Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.
Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.
Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.
Guvernul va atrage milioane de euro în următoarele luni din fonduri europene!
Cu sau fără un Parlament care să susțină eforturile Executivului, PNL va lansa o serie de proiecte cu impact major pentru domenii precum educație, sănătate, cercetare-dezvoltare, creare de locuri noi de muncă, combaterea sărăciei sau a abandonului școlar. • Vom semna noi contracte cu autoritățile publice locale pentru a aduce apă și canalizare în mai multe localități;
• Vom semna un contract de finanțare pentru IGSU în valoare de 648 mil euro, pentru a asigura dotarea IGSU cu elicoptere, ambulanțe, mașini de intervenție etc.;
• Vom semna 96 de proiecte pentru întreprinderi Inovative;
• Vom semna contracte pentru inovație în domeniul IT – IMM;
• Vom lansa 9 apeluri de proiecte în valoare de 180 mil euro la nivelul Programului Operațional Capital Uman, pentru testarea pilot a unor măsuri de intervenție pentru susținerea creării de locuri de muncă, precum și pentru combaterea sărăciei, abandonului școlar.
În plus, vom lua toate măsurile pentru descentralizarea managementului fondurilor structurale în domeniul dezvoltării regionale. Se vor înființa opt Autorități de Management la nivelul celor opt regiuni de dezvoltare a României, pentru a apropia decizia de nivelul local și de beneficiari. Ne vom îndeplini angajamentul de a folosi toți banii europeni în folosul cetățenilor, pentru dezvoltarea României.
Comunicat de presă transmis de Vicepremier, Raluca Turcan
Organizaţia PNL din Agnita a ajuns astăzi nefuncţională prin demisia preşedintelui şi a opt membri. Motivul este impunerea de la PNL Sibiu a candidatului la primăria Agnita în persoana lui Alin Şchiau, intrat de curând în PNL din PMP.
Radu Marius Curcean, până zilele trecute preşedintele PNL Agnita, alături de acoliţii săi au părăsit partidul. ” În consecință, cea mai mare parte a organizației locale Agnita a demisionat, împreună cu mine. M-am retras și din Consiliul Local Agnita pentru că… Nu vreau să stau în calea euforiei pe care, în prezent PNL o trăiește” a scris Curcean ieri noapte pe pagina de Facebook a PNL Agnita.
Curcean a dorit să impună candidatura lui Chirion Stănuleţ din partea PNL la Primăria Agnita. Stănuleţ a fost primar două mandate (2008-2016) la Chirpăr din partea PDL, dar nu a mai fost reales. Radu Marius Curcean a fost şi el primar PDL al Agnitei între 2004-2012, dar nu a mai fost reales. Actualul primar Ioan Dragoman este în funcţie din 2012 şi acum reprezintă PSD.
Conform sondajelor de opinie realizate în Agnita, omul de afaceri Alin Şchiau este favorit. Acesta pare să fie unul din argumentele pentru care vicepremierul Raluca Turcan, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, au mers sâmbătă la Agnita pentru a-l „unge” candidat PNL pe Alin Şchiau.
Cine este Alin Şchiau?
Alin Şchiau pe numele lui actual complet Şchiau Gull Alin Ciprian a fost ales consilier local la Agnita în 2016 pe listele PMP. El a demisionat din partid vara trecută şi din funcţia de consilier şi s-a alăturat PNL, dar la organizaţia judeţeană Sibiu, nu cea locală din Agnita, cum era firesc. Şchiau este un prosper om de afaceri local, care a muncit o perioadă în străinătate, apoi s-a întors pe meleagurile natale pentru a investi. Şchiau este recăsătorit. A divorţat de prima soţie în 2015, cu care are un băiat de 17 ani.
Candidatul PNL Şchiau Alin (mijloc) la Primăria Agnita
PSD Sibiu a transmis către mass-media un comunicat de presă care se adresează membrilor ”Vă vedem” și ”Rezist” din Sibiu:
Motto: ”Trebuie să ai garanția că nu te culci sănătos și te trezești mort” – Raluca Turcan, 2019, declarație făcută din puțul gândirii, la sediul Guvernului.
Stimați
membri ”Vă vedem” și ”Rezist” din Sibiu, ca urmare a lipsei
voastre de reacție, se naște, în mod firesc, o întrebare simplă:
mai sunteți ”câinii de pază” ai democrației, sau de fapt
sunteți niște mielușei cumpărați, folosiți pentru a servi unor
interese politice, ori sunteți pur și simplu niște ipocriți?
Dacă cumva ați trăit undeva izolați în ultima săptămână, fără acces la mijloacele de informare, poate aveți o scuză. Și în acest caz vă informăm noi ce s-a întâmplat în tot acest timp: domnul Orban și doamna Turcan, împreună cu ”gașca” ce formează guvernul PNL, s-au întâlnit la ceas de seară să dea 25 de Ordonanțe de Urgență de Guvern și 31 de Hotărâri de Guvern. Aceste Ordonanțe de Urgență NU au fost puse în dezbatere publică, NU au avut nici măcar avizele direcțiilor de specialitate din cadrul ministerelor, și, în mod abuziv au fost aduși la sediul Guvernului, în toiul nopții, funcționarii publici din cadrul ministerelor care trebuiau să avizeze aceste acte, pentru a le semna pe genunchi.
După ce au
făcut presiuni asupra funcționarilor publici din ministere și au
obținut semnăturile acestora, membrii Guvernului Orban au aprobat
Ordonanțele de Urgență, deși mai aveau nevoie, în mod
obligatoriu, de avizul Consiliului Economic și Social (CES) și de
cel al Consiliului Legislativ, două instituții fără de care nu se
poate promova nicio Ordonanță de Urgență. De la Revoluție
încoace niciun Guvern nu și-a permis să facă un abuz atât de
mare și să încalce atât de flagrant legislația și
Constituția. ATENȚIE! O Ordonanță de Urgență are puterea
unei legi și poate reglementa activitatea dintr-un întreg domeniu.
Dar, se pare
că, pentru domniile voastre, toate aceste aceste fapte nu reprezintă
abuzuri sau derapaje antidemocratice, din moment ce ați stat
liniștiți, fără a lua atitudine împotriva lor!
Totuși, dacă
în cele din urmă vă veți trezi și veți ”vizita” sediul PNL
Sibiu, nu doar pentru a bea un ceai cald, așa cum ați făcut până
acum, poate îi veți întreba și de Sănătate. Dar nu de sănătatea
membrilor PNL, ci despre Ordonața pe Sănătate, prin care sunt
redirecționați banii, și așa puțini, de la Spitalul Județean de
Urgență Sibiu și de la alte spitale de stat din Sibiu și din
toată țara, unde pacienții sunt tratați în mod gratuit, către
privați. Bineînțeles că, pe lângă banii primiți de la Casa de
Asigurări de Sănătate, privații din sănătate vor percepe și
alte taxe. Astfel, de exemplu, dacă pacientul trebuie internat, cu
siguranță va plăti taxa de confort (cazare), fapt confirmat și de
Președinta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, tot o
sibiancă, membră PNL Sibiu, venită odată cu Guvernul Orban. Și
exemplele pot continua în sensul acesta. Cu alte cuvinte, spitalele
de stat vor fi împinse spre faliment, iar activitatea va fi
preluată, treptat, de privații din sănătate, care urmăresc doar
să facă profit pe spatele bolnavilor. Cine
are bani va trăi, cine nu, va muri!
