Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.
Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.
Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.
În perioada 30 noiembrie – 2 decembrie sibienii și nu numai, sunt invitați la o plimbare cu mocănița sibiană pe Valea Hârtibaciului, cu locomotivă cu abur și vagoane încălzite, cu vin fiert și bunătăți locale și cu trei curse pe zi, la orele 10:30, 12:30 și 14:30, cu plecare din gara Cornățel.
Pont pentru fotografi – aburul locomotivei e mult mai dramatic la temperaturi joase
Polițiștii rutieri sibieni sunt zilnic la datorie și opresc în trafic sute de șoferi pentru a le verifica actele sau dacă au consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.
Ieri, în jurul orei 12:30, în Cisnădie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Șelimbărului de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Benești. Din verificările efectuate a rezultat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat. De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot ieri, în jurul orei 23:00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit un autoturism condus pe Șoseaua Alba Iulia, al cărui conducător auto a fost surprins de dispozitivul radar circulând cu viteza de 91 de km/h. La volan a fost identificat un sibian în vârstă de 35 de ani, testarea sa alcoolscopică indicând o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Miercuri, în data de 22 noiembrie 2023, Consulatul German de la Sibiu organizează şi în acest an împreună cu Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu un eveniment de depunere de coroane – comemorare anuală din a doua jumătate a lunii noiembrie în Germania.
Acesta se va organiza în memoria tuturor victimelor numeroaselor regimuri totalitare şi ale tiraniei din secolul trecut şi cel prezent.
Depunerea de coroane va avea la ora 10:00, la Monumentul eroilor din Pădurea Dumbrava Sibiu.
Echipa Galbenă, în colaborare cu Fundația „Servim prin Caritate,” Muzeul Brukenthal și Liceul de Artă Sibiu, organizează joi, 14 decembrie 2023, gala„Magia Crăciunului”. Evenimenul va avea loc la Muzeul Brukenthal din Sibiu, începând de la ora 18:00.
„În data de 14 decembrie vom sărbători împreună cu peste 200 de copiii, aducând in viata lor Magia Craciunului, iar in semn de prețuire asa cum stă in spiritul nostru ca Echipa Galbenă, vom oferi cadouri, câteva momente artistice și vom crea pret de cateva ore o lume magică pentru ei ,pentru că bucuria lor e bucuria noastră !
Răspândim bucuria Crăciunului prin generozitate, într-o atmosferă desprinsă din basme, plină de daruri și surprize la fiecare colț. Construim împreună un Crăciun memoraabil pentru cei mici”– transmit organizatorii
ACTUALIZARE: Blocul de pe strada Lazaret din municipiul Sibiu a fost rebranșat la rețeaua de electricitate, astăzi, 23 noiembrie, în jurul orei 10:00.
Știre inițială:
Situație critică pentru 32 de familii dintr-un bloc de pe strada Lazaret din Sibiu. Aceștia au rămas fără curent electric, după ce Asociația de Locatari, Electrica și Urbana SA, cel care a închiriat apartamentele oamenilor, nu se pot înțelege cu privire la tariful de furnizare a energiei electrice.
Mai exact, oamenii au rămas fără curent electric deși au plătite toate facturile la zi. Problema majoră este la tariful de facturare, tot blocul fiind racordat la Electrica pe persoană juridică, tariful fiind mai bine de dublu față de cel la persoanele fizice. Pentru că fiecare parte a aruncat pisica peste gardul vecin, cei care au suferit sunt fix cetățenii sibieni. Ajunși în jurul orei 12:00, la sediul Urbana de pe strada Andrei Șaguna din Sibiu, oamenii și-au vărsat amarul. Aceștia au fost primiți în audiență de către directorul Urbana, Ovidiu Mircea. După mai bine de 40 de minute de discuții, directorul Urbana SA, Ovidiu Mircea a stabilit cu directorul Apostol de la RENEL, cu o cerere de plată eșalonată a diferențelor de tarifare. Astfel, cele peste 30 de familii rămase în beznă au primit promisiunea că vor fi rebranșați în cursul zilei de astăzi sau mâine. În cadrul aceleași discuții, Urbana SA va demara procedurile de separare și montarea a contoarelor individuale. Totuși, suma pe care locatarii sunt nevoiți să o plătească, chiar și eșalonat, nu este deloc mică, respectiv 30.000 de lei
„Tot blocul este pe curent, nu avem gaz tras de la rețea. Avem facturile plătite la zi. Contractul este pe un singurul consumator, pe Asociația de Locatari, fără să se țină cont că sunt subcontoare puse de Urbana acum câțiva ani. Și acelea sunt doar informative, să știm fiecare cât consumă. Noi ce facem până se reglementează situația? Ce facem? Oamenii sunt bolnavi, nu avem căldură, curent, încărcam telefoanele pe unde apucăm. De unde să plătim diferența de la 0.8 bani la 2 lei? Nici dacă plătim separat nu se poate.” a declarat o sibiancă supărată
„Este foarte rău fără curent, mergem în benzinării sau la prieteni să ne încărcăm telefoanele. Ni s-a stricat mâncarea, nu avem căldură, suntem bolnavi și ne trezim că nu avem baterie nici să sunăm la 112. Suntem într-un bloc de locuințe sociale, suntem consumatori casnici, nu suntem firmă să plătim 2 lei pe kilowatt.” spun revoltați locatarii
„Eu am achitat factura la zi cu 0.8 bani, de ce să plătesc acum în urmă cu 2 lei? Am stat azi-noapte o lumânare, ca restul locatarilor. Nu am putut dormi de teamă, că ați văzut ce s-a întâmplat ieri, cu explozia aceea în apartament. Îți este frică să mai dormi, că te gândești la butelia sau lumânarea vecinului.” a declarat un alt sibian revoltat
În urma votului din Camera Deputaților din data de 20 Noiembrie 2023 ,vot care NU a recunoscut condițiile deosebite de muncă din cadrul Serviciilor de Ambulanță din România și datorită nerezolvării problemelor cu care se confruntă personalul din cadrul Serviciilor de Ambulanță ,liderul de sindicat la nivel de Federație a intrat în GREVA FOAMEI, împreună cu mai mulți lideri sindicali din organizațiile județene.
Ca susținere, la nivel național se vor organiza proteste ,unde membrii de sindicat FNSAR vor picheta sediul instituțiilor județene. Pe toată durata protestului, toate Ambulantele aflate în misiune vor purta afișul -PROTEST NATIONAL. La Sibiu, NU o sa fie organizat protestul , datorită timpului scurt de la informare însă toate Ambulanțele vor purta afișe cu PROTEST NAȚIONAL
Toate echipajele își vor desfășura activitatea normal iar cetățenii NU vor fi afectați de acest PROTEST NATIONAL.
Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 19:00, Parohia Evanghelica C.A. Sibiu organizează in Biserica Evanghelica Sf. Maria din Piata Huet, concert de cântate cu tema veşniciei.
Lucrarea principală va fi cantata lui Bach „Gottes Zeit ist die aller beste Zeit” – „Timpul lui Dumnezeu este cel mai bun timp dintre toate”, opera cunoscuta sub denumirea latina „Actus tragicus”.
Pe lângă această impresionantă lucrare din tinereţea lui Bach, vor fi interpretate şi alte cantate de Buxtehude şi Bruhns, dar publicul va asculta şi două piese din nordul barocului timpuriu: una de Jakob Orn (Danemarca) şi una de Johannes Bahr (Gotland). Toate cantatele îi au ca solişti pe Melinda Samson (soprană), Elisa Gunesch (alto), Nicolai Simanov (tenor) şi Horaţiu Coman (bas), alaturi de un ansamblu baroc.
Toate piesele au fost compuse pentru Duminica Eternităţii. Ele tematizează tranzitivitatea, moartea, speranţa învierii şi eternitatea. Nu în ultimul rând, este o muzică reconfortantă şi contemplativă.
