Povestea unui nepalez care participă la construirea unei școli pentru copiii cu deficiență mintală din Sibiu a fost relatată pe pagina de Facebook a președintei Consiliului Județean Sibiu – Daniela Cîmpean.

Redăm mai jos povestea:

S-a împlinit o jumătate de an de când Dawa „Dalai” Lama a venit în Sibiu și s-a angajat la una dintre firmele de construcții aflate în contract cu Consiliul Judetean Sibiu. Face de toate: montează termoizolație, trage tencuieli decorative, cară saci grei cu ciment, face curat pe șantier. Este „omul bun la orice”. Pe față are încă bronzul puternic al soarelui ce i-a arămit pielea acolo, departe, într-un sat de la poalele munților Himalaya.

Are 33 de ani, este budist, iar colegii români de pe șantierul viitorului Centru Școlar de Educație Incluzivă nr.1 Sibiu îi spun ”Dalai”. O onoare pe care nu o contestă: „𝘋𝘢𝘭𝘢𝘪 𝘓𝘢𝘮𝘢 𝘦𝘴𝘵𝘦 „𝘳𝘦𝘨𝘦𝘭𝘦” 𝘯𝘰𝘴𝘵𝘳𝘶, 𝘢𝘭 𝘣𝘶𝘥𝘪𝘴̦𝘵𝘪𝘭𝘰𝘳. 𝘕𝘶 𝘮𝘢̆ 𝘥𝘦𝘳𝘢𝘯𝘫𝘦𝘢𝘻𝘢̆, 𝘤𝘩𝘪𝘢𝘳 𝘮𝘢̆ 𝘰𝘯𝘰𝘳𝘦𝘢𝘻𝘢̆ 𝘤𝘢̆-𝘮𝘪 𝘴𝘱𝘶𝘯 𝘢𝘴̦𝘢”.

Vorbește într-o engleză stâlcită și zâmbește mai tot timpul. Îi este dor de soția sa, Yangdi, iar Sangun, unica lor fiică, este singurul soare ce-i încălzește gândul și îi luminează ziua: „𝘓𝘶𝘯𝘢 𝘵𝘳𝘦𝘤𝘶𝘵𝘢̆ 𝘢 𝘪̂𝘮𝘱𝘭𝘪𝘯𝘪𝘵 𝘶𝘯 𝘢𝘯. 𝘈𝘤𝘶𝘮, 𝘪̂𝘯𝘷𝘢𝘵̦𝘢̆ 𝘴𝘢̆ 𝘮𝘦𝘢𝘳𝘨𝘢̆”.

Are un telefon pe al cărui ecran prăfuit de moloz derulează imagini cu un ghemotoc de fetiță ce poartă pe cap un coif multicolor. ”𝘌𝘴𝘵𝘦 𝘥𝘦 𝘭𝘢 𝘢𝘯𝘪𝘷𝘦𝘳𝘴𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘥𝘦 𝘶𝘯 𝘢𝘯. 𝘝𝘢 𝘪̂𝘮𝘱𝘭𝘪𝘯𝘪 𝘥𝘦𝘫𝘢 𝘥𝘰𝘪 𝘱𝘢̂𝘯𝘢̆ 𝘤𝘢̂𝘯𝘥 𝘰 𝘴𝘢̆ 𝘰 𝘱𝘰𝘵 𝘭𝘶𝘢, 𝘥𝘪𝘯 𝘯𝘰𝘶, 𝘪̂𝘯 𝘣𝘳𝘢𝘵̦𝘦”. Este emoționat și nu-și ascunde lacrimile ce-i apar în colțul ochilor. Știe că și cei de acasă îi duc dorul.