Stimați
protestatari, poate pe noi nu ne credeți când vă spunem toate
acestea. În consecință, vă învităm să urmăriți luările de
cuvânt ale domnului doctor Raed Arafat, care explică mult mai bine
acest atentat la sănătatea românilor, pus la cale de PNL prin
intermediul doamnei Turcan și al ministrului Sănătății, Victor
Costache, doi peneliști sibieni de frunte.
Dacă aveți
un sentiment de déjà-vu pe această temă, vă aducem aminte că
doamna Turcan și toată gașca din PNL Sibiu au fost membri PDL de
frunte atunci când Băsescu și Boc au mai încercat odată să dea
acest tun în Sănătate, vrând chiar să-l excludă din sistem pe
doctorul Arafat, motiv pentru care românii au ieșit atunci în
stradă, iar epoca PDL-ului a luat sfârșit. Acum doamna Turcan și
gașca au trecut la PNL și-au uns ministru al Sănătății și
decidenții din sistemul de sănătate, toți foști membri PDL
Sibiu, acum membri PNL Sibiu, și încearcă să facă exact același
lucru, profitând din plin de lașitatea sau obediența
dumneavoastră.
Nici mailul
ministrului Sănătății, Costache, trimis către secretarul de stat
din cadrul ministerului, în care se spune clar că proiectul a fost
rescris de către ”prietenii noștri”, nu vă ridică niciun semn
de întrebare, măcar cine sunt acești prieteni din afara
ministerului, care au interese ca banii să fie transferați de la
stat către privat?
Suntem curioși cum vă vor vedea de acum încolo sibienii: apărători ai democrației sau apărători ai intereselor PNL-USR, pentru că USR a votat acest guvern și susține abuzurile Guvernului PNL.
Luni, 10 februarie, la Colegiul Național Octavian Goga din Sibiu a debutat proiectul cultural educativ LECTURĂ ȘI CONTEXTUALIZARE, care se va desfășura până în iunie 2020 (la finalul anului școlar 2019/2020) și este susținut de actrița Ioana Blaga Frunzescu de la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu în colaborare cu echipa managerială a colegiului – dna prof. Laura Florentina Dumitru și dna prof. Alexandra Maria Tischer.
Prima lectură s-a desfășurat în cadrul orei de dirigenție al dnei prof. Felicia Pătcaș la clasa a X a (de informatică), prezentându-se scene și monologuri celebre din comediile lui Ion Luca Caragiale – O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă și D’ale carnavalului. Actrița Ioana Blaga Frunzescu a contextualizat lecturile, prezentând imaginea femeii în epoca lui Caragiale și modul de reflectare al acesteia în tipologia feminină a operei marelui clasic al literaturii române.Cum sublinia dna Frunzescu (care este și autoarea volumului de critică și istorie literară Frustrare și nesaț, având la bază lucrarea sa de doctorat în filologie- Personajul feminin în teatrul și proza lui I.L. Caragiale) – Personajele feminine din teatrul lui I. L. Caragiale se constituie într-o adunare a femeilor (…) pestriță și plină de vervă, impetuoasă sau (…) strident colorată și dinamică . (Frustrare și nesaț, 2013, p.152)
Lectura celor două monologuri ale Vetei din O noapte furtunoasă și a unor scene Veta-Zița a fost urmată de o prezentare a tipologiei Vetei – femeie din clasa de mijloc (…) care, sub masca de rușinoasă și fricoasă (…) stăpânește micul regat al casei de mahala unde triunghiul conjugal e protejat de pragmatismul ei. Veta este un personaj care suferă de unele complexe ale feminității, (…) are un comportament permanent bivalent- rușinoasă, temătoare(…), dar și cu năbădăi. (idem, p. 154-155)
Lectura scenelor cu Zița și a celor cu Mița (D’ale carnavalului) a fost urmată de aceeași binevenită contextualizare a personajelor din opera dramatică a lui Caragiale.
Feedback-ul realizat la finalul acestei veritabile demonstrații de excelență în lectura publică interactivă, cu care ne-a obișnuit și cu alte ocazii Ioana Blaga Frunzescu, a relevat interesul crescut al elevilor și utilitatea acestei modalități inedite de parcurgere a materiei curriculare în pregătirea examenelor școlare viitoare.
Proiectul LECTURĂ ȘI CONTEXTUALIZARE este un model de bune practici și de implicare a personalităților culturale sibiene în domeniul educației prin artă din burgul nostru.
USR PLUS Cisnădie a transmis către Sibiu Independent un comunicat de presă referitor la echipa de candidați comuni la Primăria și Consiliul Local Cisnădie, stabilită în urma negocierilor realizate la nivel local.
USR și PLUS Cisnădie propun cea mai bună echipă comună de candidați pentru alegerile locale, echilibrată din toate punctele de vedere. Tinerețea se îmbină cu experiența, criteriile de reprezentativitate sunt păstrate pentru cele trei zone ale orașului nostru: Cisnădioara, Cisnădie Vatră și Cartierul Arhitecților, iar alegerea femeilor pe locurile eligibile este un atu al echipei.
Candidatul
Alianței USR PLUS la Primăria Cisnădie și pentru Consiliul Local
este Rodica Velțan, economist de profesie și președinta filialei
USR Cisnădie din 2018. Are 40 ani, este de multă vreme preocupată
de activitatea Primăriei și a Consiliului Local și militează
pentru transparență în administrația locală și stoparea risipei
banului public prin prioritizarea proiectelor administrației.
Echipa
Alianței USR PLUS propusă la Consiliul Local se prezintă astfel:
Andreea
Zîmța, membru USR, este de profesie inginer. La cei 27 de ani are
experiență în programe de finanțare nerambursabilă și
administrație, este un om energic și își dorește să schimbe
cutumele administrației prin deschiderea acesteia către cetățeni
și prin gestionarea rațională a resurselor.
Marius Vlăsceanu are 29 de ani și este propunerea PLUS Cisnădie. De profesie inginer proiectant de componente din mase plastice pentru industria automotive. Marius este și cadru didactic asociat al Facultății de Inginerie și consideră că educația este prioritară în societate. Își dorește ca Orașul Cisnădie să arate ca un adevărat oraș european, iar consilierii locali să fie aproape de cetățeni.
Mihaela Seușan (58 de ani) reprezintă experiența și echilibrul, inclusiv în USR. Este reprezentantul Cisnădioarei în lista comună și, pe lângă susținerea proiectelor mari care privesc Cisnădioara, își dorește schimbarea sistemului educațional din Cisnădie. Ca profesor și formator în cadrul Corpului Didactic, propune schimbarea de paradigmă în organizarea rețelei școlare din oraș.
Alexandru
Gheorghiu (33 de ani) a studiat Administrație Publică la ULBS și
este preocupat de digitalizarea Primăriei. Încă de la înscrierea
lui în USR, își dorește implicarea cetățeanului în deciziile
luate de administrație și accesul facil către instituțiile
locale.
Adrian Daneș (48 de ani), inginer textilist și director tehnic la o unitate de producție cu tradiție din Cisnădie, a intrat în politică, devenind membru PLUS, din dorința de a schimba mentalități și atitudinea administrației față de contribuabili. Consideră că este important să avem proiecte care să îmbine și să împace dezvoltarea economică, dezvoltarea industriei și modul nostru de viață cu obiectivul de a reduce impactul activității noastre asupra mediului și asupra resurselor care stau la baza activității noastre economice și sociale.
Adrian Sinkievici (41 de ani) vine cu experiența de director financiar al unei companii multinaționale. Este membru USR și adeptul lucrului bine făcut. Consideră prioritare investițiile în infrastructură și implementarea unui sistem de control, stopare și sancționare a dezvoltărilor neconforme și haotice.
