului Militar Sibiu, a fost avansat în gradul de colonel. Totodată, medicul chirurg obține certificatul de excelență în chirurgia parietală.
Felicitări colegului nostru colonel dr. Popențiu Ioan-Adrian, Șef Secție Chirurgie Generală, care a primit din partea Surgical Review Corporation (SRC) certificatul de excelență în chirurgia parietală!
Chirurgii care câștigă această acreditare sunt dedicați în a menține o cultură a excelenței, prin asigurarea unui proces sigur, eficace și calitativ de îngrijire a pacienților cu patologie parietală, determinat de o evaluare extensivă și riguroasă, au scris reprezentanții Spitalului Militar de Urgență Dr Alexandru Augustin Sibiu într-o postare pe rețelele de socializare.
Un accident rutier s-a produs între două autoturisme pe DN 1, la intersecția cu Șelimbăr (zona Extaz).
Din primele informații se pare că un șofer de 34 de ani, din Șelimbăr, care circula dinspre Șelimbăr, la intersecția cu DN 1 nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, domiciliat în Porumbacu de Sus, care circula pe drumul național, spre municipiul Sibiu, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului rutier a fost ușor rănit șoferul, o femeie și un copil.
Traficul este ușor afectat, se circula pe ambele sensuri insă pe o singură bandă, pe fiecare sens.
Polițiștii ruteri sunt la fața locului și continuă cercetările.
„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj de pompieri militari și o autospecială de stingere pe DN1, zona localității Șelimbăr, la un accident rutier, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și apărare împotriva incendiilor.” a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu
Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează în acest sfârșit de săptămână cea de a II-a ediție din anul 2020 a Târgului comunităților rurale. Această ediție este dedicată comunității din Rîu Sadului, zona etnografică Mărginimea Sibiului. Gazdele noastre de la Târgul de țară îi vor întâmpina pe vizitatorii Muzeului ASTRA îmbrăcați în straie tradiționale și vor ilustra prin ateliere meșteșugărești, dansuri populare și ateliere gastronomice ocupația lor strămoșească: păstoritul.
[meta_gallery_slider id=”50947″]
,,Programul va include dansuri populare specifice Mărginimii Sibiului puse în scenă de membrii Ansamblului de dansatori Rîu Sadului, dar și ateliere practice de prelucrare a lânii ori țesut la război. La fel ca la stânile de altădată, un baci va întâmpina oaspeții cu preparate pastorale specifice: balmoș ciobănesc, tocană de berbecuț și un preparat emblematic – sloiul de oaie. Tot la Târgul de țară vor fi prezenți producători din județul Sibiu care pregătesc: pâine, turtă dulce, produse apicole, siropuri și gemuri, produse din lapte de vacă și de oaie. Ca produs vedetă, se va găsi spre vânzare burduf de munte, cel mai valoros preparat din lapte de oaie, atestat ca produs montan de către Agenția Națională a Zonei Montane. Povestea burdufului începe cu pășunarea oilor la munte, la cotă mai mare de 1500 metri, întrucât doar aici iarba este destul de hrănitoare pentru ca oile să aibă un lapte gras. Apoi laptele trebuie închegat cu cheag de miel, pentru a face cașul. După ce acesta stă o săptămână la dospit, se macină și se frământă bine cu sare. Brânza astfel obținută se îndeasă în burdufi din piele de oaie, confecționați special după metode folosite din bătrâni. Dar, până la burduful de munte, mai este un pas foarte important – maturarea lui în anumite condiții: pe scândură de brad, acoperit cu cetină, la loc aerisit și răcoros, așa cum ne demonstrează și stânile reconstruite în Muzeul în aer liber, parte a sectorului păstorit. În timp ce așteaptă maturarea, burdufii se pregătesc de înflorire, căci doar când floarea de pe burdufi prinde o nuanță verzuie, este semn că brânza e bună de mâncat, fie așa cum este, fie topită de un pumn de mămăligă fierbinte.”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.
Evenimentul va avea loc duminică, 9 august 2020, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Târgul de țară, între orele 10 și 16.
Noul preşedinte interimar al organizaţiei judeţene ALDE SIBIU este Horaţiu Marin. Acesta este şi candidatul partidului la funcţia de primar al Sibiului.
Horațiu Marin şi-a propus să întărească organizaţia şi partidul să obţină un scor bun la alegerile locale şi parlamentare din această toamnă.
„În aceste câteva zile am întărit organizaţia în teritoriu cu foarte mulţi candidaţi puternici, la peste 40 de primării şi consilii locale din judeţ. Suntem optimişti că mesajul de înnoire pe care îl transmitem la Sibiu va fi perceput foarte bine de alegători”, a declarat Horaţiu Marin.
El va fi sprijinit şi de Cosmin Balcu, candidatul ALDE pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu. Marin şi-a propus să prezinte la alegerile locale din 27 septembrie echipe solide de candidaţi la consiliile locale din judeţ şi primării, oameni care sunt respectaţi în comunitate şi care prezintă încredere în ochii electoratului prin tot ceea ce au făcut până acum.
„Vreau să îi mulțumesc domnului Ovidiu Gheorghe Tocaciu pentru implicarea și susținerea deplină a partidului de care a dat dovadă în cele 15 luni de mandat.”, a spus Horațiu Marin, președintele interimar al partidului ALDE Sibiu.
Planul Județean de Gestiunea Deșeurilor 2019 – 2025 a parcurs cu succes procedura de evaluare strategică de mediu și a primit luna trecută decizia favorabilă a Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu. Realizarea acestui document strategic era nu doar o obligație legală, ci și o condiție în accesarea de fonduri europene pentru îmbunătățirea sistemului de management integrat al deșeurilor, constituind unul dintre documentele care se anexează cererii de finanțare.
“Suntem unul dintre puținele județe din România care și-au revizuit obiectivele și acțiunile în conformitate cu Planul Național de Gestiunea Deșeurilor și am avansat în pregătirea unei noi cereri de finanțare ca să atragem și fondurile necesare pentru investiții care să ne aducă la standarde europene și în acest domeniu critic” declară președinta Consiliului Județean Sibiu.
Gestiunea deșeurilor este un domeniu în care România are încă foarte mulți pași de făcut pentru a se apropia de țintele asumate ca membru al Uniunii Europene. Planul a fost prezentat consilierilor județeni și consilierilor locali ai Municipiului Sibiu într-o sesiune online în data de 24 iulie și ulterior supus aprobării în ședința Consiliului Județean din 30 iulie. Planul a fost adoptat cu 31 de voturi pentru și o abținere.
Planul trasează mai departe pașii pe care îi avem de parcurs în perioada 2020-2025 pentru a produce mai puține deșeuri, a valorifica acele materiale ce pot fi reciclate dacă se colectează selectiv și a reduce cantitățile de deșeuri pe care le depozităm la groapă. Consiliul Județean are în derulare documentațiile necesare pentru a accesa fonduri disponibile în cadrul Planului Operațional de Infrastructură Mare (POIM) pentru investiții prin care să modernizăm sistemul de colectare de la populație, să eficientizăm stațiile de sortare și compost din județ și să introducem noi tehnologii care să ne ajute să ne îndeplinim țintele de mediu și să nu poluăm. E important să trecem la tehnologii mai avansate și în acest domeniu, care să ne ajute să transformăm deșeurile în resurse utile și nepoluante ce se pot întoarce în economie pentru a genera venituri la bugetul public.
Principalele noutăți din Planul Județean de Gestiunea Deșeurilor:
12 centre de aport voluntar sunt prevăzute a fi construite în județ, unde populația va putea aduce în condiții civilizate deșeurile din construcții și demolări, deșeuri voluminoase (ex. obiecte de mobilier), deșeuri periculoase (ex. vopsele, medicamente), electrice și electronice, dar și deșeuri textile. Vor scădea șansele ca astfel de deșeuri să fie aruncate la întâmplare, uneori poluând zone din natură.
O instalație de tratare mecano-biologică cu digestie anaerobă cu tehnologie de vârf. Având în vedere interdicția de a mai depozita la groapă deșeuri fără a le trata în prealabil, planul Județean prevede ca prin fondurile europene disponibile în cadrul Planului Operațional de Infrastructură Mare (POIM) să fie realizată și pusă în funcțiune începând cu 2024 o instalație, cu capacitate medie de minim 40.000 t/an pentru tratarea mecanică a deșeurilor (adică separare, mărunțire, trecere prin sită a părții organice din deșeul rezidual), și minim 54.000 t/an capacitate de procesare anaerobă a acestora (adică tratare în lipsa oxigenului). Așa cum indică și denumirea, operațiunile se desfășoară în interior, în spații închise.
La această stație vor fi tratate atât deșeurile din pubela neagră, cât și biodeșeurile colectate în pubela maro. Impactul major constă în faptul că se vor reduce semnificativ cantitățile de deșeuri ce merg în final la depozitare, în așa fel încât să atingem ținta pentru 2035 de a depozita doar 10% din deșeurile generate. În plus, va crește procentul de deșeuri reciclabile ce se pot valorifica. Se va obține material fertilizant (compost), RDF (material pentru valorificare energetică și biogaz care se va utiliza pentru alimentarea instalațiilor proprii din cadrul sistemului.
Pentru pregătirea cererii de finanțare a proiectului privind realizarea investițiilor complementare pentru îmbunătățirea sistemului de management integrat al deșeurilor, Consiliul Județean are în curs de realizare Studiul de Fezabilitate care analizează amplasarea obiectivelor de investiții, pentru a alege cele mai bune variante din punct de vedere al costurilor de implementare și al sustenabilității sistemului.