Biletul de intrarea este de 20 lei si poate fi achiziţionat din chişocul aflat în Ferula Bisericii.
Evenimentele se înscriu în cadrul proiectului „Muzică în Catedrala Luterană” şi este cofinantat de Primăria Municipiului Sibiu.
Organizațiile Patronale ale Medicilor de Familie Casele județene de asigurări de sănătate și CNAS RECLAMĂ că termenul contractual de plată integrală pentru serviciile de medicină primară efectuate în luna octombrie 2023 nu a fost respectat. În acest sens, aceștia solicită, de urgență, să se acorde atenție acestei probleme și să se găsească soluții imediate pentru a asigura plata corectă și la timp a serviciilor medicale efectuate de medicii de familie pentru a nu crea dificultăți financiare profesioniștilor din domeniu.
Redăm mai jos comunicatul de presă al Organizațiilor Patronale ale Medicilor de Familie:
Organizația Patronală a Medicilor de Familie Bihor, Patronatul Medicilor de Familie Bistrița – Năsăud, Patronatul Medicilor de Familie București – Ilfov, Patronatul Medicilor de Familie Cluj,
Patronatul Medicilor de Familie Dâmbovița, Patronatul Medicilor de Familie Dolj,
Asociația Patronatul Medicilor de Familie Galați, Patronatul Medicilor de Familie Gorj, Patronatul Medicilor de Familie Iași,
Patronatul Medicilor de Familie Mureș, Patronatul Medicilor de Familie Sibiu, Patronatul Medicilor de Familie Timiș, Patronatul Medicilor de Familie Vâlcea,
Asociația Patronatul Medicilor de Familie Vrancea,
Prin prezentul comunicat din ziua 20 a lunii curente aducem în atenția Caselor județene de asigurări de sănătate și CNAS că termenul contractual de plată integrală pentru serviciile de medicină primară efectuate în luna octombrie 2023 nu este respectat. Acest fapt reprezintă o încălcare unilaterală a contractului de furnizare de servicii medicale ce poate genera daune – interese. Apreciem că respectarea prevederilor contractuale trebuie să fie o obligație a tuturor părților semnatare ale unui contract și nu doar a furnizorilor de servicii medicale.
Plata parțială, în proporție de 60-70%, este inacceptabilă, această clauză nefiind cuprinsă în contractul asumat bilateral. Cu celeritate va trebui să oferiți explicații publice entităților juridice pe care le reprezentăm și ale căror predicții fiscale le bulversați referitoare la nerespectarea repetată a caselor de sănătate a prevederilor contractuale. Menționăm că nu este un incident singular și vă reamintim că în precedentul apropiat ați avut o întârziere de plată de aproximativ 14 zile pe care nu v-ați asumat-o.
Spunem public că pacienții care nu pot beneficia de propriile lor asigurări de sănătate sunt strict sub incidența răspunderii dumneavoastră. Vă sugerăm să explicați asiguraților dumneavoastră care pot fi consecințele lipsei furnizării de servicii medicale în medicina primară.
Cerem urgent CNAS si CJAS să acorde atenție acestei probleme și să găsească soluții imediate pentru a asigura plata corectă și la timp a serviciilor medicale efectuate de medicii de familie pentru a nu crea dificultăți financiare profesioniștilor din domeniu. Este crucial să se evite orice impact negativ asupra accesului pacienților la îngrijiri medicale primare de calitate.
În cel mult două zile de la data prezentei, în lipsa măsurilor de remediere a problemelor semnalate, vom temporiza toată activitatea medicală programabilă.
Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:
Este interesant cum mulți dintre aceia care s-au opus vehement creșterii pensiilor profită acum de legea adoptată ieri, în Parlament, arogându-și meritele pentru majorarea veniturilor pensionarilor.
Unii colegi din coaliția de guvernare au fost în guvernul Câțu – echipa câștigătoare – și au semnat alături de ministrul userist Ghinea acea prevedere în PNRR prin care România se angaja că bugetul de pensii nu va depăși 9,4% din PIB, până în 2070. Cu alte cuvinte, înghețau pensiile românilor pe o perioadă mare de timp și condamnau pensionarii la sărăcie. Acei colegi de coaliție s-au opus și când fostul ministru Marius Budăi încerca să elimine acel prag, amenințându-l chiar cu demiterea. S-au opus și atunci când premierul Marcel Ciolacu și ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu, prin negocieri cu Comisia Europeană, au eliminat acel prag de 9,4% din PIB.
În momentul în care s-a ieșit cu proiectul de lege a pensiilor, PNL a făcut ședință de urgență și a tras, în mod fals, concluzia că nu sunt bani pentru mărirea pensiilor și s-ar pune în pericol securitatea României. Acum, colegii liberali se bat cu pumnul în piept că ei le măresc pensiile românilor și rulează, în Sibiu, clipuri de promovare electorală, în acest sens.
Noua lege a pensiilor, promovată și votată de PSD, aduce echitatea între pensionari și va consolida principiul contributivității. Este o formă de respect pentru cei care au muncit și muncesc în România. Legea corectează inechitățile dintre cei care au muncit la fel, dar au ieșit la pensie în ani diferiți, dintre bărbați și femei, între cei care încasează indemnizația minimă socială.
Anul viitor, pensiile se vor majora de două ori. Prima creștere, de 13,8%, va avea loc la 1 ianuarie 2024, iar cea de-a doua majorare la data de 1 septembrie 2024. Îi asigurăm pe români că sunt bani și vor fi prevăzute în Legea bugetului sumele necesare pentru ambele majorări!
Întotdeauna, PSD a avut grijă de cei care au muncit o viață întreagă. Doar social-democrații au mărit pensiile, de câte ori bugetul a permis aceste majorări, în ciuda celorlalte partide, care s-au opus vehement și sistematic, invocând fel de fel de motive inexistente. De multe ori, în mod cinic, aceștia s-au opus majorării pensiilor doar pentru că mare parte dintre seniori votează cu PSD.
PSD și-a respectat întotdeauna promisiunile și a guvernat punând oamenii înainte de toate!
Deputatul USR Dan Barna, vicepreședinte USR a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:
Românii și-au câștigat dreptul să fie în Schengen. Am avut o discuție cu președinta AP OSCE, Pia Kauma, cerându-i să susțină această prioritate de securitate pentru România la Consiliul Ministerial al OSCE.
Consiliul Ministerial al OSCE va avea loc la Skopje, Macedonia de Nord, în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, și avem nevoie de toate vocile relevante în susținerea aderării României și Bulgariei la Schengen, pentru că ultima șansă din acest an pentru aderare primește verdictul la Consiliul JAI de pe 4-5 decembrie. Aderarea României este pe ordinea de zi, pe agenda provizorie.
Doamna Pia Kauma m-a asigurat că va susține în cadrul dezbaterilor poziția justă și legitimă a României și Bulgariei de a fi acceptate în spațiul Schengen.
„OSCE în vremuri de criză” a fost tema celei de a 21-a reuniuni de toamnă a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE), la care am participat în aceste zile în Erevan, conducând delegația Parlamentului României, alături de peste 300 de participanți, din care 200 de parlamentari ai țărilor membre.
Am susținut în cadrul reuniunii AP OSCE, la sesiunea privind securitatea și rolul OSCE în era conflictelor, că este necesară o adaptare la noul context politic și la actualele conflicte atât în OSCE, cât și la nivelul țărilor membre. Sunt în joc mai mult ca niciodată după 1945, siguranța cetățenilor, valorile democratice și europene. Trebuie să contribuim la asta fiind alături de cei care înfruntă în această perioadă noua formă a răului, așa cum a spus și președinta AP OSCE, Pia Kauma: „pacea durabilă și securitatea necesită încredere și reconciliere, iar liderii politici au responsabilitatea de a găsi drumul”.