Cosmin
Simion (29 de ani), membru PLUS, a terminat Facultatea de Științe
Economice, specializare Management, iar în prezent studiază un
program de master în cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu
pe partea de Securitate și Relații Internaționale. De 10 ani
lucrează în industria automotive și consideră că experiența
acumulată pe partea de coordonare poate să aducă un plus echipei
în cadrul Consiliului Local.
Anca Tătaru (37 de ani), membru USR, este de profesie inginer constructor și de ani de zile este implicată în problemele urbanistice din Cartierul Arhitecților. Își dorește și propune o dezvoltare armonioasă pe termen lung, care să rezolve problemele actuale din oraș și expansiunea fără viziune care continuă în administrația locală.
„Cred că este momentul unui schimb de generații în administrația locală din Cisnădie. Este momentul ca tineri cu inițiativă, cu experiență în domeniul lor de activitate și cu viziune, să conducă acest oraș și să îi decidă viitorul. Prioritățile noastre sunt infrastructura, educația, inclusiv prin deschiderea de noi unități școlare în Cartierul Arhitecților, mobilitatea și dezvoltarea comunității, prin păstrarea patrimoniului cultural și istoric al Cisnădioarei și al Cisnădiei. Acesta va fi mandatul nostru în următorii 4 ani, iar propunerile noastre pentru Consiliul Local sunt garanția că Cisnădia e una singură, indiferent că se numește Vatră, Cartierul Arhitecților sau Cisnădioara”, a declarat Rodica Velțan, președinta USR Cisnădie și candidatul Alianței USR PLUS la Primăria Cisnădie.
Rodica Velțan,
Lista
comună a USR și PLUS Cisnădie propune candidați din Cisnădie
vatră, Cartierul Arhitecților și Cisnădioara, iar viziunea
complementară a acestora este avantajul Alianței USR PLUS.
Programul de guvernare locală va fi prezentat în perioada
următoare, acesta fiind viziunea noastră, comună, pe termen lung.
Promovăm o Cisnădie curată, promovăm Cisnădia de mâine!
La data de 26 ianuarie, au intrat în vigoare modificările mai multor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice.
Legea instituie reguli clare și transparente referitoare la procedurile de legitimare, control corporal, al bagajelor sau al vehiculului, sunt prezentate condițiile în care o persoană poate fi condusă la sediul poliției și situațiile în care polițistul poate utiliza forța, respectiv sunt introduse garanții suplimentare pentru respectarea drepturilor cetățeanului.
Conducerea la sediul poliției – situații și garanții
Polițistul este îndreptățit să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când:
a) nu s-a putut stabili identitatea acesteia ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice;
b) din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor ori a bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;
c) prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică; d) luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.
Polițistul are obligația de a raporta șefului său ierarhic despre conducerea persoanei la sediul poliției, în cel mai scurt timp posibil de la momentul sosirii la sediu. Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliție la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale. Verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată.
Polițistul are obligația de a permite persoanei să părăsească, de îndată, sediul poliției după finalizarea activităților sau a măsurile legale care se impun. Se interzice introducerea persoanei aflate în sediul poliției într-un centru de reținere și arestare preventivă. Aceste dispoziții nu se aplică în cazul în care s-a dispus reținerea ori arestarea preventivă.
Dacă în cadrul verificărilor se constată existența unor indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, se procedează conform normelor de procedură penală.
Persoana condusă la sediul poliției are următoarele drepturi:
a) de a fi informată cu privire la motivele conducerii la sediul poliției;
b) de a fi informată cu privire la drepturile ce îi revin;
c) de a formula contestație împotriva dispunerii măsurii;
d) de a fi asistată de un avocat, potrivit legii, de a comunica direct cu acesta, în condiții care să asigure confidențialitatea, precum și de a nu da nicio declarație fără prezența acestuia, cu excepția comunicării datelor de identificare ori a unor informații necesare înlăturării unei stări de pericol iminent la adresa vieții, sănătății sau integrității corporale a sa ori a altei persoane;
e) de a solicita informarea unui membru de familie sau a altei persoane desemnate de aceasta cu privire la măsura luată;
f) de a solicita informarea reprezentanților diplomatici ai statului de proveniență, în cazul cetățenilor străini;
g) de a fi consultată de un medic sau, pe propria cheltuială, de medicul indicat de aceasta;
h) de a comunica prin interpret sau prin intermediul unei persoane cu aptitudini de comunicare, în situația în care nu vorbește, nu înțelege limba română, nu se poate exprima sau prezintă handicap auditiv ori surdocecitate.
Destinația turistică Sibiu este promovată din nou de prestigioasa publicație Forbes din SUA. După ce în 2008 Sibiul apărea în paginile acesteia ca “orașul idilic” din inima Transilvaniei în care este plăcut să locuiești, Sibiul este promovat acum de Forbes ca destinație turistică europeană de excelență.
În contextul anunțării rezultatelor competiției pentru cele mai bune destinații turistice europene (European Best Destinations 2020) în care Sibiul a obținut locul 6, Forbes publică un articol în care descrie laureații acesteia, printre care și Sibiul:
“Ce altă destinație oferă cultură și gastronomie la nivelul orașelor Bruges sau Paris, arată la fel de bine pe Instagram ca Praga sau Santorini și este la fel de romantic precum Roma sau Veneția? Opriți-vă la Sibiu (în Transilvania)! Aici găsiți poezie și frumusețe la fiecare colț de stradă și ochi pe fiecare acoperiș. Acest oraș prosper, unul dintre cele mai vizitate din România, prezintă o istorie de 800 de ani într-un cadru bine conservat, rămânând în același timp unul dintre cele mai moderne și dinamice orașe din Europa. Fiind o destinație de turism gastronomic – singurul oraș din România care a primit trei stele Michelin – Sibiu este o destinație atractivă atât pentru cunoscătorii de istorie și pasionații de activități în aer liber, cât și pentru fotografi și iubitorii de drumeții” – spun autorii articolului din Forbes SUA.
Reamintim faptul că Sibiul este frecvent amintit în cele mai prestigioase publicații din întreaga lume. În 2019 orașul nostru a fost menționat în The New York Times, Deutsche Welle, Die Welt și GEO, iar în 2018 în National Geographic Traveller, The Telegraph și El Pais.
Ieri seară, la Restaurantul Pasaj din Sibiu, Mișcăm Vâlcea a organizat, împreună cu partenerii de la Fundația Comunitară Vâlcea prima întâlnire a „Diasporei Vâlcene” din 2020. Ca și anul trecut, ne-am bucurat de o primire foarte călduroasă, având alături atât vâlceni din Sibiu, cât și sibieni interesați să se implice în identificarea de proiecte de impact atât pentru comunitatea vâlcenilor sibieni cât și pentru comunitatea de acasă.
Antreprenori, cercetători, educatori, studenți, reprezentanți ai societății civile și ai presei, cu toții am împărtășit idei despre motivele pentru care anual tot mai mulți vâlceni aleg să se stabilească la Sibiu, dar și despre lecțiile pe care le putem învăța din experiența Sibiului pentru ca Vâlcea să reușească să atragă înapoi tinerii care pentru educație, pentru oportunități de carieră sau pentru o calitate mai bună a vieții aleg să părăsească orașul și județul natal.
Participanții la discuție și-au manifestat interesul pentru proiectele deja în derulare, cum sunt cursurile de dezbateri și TEDxRâmnicuVâlcea care urmează să aibă loc pe 21 martie 2020, organizate de Mișcăm Vâlcea, cât și pentru Cercul Donatorilor din martie și maratonul Vâlcea Forest Run din octombrie 2020, organizate de Fundația Comunitară Vâlcea. Însă cel mai important, de la proiecte de promovare a sportului, mentorat sau stimulare a antreprenoriatului inovativ local, fiecare dintre participanți a contribuit cu idei proprii pentru proiecte ale societății civile în care s-ar implica, pe care ar fi interesați să le susțină.