Investițiile se vor putea finanța din fonduri europene cu condiția respectării cerințelor de eligibilitate privind proprietatea terenurilor pe care se realizează și anume asigurarea unui drept real asupra terenului pentru Consiliul Județean Sibiu, în calitate de solicitant al fondurilor. De asemenea, se iau în calcul toate condiționările din punct de vedre legal și tehnic privind amplasarea acestor obiective, exemplu în acest sens fiind cele legate de amplasarea instalației cu digestie anaerobă:
– min. 1 km față de zonele rezidențiale. Se va ține seama de PUG/PUZ/PUD, după caz în ceea ce privește dezvoltarea urbanistică a localităților limitrofe pentru următorii 30 de ani;
– terenul să nu fie mlăștinos;
– teren stabil, neinundabil, fără izvoare, cu permeabilitate cât mai mică;
– distanța față de un curs natural, albia majoră a acestuia, să fie cât mai mare;
– aportul de apă de pe versanți să fie cât mai mic;
– teren de preferință cu pante cât mai mici, sub 5%
– acces la utilități: drum acces, alimentare cu energie electrică;
– posibilitate de extindere;
– sunt recomandate terenuri neproductive sau slab productive;
– să NU fie în zone:
cu arii protejate şi zone de protecție a elementelor patrimoniului natural şi cultural;
cu izvoare de apa minerală sau apă termală cu scop terapeutic;
în excavații din care nu este posibilă evacuarea apelor pluviale potențial impurificate prin cădere liberă de pe platformele interioare;
în care pot apărea alunecări de teren şi căderi de pământ în mod natural, respectiv în care există posibilitatea apariției acestor fenomene în urma exploatărilor miniere în subteran sau la suprafață;
Titus Nicoară și-a prelungit contractul pentru sezonul competițional 2020/2021. Fostul internațional român va petrece al treilea sezon consecutiv la formația de pe Târnava Mare.
În stagiunea precedentă, extrema de forță a jucat 19 partide în Liga Națională și a avut medii statistice de 16.3 puncte, 9 recuperări și 2.2 pase decisive pentru 21.1 la eficiență. Titus a terminat cu procentaje de 57.8% de la 2 puncte, 53.8% de la 3 puncte și 70.8% de la linia de libere. Titus Nicoară a fost cel mai eficient jucător autohton al Ligii Naționale de Baschet Masculin, fiind liderul echipei la puncte, recuperări și eficiență.
„Sunt bucuros să continui munca începută la Mediaș acum doi ani de zile și sper să continuăm să dezvoltăm acest club din toate punctele de vedere. Chiar dacă încă suntem o echipă relativ mică, în creștere de la an la an, conducerea administrativă alături de staff-ul tehnic au reușit să creeze un mediu profesionist în care jucătorii se simt apreciați. În mare vom fi același grup de jucători de anul trecut și consider că avem o echipă unită care lucrează cu mare plăcere împreună. Noul sistem al competiției ne ”obligă” să fim mai competitivi și pregătiți de meciuri foarte tari încă din prima etapă. Am demonstrat în anii precedenți că putem produce surprize și vom încerca să fim un adversar redutabil pentru fiecare echipă. Cu siguranță va fi un sezon plin de provocări din toate punctele de vedere. În primul rând, va trebui să ne adaptăm acestui virus care va afecta modul de desfășurare al competiției și chiar al antrenamentelor.Trăim vremuri dificile, probabil și măsurile vor fi mai stricte pentru a putea organiza competiția. Personal, îmi doresc să fim sănătoși și la finalul anului să fim mulțumiți de ceea ce am realizat împreună.”, a declarat Titus Nicoară.
În Liga Națională de Baschet Masculin, Titus a depășit borna de 370 de partide jucate. Jucătorul echipei noastre a mai evoluat pentru CSM CSU Oradea, Steaua CSM EximBank, BCM U Pitești și Gaz Metan Mediaș.
A.F.C.Hermannstadt a terminat la egalitate, 2-2, confruntarea cu cei de la C.S.M.Politehnica Iași, într-un meci care a contat pentru etapa a XIV-a din Play-Out-ul Ligii 1. Asta după ce sibienii au condus pe tabelă în două rânduri, prin golurile lui Ionuț Stoica, servit de Jo Santos, și Răzvan Dâlbea, dintr-un assist al aceluiași Jo, dar au fost egalați printr-un penalty, transformat de Andrei Cristea în ultimul minut al partidei. Antrenorul principal al FCH, Ruben Albes, a început partida cu următorul prim 11: Cristiano, Petrescu, Luchin, Stoica, Cordea – Dalbea, Rimane – Caiado, Sintean, Jo Santos – Yazalde. Pe parcurs au mai evoluat Dumitriu, Debeljuh, Bușu și Buzan. Statisticile indică faptul că A.F.C.Hermannstadt a avut o posesie a mingii de 56% din meci, timp în care și-a creat 6 ocazii de gol cu două șuturi pe poartă.
,,Am intrat pe teren hotărâți să câștigăm partida, însă nu avem nici o scuză pentru gafele pe care le-am făcut, mai ales în prima repriză. Chiar și așa, cred că nu am făcut o partidă rea. Din punct de vedere mental meritam victoria. Ne-am creat multe oportunități de finalizare, ca să putem învinge, dar a venit acea ultimă acțiune a adversarilor noștri și… Nu am avut ambiția necesară să menținem rezultatul. Noi pregătim ambele reprize la fel, pregătim fiecare moment al meciului, pregătim totul ca să ne meargă bine. Jucătorii care nu au primit foarte multe minute în ultimele meciuri au demonstrat la antrenamente că se ridică la un nivel bun. Cred că astăzi a fost un bun prilej pentru a căuta după soluții și a le reuni. Am prețuit fiecare moment din teren și cu acest motiv am organizat ședințele de pregătire. De asemenea, am convingerea că am beneficiat în permanență de suportul publicului sibian și de afecțiunea lui. Asta a contat foarte mult în procesul de schimbare al mentalității și să demonstrăm tuturor că avem fotbaliști foarte buni!”, a declarat Ruben Albes, antrenorul principal al A.F.C.Hermannstadt.
A.F.C.Hermannstadt păstrează astfel linia de rezultate pozitive, ajungând la 17 puncte obținute din 21 posibile în ultimele 7 etape. În acest moment, echipa se situează pe treapta a doua a clasmentului, cu 35 de puncte obținute, dar cu două etape (restante) mai puțin față de Viitorul Constanța, echipa de pe primul loc.
În perioada 13 – 15 august 2020 Elite Art Club UNESCO vă invită la Classics for Pleasure – 10 years of enchantment. Un simbol cultural al Ardealului, festivalul îi așteaptă pe melomani cu 3 concerte de muzică clasică și o expoziție inedită. Anul acesta festivalul sărbătorește pe lângă cei 10 ani de existență și 250 de ani de la nașterea legendarului compozitor Ludwig Van Beethoven.
Festivalul se va deschide pe data de 13 august cu un concert original în Piața Mare care va avea în program reorchestrații clasice ale celor mai cunoscute piese pop și rock din istoria muzicii. Pe data de 14 august melomanii vor fi răsfățați cu un concert deosebit, dedicat lui Ludwig Van Beethoven, ce face parte din tematica #BTHVN2020 – un adevărat regal pentru toți iubitorii de muzică și de frumos. Închiderea va avea loc pe data de 15 cu tradiționalul concert Proms of Delight ce va aduce pe scena din Piata Mare o formulă rar întâlnită, de trei tenori și o soprană.
Vedetele festivalului de anul acesta vor fi Bianca Ionescu-Ballo, Gheorghe Costin, Florin Budnaru, Adrian Dumitru, Mihai Urzicana, Alexandru Ilie, Constantin Adrian Grigore și bineînțeles Orchestra Filarmonicii din Sibiu.
Accesul la toate evenimentele este gratuit.
PROGRAMUL FESTIVALULUI va fi următorul:
13 august ora 20.00, Piața Mare
Enchanting Classics
Dirijor: Alexandru Ilie
Vibe Orchestra
Soliști: Ovidiu Anton, Ayona, Daniel Vots, Cosmin Stanciu
14 august ora 20.00, Piața Mare
Beethoven Forever
Dirijor: Gheorghe Costin
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu
Solistă: Mădălina Pașol
15 august ora 20.00, Piața Mare
Proms of Delight
Dirijor: Constantin Adrian Grigore
Philarmonia Elite Orchestra
Soliști: Mihai Urzicana, Florin Budnaru, Andrei Dumitru, Bianca Ionescu-Ballo
13 – 15 august, Piața Mare
Sibiu Art Manifest on Wheels
Expoziție de artă vizuală
În cadrul festivalului vor fi respectate toate măsurile pentru prevenirea răspândirii cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii. În Piața Mare din Sibiu se vor implementa următoarele măsuri: perimetrul de desfășurare a festivalului va fi delimitat cu garduri de protecție, iar scaunele pentru spectatori vor fi amplasate la o distanță de 2 metri. Locurile disponibile sunt limitate iar accesul publicului se va face în ordinea venirii, între orele 18.00 – 20.00. La punctul de intrare, fiecărui spectator i se va măsura temperatura cu termometre non-contact și nu se va permite accesul persoanelor simptomatice care prezintă tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată, sau accesul celor care au temperatura mai mare de 37,3°C. Purtarea măștii este obligatorie. Distanțarea socială este obligatorie.
Festivalul Classics for Pleasure este organizat de Elite Art Club UNESCO, acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu. Obiectivul său este promovarea la nivel național și internațional a excelenței Sibiene și promovarea muzicii clasice în randul publicului.
Festivalul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
Spectacolul din prima seară a festivalului face parte din proiectul HITSORAMA și este co- finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național.
Mulțumim în mod deosebit Boromir pentru sprijinul acordat.
Le mulțumim sponsorilor fără de care această ediție nu ar fi fost posibilă MAN MHS Trucks & Bus Group, La Fântâna, Turbomecanica, Ramada, Horeum, Rotary Club Cibinium și Rotary Talent Academy.
Mulțumim partenerilor media Magic FM, Sibiu 100%, Turnul Sfatului, Zile și Nopți, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Observator Cultural, Societatea Muzicală și Ceașca de Cultură.
Alexandru Ion, președintele PRO România Șelimbăr și candidatul filialei pentru funcția de primar al localității, prezintă noi proiecte pe care le consideră absolut necesare pentru comunitate. De această dată este vorba despre creșterea calității vieții șelimbărenilor: mai multe spații verzi, răuri igienizate, o mai bună amenajare a spațiilor de colectare a gunoiului, dar și reducerea birocrației în ceea ce privește achitarea unor taxe.