Ca de fiecare dată, în ultimul an și jumătate, am cerut tuturor celor prezenți să sprijinim Moldova în consolidarea instituțiilor de bază, în construirea rezilienței și drumului european durabil și ireversibil. Pentru că aderarea la Uniunea Europeană este un obiectiv ce poate fi realizat de Republica Moldova în noul context geostrategic.
România sprijină ferm această cale europeană a Moldovei și Ucrainei. România a fost alături de Ucraina în eforturile de a descalada agresiunea ilegală și nejustificată a Rusiei. Știm că Ucraina nu luptă doar pentru integritatea sa teritorială, independență și suveranitate, ci apără valorile și principiile care reprezintă pilonii acestui ordin: democrația, respectul pentru demnitatea umană și libertatea.
Dezbaterile din primele două zile în cadrul celor trei sesiuni ale Conferinței Parlamentare a reuniunii de toamnă a AP OSCE, găzduită de capitala Armeniei, au fost despre rolul Adunării Parlamentare în răspunsurile la provocările interne și externe. În a treia zi am participat la întâlnirea Forumului Mediteraneean în care am discutat situația curentă din Orientul Mijlociu, în contextul regional tragic generat de atacul terorist al Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului.
La data de 16 noiembrie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în județul Sibiu, la trei persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În perioada august – septembrie 2023, persoanele cercetate ar fi comercializat, în interes propriu sau ca intermediari, 3-CMC – drog de mare risc cunoscut sub denumirea de cristal, precum și substanțe psihoactive (dipentylone și 2 MMC), pentru 6.000 de lei la fiecare tranzacție.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 2 plicuri cu urme de substanță albă, 2 grame de fragmente vegetale, 2 grindere, 5 telefoane mobile și 3 SIM -uri.
La data de 16 noiembrie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reținerea a trei persoane, pentru 24 de ore.
În cursul zilei de 17 noiembrie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vâlcea a dispus arestarea preventivă a celor în cauză, pentru 30 de zile.
Situație neobișnuită în Cartierul Arhitecților, situat la ieșirea din municipiul Sibiu spre Cisnădie. Un stâlp de iluminare a dispărut peste noapte.
Mai exact, pe DJ 106C, la strada Grigore Ionescu, în zona trecerilor pentru pietoni, s-au montat stâlpi prevăzuți cu lămpi solare pentru iluminarea acestora. În urmă cu câteva zile, unul dintre aceștia a dispărut din zona celui de-al treilea sens giratoriu, sens Sibiu către Cisnădie.
Cei de la Drumuri și Poduri SA fac apel la cetățenii care au observat ceva legat de acest incident, sau care pot oferi informații pentru identificarea celor responsabili.
Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 19 ani, care a plecat de acasă fără a mai reveni.
Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
La data de 19 noiembrie, în jurul orei 19:30, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 18,00, nepoata sa, MĂRUNȚELU ADELINA MILENA, în vârstă de 19 ani, a plecat voluntar de la domiciliu, din orașul Tălmaciu, jud. Sibiu, fără a mai reveni acasă.
Semnalmente: înălțime 160 cm, greutate 45 – 50 de kg, ochi căprui, păr brunet, drept, de lungime medie.
La momentul plecării, tânăra ar fi purtat o bluză cu mânecă lungă de culoare gri, pantaloni de culoare neagră, cizme de culoare neagră.
Semne particulare: persoana în cauză prezintă cataractă congenitală la ambii ochi, strabism, semipareză la ambele picioare.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această tânără sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
Un total de 29 de evenimente au fost prezentate la cea de-a 18-a ediție a Ars Hungarica, festivalul cultural maghiar de zece zile din Sibiu și împrejurimi. Au avut loc șase vernisaje, zece concerte de muzică clasică și ușoară, trei proiecții de filme și dezbateri, trei lansări de carte, trei spectacole de teatru (teatru-dans și teatru de păpuși), precum și o gală de deschidere, tururi ghidate și degustări de produse ungurești. Evenimentele au avut loc între 10 și 19 noiembrie, cu un total de peste 3.000 de participanți.
Anul acesta s-a dovedit din nou că Festivalul Ars HUNGARICA de la Sibiu este un eveniment important, recunoscut la nivel internațional și popular pe scena culturală locală. Acesta prezintă tradițiile și bogăția culturală maghiară localnicilor și vizitatorilor deopotrivă, precum și consolidează statutul de oraș multi-etnic și bogat prin diversitate culturală, oferind oportunități de recreere pentru întreaga comunitate locală.
Luând cuvântul la evenimentul de deschidere a celor zece zile de festival, Levente Serfőző, organizatorul principal al Ars HUNGARICA, președintele Asociației HÍD și vicepreședintele EMKE, a subliniat faptul că atunci când s-a născut ideea Ars Hungarica, cei alături de care au fost imaginate mesajul și semnificația, amploarea și magnitudinea primelor evenimente, nu au îndrăznit să se gândească că un festival cultural maghiar atât de longeviv va prinde rădăcini aici, la Sibiu, și se va transforma într-un eveniment recunoscut la nivel internațional.
Seria de evenimente a debutat cu o expoziție intitulată „Artiști maghiari din colecția de artă contemporană a Muzeului Național Brukenthal”. Deschiderea oficială de la Sala Thalia a fost urmată de spectacolul BIHAR al Attacca World Music & Balogh Kálmán, o colecție de lucrări din Bartók Béla.
În spațiul expozițional din Sala Oglinzilor a fost vernisată expoziția „Păpuși” de Szegedi Alice Torella, o artistă din Sibiu care trăiește la Budapesta. În Galeria Bisericii Reformate, Pădureț Mónika, artistă din București, și-a prezentat expoziția intitulată „CSEND(ES) – ÉLET – SZERENÁD”, în Turnul Sfatului, a fost prezentată expoziția de fotografie „Oglinda sufletului” a multipremiatului artist din Târgu Mureș, Nagy Botond, iar în sala de expoziții a Primăriei, s-a deschis cea de-a XXIII-a ediție a Salonului Internațional de Fotografie Maghiară – o expoziție de imagini premiate în 2023 de Asociația Mondială a Fotografilor Maghiari. Toate acestea pot fi vizitate până la sfârșitul lunii noiembrie
A fost proiectat filmul lui Maksay Ágnes „Hallgass zúgó szél, hadd beszéljek én…”, iar proiecția „Carola, un spirit liber” a oferit o perspectivă asupra vieții culturale și sociale din Transilvania sfârșitului de secol XIX și început de secol XX, o regiune marcată de furtuni și tragedii istorice.
Au concertat, printre alții Szeder Trio și formația Góbé, ambele din Budapesta, mica trupă Tekergők, duo-ul Tasi Nóra & Sárosi Péter, dar i-am putut auzi și pe pianistul Béres Levente, pe Samson Melinda, soprană și pe Jürg Leutert organist.
Benedekffy Katalin și-a prezentat cartea „Egy csipetnyi Erdély” în cadrul turneului ei din sudul Transilvaniei, în deschiderea evenimentului au cântat Ceterașii din Sibiu. De asemenea, au fost prezentate volumele în limbile maghiară și germană ale cărții „Tragedia omului” de Madách Imre, cu ilustrațiile lui Ștefan ORTH, tipărite anul acesta la Tipografia Honterus din Sibiu.
Producția Centrului Cultural și Artistic din Lăzarea, Teatrul de păpuși HalVirág a prezentat spectacolul lui Tamás Gyopár „Csihán Királyúrfi”. Teatrul Cetății Gyula a prezentat producția „Ce s-a întâmplat cu femeia?”, iar Teatrul Coregrafic Bekecs a prezentat spectacolul „Ciocanul satului” de Petőfi Sándor.