„Dalai” nu este la primul contract de muncă de peste granițele Nepalului. A mai lucrat ca ospătar în Arabia Saudită și paznic în Dubai: „𝘕𝘶 𝘮-𝘢𝘮 𝘢𝘤𝘰𝘮𝘰𝘥𝘢𝘵 𝘱𝘳𝘦𝘢 𝘣𝘪𝘯𝘦 𝘤𝘶 𝘰𝘢𝘮𝘦𝘯𝘪𝘪 𝘥𝘦 𝘢𝘤𝘰𝘭𝘰. 𝘈𝘮 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘵𝘢𝘵𝘢𝘵 𝘤𝘢̆ 𝘮𝘶𝘴𝘶𝘭𝘮𝘢𝘯𝘪𝘪 𝘯𝘶 𝘴𝘦 𝘪̂𝘯𝘵̦𝘦𝘭𝘦𝘨 𝘱𝘳𝘦𝘢 𝘣𝘪𝘯𝘦 𝘤𝘶 𝘣𝘶𝘥𝘪𝘴̦𝘵𝘪𝘪.”

Și a mai lucrat ceva: șerpaș pentru un grup de alpiniști veniți din SUA, Canada, Japonia, Ungaria și Thailanda. „𝘈 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘪̂𝘯 2012 𝘴̦𝘪 𝘵𝘰𝘵𝘶𝘭 𝘢 𝘥𝘶𝘳𝘢𝘵 14 𝘻𝘪𝘭𝘦. 𝘌𝘳𝘢𝘮 𝘤𝘢̂𝘵𝘦 𝘶𝘯 𝘴̦𝘦𝘳𝘱𝘢𝘴̦ 𝘭𝘢 𝘥𝘰𝘪 𝘢𝘭𝘱𝘪𝘯𝘪𝘴̦𝘵𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘢𝘮 𝘤𝘢̆𝘳𝘢𝘵, 𝘱𝘢̂𝘯𝘢̆ 𝘭𝘢 𝘛𝘢𝘣𝘢̆𝘳𝘢 𝘥𝘦 𝘣𝘢𝘻𝘢̆, 20 𝘥𝘦 𝘬𝘪𝘭𝘰𝘨𝘳𝘢𝘮𝘦 𝘥𝘦 𝘦𝘤𝘩𝘪𝘱𝘢𝘮𝘦𝘯𝘵. 𝘗𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘧𝘪𝘦𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘻𝘪, 𝘢𝘮 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘪𝘵 15 𝘥𝘰𝘭𝘢𝘳𝘪. 𝘈𝘵𝘢̂𝘵 𝘤𝘢̂𝘴̦𝘵𝘪𝘨𝘢̆ 𝘶𝘯 𝘮𝘶𝘯𝘤𝘪𝘵𝘰𝘳 𝘴𝘢𝘶 u𝘯 𝘴̦𝘦𝘳𝘱𝘢𝘴̦ 𝘪̂𝘯 𝘕𝘦𝘱𝘢𝘭”.

„Dalai” locuiește alături de alți 11 nepalezi și 7 bengalezi, într-un camping pe care firma de construcții l-a amenajat în curtea atelierului de prefabricate aflat la marginea Sibiului. Au condiții foarte bune și o bucătărie utilată cu toate cele trebuincioase: „𝘐̂𝘮𝘪 𝘱𝘭𝘢𝘤𝘦 𝘴𝘢̆ 𝘨𝘢̆𝘵𝘦𝘴𝘤 𝘤𝘢 𝘢𝘤𝘢𝘴𝘢̆: 𝘱𝘶𝘪 𝘤𝘶 𝘴𝘰𝘴 𝘥𝘦 𝘤𝘶𝘳𝘳𝘺, 𝘴𝘶𝘱𝘢̆ 𝘥𝘦 𝘭𝘦𝘨𝘶𝘮𝘦 𝘤𝘶 𝘵𝘢̆𝘪𝘵̦𝘦𝘪, 𝘰𝘳𝘦𝘻 𝘤𝘶 𝘢𝘳𝘰𝘮𝘦 𝘱𝘪𝘤𝘢𝘯𝘵𝘦”. 𝘈 𝘪̂𝘯𝘤𝘦𝘳𝘤𝘢𝘵 𝘴̦𝘪 𝘮𝘢̂𝘯𝘤𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘭𝘰𝘤𝘢𝘭𝘢̆: „𝘊𝘦𝘭 𝘮𝘢𝘪 𝘮𝘶𝘭𝘵 𝘪̂𝘮𝘪 𝘱𝘭𝘢𝘤 𝘤𝘢̂𝘳𝘯𝘢𝘵̦𝘪𝘪 𝘥𝘪𝘯 𝘱𝘰𝘳𝘤. 𝘈𝘮 𝘪̂𝘯𝘤𝘦𝘳𝘤𝘢𝘵 𝘴̦𝘪 𝘶𝘯 𝘩𝘢𝘮𝘣𝘶𝘳𝘨𝘦𝘳, 𝘥𝘢𝘳 𝘯𝘶 𝘮𝘪-𝘢 𝘱𝘭𝘢̆𝘤𝘶𝘵 𝘥𝘦𝘭𝘰𝘤”.