„Cetățenii din Șelimbăr se confruntă cu o problemă care, poate, pentru unii nu pare atât de importantă. Însă vorbim aici despre banii oamenilor și trebuie luate măsuri. Concret, la fiecare 6 luni de zile, șelimbărenii trebuie să ia de la asociații de proprietari o adeverință care să ateste că nu locuiesc în zonele respective. În lipsa acestor documente, oamenii nu sunt scutiți, deși, teoretic, nu ar trebui să dea niciun ban. Pentru că multe blocuri nu au o asociație care să îi reprezinte, cetățenii se pot scădea de la plata taxei doar la începutul anului… iar într-un se pot întâmpla multe. Consider că ar trebui creată o declarație pe proprie răspundere, astfel încât șelimbărenii să nu depindă de aceste adeverințe. Toată această procedură este o adevărată bătaie de cap”, explică liderul PRO România Sibiu.
Tot în privința gunoiului menajer, Ion Alexandru are un proiect care prevede mărirea spațiilor de colectare a deșeurilor și o mai bună amenajare/administrare a acestora. Și nu sunt singurele proiecte care se încadrează în acest sector.
„O comunitate în care se pune accent pe curățenie este o comunitate sănătoasă. Degeaba omul are grijă de locuința sa dacă atunci când iese pe stradă întâmpină o situație neplăcută. Vreau să achiziționăm în Șelimbăr mai multe echipamente speciale pentru igienizarea completă a tuturor străzilor din localitate. Iar în completare, eu și echipa mea ne dorim și montarea unor spații speciale de monitorizare a aerului. Trebuie să avem grijă de noi toți!”, adaugă Ion Alexandru.
Pe lângă igienizarea străzilor și monitorizarea calității aerului, mai sunt vizate și râurile din localitate: „Avem în plan amenajarea unei stații de verificare a calității apei din Seviș și Cibin. Implicit, vor fi curățate și controlate râurile pentru a ne asigura că nu sunt deversate deșeuri în apă”, precizează liderul PRO România Șelimbăr.
La toate aceste proiecte se adaugă și cel privind amenajarea de spații verzi în diferite zone din comună. „Oamenii vor avea, astfel, și mai multe locuri de relaxare, dar și o gură de aer mai proaspăt”, încheie candidatul pentru funcția de primar al localității Șelimbăr.
Programul lui Ion Alexandru pentru dezvoltarea comunei Șelimbăr, din care fac parte și proiectele prezentate anteriro, poate fi implementat cu bani europeni, dă asigurări liderul filialei locale a PRO România.
Alexandru Ion, în vârstă de 29 de ani, este căsătorit și are 2 copii. Candidează pentru funcția de primar al comunei Șelimbăr pentru că își dorește să ajute la dezvoltarea comunității în care și-a întemeiat o familie. Este un tânăr antreprenor, specializat în accesarea fondurilor europene, pe care, de altfel, dorește să le atragă și în Șelimbăr.
După plecarea în luna mai a directoarei Liliana Coldea, ca urmare a câştigării concursului de manager al Spitalului Judeţean Sibiu, Spitalul CFR a rămas fără director. Ministerul a numit interimar pemedicul Marian Oltean, la propunerea doamnei Coldea, dar după nicio lună acesta şi-a dat demisia. A urmat, imediat, numirea, cu caracter interimar, a lui Horaţiu Cojocaru, 42 de ani, fost director financiar la Spitalul Judeţean Sibiu.
În ianuarie Cojocaru şi-a dat demisia de la Spitalul Judeţean, din motive personale, deşi câştigase concursul pe post abia în 2019. El a fost Director Economic la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sibiu în perioada 2012-2019, aprilie. Iar în perioada 2006-2011 a fost director financiar tot la Spitalul Judeţean. Cojocaru este cunoscut ca un activ participant la şedintele PNL Sibiu.
Campania electorală din această perioadă pentru alegerile locale din 27 septembrie începe să semene în judeţul Sibiu cu intriga din cărţile/serialul Urzeala Tronurilor (Game of Thrones). Acum se dispută tot felul de „tronuri” de şef la Consiliul Judeţean, de primari, consilieri locali.
Bătălia nu se duce aprig doar pe un front, să spunem municipiul Sibiu, ci încrengăturile sunt mult mai complexe. Un atac prin presă la primarul Sibiului în funcţie, primeşte o contră pe Facebook de la te miri ce pion. Un proiect anunţat cu tam-tam de şefa de la Consiliul Judeţean este rapid demolat în declaraţii de adversarii la „tron”. Cine ar fi crezut că PNL şi FDGR vor fi la Sibiu în luptă pe faţă. Şi nu de faţadă cum au fost alegerile trecute locale. Acum se merge la „totul sau nimic”, iar cuţitele au fost scoase din teacă…
Nici stânga nu stă mai calmă şi balaurul PSD este înţepat din toate părţile. Dar vorba menestrelului, mai loveşte din coadă, încă nu este răpus. Partidele mai mici au şi ele problemele lor. Alianţa USR-Plus merge pe oameni noi în politică, dar candidează şi cu oameni vechi în politică. ALDE a fost decapitat, se pare, din interiorul familiei. PMP strânge primari candidaţi de unde apucă, indiferent de cât de pătaţi sunt, doar, doar vor smulge ceva voturi şi poziţii cheie în regat.
Dar marea bătălie se dă, în mod evident, între PNL şi FDGR. Se dă pe proiecte şi idei, dar şi cuţite înfipte pe la spate, indirect încă. Este un joc politic de urmărit, pentru că aduce multe dezvăluiri de ambele părţi. Un cuţit înfipt în spatele candidatului Bibu cu acuze la managementul Sălii Transilvania, nu rămâne fără replică, indirectă. Doar omul este maestru în arte marţiale. Şi dacă alţii i-au scormonit contractele cu media de curând, cine spune că un prieten nu va scormoni contractele cu media ale Primăriei FDGR. Şi uite aşa se dau lovituri din ambele părţi.
Şefia Consiliului Judeţean pare disputată mai domol. Aparenţele înşală! Actuala preşedinte este ţinta directă a cel puţin 3 contra-candidaţi. Dar tabla de şah aici e mult mai complexă. Oameni infiltraţi în partide, candidaţi puşi de ochii lumi pentru a rupe voturile opoziţiei, mişcări de ultim moment în ordine pe listele de viitori consilieri judeţeni. Un joc de şah pe termen lung. Şi, indiferent de rezultatul alegerilor, un preşedinte se asigură că va avea majoritatea între consilieri, fie ei şi din diferite partide. La fel procedează şi mulţi primari din judeţ. Aşa că să nu ne mirăm în viitorul mandat cum consilieri de la partide mici sau mari vor vota cu puterea, deşi teoretic sunt în opoziţie.
Este mare agitaţie în politica judeţului Sibiu în aceste zile. Deznodământul îl avem în seara zilei de 27 septembrie. Deşi mă tem că acela va fi doar un nou început al altor intrigi de culise…
Conducerea Clubului Sportiv Municipal Mediaş și Octavian Popa Calotă au ajuns la un acord pentru sezonul competițional 2020/2021. Va fi al doilea sezon la Mediaș pentru experimentantul jucător român. Acesta măsoară 185 cm și evoluează pe postul de fundaș.
Calotă a sosit la Mediaș în vara anului trecut, de la SCM Timișoara. În sezonul petrecut în alb-albastru, fostul internațional român a evoluat în 18 partide din Liga Națională, reușind 13.3 puncte, 3.6 recuperări, 5.3 pase decisive pentru un indice de 16.2 la eficiență în cele 25 de minute petrecute pe parchet. În Cupa României, acesta a evoluat în 4 partide, având medii statistice de 8.5 puncte, 1.5 recuperări și 4.8 pase decisive.
„Mă simt privilegiat și încântat că voi putea evolua la Mediaș pentru încă un sezon. Mi-am dorit foarte mult să continui la Mediaș, deoarece știam că voi avea ocazia să lucrez în continuare cu marea majoritate din grupul de anul trecut. Eu sunt adeptul noului sistem implementat de federație, deci a fost o veste bună pentru mine când am aflat că ne întoarcem la vechiul format. Suntem o echipă încă în formare și ne dorim să facem o figură frumoasă în noul sezon, să practicăm un baschet de calitate și să oferim cât mai multe surprize plăcute fanilor noștri.” a declarat Octavian Popa Calotă.
De-a lungul carierei, „Kevin” a mai evoluat pentru BC CSU Sibiu, BCM U Pitești, SCM Timișoara și Farul Constanța. A cucerit Cupa României alături de BCM U Pitești și a participat la EuroBasket 2017.
Apă Canal Sibiu S.A. anunță că joi, 06.08.2020, in intervalul orar 08.00 – 16.00, va avea loc o intervenție la una din conductele ce alimentează cu apă potabilă o parte a comunei Șelimbăr, cu satele aparținătoare Bungard, Mohu și Veștem.
Pe perioada intervenției se vor fi înregistra scăderi importante de presiune, până la întreruperea totală a furnizării, în comuna Șelimbăr, cu precădere în localitatea Bungard, precum și în cartierul Tineretului , zona Mihai Viteazu – Tudor Vladimirescu – Cloșca și zona Pictor Brana – Octavian Goga, din Șelimbăr.
Abonații din zonele menționate sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă. Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziția consumatorilor afectați, apă de utilizare menajeră prin intermediul unor autospeciale ce pot fi solicitate prin dispecerat.
La reluarea furnizării, este posibil ca apa să fie ușor tulbure.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.
Jandarmul rural, personaj al satului și al statului, va fi prezent la datorie prin Muzeul ASTRA, în cadrul programului „Animă ASTRA”. „Este vorba despre colegul nostru muzeograf, Adrian Alexe, care va îmbrăca o uniformă specială de vară, un costum din anii 1895-1916, o replică realizată pe baza unei cercetării științifice. Tunica albă este prezentă în schița „La conferință. Documente omenești”, de Jean Bart (a se vedea textul din imaginea din attach). În schiță este amintită o conferință despre combaterea holerei, în Dobrogea anului 1912. Rolul din trecut al jandarmului va fi reinterpretat în contextul pandemiei actuale, începând de mâine până la sfârșitul săptămânii” a declarat pentru SIBIU INDEPENDENT, Cosmin Călinescu purtător de cuvânt Muzeul ASTRA.