Festivalul Ars Hungarica a avut loc și în Ocna Sibiului, unde publicul a putut să se întâlnească cu Benedekffy Katalin, să-l asculte pe pianistul Béres Levente, să vadă proiecția filmului „Hallgass zúgó szél, hadd beszéljek én!” de Maksay Ágnes și László Loránd, un film despre călătoriile lui Petőfi Sándor în Transilvania și să admire o expoziție de fotografii.
Organizatorii festivalului Ars HUNGARICA au acordat o atenție deosebită sărbătoririi mai multor centenarii legate de cultura maghiară, iar anul acesta sibienii și vizitatorii Sibiului au avut parte de două spectacole sub egida Petőfi 200, unul dedicat lui Madách 200 și un concert In memoriam Ligeti 100.
Organizator: Asociaţia HÍD – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu. Susținători: Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Fundația „Bethlen Gábor” din Ungaria, Biroul Primului Ministru al Ungariei – Secretariatul de Stat pentru Diasporă, Fondul Național de Cooperare al Prim-ministrului Ungariei, Fundația UDMR – Communitas, Asociația Organizațiilor Familiale din Bazinul Carpatic. Parteneri: Uniunea Mondială a Fotografilor Maghiari, Nemzeti Kulturális Alap, Székelyföldi Legendárium, Asociația Carola, Salt Communication, MOL, ESTE Film Festival, Muzeul Național Brukenthal, Forumul Democrat German, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Institutul Liszt București, Institutul Liszt Sfântu Gheorghe, Filarmonica de Stat Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA, Teatrul pentru copii și tineret GONG, Asociația Culturală pentru Tiszavárkony, Contact Szolnok, RasterLine Print & Design, Gulyás Master, Restaurantul Intim, Lor.And Take Away, Hungarikum Shop, Bíbor Birtok, Szicsek Pálinka, Parohia Reformată Sibiu, Parohia Romano-Catolică Sibiu, Parohia Reformată Ocna Sibiului.
În perioada 23 – 25 noiembrie 2023, Spitalul Clinic de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu organizează cea de-a treia ediție a Conferinței Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală – Inter și Transdisciplinaritate alături de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu – Serviciul Județean de Medicină Legală Sibiu și de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, cu sprijinul Colegiului Medicilor Sibiu.
Ceremonia de deschidere va avea loc joi, 23 noiembrie 2023, ora 9, în Aula Magna din incinta Facultății de Medicină , strada Lucian Blaga, nr. 2 A, Sibiu.
Conferința se desfășoară în format hibrid și va reuni peste 800 de medici, psihologi, asistenți sociali, medici rezidenți, masteranzi și studenți. Pe lângă speakeri din domeniul medical, vor participa și reprezentanți ai instituțiilor de sprijin: Poliție, Parchet, Judecătorie și Tribunal.
Evenimentul științific va cuprinde prelegeri educaționale, simpozioane și dezbateri în domeniul medicinei legale, psihiatriei, psihologiei și științelor juridice.
”Ediția a III –a Conferinței „Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală – Inter și Transdisciplinaritate” își propune să expună interrelațiile dintre aceste specializări diferite care, prin continuă colaborare, au ca rezultat succesul terapeutic, constând în reabilitarea socio-familială a pacientului.
Ne bucurăm de faptul că și în acest an există un interes foarte ridicat în ceea ce privește numărul de participanți și, totodată, ne onorează că reputați lectori, din acest domeniu au acceptat invitația de a susține și de a ne împărtăși vasta lor experiență în cadrul conferinței.
Anul acesta ne bucurăm și de prezența unor reputați specialiști din Polonia, Portugalia, Grecia, Croația și Turcia, care ne-au acceptat invitația și ne vor împărtăși din vasta lor experiență”, precizează directorul medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, conf.univ. dr. Ciprian Băcilă.
” Și în acest an, în cadrul evenimentului științific în data de 24 noiembrie 2023, ora 12, va avea loc la Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, simpozionul Raportul CPT la 23 septembrie 2023, la care vor participa manageri ai spitalelor de psihiatrie din țară. Vom încerca astfel, să aducem în actualitate și să dezbatem dificultățile cu care se confruntă actualmente spitalele de psihiatrie și pe această cale sperăm să identificăm soluții care să îmbunătățească calitatea îngrijirilor medicale acordate pacienților”, precizează managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, jur. Florin Neag.
Conferința este creditată de către Colegiului Medicilor din România cu 18 puncte Educație Medicală Continuă.
săpătură șanțuri de pământ (mecanizat) pe DJ 105 Agnita – Dealul Frumos, DJ 141A Buia – Șalcău
se va demonta parapetul metalic vechi pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș
se va monta parapet metalic nou pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș, DJ 141B Biertan, DJ 142G Valea Viilor
se vor monta catadioptrii pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș, DJ 106E Tilișca – limită județ Alba,
se vor monta panouri pentru parazăpezi pe DJ 106D Sădinca, DJ 141A Metiș
se vor monta indicatoare rutiere pe DJ 106R Sibiu – Poplaca, DJ 106E Tilișca – limită județ Alba, DJ 106G Poiana Sibiului – intersecție E 68, DJ 141B Biertan
se vor monta oglinzi rutiere pe DJ 142G Valea Viilor
se vor monta elemente prefabricate din beton armat pe DJ 106 ieșire Sibiu – intersecție DJ 106S
se vor executa lucrări de plombare cu BAPC 16 grosime 4 cm, decapare cu frezare pe DJ 106 intersecție DJ 104G – intersecție DJ 105A
se vor executa lucrări de plombare cu beton asfaltic pe DJ 104D Brădeni
curățare șanturi rigole (manual) pe DJ 105G Sadu – Râu Sadului, DJ 106 ieșire Sibiu – intersecție DJ 106S și mecanizat pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș
Săptămâna trecută drumarii au realizat următoarele lucrări:
ăltiniș, DJ 106E Tilișca – limită județ Alba, DJ 141 intersecție DJ 106 – Mediaș (s-a acționat în 18.11.2023 și 19.11.2023 cu lamă și material antiderapant)
demontat parapet metalic vechi pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș
montat parapet metalic nou pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș
s-a reparat parapetul metalic pe DJ 142A Dârlos – Curciu
montat panouri parazăpezi pe DJ 107B Alămor, DJ 106T Topârcea
montat catadioptrii pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș, DJ 142A Dârlos – Curciu, DJ 142E Dârlos – Hoghilag
săpătură șanțuri de pământ (mecanizat) pe DJ 106A Rășinari – Păltiniș, DJ 105 Agnita – Dealul Frumos, DJ 141A Buia – Șalcău
aducere la profil a acostamentelor prin tăiere mecanizată cu încărcare mecanică pe DJ 105 Dealul Frumos – limită județ Brașov
plombări cu BAPC 16 grosime 4 cm, decapare cu frezare pe DJ 106 intersecție DJ 104G – intersecție DJ 105A
montat indicatoare rutiere pe DJ 142E Hoghilag – Dârlos, DJ 142A Mediaș – Curciu, DJ 106 Agnita – Ighișul Vechi
s-au curățat șanturile rigolelor (manual) pe DJ 105G Sadu – Râu Sadului
s-a cosit vegetația ierboasă (manual) pe DJ 105 Dealul Frumos – limită județ Brașov
Un proiect pe care medieșenii îl așteaptă de mult timp, centura ocolitoare a municipiului Mediaș prinde contur. Consiliul Interministerial de avizare lucrări publice de interes național a dat astăzi undă verde studiului de fezabilitate pentru Centura ocolitoare a Mediașului. Primarul Gheorghe Roman a făcut demersuri ani buni la București pentru reluarea acestui proiect, blocat prea mult timp din cauza politicului.
