Zdrenţe negre și biciuri din piele șfichiuitoare defilează pe străzile din Agnita ca într-o paradă imensă a negrului împotriva albului iernii, a sunetului împotriva spiritelor rele. Zdrențe fără chip, dar cu număr, zdrențe nobile pentru că poartă mănuși albe, irecognoscibile pentru că poartă măști pe fețe, feminine pentru că au cozi lungi, împletite din cânepă la spate și funde colorate la capăt.

Mă fascinează alaiul de măști și mă las sedusă de puterea lor primitivă și magică în același timp, simt cum mă desprind din lumea realului, o forță nebănuită mă cuprinde și intru în lumea grandiosului spectacol, acolo unde imposibilul devine posibil, sublimul se transformă în grotesc, baba-i frumosă, moșul tânăr și curajos, o nouă ordine a lumii se vrea restabilită prin răsturnări spectaculoase, prin trăire de viață intensă, prin tumult, zgomot și grandoare. Astfel am făcut eu cunoștință cu “Lolele” din Agnita și am pătruns în lumea lor neobișnuită, care se dezvăluie cu greu doritorilor de a-i cunoaște adevărata „față.”

Mi-s dragi Lolele din Agnita pentru că sunt pitorești, pentru că joacă roluri eliberatoare, creând o lume a spectacularului, a metamorfozei totale care-i dăruitoare de liber-arbitru, de veselie, de înnoire și purificare. Și-mi place să alerg cu ele de mână într-o frenezie descătușătoare de energii nefolositoare. Din dreapta mă salută o lolă respectuoasă care pare să-i conducă pe ceilalți, prin atitudine și prestanță. Are o mască binevoitoare și am curajul să o studiez mai îndeaproape. Nu doar mănușile-i sunt albe, ci și batista care-i flutură la piept și cămașa purtată pe sub zdrențe. Pata de culoare este dată de tivul roșu al bluzei și al mânecilor și de masca aproape zâmbitoare. De brăcinar are prinse, la spate, două tălăngi. Lola căpetenie mă lămurește că cele 300 de lole sunt împărțite în nouă găști, fiecare cu bărbații, femeile și copii ei. Grupurile se disting unul faţă de celălalt printr-un semn aparte. Lolele din același grup au prinse de mască semne identice. Fiecare lolă își cunoaște locul în paradă, iar în centru ele fac demonstrații de măiestrie pentru a arăta privitorilor care sunt elementele caracteristice fiecărei bresle din cele patru, breasla cizmarilor, breasla croitorilor, breasla blănarilor şi cea a dogarilor. Privitorii care recunosc breasla unei lole sunt răsplătiți cu gogoașe. Dau să întreb despre diferențele dintre bresle, dar căpetenia dispare în pocnet de bici și sunet de corn. Hirraaaiii!

Mă întorc spre stânga și mă înfior de spaimă. Lola-i de data aceasta înspăimântătoare, în mâna dreaptă ține biciul adevărului, cel care va atinge privitorul neatent la detaliile separatoare de bresele, iar în stânga are “croapăna”, cleștele din lemn crestat pentru gogoși și talanga zuruitoare. Blana încadrează o urâțenie de chip, numai bun pentru alungarea spiritelor rele, doar că mie îmi ia ceva timp să realizez că nu fac parte din ele. Frica dispare atunci când lola îmi întinde cu cleștele o gogoașă, sigur fața mea albă a îndemnat-o să încalce din regulile paradei.

Înșfac gogoașa, cred că de data aceasta am stârnit eu hazul lolei cu mască sperietoare, și trec repede pe partea cealaltă pentru că zărisem deja trei lole zâmbitoare. Sunt cumva atrasă de feminitatea deghizată în lolă de această dată. Intuiesc femininul din spatele măștilor încadrate de blană albă, cu buze larg deschise în surâsuri șăgalnice și dinți perfecți care scânteiază în glume de dincolo de lume. Aflu că moda Lolelor a fost lansată de o femeie, mi se pare normal, pe nume Ursula, o preafrumoasă care i-a speriat pe turcii rătăciţi prin Agnita. S-a îmbrăcat urât, şi-a acoperit faţa şi cu  biciul într-o mână, cu zornăitoarea în cealaltă şi cu clopotele atârnate de şolduri a năvălit  cu gălăgie mare asupra turcilor care, speriaţi de aşa o arătare gălăgioasă, au sărit peste Hârtibaci şi au părăsit frumoasa localitate de sub dealul Steinburg. Legenda mă apropie și mai multe de aceste arătări curajoase, data viitoare îmi cumpăr cu siguranță o mască și voi pocni din bici, și voi zornăi din clopot, pentru alungare de străin nedorit în țară. Hirraaaii!