Sociabil, „Dalai” are și câțiva prieteni români. Care, ca la români, l-au „omenit” cu un păhărel de pălincă: „𝘈𝘮 𝘤𝘳𝘦𝘻𝘶𝘵 𝘤𝘢̆ 𝘮𝘪-𝘢 𝘭𝘶𝘢𝘵 𝘨𝘶𝘳𝘢 𝘧𝘰𝘤. 𝘕𝘶 𝘮𝘢𝘪 𝘷𝘳𝘦𝘢𝘶 𝘴𝘢̆ 𝘪̂𝘯𝘤𝘦𝘳𝘤 𝘥𝘪𝘯 𝘯𝘰𝘶”, spune, zâmbind larg, budistul „Dalai” pentru care băutura din prune a devenit „toxică”.

În Junbesi, un mic sat din regiunea Sagaramatha, se află o căsuță cu câteva odăi ale căror geamuri dau spre Himalaya. Tradiția locului spune că vecinii ajută tinerii căsătoriți să-și construiască un acoperiș deasupra capului, singura lor datorie fiind ca acea casă să nu fie mai apoi vândută. Așa a fost și cu noua casă a tinerei familii Lama: „𝘕𝘦-𝘢𝘶 𝘢𝘫𝘶𝘵𝘢𝘵 𝘵𝘰𝘵̦𝘪 𝘣𝘢̆𝘳𝘣𝘢𝘵̦𝘪𝘪 𝘥𝘪𝘯 𝘴𝘢𝘵, 𝘣𝘶𝘥𝘪𝘴̦𝘵𝘪 𝘴𝘢𝘶 𝘩𝘪𝘯𝘥𝘶𝘴̦𝘪. 𝘈𝘤𝘰𝘭𝘰, 𝘵𝘰𝘵̦𝘪 𝘯𝘦 𝘪̂𝘯𝘵̦𝘦𝘭𝘦𝘨𝘦𝘮 𝘤𝘢 𝘪̂𝘯𝘵𝘳-𝘰 𝘧𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘦 𝘮𝘢𝘳𝘦”.

Visul lui Dawa Lama, zis și „Dalai” în orașul de pe Cibin, este să se întoarcă la familie și prieteni, să îmbătrânească în casa clădită cu ajutorul comunității.