Varianta ocolitoare a municipiului Mediaș, pe DN14, are de astăzi aprobarea ca să reia studiul de fezabilite, prin reactualizarea indicatorilor tehnico-economici. Avizul anterior a fost dat în anul 2004. Ministerul Transporturilor este cel care va realiza investiția, în baza unui protocol de parteneriat încheiat între CNAIR și Primăria municipiului Mediaș.
Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș: „O veste pe care o așteptatm de mulți ani de zile noi toți medieșenii. Îmi exprim speranța că în perioada următoare vom obține și Hotărârea de Guvern. Le mulțumesc tuturor celor care se implică concret și care susțin cu fapte acest proiect major pentru orașul nostru. Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine și în echipa pe care am format-o la nivelul Administrației Locale.”
Anul 2023, pe repede înainte
Proiectul variantei ocolitoare a municipiului Mediaș a fost avizat în anul 2023, pe rând, de la nivelul Consiliului Local Mediaș (iunie), la Consiliul Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) (septembrie). Documentația depusă de către Primăria Municipiului Mediaș pentru faza tehnică de Actualizare Studiu de Fezabilitate a trecut acum și de Comisia Interministerială. Ultimul pas înainte de implementarea acestei faze este adoptarea finală printr-o hotărâre de guvern.
Varianta ocolitoare Mediaș va avea aproape 9 km
Obiectivul proiectului este decongestionarea traficului în municipiul Mediaș, precum și reducerea timpilor de călătorie. Traseul variantei de ocolire a municipiului Mediaș are o lungime liniară de 8769,49 metri, și va cuprinde pasaje, poduri, viaducte, pasarele, o intersecție giratorie suspendată, două noduri rutiere și o intersecție giratorie la nivel.
Alexandru Constantin Chituţă a fost distins cu Diploma Ambasadei Japoniei în România pentru „contribuția remarcabilă adusă la promovarea înțelegerii reciproce și a prieteniei dintre Japonia și România”.
Diploma a fost oferită de Excelență Sa dl. Hiroshi Ueda, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în România în cadrul expoziției Celebrități din lumea plutitoare ce a fost organizată la Muzeul Etnografic din Cluj Napoca.
Aceeași diplomă a fost oferită și domnului av. George Șerban colecționarul și prieten al Muzeului Național Brukenthal.
Alexandru Constantin Chituţă a declarat: „Am fost onorat ca astăzi la Cluj Napoca, ES. Hiroshi Ueda să îmi înmâneze diploma Ambasadei Japoniei în România pentru proiectul început în 2019 de expunere și promovare a stampelor și culturii japoneze. Împreună cu colecționarul George Șerban am organizat în acești 4 ani 16 expoziții cu cataloagele aferente. Sibiu, București, Iași, Oradea, Galați, Suceava, Brașov, Timișoara, Bușteni, Baia Mare și Cluj Napoca sunt orașe care au găzduit aceste expoziții care au avut suportul și implicarea Ambasadei Japoniei în România, a domnului Constantin Chiriac și a Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, a doamnei Gilda Lazăr, director JTI și a domnului Marian Clinci, director Dinamica. 16 expoziții cu 16 cataloage și un număr de peste 400.000 vizitatori. Este, cred, cel mai important proiect expozițional – cultural diplomatic din țara noastră.
Anul trecut am deschis cu prilejul Zilei Naționale a Japoniei o expoziție la Muzeul Național Brukenthal și în anul 2019 am expus în premieră la Sibiu stampe japoneze. Proiectul va continua și în 2024 cu o extraordinară expoziție cu Samurai, o altă premieră. De asemenea în acest an la București, în prezența a peste 25 de ambasadori am organizat prima expozitie cu stampe Meiji din țară noastră. În ediția SCAF din acest an, de asemenea, Ambasada Japoniei a fost partener, implicându-se activ.
Îi mulțumesc Excelenței Sale domnului Ambasador pentru prietenie, implicare și suport”.
Ies la iveală tot mai multe detalii cu privire la firul evenimentelor tragice din noaptea de 6 noiembrie, atunci când trei persoane mascate au pătruns în vila de pe strada Moldoveanu din Sibiu. Doi dintre aceștia au fost prinși după aproape două săptămâni.
Conform referatului cu propunere de arestare preventivă, asupra lui Adrian Kreiner, au fost exercitate multiple acte de violență la nivelul capului, trunchiului precum și membrelor, după care a fost legată cu mâinile la spate, fiind cel mai probabil sufocată cu un covor.
Fiica lui Adrian Kreiner se afla la etaj iar imediat după ce a auzit zgomotele și strigătele de la parter, s-a încuiat în dormitor și s-a înarmat cu un briceag. Doi dintre cei trei atacatori au urcat la etaj, au spart ușa și au au atacat-o. După o lovitură bruscă peste mâini, aceasta a scăpat telefonul și briceagul. După aceea, aceștia au repetat insistent în limba engleză: „Unde sunt banii!”
„M-au lovit peste mâini și astfel am scăpat telefonul și briceagul. Bărbatul mai înalt stătea în partea stângă a dressingului și nu spunea nimic. Însă cel mai mic de statură, care avea ochii căprui spre verde, s-a apropiat de mine, m-a întrebat agresiv pe engleză unde sunt banii, iar când i-am răspuns că nu știu, m-a împins cu picioarele și a început să mă lovească, m-a amenințat cu arma la tâmplă. După ce le-am dat 40 euro și aproximativ 100 de lei, am fost amenințată din nou cu pistolul. Apoi au observat ceasurile de valoare ce se aflau în dressing, le-au luat și le-au pus într-o geantă. Înainte să plece, atacatorul înarmat i-a spus persoanei vătămate că îl va omorî pe tatăl său.„ se arată în documentul procurorilor
Ce au găsit medicii legiști
Din fișa de constatări preliminare, medicii legiști au stabilit faptul că Adrian Kreiner a prezentat multiple echimoze și hematoame la nivel cranian, toraco-abdominal și la nivelul antebrațului stâng. Astfel, medicii legiști au certitudinea că acesta a fost lovit cu un obiect dur, dar și prin. legarea strânsă a membrelor. Conform documentului „moartea persoanei vătămate, Adrian Kriener a fost una violentă.
Au căutat pe internet date despre ceasuri
Imediat după jaful terminal cu rănirea gravă a proprietarului vilei, tâlharii au căutat pe internet date despre valoarea ceasurilor. A doua zi, aceștia au fost sunați de către un alt bărbat, reținut între timp de polițiști, și care le-a comunicat că victima a decedat la spital. Speriați, aceștia au fugit spre granițele țării, ajutați tot de Ilie Sitaru. În urma anchetei, acesta a fost reținut la Dumbrăvița iar pe numele său a fost emis mandat de arestare pentru 30 de zile.
O coliziune între o mașină și o autoutilitară s-a produs pe Valea Oltului, lângă localitatea Racovița. Șoferul autoturismului este un sibian în vârstă de 71 de ani.
Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, un bărbat de 33 de ani din municipiul Codlea, județul Brașov, în timp ce conducea o autoutilitară pe Drumul Național 7, în localitatea Racovița, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un alt bărbat de 71 de ani din municipiul Sibiu.
Două victime, una de sex feminin și una de sex masculin, au fost transportată la UPU Vâlcea de ambulanțele SAJ.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În evenimentul rutier au fost implicați patru pasageri care s-au autoevacuat, iar trei dintre aceștia au fost evaluați medical. Din fericire, nu au fost persoane încarcerate.
Agnita, al treilea cel mai mare oraș din județul Sibiu, se află într-un proces activ de dezvoltare, transformându-se într-un pol important în regiunea Valea Hârtibaciului.
Consiliul Județean Sibiu a contribuit semnificativ la acest progres prin reabilitarea și modernizarea drumurilor județene. Aceste drumuri facilitează conexiunea Agnitei cu orașe importante precum Sibiu, Sighișoara și, prin Bârghiș, cu Mediaș.