A fost un restart foarte bun pentru un proiect drag pe care Mișcăm Vâlcea l-a inițiat în urmă cu un mai bine de un an prin care încercăm să întărim legăturile vâlcenilor cu comunitatea de unde au plecat, și împreună cu ei să identificăm inițiativele în care ar vrea să se implice și care ar transforma Vâlcea într-un spațiu în care tot mai mulți dintre noi să alegem să ne întoarcem și să construim.
Mulțumim tuturor participanților pentru ideile împărtășite și pentru încrederea pe care ne-o dau, și mulțumim Andrei Luminea și echipei de la Restaurantul Pasaj pentru generozitate și găzduire!
Următoarea întâlnire a “Diasporei Vâlcene” va avea loc pe data de 26 Februarie la Nod Makerspace din București, iar în Sibiu suntem hotărâți să ne revedem, în număr și mai mare, în această primăvară.
La data de 10 februarie, în jurul orei 16,00, în municipiul Sibiu, pe Calea Șurii Mari, polițiștii rutieri au identificat un sibian în vârstă de 23 de ani în timp ce conducea un autoturism a cărui autorizație provizorie de circulație expirase din data de 3 februarie.
În cauză, s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat.
La data de 10 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au reținut trei localnici, în vârstă de 18, 25, respectiv 41 de ani, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, cei trei sunt bănuiți că, în perioada 02 – 08 februarie, ar fi pătruns în mai multe rânduri într-o anexă a unui local din orașul Dumbrăveni, de unde ar fi sustras 19 sticle cu băuturi alcoolice și 20 de kg de carne, valoarea prejudiciului fiind de 2.411 lei.
Cei doi tineri cu vârsta de 18 și 25 de ani se aflau sub măsura controlului judiciar după ce, la începutul lunii ianuarie a anului în curs, ar fi sustras bunuri dintr-o locuință de pe raza localității de domiciliu.
La data de 10 februarie a.c., față de cei trei bărbați s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente cu propunere de arestare preventivă pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
La nivel național și local apar din ce în ce mai multe cazuri de angajați din structurile MAI care, deși se află în timpul liber intervin la diverse cazuri medicale sau la evenimente care pun siguranța cetățenilor în pericol.
„Empatia și spiritul civic reprezintă calități cu care se naște un salvator, ele nu se învață, ci se „ simt”. Încă o dată, colegul nostru plt.adj. Szekely Mihaly, ne-a făcut mândri, prin modul său exemplar de a se implica.
Aflat în timpul liber,astăzi, în timp ce se deplasa cu autoturismul personal a observat coloana de mașini din apropierea localității Ruși și instinctul l-a dus cu gândul că ar putea fi vorba despre un accident rutier.
Temerea i s-a adeverit, două autoturisme intraseră în coliziune, șapte persoane fiind implicate. Fără să ezite s-a deplasat către locul evenimentului, iar experiența dobândită la intervențiile numeroase la care a participat, l-a ajutat să facă rapid triajul și în acelasi timp evaluarea primară a celor implicați în accident.
De asemenea le-a acordat primul-ajutor calificat, persoanelor implicate și i-a supravegheat până la sosirea echipajelor SMURD și SAJ. Îl felicităm pentru inițiativă ,implicare și în egală măsură modestie, trăsături definitorii ale unui salvator adevărat.” au postat reprezentanții ISU pe pagina de Facebook.
ISU Sibiu a intervenit de urgență cu două echipaje de pompieri militari, la ieșirea din localitatea Săliște, la un incendiu care se manifesta la vegetația uscată. Acesta a fost localizat prompt și lichidat după aproximativ doua ore. Au ars aproximativ două hectare de vegetație uscată și stufariș. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de focul deschis în spații deschise. La fața locului au intervenit în sprijin și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității.
Trei evenimente din cadrul proiectului ”Carnavalul Filarmonicii” sunt sold-out! Primul dintre ele, concertul de deschidere ”Carnavalul Animalelor”, va fi reluat a doua zi, vineri 14 februarie 2020, la ora 19, iar bielete pentru acesta sunt disponibile online, pe portalul iabilet.ro, sau la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu. Proiectul ”Carnavalul Filarmonicii” este organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.
Prima
ediție a ”Carnavalului Filarmonicii” se bucură de un interes
crescut din partea publicului sibian, trei dintre evenimentele
programate fiind deja sold-out. Este vorba despre Concertul
de Deschidere”Carnavalul
Animalelor”
din data de 13 februarie, ora 19 (Sala Thalia) și două
reprezentații ale poveștii muzicale ”Petrică și Lupul”
(vineri, 14 februarie 2020, orele 10 și 11).
”Carnavalul
Animalelor”
de Saint-Saëns este o lucrare satirică și amuzantă în același
timp, în care muzica descrie comportamentul și sunetele emise de
diverse specii de animale cât și abilitățile acestora, teren pe
care iscusiții interpreți își arată harul, virtuozitatea,
talentul și umorul de care dispun. Compoziția este alcătuită din
14 părți, fiecare de scurtă durată. Compusă inițial pentru două
piane, două viori, o violă, violoncel, contrabas, flaut, clarinet,
glas-harmonica și xilofon, orchestrația diferă pentru fiecare
piesă în parte, toate instrumentele unindu-se la finalul lucrării.
După datele biografice despre compozitor scrise de Georges
Servières, primele interpretări ale ”Carnavalului Animalelor”
s-au desfășurat în privat, acasă la violoncelistul Charles Joseph
Lebouc, unde lucrarea a fost luată drept ca o glumă, și acasă la
Pauline Viardot, în onoarea lui Franz Liszt. Dintr-un motiv ne
știut, Saint-Saëns a interzis toate interpretările publice ale
întregii lucrări, exceptând piesa cu numărul 13, faimoasa piesă
dedicată Lebedei. Piesa a fost interpretată în public și difuzată
abia după moartea compozitorului. Pe scenă vor urca: Mirabela Dina
– pian, Monica Florescu – pian, Cosmin Fidileș – vioară,
Elena Borz – vioară, Gabriel Silisteanu –violă, Makcim
Fernandez Samodaiev – violoncel, Valentin Desagă – contrabas,
Oana Badescu – flaut, Ciprian Dancu – clarinet, Andrei Marcovici
– percuție, Alexandru Crăciun – percuție și actrița Mariana
Mihu – Plier.
Carnavalul
se va încheia cu un concert de jazz în ”chimnița” Filarmonicii
– un spațiu reîmpropsătat și care va găzdui în viitor tot mai
multe evenimente culturale de acest gen. Luiza Zan,
una dintre cele mai frumoase voci ale jazz-ului românesc, va
concerta alături de: Gáspár Csaba – vioară, vocal, Gáspár Álmos
– chitară și Vitályos Lehel – contrabas.
Biletele
pentru evenimentele din cadrul carnavalului pot fi achiziţionate de
la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia, Str.
Cetăţii nr.3-5), de luni până vineri între orele 10:00-12:00 și
13:00-16:00 și online pe www.iabilet.ro. Prețul
unui bilet este de 20, 30 sau 40 de lei. Elevii, studenții și
pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.