Creativi sașii agniteni, să insereze masca Ursulei în apanajul breslelor locale. Dar cum? Cine îmi va răspunde la întrebare? Strigând ”Hiraai” și alergând alături de lolele-curajoasele ajung în fața paradei condusă de căpetenia breslei cizmarilor, Paradehauptmann în limba germană. Ține în mâna stângă o spadă iar în cealaltă un baston pe care îl manevrează în timpul paradei ca semn făcut lolelor – când îl ridică înseamnă că lolele au voie să pocnească din bice, iar când îl ţine în jos este semnalul de întrerupere. Starostele este însoţit de doi copii, asemeni unor îngeri păzitori, Schutzengelchen. Trioul conducător de alai poartă zdrențe colorate în roșu și albastru, au la gât eșarfe roșii, pe cap copiii au pălării colorate de formă triunghiulară, iar în mână ţin un steguleţ din mătase roşie, brodat cu fir de aur, starostele poartă cușmă de miel și bici în mână. Îi urmează două calfe şi două personaje care duc cu  rândul o pancartă din lemn, Tartsch. Coroana confecţionată din crengi de brad, Zweg, având în vârf un măr şi un clopoţel, care sună foarte plăcut la fiecare mişcare, reprezintă simbolul breslei cizmarilor. Un alt element specific îl reprezintă cana de cositor prinsă la baza coroanei. Sunt pregătită să aflu cum au descins măștile cu lole în lumea breslelor săsești.

În trecut, când se schimba starostele breslei, era mare sărbătoare în Agnita medievală. Toţi membrii breslei se îmbrăcau frumos şi plecau în alai spre casa noului staroste. Procesiunea solemnă începea cu starostele vechi, urmat de meşteri, de calfe şi de ucenici, iar în mijloc se afla lada breslei cu toate actele ce urmau să fie predate noului staroste. Fiecare breaslă își etala cu mândrie însemnele şi lada cu documente frumos ornamentată. Ca orice lucru săsesc bine organizat, totul a funcționat ca la carte, până într-o zi, când nişte tineri buclucași din altă breaslă au intrat într-un alai şi au furat lada. Mare ruşine a fost pentru breasla păgubită care, pentru a-şi recupera lada, a trebuit să le dăruiască hoţilor un butoi de vin. Anul următor păgubaşii le-au jucat o festă hoților din anul anterior, furându-le lada şi recuperând paguba şi ruşinea suferită. A fost momentul în care una din bresle a hotărât să-şi păzească lada cu mare grijă. Și cum putea fi făcut acest lucru cel mai bine decât înarmându-i pe tineri cu bice. Pentru a fi şi mai înspăimântători i-au îmbrăcat  după moda lansată de curajoasa Ursula, atunci când i-a alungat pe cotropitori din cetate. Și iată îmbinarea de mitic și real, alaiul magiei și al măiestriei defilând în contemporan pentru a duce zvon de identitate agniteană.

O lolă veselă dă să îmi întindă o gogoasă, îmi aduc aminte de regulile paradei și intru în mijloc de vrăjitorie pentru a afla despre măiestria fiecărei bresle și a fi vrednică de răsplată. Hirraaii! Sperietură mare! Un urs uriaș și nu tocmai prietenos tocmai începuse un dans frenetic pe ritmurile de tobă ale unui ursar îndemânatic. Îmi dau seama că-s în mijlocul Breslei Blănarilor, Kürschnerzunft în germană și caut noi simboluri care să-mi vorbească despre arta lor. Coroana blănarilor, pe marginea căreia sunt fixate patru vulpi care au fiecare câte un jder cu ou în dinţi, în gură, este învârtită pe tot parcursul paradei. Privind-o ai impresia că vulpile sunt în mişcare. Îmi place atmosfera creată de meșterii blănurilor, admir minuțiozitatea steagurilor lor și frenezia de dans și culoare. Îngerul purpuriu de pe steag, cu aripile lui aurii, blana de hermină pe care o ține în mână, pe marginile căreia este brodat anul confecționării, 1745, cele zece stele argintii și cele două nume de maiștrii blănari, cusute cu litere gotice mă aruncă în plin trecut medieval. Spectacolul Lolelor din Agnita are putere de teleportare.