Dezvoltarea accesului facil către și dinspre Agnita a sporit interesul investitorilor pentru proiectul viitorului Parc Industrial Agnita. Acest proiect este inițiat de Primăria Agnita și se află într-un stadiu avansat de avizare și consultare pentru documentația de urbanism, Consiliul Județean Sibiu fiind implicat activ în procesul de avizare. Primarul Alin Schiau Gull a menționat că două companii germane și un investitor local au exprimat deja interesul de a dezvolta capacități de producție în zonă, ceea ce va oferi noi locuri de muncă pentru locuitorii orașului și zonele înconjurătoare.
Calitatea vieții în Agnita este în continuă îmbunătățire datorită investițiilor Primăriei Agnita în diverse domenii:
Reabilitarea infrastructurii stradale este în curs, cu trei străzi din Agnita și două din satul Ruja în proces de reabilitare.
Extinderea și modernizarea rețelelor de canalizare, cu lucrări în desfășurare pe șapte străzi din oraș pentru rețeaua de canalizare pluvială și în Coveș pentru introducerea rețelei de canalizare.
Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, cu planuri de reabilitare energetică și instalare de panouri fotovoltaice la Școala generală Coveș, Școala generală nr. 2 și Colegiul Tehnic din Agnita, precum și la grădinițele din Ruja și Agnita.
De asemenea, Consiliul Județean Sibiu sprijină educația în zona Agnitei prin achiziționarea a două microbuze electrice destinate transportului elevilor, subliniind angajamentul față de un mediu educațional modern și accesibil.
În ambele cazuri, un detector de gaz conectat la electrovalva de după contorul de gaze, putea să evite o eventuală acumulare de gaze. O astfel de investiție este accesibilă tuturor, fiind de aproximativ 300 de lei în cazul detectoarelor smart și cu comandă de oprire a gazelor sau de aproximativ 70 – 150 în cazul detectoarelor care doar semnalizează acustic prezența gazului metan.
Detectoarele de gaze sunt obligatorii în apartamentele și în spațiile interioare în care există o centrală, un aragaz sau orice alt dispozitiv conectat la rețeaua de gaze naturale și dacă aceste spații au montate geamuri termopan.
Asociația Salvează o Inimă prezintă cazul Andreei, o fetiță de 9 ani care se luptă cu o condiție gravă, scolioza.
Andreea s-a născut la Tivoli în Italia. A fost o naștere prematură, la 8 luni, prin cezariană, ca urmare a unor agresiuni fizice suferite de mamă din partea partenerului de viață. Povestea Andreei începe astfel cu o luptă dureroasă. Medicii au avut inițial un diagnostic sumbru pentru micuța luptătoare: hipotonie cerebrală, anticipând că nu va putea să-și țină capul și nici să meargă. Mama ei nu a acceptat însă niciodată diagnosticul și a făcut tot posibilul pentru a-i oferi copilului ei șansa la o viață normală. O măicuță catolică dintr-un spital din Italia a ghidat-o către un neurochirurg și, astfel, a început o serie de investigații medicale intense și terapii.
„Cu multă muncă și devotament, am ajutat-o să învețe să își miște corpul și să descopere lumea din jurul ei. A învățat să își țină capul, să meargă și să vorbească, surprinzător, chiar și în engleză, deși nu vorbea nici româna, nici italiana. A fost o copilărie presărată cu controale medicale lunare și tratamente, dar și cu multă iubire și încurajare din partea mea”, mărturisește mama Andreei. Pentru că viața alături de tatăl biologic al Andreei se transformase într-un coșmar, mama a decis să se mute în România.
„Am hotărât să mă întorc la părinții mei, ne mai putând suporta scandalurile, bătăile și frica de el. De mai bine de 6 ani și-a mai văzut copilul, bă chiar a renunțat la el la tribunal printr-un bilet semnat de mână. Andreea a fost și e mereu în centrul atenției pentru mine. Când m-am recăsătorit am luat în calcul comportamentul tatălui vitreg față de ea. A urmat o perioadă de ajustare și adaptare pentru noi toți, însă copilul meu a avut parte de sprijin și iubire necondiționată din partea noii noastre familii’’, adaugă mama ei, cu emoție în glas. Recent, însă, Andreea a fost diagnosticată cu scolioză toracală malformativă care se agravează rapid. În ciuda incertitudinilor și a durerilor crescânde, există speranță. O intervenție chirurgicală inovatoare, cunoscută sub numele de Gruwing Rod cu clipsuri, îi poate oferi Andreea șansa la o viață mai bună, dar drumul spre operație este plin de obstacole financiare. „Călătoria noastră nu a fost ușoară, iar acum suntem în fața unui moment crucial. Andreea are nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a-i asigura un viitor fără durere și limitări fizice. Cu toate acestea, costurile sunt foarte ridicate, peste 28.000 de euro, iar acest lucru ne aduce o mare îngrijorare și disperare”, spune Cristina, mama Andreei. În sprijinul micuței luptătoare Asociația Salvează o inimă a deschis o campanie de strângere de fonduri.
,,Există momente în care 2 euro pot cântări cât o lume întreagă. Imaginați-vă că acești bani, pe care i-ați putea cheltui pe un lucru trecător, pot ridica o povară mult prea mare pentru umerii fragili ai unei fetițe de numai nouă ani. Fiecare SMS trimis la 8832, cu numele „ANDREEA”, devine o punte peste abisul disperării, o punte către speranța de a-i reda Andreei libertatea de a alerga, de a se juca, de a trăi. Cu un simplu gest fiecare poate deveni parte din miracolul care îi poate schimba destinul,’’
Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă. Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/andreea-musat/ Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ” CIF: 31015982 Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001 Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001 Cod SWIFT: BTRLRO22 Cod BIC: BTRL Banca: Banca Transilvania Botoșani Rugămintea organizației este ca donatorii să menționeze la detaliile plății din transferul bancar numele: ANDREEA MUSAT.
Având în vedere afirmațiile din spațiul public cu privire la colectarea veniturilor bugetare, respectiv „ (…) în fiecare lună, gradul de încasare și de colectare a fost mult mai prost, spre dezastruos..”, prezentăm situația reală a încasărilor la nivelul Direcției Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov, pentru perioada ianuarie – octombrie 2023, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022 :
Veniturile bugetare brute colectate au fost în sumă de 18,79 mld.lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 14,73% (indice nominal), respectiv cu 2,41 mld.lei mai mult față de primele zece luni din 2022 (16,38 mld. lei).
Veniturile bugetare nete încasate au fost în sumă de 18,17 mld.lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 15,29% – indice nominal, în sume absolute cu 2,41 mld.lei mai mult față de perioada corespondentă din 2022 (15,76 mld.lei).
Aceste venituri s-au obținut în condiții economice mult diferite, fiind suficient să amintim doar:
– scăderea nivelului inflației de la 115,88% în primele 10 luni 2022 la 108,09% în perioada similară din 2023;
– scăderea ritmului de creștere economică de la 4,7% în 2022 la 2% în 2023, potrivit comunicatului Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză din 09 noiembrie a.c.
De menționat este și faptul că, în primele 10 luni ale anului 2023 s-a rambursat TVA către mediul economic în cuantum de 613,89 mil.lei iar în aceeași perioada a anului 2022 s-a rambursat TVA către mediul economic în cuantum de 613,34 mil.lei.