La intrarea în muzeu, ,,jandarmul” va lua temperatura vizitatorilor și le va (re)aminti regulile de distanțare fizică. De asemenea, va patrula prin Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, pentru a veghea dacă vizitatorii respectă aceste reguli. Cine va dori, îl va putea fotografia de la distanță, fiindcă domnul ,,șef de post” nu se va supăra, mai ales dacă vizitatorii vor purta mască și vor respecta distanța.
Program Jandarm rural:
-Joi-duminică, 6-9 august, orele 10-12, la intrarea în Pavilionul Muzeal Multicultural, din Muzeul în aer liber;
-Sâmbătă-duminică, 8-9 august, orele 12-14, în Muzeul în aer liber.
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu a sistat accesul persoanelor fizice/jurdice autorizate, delegaților notariali și cetățenilor în spațiul rezervat publicului, din sediul situat în Calea Dumbrăvii, numărul 34, în perioada 4.08.-18.08.2020. Măsura a fost luată pentru a preveni şi limita răspândirea noului coronavirus COVID-19 și are scopul de a proteja publicul şi salariaţii, în egală măsură.
În perioada următoare, cetăţenii şi partenerii OCPI Sibiu pot opta pentru serviciile disponibile on-line prin intermediul sistemului informatic de cadastru şi carte funciară.
Astfel, partenerii noştri (persoane fizice/juridice autorizate, notari publici, executori judecătoreşti etc.) pot depune on-line cererea de înscriere, recepţie sau avizare însoţită de înscrisul prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere este solicitată sau, după caz, de înscrisul pentru care se solicită recepţia sau avizarea.
Cetățenii pot solicita on-line extrase de carte funciară pentru informare și extrase de plan cadastral pe ortofotoplan accesând https://epay.ancpi.ro/ sau prin intermediul persoanelor fizice/juridice autorizate sau a birourilor notariale.
De asemenea, solicitanții pot primi informații referitoare la serviciile oferite de OCPI Sibiu prin e-mail sau accesând site-ul www.ocpisibiu.ro, dar și prin intermediul unui call-center, care va funcționa de luni pânã joi în intervalul orar 08.00 – 16.30 și vineri între orele 08.00-14.00.
Numerele de telefon și adresa de e-mail destinate beneficiarilor serviciilor oferite de OCPI Sibiu sunt următoarele:
Joi, vineri și sâmbătă, pe Terasa Filarmonicii sunt programate patru evenimente incluse în proiectele ”Vara Filarmonicii pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu” și ”Concerte pe acoperiș ”. Vineri, 7 august, va fi proiectat, de la ora 21, filmul mut ”Nosferatu”, acompaniat sonor cu muzică live interpretată de Trio Contraste.
Seria de evenimente debutează joi cu un concert în aer liber, la ora 19. Studenții Academiei IConArts, Valentin Răduțiu (violoncel) și Petru Iuga (contrabas), au pregătit un program cu lucrări de G. Rossini, B. Bartok, J.S.Bach, N. Paganini. Apreciat de Süddeutsche Zeitung pentru ”tonul masculin, strălucitor, distinctive și interesant” și catalogat de aceeași publicație drept ”unul dintre marile talente al vremurilor noastre”, violoncelistul Valentin Răduțiu s-a născut la München și a primit primul său violoncel – și lecții de violoncel – la vârsta de șase ani. Ulterior a studiat la Salzburg, Viena și Berlin. În prezent este solist violoncelist al Deutsches Symphonie-Orchester Berlin și profesor la Hochschule für Music und Theater Rostock.
Serile ICon Arts aduc din nou jazz-ul pe Terasa Filarmonicii, vineri, 7 august, ora 19, prin Ana-Cristina Leonte (voce), Albert Tajti (pian) și Ciprian Pop (chitară). Cei trei și muzicieni vor cânta o serie de compoziții proprii și vor reinterpreta câteva standard de jazz.
”Vedeta” weekend-ului este Nosferatu! Pelicula regizată de Friedrich Wilhelm Murnau a fost prima adaptare a celebrului roman a lui Bram Stoker – chiar dacă una neoficială. Moştenitorii lui Stoker au dat în judecată producătorii filmului, iar verdictul a obligat la distrugerea lui. Din fericire, au supravieţuit totuşi câteva copii, iar filmul a devenit una dintre cel mai influente producţii cinematografice. Violeta Dinescu a scris pentru filmul mut ”Nosferatu” o nouă coloană sonoră, pentru instrumente de suflat, percuție și pian, interpretată la Sibiu de Trio Contraste (Ion Bogdan Ștefănescu – flaut, Sorin Petrescu – pian, Doru Roman – percuție).
”Povești, sporturi și distracții” este genericul celui de-al patrulea eveniment programat în acest weekend. Trio Contraste revin pe scenă, sâmbătă, 8 august, ora 21 pe Esplanada Filarmonicii, de această dată pentru un program cu muzică de cameră – dansuri românești, ”Mambo Africano”, suita din West side Story, ”Mozart în Argentina, Beethoven în Brazilia” sau suita iralndeză ”Winter Crossing”.
Evenimentele sunt realizate cu sprijinul Consiliului județean Sibiu. ”Concerte pe acoperiș” este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.
SIBIU INDEPENDENT a aflat că viceprimarul Sibiului Tiberiu Drăgan PNL și a dat oficial demisia din funcție, pe care o anunțase deja și a revenit la fostul său domeniu de activitate. Conform unei postări pe contul său personal de Facebook este de astăzi manager la Transelectrica SA Sibiu.
Drăgan și-a depus demisia în 30 iulie cu efect de a doua zi.
Un conducător auto de 24 ani, domiciliat în Bârghiș, în timp ce conducea un autoturism pe strada T. Andronic (șoseaua de centură a municipiului Mediaș) a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autocamion.
În urma impactului frontal cu aacesta, mașina a devenit pur și simplu un morman de fiare iar din nefericire, tânărul de 24 de ani a decedat.
Polițiștii rutieri au stabilit ca principală cauză a accidentului : viteză neadaptată la condițiile de drum, într-o curbă deosebit de periculoasă.
Traficul rutier a fost reluat în ambele sensuri.
[meta_gallery_slider id=”50863″]
FOTO – Samuel Maghyari / IPJ SIBIU
„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD, în municipiul Mediaș, str. Andronicus la un accident rutier produs între un autoturism și un TIR. La fața locului s-a intervenit pentru descarcerarea unui bărbat de cca 24 de ani, decedat în urma accidentului.” a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu
Apă Canal Sibiu S.A. anunță că joi, 06.08.2020, în intervalul orar 08.00 – 16.00, va avea loc o intervenție pentru înlocuirea unei vane pe conducta de transport apă potabilă Dn 400 din str. Ștefan cel Mare, în zona intersecției cu centura ocolitoare a municipiului Sibiu.
Pe perioada intervenției va fi întreruptă furnizarea apei pe str. Ștefan cel Mare (zona ”Broscărie”) si pentru agenții economici existenți în această zonă: incinta RETRASIB, ZACARIA, GREINER, SITEMANI, AVI & F, IRMES, SIGEMO precum și firmele din fostele platforme industriale ”Independența” și ”Balanța”.
Abonații din zonele menționate sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă. Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziția consumatorilor afectați, apă de utilizare menajeră prin intermediul unor autospeciale ce vor fi staționate în zonele de blocuri existente de o parte și de alta a străzii Ștefan cel Mare, în zona ”Broscărie”.
La reluarea furnizării, este posibil ca apa să fie ușor tulbure.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a inițiat o procedură de licitație deschisă pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din 261 de unități administrativ-teritoriale (UAT), din 35 de județe. Lucrările de cadastru general sunt finanțate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR). Printre acestea se numără și 9 comune din județul Sibiu.
ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), a publicat astăzi, 4 august 2020, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), anunțul cu numărul CN1023371 – „Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a imobilelor în 261 UAT- uri”.
Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional – Proiectul major privind „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.
Procedura de achiziție publică se desfășoară pe loturi, fiecare comună reprezentând un lot. Suprafața totală estimată a comunelor aferente celor 261 de loturi este de 1.587.138 de hectare.
Procedura va fi finalizată cu încheierea de contracte multianuale/lot, pentru o perioadă de 24 de luni. Valoarea totală estimată este de 299.713.704 de lei (fără TVA).
Anunțul a fost publicat și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), astfel încât la această procedură pot depune oferte operatori economici din țară sau din străinătate care îndeplinesc cerințele solicitate de ANCPI. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 15 septembrie 2020.
Proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” completează obiectivul Programului național de cadastru și carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro – cofinanțare de la bugetul de stat.
Selectarea UAT-urilor din zonele rurale a fost făcută după următoarele criterii de prioritizare:
localităţi care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României;
localităţi care implementează ori sunt incluse în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în cadrul altor programe;
localităţi în care sunt identificate zone cu vulnerabilităţi sociale particulare privind accesul informal la proprietate.
Mai multe informații despre proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” puteți găsi accesând http://www.ancpi.ro/index.php/proiecte-3/por-2014-2020.
Cele 9 UAT-uri din județul Sibiu pentru care au fost demarate procedurile de atribuire sunt: Arpaşu de Jos, Biertan, Cârţa, Cârţişoara, Laslea, Porumbacu de Jos, Roşia, Şelimbăr, Turnu Roşu.
În perioadă 27 – 31.07.2020 ITM Sibiu a efectuat 74 de controale în care s-a verificat modul în care se respectă prevederile legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, la încheierea, executarea şi suspendarea contractelor individuale de muncă precum şi la aplicarea măsurilor de reducere a riscurilor de contaminare cu COVID-19.
Pentru neconformităţile constatate, au fost aplicate 65 de sancţiuni, din care 8 amenzi în valoare totală de 112.000 lei și 57 de avertismente.
La locurile de muncă verificate au fost identificate 7 persoane care desfăşurau muncă fără forme legale la 4 angajatori.
Cele mai frecvente abateri de la cerinţele legale constatate în domeniul relaţiilor de muncă au fost: neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, nerespectarea prevederilor legale privind repausul saăptămânal, neevidențierea orelor de începere și de terminare a programului de lucru în foile colective de prezență, neplata drepturilor salariale, transmiterea întârziată a datelor în REVISAL, lipsa solicitărilor scrise ale salariaților pentru concediile fără plată. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au constatat următoarele deficiențe: lipsa controalelor medicale, instruire necorespunzătoare, semnalizarea necorespunzătoare la locurile de muncă, probleme de electrosecuritate și lipsa notificărilor privind substanțele chimice.
