Prietenul la nevoie se cunoaşte spune o zicală veche. Zilele acestea am văzut ceva ce am crezut că nu mai apuc să văd în această viaţă: energia românilor dornici să facă bine. Indiferent de culoare politică, religie, etnie, vârstă, mulţi români care s-au implicat de la primele minute ale crizei refugiaţilor din Ucraina. Situaţia la graniţa cu România nu este încă dramatică, dar va deveni în curând.
Deja peste 100.000 de ucraineni erau ieri intraţi în Polonia. Alţi zeci de mii în Republica Moldova. Şi spre graniţele României se îndreaptă foarte mulţi. Nu toţi rămân în România. Mulţi tranzitează România spre ţări din vestul Europei unde au rude. Au nevoie doar de o noapte de cazare aici. Alţii însă nu au transport să ajungă la rude. Vin pe jos peste graniţă.
Dar încep să fie tot mai mulţi refugiaţi, mai ales femei cu copii, care nu au pe nimeni, nicăieri. Au fugit pur şi simplu cu o geantă din calea războiului. O viaţă într-o geantă. Şi aici au intervenit românii. Primii s-au mobilizat cei din judeţele de graniţă. Simplii cetăţeni, organizaţii non-profit, biserici sau oameni de afaceri locali au intervenit imediat cu ajutoare necesare. De la apă, mâncare la cazare, transport. S-au organizat ad-hoc.
Valul de refugiaţi va creşte pe măsură ce războiul continuă. Presiunea va fi tot mai mare şi ucraineni ce rămân în România vor fi tot mai mulţi. Aşa că şi la noi în judeţul Sibiu au început să sosească. Puţini încă. Dar locuitorii judeţului s-au mobilizat rapid şi au strâns vineri şi sâmbătă tone de ajutoare. Multe au şi ajuns la zonele de graniţă. Altele trec graniţa în zona de conflict. Şi ofertele de ajutor nu continuă să scadă.
Oamenii pun la dispoziţie afaceri, case, mâncare, transport pentru refugiaţi. Sunt multe cazuri în care sibieni au mers cu maşina personală la graniţa cu Ucraina pentru a prelua refugiaţi de acolo. Poveşti de groază spuse de mame cu copii. Este o empatie generală faţă de ucraineni. Nu pentru că ne leagă istoric ceva de ei, dar în subconştientul colectiv românesc există deja ideea că se poate întâmpla la fel şi la noi vreodată…
Crucea Roşie Sibiu, alături de pastorul baptist Sorin Cigher şi reţeaua sa impresionantă #ProUcraina, Daniela Câmpean – preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, împreună cu mulţi oameni de afaceri sibieni şi nu numai s-au organizat rapid şi au trimis ajutoare Ucrainei. Aici există avantajul informaţiei la prima mână de la Guvern şi mai ales din Ucraina, dar şi de la filialele de graniţă şi ucrainene ale Crucii Roşii. Şi organizarea viitoarelor cazări la Sibiu a refugiaţilor deja este pregătită cu tot necesarul.
Există de asemenea acţiuni ale voluntarilor grupaţi în diferite zone ale Sibiului, care strâng ajutoare de la populaţie. Aici este o muncă sisifică de colectare, triere, sortare şi trimitere a donaţiilor.
La Mediaş, Primăria a pus deja la dispoziţie un spaţiu pentru colecta de ajutoare. La Agnita, primarul a pus la bătaie restaurantul şi pensiunea familiei pentru refugiaţi. La Avrig, oameni locali de afaceri au oferit cazare, masă şi locuri de muncă pentru ucraineni. Şi exemplele pot continua. Această emulaţie colectivă de ajutor dezvoltă o energie pozitivă în societate. Ea depăşeşte chiar şi acţiunile de ajutor din primele luni de pandemie COVID. Este o reacţie colectivă a românilor de a ajuta victimele războiului. Poate pentru că, deşi majoritatea dintre noi nu am trecut printr-un război, am trecut prin comunism. Ori perspectiva Rusiei cotropitoare ne aduce aminte chinurile prin care am trecut. Iar tânăra generaţie de români, născută şi crescută în democraţie cu siguranţă nu este dispusă să renunţe la valorile democratice pentru un cotropitor rus.
Mă bucură să văd această energie pozitivă a românilor şi sper ca ea să crească. România are nevoie acum de această energie pozitivă.