Totodată, se constată îmbunătățirea substanțială a activității de colectare bugetară din perioada ianuarie-mai 2023 / iunie – octombrie 2023, față de aceleași intervale din anul 2022, astfel:
Veniturile bugetare brute
Colectate în perioada iunie-octombrie 2023 au fost mai mari cu 14,42% celor obținute în perioada similară a anului 2022 (respectiv 9,78 mld.lei față de 8,55 mld.lei în perioada iunie-octombrie 2022, un plus de 1,23 mld.lei);
Colectate în perioada ianuarie-mai 2023 au fost mai mari cu 15,05% celor obținute în perioada similară a anului 2022 (respectiv 9 mld.lei față de 7,82 mld.lei în perioada ianuarie-mai 2022, un plus de 1,18 mld.lei).
Se constată o creștere cu 4,24% a plusului de venituri brute colectate, respectiv cu cca. 0,05 mld.lei (diferența între 1,23 mld.lei și 1,18 mld.lei colectare suplimentară în perioade egale de timp).
Veniturile bugetare nete
Colectate în perioada iunie-octombrie 2023 au fost mai mari cu 16,29% celor obținute în perioada similară a anului 2022 (respectiv 9,48 mld.lei față de 8,15 mld.lei în perioada iunie-octombrie 2022, un plus de 1,33 mld.lei);
Colectate în perioada ianuarie-mai 2023 au fost mai mari cu 14,23% celor obținute în perioada similară a anului 2022 (respectiv 8,69 mld.lei față de 7,61 mld.lei în perioada ianuarie-mai 2022, un plus de 1,08 mld.lei).
În colectarea veniturilor bugetare nete se constată o creștere semnificativa cu 23,15% a plusului de venituri de 0,25 mld. lei (1,33 mld.lei față de 1,08 mld.lei colectare suplimentară în perioadele analizate).
La nivelul A.J.F.P. Sibiu veniturile bugetare brute colectate în primele 10 luni ale anului 2023, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, au înregistrat o creștere cu 17,84%, iar veniturile bugetare nete încasate au avut o creștere cu 18.56%.
O garsonieră aflată într-un bloc de pe strada Johann Sebastian Bach din municipiul Sibiu, a explodat în urma unor acumulări de gaze.
O femeie în vârstă de 86 de ani a suferit arsuri la mâini și picioare aceasta fiind transportată la UPU Sibiu. Din primele informații Sibiu Independent, explozia s-a produs în momentul în care femeia a dorit să aprindă focul la aragaz. Un număr de 7 persoane s-au autoevacuat din imobil iar din fericire, acestea nu au nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Explozia produsă în urma unor acumulări de gaze nu a fost urmată de incendiu.
STAREA VICTIMEI: „Femeia a suferit arsuri la nivelul feței și ambelor membre superioare, aproximativ 5% din suprafața corporală. In momentul de față este stabilă și conștientă și va rămâne internată pentru supraveghere și tratament in cadrul secției Chirurgie Plastică” transmite Decebal Todoriță, purtătorul de cuvânt al Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu
Acum două luni, tot la Sibiu, s-a produs o explozie cauzată tot de o acumulare de gaze. Acel eveniment a avut un deznodământ tragic, două persoane fiind găsite carbonizate.
„Am gândit că murim! A fost așa o bubuiala mare. Am auzit numai lucruri împrăștiate pe jos. Nu a mirosit absolut deloc a gaz. M-am speriat foarte tare” a declarat o femeie martoră la explozia de la Sibiu
„Eu am ațipit puțin, și dintr-o dată am auzit o bubuitură. Când am ieșit pe colidor, am văzut ușa vecinei sărită din cadru. În casa mea nu mirosea a gaz, ci doar când am ieșit afară. Este foarte important să avem montat un detector de gaze.” a declarat un martor la eveniment
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, American Corner Sibiu și Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER), în parteneriat cu Ambasada S.U.A. în România, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Sus Inima Programmes for Refugee Integration (SIPRI), Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) și cu sprijinul DIICOT și al Consiliului Județean Sibiu organizează atelierele intitulate „Acționează împotriva dezinformării, traficului de persoane și violenței sexuale” / “ACT AGAINST Misinformation, Human-Trafficking and Sexual Violence”. Acestea vor fi susținute în perioada 8-9 decembrie 2023 de lectorii acreditați Silvia Tăbușcă, președinte al ECLER și Alice Martiș, expert ECLER în prevenirea violenței de gen, cu sprijinul unui procuror DIICOT Sibiu.
Atelierele „Acționează împotriva dezinformării, traficului de persoane și violenței sexuale” includ patru sesiuni axate pe cunoașterea semnelor de identificare a potențialelor cazuri de trafic de persoane și/ sau violență sexuală. În vederea prevenirii răspândirii informațiilor false și contracarării influenței grupărilor de criminalitate organizată este esențial să contribuim la informarea populației vulnerabile în ceea ce privește riscurile la care sunt expuse.
Atelierele oferă un cadru autentic, adecvat unui dialog deschis, având drept subiecte dezinformarea, exploatarea prin muncă a copiilor, traficul pentru exploatare sexuală, consimțământul, constrângerea, datoriile false. Sunt incluse o serie de activități interactive menite să crească gradul de conștientizare cu privire la potențiale pericole care pot apărea atunci când fetele și femeile sunt recrutate de membrii grupărilor infracționale. Scopul principal este formarea unei generații de tinere ambasadoare care să disemineze informații despre prevenirea și lupta împotriva traficului de persoane.
Atelierele sunt gratuite și se adresează unui grup țintă format din fete cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, tinere cu vârsta între 19 și 24 de ani, cadre didactice din licee și universități.
La finalul fiecărei sesiuni sunt acordate certificate de participare.
Termen limită de înscriere: 4 decembrie 2023
Proiect finanțat prin grantul ASSF FY 2023, cu susținerea Ambasadei S.U.A. în România.
***
Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER) este o asociație non-profit care promovează drepturile omului, democrația și statul de drept. Acesta contribuie la respectarea drepturilor omului în Europa prin activități de cercetare, susținere, educație, training și organizare comunitară. În perioada 2022 – 2023, ECLER este implicat în proiecte care au drept scop detectarea potențialelor cauze de violență sexuală și trafic de persoane pentru profesioniști, precum si ateliere și sesiuni de informare asupra riscurilor violenței sexuale și traficului de persoane pentru tineri, cadre didactice si refugiați ucraineni. La aceste activități au participat până în luna octombrie 2023, aproximativ 4800 de persoane. Pentru informații suplimentare accesați: www.ecler.org
● Silvia Tăbușcă, președinte al ECLER, lector la Universitatea Româno-Americană, Director al Centrului pentru Drepturile Omului și Migrație și coordonator al Inițiativei REACT (Initiative for Research Excellence against Child Trafficking), recunoscută în calitate de consultant, cercetător și trainer. Colaborează cu organizații internaționale precum ONU, Interpol, Consiliul Europei/GRETA, instituții ale Uniunii Europene.
● Alice Martiș, trainer și coach acreditat internațional, cu peste 10 ani de experiență în activități de dezvoltare personală. În calitate de expert ECLER în prevenirea violenței de gen, a susținut numeroase traininguri și sesiuni de informare la care au participat aproximativ 6500 de persoane.
Informații despre rețeaua American Corners din România sunt disponibile la adresa:
PSD Sibiu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:
Lucrările la primul tunel din Autostrada Sibiu – Pitești, construit pe sub Dealul Momaia din județul Argeș, se desfășoară în ritm susținut. Cu puţin timp în urmă, premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au inspectat lucrările de pe șantierul secțiunii Pitești – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu – Pitești. Întregul tronson este realizat pe proiecte europene, din fonduri nerambursabile.
Tunelul Tigveni va fi o premieră în infrastructura rutieră din România în ultimii 34 de ani, fiind prima străpungere realizată după 1989. Cu o lungime de 1,35 kilometri, tunelul va avea două galerii, construite în paralel, iar fiecare galerie va avea două benzi de circulație, plus o bandă de urgență. La construcția acestuia se lucrează non-stop, cu două echipe, concomitent.