Consiliul Local Şelimbăr a aprobat la finele lunii ianuarie Hotărârea 13. O hotărâre cu noroc pentru constructorul şi proiectantul care va câştiga proiectul propus de Primăria Şelimbăr: construire canal pluvial de la strada Pictor Brana la răul Seviş. Scopul proiectului este motivat de inundarea zonei în timpul ploilor. Deci de necesitate pentru locuitori.
Motivaţia Primăriei: ”În prezent, zona din comuna Șelimbăr prevăzută între Valea Săpunului, strada Mihai Viteazu și râul Seviș este inundabilă, la ploi, apa stagnează lângă linia de cale ferată și pe câmpurile libere din apropiere, neavând unde se deversa. Valea Săpunului nu face față la ploi de mai lungă durată, intense sau torențiale, astfel că toată zona este în pericol de inundații la orice ploaie serioasă”, se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre.
Documentaţia tehnico-economică şi devizul general pentru acest proiect au fost întocmite de firma Neo Plan Srl din Sibiu. Această firmă a primit de la Primăria Şelimbăr doar în 2019 contracte directe de proiectare şi consultanţă în valoarea totală peste 270.000 de euro, fără TVA.
În devizul general, Neo Plan Srl a alocat peste 550.000 de lei doar pentru proiectarea acestui canal pluvial. Adică o ţeavă de colectare a apei de ploaie cu diametru variabil între 80 cm şi 1,5 metri. Şi dacă se cheltuie 130.000 de euro pe proiectare s-au alocat 5 milioane de euro pentru executarea lucrării. Din faza acesta a proiectului nu reiese lungimea totală a canalului pluvial clar, dar socotind ţevile prevăzute vorbim de aproximativ 3 km în total. Astfel costul per kilometru de canal pluvial ajunge la 1,66 milioane euro pe km.
Destinația
turistică Județul Sibiu va fi promovată în perioada 11-12
februarie 2020 la Târgul de Turism de la Tel Aviv, în standul
României.
Israelul
reprezintă o piață în continuă creștere datorită zborurilor
directe, dar și pentru că destinația răspunde motivațiilor de
călătorie ale israelienilor: descoperirea rădăcinilor,
interacțiunea cu localnici și tradițiile lor, gastronomia locală,
natura sălbatică și activitățile în natură.
Orașele
istorice cu oferte turistice diversificate sunt un alt magnet pentru
israelieni. Orașul Sibiu răspunde așteptărilor lor fiind singura
destinația culturală din România cotată cu 3 stele în ghidul
verde Michelin. Sibiul este prezent în clasamente prestigioase de
turism pentru anul 2020, locul 6 în topul European
Best Destinations,
top preluat și de publicația americană Forbes.
Vizitatorii
vor fi îndrumați să descopere atracțiile regiunii aflată la doar
3.5 ore distanță, iar profesioniștii vor găsi în reprezentanții
Sibiului buni parteneri pentru organizarea călătoriilor.
Participarea la târgurile internaționale de turism este importantă pentru a impulsiona turismul receptor și este realizată în parteneriat de către Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu.
În acest week-end 164 de oameni din Tălmaciu au semnat online petiţia lansată contra Staţiei de tratare a deşeurilor pe care Consiliul Judeţean Sibiu doreşte să o ridice în comuna Şelimbăr la limita cu Tălmaciu.
Intitulată „STOP-Stație tratare Deseuri pe terenul Selimber vecin cu Talmaciu, Mohu, Vestem” petiţia a fost pornită de Mihai Achim din Tălmaciu. El şi-a propus să strângă 200 de semnături şi se pare că va reuşi online în timp record. Mai mult alţi concitadini ai săi au demarat azi strângeri de semnături pe stradă în Tălmaciu. Toate semnăturile strânse alături de petiţie vor fi trimise la Primăria Tălmaciu şi la Consiliul Judeţean. Oameni semnatari ai petiţiei online se tem că Staţia va genera mirosuri şi poluarea zonei, deşi cei din Consiliul Judeţean au dat asigurări că nu va fi aşa.
Organizaţia USR Tălmăciu a trimis astăzi o solicitare Consiliului Județean Sibiu pentru a cere informații despre proiectul de construire a stațiilor de tratare a deșeurilor din județ lângă Colonia Tălmaciu. „Cerem informații despre etapele proiectului, beneficii, efecte negative și dacă influențează calitatea aerului și viața locuitorilor din zonă. Este nevoie de o informare clară, pentru a reduce temerile locuitorilor, fiind nevoie de transparentizarea planului proiectului și a deciziilor luate în Consiliul Județean” au declarat reprezentanţii USR Tălmaciu.
FOTO: Scrisoare USR Tălmaciu către Consiliul Judeţean Sibiu
Vineri după-masa, aflat în timpul său liber, în municipiul Sibiu, Paul observă un bărbat care îi pare cunoscut, prin prisma activității sale de judiciarist. Fără să îl scape din ochi, foarte rapid Paul își confirmă suspiciunea în urma unui schimb de informații cu colegii săi.
Bărbatul care i-a atras atenția este un localnic urmărit internațional, pe numele căruia chiar în aceeași zi, autoritățile spaniole au emis un mandat european de arestare. Paul l-a aborbat pe sibian, s-a prezentat și l-a condus la sediul Poliției Municipiului Sibiu, unde au fost demarate procedurile specifice în vederea confirmării mandatului.
Urmăritul internațional are 28 de ani, domiciliază în Mârșa și este cercetat de autoritățile spaniole pentru omor și tentativă de omor.
Cu o experiență de 10 ani în munca de investigații criminale, polițistul sibian Paul Bud spune că ”trecând peste frumoasa moștenire, tatăl meu fiind un apreciat polițist, mi-am urmat vocația și am ales să devin la rândul meu polițist judiciarist. Pentru mine este mai mult decât o meserie, este o împlinire sufletească, o minunată posibilitate de a-mi valoriza talentul, aptitudinile și pasiunea și de a le pune în slujba acelora care au nevoie de mine”.
Agent șef de poliţie Bud Paul, în vârstă de 34 de ani, a fost încadrat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu din anul 2005 şi şi-a desfăşurat activitatea ca agent de poliţie în cadrul Biroului de Ordine Publică, iar din anul 2010 în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul de Combaterea infracţiunilor contra persoanei.
Felicitări, Paul Bud pentru implicare și pentru prezența de spirit de care ai dat dovadă!
Meseria de polițist este una de vocație, care nu are program și în care nu există timp liber în lupta cu infractorii!
Complexul Naţional Muzeal ASTRA, sub auspiciile Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, organizează Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, ediţia a XXV-a, faza judeţeană.
Întrecerea va avea loc între 31 martie și 2 aprilie în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Înscrierile se pot face până în data de 17 martie 2020
PROGRAM / LOCAȚIE:
Ziua
I/
31 martie 2020 – secțiuni: pictat icoane pe sticlă, pictat icoane
pe lemn, pictură naivă, încondeiat ouă
Locație: Muzeul în
aer liber/ Hostel Diana/ Sala de Conferințe
Ziua
2/
1 aprilie 2020 – secțiuni: țesut, cusut/ brodat, confecţionat
port popular, confecţionat păpuşi, confecţionat poboabe,
împletit, artă decorativă
Locație:
Muzeul în aer liber/ Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA
Ziua
3/
2 aprilie 2020 – secțiuni: prelucrare lemn, os, fier; olărit;
modelat ceramică; confecţionat măşti
Locație:
Muzeul în aer liber/ Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA
Condiţii
de participare:
copii
cu vârsta între 6-18 ani care se manifestă, prin instrucţia şi
educaţia primite în familie sau la şcoală, ca adevăraţi
creatori de artă populară, cunoscători ai secretelor meşteşugului
artistic tradiţional, având calităţile de manualitate,
dexteritate tehnică şi simţ artistic propriu unui artist
autentic, provenind din mediul rural, membri ai cercurilor de profil
de artă populară, din şcoli sau cluburile elevilor din mediul
rural sau urban
echipele
selectate în prealabil la faza pe unitate de învăţământ, club
sau palat al copiilor şi elevilor.