Neîndeplinirea prevederilor legale prevăzute în Legea 55/2020 cu privire la aplicarea măsurilor de reducere a riscurilor de contaminare cu COVID-19, a dus la sancţionarea angajatorilor cu 3 amenzi în valoare totală de 3.000 lei și 12 avertismente pentru următoarele abateri: lipsa triajului epidemiologic, lipsa evaluării riscurilor specifice COVID-19 și lipsa planului de prevenire și protecție actualizat cu măsurile de prevenire împotriva COVID-19.
Verificările efectuate la sfârşitul săptămânii, în zilele de sâmbătă şi duminică precum şi pe timp de noapte s-au desfăşurat în comun cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.
SIBIU SOUNDS FESTIVAL – singurul festival dedicat exclusiv trupelor locale anunță perioada celei de-a treia ediții. Evenimentul se va desfășura între 11 și 13 septembrie 2020 în Piața Habermann, când își propune să aducă în fața sibienilor cele mai importante trupe locale care au piese în compoziție proprie.
Pe scena Sibiu Sounds vor susține show-uri live artiștii din Sibiu, mai mult sau mai puțin cunoscuți, dar care au piese proprii, 100% originale, ce aparțin unor genuri muzicale diverse – de la jazz, blues, pop și rock, până la folk, hip hop și stiluri experimentale.
Sibiu Sounds a devenit pentru artiștii locali o platformă prin care aceștia se pot exprima liber în condiții tehnice foarte bune, susținuți de echipamente de scenă profesionale, într-o producție muzicală promovată intens. Pentru a da continuitate acestei misiuni, organizatorii evenimentului și-au propus să continue demersul în acest an atipic pentru a ține alături comunitatea de artiști din Sibiu și fanii lor, în ciuda măsurilor suplimentare de care participanții vor trebui să țină cont.
Intrarea la concerte este gratuită.
Festivalul este organizat de Asociația Culturală S.ART și este un proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu.
Informații suplimentare găsiți pe pagina de Facebook Sibiu Sounds.
Rata finală naţională de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2020), după soluționarea contestațiilor, este 72,45% (în creștere cu 3,28%, comparativ cu rezultatele inițiale – 69,17%).
Astfel, din totalul de 6.037 de candidați cu note la proba scrisă, 4.374 de candidați au reușit să obțină, în final, medii mai mari sau egale cu 8 (opt), media minimă de promovare a acestui examen. Precizăm că după susținerea probei scrise din sesiunea 2020, dar înainte de înregistrarea/soluționarea contestațiilor, au fost declarați promovați 4.176 de candidați.
În județul Sibiu, procentul de promovare a examenului de Definitivat a fost de 70,72%, mai mare cu 5,63% față de rezultatele afișate înainte de depunerea contestațiilor
Totodată, menționăm faptul că în următoarele județe s-a înregistrat o rată de promovare de peste 80%, astfel:
Cluj – 87.46%
Vâlcea – 84.90%
Dolj – 80,50%
Mehedinți – 80%
În Capitală, procentul de promovare înregistrat este de 76.52%.
Afișarea rezultatelor finale a avut loc astăzi, 3 august 2020, cu o zi mai devreme față de calendarul inițial, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul dedicat: definitivat.edu.ro.
Reamintim că în această sesiune, 6.775 de candidați au avut dreptul de a susține proba scrisă din data de 22 iulie. Au fost prezenți 6.480 de candidați (95,65%). Dintre aceștia, 433 de candidați s-au retras, iar opt candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină cel puțin media 8 (opt), calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv la proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.
Luni, 3 august, la sediul Primăriei Sibiu a avut loc prima întâlnire pentru consultarea factorilor interesați în construcția Centrului de Conferințe și Spectacole. La invitația primarului Astrid Fodor, la aceste discuții au participat operatori culturali, reprezentanți ai mediului de afaceri și arhitecți. Firma contractată pentru elaborarea studiului de prefezabilitate pentru Centrul de Conferințe și Spectacole – Ove ARUP & Partners International Limited – a participat la întâlnire prin videoconferință. Echipa din Primărie dedicată proiectului a fost prezentă, de asemenea, la acest dialog.
“Firma ARUP s-a prezentat și a definit liniile generale pe care le-au gândit pentru acest Centru: un spațiu inovativ, cu identitate proprie, ancorat în identitatea culturală locală și pliat pe caracteristicile spiritului comunității, fiind în același timp sustenabil. Am fost foarte încântată de această abordare de a gândi un Centru care să fie emblematic pentru Sibiu, atât ca aspect, cât și ca funcționalitate, care să contribuie la dinamismul orașului și la identitatea culturală a acestuia.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei, la prima întâlnire am fost nevoiți să ne încadrăm în maximul de 20 de persoane, dar discuțiile se vor extinde și către alți operatori în următoarele runde de întâlniri, fie față în față, fie prin videoconferință. Primăria Sibiu și-a exprimat intenția de a implica activ comunitatea în cele mai importante etape de definire a conceptului Centrului astfel că, a prevăzut în condițiile contractuale o serie de consultări cu operatorii din industria cultural-creativă, atât pentru sugestii, cât și pentru feedback. Astfel, operatorii culturali sunt invitați să se implice prin sugestii constructive pe tot parcursul elaborării acestui studiu important pentru stabilirea calibrului viitorului Centru.
Printr-un comunicat de presă trimis către mass-media sibiană, Ovidiu Gheorghe Tocaciu și-a anunțat retragerea de la conducerea partidului ALDE.
După 15 luni de conducere a organizaţiei judeţene a partidului ALDE SIBIU am decis să fac un pas înapoi şi să las o nouă conducere să preia frâiele organizaţiei. Mă bucur că am reuşit la alegerile prezidenţiale să duc partidul la 10.000 de voturi în judeţ, ceea ce este un scor foarte bun, mult peste alte rezultate obţinute la alegerile anterioare. Am atras membri noi şi candidaţi de valoare în tot judeţul. Iar din punct de vedere al imaginii, suntem filiala judeţeană cu cele mai multe prezenţe în media locală. Din păcate mă văd nevoit să mă retrag din această funcţie de preşedinte al Organizaţiei judeţene ALDE SIBIU, din motive personale. Urez viitoarei conduceri să obţină un scor electoral foarte bun, mai bun decât cel obţinut de ALDE sub conducerea mea.
NOTA REDACŢIEI: Acesta este un comunicat de presă plătit sub formă de publicitate. Sibiu Independent nu îşi asumă punctul de vedere prezentat de client.
Intrarea în atenția potențialilor clienți reprezintă o parte importantă a activității fiecărui agent economic. Acest lucru se vede cel mai bine în cazul restaurantelor, teraselor, cafenelelor și, în general, la unitățile de alimentație publică. Pentru a rezista într-un sector foarte competitiv al economiei, este esențial ca o asemenea firmă să se facă cunoscută și este necesară o promovare intensă pentru ca informațiile să ajungă la cât mai mulți clienți. O problemă o reprezintă și permanenta schimbare a produselor și a prețurilor, care impune schimbarea a meniurilor tipărite și generează costuri cu editarea, tipografia și eforturi pentru actualizarea informațiilor.
Toate aceste probleme își pot găsi ușor rezolvarea datorită unui proiect implementat de o firmă care a creat o platformă online ce se ocupă, practic, de tot: prezentarea produselor, comercializarea lor, realizarea de meniuri pe hârtie, care se pot actualiza electronic, fără a fi necesară înlocuirea lor periodică.
www.meniu-digital.ro este o platformă online de listare a produselor din restaurante, terase, cafenele, cofetării, patiserii, case de vinuri și alți asemenea operatori economici.
”Într-un mediu economic afectat grav de pandemia de coronavirus, am înțeles că nu putem să rezistăm fără să venim cu idei noi, fără inovare, pentru a ne îmbunătăți interacțiunea cu clienții. Am plecat de la ideea de a transpune meniul clasic al unui restaurant într-o formă online a acestuia și am creat o platformă care permite listarea produselor unităților de alimentație publică într-o formă foarte ușor accesibilă pentru clienți”, a explicat Adrian – Costică Cîtu – Lupu, reprezentant Cîtu Web Consulting, firma care a realizată această platformă.
Firmele se pot înscrie foarte ușor pe www.meniu-digital.ro, prin înființarea unui cont, unde își pot introduce informațiile. Platforma permite clienților să vadă, de exemplu, ce restaurante sunt în zona lor, să caute un anumit fel de mâncare, să vadă care sunt prețurile și să îl comande online, cu livrare acasă sau să îl ia direct la restaurantul respectiv, în funcție de organizarea fiecărui agent economic.
Prin intermediul platformei se pot genera meniuri tipărite, însă nu cu oferta prezentată în format clasic, ci cu coduri QR. Acestea sunt scanate cu telefonul de către clienți, care află foarte ușor ce produse se află la vânzare și prețurile acestora. Aceste meniuri se pot actualiza electronic, prin www.meniu-digital.ro, astfel încât nu este nevoie de înlocuirea acestora de fiecare dată când apar schimbări în ofertă. Firma care gestionează platforma online se ocupă și de tipărirea acestor meniuri și trimiterea lor către unitățile care au nevoie de ele.
”Cred că fiecare dintre noi când ne-am confruntat cu dificultăți atunci când am vrut să aflăm care sunt unitățile de alimentație publică dintr-o anumită zonă, ce ofertă au, care sunt prețurile. www.meniu-digital.ro centralizează aceste informații și face mult mai ușoară interacțiunea dintre firmele din domeniu și potențialii clienți.
De multe ori am fost in situația în care informațiile din meniurile tipărite nu mai erau de actualitate, pentru că anumite oferte nu mai erau valabile sau prețurile se schimbaseră. Prin intermediul codurilor QR informațiile se actualizează ușor, într-un timp scurt, eliminându-se costurile cu tipografia.