Are satisfacția că aici, la Sibiu, nu câștigă doar bani și noi prieteni, ci pune umărul la un proiect de care învățământul școlar special are nevoie: „𝘐̂𝘯 𝘤𝘭𝘢̆𝘥𝘪𝘳𝘦𝘢 𝘢𝘴𝘵𝘢 𝘷𝘰𝘳 𝘧𝘪 𝘢𝘫𝘶𝘵𝘢𝘵̦𝘪 𝘤𝘰𝘱𝘪𝘪𝘪 𝘣𝘰𝘭𝘯𝘢𝘷𝘪. 𝘉𝘰𝘢𝘭𝘢 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘭𝘢 𝘧𝘦𝘭 𝘱𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘵𝘰𝘵, 𝘴𝘶𝘧𝘦𝘳𝘪𝘯𝘵̦𝘢 𝘯𝘶 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘥𝘪𝘧𝘦𝘳𝘪𝘵𝘢̆. 𝘈𝘪𝘤𝘪, 𝘪̂𝘯 𝘙𝘰𝘮𝘢̂𝘯𝘪𝘢, 𝘮𝘢𝘪 𝘱𝘰𝘵̦𝘪 𝘥𝘶𝘤𝘦 𝘶𝘯 𝘤𝘰𝘱𝘪𝘭 𝘭𝘢 𝘮𝘦𝘥𝘪𝘤 𝘴̦𝘪 𝘢𝘱𝘰𝘪 𝘴𝘢̆-𝘭 𝘵𝘳𝘢𝘵𝘦𝘻𝘪 𝘪̂𝘯 𝘴𝘱𝘪𝘵𝘢𝘭. 𝘐𝘢𝘳 𝘥𝘢𝘤𝘢̆ 𝘢𝘳𝘦 𝘮𝘢𝘪 𝘮𝘶𝘭𝘵𝘦 𝘱𝘳𝘰𝘣𝘭𝘦𝘮𝘦, 𝘪̂𝘭 𝘥𝘶𝘤𝘪 𝘭𝘢 𝘰 𝘴̦𝘤𝘰𝘢𝘭𝘢̆ 𝘢𝘫𝘶𝘵𝘢̆𝘵𝘰𝘢𝘳𝘦 𝘤𝘢 𝘢𝘤𝘦𝘢𝘴𝘵𝘢. 𝘐̂𝘯 𝘕𝘦𝘱𝘢𝘭, 𝘥𝘢𝘤𝘢̆ 𝘢𝘷𝘦𝘮 𝘣𝘢𝘯𝘪, 𝘪̂𝘭 𝘥𝘶𝘤𝘦𝘮 𝘥𝘰𝘢𝘳 𝘭𝘢 𝘥𝘰𝘤𝘵𝘰𝘳 𝘴̦𝘪 𝘢𝘱𝘰𝘪 𝘪̂𝘭 𝘵̦𝘪𝘯𝘦𝘮 𝘢𝘤𝘢𝘴𝘢̆.”

Dintr-o clădire alăturată răzbate plânsetul unui copil. În vecinătatea viitoarei școli funcționează Secția de Recuperare Neuropsihomotorie Copii din Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu. Bărbatul își scoate din nou telefonul, pe ecranul căruia se află fața zâmbitoare a „soarelui” său: „𝘊𝘢̂𝘯𝘥 𝘢𝘶𝘥 𝘤𝘢̆ 𝘶𝘯 𝘤𝘰𝘱𝘪𝘭 𝘱𝘭𝘢̂𝘯𝘨𝘦, 𝘢𝘴̦ 𝘷𝘳𝘦𝘢 𝘴𝘢̆-𝘭 𝘱𝘰𝘵 𝘭𝘶𝘢 𝘪̂𝘯 𝘣𝘳𝘢𝘵̦𝘦 𝘴̦𝘪 𝘴𝘢̆-𝘭 𝘭𝘪𝘯𝘪𝘴̦𝘵𝘦𝘴𝘤. 𝘚̦𝘪, 𝘥𝘢𝘤𝘢̆ 𝘢𝘴̦ 𝘱𝘶𝘵𝘦𝘢, 𝘪-𝘢𝘴̦ 𝘭𝘶𝘢 𝘦𝘶 𝘥𝘶𝘳𝘦𝘳𝘦𝘢.”

Din nou, poartă lacrimi în ochi. Este un bărbat bine făcut, obișnuit cu munca și viața grea, cu condițiile aspre ale muntelui. Este un bărbat care nu a uitat că este tată și soț. Că, înainte de toate, este om.

Povestea lui „Dalai” este, în mod sigur, și a majorității celor veniți să lucreze în România. Dar este și a românilor plecați la muncă în străinătate, pentru care copiii lăsați în grija familiei le dau forță să-și înceapă ziua de muncă și, motivul pentru care, la un moment dat, să revină acasă.

În următoarele 18 luni, Dawa „Dalai” Lama va munci pe diferitele șantiere pe care firma de construcții le are deschise, cu gândul la ghemotocul de fetiță care, la mii de kilometri distanță, învață mersul în picioare.

Va continua să muncească și să spere aici, în județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste.