Dr. Penţea Ioan Viorel –  Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu transmite următoarele recomandări:

Pentru ca populaţia să deţină informaţii cu referire la unele date caracteristice acestei specii, despre rolul pe care căpuşele îl au ca vector în transmiterea unor boli grave la oameni şi animale, dar şi despre implementarea unor acţiuni menite să limiteze prezenţa acestor paraziţi în zonele favorabile înmulţirii lor, precum şi de prevenire a infestării specilor receptive, facem următoarele precizări :

Căpuşele sunt artropode parazite ce populează suprafaţa corpului fiind găsite pe tegumentele mamiferelor, sau în blana lor, sau pe pielea păsărilor.

Sunt paraziţi hematofagi, care cu ajutorul aparatului bucal se hrănesc prin înţepat şi supt şi se prind ferm de pielea animalului, sau a omului. Sunt necesare mai multe zile până când sunt saturate cu sânge, timpîn care masa lor corporală creşte semnificativ.

Ciclul biologic al căpuşelor (larvă, nimfă şi adult) are nevoie de 3 gazde pe care se dezvoltă consumându-le sângele. O femelă adultă consumă cel puţin 0,6 ml sânge şi depune cel puţin 10.000 de ouă..

Viaţa căpuşelor pe corpul gazdei este scurtă (cîteva zile), diferă în funcţie de numărul de gazde necesare realizării ciclului biologic şi de capacitatea fiecărui stadiu de a rezista la înfometare.

Căpuşele sunt de dimensiuni foarte mici, însă pot fi vizibile cu ochiul liber, masculii sunt negri, iar femelele sunt negre cu abdomenul roşu.

După afinităţile ecologice, căpuşele se clasifică în căpuşe endofile (de adăpost) şi căpuşe exofile.

Căpuşele endofile sunt cele care trăiesc în grajduri, locuinţe, crăpăturile zidurilor, vizuini, peşteri şi parazitează animalele în perioadele de odihnă.

Căpuşele exofile, cu prezenţă în spaţiul liber, se urcă pe firele de iarbă sau se deplasează pe păşune pentru a găsi gazdele. În cazul în care condiţiile sunt nefavorabile, ele se ascund în tufişuri, în sol etc.

Ataşarea de gazdă se face în timpul trecerii acesteia pe lângă firele de iarbă pe care se găsesc căpuşele, localizându-se preponderent în zona capului şi a gâtului speciei parazitate.

Căpuşele parazitează o varietate foarte mare de gazde terestre, cum ar fi: amfibieni, reptile, păsări şi mamifere.

Calea de a infesta şi de a infecta ca vector, o nouă gazdă este contactul fizic (ele nu sar, nu zboară, dar se ataşează de corpul victimei).

Căpuşele se localizează preponderent în zona capului şi a gâtului. putând cauza îmbolnăviri severe şi uneori, chiar fatale, atât la animale cât şi la oameni, din cauza toxinelor injectate odată cu saliva (paralizia de căpuşe) a consumului de sânge care poate duce la anemie gravă, inducerea unor stări alergice şi chiar şoc anafilactic etc.

În organismul uman afecţiunile au ca simptome manifestari asemănătoare gripei: febră, cefaleea, greaţă, vomă, uneori simptomele pot evolua sub clinic, greu de sesizat.

În plus, rănile pe care le produc creează porţi de intrare pentru infecţii secundare, sau produc diferite afecţiuni ale pielii, durere sau tumefacţii.

    Căpuşele transmit (vehiculează) o serie de agenţii patogeni prin :

➢ salivă –  injectarea de salivă produce lezarea vaselor de sânge şi transmiterea unor boli grave (boala Lyme, bacterioze, leptospiroze, babesioze sau un tip de meningoencefalită)

➢ prin consum de lapte crud sau produse lactate obţinute din lapte netratat termic se poate produce infectarea cu virusul encefalitei de căpuşe la om.        

Înmulţirea exagerată şi răspândirea căpuşelor pe arii tot mai extinse, ajungând din zonele împădurite, până în grădinile din spatele locuinţelor. a fost generată de o serie de factori, incluzând:

• specificul înmulţirii căpuşelor, o femelă adultă depune peste 10.000 de ouă într-un ciclu evolutiv,

• înmulţirea explozivă a populaţiilor de câini comunitari, pisici, rozătoare şi de animale sălbatice, ca principali vectori,

• modificările în utilizarea pesticidelor,

• comerţul intensiv cu animale,

• numărul mare de clădiri sau spaţii urbane părăsite, adăposturi de animale neigienizate şi nedezinfectate,

• dezvoltarea zonelor suburbane.

În baza acestor informaţii, personalul de specialitate din cadrul serviciilor sanitare veterinare, atenţionează autorităţiile locale, proprietarii de animale şi nu în ultimul rând populaţia de necesitatea implementării a unor acţiuni stabilite prin programe comune cu alte autorităţi de la nivel judeţţean, respectiv:

• Identificarea permanentă a zonelor considerate cu risc biologic ridicat şi informarea celorlalte autorităţi responsabile.

• Iniţierea unor campanii de informare, prin medicii veterinari oficiali, în zonele cu risc ridicat, pentru conştientizarea crescătorilor de animale, a organizaţiilor pentru protecţia animalelor cu măsurile ce se impun pentru prevenirea infestării animalelor şi a imbolnăvirii oamenilor prin inţepătura de căpuşă.

• Responsabilitatea autorităţiilor locale privind efectuarea dezinsecţiilor în spaţii şi clădiri nefuncţionale, în parcuri, zone de agrement, pajişti naturale cu vegetaţie abundentă, precum şi colectarea şi deparazitarea câinilor comunitari.

• Efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale necomestibile a arboretului de pe suprafeţele de pajişti naturale infestate.

• Monitorizarea permanentă a modului cum sunt respectate reglementările legale privind circulaţiei animalelor (bovine, ovine, caprine, animale de companie) prin localităţi, in parcuri şi locuri de agrement,  

• Efectuarea, prin personalul sanitar veterinar, de examene clinice la speciile de animale gazdă a căpuşelor, precum şi afluirea de probe la laboratorul D.S.V.S.A. judeţean pentu identificarea căpuşelor prin examene de specialitate.

• Colaborarea cu medicii veterinari pentru efectuarea acţiunilor de prevenire şi combatere, în special a tratamentelor antipartazitare, a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi a deratizăriilor, în situaţile în care aceste acţiuni se impun.

• Colaborarea permanentă cu alte autorităţi judeţene, responsabile, prin informări reciproce şi acţiuni comune pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul judeţean.

• Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată, la picnic, să evite zonele împădurite sau cu vegetaţie înaltă în perioada caldă a anului şi să reţină în cazul unei înţepături cauzate de căpuşe, următoarele:

– căpuşele nu se rup, ci se extrag cu o pensetă chiar de la locul de inserţie pe piele, altfel cleştii căpuşii rămân în interiorul pielii şi pot infecta locul unde au pătruns;

– după îndepărtarea căpuşei, se dezinfectează locul cu iod;

– dacă starea generală nu se ameliorează, trebuie mers de urgenţă la medicul de specialitate;

Combaterea efectelor nedorite cauzate de căpuşe este în mod fundamental, pe lângă o problemă de sănătate publică şi o chestiune economică, care trebuie să îşi facă efectele pe termen mijlociu şi lung. Reuşita acţiuniilor de combatere a căpuşelor cere o concepţie şi o execuţie corectă, având în vedere că o activitate ocazională, facultativă sau de rutină, este echivalentă cu o irosire a eforturilor specifice şi a fondurilor investite. Lupta pentru diminuarea populaţiilor de căpuşe trebuie să fie condusă prin metode ecologice şi medicale, în mediul lor de viaţă liberă şi respectiv pe animalele gazdă. Cu cât se au în vedere mai multe caracteristici biologice, cu atât cresc şansele de reuşită.

În acest context este necesar ca toţi factorii implicaţi în această activitate, respectiv autorităţiile locale, crescătorii de animale, alte segmente de populaţie, în colaborare cu specialiştii din domeniu, pe lângă necesitatea deţinii unor informaţii cu referire la rolul pe care căpuşele îl au ca parazit şi în principal ca vector în transmiterea unor boli grave la oameni şi animale să se şi implice în realizarea acţiunilor comune cuprinse în programul judeţean stabilit.