Mai salut două, trei lole, prea liniștite pentru gustul meu, obiceiul se numește totuși ”Fuga Lolelor”, de ce or defila ele atât de pașnic. Deocamdată! Și știu că pășesc în lumea altei bresle după steagul care flutură în stânga mea. O foarfecă deschisă cu brațele în sus, un ac cu bold așezat și el vertical, dar cu vârful în jos sunt însemne indubitabile ale Breslei Croitorilor din Agnita, Schneiderzunft. Căluţul croitorului, Schneiderrößchen, dansează vesel și nestingherit, iar Mummerl, personajul mascat defilează cu lada şi steagul de breaslă. De această data admir minunăția care conține secretele meșteșugului croitoriei. Excepţional ornamentată, are pe capac un sertăraş, deasupra căreia se află o ornamentaţie din lemn bronzat, cu însemnele breslei. Mânerele sunt din fier forjat. În faţă, într-un dreptunghi negru, se găsește încuietoarea acoperită de însemnul breslei, o bucată de postav cu marginile extreme de frumos ornamentate. În partea centrală a pânzei se poate citi o inscripţie „Schneiderzunft Lade” (traducere: „Lada breslei croitorilor”), iar în rândul al doilea, stilizat, anul 1852. Capacul are încrustate în el alte simboluri ale breslei, un fier de călcat, un postament floral, o foarfecă în poziție orizontală de această data, toate demonstrând arta meșteșugarilor din Agnita.

Alaiul se încheie cu breasla dogarilor, Faßbinderzunft. Am stat câteva clipe să descifrez steagul breslei care ocupă un loc atât de important în veselia evenimentului. Calitatea vinului ține mult de calitatea butoiului, nu? În centrul steagului trona butoiul auriu cu patru cercuri, ca simbol principal. Deasupra lui zbura printre nori un înger cu aripi albastre. Pe revers am descoperit alte simboluri de breaslă, un compas auriu, un fierăstrău, un ciocan, un cuțit și un topor. Am fost întreruptă din reveria-mi medievală de un ropot de aplauze furtunoase. Reprezentantul breslei dogarilor, îmbrăcat într-o cămaşă albă, pantaloni negri trei sfert, ciorapi roşii până la genunchi, o căciulă şi un cordon de culoare roşie cu o cataramă în formă de butoi, învârte, cu iscusinţă, un cerc de butoi pe care sunt puse, în formă piramidală, pahare pline cu vin, fără a vărsa nici o picătură. Măiestrie desăvârșită, aplaud și eu cât pot de tare.

Cum se putea încheia defilarea alaiului medieval decât prin intonarea imnului Transilvaniei – „Siebenbürgen Land des Segens“, cât şi prin declamarea urărilor de sănătate şi prosperitate în noul an, în fața Primăriei din Agnita. Imnul se cântă în germană, apoi în româneşte, primele două strofe şi ultima, întărind ideea unităţii, a prieteniei, a dorinţei de egalitate, exprimate prin întregul spectacol pus în scenă de inimoșii agniteni. Îmi place amprenta multietnicității și armoniei care răzbate din întreaga reprezentație și din acest imn străvechi: “Transilvanie, mândră țară/Cu puteri și bogății/De Carpați împrejmuită,/Cu verdeață răsădită,/Plai cu aur și cu vii./Transilvanie, leagăn verde/Pentru oricare vlăstar,/Reunești climele toate,/Națiuni, cununi purtate/Pe al patriei altar./Transilvanie, patrie dulce/Țară a părinţilor/Frumuseţe, slavă ţie/Fii tăi în armonie/Să-i unească doar un dor.”

Mă fascinează și înlănțuie pe deplin acest alai al biruitorilor, îmi place să le văd zdrențele negre magice fluturând în toate direcțiile, să simt aroma de medieval care se emană din lemn de lăzi artizanale și steaguri nobiliare, să aud pocnet de bici izgonitor de cotropitor și vuiet de talangă purificatoare, să gust gogoașa victoriei, să mă contopesc cu lolele-bucuroasele care cântă despre Transilvania tainică și vie, despre prietenie între etniile acestui ținut binecuvântat, despre curaj și izbândă, bună-vecinătate, ajutor și biruință prin credință și păstrare de identitate culturală. La frig nu se gandeste nimeni, nici lolele, nici celelalte personaje din paradă, nici privitorii. Fuga-bucurie a Lolelor domnește peste tot și peste toate.

Și vreau și eu să alerg cu Lolele-Minunile care și-au adunat găștile și pornesc prin oraș, pe la gazde primitoare pentru a le face urările cuvenite; „Noi norocul vi-l urăm/ Cu talangă și cu bice/ Griji, necazuri alungăm/ Tot cu cântec și cu glume/ Atunci când vă vizităm/ Doar de bine vă urăm!”

Text realizat de Camelia Sîncrăian Pop – autoarea cărții „Transilvania tainica si vie”, în limba engleză „Transylvania, Mystical and Alive.”