Firma noastră se poate ocupa de tot ceea ce înseamnă actualizarea informațiilor din platforma www.meniu-digital.ro și generarea meniurilor tipărite, la costuri rezonabile, în condițiile unor beneficii importante pentru agenții economici cu care lucrăm. Mai mult, asigurăm și servicii gratuite pentru o perioadă de lună, pentru a-i convinge pe cei interesați de utilitatea platformei noastre”, a declarat Adrian – Costică Cîtu – Lupu, reprezentant Cîtu Web Consulting.
Toate informațiile despre cum funcționează platforma Meniu Digital sunt disponibile pe www.meniu-digital.ro.
Andrei Bitu este candidatul Partidului Mişcarea Populară la Primăria oraşului Cisnădie. În interviul ce urmează am încercat să aflăm mai multe despre omul şi politicianul Andrei Bitu.
Reporter: Cine este Andrei Bitu?
Andrei Bitu: Sunt un fiu al Cisnădiei, născut și crescut în acest oraș pitoresc. Am avut o copilărie dificilă, cu multe lipsuri și mi-am zis că dacă, vreodată, Dumnezeu îmi va da o familie, voi fi cel mai fericit om de pe pământ. Și Dumnezeu mi-a împlinit dorința.
Reporter: Cum v-ați petrecut copilăria?
Andrei Bitu: În copilărie, cam toți de la bloc mergeam la baie în lac și la fotbal, în parc. Pasionat de fotbal, eu am încercat să joc la un nivel mai înalt, la Textila Cisnădie, pe atunci. Dar, la un moment dat, în cursul unui antrenament având niște teniși chinezești cu un fel de crampoane de cauciuc – erau cei mai ieftini și, pe deasupra, legați cu bandă scotch, pentru că erau rupți – unul din antrenorii de atunci mi-a zis să mai vin la fotbal când voi avea ghete… Toți copiii au râs de mine. Atunci mi-am spus că, dacă vreodată voi avea bani, îi voi ajuta pe alți copii, care nu își permit, să joace fotbal; ceea ce am și făcut la CS SION.
Reporter: Cum ați fost ca adolescent ?
Andrei Bitu: De la vârsta de 16 ani m-am întreținut singur. M-am angajat și am fost cel mai tânăr angajat din Con-a Instal. În paralael cu serviciul, mi-am continuat studiile pentru a obține calificarea.
La 18 ani am plecat în Franța, unde am încercat să îmi fac un viitor. Timp de 6 ani a fost un „du-te, vino”, căci pe-atunci trebuia să revii în țară tot la 3 luni.
Am lucrat în domeniul centralelor termice și am urmat și niște studii la distanță, descoperind astfel puterea internetului. Așa am învățat și limba franceză, pe lângă engleza pe care o învățasem de mic.
Reporter: Cum ați început familia?
Andrei Bitu: În anul 2008, la vârsta de 22 de ani, m-am căsătorit cu soția mea, Camelia, care mi-a dăruit 3 copii. Am, în sfârșit, ceea ce mi-a lipsit când am fost copil și anume, Dragostea.
Reporter: Cariera?
Andrei Bitu: În 2010, la 24 de ani, m-am întors definitiv în țară și am deschis un PFA, în domeniul meu, instalații și centrale termice. Atunci am vândut și cota de 3/5 din apartamentul în care locuiam în Cisnădie și m-am mutat in chirie, iar cu banii aceia mi-am cumpărat un teren unde, inițial, am vrut să construiesc o casă. Însă făcându-mi calculele mai bine, mi-am dat seama că nu îmi vor ajunge banii și așa am decis să fac un duplex la roșu și să vând jumătate, ca să pot termina cealaltă jumătate. Așa a început aventura mea în domeniul imobiliar. Când cererea a crescut, am început să investesc în imobiliare și, astfel, pe parcursul timpului, mi-am ridicat nivelul de trai. Dar niciodată nu am uitat ce copilărie grea am avut.
Făcându-mi plăcere să mă implic în viața socială, în anul 2014 am înființat Clubul Sportiv Sion.
În 2015, am înființat un SRL (pe PFA nu puteam avea decât un număr limitat de angajați) pentru că m-am dezvoltat foarte mult pe instalații și mi-au crescut veniturile.
În 2018 am preluat firma de service și verificări a unui bun prieten care s-a îmbolnăvit. Aveam calificările și atestatatul care-mi permitea să-i continui activitatea.
Așadar în prezent conduc 2 firme, una de service centrale termice și una de instalatii. Cu ambele am contracte doar cu mediul privat! Telefonul îmi sună de la 7 dimineața și, uneori, răspund și la ora 23… Nu am un program fix, fiind aproape tot timpul la dispoziția clienților.
Anul acesta am fost ales Vicepreședinte Asociației Județene de Fotbal Sibiu.
De anul acesta am început să investesc și în Criptomonede în creația băieților de la Elrond.
Și în permanență urmez cursuri și specializări, de exemplu anul trecut am mai absovit două cursuri pe stingere și prevenție incendii și pe pompe de caldură!
Reporter: Politica?
Andrei Bitu: Convingerile și pasiunea mea pentru familie, orfani și Dumnezeu, m-au determinat să intru într-un partid creștin și să candidez din partea acestuia. Astfel, în anul 2016 m-am înscris în Uniunea Creștin Democrată din România. Din același motiv m-am implicat activ și în referendumul pentru familie și am susținut candidatul Partidului Mișcarea Populară la alegerile prezidențiale, pe dnul Paleologu. Am strâns semnături pentru acesta, am făcut lobby pentru el…
Însă, rezultatul la alegerile din anul 2016 a fost unul la care nu m-am așteptat și acest lucru m-a descurajat, oarecum. Nu mi-am mai dorit să fac politică și m-am concentrat pe viața socială și profesională.
Reporter: Cum v-ați implicat social?
Andrei Bitu: Ca implicare socială pot enumera câteva acțiuni cunoscute și de public:
am strâns semnături pentru asfaltarea unor străzi, pe care le-am depus la Primărie, primind promisiuni că străzile respective vor fi asfaltate
am insistat ca autoritățile să se consulte cu cetățenii în luarea decizilor de interes general.
am depus mai multe proiecte de reamenajare a unor parcuri.
am depus proiecte pentru investiții în sport, în parteneriat public-privat
am investit în copii și juniori și, împreună cu colegul meu Laurențiu Preda, am lansat inițiativa „Juniorul Talentat” (descoperirea copiilor talentați și promovarea lor)
Și multe altele – cei care vor să se convingă pot căuta pe internet, sunt multe articole despre activitatea mea socială.
Reporter: Cum ați ajuns în PMP?
Andrei Bitu: Cei de la PMP au rămas fără candidat pe ultima sută de metri, acest lucru fiindu-mi confirmat de însuși fostul consilier PMP Cisnădie… Cum am spus, am o afinitate pentru valori creștine, acestea regăsindu-se și în doctrina PMP. Astfel am avut o discuție cu echipa partidului, de la Sibiu care, fiind în criză de timp și fară candidat, mi-a făcut o ofertă care mi s-a părut foarte corectă: mi s-a dat mână liberă în PMP Cisnădie, pentru formarea echipei și a listei de candidați pentru locurile de consilieri. M-am consultat și cu alți prieteni și am hotărât să semnez adeziunea la PMP în data de 24.07.2020.
Reporter: Proiecte?
Andrei Bitu: Pandemia ne-a bulversat pe toți și, în acest context, m-am gândit cu ce pot veni în fața cetățenilor. Astfel, cel mai potrivit lucru mi s-a părut să le fie dată oamenilor posibilitatea să poată ieși afară în siguranța. Așa am pus bazele unui proiect care, deja, este implementat în vestul Europei și anume:
Proiect 1: Teren extravilian (circa 250 mp de familie) pentru familiile ce locuiesc la bloc și nu mai au alte proprietăți (terenuri) și care sunt la zi cu taxele și impozitele, teren ce poate fi folosit pentru grădinărit. Terenul este, pentru început, fără utilităti și extravilan dar, ulterior, putem face un proiect cu fonduri europene pentru panouri fotovoltaice! Acest proiect ar putea fi valabil pentru Cisnădie „Vatră” și Cartierul Arhitecților!
Proiect 2: Obligatoriu, înființarea în cadrul Primăriei a unui birou cu personal calificat care să ofere asistență pentru obținerea de fonduri europene: concret, cei care au o idee de afacere pe fonduri europene, sa vină la noi să primească, gratuit, consultanță!
De asemenea, maximizarea potențialului online, pentru scutirea cisnădienilor de drumuri la Primărie și birocrație!
Proiect 3: Infrastructura rețelelor de apă și canal -înlocuirea și dimensionarea corectă a rețelelor de apă și canal, în toate cele trei zone ale orașului (Vatră, Cisnădioara și Cartierul Arhitecților). Este inadmisibil să plătim apă potabilă și să ne curgă apă maro la robinet, este inadmisibil să avem țeavă de canal subdimensionată (de aici și problemele la ploi mai mari).
Pentru Cisnădioara avem un proiect detaliat în care o să dovedim, cu cifre, că putem trage apă cu fonduri proprii fără să mai așteptăm după alții (mă refer doar la țeava de apă, în prima fază, fară canalizare, majoritatea locuitorilor avand deja fose septice). De asemenea, am în plan schimbarea rețelelor de alimentare cu apă de la blocuri, în parteneriat cu asociațiile de proprietari, pentru că înțeleg de la proprietari că sunt pierderi foarte mari și rețelele sunt foarte vechi, nu mai prezintă siguranță!
Proiect 4: Parcări. Circa patru ani am locuit în Paris și acolo am constatat că, acesta fiind un oraș cu zone istorice, este greu să găsești locuri pe care să le transformi în parcări… la noi însă, situația e diferită, încă mai există zone disponibile, încă se mai poate face ceva. Dacă mai pierdem vremea, va fi prea târziu – deja vedem haosul din cartierul Arhitecților. Primul lucru pe care mi-aș dori să îl fac în cartierul Arhitecților, la limita cu Șelimbăr și în parteneriat cu Primăria de acolo, este construirea unei baze sportive, cu terenuri de sport, care să aibă parcări subterane. Ceva în genul proiectului lui Emil Boc, de la Cluj. În timpul campaniei voi reveni cu detalii. Deocamdată vă spun doar ca este vorba de fonduri guvernamentale, pentru acest proiect. Apoi, parcări în zona centrală a Cisnădiei, desigur, fară distrugerea spațiilor verzi. Voi detalia și acest proiect, la momentul potrivit.