Fiecare UNITATE
ŞCOLARĂ şi/sau CONEXĂ POATE FI REPREZENTATĂ DE UN NUMĂR DE
TREI ELEVI – selecţionaţi, în prealabil, la nivel de unitate
şcolară şi/sau conexă – pentru unul din meşteşugurile
tradiţionale
un
elev va participa în cadrul concursului la o singură secţiune
concursul
constă în
prezentarea unor produse brute sau semifinite pe care concurentul le
va desăvârşi în timpul concursului
la
secțiunile pictat icoane pe sticlă și pictat icoane pe lemn
concurenții se vor prezenta în concurs cu următoarele teme
iconografice:
la alegere: Sfântul Mare Mucenic Haralambie Vindecător de boli sau Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtor de Mir – secțiunea pictat icoane pe sticlă
la alegere: Sfântul Întâi-mucenic şi Arhidiacon Ştefan sau Sfântul Mare Mucenic Pantelimon – secțiunea pictat icoane pe lemn
la alegere: Prinţese şi domniţe în icoane. Din vieţile Sfintelor sau Animale fantastice în naraţiunea iconografică – secțiunea pictură naivă
-suportul trebuie să măsoare, la alegere, 210 × 297 mm (format A4) sau 148 × 210 mm (format A5). Datorită timpului limitat de lucru în concurs, este permis ca lucrarea să fie prezentată sub formă semifinită, respectiv doar cu trasarea în prealabil a conturului
elevul trebuie să demonstreze că posedă cunoştinţe temeinice legate de practicarea meşteşugului, că stăpâneşte practic tehnicile privind confecţionarea, modelarea şi decorarea artistică a produselor, conform tradiţiei
materialele de lucru NU sunt asigurate de către organizatori
prezenţa în concurs va fi aprobată exclusiv în costum popular, reprezentând portul popular specific satului şi zonei de rezidenţă pentru fiecare concurent. Se va evita utilizarea materialelor neconvenţionale (nylon etc.) în confecţionarea pieselor de port popular
lucrările prezentate pentru concurs vor trebui să respecte tradiţia locală a genului, lăsând loc exprimării talentului şi forţei de creaţie proprii, însă, manifestate în deplin respect pentru spiritul original al tradiţiei populare
Înscrieri
se pot face până în data de 17 MARTIE 2020 la
Inspectoratul
Şcolar Judeţean Sibiu, str. Lucian Blaga nr.26, tel.0369/101202,
fax.
0269/210817, e-mail: educativsb@gmail.com,
în
atenţia doamnei inspector Daniela Muntean,
sau
Complexul
Naţional Muzeal ASTRA, Pădurea Dumbrava, nr. 16, cod 550399, tel.
0756/085780, fax 0269/202411,
e-mail: elena.gavan@muzeulastra.com,
în atenţia doamnei muzeograf Elena Găvan.
A.F.C.
Hermannstadt va întâlni FCSB în sferturile de finală ale Cupei
României, într-o reeditare a duelului din martie 2018 din aceeași
fază a competiției. FCH, pe atunci în Liga a II-a, elimina pe FCSB
cu scorul de 3-0, producând astfel cea mai mare surpriză din
competiție și una dintre cele mai frumoase victorii din istoria
fotbalului sibian.
,,Mai
avem multe meciuri de Liga I de disputat până la confruntarea cu
FCSB din sferturi. Sperăm să-i eliminăm din nou din Cupă, cum s-a
mai intâmplat și în trecut. Cu siguranță va fi un meci cel puțin
interesant. Ne bazăm și pe al XII-lea jucător, adică publicul
nostru fidel din Sibiu. Cu siguranță va fi Stadionul Municipal
plin.”, a declarat Iuliu Mureșan,
președintele A.F.C. Hermannstadt.
Partidele programate în această fază se vor disputa în perioada 3-5 martie, iar A.F.C.Hermannstadt vs FCSB va fi pe Stadionul Municipal Sibiu. Pentru A.F.C. Hermannstadt este cea de-a treia ediție a Cupei României în care echipa se califică în sferturi de finală. În acest moment echipa se află la Botoșani, acolo unde în această seară, ora 17:30, va juca împotriva celor de la F.C. Botoșani în etapa a XXIV-a.
„Când poezia devine MUZICĂ, pătrunde în suflet și Muzica devine artă” .
Vineri, 21 februarie de la orele 21:00, S.A. (Societatea Ascendentă) organizează un concert de muzică hip hop în Bridge Cafe pe Strada General Magheru 45 din Sibiu . Evenimentul va fi susținut de Pacoste, Esu, Dreyo, BasilVio, Melcu și FiulRisipitor „Concertul se va desfasura LIVE si RAP-ul va fi pe măsură” promit organizatorii.
Generalul de brigadă Lucian Culda s-a stins din viață. Înmormântarea este în plină desfășurare la biserica din Valea Aurie. Membrii Academiei Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu și-au exprimat profundul regret față de trecerea în neființă a generalului.
Membrii comunității Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu își exprima profundul regret față de trecerea la cele veșnice a domnului general de brigadă (rz.) prof.univ.dr. Lucian CULDA, care timp de peste un deceniu a fost cadru didactic al instituției noastre, titular al cursurilor „Teoria organizației” și „Managementul organizației militare”.
„Domnul general a susținut și girat devenirea academică a instituției noastre, notorietatea și anvergura științifică a Domniei sale constituind argumente solide în procesul de autorizare și acreditare academică, instituțională și a programului de studii Managementul organizației. Este autorul teoriei procesual organice și un reputat teoretician al organizației și managementului acesteia. A contribuit în mod substanțial la promovarea cunoașterii științifice în mediul universitar militar, cu merite incontestabile, printre altele, în investigarea și concretizarea situației oamenilor și organizărilor sociale în mediul militar, în fundamentarea științifică a procesului decizional, explicitarea situațiilor limită și contracararea agresiunii informaționale. A îmbogățit biblioteca academiei cu 12 titluri de volume de unic autor și altele în calitate de coordonator științific. S-a implicat direct în ridicarea nivelului științific al manifestărilor științifice, cu studenții și cadrele didactice și a coordonat programele de studii doctorale în științe militare a numeroase cadre didactice din academie. De asemenea, domnul general a fost director al primului contract de cercetare științifică al Academiei Forțelor Terestre cu tema ,,Cercetări teoretice şi experimentale privind leadershipul în organizaţia militară. Modelare pe structuri multinaţionale specifice NATO. Implicaţii de natură curriculară pentru formarea resursei umane”, în 2004-2005. DUMNEZEU SĂ VĂ ODIHNEASCĂ ÎN PACE, DOMNULE GENERAL DE BRIGADĂ (RZ.) PROFESOR UNIVERSITAR DOCTOR!” au transmis reprezentații Academiei Forţelor Terestre”
În perioada 7 – 9 februarie, polițiștii sibieni au constatat 7 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 36 de permise de conducere, au retras 35 de certificate de înmatriculare și au aplicat 500 de sancțiuni contravenționale în valoare de 125.000 de lei.