„Cred că este prima străpungere după perioada comunistă și, deși nu este o lucrare întinsă, este foarte dificilă. Este evident că deja constructorul este în avans cu lucrările și îl felicit. Aceste trei tronsoane, de la Pitești spre Sibiu, care sunt încă în lucru, au fost ocolite de toți miniștrii transporturilor, de 30 și ceva de ani. Sorin Grindeanu e primul ministru care finalizează lucrările de la Nădlac până la Constanța și o să facem la fel din Moldova până în Constanța. E prima oară când avem un plan și acest plan prinde contur. Nu va exista să nu avem bani pentru infrastructură! Guvernul a alocat cei mai mulți bani la Transporturi pentru cofinanțări pentru că sunt cei mai avansați la absorbția de fonduri europene. Vom ajunge la peste 95% cu absorbția, pe exercițiul financiar trecut, iar acest lucru este o premieră la Ministerul Transporturilor”, a declarat Marcel Ciolacu, prim-ministrul României.
Ministrul Sorin Grindeanu apreciază că ”anul viitor, constructorul ar putea termina, dacă nu tot, măcar tronsoane din acest traseu de 30 de kilometri, cel puțin în zona Bascov – Măniceşti”. ”Sper să menţină această companie ritmul pe care l-a avut anul acesta, şi anul viitor. Dacă vor face acest lucru, o să avem o surpriză plăcută, chiar dacă termenul din contract este 2025 pe Piteşti – Curtea de Argeş”, spune ministrul Transporturilor.
Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș are o lungime de circa 10 kilometri. Contractul pentru proiectarea și execuția acestei secțiuni a fost semnat în noiembrie 2021, cu o valoare de 1,6 miliarde de lei fără TVA și o durată de 60 de luni, din care 16 luni pentru proiectare și 44 de luni pentru execuția lucrărilor.
În cadrul contractului, vor fi realizate mai multe lucrări de complexitate ridicată:
Construirea a 12 poduri, pasaje și/sau viaducte, având o lungime medie de 230 de metri, cel mai lung fiind Viaductul de la km. 84+341, în lungime de 630 de metri.
Construirea unui Tunel în lungime de 1.350 de metri, în zona de traversare a dealului Momaia, județul Argeș.
Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de peste 122 de kilometri, împărțită în 5 secțiuni. Sibiul va juca un roldeveni cel mai important nod și va lega Sud-Estul, Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean.
În contextul finalizării Autostrăzii Sibiu – Pitești și a Autostrăzii Sibiu – Brașov, Sibiul va deveni cel mai important nod rutier din România. Atunci când s-a semnat contractul şi a început amenajarea de şantier la tronsonul Sibiu – Boiţa, în timpul fostei guvernări PSD, mulţi sibieni au fost sceptici în privinţa realizării, dar ne-am ţinut de cuvânt şi autostrada a fost dată în folosinţă, la termenul asumat în contract.
Îl felicităm pe ministrul Sorin Grindeanu pentru această nouă realizare, care este de importanţă strategică pentru România.
În această săptămână, Filarmonica de Stat Sibiu organizează un concert simfonic, două concerte educative cu „Spărgătorul de nuci” și o serie de ateliere creative adresate copiilor.
Miercuri, 22 noiembrie 2023, orele 10.00-13.00, Sala „Henry Selbing” 𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐨𝐫𝐢𝐠𝐚𝐦𝐢 pentru copii „Stele de Crăciun„
Joi, 23 noiembrie 2023, ora 19:00, Sala Thalia 𝐂𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭 𝐬𝐢𝐦𝐟𝐨𝐧𝐢𝐜 Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu Dirijor: Paweł Kapuła Soliști: Maurizio Matarrese – pian, Carla Aventaggiato – pian asCULTă:
Carl Maria von Weber – Uvertura „Freischütz“
John Carmichael – Concert folcloric pentru pian la patru mâini și orchestră de coarde
Jean Sibelius – Simfonia I în mi minor op. 39 🎟 https://m.iabilet.ro/bilete-sibiu-concert-simfonic-90671/
Vineri, 24 noiembrie 2023, orele 10:30 și 12:00, Sala Thalia 𝐂𝐨𝐧𝐜𝐞𝐫𝐭 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐢𝐯 „Spărgătorul de nuci” de P.I. Ceaikovski Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu Dirijor: Paweł Kapuła Povestitoare: Oana Brânzan Eveniment organizat în parteneriat cu Teatrul de Balet Sibiu și Școala de balet „Arabesque”. Programări la telefon 0735.566.486.
Voluntarii Echipei Galbene continuă să susțină elevii din cadrul Liceului de Artă din Sibiu. După succesul Galei caritabile, organizate în luna septembrie a acestui an, cu fondurile strânse, aceștia au achiziționat suport didactic, șevalete, banc de lucru pentru sculptură și pianină pentru elevi.
„Un semn că o faptă bună ți-a fost acceptată este că, în urma ei, continui să faci multe altele pe măsură.”
Cam acesta este si motto-ul echipei noastre mai ales cand primim mesaje de apreciere de la oamenii pe care noi i-am ajutat.Redau mai jos un astfel de exemplu:
“Este minunat când privirea, gestul, fapta bună, dorința de implicare și susținere a comunității locale își fac simțită prezența. Așa s-a întâmplat și în cazul Liceului de Artă, atunci când voluntarii Echipei Galbene și-au dat mâna pentru susținerea noii generații de artiști prin achiziționarea de suport didactic, șevalete, banc de lucru pentru sculptură, pianină.
Ca și cadru didactic al acestei școli vă mulțumesc pentru susținerea actului de învățare.”Prof. Dr. Viorel Florin-Mihai, secția de arte vizuale, catedra de pictură de șevalet” – transmit voluntarii Echipei Galbene.
O comisie mixtă, având în componență cadre din Armata Română, ISU, dar și a altor structuri de securitate, și-a făcut apariția, în această dimineață, pe bulevardul Corneliu Coposu din Sibiu. Aceasta ar analiza traseul viitoarei parade militare.
Conform surselor Sibiu Independent, după o pauză de 4 ani, de 1 decembrie, se va organiza un eveniment militar la Sibiu. Vestea este extrem de bună, asta după ce sibienii s-au arătat dezamăgiți ani la rând de anularea unui astfel de eveniment. Ca alternativă, aceștia au plecat de 1 decembrie fie la Alba Iulia, fie la București.
Ziarul Sibiu Independent a primit confirmarea oficială din partea Prefectului Județului Sibiu, Mircea Crețu, în legătură cu pregătirile unei defilări militare, însă fără tehnică de luptă.
O paradă cu tehnică de luptă, de 1 decembrie, ar fi extrem de binevenită și pe partea de imagine, mai ales că a fost operaționalizat Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO.
Polițiștii rutieri sibieni sunt zilnic la datorie și opresc în trafic sute de șoferi pentru a le verifica actele sau dacă au consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.
La data de 18 noiembrie, în jurul orei 03:00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Hermann Oberth de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Axente Sever. În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
O zi mai târziu, în jurul orei 03:00, în stațiunea Păltiniș, pe DJ 106A, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr în vârstă de 17 ani, domiciliat în Orlat. Persoana în cauză nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
La aceeași dată, în jurul orei 21:30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Dumbrăvii de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Vrancea. Din verificările efectuate a rezultat că termenul de valabilitate al autorizației de circulație provizorie a autoturismului condus este expirat.
Probleme rutiere au fost depistate și pe raza localității Șeica Mare, acolo unde, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au oprit un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 41 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Aseară, în jurul orei 23:00, pe Aleea Seviș din municipiul Sibiu, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la mai multe tomberoane de deșeuri
Aceștia au intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Incendiul cauzat de utilizarea intenționată a sursei de aprindere a afectat un număr de opt tomberoane precum și gardul care delimita locul de colectare a deșeurilor.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.