Proiect 5: Transport în comun, local: m-am gândit la două variante: una implementată rapid, prin achiziția a două microbuze, puse pe traseul Cireșica – Cisnădie; și, a doua, implementată ulterior, în colaborare cu cei de la primaria Sibiu! (Este vorba aici de proiectului trenului urban din jurul Sibiului, care se află abia la început; dar faptul că au început demersurile birocratice arată că în câțiva ani va deveni realitate). O să revenim cu detalii în campania electorală…
Proiect 6: Siguranța pietonilor și a conducătorilor auto
După cum am spus, m-am opus închiderii centrului orașului. În momentul de față doresc o reanalizare a situației, pentru a redeschide zona centrală a orașului. În cazul în care nu se va realiza acest lucru, mi-aș dori ca Primarul care va fi ales, să nu mai beneficieze de privilegii – să nu mai aibă nici el dreptul să circule și să parcheze acolo!
În ceea ce privește limitatoarele de viteză , trebuie găsită o altă soluție, care să mulțumească și pietonii și soferii. Dacă nu, atunci să fie alocate fonduri pentru toți aceia care fac dovada că mașina lor a fost avariată datorită acestor limitatoare.
Proiect 7: Locuințe sociale
Locuințele sociale sunt o problemă majoră. Dar vreau să se știe că eu nu încurajez lenea! Sunt conștient că este nevoie de locuințe sociale, așadar am gândit un proiect prin care să facem ca aceste locuințe și să fie atribuite conform legii, în special familiilor cu copii! Îl voi prezenta pe larg în perioada următoare !
Proiect 8: Sport
După cum probabil știți și am și amintit, sunt implicat activ în sport, fiind Vicepreședinte AJF. Aici nu sunt renumerat, ci fac voluntariat. Mă gândesc mereu cum pot îmbunătăți și ce pot aduce în plus pentru cluburi, jucători și arbitri. Am văzut lipsa locurilor de antrenamente pe timp de iarnă, pe raza orașului Cisnădie, de aceea am în plan construirea unei baze sportive (cea despre pe care am vorbit anterior, în Cartierul Arhitecților) care să acopere și această necesitate! Mă gândesc și la atragerea de sponsori din mediul privat, pentru echipele orașului și dezvoltarea centrelor de copii și juniori – aici am gandit să reluăm în parteneriat cu ministerul învățământului, clasele sportive!
Proiect 9: Învățământ
Cred că aici este nevoie de o atenție sporită. Este nevoie de crearea unui mediu plăcut copiilor, de aceea unul din proiecte este acela de a crea locuri de joacă pentru pauze, unde să se poată desfășura competiții de ping-pong, darts, fotbal de masă etc!
Desigur, în cartierul Arhitecților este nevoie de școală, grădiniță și creșă, de preferat cu secție germană. Și aici voi reveni cu detalii de implementare!
Cinema în aer liber. Încă de când eram copil, era o bucurie să merg la Clubul elevilor și să mă uit la desenele animate proiectate în aer liber. Aici am gândit un proiect prin care să facem un cinema în aer liber, unde să ruleze filme, desene animate educative, dar și un program special pentru familii, care sa vină împreună și să socializeze!
Când eram eu copil, concursul „Floarea de colț” era cel mai așteptat eveniment și aici cred că este nevoie de suplimentarea bugetului pe asfel de evenimente, precum și multiplicarea lor, pentru a implica, astfel, copiii, în activități mai sănătoase decât statul pe telefoane sau calculatoare.
Aș mai avea în plan mai multe zone de fitness în aer liber, în oraș și de ce nu, un skate park, biciclete de închiriat etc…
Am în plan și alte proiecte, pentru pensionari, pentru familii, pentru tineri, dar mă opresc aici, în acest interviu. Cu restul proiectelor mă voi prezenta în fața alegătorilor în Campania electorală. Pentru ca alegătorii să înțeleagă faptul că acestea nu sunt doar promisiuni, să se uite la ce am realizat în ultimii ani ca simplu cetățean, am precizat mai sus în implicarea socială.
Cei care mă cunosc, știu că sunt om de cuvânt, iar cei care nu mă cunosc, vor vedea acest lucru după ce voi pune în aplicare ceea ce mi-am propus referitor la aceste proiecte!
Vă reamintesc că aș vrea ca programul meu (construit în urma consultării cu cisnădienii) să fie prezentat în cadrul unei campanii intitulate sugestiv „Fii o voce în Cisnădie”, iar aceasta să nu rămână doar un simplu slogan, ci un principiu care să stea la baza unei administrații locale corecte.
Ne vedem pe teren, ne vom vedea și live, vom ține legătura pe toată perioada campaniei și, în măsura în care îmi veți acorda încrederea dumneavoastră, vom fi în contact și pe perioada mandatului.
Vă mulțumesc tuturor și nu uitați: ÎMI DORESC SĂ FIM, ÎMPREUNĂ, O VOCE ÎN CISNĂDIE!
Sibiul a evoluat mult în ultimii ani din prisma turismului internaţional şi naţional. Imaginea bună pe plan mondial a fost dată, mai ales, de evenimentele culturale. Dar un oraş european ca Sibiul trebuie să pună accentul şi pe sport şi timp liber. Cetăţenii urbei noastre au nevoie de mişcare într-o societate prea mult intoxicată de mâncăruri tip junk food. Sunt un adept al sportului şi adesea mă urc pe bicicletă. Proiectele actuale ale Primăriei Sibiu pentru biciclişti sunt mai mult pe hârtie sau vopsite pe trotuar, fără facilităţi reale în teren pentru cei care aleg bicicleta ca mijloc de transport sau doar pentru relaxare. Voi dezvolta reţeaua de piste de biciclete, dar la standardul european.
Stadionul este o altă prioritate pentru mine la îndemnul pasionaţilor de fotbal şi atletism. Investiţia actuală într-un teren situat în oraş este o risipă de fonduri, ineficientă. Dacă ne uităm la ţări mai evoluate în ce priveşte investiţiile în sport, aceste terenuri noi cu facilităţi conexe şi la costuri mult mai mici, se realizează în afara oraşului. Pentru a avea locuri de parcare suficiente lângă, dar şi piste de alergare pentru atletism şi terenuri adiacente pentru antrenamentele sportivilor de la diferite discipline. Un stadion NU este doar pentru fotbal. El trebuie să deservească şi alte discipline sportive, dar poate fi şi o arenă de concerte, dar situat în afara oraşului. O posibilă locaţie este terenul de la Obor lângă târg. Acolo este fezabil să fie construit noul stadion, mai ales că există deja o parcare, cea din târg, iar terenul aparţine Primăriei. Plus accesul este foarte facil având în vedere că este lipit de autostradă. După ce se termină acest stadion la Obor, poate fi demolat cel vechi şi contruit în loc altceva, de exemplu mini terenuri de bachet, fotbal şi alte sporturi pentru amatori.
Sunt necesare investiţii de zone de sport în aer liber pentru adulţi în toate cartierele oraşului. Dar şi de săli de sport la şcolile din oraş, multe având o sală de clasă mai mare pe post de sală de sport. De asemenea cred că trebuie încurajate prin diferite subvenţii cluburile sportive pentru juniori. O investiţie de acest fel în viitori sportivi, este o investiţie în viitorul sănătăţii populaţiei.
Horaţiu MARIN, candidat ALDE la Primăria Municipiului Sibiu
Noul Spital Judeţean Sibiu, propus ca locaţie pe Calea Şurii Mici, este subiectul numărul 1 al acestei campanii electorale, mai ales din prisma politicienilor care vizează Consiliul Judeţean. Proiectul propus de actuala preşedinte Daniela Cîmpean este văzut de politicienii din PSD ca unul greşit, ca locaţie. Deşi au votat şi ei Studiul de Fezabilitate pentru locaţia din Calea Şurii Mici, alături de cei din PNL şi FDGR, acum declară că nu vor locaţia respectivă şi să rămână spitalul unde este.
Dincolo de discursurile politice din ultimele zile, când toţi candidaţii şi-au dat cu părerea despre noul Spital Judeţean, răzbate ideea că acesta este necesar conform opiniei publice. SIBIU INDEPENDENT a încercat o analiză a demersurilor făcute pentru acest Nou Spital Judeţean până astăzi.
Idee veche, aplicare nouă
În ultimii 20 de ani majoritatea politicienilor au vorbit despre necesitatea unui nou spital judeţean la Sibiu. Din 2008 s-au făcut chiar unele demersuri pentru o posibilă locaţie pe Calea Poplăcii din Sibiu pe un teren al MApN. Preşedintele Iohannis, pe atunci primar al Sibiului, înainta ideea Guvernului de la vremea respectivă şi se purtau negocieri. Dar fără finalitate. Apoi, sub conducerea PSD a Consiliului Judeţean Sibiu, proiectul noului spital judeţean a fost îngropat.
Abia în decembrie 2016, ministrul sănătății Vlad Voiculescu re-aduce în discuţie şi propune mai multor consilii judeţene din ţară documentația necesară demarării studiului de fezabilitate pentru noi spitale. Dacă alţii refuză să preia sarcina, la Sibiu, conducerea Consiliului Judeţean acceptă provocarea.
La începutul anului 2017 se identifică o locaţie de 20 de hectare aflată în proprietatea statului pentru viitorul spital judeţean. Apoi continuă demersurile la diferite ministere ale actualei conduceri a Consiliului Judeţean. În timp ce o echipă se ocupă de sutele de documente necesare la ministere, se comandă treptat studii geo, topo, de trafic, de mediu şi altele necesare în această fază preliminară.
Anul 2019, anul dezbaterilor
După doi ani de studii diverse, în ianuarie 2019 se organizează o dezbatere publică privind planul urbanistic zonal pentru noul spital, un spital integrat, cu secții de adulți și copii. La dezbatere au participat peste 80 de persoane, de la decidenți și reprezentanți ai partidelor politice la locuitori din zona Calea Șurii Mici.