Exemple semnificative:
La data de 7 februarie, în jurul orei 15,00, în orașul Cisnădie, pe strada Sibiului, un localnic în vârstă de 65 de ani a fost depistat conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 8 februarie, în jurul orei 02,45, pe strada Nicolae Iorga din municipiul Sibiu, a fost depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un sibian în vârstă de 45 de ani, a cărui testare a rezultat într-o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 8 februarie, în jurul orei 11,00, în localitatea Alțâna, polițiștii au testat alcoolscopic un localnic în vârstă de 49 de ani, aflat la volanul unui autoturism condus pe DJ 106. Întrucât testarea a rezultat într-o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, cu această ocazie fiind întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 9 februarie, în jurul orei 00,15, pe DN 14, în zona localității Brateiu, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire șoferului unui autoturism. Cel aflat la volan și-a continuat însă deplasarea până în municipiul Mediaș, unde, pe strada Aurel Vlaicu, echipajul de poliție l-a blocat și oprit.
Identificat de către polițiști, bărbatul în vârstă de 28 de ani, din Șaroș pe Târnave, a fost testat apoi alcoolscopic, cu un rezultat de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 9 februarie, în jurul orei 19,30, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Cuza Vodă din orașul Dumbrăveni.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că la volanul mașinii se afla un mureșean în vârstă de 33 de ani, care nu deține dreptul de a conduce. Mai mult decât atât, testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului, iar față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță.
Șoferul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Iarna nu este pentru totdeauna … și totuși, peisajul de iarnă se afirmă relativ târziu în arta europeană, datorită „micii glaciații” din 1564 – 1565, o iarnă ce părea că se instalase pentru veșnicie în Europa de Nord.
La începutul anului 1565, Pieter Bruegel cel Bătrân pictează „Vânătorii în zăpadă”, considerat primul peisaj de iarnă adevărat. Motivul opțiunii în alegerea subiectului este realist și poartă valoare documentară.
De la Renașterea Nordică la Romantism, interesul pentru peisajul de iarnă rămâne constant, astfel încât, în sec. XIX, devine mai mult decât fundalul unei scene religioase sau al unei așezări, dobândind autonomie compozițională.
Este foarte posibil, ca tot o serie de ierni grele în Franța, să constituie motivul pentru care acest gen de peisaj apare frecvent în Impresionism.
Dincolo de asocierea cu tematica religioasă și cea fantastică (ambele derivate din sărbătoarea Crăciunului), de cele mai multe ori, în istoria sa evolutivă, peisajul de iarnă este realist și dramatic, un subiect ce presupune multe exigențe în abordare.
Cele 22 peisaje, pictate de Ioan Muntean, trebuie remarcate, în primul rând, pentru ilustrarea iernii – diferită de celelalte trei anotimpuri prin absența abundenței cromatice și printr-o luminozitate specială, elemente definite generic drept effets de neige (efectele zăpezii).
De asemenea, peisajele acestei serii sunt total diferite de imaginile comerciale, imaginare, reprezentând lizierele pădurilor de brazi, cu vârfuri acoperite de zăpadă, ce au reușit să genereze clișee estetice prin intermediul felicitărilor și reclamelor.
Abordarea procesului artistic de către Ioan Muntean este clasică, pornind de la experiența directă, de tip plein-air, ieșirea fizică în natură ajutându-l să surprindă iarna în spații cu identitate, specifice sudului Transilvaniei.
Observația directă devine o metodă prin care el reușește să realizeze atât o ilustrare a locului cât și o oglindire a trăirilor umane asociate, asemenea unui dialog dintre natura sălbatică și cea atinsă de mâna omului, compozițiile alternând redarea zonelor acoperite de zăpada imaculată, cu zone de pământ arat.
De aceea, aparent fotografice – atunci când sunt văzute de la distanță – aceste peisaje atrag prin zone compoziționale divers structurate – la o atentă observației – cu profunzimi introspective diferite, cu impact vizual ce poate genera senzații de austeritate sau izolare dar și sentimentele apartenenței, familiarității și speranței.
Proiect realizat pe parcursul unui an și jumătate (dinspre o iarnă ce trece, spre o iarnă ce urmează să vină), această serie de peisaje are un puternic suport narativ, ce poate fi deslușit în experimentarea redării luminii și paleta cromatică restrânsă.
Povestea debutează în asprimea iernii, când gerul și strălucirea zăpezii ard nuanțele, forțând compoziția în contraste puternice de alb – negru/brun închis și umbre în griuri mai degrabă neutre. Trecerea timpului este indicată de diferitele momente ale zilei, anotimpul înaintând spre vremea dezghețului, în compoziții ce acordă mai mult spațiu brunului în redarea pământului, ocrului în redarea plantelor uscate și griurilor colorate.
În cele din urmă, nici o primăvară nu întârzie să vină … Accentele de verde, din compozițiile care încheie seria, aduc la suprafață povestea naturii, depănată în tăcere sub pământ și straturile de zăpadă: un exercițiu artistic despre subtilitate, bine acordat cu natura reală, o dovadă că a fi contemporan nu constituie întotdeauna o invitație la artificialitate, ci o permanentă întoarcere la valorile autentice și la existența necosmetizată.
Un accident de circulație s-a petrecut pe DN 14, în zona localității Ruși, acolo unde două autoturisme s-au lovit frontal. Mai multe persoane primesc ingrijiri medicale, fiind conștiente.
Din primele cercetări, se pare ca accidentul rutier ar fi fost provocat de către șoferul care circula spre Mediaș, șoferul fiind din județul Neamț, care a depășit neregulamentar, încălcând marcajul continuu, și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus.
Trafic reluat în ambele direcții
„ISU Sibiu intervine de urgență cu trei echipaje Smurd, pe DN 14 în zona localității Ruși, la un accident rutier între două autoturisme. Se acordă îngrijiri medicale unui număr de șase persoane implicate, conștiente, policontuzionate. Intervenția se află în dinamică.” a declarata Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU SIBIU
Au fost implicate șapte persoane. Echipajele SMURD au transportat la UPU Sibiu trei persoane conștiente, după cum urmează, un bărbat de cca 39 de ani cu durere toracică, o femeie de cca 57 de ani si o tânără de cca 19 ani cu traumatisme cranio-cerebrale.
O femeie de 35 de ani, în timp ce se deplasa pe un trotuar din centrul localității Tălmaciu a fost acroșată cu oglinda laterală a unei mașini. În urma impactului femeia a fost rănită și transportată la spital.
Astăzi, în jurul orei 17.00, în urma unui apel 112, jandarmii montani au intervenit în sprijinul a doi turiști, care nu și-au mai putut continua deplasarea între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac din cauza faptului că nu erau echipați corespunzător.
Cei doi turiști din Alba Iulia au fost însoțiți de jandarmi până la telecabina stațiunii, de unde s-au deplasat în siguranță către Bâlea Cascadă. Aceștia au fost preluați de un echipaj de ambulanță, în prezent fiind în afara oricărui pericol.
Turiștii aflați în dificultate în zonele montane Păltiniș și Bâlea pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau se pot adresa direct jandarmilor.
„SAJ SIBIU a trimis de urgență un echipaj de tip B la Bâlea Cascadă pentru a prelua doi turiști însoțiți de echipaje de Jandarmi, care i-au ajutat să coboare într-o zonă sigură ,ei rătăcindu-se în zonă. Inițial la 112 s-a anunțat că sunt hipotermici . La sosirea echipajului cei doi tineri de 21 ani se găseau în stare bună. Turiștii au refuzat transportul la spital.” au declarat cei de la SAJ SIBIU
Cu toţii am remarcat un atac furibund prin o anumită parte a media locală la Cardinalul Richelieu de Sibiu. Sub impresia interesului public privind filo-securismul acestuia din tinereţe, se pare că se ascunde o luptă mai complexă pentru 4 hectare de teren în preajma centrului oraşului Sibiu.
Protagoniştii acestei lupte sunt parcă personaje de poveste. Un Samson, venit din altă parte a ţării, a cărui putere extraordinară este dată de banii foarte mulţi deţinuţi. Şi de armata de avocaţi pe care îi plăteşte pentru a pune mâna pe hectare de teren în oraşe mari, asta după ce a cumpărat fabrici de la stat. Cu toţii ştim că a fost o epocă, imediat după 1989 până prin 2003, când un tânăr electrician şcolit la locul de muncă putea face rapid milioane de euro şi astfel împrumuta noii oameni de afaceri ai României dornici să cumpere fabrici.
De vreo doi ani Samson a devenit proprietar şi la Sibiu. Doar că aici a întâmpinat cea mai mare rezistenţă. Şi în timp ce armata sa de avocaţi atacă pe toate fronturile legale, Samson trebuie să desfiinţeze cel mai de temut adversar care îi mai stă în calea cuceririi Sibiului: Cardinalul Richelieu de Sibiu. Şi cum poţi face asta dacă în instanţă nu reuşeşti? Îl discreditezi public! Şi nu odată, ci printr-un atac concertat. Doar că, spre supriza lui Samson, Richelieu de Sibiu are susţinere politică puternică. Chiar foarte puternică. Cum a reuşit să o obţină este o poveste complicată. Dar o are.
Aceasta nu este o luptă între David şi Goliat. Aici avem doi oameni puternici faţă în faţă: unul are puterea banilor şi a relaţiilor politice, altul puterea informaţiei şi a relaţiilor politice. Miza este pământul din zona centrală a Sibiului evaluat la milioane de euro cu potenţial de creştere a preţului. Cine va câştiga să sperăm că va decide instanţa şi nu o campanie media bine coordonată. Dar în astfel de afaceri mari războiul este total, indiferent de victimele colaterale.
În data de 15 februarie 2020 ora 09.00, la Arena Platoș va avea loc ediţia a VII-a a Cupei Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu la Schi și Snowboard.
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin specialiştii Facultăţii de Ştiinţe și cei ai asociaţiei Alumni ULBS, este în în colaborare cu: Visma, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Arena Platoș, Centrul Aria.
Înscrierile se fac online până la data de 14.02, ora 10:00 pe site-ul evenimentului la http://evenimente.ulbsibiu.ro/event.cupadeschi
Poliţiştii din Tălmaciu şi de la IPJ Sibiu, alături de familie caută o tânără de 18 ani plecată voluntar de la domiciliu ieri. Poliţiştii au apelat astăzi la ora 11 şi la presă pentru a o găsi, oferind poza fetei MĂCĂU ANDREEA-LOREDANA. Doar că la câteva minute după apariţia informaţiei prin unele canale media, fata dispărută a postat o poză cu ea relaxată, cu multe inimioare şi cu mesajul „Dacă tot sunt dispărută” urmat de multe emoticoane de râsete în hohote.
Poliţiştii pierd însă mult timp şi resurse pentru a face cercetări la cererea familie pentru astfel de cazuri.
Guvernul României a aprobat în ședința de guvern de marți stema comunei Șelimbăr. În vara anului 2018, la o inițiativă a primarului Marius Grecu, cetățenii din Șelimbăr au ales, în urma unei consultări pe pagina de Facebook, una din cele patru variante de stemă ale comunei propuse de specialiștii în heraldică.
Pe Facebook, cea mai populară stemă a fost varianta C, iar consilierii locali au fost de acord cu versiunea propusă de către cetățeni. ”Fiind vorba de un simbol al localității, am considerat că este extrem de important ca și cetățenii să-și spună punctul de vedere. Este evident că în Consiliul Local Șelimbăr se va lua decizia finală, însă cu siguranță că și decizia cetățenilor care au reacționat pe pagina de Facebook a localității va conta în această hotărâre”, a declarat atunci primarul Marius Grecu.
Pentru ca stema să poată fi folosită de către administrația locală era nevoie și de o hotărâre de guvern care să valideze acest simbol local.
Stelele de pe stemă indică numărul satelor componente ale comunei. Brâurile undate reprezintă hidrografia localității-râurile Cibin și Seviș. Personajul ecvestru face trimitere la voievodul Mihai Viteazu care aduce aminte la bătălia acestuia de la Șelimbăr ce a avut loc pe 28 octombrie 1599 ce s-a dat între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazu și oastea Transilvaniei condusă de cardinalul Andrei Báthory.
Bătălia s-a terminat cu victoria clară a armatei condusă de Mihai Viteazu, care și-a deschis astfel drumul spre cetatea Alba Iulia, unde a înfăptuit prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Grupurile de Facebook din zona Tălmaciu au explodat în ultimele zile. Zeci de comentarii dezaprobatoare scrise cu privire la proiectul Consiliului Judeţean de a prelua un teren de 30 hectare de la comuna Şelimbăr pentru construirea unei staţii de tratare mecano-biologică a deşeurilor din tot judeţul.
După şedinţa extraordinară de joi a Consiliului Judeţean în care s-a dezbătut îndelung acest subiect, nu locuitorii din Şelimbăr au fost cei mai virulenţi contra proiectului, ci cei din Tălmaciu. Motivul fiind amplasarea potenţialei staţii la limita dintre Şelimbăr şi Tălmaciu, dar mai aproape de casele din colonia Tălmaciu.
FOTO: Harta unde Consiliul Judeţean ar dori amplasarea staţiei
La şedinţa Consiliului Judeţean s-au prezentat materiale, inclusiv video, pentru a se arăta că această staţie este una modernă, la standarde europene şi care nu emană miros în jur. De asemenea consilierilor judeţeni li s-a arătat că există astfel de staţii funcţionale la Oradea şi în judeţul Mureş şi acolo nu miroase în zonă. Totuşi informaţia nu a ajuns corespunzător şi la oamenii din Tălmaciu care sunt masiv împotriva locaţiei.
Staţia de tratare mecano-biologică de lângă Oradea
Reprezentanţii Consiliului Judeţean, alături de firma de consultanţă angajată s-au întâlnit vineri dimineaţa cu conducerea primăriei Şelimbăr unde li s-a prezentat propunerea de cedare a terenului respectiv către judeţul Sibiu. Nu ştim concluzia întâlniri, pentru că aceasta a fost cu uşile închise, fără accesul presei. Doar primarul Marius Grecu, de la Şelimbăr, a declarat anterior întâlnirii, că va asculta propunerea şi o va înainta consilierilor locali din Şelimbăr, dar el personal nu este de acord cu amplasarea acestei staţii pe teritoriul Şelimbărului.
Daniela Cîmpean a declarat că acest proiect este foarte necesar pentru încadrarea în normele UE privind mediul şi gestionarea deşeurilor. Ea a spus că este ultima şansă anul acesta pentru a face proiectul cu accesarea de fonduri europene, valoarea acestuia fiind de 49 milioane de euro. În această staţia s-ar putea trata toate deşeurile menajere din judeţ.
VIDEO: Cum funcţionează staţia de tratare mecano-biologică a deşeurilor de la Oradea
Un accident rutier s-a produs în orașul Mediaș, la intersecția străzilor Șoseaua Sibiului și Calafat.
Din primele informații sunt patru autoturisme implicate iar o persoană a fost rănită ușor.
Conform polițiștilor rutieri, se pare că șoferul mașinii care circula pe strada Calafat a intrat pe Șoseaua Sibiului fără să acorde prioritate de trecere unui autoturism care circula spre Mediaș.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe contrasens și a intrat în coliziune cu alte două mașini.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.