Arhitectul sibian Alexandru Găvozdea, liderul asocierii care a realizat PUZ-ul, a prezentat pe scurt principalele concluzii ale documentației de urbanism. Găvozdea a fost ales, între timp, de arhitecţii din toată ţara, preşedintele naţional al Ordinului Arhitecţilor, recunoscut pentru reputaţia sa de bun specialist.
Studiile realizate au analizat şi traficul potenţial în zonă. Arhitectul Găvozdea a explicat la vremea respectivă că sursa principală a traficului în zonă nu va fi spitalul, ci dezvoltarea cartierelor rezidențiale prevăzute în vecinătate. De altfel, mai mulţi investitori imobiliari au cumpărat rapid terenuri în zonă şi deja au început construirea de ansambluri de locuinţe.
Drumul actual va fi lărgit cu o bandă specială pentru autobuze şi ambulanţe, se arată în proiectul propus dezbaterii publice.
O altă problemă ridicată de cei prezenţi, mai ales din rândul PSD, a fost apropierea de groapa de gunoi de la Cristian. O echipă de specialiști ai Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca a făcut un studiu şi pe această temă şi a concluzionat că zona se încadrează în toți parametrii legali pentru construcții destinate funcțiunii medicale, atât din punct de vedere a calității aerului, cât și a solului. „Mai mult de atât, dacă legea prevede o distanță minimă de aproximativ 1 km de groapa de gunoi, aici este vorba de peste 4 km” au arătat aceştia.
Chiar şi potenţialul zgomot produs de Aeroportul Internațional Sibiu a fost luat în calcul şi studiile au arătat că perimetrul prevăzut pentru spital nu este influențat din acest punct de vedere.
A urmat apoi în 6 martie o nouă dezbatere publică la sediul Agenţiei de Protecţia Mediului, axată pe problemele de mediu, dar cu aceleaşi concluzii ca prima.
Anul 2020, anul ZERO pentru implementare
În februarie 2020 s-a încheiat procedura de achiziție pentru actualizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru noul spital judeţean Sibiu. În iulie acest studiu şi indicatorii tehnico-economici au fost votaţi de toţi consilierii judeţeni. Mai mult, preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean a făcut presiuni la nivelul Guvernului şi a reuşit să aducă la Sibiu pe premierul Orban şi miniştrii Sănătăţii şi Fondurilor Europene pentru a-i face să semneze un acord pentru identificarea finanţării.
Ce nu s-a văzut în toţi aceşti 3 ani au fost sutele de telefoane date la Bucureşti, vizite la Bruxelles şi Bucureşti pentru negocieri cu forurile competente. Şi deschiderea obţinută la forurile respective pentru finanţarea majoritară a noului spital din fonduri UE.
Noul Spital Judeţean Sibiu va avea mai puţine paturi decât cel vechi. Aceasta nu este dorinţa proiectantului, nici a conducerii actuale a Spitalului, nici a conducerii Consiliului Judeţean Sibiu. Este o normativă deja implementată de 20 de ani în Europa prin care spitalele se dotează cu echipamente moderne şi se reduc zilele de spitalizare şi multe intervenţii se fac cu internare de zi. S-a demonstrat ştiinţific că o internare prelungită în orice spital măreşte riscul de infecţii intra-spitaliceşti.
Viziunea noului Spital Judeţean, ce rezultă din toate documentele realizate până acum, este una a unui spital integrat, modern cu tehnologii de ultimă oră, unde pacientul să fie tratat şi cât mai puţin spitalizat. Costul estimat este cel conform reglementărilor UE pentru un spital de mărimea respectivă, care deşi încadrat la categoria judeţean, are numărul de paturi al unui spital regional. La aceasta se adaugă aspectul academic, colaborarea cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu va continua pentru studii clinice şi nu numai.
Cât priveşte clădirile actualului Spital Judeţean Sibiu acestea nu vor fi demolate, cum s-a vehiculat, nici retrocedate, ci vor suferi o reconversie în timp, după deschiderea noului Spital Judeţean Sibiu.
În ultimele 3 zile SIBIU INDEPENDENT v-a propus un sondaj de opinie pentru a vedea care sunt intenţiile de vot ale sibienilor la şefia Consiliului Judeţean Sibiu. Ştim că un sondaj online nu are valoarea sociologică, dar este un exerciţiu de imagine.
Rezultatele arată o luptă strânsă, cel puţin online, între actuala preşedinte, Daniela Cîmpean (PNL), Gabriel Tischer (FDGR) şi Adrian Echert (USR-Plus). Distanţa dintre primii trei clasaţi este de 5 procente. Pe locul patru s-a situat Cosmin Balcu (ALDE), pe 5 Petru Florea (Pro România). Şi aceste două locuri au obţinut scoruri bune. Surpriza vine pe locul 6 unde s-a situat Bogdan Trif (PSD) cu doar 5,45% urmat de Iulian Topliceanu (Partidul Verde) şi Adela Muntean (PMP). Ultimii doi cu scoruri sub 5%.
Bogdan Trif, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Sibiu a confirmat astăzi informaţia că doi consilieri locali din cei şase actuali de la Agnita nu mai candidează. „Vor fi înlocuiţi cu alte persoane” a spus Trif, care a dezminţit zvonurile că organizaţia PSD din localitate ar fi în pericol de dezintegrare. El a dat asigurări că PSD are resurse umane locale suficiente.
Actualul primar Ioan Dragoman, ales din partea PSD în anul 2016 a fost anunţat de conducerea judeţeană că va candida pentru un nou mandat.
Lansarea candidaţilor PSD Sibiu la alegerile locale din toamnă a avut loc astăzi la aceeaşi terasă de pe strada Someşului, unde cu ceva timp în urmă se lansau candidaţii USR-Plus. Alături de Bogdan Trif, candidat la preşedenţia Consiliului Judeţean Sibiu au stat Cătălin Stanciu, candidat la Primăria Sibiu şi Mihai Macaveiu, candidat la Primăria Mediaş. EI au fost susţinuţi de câţiva primari PSD din judeţ şi candidaţi la consiliul local şi judeţean Sibiu.
Spre deosebire de restul partidelor, politicienii din PSD au venit pregătiţi cu lista completă a candidaţilor la funcţia de primar pentru toate localităţile din judeţ. Singura excepţie va fi la Apoldu de Jos, unde PSD va susţine un independent.
”Obiectivul pe care mi l-am propus împreună cu echipa mea este ca, prin proiectele pe care le propunem dar și prin temele pe care le vom lansa spre dezbatere, să contribuim la creșterea calității vieții urbane în municipiul Sibiu, dar și a viitoarei zone Metropolitane Sibiu. Proiectele cu care venim în fața sibienilor vizează cinci componente vitale ale dezvoltării urbane: sănătate, educație, mobilitate, dezvoltare urbană și dezvoltare economică. Prioritară pentru noi este sănătatea, iar în acest sens ne dorim înființarea de cabinete medicale în cadrul tuturor unităților de învățământ din municipiul Sibiu, dar și suplimentatea numărului de centre de permanență din municipiu pentru o mai bună acoperire a nevoilor de servicii medicale de mică complexitate. Proiectul major pentru sănătatea este construirea unui spital municipal nou, pe un teren al Primăriei” a declarat Cătălin Stanciu, candidat la funcţia de primar al municipiului Sibiu. El a răspuns presei pe tema noului Spital Judeţean de pe Calea Şurii Mici şi a declarat că la şedinţa de Consiliu Judeţean, consilierii PSD au votat pentru Studiul de Fezabilitate, dar nu şi pentru locaţie. Ei doresc ca actuala locaţie a Spitalului Judeţean să fie mdoernizată.
”Mediașul trebuie să devină un pol de dezvoltare a zonei de Nordu a județului, de aceea proiectele mele și ale echipei cu care am pornit la drum se armonizează perfect cu cele propuse pentru Consiliul Județean, dar vin și în întâmpinarea nevoilor medieșenilor. Astfel, deja am spus că pentru noi sănătatea este prioritatea numărul 1, de aceea este vitală crearea unei rețele moderne de cabinete medicale în absolut toate creșele, școlile și grădinițele din Mediaș. De asemenea, dat find faptul că lipsa parcărilor este eterna problemă cu care ne confruntăm zi de zi, am identificat și avem soluții pentru construirea de parcări supraetajate în mai multe zone ale municipiului. De asemenea orașul nostru trebuie să ofere posibilitatea de petrecere a timpului liber în mod plăcut, alături de familie, astfel că avem în plan amenajarea de spații de promenadă și de agrement pe malurile Târnavei, dar și în zona barajului Ighiș. Suntem medieșeni, deci suntem suporterii echipei Gaz Metan Mediaș. Echipa noastră are nevoie de susținere permanentă pentru a rămâne în Liga 1, iar aceasta este una dintre prioritățile noastre. Acestea sunt doar o parte dintre proiectele pentru Mediaș, dar cu sigurană, dacă vom avea sprijinul și încrederea dumneavoastră, le vom pune în practică” a declarat Mihai Macaveiu, aflat pentru a doua oară în postura de candidat PSD la funcţia de primar al municipiului Mediaş.
„Sibiul înainte de toate în infrastructură! După 4 ani de conducere liberală la CJ, drumurile județene din Sibiu, arată cel mai rău din toată Regiunea 7 Centru din care Sibiul face parte! Eu le transmit liberalilor: AJUNGE! Administrația liberală a folosit reabilitarea drumurilor județene ca armă de șantaj pentru primari! Pentru buna și corecta administrare a banilor sibienilor, licitațiile trebuie făcute în mod transparent. Pentru bunăstarea județului, fondurile europene trebuie să devină principala sursă de finanțare pentru dezvoltarea rețelei de drumuri județene” a declarat Bogdan Trif, candidat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu. El a refuzat să răspundă ce va face dacă va scoate personal un scor mai mic ca al partidului.
La lansare au luat cuvântul şi Maria Greavu, primarul longeviv al Loamneşului, dar şi tânărul primar al Hoghilagului, Nicolae Lazăr, considerat campionul absolut la atragerea de fonduri europene, cu peste 10 milioane de euro deja atrase în diferite proiecte locale.
[meta_gallery_slider id=”50795″]
LISTA COMPLETA A CANDIDAȚILOR ORGANIZAȚIEI JUDEȚENE PSD SIBIU PENTRU ALEGERILE LOCALE DIN SEPTEMBRIE 2020
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.